Intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP). Decizia nr. 147/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 147/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 263/2/2015
Dosar nr._
188/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA NR. 147/C
Ședința publică din data de 17.03.2015
Curtea constituită din:
Președinte: C. E. R.
Grefier: R. C. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat prin procuror D. F..
Pe rol se află judecarea contestației declarate de contestatorul condamnat P. C. C., împotriva sentinței penale nr. 539/30.04.2014 a Tribunalului G..
Dezbaterile au avut loc și au fost consemnate în încheierea de ședință din data 10.03.2015, care face parte integrantă din prezenta decizie, când având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea în baza art. 391 al. 1 NCPP a stabilit data pronunțării la 17.03.2015, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA,
Prin sentința penală nr. 539/30.04.2014 a Tribunalului G., s-a pronunțat următoarea soluție:
„În baza art.23 din Legea 255/2013 rap la art.595 din Noul Cod penal, respinge ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul P. C. C. (fiul lui E. și P., născut la 01.04.1980 în București, ector 2), deținut în Penitenciarul G., privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea recunoscută prin sentința penală nr.77 din 25.03.2009 a Curții de Apel București, secția I-a penală, rămasă definitivă prin nerecurare.
În baza art. 275 alin. (2) din Noul Cod de procedură penală obligă pe contestator să plătească statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.”
Analizând cauza, prin prisma actelor existente la dosar și a dispozițiilor legale în materie, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.77 din 25.03.2009, pronunțată de Curtea de Apel București s-a dispus recunoașterea sentințelor nr.22/2005 din 25.01.2005, pronunțată de Tribunalul Provincial din Valencia – Secțiunea a Cincea și nr.568/22.11.2005 a Judecătoriei Penale nr.12 Valencia.
S-a dispus transferarea condamnatului P. C. C. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepselor de 20 ani închisoare, respectiv de 1 an, 4 luni și 15 zile închisoare.
S-a dedus din pedeapsă perioada executată de la 01.10.2003 la 6.02.2006 și în continuare la zi.
În baza art.149 alin.6 din Legea 302/2004, modificată, s-a dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei.
În baza acestei sentințe a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.108/2009 din 17.06.2009.
Prin sentința penală nr. 109 din 21.04.2010, Curtea de Apel București, secția I-a penală, dosar nr._ a constatat inadmisibilă cererea de contopire a pedepselor cu care a fost sesizată de către contestatorul condamnat P. C. C. care a solicitat în conformitate cu dispozițiile art. 461 lit. d cod procedură penală (din 1969) și art. 146 din Legea nr. 302/2004, privind asistența juridică internațională în materie penală, coroborat cu art. 9 din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate să se dispună conversiunea condamnării de 20 de ani închisoare, ce a fost pronunțată prin sentința nr. 22/25.01.2005 a Tribunalului Provincial din Valencia Secțiunea a V-a și a pedepsei de 1 an, 4 luni și 15 zile închisoare, pronunțată prin sentința penală nr. 568/22.11.2005 a Judecătoriei Penale nr. 12 din Valencia, precum și contopirea pedepselor aplicate de către instanța judecătorească spaniolă pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, potrivit dispozițiilor din legea penală română ce reglementează tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, respectiv art. 33 lit. a, rap. la art. 34 lit. b cod penal, susținând că pedeapsa stabilită spre executare în străinătate, potrivit cumulului aritmetic, nu este conformă cu aceste dispoziții.
Prin decizia nr.2606 din 30.06.2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală a admis recursul declarat de recurentul contestator condamnat P. C. C. împotriva sentinței penale nr.109 din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel București - Secția a I Penală, a casat sentința penală atacată și a trimis cauza la Curtea de Apel București, spre rejudecare.
Prin sentința penală nr. 403/F din 7 decembrie 2010 Curtea de Apel București - Secția I penală a respins ca nefondată contestația la executare întemeiată pe dispozițiile art. 461 alin. 1 lit. d C. proc .pen (din 1969), formulată de condamnatul P. Comeliu C. deținut în Penitenciarul G..
Prin decizia nr.658 din 21.02.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a respins, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat P. Comeliu C. împotriva sentinței penale nr. 403/F din 7 decembrie 2010 a Curții de Apel București - Secția I-a Penală.
Prima instanță a mai reținut că se impune a se analiza situația juridică a acestui condamnat pentru a se stabili dacă, prin . Codului penal, a intervenit o lege penală mai favorabilă față de acesta, sub aspectul incidenței prevederilor art. 4 și 6 din Codul penal.
S-a precizat că verificarea incidenței legii penale mai favorabile în cazul concursului de infracțiuni, presupune o analiză în două etape.
Într-o primă etapă instanța va analiza fiecare dintre pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente, verificându-se dacă acestea nu depășesc limita maximă prevăzută de noul cod penal. Ulterior, instanța va verifica dacă pedeapsa rezultantă nu depășește limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 39 Cod penal.
Cu toate acestea, reducerea pedepselor pentru infracțiunile ce intră în componența concursului de infracțiuni, nu determină întotdeauna reducerea pedepsei rezultante, caz în care condamnatul va executa în continuare pedeapsa stabilită în baza hotărârii de condamnare.
Din sentința nr.22/2005 din 25.01.2005, pronunțată de Tribunalul Provincial din Valencia – Secțiunea a Cincea rezultă că inculpatul P. C. (care și-a atribuit identitatea falsă de I. V. C.) a fost condamnat pentru:
a) cinci delicte relative la proxenetism, prevăzute și pedepsite în articolul 188.1 din Codul penal spaniol stabilindu-se pentru fiecare delict pedepse de trei ani închisoare și amendă de optsprezece luni cu o cotă zilnică de 6 euro pentru fiecare delict relativ la proxenetism; Curtea de Apel București a reținut faptele care au atras condamnarea au corespondent și în legislația română realizând elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prev. de art.12 alin.1 și 2 lit. a din Legea 678/2001.
b) patru delicte de detenție ilegală din articolul 163 din Codul penal spaniol stabilindu-se pentru fiecare delict pedepse de 5 ani închisoare; Curtea de Apel București a reținut faptele care au atras condamnarea au corespondent și în legislația română realizând elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art.189 alin.1,2,3 și 5 Cod penal (din 1969), cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (din 1969).
c) trei infracțiuni penale ușoare de leziuni din articolul 617.1 din Codul penal spaniol stabilindu-se pentru fiecare delict localizare permanentă timp de 12 zile; Curtea de Apel București a reținut faptele care au atras condamnarea au corespondent și în legislația română realizând elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau alte violențe prev. de art.180 alin.1 Cod penal (din 1969) și disp.art.180 alin.1 Cod penal (din 1969);
d) un delict de agresiune sexuală din articolele 178 și 179 din Codul Penal stabilindu-se o pedeapsă de 9 ani închisoare; Curtea de Apel București a reținut faptele care au atras condamnarea au corespondent și în legislația română realizând elementele constitutive ale infracțiunii de viol prev. de art.197 alin.1 și 2 lit.a Cod penal (din 1969);
Prin sentința nr.568 din 22.11.2005 pronunțată de Judecătoria Penală nr.12 din Valencia numitul P. C. C. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare și amendă de 9 luni cu o cotă zilnică de 3 euro pentru săvârșirea delictului de falsificare a unui document oficial, prev. de art.390.1 rap.la art.391 din Codul penal spaniol, amenda de 9 luni închisoare cu o cotă zilnică de 3 euro fiind transformată ulterior în 4 luni și 15 zile închisoare, conform ordinului executoriu nr.417/2006-1 din 23.o6.2006.
Curtea de Apel București a reținut că faptele care au atras condamnarea au corespondent și în legislația română realizând elementele constitutive ale infracțiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prev. de art.26 Cod penal (din 1969) rap. la art.288 alin.1 Cod penal (din 1969), uz de fals prev. de art.291 Cod penal (din 1969),fals privind identitatea prev.de art.293 alin.1 Cod penal (din 1969).
Infracțiunea de trafic de persoane prev. de art.12 alin.1 și 2 lit. a din Legea 678/2001 are corespondent în dispozițiile art.210 alin.1 lit.a din Noul Cod penal și este pedepsită cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercițiului unor drepturi.
Infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art.189 alin.1,2,3 și 5 Cod penal (din 1969), cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (din 1969) își are corespondent în dispozițiile art.205 alin.1 din Noul Cod penal și este pedepsită cu închisoare de la unu la 7 ani.
Infracțiunea de viol prev. de art.197 alin.1 și 2 lit.a Cod penal (din 1969) își are corespondent în dispozițiile art.218 alin.1 și 2 din Noul Cod penal și este pedepsită cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercițiului unor drepturi.
Infracțiunea de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prev.de art.26 Cod penal (din 1969) rap. la art.288 alin.1 Cod penal (din 1969) își are corespondent în dispozițiile art.48 rap la art.320 alin.1 din Noul Cod penal și este pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Infracțiunea de uz de fals prev. de art.291 Cod penal (din 1969) își are corespondent în dispozițiile art.323 din Noul Cod penal și este pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
Infracțiunea de fals privind identitatea prev. de art.293 alin.1 Cod penal (din 1969) își are corespondent în dispozițiile art.327 din Noul Cod penal și este pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Din cele ce preced s-a reținut că pedepsele aplicate inculpatului P. C. C. de instanțele spaniole nu depășesc limitele maxime prevăzute pentru aceleași infracțiuni de noul cod penal.
În speță, s-a apreciat că nu sunt aplicabile dispozițiile art.39 din Noul Cod penal potrivit cărora când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, ci dispozițiile speciale prevăzute în Legea nr.302/2004. Chiar dacă s-a aplica dispozițiile art.39 din Noul Cod penal, ceea ce nu este cazul, pedeapsa rezultantă la care s-ar ajunge nu ar fi mai pică decât pedeapsa rezultantă de 20 de ani.
S-a arătat că în speță nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 135 alin. 6 lit. (i) din Legea nr. 302/2004, republicată privind adaptarea pedepsei privative de libertate aplicată de instanța străină, nefiind incidente disp. art. 135 alin.7 din Legea nr. 302/2004, republicată.
S-a menționat că în cauză nu există asemenea incompatibilități care să impună adaptarea pedepselor aplicate de instanțele spaniole.
Așadar, ori de câte ori pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare depășește limita maximă generală a pedepsei închisorii de 30 de ani, prevăzută de art. 60 din Codul penal, durata sa este incompatibilă cu legislația română fiind aplicabile dispozițiile art. 135 alin.7 din Legea nr. 302/2004, republicată, însă în cauza dedusă judecății nu există o asemenea incompatibilitate, pedepsele fiind mai mici de 30 de ani (20 ani și respectiv 1 an, 4 luni și 15 zile).
Instanța de fond a constatat că, în cauză, nu a intervenit legea penală mai favorabilă cu privire la condamnarea recunoscută prin sentința penală nr.77 din 25.03.2009 a Curții de Apel București, secția I-a penală, rămasă definitivă prin nerecurare.
Pentru aceste considerente, în baza art.23 din Legea 255/2013 rap. la art.595 din actualul Cod de procedură penală, s-a respins ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul P. C. C..
Împotriva acestei sentințe a declarat contestație, condamnatul P. C. C., solicitând admiterea contestației, desființarea sentinței atacate și rejudecând pe fond, admiterea cererii sale de aplicare a legii penale mai favorabile în ceea ce privește condamnarea de 20 de ani închisoare, ce i-a fost aplicată de instanțele spaniole.
Analizând contestația formulată prin prisma motivelor invocate și a textelor de lege incidente, Curtea constată următoarele:
La data pronunțării sentinței penale nr. 539/30.04.2014 a Tribunalului G., ce face obiectul analizei în prezenta cale de atac, contestatorul se afla în executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.108/2009 din 17.06.2009, emis de Curtea de Apel București în baza sentinței penale nr.77 din 25.03.2009.
Ulterior pronunțării acestei sentinței penale nr. 539/30.04.2014 a Tribunalului G., prin sentința penală nr. 2688/29.09.2014 a Jud. G. definitivă prin necontestare la data de 06.10.2014 a fost admisă cererea de contopire pedepse, formulată de petentul-condamnat P. C. C. și în consecință în prezent, contestatorul se află în executarea pedepsei de 20 de ani închisoare, aplicată prin sentința menționată și în baza căreia s-a emis M.E.P.Î. nr. 3321/07.10.2014.
Prin sentința penală nr. 2688/29.09.2014 a Jud. G. definitivă prin necontestare la data de 06.10.2014, s-a constatat că faptele pentru care au fost emise MEPI nr. 108/17.06.2009 de către Curtea de Apel București au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit a C.p. din 1969 față de fapta pentru care a fost emis MEPI nr. 156/14.04.2010 de către Judecătoria B., nefiind astfel, concurente.
În baza art. 5 Cp art. 33 lit. a, 34 lit. b C.pen. și 39 alin. 1 C.pen. din 1969 s-a contopit pedeapsa de 20 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 22/25.01.2005 pronunțată de Tribunalul Provincial din Valencia Secțiunea a Cincea definitivă, cu pedeapsa de 1 an luni și 15 zile aplicată prin sentința penală nr. 568/22.11.2005 pronunțată de Judecătoria Penală nr. 15 din Valencia (ambele recunoscute prin sentința penală nr. 77/25.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel București definitivă prin nerecurare la data de 26.05.2009) și cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.260/15.02.2002 pronunțată de Judecătoria B. modificată prin decizia penală nr.1817/01.11.2002 pronunțată de Tribunalul București și decizia penală nr. 866/08.05.2003 a Curții de Apel București, petentul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 C.pen.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentințelor penale susmenționate.
S-a dispus anularea MEPI nr. 108/17.06.2009 emis de Curtea de Apel București și MEPI nr. 156/14.04.2010 emis de către Judecătoria B. și s-a dispus emiterea unui nou MEPI pentru pedeapsa aplicată în prezenta cauză.
S-a dedus perioada executată de la 01.10.2003 la zi.
Curtea constată totodată că prin sentința penală nr. 286/24.03.2014 a Tribunalului G. definitivă prin respingerea contestației prin decizia penală nr. 806/04.11.2014, a Curții de Apel București, Secția I penală, pronunțată în dosarul nr._ a fost respinsă ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul P. C. C., privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu referire la sentința penală nr. 77 din 25.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel în București, definitivă prin nerecurare, la 26.05.2009, situație necunoscută de judecătorul fondului la momentul soluționării cererii de față.
Curtea observă că în cadrul cererii ce a făcut obiectul dosarului nr._, contestatorul a invocat aceleași apărări ca și cele susținute în caza prezentă.
Așa cum s-a menționat anterior, ulterior pronunțării sentinței contestate în cauza de față, prin sentința penală nr. 2688/29.09.2014 a Jud. G. definitivă prin necontestare la data de 06.10.2014, a fost admisă cererea de contopire pedepse, formulată de petentul-condamnat P. C. C., fiind contopite toate pedepsele ce i-au fost aplicate acestuia.
În aceste condiții este evident că prezenta contestație este lipsită de interes.
Referitor la solicitarea condamnatului de aplicarea a legii penale mai favorabile, Curtea reține că prin decizia nr. 13/05.06.2014 a Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost admisă sesizarea formulată de Tribunalul Harghita în Dosarul nr._ și s-a stabilit că dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal, privitoare la legea mai favorabilă după judecarea definitivă a cauzei, sunt aplicabile și cu privire la hotărârea de condamnare pronunțată de un alt stat față de cetățenii români, dacă aceasta a fost recunoscută în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 850 din 8 decembrie 2009 a fost publicata Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/2009 privind examinarea recursului in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind interpretarea dispozițiilor art. 146 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internațională în materie penală.
Textul legal care a generat interpretari diferite in practica instantelor judecatoresti permite instantelor romane sa adapteze pedeapsa aplicata de catre un stat strain persoanei condamnate transferate in Romania in vederea executarii pedepsei privative de libertate, ca forma a cooperarii judiciare internationale in materie penala, daca felul pedepsei aplicate sau durata acesteia este incompatibila cu legislatia romana.
Astfel in aplicarea acestui text legal, unele instante au inlocuit pedeapsa rezultanta stabilita prin cumul aritmetic de statul de condamnare cu o pedeapsa rezultanta ca urmare a cumulului juridic. Alte instante, dimpotriva, au respins conversiunea condamnarii, retinand ca aplicarea cumulului aritmetic de catre instanta statului de condamnare se incadreaza in limitele generale ale pedepsei prevazute de Codul penal.
Instanta suprema a apreciat ca aceste din urma instante au interpretat si aplicat corect legea, retinand in esenta ca prevederile referitoare la conversiunea condamnarii se refera explicit si exclusiv la incompatibilitatea duratei pedepsei rezultante cu legislatia romana, iar nu la incompatibilitatea dintre sistemele prin care se ajunge la aplicarea unei pedepse rezultante pentru un concurs de infractiuni, fie sistemul cumulului aritmetic, fie sistemul cumulului juridic. Prin urmare, conversiunea se va impune, in ipoteza concursului de infractiuni, numai daca pedeapsa rezultanta aplicata prin hotararea de condamnare depaseste limita maxima a pedepsei rezultante admisa in legea penala romana, adica totalul pedepselor stabilite de instanta pentru infractiunile concurente, precum si limita maxima generala a pedepsei inchisorii de 30 de ani.
În consecință, s-a decis: “Admite recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
In interpretarea art. 146 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, se stabileste ca:
Instanta, in solutionarea unei cereri avand ca obiect conversiunea condamnarii, trebuie sa observe daca felul pedepsei aplicate pentru concursul de infractiuni sau durata acesteia este incompatibila cu legislatia romana, fara a putea inlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusa prin hotararea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevazuta de Codul penal roman. (…)”
Observând că în speță pedeapsa de 20 de ani închisoare este rezultatul cumulului aritmetic a mai multor pedepse aplicate de instanțele spaniole, dintre care cea mai mare este de 9 ani închisoare, precum și împrejurarea că sentința de contopire a Jud. G. a rămas definitivă prin necontestare, și nu în ultimul rând faptul că petentul a solicitat în cauza de față aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la pedeapsa privativă de libertate pe care o execută, invocând în acest sens . data de 1.02.2014 a noilor dispoziții penale și procesual penale, iar ca temei legal al cererii sale a invocat dispozițiile art.461 VCPP, aceasta fiind a doua cerere cu același obiect formulată de petent, prima fiind cea care a făcut obiectul dosarului nr._ al Tribunalului G., soluționat prin sentința penală nr. 286/24.03.2014 definitivă prin decizia penală nr. 806/04.11.2014, a Curții de Apel București, Secția I penală, Curtea apreciază contestația de față ca fiind nefondată.
Astfel, în condițiile în care pedeapsa de 20 de ani închisoare corespunde ca durată și natură legii române, este evident că în cauză nu sunt aplicabile disp. art. 6 NCP rap. la art.135 al. 6 lit. b pct. i și art. 135 al. 7 lit. b din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările aduse prin Legea nr. 300/2013.
D. urmare, Curtea, în baza art. 425 ind. 1 al. 7 pct. 1 lit. b NCPP rap. la art. 23 al. 9 și 10 din Legea nr. 255/2013 și art. 595 NCPP, va respinge ca nefondată contestația declarată de contestatorul condamnat P. C. C., împotriva sentinței penale nr. 539/30.04.2014 a Tribunalului G..
Văzând și disp. art. 275 al. 2 N.C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 425 ind. 1 al. 7 pct. 1 lit. b NCPP rap. la art. 23 al. 9 și 10 din Legea nr. 255/2013 și art. 595 NCPP, respinge ca nefondată contestația declarată de contestatorul condamnat P. C. C., împotriva sentinței penale nr. 539/30.04.2014 a Tribunalului G..
În baza art. 275 al. 2 N.C.P.P., obligă contestatorul la cheltuielile judiciare către stat, în sumă de 300 lei.
Suma de 50 lei, reprezentând onorariul partial al apărătorului din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER
C. E. R. R. C. D.
Red. CER
2 ex./17.03.2015
Dosar fond nr._ -Trib. G.
Jud. fond – A. I.
| ← Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice... | Ucidere din culpă (art.178 C.p.). Decizia nr. 529/2015. Curtea... → |
|---|
