Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Decizia nr. 810/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 810/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 36916/299/2014
Dosar nr._
1672/2015
ROMÂNIA
Curtea de Apel București
Secția I-a penală
Decizia penală nr.810/A
Ședința publică din data de 8.VI.2015
Curtea compusă din:
Președinte: V. B.
Judecător: D. P.
Grefier: L.-A. P.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat prin procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului I, București împotriva Sentinței penale nr.127/3.III.2015 a Judecătoriei Sectorului I, București – Secția I-a penală, din Dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul-inculpat P. G.-E., personal, în stare de libertate, legitimat cu C.I. ., nr._, eliberată de SPCEP S1, biroul nr.4, la data de 2.II.2010, asistat juridic de apărător ales Ș. M., în baza delegației avocațiale ., nr._/8.VI.2015, depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de ridicat, Curtea procedează la audierea intimatului-inculpat, a cărui declarație a fost consemnată și atașată la dosar.
Nefiind probe de propus, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul Ministerului Public susține că pedeapsa de 150 zile-amendă, cu suma de 50 lei pe zi-amendă, este mult prea blândă, în raport cu natura și gravitatea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, sub influența alcoolului, prin gradul ridicat de alcoolemie, de 1,50 ‰ la prima recoltare de sânge, stabilindu-se o alcoolemie teoretică, în descreștere, de 1,65 g‰, astfel că solicită admiterea apelului, desființarea, în parte, a sentinței penale și, rejudecând în fond, în principal, aplicarea pedepsei închisorii, cu suspendarea executării sub supraveghere, potrivit art.86/1 din vechiul Cod penal, iar, în subsidiar, majorarea cuantumului pedepsei de zile-amendă, precum și a cuantumului sumei unei zile-amendă.
Intimatul-inculpat, prin apărătorul ales, arată că are studii superioare și este integrat în societate, astfel că fapta sa penală este izolată, solicitând respingerea, ca nefondat, a apelului.
Intimatul-inculpat, personal, precizează că regretă fapta penală pe care a comis-o, a cărei gravitate a înțeles-o, și că dorește să-și refacă viața.
CURTEA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.127/3.III.2015, din Dosarul nr._, Judecătoria Sectorului I, București – Secția I-a penală:
în temeiul art.336, alin.1 din noul Cod penal, cu aplicarea art.5 din noul Cod penal, art.61, alin.1 și alin.4, lit.c din noul Cod penal și art.396, alin.10 din Codul de procedură penală, l-a condamnat pe inculpatul P. G.-E. la pedeapsa de 150 de zile-amendă, cu o zi-amendă în sumă de 50 lei, astfel că inculpatul va plăti amenda penală în cuantum total de 7.500 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului,
i-a atras atenția asupra dispozițiilor art.63, alin.1 din noul Cod penal, privind înlocuirea pedepsei zile-amendă cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea, dacă nu va executa, în tot sau în parte, cu rea-credință, pedeapsa zilelor-amendă, precum și asupra dispozițiilor art.64 din noul Cod penal, privind executarea pedepsei zile-amendă, prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, respectiv asupra posibilității înlocuirii zilelor-amendă cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea,
în temeiul art.274, alin.1 din Codul de procedură penală, l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 650 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 500 de lei din faza de urmărire penală și suma de 150 lei din fazele de Cameră preliminară și de judecată.
Instanța de fond a reținut că, prin Rechizitoriul din data de 20.VI.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului I, București, din Dosarul nr._/P/2013, s-a reținut, pe situația de fapt, că pe data de 24.VIII.2013, în jurul orei 5,30, inculpatul P. G.-E. a condus autovehiculul, cu numărul de înmatriculare_, pe ., București, având o alcoolemie în sânge de 1,65 g%o.
Prin Încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 23.X.2014, Judecătorul de Cameră preliminară a respins, ca neîntemeiate, cererile și excepțiile invocate de inculpat, a respins, ca inadmisibilă, contestația inculpatului împotriva rezoluției de efectuare, precum și împotriva rezultatului expertizei medico-legale, din Dosarul nr._/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului I, București, apoi, în temeiul art.345, alin.1, Cod de procedură penală, a constatat competența teritorială și materială a Judecătoriei Sectorului I, București, legalitatea sesizării, administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății, iar, în temeiul art.275, alin.2, Cod de procedură penală, l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.
A reținut că, la termenul de judecată din data de 18.II.2015, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul a solicitat aplicarea procedurii simplificate, prevăzută de art.396, alin.10, Cod de procedură penală.
În motivare, a arătat că, în cursul urmăririi penale, au fost administrate probe clare de vinovăție, și anume procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 24.VIII.2013, cu declarațiile martorului-asistent I. I., rezultatul alcoltest, conform căruia pe data de 24.VIII.2013, la ora 5,34, alcoolemia în aerul expirat era în valoare de 0,65 mg/l, cerere de analiză, proces-verbal de prelevare și buletin de examinare clinică, toate din data de 24.VIII.2013, buletin de analiză toxicologică-alcoolemie nr.2006 din data de 26.VIII.2013, întocmit de Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici”, București, potrivit căruia inculpatul prezenta o alcoolemie în sânge de 1,50 g ‰ la ora 6,20 și de 1,30 g‰ la ora 7,20, raport de expertiză medico-legală nr.A 12/8851/18.XII.2013, privind interpretarea alcoolemiei, întocmit de Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici”, București, prin care s-a stabilit că la ora 5,30 inculpatul avea în sânge o alcoolemie teoretică, în descreștere, de aproximativ 1,65 g‰, declarațiile de recunoaștere ale inculpatului.
A stabilit că noua lege penală este mai favorabilă inculpatului, prin alternativă pedepsei amenzii.
La individualizarea judiciară, a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74, alin.1 și alin.2 din noul Cod penal, și anume limitele speciale prevăzute de legea penală, reduse cu o treime în cazul pedepsei închisorii și cu o pătrime în cazul pedepsei amenzii, potrivit art.396, alin.10 din Codul de procedură penală, gradul redus de pericol social concret al faptei penale, prin împrejurările de comitere, la o oră înaintată din noapte, în jurul orei 5,30, când traficul rutier nu este la fel de aglomerat ca în timpul zilei, fără să se fi produs pagube materiale, circumstanțele personale ale inculpatului, în vârstă de 26 de ani, are studii superioare, ca licențiat în științe economice și cu un master în management, lucrează ca analist servicii clienți în cadrul S.C. „Genpact România” S.R.L., unde, potrivit caracterizării managerului, este un angajat model, nu este căsătorit, nu este cunoscut cu antecedente penale și a recunoscut, în mod constant, fapta penală. A arătat că împrejurarea atenuantă a sincerității, a cărei reținere a fost solicitată de către inculpat, a fost deja valorificată juridic prin aplicarea cauzei de reducere prevăzută de art.396, alin.10 din Codul de procedură penală.
A apreciat că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse în zile-amendă, ale cărei limite speciale sunt cuprinse, potrivit art.61, alin.4, lit.c din noul Cod penal, între 180 zile-amendă și 300 de zile-amendă, întrucât amenda este prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii de la 1 an la 5 ani, iar, prin aplicarea dispozițiilor art.396, alin.10 din Codul de procedură penală, limitele speciale reduse sunt cuprinse între 135 zile-amendă și 225 zile-amendă.
Referitor la cuantumul unei zile-amendă, a reținut că, potrivit art.61, alin.2 din noul Cod penal, este cuprins între 10 lei și 500 lei, iar, conform art.61, alin.3, teza a II-a din noul Cod penal, acesta se stabilește ținând cont de situația materială și de obligațiile legale ale inculpatului față de persoanele aflate în întreținerea sa.
În termen legal, Ministerul Public a declarat apel, pentru netemeinicie.
În motivarea în scris și orală a apelului, a susținut că pedeapsa de 150 zile-amendă, cu suma de 50 lei pe zi-amendă, este mult prea blândă, în raport cu natura și gravitatea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, sub influența alcoolului, prin gradul ridicat de alcoolemie, de 1,50 ‰ la prima recoltare de sânge, stabilindu-se o alcoolemie teoretică, în descreștere, de 1,65 g‰.
A solicitat admiterea apelului, desființarea, în parte, a sentinței penale și, rejudecând în fond, în principal, aplicarea pedepsei închisorii, cu suspendarea executării sub supraveghere, potrivit art.86/1 din vechiul Cod penal, iar, în subsidiar, majorarea cuantumului pedepsei de zile-amendă, precum și a cuantumului sumei unei zile-amendă.
La termenul de judecată de astăzi, din data de 8.VI.2015, Curtea a procedat la audierea intimatului-inculpat, a cărui declarație a fost consemnată și atașată la dosar (fila 14, dosar de apel).
Analizând actele și lucrările dosarelor, precum și sentința penală apelată, atât din punct de vedere al motivului de netemeinicie invocat, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art.417, alin.2 din noul Cod de procedură penală, Curtea apreciază că apelul nu este fondat.
Curtea apreciază că instanța de fond a aplicat în mod corect atât procedura simplificată, cât și legea penală nouă ca fiind mai favorabilă inculpatului, iar pedeapsa în zile-amendă a fost temeinic aleasă și stabilită.
La alegerea sancțiunii și individualizarea judiciară, având în vedere același criterii generale prevăzute de art.74, alin.1 și alin.2 din noul Cod penal, Curtea reține că inculpatul a condus, pe un drum public, autoturismul marca Peugeot 207, la ora 5,30 dimineața, când circulația rutieră este restrânsă, și, cu toate că prezenta o alcoolemie în sânge suficient de ridicată, de 1,65 g‰, nu se justifică aplicarea pedepsei închisorii, doar în raport cu acest criteriu, absolutizat, după cum îl privește Ministerul Public, ci în raport cu elementele personale, precum vârsta sa de 24 de ani la data faptei penale, până când a obținut licența în științe economice, în anul 2010, potrivit diplomei de licență ., nr._, eliberată de Universitatea Româno-Americană, Facultatea de Management-marketing, la data de 14.VI.2012 (fila 44, dosar de fond), apoi, în anul 2012, a obținut masterul în domeniul managementului, după cum atestă diploma de master ., nr._, eliberată de Universitatea Româno-Americană, Facultatea de Management-marketing, la data de 17.II.2015 (fila 43, dosar de apel), în timp ce, în paralel, începând cu data de 19.VI.2012, a lucrat, ca analist servicii client, în cadrul S.C. „Genpact Româniia” S.R.L., conform adeverinței nr.889/17.II.2015 (fila 42, dosar de fond), unde a dat dovadă de seriozitate, după cum se arată în caracterizarea întocmită de A. C., managerul societății comerciale respective (fila 45, dosar de fond), la care se adaugă o frumoasă caracterizare a profesorului S. C., de la Colegiul german „Goethe” din București, fostul diriginte și profesor de limba română al inculpatului (filele 47-49, dosar de fond), nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o atitudine procesuală sinceră, recunoscând faptul că a băut alcool.
Având în vedere toate aceste elemente reale și personale, Curtea apreciază că pedeapsa a fost corect aleasă și cuantificată, astfel că pedeapsa de 150 zile-amendă, cu suma de 50 lei pe zi-amendă, însemnând suma de 7.500 lei amendă penală, reprezintă o sancțiune suficientă, pentru evitarea conduitei infracționale în viitor.
În consecință, Curtea, în temeiul art.421, punctul 1, litera b, noul Cod de procedură penală, va respinge, ca nefondat, apelul declarat P. de pe lângă Judecătoria Sectorului I, București împotriva Sentinței penale nr.127/3.III.2015 a Judecătoriei Sectorului I, București – Secția I-a penală, din Dosarul nr._, iar, în temeiul art.275, alin.3, Cod de procedură penală, va constata că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.421, punctul 1, litera b, noul Cod de procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul declarat P. de pe lângă Judecătoria Sectorului I, București împotriva Sentinței penale nr.127/3.III.2015 a Judecătoriei Sectorului I, București – Secția I-a penală, din Dosarul nr._ .
În temeiul art.275, alin.3, Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 8.VI.2015.
Președinte, Judecător,
V. B. D. P.
Grefier,
L.-A. P.
Red. și dact.: jud.D.P.
Jud. Sectorului I, București: O. M.-M..
4 ex.
← Furtul calificat (art. 209 C.p.). Decizia nr. 830/2015. Curtea... | Tâlhărie (art.233 NCP). Decizia nr. 797/2015. Curtea de Apel... → |
---|