Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 1246/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1246/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-09-2015
Dosar nr._
RO M Â N I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1246/A
Ședința publică din data de 30 septembrie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: L. S.
JUDECĂTOR: D. G.
GREFIER: E. V.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror E. I..
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiect apelul declarat de către partea civilă I. M. împotriva sentinței penale nr.1863 din data de 25.06.2015 pronunțată de Judecătoria G. - Secția Penală, în dosarul nr._ .
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 16.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, care face parte integrantă din prezenta decizie penală, Curtea stabilind data pronunțării la 30 septembrie 2015 când, în aceeași compunere, a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.1863 din data de 25 iunie 2015 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria G. - Secția Penală l-a condamnat pe inculpatul D. M. N. (fiul lui P. si D., născut la data de 26.04.1987,domiciliat in com. M. B., ., jud. G., CNP_), în baza art.193 alin.2 Cod penal cu aplic.art.5 Cod penal și art.396 alin.10 Cod pr.penală, la pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În baza art.91 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de 2 ani stabilit conform dispozițiilor art. 92 Cod penal.
În baza art.93 alin.1 Cod penal, a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune G., la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art.93 alin.(2) lit.a) Cod penal i s-a impus condamnatului să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.
În baza art.93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să prestez o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei M. B., județ G., pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.
I s-a atras atenția inculpatului cu privire la dispozițiile art.96 Cod penal.
În baza art.397 alin.1 Cod pr.penală, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă I. M. în contradictoriu cu inculpatul D. M. N. și a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 6.500 lei compusă din suma de 2.500 lei - daune materiale si suma de 4000 de lei - daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 16.09.2013, în jurul orelor 02:00, în timp ce se aflau la o petrecere organizată de familia P., în . G., pe fondul consumului de alcool, între inculpatul D. M. N. si persoana vătămată I. M. a avut loc o altercație, pe motiv că inculpatul a început să adreseze injurii formației de lăutari. După ieșirea din discotecă, inculpatul a început să aducă amenințări și jigniri persoanei vătămate și, ulterior, inculpatul a lovit-o pe persoana vătămată pe neașteptate cu pumnul în zona feței iar după ce a căzut la pământ a continuat să o lovească cu picioarele în diferite zone ale corpului.
Aceste aspecte au rezultat din coroborarea declarațiilor persoanei vătămate, ale inculpatului si martorilor P. G., P. E. si P. A..
Din certificatul medico-legal nr.A2-D/569/07.10.2013 emis de S.M.L. G. a rezultat că persoana vătămată a prezentat diagnosticul final “. Cominutiva treime distală diafiza peroniera dreapta, cu deplasare operata. . cominutiva maleola tibiala dreapta operata. Hemoragie secundara posttraumatica. . marginala posterioară pilon tibial drept.”; din concluzii rezultând că persoana vătămată I. M. a prezentat leziuni traumatice ce au putut fi produse la data de 16.09.2013, prin lovire cu și de corp dur, pentru care a necesitat 65-70 de zile de îngrijiri medicale, în condițiile unei evoluții favorabile.
Ca o chestiune prealabilă, instanța a reținut că de la data comiterii faptelor a intervenit o succesiune de legi penale în timp și astfel se pune problema alegerii legii penale aplicabile în cauză ca fiind mai favorabilă conform art.5 alin.1 din noul Cod penal.
În acest sens, instanța a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de lovire sau alte violențe, prevăzută de art.193 alin.2 din noul Cod penal, încadrarea juridică a faptelor dată anterior intrării în vigoare a noului Cod penal fiind aceea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 alin.1 din Codul penal de la 1969. Sub aspectul limitelor de pedeapsă, s-a observat că noul Cod penal prevede limite mai reduse decât vechiul Cod penal, pentru fapta inculpatului, respectiv de la unu la 5 ani sau amenda, față de 2 -7 ani în vechea reglementare. Astfel, s-a apreciat că noul Cod penal reprezintă legea penală mai favorabilă in prezenta cauză.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului D. M. N. care la data de 16.09.2013, în jurul orelor 02:00, l-a lovit cu pumnul în zona feței pe numitul I. M., iar după ce persoana vătămată a căzut la pământ, i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu picioarele în diferite zone ale corpului, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 65-70 de zile de îngrijire medicală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art.193 alin.2 cu aplic. art.5 Cod penal.
Inculpatul a recunoscut în fața instanței săvârșirea faptei și a solicitat să fie judecat, în procedura simplificată a recunoașterii vinovăției.
Constatând că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii la a cărei individualizare a avut în vedere criteriile generale prev. de art.74 Cod penal, respectiv: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În concret, instanța a reținut că inculpatul D. M. N. nu a suferit alte condamnări, nu a fost sancționat administrativ și se află la primul conflict cu legea penală; că fapta comisă de acesta este una cu un pericol social ridicat - avându-se în vedere violența loviturilor și mai ales că a lovit persoana vătămată după ce a căzut la pământ.
Cu privire la individualizarea modalității de executare a pedepsei, instanța de fond - reținând întrunite dispozițiile art.91 și urm. Cod penal - a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, fiind însă necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Instanța a considerat că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta sentință fiind de 1 an si 6 luni închisoare iar inculpatul nu a suferit condamnări, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților astfel încât judecătorul cauzei pe fond și-a format convingerea că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea pedepsei aplicate.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a constatat ca persoana vătămată I. M. s-a constituit parte civilă in fata instanței de judecată cu suma de 25.000 lei, compusa din suma de 10.000 lei - daune materiale si 15.000 lei - daune morale.
Constatând întrunite elementele răspunderii civile delictuale, (existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, care a cauzat un prejudiciu, existând o legătură de cauzalitate între fapta culpabilă și prejudiciul cauzat) instanța a admis cererea persoanei vătămate de constituire ca parte civilă.
În ce privește prejudiciul material, de 10.000 lei estimat de partea civila, instanța a reținut că aceasta a depus la dosar chitanțe in valoare de 255,63 de lei, reprezentând cheltuieli efectuate pentru intervenții medicale si medicamente.
Din actele medicale si adeverința de venit depusă de partea civila la dosar a rezultat că din cauza leziunilor suferite, partea civila a fost nevoită sa apeleze la concediul medical pe o durata de 187 de zile cu consecința diminuării drepturilor salariale. Partea civila avea funcția de agent sef de penitenciare in cadrul Penitenciarului Jilava. Instanța de fond a avut în vedere doar zilele de recuperare consemnate in certificatul medico-legal nr.A2-D/569/07.10.2013, respectiv 70 de zile si a acordat suma de 2.245 lei cu titlu de drepturi salariale neîncasate in aceste zile pentru lipsa capacității de muncă.
În ceea ce privește daunele morale, pentru care nu există niciun criteriu legal de cuantificare, instanța de fond a avut în vedere că daunele morale reprezintă o încercare de consolare a părții pentru suferințele morale iar nu o modalitate de îmbogățire fără just temei.
Cu toate acestea, s-a apreciat că nu se poate trece cu vederea că suferințele fizice îndurate, leziunile, perioada de recuperare, toate au cauzat - fără îndoială - suferințe psihice deosebite acestei părții civile.
Totuși, s-a apreciat că suma de 15.000 de lei solicitată de partea civilă apare ca fiind disproporționată, motiv pentru care instanța a acordat cu titlu de daune morale suma de 4.000 lei, considerând ca o sumă mai mare nu corespunde scopului reparator al acestui tip de despăgubire.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel partea civilă I. M., prin care a criticat soluția primei instanțe din perspectiva ambelor laturi ale cauzei, atât cea penală, cât și cea civilă, arătând - în dezvoltarea motivelor de apel depuse în scris la dosar (filele 6-8) - pe de o parte, că instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă mult prea clementă în raport de faptul că infracțiunea comisă de acesta a fost de o gravitate ridicată, relevată de violența loviturilor și mai ales de împrejurarea că inculpatul a continuat aplicarea loviturilor și după ce victima a căzut la pământ iar, pe de altă parte, a criticat cuantumul redus al despăgubirilor materiale și morale la care a fost obligat inculpatul.
În acest sens, privitor la daunele materiale apelantul apreciază că în mod eronat instanța de fond nu a ținut seama de toate certificatele medicale și de concediu medical ce au fost depuse la dosarul cauzei și pe baza cărora ar fi trebuit să se stabilească cuantumul real al prejudiciului material suferit datorită împrejurării că s-a aflat în concediu medical pe o durată de 195 de zile, timp în care nu a mai realizat drepturi salariale (ci doar o indemnizație de concediu), între fapta inculpatului și incapacitatea de muncă a victimei existând legătură de cauzalitate, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost constatată medical.
Privitor la daunele morale apelantul arată că instanța de fond raportat la probatoriul administrat, la consecințele faptei comise de către inculpat și la practica instanțelor de judecată în cauze similare, a stabilit un cuantum total nerezonabil, ignorând leziunile traumatice deosebit de grave pe care inculpatul i le-a produs dar și faptul că victima nu mai poate avea o viață normală, nu mai poate desfășura aceleași activități pe care le desfășura anterior, că efectele agresiunii sunt în continuare prezente, fapta culpabilă a inculpatului producându-i atât suferințe fizice cât și psihice deosebite.
Examinând hotărârea apelată prin prisma criticii formulate, dar și din oficiu cauza, sub toate aspectele de fapt și de drept, apelul fiind devolutiv conform art. 417 alin. 2 Cod pr. penală, Curtea constată și reține următoarele:
În baza propriului examen al actelor și lucrărilor dosarului, instanța de control judiciar apreciază că, urmare analizării probatoriului administrat, judecătorul a cauzei pe fond a reținut în mod corect situația de fapt dedusă judecății, care a primit și în drept o justă și corectă încadrare juridică, fapta inculpatului D. M. N. constând în aceea că la data de 16.09.2013 a lovit persoana vătămată I. M. cu pumnul în zona feței, iar după ce aceasta a căzut la pământ, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu picioarele în diferite zone ale corpului, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 65-70 zile de îngrijire medicală, astfel cum a rezultat din certificatul medico-legal depus la dosar.
Astfel, situația de fapt a fost reținută pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și acceptată de către inculpat, care în fața primei instanțe a solicitat judecarea cauzei conform dispozițiilor art. 375 Cod procedură penală.
Constatând întrunite condițiile răspunderii penale, în mod corect prima instanță a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, în procesul complex de individualizare (atât din perspectiva cuantumului cât și a modalității de executare) dându-se relevanță tuturor criteriilor prevăzute de lege, judecătorul cauzei pe fond evaluând în mod plural criteriile cumulativ stabilite de legiuitor în art. 74 Cod penal, făcând o justă dimensionare a pericolului social concret pe care îl prezintă fapta și persoana inculpatului.
Din probatoriul administrat în cauză, instanța constată că fapta săvârșită de inculpatul D. M. N. reprezintă în planul dreptului civil o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu, săvârșită cu vinovăție, fiind probată legătura de cauzalitate dintre faptă și rezultatul socialmente periculos, astfel încât devin aplicabile dispozițiile cuprinse în art.1357 și următ. Cod civil, întrucât oricine cauzează prin fapta sa un prejudiciu altei persoane este obligat la repararea acestuia, în acest sens în mod corect fiind admisă acțiunea civilă promovată de persoana vătămată I. M..
Cu privire la prejudiciul material, Curtea reține că prin înscrisurile depuse la dosar (certificat medico-legal, certificate de concediu medical, alte înscrisuri medicale și adeverințe de venituri) partea civilă a făcut dovada existenței unui prejudiciu într-un cuantum mult mai ridicat decât cel reținut decât de prima instanță.
Astfel, din actele medicale depuse în copie de către partea civilă la judecata în fond, rezultă că, urmare a faptei săvârșite de către inculpat, partea civilă s-a aflat în concediu medical în perioada septembrie 2013 – iunie 2014, perioadă în care i s-a plătit indemnizația de concediu medical. Se observă a aceasta a fost în medie cu 900 de lei lunar mai mică decât salariul ce i s-ar fi cuvenit, ceea ce ar însemna un prejudiciu material total de aproximativ 9000 lei.
Cum însă partea civilă a solicitat în apelul declarat obligarea inculpatului la plata sumei de 7000 lei cu acest titlu, având în vedere principiul disponibilității ce guvernează materia civilă, Curtea nu va putea acorda părții civile cu titlu de despăgubiri materiale o sumă mai mare decât cea solicitată.
În privința prejudiciului moral suferit de partea civilă, instanța de control judiciar apreciază că existența acestuia rezultă din însăși săvârșirea faptei, suferința fizică și morală pricinuită fiind de natură a justifica acordarea de daune morale.
Deși o cuantificare a prejudiciului moral este mai greu de realizat, reținând totodată pretențiile formulate (15.000 lei), instanța va admite doar în parte cererea de daune morale, considerând că suma de 10.000 lei constituie o reparație justă, echitabilă și suficientă, fără a se transforma într-o modalitate de îmbogățire.
Este de necontestat suferința fizică și morală pricinuită prin fapta inculpatului, avându-se în vedere că partea civilă a avut nevoie de un timp îndelungat pentru diminuarea consecințelor traumatismelor suferite în urma loviturilor aplicate de către inculpat, fiind vorba de luni consecutive de recuperare, consecințele faptei inculpatului nefiind totalmente înlăturate.
Față de cele arătate, instanța apreciază că, în contextul circumstanțelor cauzei, fără a minimaliza în vreun fel suferințele reale încercate de partea civilă, suma de 10.000 lei constituie o satisfacție echitabilă, suma solicitată de acesta (15.000 lei) conducând la o îmbogățire fără justă cauză, reprezentând și o sarcină disproporționată și excesivă ce i-ar reveni inculpatului.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod pr. penală, va admite apelul declarat de către partea civilă I. M. împotriva sentinței penale nr.1863 din data de 25.06.2015 pronunțată de Judecătoria G. - Secția Penală, în dosarul nr._ pe care o va desființa, în parte, și rejudecând, pe latură civilă va majora despăgubirile civile după cum urmează:
- de la 2500 lei la 7.000 lei în privința daunelor materiale;
- de la 4000 lei la 10.000 lei în privința daunelor morale.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În temeiul art.275 alin.3 Cod pr. penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de către partea civilă I. M. împotriva sentinței penale nr.1863 din data de 25.06.2015 pronunțată de Judecătoria G. - Secția Penală, în dosarul nr._ .
Desființează, în parte, sentința penală nr.1863/25.06.2015 pronunțată de Judecătoria G. și rejudecând:
Pe latura civilă:
Majorează despăgubirile civile după cum urmează:
- de la 2500 lei la 7.000 lei în privința daunelor materiale;
- de la 4000 lei la 10.000 lei în privința daunelor morale.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30 septembrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. S. D. G.
GREFIER,
E. V.
Red.D.G./Th.red.C.V.M.- ex.5/09.10.2015
Judecătoria G. – judecător M. D.
| ← Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 1250/2015.... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1254/2015.... → |
|---|
