Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 1432/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1432/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-10-2015

Dosar nr._

_

ROMÂNIA

Curtea de Apel București - Secția I penală

Decizia penală nr.1432/A

Ședința publică din data de 26 octombrie_

Curtea compusă din:

Președinte: V. B.

Judecător: F. P.

Grefier: R.-E. V.

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat prin procuror M. M..

Pe rol, se află judecarea apelurilor formulate de apelanții-inculpați P. D.-M. și P. A.-I. și de apelantul-parte vătămată Ț. D.-G. împotriva sentinței penale nr.56/15.06.2015, pronunțată în dosarul penal nr._ al Judecătoriei V..

La apelul nominal din ședința publică a răspuns apelantul-inculpat P. A.-I. personal și apelantul-parte vătămată Ț. D.-G. personal și asistat juridic prin apărătorul ales U. E., în baza împuternicirii avocațiale . nr._, emisă de Baroul București la data de 28.09.2015, atașată la fila 10 din dosar, lipsă fiind apelantul-inculpat P. D.-M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a primit, prin serviciul „Registratură”, motivele de apel pentru apelantul-parte vătămată Ț. D..

Apărătorul ales al apelantului-parte vătămată, arată că inculpații s-au împăcat cu victima, iar în acest sens depune la dosar o cerere privind împăcarea survenită.

Reprezentantul Ministerului Public arată că este necesar ca persoana vătămată să dea o declarație prin care să precizeze dacă își retrage plângerea, întrucât fapta a fost săvârșită sub imperiul noului Cod penal, astfel că nu este posibilă împăcarea, ci doar retragerea plângerii.

Curtea procedează la audierea apelantului-parte vătămată Ț. D.-G. cu privire la retragerea plângerii, declarația acestuia fiind consemnată, citită, semnată și atașată la dosar.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea apelurilor.

Apelantul-inculpat P. A.-I. personal, arată că este de acord cu retragerea plângerii părții vătămate și solicită încetarea procesului penal.

Apărătorul ales al apelantului-părții vătămate, având cuvântul, solicită să se ia act de retragerea plângerii și să se înceteze procesul penal.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a apelurilor formulate de inculpați, desființarea hotărârii atacate și, rejudecând, în temeiul art.396, alin.6, raport la art.16 lit. g din Codul de procedură penal și art.158, alin.1, din noul Cod penal, încetarea procesului penal întrucât partea vătămată și-a retras plângerea împotriva inculpaților. Solicită a se observa că partea vătămată nu are pretenții de la inculpați. De asemenea, în temeiul art.275, pct.2, lit. b, Cod procedură penală, dispunerea obligării persoanei vătămate la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului penal de față, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. nr.56/15.06.2015 Judecătoria V., în baza art. 193 alin. 2 C.pen., rap. la art. 396 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, a condamnat pe fiecare dintre inculpații P. A.-I. și P. D.-M. la câte 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În baza art. 65 C.pen. a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a și b C.pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 67 și 66 C.pen., a interzis inculpaților, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a și b C.pen., pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 397 C. pr.pen., rap. la art. 1349 C.civ., a admis acțiunea civilă, în parte, formulată de persoana vătămată Ț. D.-G. și a obligat inculpații, în solidar, să plătească părții civile Ț. D.-G. suma de 589 lei, cu titlu de daune materiale.

În baza art. 274 alin. 2 C.pr.pen. a obligat pe fiecare dintre inculpați să plătească câte 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond analizând actele și lucrările dosarului a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria V., la data de 16.02.2015, în dosarul nr. 1063/P/2014, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților P. A.-I. și P. D.-M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovire sau alte violențe”, prevăzută de art. 193 alin. 2 Cod penal.

În actul de sesizare s-a reținut că, la data de 08.11.2014, persoana vătămată Ț. D.-G., din ., a formulat plângere penală cu privire la faptul că în seara zilei de 07.11.2014, în jurul orei 22,40, aflându-se în restaurantul Alpin Gară din orașul V., județul Teleorman, a fost lovit cu pumnii și cu picioarele de către inculpații P. A. I. și P. D. M..

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că în seara zilei de 07.11.2014, în jurul orei 22,30, persoana vătămată Ț. D.-G. care se afla prin orașul V. a intrat în restaurantul Alpin Gara din orașul V., pentru a consuma o bere și o cafea, iar după ce a comandat cele două băuturi, în restaurant au intrat inculpații P. A.-I. și P. D.-M., care erau însoțiți de martorii R. D. și F. M.-R..

Cei doi inculpați s-au apropiat de masa persoanei vătămate și fără niciun motiv au început să o lovească cu pumnii și picioarele în zona capului și în zona corpului.

În continuare, cei doi inculpați au apucat persoana vătămată de gât și de un picior și au târât-o în afara restaurantului, unde din nou i-au aplicat acesteia lovituri cu pumnii și picioarele.

În agresiune au intervenit martorii G. V., C. G.-C. și I. M., pentru ca inculpații să nu mai lovească pe persoana vătămată.

După ce inculpații au încetat cu loviturile, martorii G. V. și C. G.-C., au ajutat pe persoana vătămată să intre în restaurant și au sunat la 112, iar în scurt timp, la fața locului a sosit o ambulanță care a preluat-o pe persoana vătămată și au condus-o la Spitalul Orașului V. pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Din certificatul medico-legal nr. 911/C/1956 din 11.11.2014 emis de SML Teleorman rezultă că persoana vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat 45-50 de zile de îngrijiri medicale.

Fiind audiați, inculpații P. A.-I. și P. D.-M. au declarat că, atunci când au intrat în restaurant, persoana vătămată le-a adresat cuvinte jignitoare și în aceste condiții au scos-o afară din restaurant.

Martorii prezenți la fața locului, nu au confirmat faptul că persoana vătămată le-ar fi adresat inculpaților cuvinte jignitoare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei V., la data de 17.02.2015, sub nr._ /2014.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 22.04.2015, definitivă, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria V., la data de 16.02.2015, în dosarul nr. 1063/P/2014, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La același termen, inculpatul P. A.-I. a recunoscut parțial fapta reținută în sarcina sa, prin urmare nu a solicitat să fie judecat conform procedurii simplificate, declarând că nu este de acord să achite persoanei vătămate prejudiciul solicitat.

Analizând actele și lucrările dosarului, judecătoria a reținut următoarele:

În fapt, în seara zilei de 07.11.2014, în jurul orei 22,40, inculpații P. A.-I. și P. D.-M. aflându-se în restaurantul Alpin Gară din orașul V., județul Teleorman, fără nici un motiv, au lovit cu pumnii și cu picioarele pe persoana vătămată Ț. D.-G., provocându-i leziuni traumatice care au necesitat 45-50 de zile de îngrijiri medicale.

Având în vedere materialul probator administrat în faza de urmărire penală constând în: declarațiile persoanei vătămate Ț. D.-G., declarațiile martorilor: I. M., R. D., F. M.-R., G. V. și C. G.-C., declarațiile inculpaților P. A.-I. și P. D.-M., precum și certificatul medico-legal nr. 911/C/1956 din 11.11.2014 emis de SML Teleorman, instanța a reținut că, situația de fapt descrisă în rechizitoriu este în concordanță cu probele administrate în cauză.

Fapta inculpaților P. A.-I. și P. D.-M. care, în seara zilei de 07.11.2014, în jurul orei 22,40, aflându-se în restaurantul Alpin Gară din orașul V., județul Teleorman, fără nici un motiv, au lovit cu pumnii și cu picioarele pe persoana vătămată Ț. D.-G., provocându-i leziuni traumatice care au necesitat 45-50 de zile de îngrijiri medicale, întrunesc elementele constitutive al infracțiunii de „lovire sau alte violențe”, prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. 2 Cod penal.

Instanța de fond a reținut că pe parcursul urmăririi penale cei doi inculpați au avut o atitudine nesinceră, iar în faza de judecată, inculpatul P. A.-I. a recunoscut parțial fapta reținută în sarcina sa. Totodată, a reținut că inculpatul P. D.-M., nu s-a prezentat deoarece este plecat la muncă în Spania.

În raport de materialul probator administrat în faza de urmărire penală și de probele administrate în cauză, instanța a constatat că inculpații au săvârșit fapta reținută în sarcina acestora.

A mai reținut instanța de fond că persoana vătămată Ț. D.-G. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 25.000 lei pentru fiecare dintre cei doi inculpați, reprezentând daune morale și cu suma de 589 lei, reprezentând daune materiale.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații P. A. I. și P. D. M. și partea vătămată Ț. D.-G., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

La acest termen de judecată, persoana vătămată a învederat că s-a împăcat cu cei doi inculpați, astfel că înțelege să își retragă plângerea.

Examinând apelurile prin prisma declarației de retragere a plângerii penale prealabile, Curtea constată fondate apelurile declarate pentru următoarele considerente:

Potrivit art.158 C.pen. retragerea plângerii prealabile poate interveni până la pronunțarea unei hotărâri definitive, în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile.

Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă.

Conform art.193 C.pen. lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.

Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Curtea constată că inculpații P. A.-I. și P. D.-M. au fot trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. 2 C.pen.

Având în vedere că este vorba de o infracțiune pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile și că persoana vătămată a declarat în ședință publică faptul că înțelege să își retragă plângerea, Curtea va admite apelurile declarate împotriva sentinței penale nr. 56/15.06.2015, pronunțată în dosarul penal nr._ al Judecătoriei V., va desființa, în totalitate, sentința apelată și rejudecând cauza pe fond, în temeiul art.396 rap. la art.16 alin.(1) lit.g C.pr.pen., va dispune încetarea procesului penal față de inculpații P. A. I. și P. D. M., cu privire la infracțiunea prevăzută de art.193 alin.2 C.pen., ca urmare a retragerii plângerii penale de către persoana vătămată Ț. D. G..

În temeiul art.275 alin.1 pct.2 lit. b C.pr.pen., Curtea va obligă pe persoana vătămată Ț. D. G. la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, în fond și apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelurile declarate de inculpații P. A. I. și P. D. M. împotriva sentinței penale nr. 56/15.06.2015, pronunțată în dosarul penal nr._ al Judecătoriei V..

Desființează, în totalitate, sentința apelată și rejudecând cauza pe fond:

În temeiul art.396 rap. la art.16 alin.(1) lit.g C.pr.pen., dispune încetarea procesului penal față de inculpații P. A. I. și P. D. M., cu privire la infracțiunea prevăzută de art.193 alin.2 C.pen., ca urmare a retragerii plângerii penale de către persoana vătămată Ț. D. G..

În temeiul art.275 alin.1 pct.2 lit. b C.pr.pen., obligă pe persoana vătămată Ț. D. G. la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, în fond și apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 26.10.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

V. B. F. P.

GREFIER

R.-E. V.

Red. P.F.

Dact.G.P.

6 ex.

Red. I. T. – Judecătoria V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 1432/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI