Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 602/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 602/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-04-2015 în dosarul nr. 9883/202/2014
Dosar nr._
831/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.602/A
Ședința publică din data de 27 aprilie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: V. B.
JUDECĂTOR: C.-V. G.
GREFIER: L.-A. P.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de contestatorul E. T. împotriva Sentinței penale nr.52 din data de 09 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria Călărași în Dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a lipsit apelantul contestator E. T., care a fost reprezentat juridic de apărătorul desemnat din oficiu, avocat M. M., în baza delegației nr._/2015, emisă de Baroul București (atașată la fila 9 din dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că a fost depusă la dosar (filele 16-17) o cerere prin care apelantul contestator precizează că își retrage apelul declarat în prezenta cauză.
Apărătorul din oficiu al apelantului contestator solicită să se ia act de retragerea apelului declarat de acesta, conform cererii depuse la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public susține că nu poate fi avută în vedere declarația de retragere a apelului, întrucât aceasta a fost transmisă prin e-mail și nu există certitudinea că provine din partea apelantului contestator E. T., ale cărui date de identificare nu sunt menționate în cererea depusă la dosar.
În continuare, invocă excepția tardivității apelului declarat de contestator, arătând că minuta sentinței pronunțate de prima instanță a fost comunicată acestuia la data de 17 februarie 2015, astfel că termenul legal de 10 zile, prevăzut pentru exercitarea căii de atac, s-a împlinit la data de 28 februarie 2015 (sâmbătă), fiind prorogat până la data de 02 martie 2015 (luni), însă apelul a fost declarat abia la data de 03 martie 2015, fiind depășit, prin urmare, acel termen.
Apărătorul din oficiu al apelantului contestator solicită respingerea excepției tardivității apelului, invocată de reprezentantul Ministerului Public și repunerea în termenul de declarare a căii de atac, întrucât contestatorul a fost arestat de către autoritățile italiene, astfel că s-a aflat în imposibilitatea de a formula apelul în termenul prevăzut de lege.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de repunere în termenul de declarare a apelului, întrucât, astfel cum însuși contestatorul a precizat în cuprinsul contestației în anulare cu care a sesizat prima instanță, acesta a fost arestat de către autoritățile italiene, în baza mandatului european de arestare emis pe numele său, la data de 14 decembrie 2014, dar, ulterior, până la formularea contestației respective, la data de 18 decembrie 2014, a fost eliberat de către Curtea de Apel din R. și, de asemenea, contestatorul nu a făcut dovada unei cauze temeinice de împiedicare a exercitării căii de atac în termenul legal.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.52 din data de 09 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr._, Judecătoria Călărași a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul E. T. (fiul lui V. și M., născut la data de 15 iulie 1986 în localitatea T., județul G., CNP_, cu domiciliul în municipiul Călărași, ., ., ., județul Călărași) cu privire la Sentința penală nr.190/2014 a aceleiași instanțe și l-a obligat pe acesta la plata către stat a sumei de 75 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria a constatat că, în susținerea contestației în anulare, contestatorul a invocat cazurile prevăzute de art.426 lit.a, b, e și h din Codul de procedură penală, pe motiv că judecata pe fondul cauzei, atât în primă instanță, cât și în apel, a avut loc cu lipsă de procedură, în absența și fără ascultarea sa, el neavând cunoștință de proces, în condițiile în care era plecat din țară, stabilindu-se în Italia împreună cu toată familia și că a săvârșit infracțiunea pentru care a fost condamnat în mod definitiv (conducere fără permis a unui autovehicul pe drumurile publice) în stare de tulburare, din cauza constrângerii fizice și morale pe care a resimțit-o ca urmare a agravării stării de sănătate a soției sale, la acel moment însărcinată.
Judecătoria a constatat că motivul prevăzut de art.426 lit.a este de competența exclusivă a instanței de apel, că motivul reglementat de art.426 lit.b nu poate fi avut în vedere, întrucât inculpatul, prin apărător, a declarat apel în termen împotriva sentinței de condamnare, iar eventualele cauze de nulitate a acelei hotărâri trebuiau verificate, chiar din oficiu, de către instanța de control judiciar, că motivul prevăzut de art.426 lit.e nu este incident în cauză, deoarece judecata pe fondul cauzei s-a realizat cu participarea procurorului, iar prezența inculpatului nu era obligatorie, acesta nefiind arestat și, respectiv, că motivul reglementat de art.426 lit.h nu poate fi avut în vedere, câtă vreme inculpatul, fiind legal citat, nu s-a prezentat la judecată, nefiind posibilă astfel ascultarea lui.
Judecătoria a mai constatat că, din modul de redactare a textului art.429 alin.1 din Codul de procedură penală, rezultă că instanța competentă să se pronunțe asupra contestației în anulare este instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere, cu excepția cazurilor prevăzute de art.426 lit.a și i din Codul de procedură penală. În speță, pe fondul cauzei, a fost exercitată calea de atac a apelului, astfel încât motivele invocate prin calea extraordinară de atac a contestației în anulare nu mai pot fi examinate, întrucât s-ar ajunge la situația ca prima instanță să desființeze hotărârea instanței de apel, transformându-se în instanță de control judiciar și afectând autoritatea de lucru judecat a sentinței definitive contestate. Pe de altă parte, termenul de 10 zile pentru exercitarea contestației în anulare ar expira la aceeași dată cu termenul de apel, astfel încât soluția de principiu, în cazurile prevăzute de art.426 alin.b-h din Codul de procedură penală, ar fi aceea de respingere a acelei contestații ca tardivă.
Împotriva sentinței penale anterior menționate, a declarat apel, la data de 03 martie 2015, contestatorul E. T. (printr-o cerere nemotivată, formulată și semnată în numele acestuia).
Cererea de apel a contestatorului a fost înaintată de Judecătorie și înregistrată pe rolul acestei Curți la data de 05 martie 2015.
La primul termen stabilit pentru judecarea apelului, cauza a fost amânată la cererea contestatorului, care a solicitat să i se acorde posibilitatea angajării unui apărător ales (filele 10-11, d.a.).
Pentru termenul de astăzi, a fost depusă la dosar o cerere formulată în numele contestatorului, transmisă prin e-mail, în care se învederează că acesta își retrage apelul declarat în cauză (filele 16-17, d.a.).
Întrucât mențiunile din cererea respectivă (între care nu se regăsesc datele de identificare ale autorului său) și calea de transmitere a acesteia (un e-mail expediat de la o adresă imposibil de verificat) nu permit a se stabili, cu certitudine, că ea provine de la contestator și exprimă într-adevăr manifestarea lui de voință, Curtea nu poate lua act de retragerea apelului cu judecarea căruia a fost sesizată.
La termenul de astăzi, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția tardivității apelului, iar contestatorul, pentru a cărui reprezentare juridică a fost desemnat un avocat din oficiu, a solicitat repunerea în termenul de declarare a acestei căi de atac, ambele aspecte fiind puse în discuție de către Curte (potrivit mențiunilor din practicaua prezentei decizii).
În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată fondată excepția invocată de reprezentantul Ministerului Public și, respectiv, nefondată, cererea contestatorului apelant, pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
Potrivit art.410 alin.1 din Codul de procedură penală, termenul de declarare a apelului, pentru părți, este de 10 zile și curge de la comunicarea copiei minutei sentinței penale atacate.
În speță, copia minutei sentinței penale apelate a fost comunicată contestatorului, prin afișare la sediul primei instanțe, la data de 17 februarie 2015 (filele 57-58, d.f.), în condițiile în care, la adresa de domiciliu, pe care acesta însuși a indicat-o în cererea de contestație în anulare cu care a sesizat instanța respectivă (filele 3-5, d.f.), s-a constatat că destinatarul acelui act procedural nu mai locuia acolo (filele 59-60, d.f.).
În raport cu data anterior menționată (17 februarie 2015), termenul legal de declarare a apelului, de 10 zile, a expirat, conform art.269 alin.2, 4 din Codul de procedură penală, prin prorogare, la data de 02 martie 2015 (într-o zi de luni).
Cererea de apel a fost formulată de contestator (potrivit mențiunii din cuprinsul său), expediată prin fax de către acesta și înregistrată la prima instanță abia la data de 03 martie 2015 (fila 2, d.a.), prin urmare după expirarea termenului legal.
Solicitarea avocatului din oficiu desemnat să-l reprezinte juridic pe contestator, de repunere a acestuia în termenul de declarare a apelului, este nefondată, întrucât, în speță, nu s-a dovedit că întârzierea în exercitarea căii de atac a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, nefiind îndeplinită astfel condiția prevăzută de art.411 alin.1 teza I din Codul de procedură penală.
În concret, s-a susținut, de către avocatul respectiv, că autorul apelului s-ar fi aflat, implicit înăuntrul termenului legal de introducere a căii de atac, în stare de arest, fapt pe care, însă, actele dosarului nu îl confirmă.
Astfel, contestatorul însuși a precizat că, la data formulării contestației în anulare cu care a sesizat prima instanță (18 decembrie 2014), se afla în stare de libertate, fiind eliberat de către Curtea de Apel din R., după reținerea dispusă de către autoritățile italiene, la data de 14 decembrie 2014, în baza mandatului european de arestare emis pe numele său (fila 4, d.f.). De asemenea, nici în cererea de apel, datând din 03 martie 2015, nici în cererea de amânare a judecării acestei căi de atac, datând din 29 martie 2015 (filele 2 și 10-11, d.a.), contestatorul nu a învederat că, ulterior eliberării anterior menționate, ar mai fi fost plasat în stare de arest.
Față de considerentele anterior expuse, Curtea, în temeiul art.411 alin.1 din Codul de procedură penală, va respinge, ca nefondată, cererea contestatorului E. T., de repunere în termenul de declarare a apelului, iar, potrivit art.421 pct.1 lit.a teza I din același cod, va respinge, ca tardiv, apelul formulat de acesta.
În temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală, contestatorul apelant, aflat în culpă procesuală, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu, desemnat să asigure reprezentarea juridică a acestuia, fiind acoperit din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției, conform art.272 alin.1, 2 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art.411 alin.1 din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondată, cererea contestatorului E. T. de repunere în termenul de declarare a apelului.
În temeiul art.421 pct.1 lit.a teza I din Codul de procedură penală, respinge, ca tardiv, apelul declarat de contestatorul E. T. împotriva Sentinței penale nr.52 din data de 09 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria Călărași în Dosarul nr._ .
În temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală, obligă pe apelantul contestator la plata către stat a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
În temeiul art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 lei, se acoperă din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
V. B. C.-V. G.
GREFIER,
L.-A. P.
Red.jud.C.V.G. / Th.red.jud.C.V.G./gref.V.M.C.
Ex.2 / 23 mai 2015
J.Călărași - jud.I.D.
| ← Evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Decizia nr.... | Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 637/2015.... → |
|---|
