Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 1470/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1470/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-11-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
Decizia penală nr. 1470/A
Ședința publică din data de 3 noiembrie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: A. S. N.
GREFIER: VICTORIȚA S.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București– a fost reprezentat de procuror L. P..
Pe rol, soluționarea cauzei având ca obiect apelurile formulate de P. de pe lângă Judecătoria Urziceni, de inculpatul R. S. și de părțile civile M. M. M. și T. G., împotriva sentinței penale nr.111 din 19.05.2015, pronunțate de Judecătoria Urziceni, în dosar nr._ .
Dezbaterile și susținerile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 04 septembrie 2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a stabilit termen de pronunțare la 15.10.201, când a amânat pronunțarea pentru datele de 29.10.2015 și 3.11.2015, când a decis următoarele:
CURTEA,
Asupra apelurilor penale de față:
Prin sentința penală nr.111 din 19.05.2015, pronunțată de Judecătoria Urziceni, în baza art.184 alin.1 și 3 Cod penal a fost condamnat inculpatul R. S., la 10 luni închisoare.
În baza art.184 alin.2 și 4 Cod penal a fost condamnat același inculpat la 1 an și 8 luni închisoare.
În baza art.33-34 Cod penal inculpatul va executa 1 an și 8 luni închisoare.
În baza art.71 Cod penal din 1969 s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 teza a II-a și lit.b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.81 Cod penal din 1969 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 8 luni stabilit în conformitate cu dispozițiile art.82 Cod penal din 1969.
În baza art.71 alin.5 Cod penal din 1969 s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În temeiul art.404 alin.2 Cod penal s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art.83 și art.84 Cod penal din 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art.19 și art.397 C.pr.penală raportat la art.1349 Cod civil, art.1357 Cod civil, art.1381-1382 Cod civil, art.1385, art.1386 cod civil și art.1391 Cod civil a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de părțile civile M. M. M. și T. G..
A fost obligat inculpatul R. S. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E. R. Asigurare-Reasigurare S.A. Voluntari la plata către partea civilă M. M. M. la plata sumei de 35.000 lei despăgubiri pentru daune materiale, precum și la plata sumei de 120.000 lei cu titlu de daune morale.
A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E. R. Asigurare-reasigurare S.A. Voluntari, la plata către partea civilă T. G. la plata sumei de 3.000 lei, reprezentând daune morale.
În baza art.313 din Legea nr.95/2006, art.19 C.pr.penală, art.397 C.pr.penală raportat la art.86 Cod penal, art.49-55 din Legea nr.136/1995 și art.1349 Cod civil, art.1357 Cod civil, art.1381 Cod civil, art.1385, 1386 Cod civil și art.1392 Cod civil, a fost admisă acțiunea civilă formulată de S. C. de Urgență “B.-A.” București.
A fost obligat inculpatul R. S. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E. R. Asigurare-reasigurare S.A. Voluntari la plata către S. C. de Urgență “B.-A.” București a sumei de 6.559,87 lei cheltuieli de spitalizare.
În baza art.313 Legea nr.95/2006, art.19 C.pr.penală, art.397 C.pr.penală raportat la art.86 Cod penal, art.49-55 din Legea nr.136/1995 și art.1349 Cod civil, art.1357 Cod civil, art.1381 Cod civil, art.1385, 1386 Cod civil, art.1392 Cod civil, a fost admisă acțiunea civilă formulată de S. Județean de Ambulanță Ialomița cu sediul în Slobozia ., județul Ialomița.
A fost obligat inculpatul R. S. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E. R. Asigurare-reasigurare S.A. Voluntari la plata către S. Județean de Ambulanță Ialomița la plata sumei de 725,75 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare.
În baza art.272 raportat la art.276 alin.1, 2 și 4 C.pr.penală combinat cu art.274 alin.3 C.pr.penală a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E. R. Asigurare-reasigurare S.A. Voluntari către partea civilă M. M. M. la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli judiciare.
În baza art.272 raportat la art.276 alin.1, 2 și 4 C.pr.penală combinat cu art.274 alin.3 C.pr.penală a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente .-reasigurare S.A. Voluntari către partea civilă T. G. la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli judiciare.
În baza art.272 rap.la art.274 alin.1 și 3 C.pr.penală a fost obligat inculpatul R. S. în solidar cu partea responsabilă civilmente .-reasigurare S.A. Voluntari la plata către stat a sumei de 800 lei cheltuieli judiciare.
Instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe la lângă Judecătoria Urziceni nr.2316/P/2012/28.11.2013 a fost trimis în judecată s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatul R. S. pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă faptă prevăzută și pedepsită de art.184 aloin.ș1 și 3 Cod penal și vătămare corporală din culpă faptă prevăzută și pedepsită de art.184 alin.2 și 4 Cod penal cu aplicarea art.33 lit. b Cod penal.
În actul de sesizare al instanței s-a reținut, în esență, că în data de 6.11.2012, în jurul orelor 13,50 în timp ce conducea autoturismul marca Ford Focus cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2 în afara Municipiului Urziceni, pe sensul de mers dinspre Municipiul București spre Municipiul Urziceni, pe fondul nerespectării regulilor de circulație rutieră, a pătruns pe contrasens și a determinat producerea unui accident rutier în lanț soldat cu vătămare corporală a numiților M. M. M. (90 zile îngrijiri medicale) și T. G. (21-22 zile îngrijiri medicale).
În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, procesul verbal de constatare la fața locului însoțit de planșele foto și schiță, declarațiile învinuitului, raport de expertiză tehnică, proces verbal prezentare conținut obiective expertiză tehnică, procesul verbal de prezentare a drepturilor victimelor, fișa de cazier judiciar, actele medicale și medico legale, alte înscrisuri.
Analizând ansamblul material probator administrat în cauză, prin prisma acuzațiilor și a apărărilor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale în materie, prima instanță a reținut că la data de 6.11.2012, organele judiciare s-au sesizat din oficiu cu privire la accidentul de circulație ce a avut loc în aceiași zi pe DN 2, în afara Municipiului Urziceni, în care au fost implicate autoturismul marca Ford Focus cu nr.de înmatriculare_, condus de către inculpatul R. S., autoutilitara marca Volkswagen Crafter cu nr. de înmatriculare_ condus de martorul V. G. C., autoturismul marca Seat Arosa cu nr. de înmatriculare_ condus de partea civilă M. M. M. și autoturismul marca Dacia L. cu nr._ condus de martorul J. G., eveniment rutier soldat cu vătămarea corporală a părților vătămate, M. M. M. și T. G., pasagerul de pe locul din dreapta față al autoturismului părții civile M. M. M..
Fiind efectuate cercetări în cauză (proces verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșe foto și schiță) s-a stabilit că în data de 6.11.2012, în jurul orelor 15,30 în condiții de carosabil uscat și vizibilitate bună, inculpatul R. S. aflat la volanul autoturismului marca Ford Focus cu nr._, proprietate personală se deplasa în afara Municipiului Urziceni pe sensul de mers dinspre Municipiul București spre Urziceni. În același interval temporal, numitul V. G. C. circula cu autoutilitara marca Volkswagen Crafter cu nr.de înmatriculare_ pe sensul de mers dinspre Urziceni spre București, încadrându-se în cea mai mare parte pe banda de staționare în caz de urgență, în condiții de trafic aglomerat. La un moment dat, autovehiculul inculpatului a pătruns pe contrasens determinându-l pe acesta să frâneze și să vireze brusc dreapta intrând în derapaj. Aceste manevre de evitare nu au condus însă la rezultatul scontat iar autoturismul inculpatului a intrat în coliziune cu autoutilitara martorului V. G. C. pe banda normală de mers a sensului Urziceni-București la aproximativ 3 m de axul drumului. Ca urmare a interacțiunii, autoutilitara martorului V. G. C. s-a oprit după aproximativ 50 m pe banda de staționare în caz de urgențe a sensului său de mers, iar autovehiculul inculpatului a intrat pe contrasens imprimând urme de frânare-derapare și a intrat în impact cu autoturismul condus de partea civilă M. M. M. cu nr.de înmatriculare_, marca Seat Arosa în banda normală de mers a sensului Urziceni-București, la aproximativ 1 m de axul drumului. Urmare a noului impact autoturismul inculpatul a revenit pe sensul său de mers, blocându-l pe diagonală, iar autoturismul condus de partea civilă M. M. M., fiind frânat brusc, a fost proiectat în banda de staționare în caz de urgențe a sensului său de mers, unde la Km.55 și 394 m, la aprox. 4 m de axul drumului, este lovit, cu partea frontală de autovehiculului marca Dacia L. cu nr.de înmatriculare_ condus de martorul J. G., în ciuda încercării acestuia de evitare a impactului prin frânare.
În aceste condiții, autoturismul părții civile a fost proiectat în șanțul din partea dreaptă a sensului de mers Urziceni-București, la aproximativ 12 m de locul impactului, iar autovehiculul martorului J. G. s-a oprit în banda de staționare în caz de urgențe a sensului său de mers, fiind orientat diagonal cu fața spre aut. Marca Seat.
Fragmentele materiale rezultate în urma impactului au fost împrăștiate în cea mai mare parte pe sensul de mers Urziceni-București pe banda normală și cea de staționare în caz de urgențe, iar roata stângă față a autovehiculului marca Seat a fost găsită la o distanță aprox. 0,7 m de axul drumului pe contrasens.
Ca urmare a deformațiilor vehiculelor implicate, nu s-a putut stabili prin calcul matematic cuantumul energetic consumat și nici vitezele de deplasare în pre momentul impactului, acestea fiind apreciate de către expert în jur de 50 Km/h în cazul autovehiculelor Volkswagen Crafter, Seat Arosa și Dacia L. și în jur de 70 Km/h în cazul autovehiculul condus de inculpat.
Raportul de expertiză tehnică auto a stabilit că acesta accident în lanț a fost determinat de acțiunea inculpatului ca urmare a pătrunderii pe contrasens, starea de pericol fiind generată de neadaptarea vitezei la manevrele efectuate și la caracteristicile specifice drumului.
Expertul a stabilit că inculpatul putea preveni accidentul dacă ar fi condus cu o viteză adaptată la manevrele efectuate și condițiile drumului, prin respectarea dispoz.art.41 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, rep. și modificările ce impun regula de conducere pe partea din dreapta a drumului public, în sensul de circulație, cât mai aproape de marginea părții carosabile și a prevăzute de art.54 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, rep. și modif., care prevăd că manevrele de schimbare a direcției de mers, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre stânga se efectuează după semnalizarea din timp și după asigurarea că acestea nu vor perturba circulația și nu vor pune în primejdie viața, integritatea corporală sau patrimoniul celorlalți participanți la trafic.
Referitor la viteza de deplasare a autovehiculelor, expertul a stabilit că având în vedere aspectele energetice și urmele de frânare sau derapare acestea nu se pot calcula din pre momentul producerii accidentului, dar a apreciat că pe baza declarațiilor de la dosar coroborate cu avariile suferite și parcursul până al oprire al 70 Km/h pentru autoturismul condus de inculpat și 50 Km/h pentru celelalte autoturisme. De asemenea au fost incidente dispozițiile art.45 alin.3 din O.U.G. nr.195/2002, rep. și modif., potrivit cărora atunci când prin manevra de depășire se trece peste axa care separă sensurile de circulație conducătorii autovehiculelor trebuie să se asigure că din sens opus nu se apropie un vehicul și că dispun de spațiu suficient pentru a reintra pe banda inițială unde au obligația de a reveni ca urmare a efectuării manevrei de depășire.
Conducătorul autoutilitarei marca Volkswagen Crafter cu nr. de înmatriculare_, martorul V. G. C., nu ar fi putut evita accidentul în condițiile de siguranță pentru propria persoană, câtă vreme expertul a stabilit că impactul s-ar fi putut evita prin accelerare și virare în partea dreaptă adică în zona de șanț a părții acroșabile. De asemenea expertul a stabilit că partea civilă M. M. M. nu ar fi putut evita accidentul deoarece acesta s-a produs în timpul solicitat de întârziere fiziologică (percepție plus reacție), iar martorul J. G. conducătorul autoturismului marca Dacia L. nu putea evita producerea accidentului decât dacă ar fi condus cu o viteză mai mică de 30 Km/h, restricție care nu este impusă de normele legale.
Situația de fapt reținută a fost probată în faza de urmărire penală cu următoarele mijloace de probă, respectiv: procesul verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare fila 8, procesul verbal de constatare la fața locului însoțit de planșele foto și schiță, declarațiile inculpatului, raport de expertiză tehnică, proces verbal prezentare conținut obiective expertiză tehnică, procesul verbal de prezentare a drepturilor victimelor, fișa de cazier judiciar, actele medicale și medico legale, alte înscrisuri.
De altfel, instanța a reținut că inculpatul nu a înțeles să conteste raportul de expertiză tehnică auto întocmit de expertul D. F. neformulând obiecțiuni la acesta.
Situația de fapt reținută de instanță a condus la concluzia vinovăției inculpatului.
Analizând comparativ textele de lege relevante, prima instanță a apreciat că este mai favorabilă legea penală în vigoare la data săvârșirii infracțiunilor.
Instanța a avut în vedere mai multe aspecte. Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art.184 alin.2 și 4 Cod penal din 1969 era închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă art.184 alin.1 și 3 Cod penal din 1969 era închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă. Art.196 alin.2 și 3 din actualul Cod penal prevede pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă iar art.193 alin.2 cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau amendă, astfel încât dispozițiile legii noi ar apărea ca fiind mai favorabile sub acest aspect. Totuși, ținând seama că independent de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, instanța trebuie să aibă în vedere și alte criterii cum ar fi modalitatea de executare. Este adevărat că noul Cod prevede și posibilitatea aplicării amenzii, însă instanța a apreciat că nu este oportună și eficientă aplicarea unei amenzi penale pentru infracțiunile săvârșite de către inculpat. Sub aspectul modalității de executare a pedepsei închisorii, instanța a apreciat că dispozițiile art.81 din Codul penal din 1969 sunt favorabile raportat la dispozițiile art.83 din Codul penal în vigoare, avându-se în vedere că reglementarea anterioară nu prevedea nici o obligație în sarcina condamnatului în cazul suspendării condiționate a executării pedepsei.
Reglementarea art.81 și urm din vechiul Cod penal este mai favorabilă câtă vreme nu există limită legală a pedepsei pentru aplicabilitatea ei, limita pedepsei concret aplicate pentru o infracțiune este mai ridicată, antecedentele care constituie impediment la acordarea sunt mai restrânse, iar obligațiile de durată a termenului de încercare sunt mai puține. Referitor la durata termenului de încercare, referitor la care ar fi mai favorabilă reglementarea nouă se apreciază de către instanță că acesta este insuficient pentru a califica noua reglementare mai favorabilă.
Potrivit dispozițiilor art.15 alin.1 din Legea nr.187/2012, pentru punerea în aplicare a Codului penal, măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal din 1969 se menține și după . legii noi.
În lumina acestor considerente, prima instanță a apreciat că dispozițiile legale în vigoare la data săvârșirii infracțiunilor în ansamblul lor sunt mai favorabile pentru inculpatul din prezenta cauză, astfel că instanța a respins cererea privind schimbarea încadrării juridice.
Instanța de fond a constatat că, în drept, fapta inculpatului R. S. care, în data de 16.11.2012, în jurul orelor 15.230, în timp ce conducea autoturismul marca Ford Focus cu nr._ pe DN2 în afara Municipiului Urziceni, pe fondul nerespectării regulilor de circulație rutieră a pătruns pe contrasens și a determinat producerea unui accident rutier soldat cu vătămarea corporală a părților civile, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de vătămare corporală din culpă faptă prevăzută și pedepsită de art.184 aloin.ș1 și 3 Cod penal și vătămare corporală din culpă faptă prevăzută și pedepsită de art.184 alin.2 și 4 Cod penal cu aplicarea art.33 lit. b Cod penal.
În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii de vătămare corporală din culpă, instanța a reținut că elementul material este reprezentat de acțiunea inculpatului care la data de 6.11.2012 pe fondul nerespectării regulilor de circulație rutieră a provocat un accident rutier. Urmarea imediată a faptei este reprezentată de vătămarea integrității corporale și a sănătății părților civile M. M. M. ale cărei leziuni au fost evaluate medico legal la cca.120 de zile îngrijiri medicale și a părții civile T. G. la cca 21-22 zile îngrijiri medicale.
Legătura de cauzalitate dintre acțiunea inculpatului și urmarea imediată rezultă din ansamblul material probator administrat.
În ce privește latura subiectivă, instanța a reținut că este reprezentată de vinovăția inculpatului sub forma culpei.
Instanța constatând că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat, a dispus condamnarea acestuia.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art.72 C.p. 1969 și anume împrejurările și modul de comitere al infracțiunilor, starea de pericol, creată pentru valoarea ocrotită, gravitatea rezultatului produs, scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor acare constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunilor și în cursul procesului penal precum și situația familială și socială a inculpatului.
S-a mai reținut că inculpatul a avut o atitudine nesinceră în cursul judecății negând comiterea faptelor, nu are antecedente penale după cum rezultă din fișa de cazier judiciar a acestuia.
S-a mai apreciat că o pedeapsă de 10 luni închisoare și respectiv 1 an și 8 luni închisoare, reflectă o individualizare temeinică conform dispozițiilor art.72 Cod penal 1969 constituind un mijloc suficient de constrângere și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni.
Având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, instanța a apreciat că scopul deopotrivă sancționator și preventiv al pedepsei poate fi realizat și fără executarea efectivă a acesteia, motiv pentru care în temeiul art.81-82 Cod penal 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 8 luni.
Pe latură civilă, instanța a reținut că partea civilă M. M. M. s-a constituit parte civilă cu suma de 50.000 lei daune materiale și suma de 350.000 lei daune morale.
Partea vătămată T. G. s-a constituit parte civilă cu suma de 50.000 lei daune materiale și 200.000 lei daune morale.
S. C. de Urgență „B.-A.”București, s-a constituit parte civilă cu suma de 6559,87 lei cheltuieli de spitalizare.
S. Județean de Ambulanță Ialomița, s-a constituit parte civilă cu suma de 725,75 lei.
Potrivit dispozițiilor 1349 din Codul civil orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atinge prin acțiunile sau inacțiunile sale drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate fiind obligat să le repare integral.
În art.1357 Cod civil se prevede că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție, este obligat să-l repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
Instanța a mai avut în vedere și dispozițiile art.1392 Cod civil, potrivit cărora cel care a făcut cheltuieli pentru îngrijirea sănătății, victimei sau în caz de deces al acesteia pentru înmormântare are drept la înapoierea lor de la cel care răspunde pentru fapta ce a prilejuit aceste cheltuieli.
Instanța a reținut că la data producerii accidentului autoturismul condus de către inculpat, era asigurat conform poliței de asigurare de răspundere civilă auto la S.C. E. R. Asigurare-reasigurare Voluntari.
Potrivit art.86 Noul Cod de procedură penală, partea responsabilă civilmente este persoana care, potrivit legii civile are obligația legală sau convențională de a repera în întregime sau în parte, singură sau în solidar prejudiciul cauzat prin infracțiune. Potrivit Noul Cod de procedură penală, societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de parte responsabilă civilmente.
Având în vedere dispozițiile art.1382 Cod civil și art.49-55 din Legea nr.136/1995, partea responsabilă civilmente va fi obligată în solidar cu inculpatul din prezenta cauză la plata despăgubirilor civile către părțile civile.
Cu privire la prejudiciul material în cuantum de 50.000 lei solicitat de partea civilă M. M. M., instanța a reținut că prin înscrisurile depuse la dosar nu s-a făcut dovada existenței unui prejudiciu în acest cuantum. Totodată, s-a mai reținut că pe parcursul zilelor de îngrijiri medicale, partea civilă a făcut în mod neîndoielnic și cheltuieli care nu pot fi evidențiate prin înscrisurile depuse la dosar, cheltuieli absolut necesare îngrijirii în spital sau la domiciliu și menajului pe timpul imobilizării la pat.
Instanța a apreciat, cu privire această categorie de cheltuieli, este echitabil și în acord cu practica judiciară a se avea în vedere și faptul că atât în cursul perioadelor de spitalizare, cât și ulterior, partea civilă M. M. M. a făcut, în mod necesar, cheltuieli (incluzând “micile atenții” remise personalului angajat în spital, al cărui caracter licit este evident discutabil dar a căror realitate este o chestiune de notorietate și nu poate fi ignorată de organele judiciare).
Instanța a mai apreciat că suma de 35.000 lei despăgubiri pentru daunele materiale suferite de partea civilă M. M. M. este în măsură să acopere daunele materiale suferite de partea civilă.
În ce privește solicitarea părții civile T. G. de plată a despăgubirilor pentru daunele materiale suferite, instanța a reținut că la dosar nu au fost depuse nici un fel de înscrisuri cu care să se facă dovada existenței prejudiciului în cuantumul solicitat, astfel că instanța nu a acordat despăgubiri pentru daunele materiale solicitate.
Prejudiciul suferit de o persoană poate fi nu doar de ordin material ci și moral, sens în care art.19 alin.5 C.pr.penală, stabilește că acțiunea civilă poate avea ca obiect și tragerea la răspundere civilă pentru repararea danelor morale, potrivit legii civile.
În privința daunelor morale, instanța a reținut că existența acestora rezultă din însăși săvârșirea faptelor, suferința fizică și morală pricinuită părților civile de către inculpat fiind de natură a justifica acordarea de daune morale.
Partea civilă M. M. M. a avut nevoie de un timp îndelungat pentru vindecarea leziunilor suferite în urma accidentului rutier respectiv de luni consecutive pentru recuperare, fiind imobilizată la pat o perioadă îndelungată, având nevoie de ajutor efectiv pentru recuperare.
În raport de circumstanțele concrete, instanța a apreciat că suma de 350.000 lei cu titlu de daune morale este exorbitantă și ar conduce la o îmbogățire fără justă cauză fiind excesivă și disproporționată.
Instanța a mai apreciat că suma de 120.000 lei cu titlu de daune morale pentru partea civilă M. M. M. constituie o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul material suferit.
Referitor la partea civilă Trucu G., instanța a reținut că a avut nevoie de un timp relativ scurt, respectiv 21-22 zile îngrijiri medicale, astfel că suma de 3.000 lei cu titlu de daune morale, constituie o reparație justă, echitabilă și suficientă fără a se transforma într-o modalitate de îmbogățire.
Privitor la acțiunile civile formulate de părțile civile S. C. de Urgență ,,B.-A.” din București și S. Județean de Ambulanță Ialomița instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății: ,,(1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
(2) Furnizorii de servicii care acordă asistența medicală prevăzută la alin. (1) realizează o evidență distinctă a acestor cazuri și au obligația să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală această evidență, în vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective”.
********************************************************************
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel P. de pe lângă Judecătoria Urziceni, inculpatul R. S., părțile civile M. M. M. și T. G..
P., prin motivele de apel depuse la dosar, a criticat hotărârea pentru nelegalitate, în sensul că se impunea să se facă aplicarea dispozițiilor art.4 C. pen. și art.3 din Legea nr.187/2012, precum și aplicarea globală a legii penale.
Astfel, a solicitat schimbarea încadrării juridice în două infracțiuni prev. de art. 196 alin. 3 NCP cu aplic. art. 39 NCp.
Referitor la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, în dauna părții civile T. G., instanța de fond trebuia să îl achite pe inculpatul R. S., conform art.16 lit.b C. pr. pen., cu lăsarea nesoluționată a acțiunii civile, conform art.25 alin.5 C. pr. pen.
Cu privire la infracțiunea prev. de art.184 alin.2 și 4 C. pen. în dauna părții vătămate M. M. M., instanța de fond trebuia să aplice inculpatului suspendarea sub supraveghere.
Totodată, s-a solicitat obligarea exclusiv a asigurătorului la plata despăgubirilor civile și nu în solidar cu inculpatul.
Inculpatul R. S., prezent și asistat de apărător ales, a solicitat admiterea apelului și achitarea, în temeiul art.16 C. pr. pen., pe motiv că nu se face vinovat de comiterea faptelor. A menționat că declarațiile date de martori, atât la cercetare cât și la judecată, au fost contradictorii, că nu s-a ținut cont de solicitarea făcută în fața instanței, în sensul de a se face o nouă expertiză tehnico-științifică, care să aibă în vedere modul și dinamica producerii accidentului rutier din data de 6.11.2012, de un expert propus, solicitare care i-a fost refuzată.
A mai menționat că este de acord cu plata cheltuielilor, dacă acestea pot fi dovedite cu acte, cu precizarea că sunt exagerate în raport de practica instanțelor și de modul în care s-a săvârșit fapta și urmările acesteia. A mai ținut să precizeze că nu este singurul care se face vinovat de producerea accidentului.
Apelul declarat de părțile civile a vizat greșita aplicare a legii penale față de inculpat, iar pe latură civilă, au declarat că nu au fost mulțumite de soluția pe care instanța de fond a adoptat-o în ceea ce privește sumele reprezentând atât despăgubiri materiale cât și despăgubiri morale. Au menționat că instanța de fond nu a obligat inculpatul, în solidar cu asigurătorul să plătească daunele solicitate, că suferințele pricinuite s-au datorat imprudenței inculpatului.
Partea civilă M. M. M. a mai arătat că a avut nevoie de 180 zile de îngrijiri medicale, iar partea civilă T. G., a suferit un prejudiciu material însemnat și că a suportat cheltuielile cu privire la expertiza tehnico-judiciară. A mai menționată această parte civilă că solicită și acordarea de cheltuieli de judecată, dovada fiind făcută prin depunerea la dosar a chitanței.
Inculpatul R. S. a menționat că nu dorește să dea declarații suplimentare în fața instanței de apel.
Părțile civile M. M. M. și T. G. au depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Curtea, analizând hotărârea atacată în cauză în raport de motivele invocate și de art.417 C. pr. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază că apelurile declarate de părțile civile sunt nefondate, iar apelurile declarate de P. și de inculpat fondate, pentru următoarele considerente:
I. Cu privire la fapta inculpatului R. S. împotriva persoanei vătămate T. G., instanța de apel constată următoarele:
Conform art. 4 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, publicată în M. Of. nr. 510/24.07.2009 și care a intrat în vigoare la data de 01.02.2014, legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin . legii noi.
În cauza de față, apelantul inculpat a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. art. 184 alin. 1 și 3 C.pen. reținându-se în fapt că în data de 16.11.2012, în jurul orelor 15.230, în timp ce conducea autoturismul marca Ford Focus cu nr._ pe DN2 în afara Municipiului Urziceni, pe fondul nerespectării regulilor de circulație rutieră a pătruns pe contrasens și a determinat producerea unui accident rutier soldat cu vătămarea corporală a părții civile T. G. care a suferit leziuni ce au necesitat 21-22 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Potrivit art. 184 alin. 1,3 Cod penal din 1968, constituie infracțiunea de vătămare corporală din culpă fapta prevăzută la art. 180 alin. 2 și 2 1 Codul penal din 1968, care a pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum și cea prevăzută la art. 181 Codul penal din 1968, săvârșite din culpă, respectiv când săvârșirea faptei prevăzute în alin. 1 este urmarea nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anume activități, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda. Totodată, conform art. 181 alin. 1 din Codul penal din 1968 constituie infracțiune fapta prin care s-a pricinuit integrității corporale sau sănătății o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile.
În noua reglementare, infracțiunea de vătămare corporală din culpă este incriminată în art. 196 C.pen. Astfel, conform art. 196 alin. 1 C.pen. constituie infracțiunea de vătămare corporală din culpă fapta prevăzută în art. 193 alin. 2 C.pen. săvârșită din culpă de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune. Totodată, se reține că potrivit art. 193 alin. 2 C.pen. fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.
Prin urmare, se constă că în noua reglementare, pentru a exista infracțiunea de vătămare corporală din culpă, în ipoteza în care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile – în speța de față fiind vorba de 21-22 de zile de îngrijiri medicale – mai trebuie îndeplinită o condiție suplimentară, respectiv cea prevăzută de art. 196 alin. 1 C.pen.: fapta să fie săvârșită de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune.
În cauza de față, inculpatului nu i s-a reținut în sarcină, prin actul de sesizare, împrejurarea că ar fi condus sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau că vătămarea corporală a părții civile s-ar fi produs în desfășurarea unei activități ce ar fi constituit prin ea însăși o infracțiune.
În acest context, se constată că fapta reținută în sarcina inculpatului, de a fi provocat un accident rutier din care a rezultat vătămarea corporală a părții civile T. G., leziunile provocate acestuia necesitând un număr de zile de îngrijiri medicale mai mic de 90, nu mai constituie infracțiune sub imperiul legislației penale actuale, care a intrat în vigoare la data de 01.02.2014, astfel încât se va dispune achitarea inculpatului cu privire la această infracțiune în temeiul art. 16 lit. b Cpp.
II. Cu privire la fapta inculpatului R. S. împotriva persoanei vătămate M. M. M., instanța de apel constată următoarele:
Din probele aflate la dosar și analizate de prima instanță (procesul verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, procesul verbal de constatare la fața locului însoțit de planșele foto și schiță, declarațiile inculpatului, raport de expertiză tehnică, proces verbal prezentare conținut obiective expertiză tehnică, procesul verbal de prezentare a drepturilor victimelor, actele medicale și medico legale, înscrisuri) rezultă că în data de în data de 16.11.2012, în jurul orelor 15.230, în timp ce conducea autoturismul marca Ford Focus cu nr._ pe DN2 în afara Municipiului Urziceni, pe fondul nerespectării regulilor de circulație rutieră a pătruns pe contrasens și a determinat producerea unui accident rutier soldat cu vătămarea corporală a părții civile M. M. M. care a suferit leziuni ce au necesitat 120 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Fapta astfel săvârșită de inculpată întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 alin.2 și 4 C. pen. În mod corect prima instanță a înlăturat parțial declarația inculpatului cu privire la faptul că autoturismul său a fost acroșat de un alt autoturism întrucât nu se coroborează cu aspecte de fapt ce rezultă din celelalte mijloace de probă administrate în cauză. Deși inculpatul a arătat că nu a avut nicio culpă în producerea accidentului și că viteza de deplasare nu are relevanță, Curtea constată că în raportul de expertiză efectuat în cursul urmăririi penale (adus la cunoștința inculpatului și cu privire la care acesta nu a formulat obiecțiuni) indică obligațiile încălcate de către inculpat și estimează în raport de elementele aflate la dispoziția expertului (ca urmare a deformațiilor suferite de caroseriile autoturismelor implicate în accident nu s-au putut stabili vitezele de deplasare prin calcule matematice) vitezele autoturismelor, concluzionând că inculpatul nu a adaptat viteza la manevrele efectuate pentru a nu intra pe contrasens. De altfel, în cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut că a intrat pe contrasens, iar în declarația dată în faza actelor premergătoare a arătat că se deplasa cu o viteză de aproximativ 70 km/h.
Cu privire la legea penală aplicabilă în cauză, Curtea constată că de la data săvârșirii faptei până la soluționarea definitivă au fost în vigoare două legi penale, Codul Penal din 1969 (cu modificările aferente până la data de 01.02.2014) și legea nr. 286/2009. Cu privire la instituțiile relevante aplicabile în cauză, cele două legi cuprind dispoziții diferite, în raport de care instanța de apel apreciază că în mod corect prima instanță a stabilit că legea penală mai favorabilă, în raport de decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale, este Cp din 1968.
Astfel, limitele de pedeapsă au rămas aceleași (6 luni - 3 ani închisoare), fiind permisă și aplicarea amenzii potrivit legii noi (pedeapsa amenzii nu este apreciată ca fiind proporțională), iar suspendarea condiționată a executării pedepsei nu mai este prevăzută de legea nouă. În raport de pedeapsa spre care s-a orientat prima instanță și de modalitatea de executare a acesteia, instanța de apel apreciază că legea în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii este mai favorabilă inculpatului.
Art. 72 Cp stabilește criteriile generale pe care judecătorul le poate folosi prin aplicarea lor la cazul concret în vederea determinării naturii și cuantumului celei mai potrivite pedepse care să fie în măsură să atingă toate scopurile urmărite de dispozițiile art. 52 Cp: funcția represivă și cea de prevenție generală și specială, astfel încât inculpatul să înțeleagă și să resimtă direct consecințele actului său antisocial și să îl determine ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală.
În cauza de față, instanța de fond a indicat criteriile generale, și, raportându-le la circumstanțele speței, a stabilit o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare pentru infracțiunea de vătămare din culpă.
Curtea, luând în considerare circumstanțele faptei: aducându-se atingere în mod ireversibil valorii fundamentale ocrotite- dreptul la integritate corporală, de urmările produse- leziuni ce au necesitat pentru vindecare 120 zile de îngrijiri medicale, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului care a avut o conduită corespunzătoare în societate anterior faptei, era integrat în societate, fiind angajat, nu are antecedente penale, este la primul conflict cu legea penală, apreciază că pedeapsa stabilită de prima instanță corespunde gravității faptei și periculozității sociale a inculpatului. Curtea a avut în vedere și că, deși inculpatul a recunoscut că a intrat pe contrasens în cursul urmăririi penale, a încercat să își diminueze răspunderea penală, invocând faptul că a fost acroșat de o altă mașină înainte de a intra pe contrasens, astfel, că nu a înțeles să își asume pe deplin fapta și consecințele acesteia.
Având în vedere elementele analizate anterior, Curtea apreciază ca prezenta condamnare constituie un avertisment suficient pentru îndreptarea inculpatului, fără a fi necesara supravegherea acestuia de organele judiciare, astfel că nu se impune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, astfel cum a solicitat reprezentanta Ministerului Public.
Cu privire la despăgubirile materiale acordate părții civile M., Curtea a avut în vedere înscrisurile depuse de aceasta referitoare la cheltuielile făcute, declarațiile martorilor B. E. și T. F. (deși aceștia nu au putut preciza cu exactitate sumele cheltuite, declarațiile acestora se coroborează cu cele ale părții civile), precum și înscrisurile din care rezultă veniturile medii avute anterior accidentului, apreciind că sumele acordate de prima instanță sunt justificate.
Cu privire la daunele morale, instanța de apel apreciază că acestea nu reprezinta o modalitate de repunere in situatia anterioara savarsirii faptelor, ci o modalitate prin care se urmareste a se compensa echitabil valoarea de care a fost privata, in raport de modalitatea in care partea vătămată a resimtit impactul accidentului in viata sa obisnuita, tinand cont ca orice durere fizica este resimtita cu ajutorul creierului, este corticalizată, astfel incat orice durere fizică presupune o suferinta psihică, de faptul ca partea vatamată a suferit mai multe interventii chirurgicale complicate, a avut nevoie de un proces de recuperare de durată, ce a presupus o perioadă îndelungată de imobilizare, accidentul afectându-i în mod iremediabil viața și condițiile de trai și făcându-o dependentă de alte persoane. În raport de aceste criterii, Curtea apreciază că suma acordată de prima instanță, este de natură a realiza o despăgubire echitabilă a părții civile, fără a constitui, însă, o îmbogățire fără justă cauză, astfel încât nu se impune nici micșorarea și nici majorarea acesteia.
Cu privire la modalitatea în care asigurătorul poate fi obligat la plata despăgubirilor în cadrul procesului penal, instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 50 al.1 și art. 55 al.1 din Legea nr.136/1995, potrivit cărora persoanele vătămate pot obține direct de la societatea de asigurare acoperirea prejudiciului produs în urma accidentului în care a fost implicat autoturismul asigurat. Totodată, potrivit art. 86 Cpp, persoana care, potrivit legii civile, are obligația legală sau convențională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracțiune și care este chemată să răspundă în proces este parte în procesul penal și se numește parte responsabilă civilmente.
Conform art. 1382 C.Civ, cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat.
Răspunderea asiguratorului, care are o dublă natură, legală și contractuală, nu este de natură a înlătura răspunderea civilă a inculpatului pentru prejudiciul produs, aceasta fiind persoana răspunzătoare de producerea accidentului, iar inculpatul și asigurătorul răspund solidar față de partea civilă.
Ca urmare a soluției de achitare a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală a părții civile T. Georgem va lăsa nesoluționată acțiunea civilă formulată de acesta, de S. C. de Urgență B. A. București și de S. Județean de Ambulanță Ialomița pentru cheltuielile medicale făcute pentru această persoană vătămată și va obliga inculpatul în solidar cu asiguratorul la cheltuielile medicale făcute de unitățile medicale pentru persoana vătămată M..
Față de cele reținute, Curtea, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C.p.p, vor fi respinse ca nefondate apelurile formulate de părțile civile M. M. M. și T. G..
În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C.p.p vor fi admise apelurile formulate de P. de pe lângă Judecătoria Urziceni și de apelantul inculpat R. S., va desființa, în parte, sentința penală apelată și în baza art. 386 C. pr. pen. se va schimba încadrarea juridică a faptei săvârșită împotriva persoanei vătămate T. G. din cea prev. de art. 184 alin. 1, 3 Cp din 1969 în cea prev. de art. 196 alin. 1 NCp .
În baza art. 396 alin. 1, 6 NCpp rap. la art. 16 lit. lit. b teza I NCpp, art. 4 NCp va fi achitat inculpatul R. S. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpa prev. de art. 196 alin. 1 NCp față de persoana vătămată T. G..
Se va înlătura aplicarea dispoz. art. 33, 34 C. pen. din 1968.
Va fi obligat inculpatul R. S. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E. R. Asigurare-reasigurare S.A. Voluntari la plata către S. C. de Urgență “B.-A.” București a sumei de 5248,14 lei cheltuieli de spitalizare pentru persoana vătămată M. M. M..
Va fi obligat inculpatul R. S. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E. R. Asigurare-reasigurare S.A. Voluntari la plata către S. Județean de Ambulanță Ialomița la plata sumei de 491,51 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare pentru persoana vătămată M. M. M..
În baza art. 25 alin. 5 NCpp vor fi lăsate nesoluționate acțiunile civile formulate de partea civilă T. G., de S. C. de Urgență B. A. București și de S. Județean de Ambulanță Ialomița pentru cheltuielile medicale făcute pentru această persoană vătămată.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen. vor fi obligate părțile civile M. M. M. și T. G. la câte 200 de lei cheltuielile judiciare către stat.
În baza art. 276 alin. 6 C. pr. pen. rap. la art. 453 C. se va respinge ca neîntemeiată cererea părților civile de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C.p.p, respinge ca nefondate apelurile formulate de părțile civile M. M. M. și T. G..
În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C.p.p admite apelurile formulate de P. de pe lângă Judecătoria Urziceni și de apelantul inculpat R. S..
Desființează în parte sentința penală nr. 111/19.05.2015 a Judecătoriei Urziceni și rejudecând în fond:
În baza art. 386 Cpp schimbă încadrarea juridică a faptei săvârșită împotriva persoanei vătămate T. G. din cea prev. de art. 184 alin. 1, 3 Cp din 1969 în cea prev. de art. 196 alin. 1 NCp .
În baza art. 396 alin. 1, 6 NCpp rap. la art. 16 lit. lit. b teza I NCpp, art. 4 NCp achită inculpatul R. S. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpa prev. de art. 196 alin. 1 NCp față de persoana vătămată T. G..
Înlătură aplicarea dispoz. art. 33, 34 Cp din 1968.
Obligă pe inculpatul R. S. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E. R. Asigurare-reasigurare S.A. Voluntari la plata către S. C. de Urgență “B.-A.” București a sumei de 5248,14 lei cheltuieli de spitalizare pentru persoana vătămată M. M. M..
Obligă pe inculpatul R. S. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E. R. Asigurare-reasigurare S.A. Voluntari la plata către S. Județean de Ambulanță Ialomița la plata sumei de 491,51 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare pentru persoana vătămată M. M. M..
În baza art. 25 alin. 5 NCpp lasă nesoluționate acțiunile civile formulate de partea civilă T. G., de S. C. de Urgență B. A. București și de S. Județean de Ambulanță Ialomița pentru cheltuielile medicale făcute pentru această persoană vătămată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. 2 Cpp obligă părțile civile M. M. M. și T. G. la câte 200 de lei cheltuielile judiciare către stat.
În baza art. 276 alin. 6 Cpp rap. la art. 453 C. respinge ca neîntemeiată cererea părților civile de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.11.2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
I. T. A. S. N.
GREFIER,
Victorița S.
Red. I.T./04.12.2015
Dact. A.L. 2 ex./05.11.2015
Jud. Urziceni – jud.: C. E.M.
| ← Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 1432/2015.... | Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 1471/2015.... → |
|---|
