Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 848/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 848/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 22923/300/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._ (1294/2015)
DECIZIA PENALĂ NR. 848/A
Ședința publică din data de 4 iunie 2015
Curtea constituită din:
Președinte: Camelia Bogdan
Judecător: D. Donțete
Grefier: C. B.
* * * * * * * * *
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror L. P..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de inculpatul S. M.-L. împotriva sentinței penale nr.18 din data de 20 ianuarie 2015 a Judecătoriei Sectorului 2 București, pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul-inculpat S. M.-L., personal și asistat de apărător ales-avocat D. M.-G., conform împuternicirii avocațiale nr._.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul apelantului inculpat solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, arătând că dorește să depune la dosar un bilet de ieșire din spital, și mai multe înscrisuri în circumstanțiere.
Totodată solicită încuviințarea probei testimonială cu martori în circumstanțiere.
Reprezentantul Ministerului Public se opune încuviințării probelor solicitate de apărătorul apelantului inculpat, întrucât în faza de fond a judecății inculpatul a mers pe procedura simplificată, nesolicitând administrarea de probe.
Curtea încuviințează proba cu înscrisuri astfel cum a fost formulată de apărătorul apelantului inculpat și primește la dosar înscrisurile precizate, însă respinge proba cu martori raportat la prevederile art. 375 Cod de procedură penală.
Nemaifiind excepții de invocat, cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Apărătorul apelantului inculpat solicită admiterea apelului și consideră că, raportat la faptul că inculpatul nu s-a sustras, a recunoscut săvârșirea faptei, a colaborat cu organele de urmărire penală și nu a contestat materialul probator, scopul pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere.
Totodată arată că fapta de conducere sub influența băuturilor alcoolice a fost comisă înaintea faptei pentru care inculpatul a fost condamnat.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței penale atacate. Mai arată că o eventuală reducere a pedepsei nu ar fi justificată întrucât pedeapsa aplicată este minimă.
Apelantul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că lasă soluția la aprecierea instanței.
Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, a constatat următoarele:
Prin sentința penală nr.18 din 20.01.2015, Judecătoria Sectorului 2 București, în baza art. 377 alin. 4 C.pr.pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reținută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului S. M. L. din infracțiunea prev. de art. 335 alin. 1 C.pen. în infracțiunea prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 5 alin. 1 C.pen.
În baza art. 86 alin. 1 OUG 195/2002 cu aplic. art. 5 alin. 1 C.pen. și art. 396 alin. 10 C.pr.pen., a condamnat pe inculpatul S. M. L., fiul lui N. și L., ns. la data de 04.11.1989, în mun. București, domiciliat în . Gară, ., jud. Călărași și fără forme legale în București, ., ., cetățean român, căsătorit, cunoscut cu antecedente penale, studii 10 clase, cu loc de muncă fără forme legale, având C.N.P._, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere.
În temeiul art. 71 C.pen. 1969, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen. 1969, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 85 alin. 1 C.pen. 1969, a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 80/13.04.2011 a Judecătoriei L. Gară, definitivă prin nerecurare la data de 03.05.2011.
În temeiul art. 865 alin. 1 C.pen. 1969, a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 11/08.05.2012 a Tribunalului Ilfov, definitivă prin neapelare la data de 30.05.2012.
În baza art. 36 alin. 1, art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.pen. 1969, a contopit pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată în prezenta cauză cu pedeapsa de 1 an închisoare care a fost inițial suspendată condiționat prin sentința penală nr. 80/13.04.2011 a Judecătoriei L. Gară, definitivă prin nerecurare la data de 03.05.2011 și cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare care a fost inițial suspendată sub supraveghere prin sentința penală nr. 11/08.05.2012 a Tribunalului Ilfov, definitivă prin neapelare la data de 30.05.2012 și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, la care a adăugat un spor de 6 luni închisoare, inculpatul având de executat în final pedeapsa de 4 ani închisoare.
În temeiul art. 35 alin. 1 C.pen. 1969 rap. la art. 71 C.pen. 1969, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen. 1969, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
A menținut pedeapsa complementară a a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 11/08.05.2012 a Tribunalului Ilfov, definitivă prin neapelare la data de 30.05.2012.
În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 750 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu (M. A.), în cuantum de 300 lei, a rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București nr. 5681/P/2009, a fost trimis în judecată inculpatul S. M. L. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C.pen.
În actul de sesizare a instanței, în fapt, s-a reținut că, la data de 10.04.2009, orele 18.45, inculpatul S. M. L. a condus autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_ pe . .. P., fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Situația de fapt reținută prin rechizitoriu s-a întemeiat pe următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare (fila 16 D.U.P.); proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante (fila 7 D.U.P.); procese-verbale de verificare a inculpatului în bazele de date a deținătorilor de permis auto (filele 8-9 D.U.P.); declarațiile inculpatului S. M. L. (filele 13-15 D.U.P.); declarațiile martorului F. A. N. (filele 16-19 D.U.P.).
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 21.10.2014, în baza art. 346 alin. 2 C.pr.pen. s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 5681/P/2009 din data de 22.09.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București privind pe inculpatul S. M. L., trimis în judecată în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a deține permis de conducere, prev. de 335 alin. 1 C.pen. a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. În temeiul art. 342 C.pr.pen. s-a constatat că instanța este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul S. M. L..
La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii actului de sesizare, instanța a adus la cunoștința inculpatului dispozițiile art. 374 alin. 4 C.proc.pen. raportat la art. 396 alin. 10 C.proc.pen. privind judecata în procedură simplificată, precum și soluțiile posibile ca urmare a acestei proceduri.
Inculpatul a arătat că solicită ca judecata să aibă loc conform procedurii simplificate, prevăzute de art.374 alin. 4 C.proc.pen.
În faza de judecată, ca urmare a admiterii cererii formulate de inculpat, nu au fost administrate alte probe, cauza fiind soluționată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Analizând coroborat ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
La data de 10.04.2009, orele 18.45, lucrătorii din cadrul Brigăzii Poliției Rutiere l-au depistat pe inculpatul S. M. L. care a condus autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_ pe . .. P.. După oprirea în trafic, agenții de poliție i-au solicitat conducătorului auto actele de identificare și legitimare, precum și documentele autoturismului. Din discuțiile purtate cu inculpatul, dar și din verificările efectuate, a rezultat că S. M. L. nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Această situație de fapt a reieșit din coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală cu declarația inculpatului din fața instanței de judecată, dată potrivit art. 375 C.pr.pen., de recunoaștere a faptei astfel cum a fost aceasta reținută în rechizitoriu.
Astfel, din procesul-verbal încheiat de organele de poliție, instanța a reținut că inculpatul a fost oprit la data de 10.04.2009 de organele de poliție în timp ce se deplasa pe . .. P. (fila 7 D.U.P.).
De asemenea, s-a apreciat că procesele-verbale de verificare a inculpatului în bazele de date ale deținătorilor de permis auto atestă faptul că inculpatul nu avea, la data săvârșirii faptei, permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule (filele 8-9 D.U.P.).
Pentru a reține situația de fapt expusă în rechizitoriu, instanța a avut în vedere și declarațiile date de inculpat atât în faza urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, prin care a recunoscut săvârșirea faptei în modul descris, cu mențiunea că în ambele etape ale procesului penal a invocat în apărarea sa faptul că la data depistării în trafic de către lucrătorii de poliție, urma cursurile școlii de șoferi „A. Promotor”.
Faptul că S. M. L. a condus în data de 10.04.2009 un autovehicul fără a deține permis de conducere a fost confirmat și de martorul F. A. N.. În prezența martorului ocular anterior amintit, S. M. L. a fost oprit în trafic și legitimat de lucrătorii de poliție. În urma verificărilor efectuate a rezultat că inculpatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, aspect recunoscut verbal și de S. M. L., la acestă împrejurare asistând și martorul F. A. N..
Inculpatul a recunoscut în totalitate săvârșirea faptei reținute în rechizitoriu în fața instanței de judecată, solicitând aplicarea procedurii simplificate în cazul recunoașterii învinuirii, arătând că regretă ceea ce s-a întâmplat.
În drept, instanța a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere, prev. de 335 alin. 1 C.pen.
În aceste condiții, instanța a reținut că fapta inculpatului S. M. L. de a conduce autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_ pe . .. P., fără să dețină permis de conducere auto, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 C.pen.
Sub aspectul elementului material al laturii obiectiveal acestei infracțiuni imputate inculpatului, prevăzută de art. 335 alin. 1 C.pen., s-a reținut că acesta constă în acțiunea inculpatului de a conduce autovehiculul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_ pe . .. P. fără a deține permis de conducere.
S-a apreciat că urmarea imediată a faptei reținute în sarcina inculpatului o reprezintă starea de pericol creată pentru desfășurarea în condiții de siguranță a circulației pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor și a celorlalte categorii de participanți la trafic.
S-a mai apreciat că legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatului și urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei comise.
Sub aspectul laturii subiective, instanța a reținut că inculpatul a săvârșit fapta cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 3 pct. 1 lit. b) C.pen., întrucât acesta a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei sale, starea de pericol privind circulația rutieră, nu l-a urmărit, dar a acceptat posibilitatea producerii acestuia prin comiterea infracțiunii.
Față de aceste considerente, instanța a constatat că fapta penală există, constituie infracțiune și a fost comisă de către inculpat, aplicându-i acestuia o pedeapsă pentru fapta comisă.
La stabilirea, însă, a încadrării juridice a faptei pentru care a fost condamnat inculpatul și prin urmare la individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului pentru infracțiunea săvârșită, instanța a avut în vedere că, potrivit art. 246 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, la data de 1.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, iar potrivit art. 5 alin.1 din acest act normativ, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. La alegerea legii penale mai favorabile, instanța a avut în vedere și decizia Curții Constituționale nr. 265/2014, prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. În același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin hotărârea nr. 5/2014 pronunțată de completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept a stabilit că legea penală mai favorabilă trebuie aplicată global și nu pe instituții.
În consecință, pentru identificarea legii penale mai favorabile, instanța a avut în vedere drept criterii în baza cărora a determinat legea penală mai favorabilă, pe care le-a apreciat în concret, următoarele: conținutul infracțiunii, existența unor impedimente la punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale, sancțiunea aplicabilă (natura și limitele acesteia).
În acest sens, instanța a reținut că, din perspectiva conținutului infracțiunii, s-a constatat că infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere are corespondent în legea veche în dispozițiile art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, iar în legea nouă în dispozițiile art. 335 alin. 1 C.pen., ambele legi incriminând la fel fapta comisă, existând în ambele un element de continuitate, una dintre norme regăsindu-se în întregime în cealaltă.
Față de criteriul limitelor speciale de pedeapsă prevăzute de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 și de art. 335 alin. 1 C.pen., s-a constatat că ambele legi prevăd aceeași pedeapsă, respectiv pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului a reieșit faptul că prin sentința penală nr. 80/13.04.2011 a Judecătoriei L. Gară, definitivă prin nerecurare la data de 03.05.2011, S. M. L. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani (termen de încercare), pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev.de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 (faptă săvârșită la data de 24.09.2009).
Totodată, prin sentința penală nr. 11/08.05.2012 a Tribunalului Ilfov, definitivă prin neapelare la data de 30.05.2012, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 7 ani (termen de încercare), pentru tentativă la infracțiunea de omor prev. de art. 20 C.pen. din 1969 raportat la art.174 Cod pen. din 1969 (faptă săvârșită la data de 04.10.2009).
În raport de aceste constatări, instanța a observat că infracțiunea ce formează obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracțiunile pentru care s-au pronunțat hotărârile de condamnare anterioare (aceeași persoană săvârșind trei infracțiuni, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele), drept pentru care a apreciat că o analiză a aplicării legii penale mai favorabile impuse de dispozițiile art. 5 C.pen. se poate face din perspectiva tratamentului sancționator prevăzut pentru această pluralitate de infracțiuni.
Astfel, întrucât actualul Cod penal prevede în cazul reținerii concursului de infracțiuni sistemul cumulului juridic cu aplicarea obligatorie a unui spor, în vreme ce vechea reglementare, Codul penal 1969, prevedea aplicarea facultativă a unui spor de pedeapsă, instanța a constatat că sunt mai favorabile dispozițiile din Codul penal din 1969 privitoare la concursul de infracțiuni.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev. de art.86 alin. 1 din OUG nr.195/2002, instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C.pen. 1969, precum dispozițiile părții generale a acestui cod, limitele de pedeapsă fixate în partea specială (pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani), gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului (are vârsta de 25 de ani, este căsătorit, are 10 clase și are un loc de muncă fără forme legale) și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Instanța nu a reținut în favoarea inculpatului niciun fel de circumstanțe atenuante, deoarece atitudinea sinceră a inculpatului, căreia i s-a dat eficiență prin dispozițiile art. 396 alin. 10 C.proc.pen., nu a justificat reținerea în plus a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. c) C.pen. 1969, ce implică o căință profundă ce nu se regăsește în cauza de față, unde sinceritatea a fost urmarea probelor evidente. S-a apreciat că nu este nici cazul reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a) și b) C.pen. 1969.
Apărarea invocată de inculpat atât in faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, potrivit căreia, la data depistării în trafic de către organele de poliție, urma cursurile unei școli de șoferi, nu a putut fi primită întrucât acțiunea culpabilă a acestuia a generat o stare de pericol pentru desfășurarea în condiții de siguranță a circulației pe drumurile publice, ținând seama și de faptul că nu exista o atestarea oficială, materializată prin obținerea permisului de conducere, a cunoștințelor și abilităților necesare dobândirii calității de conducător auto cu privire la S. M. L..
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza S. și P. c. României și Hirst c. Marii Britanii), a cărei jurisprudență este obligatorie, aplicându-se cu preeminență față de dreptul intern, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituție, exercițiul unui drept nu poate fi interzis decât în măsura în care există o nedemnitate.
Instanța a reținut că natura faptei săvârșite, reflectând o atitudine de sfidare de către inculpat a unor valori sociale importante, relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C.pen. 1969. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat au fost interzise inculpatului la data pronunțării prezentei hotărâri pe durata executării pedepsei.
În ceea ce privește dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst c. Marii Britanii, prin care Curtea Europeană a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând, astfel, o încălcare a art. 3 Protocolul 1 din Convenție, instanța a apreciat că, în raport de natura infracțiunii săvârșite de inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu îi va a interzis exercițiul acestui drept.
Având în vedere faptul că infracțiunea comisă este absolut independentă de aspectele referitoare la exercitarea funcției și profesiei sau legate de exercitarea autorității părintești, instanța a apreciat că nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. c), d) și e) C.pen. 1969, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada până în prezent că inculpatul, la data săvârșirii faptei, a fost în exercitarea vreunei profesii, funcții, activități sau ar avea calitatea de tutore/curator.
Analizând fișa de cazier a inculpatului, instanța a constatat că infracțiunea ce formează obiectul prezentei cauze este concurentă cu cele pentru care inculpatul a fost anterior condamnat, respectiv cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 80/13.04.2011 a Judecătoriei L. Gară, definitivă prin nerecurare la data de 03.05.2011, la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani (termen de încercare), pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev.de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 ( faptă săvârșită la data de 24.09.2009) și cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 11/08.05.2012 a Tribunalului Ilfov, definitivă prin neapelare la data de 30.05.2012 la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 7 ani (termen de încercare), pentru infracțiunea de tentativă de omor prev.de art 20 C.pen. 1969 raportat la art.174 Cod pen. 1969 (faptă săvârșită la data de 04.10.2009).
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, inculpatul S. M. L., care, prin apărătorul său, a solicitat admiterea apelului, apreciind că, raportat la faptul că nu s-a sustras, a recunoscut săvârșirea faptei, a colaborat cu organele de urmărire penală și nu a contestat materialul probator, scopul pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere.
Totodată, inculpatul a arătat că fapta de conducere sub influența băuturilor alcoolice a fost comisă înaintea celorlalte fapte pentru care a fost condamnat definitiv.
Examinând actele dosarului și sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu disp. art.417 Cod procedură penală, Curtea apreciază că apelul declarat de inculpat este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Inculpatul a fost condamnat în prima instanță pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 5 alin. 1 C.pen., constând în aceea că la data la data de 10.04.2009, ora 18.45, inculpatul S. M. L. a condus autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_ pe ., din direcția .. P., fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Săvârșirea faptei de către inculpat și vinovăția acestuia sunt pe deplin dovedite de probele administrate în faza de urmărire penală (proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procese-verbale de verificare a inculpatului în bazele de date a deținătorilor de permis auto, declarațiile inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptei, declarațiile martorului F. A. N.). De altfel, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii și a solicitat și a beneficiat de judecata în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, iar prin apelul formulat nu contestă soluția primei instanțe decât în ceea ce privește individualizarea pedepsei și a modalității de executare a acesteia.
Sub acest aspect, Curtea consideră însă că prima instanță a realizat o judicioasă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, inclusiv în ce privește modalitatea de executare a acesteia. Mai întâi, în ce privește cuantumul pedepsei, se constată că aceasta a fost fixată la minimul prevăzut de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 (în forma în vigoare la data comiterii faptei, în mod corect identificată de prima instanță ca lege penală mai favorabilă, față de tratamentul sancționator mai blând prevăzut de legea veche pentru concursul de infracțiuni), astfel cum a fost redus cu o treime ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.pr.pen. Curtea mai constată că nu se impunea reținerea vreunor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, atitudinea acestuia de recunoaștere a comiterii faptei fiind deja valorificată prin reducerea limitelor de pedeapsă potrivit art. 396 alin. 10 C.pr.pen.
De asemenea, prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor privitoare la revocarea suspendării condiționate, respectiv suspendării sub supraveghere, cuprinse în art. 85 alin. 1 și art. 865 alin. 1 C.pen. anterior, cu referire la pedepsele de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 80/13.04.2011 a Judecătoriei L. Gară, definitivă prin nerecurare la data de 03.05.2011, și respectiv de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 11/08.05.2012 a Tribunalului Ilfov, definitivă prin neapelare la data de 30.05.2012.
În aplicarea art. 36 alin. 1, art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.pen. anterior, pedepsele de 8 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, 1 an închisoare care a fost inițial suspendată condiționat prin sentința penală nr. 80/13.04.2011 a Judecătoriei L. Gară și 3 ani și 6 luni închisoare care a fost inițial suspendată sub supraveghere prin sentința penală nr. 11/08.05.2012 a Tribunalului Ilfov, au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare, la care a prima instanță a adăugat în mod corect, față de pluralitatea de infracțiuni comise de inculpat, un spor de 6 luni închisoare, inculpatul având de executat în final pedeapsa de 4 ani închisoare.
În ce privește solicitarea apelantului inculpat de a se dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 4 ani închisoare, Curtea consideră că nu poate fi primită. Astfel, potrivit art. 861 alin. 1 lit. c C.pen. anterior, printre condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei se regăsește și aceea ca instanța să aprecieze că, față de persoana inculpatului și de comportamentul său după comiterea faptei, simpla pronunțare a condamnării constituie un avertisment suficient pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, inculpatul nu va mai săvârși infracțiuni. Or, Curtea are îndoieli că simpla pronunțare a condamnării ar fi suficientă pentru îndreptarea inculpatului și că scopurile pedepsei pot fi atinse chiar și fără executarea acesteia, având în vedere pluralitatea de infracțiuni comise de inculpat, între care una deosebit de gravă (tentativă de omor) și respectiv două infracțiuni de conducere fără permis, ce dovedesc perseverența inculpatului în săvârșirea de infracțiuni rutiere. Gravitatea faptelor comise, amploarea activității infracționale și perseverența inculpatului impun astfel un tratament sancționator pe măsură, ceea ce, în aprecierea Curții, prima instanță a realizat în mod adecvat.
Astfel fiind, în conformitate cu dispozițiile art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, apelul inculpatului va fi respins ca nefondat.
În aplicarea art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, apelantul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 400 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S. M. L. împotriva sentinței penale nr. 18/20.01.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._ .
Obligă apelantul inculpat la plata a 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.06.2015.
Președinte, Judecător,
C. B. D. Donțete
Grefier,
C. B.
Red. D.D./Tehnored.V.D./4 ex./
Jud.Sect.2 – jud.G.A.N.
| ← Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Decizia nr.... | Furtul calificat (art. 209 C.p.). Decizia nr. 830/2015. Curtea... → |
|---|
