Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1093/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1093/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-09-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 1093/A
Ședința publică din data de 09.09.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. V.
JUDECĂTOR: C. C.-L.
GREFIER: S. V.-V.
********
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat de procuror B. E. Eliana.
Pe rol soluționarea apelului declarat de inculpatul B. F. M., împotriva sentinței penale nr. 119/21.04.2015, pronunțate de Judecătoria Călărași în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-inculpat B. F. M., personal, lipsind intimata-parte vătămată C. Națională de Căi Ferate CFR SA – Sucursala de Căi Ferate C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea acordă cuvântul cu privire la eventualele cereri prealabile ori excepții.
Apelantul-inculpat B. F. M. solicită proba cu înscrisuri în circumstanțiere, constând într-o caracterizare emisă de Primăria Comunei Perișoru și trei declarații ale unor vecini de-ai inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a probei cu înscrisuri în circumstanțiere.
Curtea încuviințează proba cu înscrisuri în circumstanțiere solicitată de apelantul-inculpat și constată că aceasta a fost administrată prin depunerea înscrisurilor la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului declarat.
Apelantul-inculpat Burjduja F. M. solicită admiterea apelului și aplicarea unei pedepse mai blânde.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat, apreciind că pedeapsa se impune a fi menținută raportat la circumstanțele reale în care a fost săvârșită fapta. Instanța a făcut corect aplicarea art. 15 din Legea nr. 187/2012 privind revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 1 an. Sancțiunea este legală și dă eficiență criteriilor de individualizare a pedepsei.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față, deliberând constată următoarele:
Prin sentința penală nr.119 din 21.04.2015, pronunțată de Judecătoria Călărași, în temeiul prevederilor art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b C.pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 374 alin. 4 C.pr.pen. coroborate cu prevederile art. 396 alin. 10 din același Cod și ale art. 77 alin. 1 lit. a C.pen. a fost condamnat inculpatul B. F. M., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat la 1an închisoare.
În temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr.187/2012, coroborate cu prevederile art. 83 din Codul penal din 1969 a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare stabilite prin sentința penală 15/17.01.2013 a Judecătoriei Călărași.
În temeiul prevederilor art. 44 lit. a din noul C.pen., s-a dispus ca inculpatul să execute o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare.
Potrivit dispozițiilor art. 40 C.pen. s-a computat din pedeapsa pronunțată perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului, de la data 19.11.2012 la 17.01.2013.
În baza art. 398 C.pr.p. rap. la art. 274 al.1 C.pr.p. a fost obligat inculpatul la 250 lei cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul prevederilor art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b C.pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 374 alin. 4 C.pr.pen. coroborate cu art. 396 alin. 10 din același Cod și ale art. 77 alin. 1 lit. a C.pen., a fost condamnat inculpatul M. E., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat la 1an închisoare.
În baza prevederilor art. 83 din noul C.pen. s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.
În temeiul dispozițiilor art. 84 C.pen., s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a sentinței.
În baza prevederilor art. 85 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 C.pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 398 C.pr.p. rap. la art. 274 al.1 C.pr.p. a fost obligat inculpatul la 250 lei cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul prevederilor art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b C.pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 374 alin. 4 C.pr.pen. coroborate cu art. 396 alin. 10 din același Cod și ale art. 77 alin. 1 lit. a C.pen. a fost condamnat inculpatul A. I., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat la 1an închisoare.
În baza prevederilor art. 83 C.pen. s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.
În temeiul dispozițiilor art. 84 C.pen., s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a sentinței.
În baza prevederilor art. 85 noul C.pen., pe durata termenului de supraveghere, persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 C.pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 398 C.pr.p. rap. la art. 274 al.1 C.pr.p. a fost obligat inculpatul la 250 lei cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul prevederilor art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b C.pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 374 alin. 4 C.pr.pen., coroborate cu art. 396 alin. 10 C.pr.pen., și ale art. 77 alin. 1 lit. a C.pen. a fost condamnat inculpatul A. A., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat la 1an închisoare.
În baza prevederilor art. 83 C.pen. s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.
În temeiul dispozițiilor art. 84 C.pen., s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a sentinței.
În baza prevederilor art. 85 noul C.pen., pe durata termenului de supraveghere, persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 C.pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 398 C. pr. pen. rap. la art. 274 al.1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la 250 lei cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul prevederilor art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b C.pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 374 alin. 4 C.pr.pen. coroborate cu prevederile art. 396 alin. 10 C.pr.pen., și ale art. 77 alin. 1 lit. a C.pen., a fost condamnat inculpatul D. I. A., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat la 1an închisoare.
În baza prevederilor art. 83 C.pen s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.
În temeiul dispozițiilor art. 84 C.pen., s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a sentinței.
În baza prevederilor art. 85 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 C.pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 398 C. pr. pen. rap. la art. 274 al.1 C. pr. pen. a fost obligat inculpatul la 250 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, pe baza materialului probator administrat atât pe parcursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești (procesul verbal de constatare, declarațiile inculpaților, declarațiile martorului M. M. O., procesele-verbale de reconstituire, planșe fotografice, dovada de predare-primire, fișe de cazier judiciar), că inculpatul B. F. M., împreună cu inculpații M. E., A. I., A. A., C. M. și D. I. A., în seara zilei de 18.03.2014, în jurul orei 20:30, cu ajutorul unei chei mecanice, au sustras un număr de 198 plăcuțe metalice de prindere șină cale ferată și un număr de 400 bucăți tirfoane de la traversele de beton depozitate în Stația C.F. Jegălia.
S-a constatat că inculpatul a recunoscut comiterea faptei și a solicitat aplicarea dispozițiilor art.396 alin.10 C. pr. pen.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului a rezultat că este cunoscut cu antecedente penale. Astfel, prin sentința penală nr. 15/17.01.2013 a Judecătoriei Călărași rămasă definitivă prin nerecurare la data de 05.02.2013, a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 321 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. a și c C.p. pentru un termen de încercare de 3 ani. Inculpatul a fost arestat la data de 19.11.2012 și eliberat la data de 17.01.2013. Acesta a comis fapta dedusă judecații în termenul de încercare al suspendării condiționate, urmând ca instanța de judecată să dispună revocarea suspendării condiționate aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 15/17.01.2013.
Prin adresa nr. 11/1237/17.04.2014 C. Națională de Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate C. a comunicat faptul că valoarea bunurilor sustrase este de 5.712,24 lei, însă nu se constituie parte civilă în procesul penal, întrucât materialele au fost recuperate.
Împotriva acestei sentințe inculpatul B. F. M. a declarat în termen legal apelul motivat de față, solicitând admiterea lui și aplicarea unei pedepse mai blânde.
Apelantul inculpat a depus la dosarul cauzei, ca înscrisuri în circumstanțiere, caracterizări de la Primăria comunei Perișoru, județul Călărași și de la vecinii acestuia.
Examinând actele și lucrările dosarului în contextul motivelor de apel invocate, Curtea reține următoarele:
Instanța de fond a făcut o analiză detaliată și completă a materialului probator administrat, stabilind dincolo de orice dubiu săvârșirea infracțiunii de către inculpat și vinovăția acestuia. De asemenea, încadrarea juridică, precum și considerarea noului Cod penal ca lege mai favorabilă, în contextul aplicării art.5 din Cod, sunt corecte și la adăpost de orice critică.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a răspunderii penale, Curtea constată că au fost respectate criteriile instituite prin art.74 C. pen., adecvate în raport de ansamblul circumstanțelor concrete, reale și personale, incidente în cauză.
Pedeapsa aplicată, de numai 1 an închisoare, orientată spre limita minimă prevăzută de lege, nu poate fi în niciun caz considerată ca prea severă, în raport de împrejurarea că inculpatul nu se află la prima încălcare a legii penale, fiind anterior condamnat pentru o infracțiune concurentă.
Așa fiind, cum sentința atacată este legală și temeinică sub toate aspectele, apelul va fi respins ca nefondat, conform prevederilor art.421 pct.1 lit.b C. pr. pen.
Văzând și dispozițiile art.275 alin.2 C. pr. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B. F. M. împotriva sentinței penale nr. 119/21.04.2015, pronunțate de Judecătoria Călărași în dosarul nr._ .
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare, în apel, avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
V. C. L. C. C.
GREFIER,
S. V. V.
Red. C.V.
Dact. A.L. 2 ex./12.10.2015
Jud. Călărași – jud.: A. I.
← Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Decizia nr.... | Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Decizia nr.... → |
---|