Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr. 166/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 166/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 314/122/2015/a2
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr._
(1068/2015)
DECIZIA PENALĂ NR. 166/C
Ședința publică de la 26 martie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - M. C.
GREFIER - G. A. I.
* * * * * * * * *
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat prin procuror M. C..
Pe rol, soluționarea contestațiilor formulate de inculpatele B. V. C. și B. L. împotriva încheierii din data de 18.03.2015, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Penală în Dosarul nr._ 15.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-au prezentat contestatoarele inculpate B. V. C. în stare de arest și asistată din oficiu de avocat Chirilău M. în baza împuternicirii avocațiale nr._ emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică și B. L. – în stare de arest și asistată de apărător ales, avocat D. M. S. în baza împuternicirii avocațiale nr._ emisă de Baroul G. - Cabinet Individual.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care ;
Nefiind cereri prealabile de formulat sau probe de solicitat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri, contestatoarea inculpată B. V. C. fiind de acord cu asistența juridică din oficiu.
Apărătorul contestatoarei inculpate B. L. depune la dosar motivele contestației. Având cuvântul, solicită admiterea contestației, desființarea încheierii atacate și pe fond, a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, măsură aptă să asigure buna desfășurare a procesului penal. In susținerea apărării, solicită a se avea in vedere situația familială a inculpatei, faptul că aceasta are in întreținere trei copii minori, precum și împrejurarea că a avut o atitudine sinceră pe tot parcursul urmăririi penale, atitudine pe care și-a menținut-o și in fața judecătorului de drepturi și libertăți, existând presupunerea legitimă că aceasta își va păstra aceiași conduită procesuală și in fața judecătorului fondului. De asemenea, consideră că durata arestului preventiv este suficientă pentru ca aceasta să conștientizeze încălcarea valorilor sociale.
In încheiere, face trimitere la cauzele pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv J. vs. România, Jablonski vs. Olonia și Patsouria vs. G., conform cărora autoritățile naționale cărora li se solicită menținerea detenției provizorii trebuie să ia in calcul și măsuri alternative neprivative de libertate prevăzute de lege.
Apărătorul contestatoarei inculpate B. V. C., având cuvântul, solicită admiterea contestației, desființarea încheierii atacate și pe fond, a se dispune revocarea măsuri arestării preventive, considerând că procesul penal se poate desfășura in bune condiții in continuare fără privarea de libertate a inculpatei.
In subsidiar,solicită a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar, având in vedere că inculpata are in ingrijire doi copii minori.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, consideră că soluția instanței de fond este legală și temeinică, astfel că pune concluzii de respingere a contestațiilor, ca fiind nefondate. Față și de natura si gravitatea faptelor comise de inculpate, modul in care acestea au acționat, vârsta persoanei traficate, vulnerabilitatea acesteia, faptul că aceasta venea dintr-un centru de plasament, apreciază că lăsarea in libertate a inculpatelor prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Contestatoarea inculpată B. V. C., având ultimul cuvânt, recunoaște si regretă fapta comisă, arată că are doi copii minori, soțul său este arestat și solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.
Contestatoarea inculpată B. L., având ultimul cuvânt, arată că are trei copii minori și solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.
Dezbaterile declarându-se închise, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin încheierea din data 18.03.2015, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Penală în Dosarul nr._ 15 s-a dispus:
„În baza art. 242 al. 2 din C.pr.p.., respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpata B. L. cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.
În baza art. 362 Cod procedură penală rap. la art. 208 alin.4 Cod procedură penală Constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatuluiI. P. M., fiul lui S. și F., născut la data de 15.09.1984 în Mun. G., jud. G., cu același domiciliu, ., f.f.l. ., CNP_, recidivist, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.2/UP din 29.01.2015 emis de Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul G. și menține măsura arestării preventive a acestuia.
Constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatuluiB. M. B., fiul lui M. și L., născut la data de 30.06.1996 în Mun. G., cu același domiciliu în ., fără forme legale în ., Mun. G., CNP_ arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.3/UP din 29.01.2015 emis de Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul G. și menține măsura arestării preventive a acestuia.
Constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpateiB. V. C., fiica lui D. și M., născută la data de 15.09.1996 în Mun. G., jud. G., cu același domiciliu, ., f.f.l. ., CNP_ arestată în baza mandatului de arestare preventivă nr.4/UP din 29.01.2015 emis de Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul G. și menține măsura arestării preventive a acesteia.
Constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpateiB. L., fiica lui S. și F., născută la data de 02.11.1978 în Mun. G., cu același domiciliu, ., CNP_, arestată în baza mandatului de arestare preventivă nr.5/UP din 29.01.2015 emis de Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul G. și menține măsura arestării preventive a acesteia.
Respinge ca neîntemeiate cererile orale formulate de inculpați I. P. M., B. M. B. și B. V. C. de înlocuire a măsurii, arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.”
Instanța de fond a reținut în esență că măsura este legală si temeinică, întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive se mențin, nu s-au modificat până la acest moment procesual, și impun în continuare măsura privativă de libertate menționată, față de evaluarea împrejurărilor concrete ale cauzei, reținând modalitatea concretă și împrejurările de comitere a faptelor cu privire la care inculpatele sunt cercetate, precum și circumstanțele personale ale acestora, apreciindu-se că scopul măsurilor preventive, prin luarea unei măsuri preventive mai ușoare față de inculpate, nu s-ar putea realiza.
Împotriva acestei încheieri au formulat contestație inculpatele, inculpata B. L. solicitând desființarea încheierii atacate și pe fond, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, măsură aptă să asigure buna desfășurare a procesului penal față de situația familială a inculpatei, faptul că aceasta are in întreținere trei copii minori, precum și împrejurarea că a avut o atitudine sinceră pe tot parcursul urmăririi penale, atitudine pe care și-a menținut-o și in fața judecătorului de drepturi și libertăți, existând presupunerea legitimă că aceasta își va păstra aceiași conduită procesuală și în fața judecătorului fondului, durata arestului preventiv fiind suficientă, inculpata B. V. C., solicitând desființarea încheierii atacate și pe fond, revocarea măsuri arestării preventive, considerând că procesul penal se poate desfășura in bune condiții in continuare fără privarea de libertate a inculpatei iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar, având in vedere că inculpata are în îngrijire doi copii minori.
Analizând încheierea contestată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept conform art.205 și art. 425 indice 1 C.pr.pen., Curtea constată următoarele:
Curtea reține astfel că prin rechizitoriul nr. 117D/P/2014 din 19.02.2015 întocmit de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație șl Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - BIROUL TERITORIAL G., prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților I. P. M., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de minori, prev. de art. 211 Cod penal rap. la art. 210 alin. 1 lit. b Cod penal și art. 367 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp și art. 38 alin. 1 Cod penal cu .. 1 Cod penal și B. M. B., B. V. C., B. L., toți aflați în stare de arest preventiv,pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de minori, prev. și ped. de art. 211 Cod penal rap. la art. 210 alin. 1 lit. b Cod penal și art. 367 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp și art. 38 alin. 1 Cod penal.
În fapt, s-a reținut că, în perioada noiembrie 2014 - ianuarie 2015, inculpații I. P. M., B. M. B., B. V. C. si B. L., s-au constituit într-un grup infracțional organizat și au racolat-o, cazat-o și obligat-o să întrețină relații sexuale, contra cost, în folosul lor, cu diferiți șoferi de autocamioane în zona Punctului de Frontieră G. pe minora Ton L. C. în vârstă de 17 ani, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra precum și de starea sa vădită de vulnerabilitate.
Astfel, în data de 06.11.2014, lucrătorii poliției judiciare din cadrul S.C.C.O G., s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul I. P. M., a racolat-o, cazat-o și obligat-o pe minora Ton L. C. să întrețină relații sexuale cu diferiți șoferi de autocamioane în zona Punctului de Frontieră G..
La solicitarea D.I.I.C.O.T. - B.T. G., Tribunalul G. a emis mandatul de supraveghere tehnică nr. 89/UP/13.11.2014 pentru interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de inculpatul I. P. M., iar în urma punerii în executare a acestuia au rezultat aspecte noi ale activității infracționale cercetate.Astfel, din procesul verbal de investigații întocmit la data 27.11.2014 de lucrătorii poliției judiciare delegați în cauză, a rezultat faptul că susnumitul este ajutat în activitatea infracțională de trafic de minori de numiții B. M. și B. L..
De asemenea a mai rezultat și faptul că inculpata B. V. C., concubina inculpatului I. P. M., o însoțește pe minora Ton L. C. în parcarea de tiruri din zona Vămii G., unde o supraveghează și obligă să întrețină relații sexuale cu șoferii de camioane. Din procesul verbal de investigații întocmit la data de 11.12.2014 de lucrătorii poliției judiciare din cadrul S.C.C.O G. delegați în cauză a rezultat că acesta este ajutat în activitatea infracțională de inculpatul B. M. B..
În urma punerii în executare a mandatului de supraveghere tehnică nr. 98/UP/11.12.2014, emis în cauză, a rezultat că numitul I. P. M., împreună cu alte persoane, continuă activitatea infracțională de trafic de minori, obligând-o pe minora Ton L. C. să întrețină relații sexuale cu diferiți șoferi de autocamioane în zona Punctului de Frontieră G., așa cum rezultă din procesele verbale încheiate în urma interceptării convorbirilor telefonice.
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că în cursul lunii noiembrie 2014, minora Ton L. C. a fost racolată, cazată la locuința lor din . la practicarea prostituției de inculpatul I. P. M. și concubina acestuia B. C. V.. Minora Ton L. C. se deplasau aproape zilnic în zona Vama G., unde inculpata B. C. V. îi găsea clienți minorei, încasa banii înainte, apoi minora întreținea relațiile sexuale cu clienții în cabina camionului. În permanență inculpata B. C. V. îl informa telefonic pe concubinul său inculpatul I. P. M. cu privire la sumele de bani încasate, acesta ținând evidența sumelor pentru ca cele două să nu ascundă din bani dar și pentru a le impulsiona să găsească mai mulți clienți, atunci când sumele din ziua respectivă nu erau suficiente.
Ulterior, în cursul lunii decembrie 2014, minora Ton L. C. s-a mutat la locuința inculpatului B. B. M., cu care a intrat în relații de concubinaj, continuând însă să practice prostituția în folosul inculpatului I. P. M. și B. V. C., dar și al inculpaților B. M. B. și B. L., întrucât în urma discuțiilor avute de cei patru inculpați, aceștia au stabilit ca minora Ton L. C. să desfășoare în continuare această activitate, însă sumele de bani urmau să fie împărțite în mod egal între inculpați, aceasta fiind singura sursă de venit a acestora. Fiecare membru al grupării infracționale constituite, avea sarcini precise în interiorul grupului. Situația de fapt a fost reținută de ÎCCJ - DIICOT - Biroul Teritorial G. pe baza următoarelor mijloace de probă:declarații de suspecți/inculpați; declarații parte vătămată și civilă; declarații martori; procese - verbale de investigații ale lucrătorilor poliției judiciare; procese - verbale ale interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor telefonice efectuate în cauză; 1 suport tehnic CD conținând interceptările și înregistrările convorbirilor telefonice efectuate în cauză.
Prin încheierea din 29.01.2015, dată de Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul G., în dosarul nr._, s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Biroul Teritorial G., privind arestarea preventivă a inculpaților I. P. M., B. M. B., B. V. C. ȘI B. L. și, în baza art. 223 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 202 Cod procedură penală s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților: I. P. M., fiul lui S. și F., născut la data de 15.09.1984 în Mun. G., jud. G., cu același domiciliu, ., f.f.l. ., CNP_, B. M. B., fiul lui M. și L., născut la data de 30.06.1996 în Mun. G., cu același domiciliu în ., fără forme legale în ., Mun. G., CNP_, B. V. C., fiica lui D. și M., născută la data de 15.09.1996 în Mun. G., jud. G., cu același domiciliu, ., f.f.l. ., CNP_ și B. L., fiica lui S. și F., născută la data de 02.11.1978 în Mun. G., cu același domiciliu, ., CNP_, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 29.01.2015 până la data de 27.02.2015, inclusiv.
S-a reținut la acel moment îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 202 Cod procedură penală existând probe/ indicii temeinice de natura sa convingă un observator obiectiv, in sensul art.5 par.1 lit.c din Convenția Europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului si al Libertăților Fundamentale ca inculpații I. P. M., B. M. B., B. V. C. și B. L. in perioada noiembrie 2014-ianuarie 2015 s-au constituit într-un grup infracțional organizat și au racolat-o, cazat-o și obligat-o să întrețină relații sexuale, contra cost, în folosul lor, cu diferiți șoferi de autocamioane în zona Punctului de Frontieră G. pe minora Ton L. C., în vârstă de 17 ani, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra precum și de starea sa vădită de vulnerabilitate.
Curtea apreciază că prima instanță a apreciat în mod corect că se impune menținerea măsurii preventive față de inculpate având în vedere că există în continuare acele probe și indicii temeinice, care să justifice presupunerea rezonabilă, pentru un observator obiectiv, că acestea au săvârșit infracțiunile pentru care sunt trimise în judecată.
Curtea reține că art.202 alin. 3 C.pr.p. prevede că măsura preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, iar scopul prev. de art 202 C.pr.p- asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la judecată ori a prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni nu poate fi realizat în această fază procesuală.
Curtea reține pe de altă parte că potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.pen. măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin.1, or, în cauza de față, în raport de momentul dispunerii măsurii, Curtea nu a constatat să fi intervenit împrejurări de natură a modifica în sens favorabil inculpatelor temeiurile care inițial au impus arestarea preventivă, toate circumstanțele reale și personale favorabile, invocate de apărători fiind așadar avute în vedere și la momentul luării măsurii.
Așa cum corect a reținut și Tribunalul nu s-a constatat vreo schimbare a temeiurilor inițiale care să conducă la admiterea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpate.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată, la acest moment procesual, îndeplinirea în continuare a condițiilor prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, apreciază că o măsură preventivă mai ușoară nu este suficientă pentru realizarea scopului măsurilor preventive, faptele pentru care inculpatele sunt cercetate penal sunt grave, față de natura și modalitatea în care se presupune rezonabil că au acționat și nu în ultimul rând, reținând vârsta fragedă a părții vătămate, faptul că acestea au profitat de vulnerabilitatea sa, neavând vreun scrupul față de vârsta și starea personală a victimei, și reținând nu în ultimul rând urmările produse și care s-ar fi putut produce dacă nu interveneau organele judiciare, Curtea apreciază în acord cu inastanța de fond că lăsarea inculpatelor în libertate ar împieta asupra desfășurării judecății reținând că există un potențial risc de tergiversare ori influentare din partea acstora.
În virtutea acestor considerente, Curtea apreciază că se justifică menținerea în continuare a celei mai grave măsuri preventive.
Față de aceste considerente, reținând legalitatea și temeinicia încheierii contestate și având în vedere că măsura preventivă este în concordanță și cu disp. Convenției Europene a Drepturilor Omului, Curtea va respinge contestația ca nefondată conform art. 206 alin. 1 cod de procedură penală și art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală și va obliga inculpatele la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 275 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.206 Cod procedură penală și art.425/1 alin.7 pct.1 lit .b din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpatele B. V. C. și B. L., împotriva încheierii din data de 18.03.2015, pronunțată de Tribunalul G.–Secția Penală în Dosarul nr._ 15.
În temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală, obligă inculpatele la plata sumelor de câte 200 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpata B. V. C. în cuantum de 100 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26.03.2015.
PREȘEDINTE
M. C.
GREFIER
G. A. I.
Red. și tehnored. C.M.
2 ex.
Red. A, I. – Tribunalul G. – Secția Penală
← Intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP). Decizia nr.... | Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice... → |
---|