Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1482/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1482/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-11-2015
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
Curtea de Apel București
Secția I-a penală
Decizia penală nr.1482/A
Ședința publică din data de 4 noiembrie 2015
Curtea constituită din:
Președinte: D. P.
Judecător: V. B.
Grefier: R.-E. V.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat prin procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea apelurilor declarate de apelanții-părți civile B. A. V., B. D. L. și B. O. C. și de apelantul-parte responsabilă civilmente U. A. S.A. împotriva Sentinței penale nr.248/19.VI.2015 a Judecătoriei Sectorului 6, București, din Dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.X.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta încheiere, când, în baza art.391, alin.1, Cod procedură penală, CURTEA a stabilit pronunțarea la data de 19.X.2015, iar ulterior a amânat pronunțarea la data de 26.X.2015, 3.XI.2015, 4.XI.2015 când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor penale de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr.248/19.VI.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului VI, București, în temeiul art. 386 alin. (1) C.pr.pen., a fost admisă cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 și s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului K. C. din infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (2) C.pen. 2009 în infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (2) C. pen. 1969 cu aplic. art. 5 C.pen. 2009.
În temeiul art. 396 alin. (2), (10) C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul K. C., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 2 C.pen. 1969 cu aplic. art. 5 C.pen. 2009, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare (faptă săvârșită pe data de 01.10.2013, persoana vătămată B. F. I.).
În baza art. 71 C.pen. 1969 rap. la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, au fost interzise inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen. 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În temeiul art. 861 alin. 1 C.pen. 1969 rap. la art. 5 C.pen. 2009 și art. 16 alin.2 din Legea nr. 187/2012, s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului K. C., pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 862 C. pen. 1969.
În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen. 1969, a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
A fost încredințată supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune București.
În temeiul art. 863 alin 1 și 3 lit. a) C. P.. 1969, s-a impus inculpatului respectarea următoarelor obligații: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune București; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență; e) să nu conducă nici un vehicul.
Conform art. 404 alin. 2 C.pr.pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C.pen. 1969 referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare sau a nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege sau obligațiilor stabilite de instanță.
S-a constatat că inculpatul a fost cercetat și judecat în stare de libertate.
În baza art. 7 cu ref. la pct. 8 al anexei la Legea nr. 76/2008 (forma în vigoare la data de 01.10.2013), s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul K. C. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice și Judiciare.
În temeiul art. 397 alin. (1) coroborat cu art. 25 alin. (1) C.pr.pen. rap. la art. 1357 C.civ. și art. 49, art. 50 din Legea nr. 136/1995, a fost admisă - în parte - acțiunea civilă formulată de către părțile civile B. D. L., B. A. V. și B. O. C., prin reprezentanți legali și, în consecință, obligă pe inculpatul K. C. la plata următoarelor sume:
- 180.000 lei, pentru partea civilă B. D. L., cu domiciliul în Târnăveni, ., ., reprezentând daune morale;
- 180.000 lei pentru partea civilă B. A. V., cu domiciliul în Târnăveni, ., ., reprezentând daune morale;
- 180.000 lei pentru partea civilă B. O. C., cu domiciliul în Târnăveni, ., ., reprezentând daune morale.
În temeiul art. 397 alin. (1) coroborat cu art. 25 alin. (1) C.pr.pen. rap. la art. 1357 C.civ. și art. 49, art. 50 din Legea nr. 136/1995 rap. la art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, a fost admisă acțiunea civilă formulată de către S. U. de Urgență București cu sediul ales la SCA P. & B. din București, ., sector 1, și, în consecință, a fost obligat inculpatul K. C. la plata sumei de 10.011,89 lei către S. U. de Urgență București.
S-a constatat că, în conformitate cu art. 49, art. 50 din Legea nr. 136/1995, despăgubirile civile la care a fost obligat inculpatul K. C. către părțile civile B. D. L., B. A. V., B. O. C. și S. U. de Urgență București urmează a fi achitate de către partea responsabilă civilmente S.C. U. A. S.A., în baza contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în limita plafonului impus de Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, în vigoare la data accidentului.
În temeiul art. 276 alin. 1 – 2 teza I C.pr.pen., a fost admisă - în parte - cererea părților civile și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei către partea civilă B. D. L. cu titlul de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu expertiză tehnică auto.
S-a constatat că suma de 1.000 lei la care a fost obligat inculpatul K. C. către partea civilă B. D. L. cu titlu de cheltuieli judiciare, urmează a fi achitată în baza art. art. 26 alin. 1 lit. d din Ordinul CSA nr. 14/2011 de către partea responsabilă civilmente S.C. U. A. S.A., în baza contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare la data accidentului.
În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. (1) C.pr.pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 3.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (3.000 lei, cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală, 500 lei cheltuieli judiciare în camera preliminară și faza judecății), din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu (delegație, f. 15), urmează a fi înaintat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, următoarea situație de fapt:
În data de 1 octombrie 2013, în jurul orei 20,20, inculpatul K. C. a condus autoturismul marca Dacia cu nr._ pe bld. I. M. din București, sector 6, iar după ce a trecut de intersecția cu . o viteză de aproximativ 35-42 km/oră, a surprins și accidentat pe B. F. I., care se angajase în traversarea regulamentară a străzii, pe marcaj pietonal, semnalizat cu indicatorul rutier „Trecere pietoni”, de la dreapta la stânga raportat la direcția de deplasare a autoturismului. Așa cum a rezultat din procesul verbal de cercetare la fața locului și declarațiile persoanelor audiate, la momentul accidentului era întuneric, carosabilul era ud și ploua. Iluminatul public funcționa. Semaforul electric nu funcționa.
Victima a fost transportată la S. U. de Urgență București, unde a decedat la data de 2 octombrie 2013. Din raportul medio-legal de necropsie A_ (f. 28 – 32, dup), a rezultat că moartea persoanei vătămate a fost una violentă și a fost cauzată de leziunile traumatice rezultate în urma accidentului rutier, față de care există o legătură de cauzalitate directă.
Dinamica accidentului a rezultat din declarațiile martorei F. A. B., care o însoțea pe victimă în momentul traversării pe trecerea de pietoni, care a arătat că după ce s-au asigurat la trecerea de pietoni, au început traversarea, pe banda unu oprindu-se un autoturism. Cele două au continuat traversarea trecerii de pietoni pe banda a doua, observând la distanță autoturismul condus de inculpat. Când a realizat că autoturismul respectiv nu va opri, fiind inevitabil impactul, martora a făcut un salt înainte, fiind aruncată în aer de vehicul. Când și-a revenit, victima se afla întinsă pe carosabil, pe banda a treia (f. 83-86, dup).
În același sens, au fost și declarațiile martorei L. M.-V., care a declarat că le-a observat pe victimă și pe martora F. A. B., pregătindu-se să traverseze ., auzind, ulterior, la scurt timp, zgomotul impactului (f. 77-81, dup) și, respectiv, declarațiile martorilor Bodîrcă N. A. și Bodîrcă C. A., care au arătat că le-au observat pe victimă și pe martora F. A. B. în dreptul trecerii de pietoni, după care, întrucât nu mai priveau în această direcție, au auzit impactul și au observat-o pe martora F. A. B. ridicându-se din zona trecerii de pietoni (f. 58-74, dup). De asemenea, la fața locului au fost identificate urme de sânge pe trecerea de pietoni care nu puteau proveni decât de la victimă deoarece martora F. A. B. nu a pierdut sânge în urma lovirii sale de către autoturism, iar inculpatul a indicat la momentul cercetării la fața locului ca loc al impactului trecerea de pietoni (proces-verbal de cercetare la fața locului, f. 13, verso; planșe foto, f. 22, dup.)
Aceeași dinamică a accidentului a fost stabilită și prin concluziile raportului de expertiză tehnică și punctul de vedere al expertului parte (129-145).
A mai arătat instanța de fond că este, deci, dincolo de orice dubiu că accidentul a avut loc pe trecerea de pietoni.
Condițiile de trafic mai sus arătate au rezultat din declarațiile martorilor, constatările la fața locului făcute cu ocazia cercetării și planșele foto anexate. Pentru aceste motive, arată judecătorul fondului, nu se poate reține susținerea inculpatului, făcută imediat după accident, în sensul că iluminatul public nu funcționa (f. 106, dup).
Buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. A12/_/2013 (fila 109 dup) a arătat că inculpatul a consumat alcool, având la ora 21,40 o alcoolemie de 0,65 g‰, iar la ora 22,40, o alcoolemie de 0,50 g‰.
Inculpatul a confirmat că a consumat băuturi alcoolice înainte de a conduce autoturismul, indicând că a consumat 0,5 l bere, fără a mânca ulterior (f. 106, verso, dup). Ulterior, în prezența avocatului ales, a revenit și a arătat că ar fi băut 0,250 ml bere și a mai precizat că ar fi mâncat, înainte, o salată făcută cu oțet care avea o concentrație de 9% alcool (f. 104-105, dup; f. 151, d.i.).
Instanța de fond a reținut că viteza de deplasare a inculpatului a fost de aproximativ 35-42 km/oră, așa cum a rezultat din concluziile raportului de expertiză tehnică și ale punctului de vedere al expertului.
La individualizarea pedepsei, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului a avut ca urmare decesul unei persoane, infracțiunea de ucidere din culpă fiind săvârșită prin încălcarea uneia dintre cele mai importante norme privind circulația pe drumurile publice – obligația conducătorilor auto de a acorda prioritate de trecere persoanelor care traversează . amenajate și semnalizate corespunzător. Importanța acestei reguli de circulație este dată de funcția pe care o are și anume prevenirea accidentării participanților la trafic care nu poate avea decât consecințe grave întrucât implică impactul cu un vehicul. Nerespectarea acestei reguli de circulație și producerea celei mai grave dintre consecințele posibile impune o evaluarea corespunzătoare a răspunderii persoanei vinovate.
S-a apreciat că răspunderea inculpatului este agravată, în mod particular, de viteza pe are o avea la momentul săvârșirii infracțiunii (35-42 km/oră), complet neadecvată stării carosabilului care era umed la momentul respectiv astfel încât, acesta a fost pus în situația ca din momentul în care starea de pericol a devenit actuală să fie în imposibilitatea de a evita impactul cu cei doi pietoni, printre care și victima B. F. I..
De asemenea, arată instanța de fond, este grav că inculpatul s-a urcat la volanul autoturismul după ce a consumat alcool. Justificarea oferită – ar fi fost chemat la serviciu de către agentul de pază, întrucât ar fi existat o problemă cu pompele de evacuare a apei și ar fi existat riscul inundării show-room-ului – nu este de natură să reducă din gravitatea faptei. În realitate, inculpatul ar fi putut, dacă a fost chemat, folosi un serviciu taxi. Între riscul de a conduce după ce a consumat, potrivit propriei declarații, două categorii de lichide cu conținut alcoolic – oțet cu o concentrație de 9% alcool și 250 ml de bere Ursus având o concentrație de 5% alcool, conform specificațiilor producătorului, fără a mai mânca ulterior ceva și cel de a întârzia cu câteva minute – durata identificării unui taxi – la locul unde exista riscul ipotetic al unei inundații, inculpatul avea obligația de a alege a doua variantă. Nu a ales-o și a condus un autoturism cu care a ucis, din culpă, o persoană.
Judecătorul fondului a reținut că, din cazierul contravențional al inculpatului, rezultă că acesta a săvârșit mai multe abateri de la regimul circulației, multe dintre ele cu risc mare pentru participanții la trafic.
În plus, s-a mai reținut că zona era semaforizată, drumul drept (proces verbal de cercetare la fața locului și schița anexată, f. 11, f.16, dup), iar inculpatul era familiarizat cu zona, făcând parte din traseul său zilnic spre serviciu.
În favoarea inculpatului, instanța de fond a reținut că nu are antecedente penale, este angajat, are o familie, fiind integrat social, percepția bună a persoanelor care au transmis caracterizări ale inculpatului, că a achitat costurile incinerării victimei – aspect care demonstrează că a identificat și păstrat legătura cu părinții acesteia – și că în faza de judecată a recunoscut săvârșirea infracțiunii.
Consecințele psihologice ale evenimentului, reflectate în referatul de evaluare psihologică, sunt consecințe normale ale unei astfel de întâmplări și nu pot fi avute în vedere ca un aspect care ar putea cântări în analiza sancțiunii aplicabile.
Analizând aspectele care precedă, instanța de fond a apreciat că este necesară și proporțională aplicarea unei pedepse cu închisoarea care să depășească minimul limitei speciale de 1 an și 4 luni rezultată din reducerea cu 1/3 prin aplicarea art. 396 alin. (10) C.pr.pen.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța de fond a apreciat că scopul educativ al acesteia poate fi atins și fără executarea ei efectivă, prin privare de libertate, astfel încât, constatând că sunt îndeplinite condițiile pentru incidența instituției suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 861 C.pen.1969, respectiv pedeapsa aplicată de instanță este mai mică decât limita de pedeapsă, de 4 ani închisoare, la alin.(1) lit.a), inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, astfel cum rezultă din cazierul judiciar depus la dosar, și, ținând cont de circumstanțele săvârșirii faptei, precum și de circumstanțele personale ale făptuitorului, anterior analizate, instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
Prin urmare, instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 861 alin.(1) C.pen.1969 și a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului I. V. M., pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 862 C.pen.1969.
Judecătorul fondului a apreciat că se impune stabilirea termenului de încercare prin adăugarea la pedeapsa stabilită a duratei minime de 2 ani prev. de art. 862 Cod penal 1969, întrucât durata supravegherii care rezultă de 4 ani este suficientă pentru ca prin intermediul măsurilor de supraveghere și al obligațiilor care îi vor fi impuse inculpatului să se atingă scopurile preventiv și educativ, preponderente în astfel de situații, dar și cel sancționator.
Pe latură civilă, instanța de fond a considerat că partea responsabilă civilmente S.C. U. A. S.A. răspunde pentru prejudiciul creat de către inculpat, răspunderea societății de asigurare fiind o răspundere directă, conform art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995. De aceea, prin acoperirea prejudiciului suferit de terțul victimă a accidentului de circulație, asigurătorul nu face o plată pentru făptuitor și nici alături de acesta, ci își îndeplinește obligația proprie, asumată prin contractul de asigurare, el suportând în mod efectiv și definitiv întregul prejudiciu cauzat din culpa inculpatului.
De la această regulă, cu valoare de principiu, se derogă numai în cazurile reglementate în art. 58 din Legea nr. 136/1995, unde sunt prevăzute cazurile de recuperare de către asigurător, de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, a sumelor plătite ca despăgubiri. Numai în asemenea cazuri asigurătorul are rol doar de garant al plății despăgubirilor, pe care însă nu va trebui să le suporte cu caracter definitiv, cât timp el are posibilitatea să-și recupereze sumele avansate, în acest scop, prin recurgerea la calea acțiunii în regres.
Așadar, instanța de fond a apreciat că, în speță, asigurătorul autovehiculului inculpatului se impune a fi obligat direct către persoanele prejudiciate prin producerea accidentului rutier de către inculpat. O asemenea interpretare fiind în consonanță și cu soluțiile pronunțate de către Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a reținut că, în situația existenței unor prejudicii de care asiguratul răspunde față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, la plata acestor despăgubiri va fi obligat numai asigurătorul, nu și inculpatul. (ICCJ, Secția penală, decizia nr. 968/11 Martie 2011, decizia nr. 352/A din 30 octombrie 2014).
Față de aceste împrejurări, instanța de fond a constatat că, prin încheierea contractului de asigurare pentru autoturismul implicat în accident, a fost asigurat riscul creat prin activitatea inculpatului, precum și prejudiciile care ar putea fi cauzate prin lucrul asupra căruia exercită paza juridică și, prin urmare, răspunderea sa este înlăturată de răspunderea prioritară a părții responsabile civilmente S.C. U. A. S.A., conform dispozițiilor speciale prevăzute de art. 55 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 care arată că despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite. Nu în ultimul rând, având în vedere că răspunderea părții responsabile civilmente S.C. U. A. S.A. nu este o răspundere civilă delictuală, nu există nici un temei pentru reținerea solidarității, întrucât prezumția de solidaritate operează numai în materie delictuală, conf. art. 1382 C.civ.
În ceea ce privește daunele morale solicitate de către părțile civile, reprezentând suferința provocată prin decesul victimei, instanța de fond a reținut că acestea se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc de instanța de judecată prin evaluare. În acest scop, pentru ca evaluarea să nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei, în cazul infracțiunilor contra persoanei este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpat, precum și de toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate.
Sub acest aspect, pe lângă consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan psihic, instanța poate evalua și importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
În considerarea acestor criterii, instanța de fond a reținut că impactul decesului lui B. F. I. asupra membrilor familiei a fost unul extrem de negativ, puternic și de durată. Intensitatea durerii acestora rezultă nu doar din cererea de constituire parte civilă și concluziile scrise, depuse la dosarul instanței, dar și din modul în care s-a reflectat în declarația martorei B. M.-I., persoană care, deși locuiește în alt oraș decât cel al părților civile și păstrează legătura preponderent telefonic cu aceștia, din cauza emoției, a reușit cu dificultate să se exprime în fața instanței (f. 217-218, d.i.).
Instanța de fond a reținut că, ulterior accidentului rutier, viața socială a părților civile s-a schimbat, restrângându-se – astfel martora B. M.-I. a arătat că familia B., deși înainte de eveniment familia obișnuia să iasă la sfârșit de săptămână ori în concedii sau să-l însoțească pe dl. B. D. L. în călătoriile pe care le făcea în interes de serviciu, pentru a se bucura de faptul de a fi împreună, ulterior, acest mod pozitiv de a trăi viața a încetat.
Aceeași martoră arată că și percepția familiei asupra a tot ceea ce-i înconjoară s-a schimbat, existând pentru părțile civile sentimentul că societatea refuză să-i înțeleagă și că sunt, pentru acest motiv, singuri, izolați („societatea (…) preferă să se comporte ca și când nu s-ar fi întâmplat”).
Instanța de fond a avut în vedere și dificultatea pe care o implică pentru partea civilă B. O. C., fratele minor al victimei, perceperea decesului sorei lui și modul negativ în care acest eveniment va influența restul vieții acestuia.
Este relevant pentru modul în care a fost afectată negativ viața familiei victimei, pe toate planurile – relațiile din interiorul familiei și cele cu cei din jur – că în declarațiile date martorii audiați folosesc cuvinte din același registru, care este unul al unei dureri puternice: „este ca un gol care nu poate fi acoperit, nici măcar pe un sfert”, „sunt profund afectați”, „tragismul acestui eveniment i-a dezechilibrat”. Aceeași durere este și în rândurile în care familia descrie cum a fost viața înainte de accidentul în care a fost implicată B. F. I. și după.
Totodată, instanța de fond a avut în vedere că intensitatea suferinței psihice resimțite de persoanele afectate de decesul victimei este influențată și de proiecția timpului viitor împreună de care vor fi lipsiți ca durată previzibilă, dar mai ales ca posibilitate nerealizată de dezvoltare a vieții victimei și, prin modul în care aceasta se reflectă asupra părții civile, a vieții acestuia din urmă. Din acest punct de vedere, nu se poate reține decât gradul ridicat al acestei suferințe întrucât victima avea 19 ani la momentul decesului, era o persoană care, prin rezultatele obținute până la acel moment – s-a avut în vedere multitudinea de diplome care atestă excelența lui B. F. I. în studierea științelor socio-umane – arăta că va reuși în modul cel mai frumos în viață.
Pentru aceste motive instanța și în această formă, instanța de fond a reținut că prejudiciul moral al părților civile există. Deoarece existența faptei ilicită, și anume nerespectarea dispozițiilor care reglementează circulația pe drumurile publice și producerea accidentului rutier, care a avut ca urmare uciderea din culpă a persoanei vătămate, existența unui prejudiciu cert, care nu a fost încă reparat, constând în prejudiciul de natură morală mai sus detaliat, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția inculpatului au rezultat din probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a admis, în parte, pretențiile părților civile, instanța de fond a constatat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale a inculpatului.
Cât privește evaluarea pecuniară a acestui prejudiciu, dat fiind caracterul moral al acestuia, ținând cont de gradul ridicat în care a fost și va fi afectată viața tuturor părților civile, mai sus evidențiat, judecătorul fondului a apreciat că acordarea a câte 180.000 lei pentru fiecare parte civilă este de natură să asigure o compensare echitabilă a prejudiciului suferit.
Instanța de fond nu a admis acțiunile civile pentru suma de 1 milion lei pentru fiecare persoană vătămată, întrucât această sumă ar constitui, în mod obiectiv, o îmbogățire fără justă cauză.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel părțile civile B. A. V., B. D. L. și B. O. C., precum și partea responsabilă civilmente U. A. S.A..
Părțile civile, asistate de același apărător ales, au criticat soluția atât pe latură penală, cât și pe latură civilă.
Pe latură penală, au criticat modul de individualizare a pedepsei, în cadrul căruia, deși au fost reținute o multitudine de circumstanțe în defavoarea inculpatului, instanța a dispus, în mod greșit, suspendarea sub supraveghere a pedepsei, solicitând executarea în regim de detenție.
Alcoolemia inculpatului a avut un rol determinant în producerea accidentului, precum și în comportamentul necorespunzător al inculpatului de a acorda primul ajutor victimei, total neadecvat și care a contribuit la decesul victimei.
De asemenea, instanța a reținut, în mod greșit, comportamentul inculpatului în relația cu părțile civile după comiterea faptei, în realitate, acesta nu le-a contactat, iar plata costurilor incinerării a fost făcută de inculpat la insistențele persoanei angajate la crematoriu.
Pe latură civilă, s-a solicitat obligarea inculpatului la daune morale, n cuantum de câte 1.000.000 lei către fiecare parte civilă, considerând că repararea prejudiciului moral trebuie să fie integrală, să înlăture pe cât posibil consecințele grave de natură umană, având în vedere că prejudiciul moral cauzat rudelor victimei este de o gravitate ridicată, trauma psihică fiind iremediabilă.
Partea responsabilă civilmente a criticat soluția pentru netemeinicia daunelor morale acordate, considerate prea mari, întrucât despăgubirile bănești au ca urmare doar creșterea patrimoniului material, nu și cel moral, pentru care nu se mai poate face nimic.
De asemenea, se mai solicită ca despăgubirile acordate părții civile spital să fie suportate doar de inculpat, conform Legii nr.95/2006.
Verificând sentința apelată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, se constată următoarele:
Pe latură penală, analizând modalitatea de executare a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere circumstanțele săvârșirii faptei, precum și circumstanțele inculpatului.
Circumstanțele săvârșirii faptei, analizate de instanța de fond, sunt elemente constitutive ale faptei de ucidere din culpă, respectiv urmarea faptei, nerespectarea unei dispoziții legale, consumul de alcool și viteza neadecvată stării carosabilului.
Existența acestor elemente a condus la încadrarea juridică a faptei la art.178 alin.2 din vechiul Cod penal, prin urmare, nu pot fi considerate împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Gradul de pericol social al faptei, așa cum este prevăzut ca fiind criteriu de individualizare prev. de art.72 din vechiul Cod penal, este suficient de grav, astfel încât să impună aplicarea unei pedepse peste minimul special.
Modalitatea de executare a pedepsei a fost analizată, în mod corect, în raport cu posibilitatea atingerii scopului pedepsei, context în care au fost avute în vedere atât circumstanțele reale, cât și cele personale ale inculpatului.
La dosarul de fond a fost depus un raport de evaluare psihologică a inculpatului, în care se arată, de către psiholog, că influența accidentului se răsfrânge până la cele mai însemnate planuri ale existenței: „trăiri dureroase, deprimare, auto-învinovățire, sentimente de neputință și tristețe.”
Inculpatul este autorul infracțiunii și, dacă fapta sa a avut o influență negativă asupra psihicului său, este rezultatul propriilor acțiuni, însă, poate fi analizată ca o împrejurare care să arate că scopul pedepsei poate fi atins prin suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.
Comportamentul necorespunzător al inculpatului în a acorda primul ajutor este corect interpretat, în sensul că deși total greșit, acesta nu a condus sau contribuit la decesul victimei, așa cum reiese din constatarea medico legală și a examenelor complementare aflate la dosar.
Pe latură civilă, solicitarea părților civile, așa cum a fost formulată la dosar, de acordare a unor daune morale conform cererii inițiale, pentru ca prejudiciul moral să fie acoperit, nu poate fi luată în discuție, cu motivarea că nicio sumă de bani nu poate acoperi prejudiciul moral suferit de părțile civile, așadar, acest scop nu poate fi atins niciodată.
Instanța de fond a constatat, în mod corect, că acest prejudiciu există, că este de o intensitate deosebită și a acordat daune morale, care în acest caz, nu pot avea nici măcar efect compensatoriu, ci doar încearcă o alinare a suferinței de o intensitate deosebită și permanentă.
Aprecierea cuantumului acestor daune a fost corectă, cu sublinierea însă o dată a imposibilității reparării și chiar a compensării.
Având în vedere aceste aprecieri, nu poate fi însușită motivarea instanței de fond, în sensul că o sumă mai mare ar putea reprezenta o îmbogățire fără justă cauză, atâta timp cât se apreciază că oricât de mare ar fi nu ar putea acoperi prejudiciul moral.
Așa fiind, apelurile declarate de părțile civile urmează a fi respinse, cu consecința obligării la cheltuieli judiciare și a respingerii cererii de obligare a inculpatului la cheltuieli de judecată.
Apelul declarat de partea responsabilă civilmente este nefondat, cu motivarea arătată la analiza apelurilor părților civile pe latură civilă și cu mențiunea că asiguratorul răspunde direct în baza contractului de asigurare și a dispozițiilor art.49 și art.55 din Legea nr.136/1995, pentru prejudiciile la care asiguratul este ținut să răspundă, inclusiv cheltuielile de spitalizare solicitate.
Va obliga pe apelantul asigurator la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.421, punctul 1, litera b, Cod de procedură penală, respinge, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții-părți civile B. D.-L., B. A.-V. și B. O.-C., prin reprezentanții legali B. D.-L. și B. A.-V., precum și de apelantul-asigurător de răspundere civilă „U. A.” S.A. împotriva Sentinței penale nr.248/19.VI.2015 a Judecătoriei Sectorului VI, București – Secția penală, din Dosarul nr._ .
În temeiul art.276, alin. ultim din Codul de procedură penală, respinge, ca neîntemeiată, cererea de obligare a intimatului-inculpat K. C. la plata cheltuielilor de judecată, formulată de apelanții-părți civile.
În temeiul art.275, alin.2 și alin.4, Cod de procedură penală, obligă pe fiecare dintre apelanții-părți civile la plata sumei de câte 100 lei, cheltuieli judiciare către stat, iar pe apelantul-asigurător de răspundere civilă la plata sumei de 200 lei, cheltuieli de procedură statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 4.XI.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
D. P. V. B.
GREFIER,
R.-E. V.
red.V.B.
dact.L.G.
ex.12
red.C.M.-Jud.Sect.6
| ← Spălare de bani. Legea 656/2002 art. 23. Decizia nr. 1537/2015.... | Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
