Mandat european de arestare. Sentința nr. 149/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 149/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-09-2015 în dosarul nr. 5578/2/2015

Dosar nr._

(Număr în format vechi 3255/2015)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 149/F

Ședința publică din data de 11 septembrie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: RADU ADINA ADRIANA

GREFIER: A. L. P.

MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror C. A..

Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind procedura punerii în executare a mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Irlanda, față de persoana solicitată S. V..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns persoana solicitată, S. V. personal, aflat în stare de reținere și asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, avocat N. R. I., în baza împuternicirii avocațiale seria_, emise de Baroul București la data de 11.09.2015, aflate la fila 4 din dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

În temeiul dispozițiilor art.103 alin.1 din Legea nr.302/2004, Curtea verifică identitatea persoanei solicitate S. V. și îi aduce la cunoștință motivul prezentării sale în fața instanței de judecată.

Curtea aduce la cunoștință persoanei solicitate conținutul mandatului european de arestare tradus în limba română, dreptul de a se prevala de regula specialității și efectul irevocabil al consimțământului său la predare.

Fiind întrebată, persoana solicitată precizează că este de acord cu predarea și că nu formulează obiecții în ceea ce privește identitatea sa.

Curtea procedează la ascultarea persoanei solicitate S. V., declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

De asemenea, a fost întocmit procesul verbal prevăzut de art. 103 alin.5 din Legea nr. 302/2004.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază că nu există niciun motiv obligatoriu sau opțional de refuz al executării, dintre cele prevăzute la art. 98 din Legea nr.302/2004. Astfel, solicită admiterea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 14.10.2014 împotriva numitului S. V.. De asemenea, solicită arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile și predarea autorităților judiciare din Irlanda, cu respectarea regulii specialității, urmând a se lua act de consimțământul persoanei solicitate la predare. Arată că persoana solicitată a fost reținută, pe o perioadă de 24 de la data de 10.09.2015 până la 11.09.2015.

Totodată, solicită a se avea în vedere în ceea ce privește posibilitatea executării pedepsei în România, faptul că persoana solicitată este vizată de executarea unei pedepse definitive pronunțată de autoritățile statului solicitant, astfel că, în cazul în care va fi condamnat la o pedeapsă privativă de libertate pentru alte fapte, să nu executare această pedeapsă în România, întrucât ar fi în contradicție cu mandatul european de arestare.

În consecință, solicită predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Irlanda.

Apărătorul din oficiu al persoanei solicitate S. V., având cuvântul, solicită punerea în executare a mandatului european de arestare și predarea acestuia către autoritățile judiciare din Irlanda, având în vedere consimțământul persoanei solicitate la predare.

Persoana solicitată S. V. personal, având cuvântul, arată că este de acord să fie predat autorităților din Irlanda, însă dorește ca până la finalizarea procedurilor să fie lăsat în stare de libertate, întrucât are probleme familiale și nu se va sustrage.

CURTEA

Deliberând asupra sesizării de față, constată următoarele:

La data de 11.09.2015, a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._, sesizarea nr. 1418/II-5/2015 din data de 11.09.2015 formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București având ca obiect punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 14.10.2014 de Curtea Supremă din Irlanda, față de persoana solicitată S. V., urmărit internațional pentru săvârșirea a cinci infracțiuni de furt care contravin Secțiunii 4 din legea penală irlandeză din 2001, două tentative de furt care contravin Secțiunii 4 din legea penală din Common Law, infracțiunea de manipulare de obiecte furate care contravine Secțiunii 17 din legea penală irlandeză din 2001 și infracțiunea de manipulare de obiecte furate care contravine Secțiunii 17 din legea penală irlandeză din 2001 .

Prin ordonanța de reținere nr.70/10.09.2015 P. de pe lângă Curtea de Apel București a dispus reținerea acestuia, pentru 24 de ore, începând de la data de 10.09.2015, ora 2050, până la data de 11.09.2015, ora 2050.

La dosarul cauzei, a fost atașat mandatul european de arestare emis la data de 14.10.2014 de către Curtea Supremă din Irlanda față de cetățeanul român S. V..

Curtea i-a adus la cunoștință persoanei solicitate conținutul mandatului european de arestare, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă.

Curtea a procedat la ascultarea persoanei solicitate, care a declarat că în România nu mai este cercetat pentru alte fapte, că a fost în Irlanda în urmă cu mult timp și este de acord cu predarea către autoritățile irlandeze, înțelegând să se prevaleze de regula specialității.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

În privința persoanei solicitate S. V., Curtea Supremă din Irlanda a emis la data de 14.10.2014, un mandat european de arestare, în vederea efectuării urmăririi penale și executării unei pedepse pentru săvârșirea infracțiunilor de: două infracțiuni de furt care contravin Secțiunii 4 din legea penală irlandeză din 2001; două tentative de furt care contravin Secțiunii 4 din legea penală din Common Law; infracțiunea de manipulare de obiecte furate care contravine Secțiunii 17 din legea penală irlandeză din 2001; infracțiunea de manipulare de obiecte furate care contravine Secțiunii 17 din legea penală irlandeză din 2001; infracțiunea de furt care contravine Secțiunii 4 din legea penală irlandeză din 2001.

În fapt, s-a reținut comiterea următoarelor fapte:

1.furt la Banca Irlandei, bancomatul din College Green, Dublin 2, în data de 13 noiembrie 2010, care contravin Secțiunii 4 din legea penala (furt si înșelătorie) din 2001. (Foaie de acuzare no_- mandatul de arestare nr.W: 2012/_, emis de către Tribunalul Districtual din Dublin); furt la Banca Ulster, bancomatul din College Green, Dublin 2, în data de 13 noiembrie 2010, care contravin Secțiunii 4 din legea penala (furt și înșelătorie) din 2001. (Foaie de acuzare no_- mandatul de arestare nr.W: 2012/_, emis de către Tribunalul Districtual din Dublin); tentativă de furt la Banca Ulster, bancomatul din College Green, Dublin 2, în data de 13 noiembrie 2010, care contravin Secțiunii 4 din legea penala (furt si înșelătorie) din 2001. (Foaie de acuzare no_- mandatul de arestare nr. W: 2012/_, emis de către Tribunalul Districtual din Dublin); tentativă de furt la Banca Ulster, bancomatul din College Green, Dublin 2, în data de 13 noiembrie 2010, care contravin Secțiunii 4 din legea penala (furt si înșelătorie) din 2001. (Foaie de acuzare no_- mandatul de arestare nr. W: 2012/_, emis de către Tribunalul Districtual din Dublin).

La data de 13 noiembrie 2010, Garda Ciara McDermott (Politia Irlandeza), din Pearse Street Secția de Politie Garda a redactat un proces verbal pentru o persoană pe nume Lenna Kaloinen căreia i s-au furat un portofel, un card de credit si mai apoi numerar din contul atașat cardului de credit, furt operat in doua reprize.

Dna Kaloinen a mai relatat ca fuseseră doua tentative de furt din contul atașat cardului de credit la patru bancomate diferite din centrul orașului Dublin. Dna Kaloinen a mai declarat că își folosise cardul de credit pe 1 noiembrie 2010 într-un bar din zona a 2-a a orașului Dublin. Ea a observat imediat că îi dispăruse portofelul în care își ținea cardul de credit.

Dna Kaloinen a mai spus că după ce a verificat extrasul de cont al contului online, a descoperit că fuseseră două retrageri separate de numerar din contul său bancar cu ajutorul cardului de credit, retrageri pe care nu le-a efectuat ea, și că mai fuseseră încă șapte tentative să retragă numerar cu cardul de credit, pe care nu le-a efectuat ea. Valoarea sumei totale furate era de 500 de euro.

S-a cerut și s-a vizionat filmul CCTV la fiecare bancomat care avea legătură cu incidentul fiind identificați V. Salageanu, persoana căutată, precum și un alt bărbat.

În filmul CCTV s-a văzut cum un bărbat folosea bancomatul, împreună cu S. V. care stătea lângă el urmărind toate tranzacțiile făcute la bancomat.

La data de 11 octombrie 2011 Garda Ciara McDermott a arestat-o pe persoana căutata, V. S.. El a fost reținut în conformitate cu Secțiunea 4 din legea penală (furt și înșelătorie) din 1984 fiind interogat despre fiecare tranzacție și fiecare tentativa de tranzacție. I s-a prezentat un document cu drepturile legale și i s-a aplicat cauțiunea legală. Interogatoriile au fost înregistrate audio.

Dl. S. a recunoscut anumite lucruri in timpul interogatoriului. La ora 19:04 pm în data de 11 octombrie 2011 Sergentul Colm Kelly l-a acuzat pe V. S., persoana căutată la secția de poliție din Pearse Street Garda Station de două infracțiuni de furt care contravin Secțiunii 4 din Legea Penala (furt și înșelătorie) din 2001, așa cum reiese din foile de acuzare no._ si respectiv_ și de doua tentative de furt care contravin Legii Common Law, așa cum reiese din foile de acuzare no._ și_. S. V. a fost eliberat pe cauțiune pe 13 martie 2012.

S. V., persoana căutată, a fost judecat pentru toate cele patru infracțiuni la Tribunalul Districtual din Dublin. La data de 16 mai 2012, persoana căutata nu s-a prezentat la Tribunalul Districtual din Dublin iar prin urmare, judecătorul care era președinte a emis un mandat de arestare pe numele sau. Persoana căutată era prezentă la tribunal când a fost făcută acuzarea și a fost legal reprezentat în toate ședințele curții.

2. Infracțiunea de manipulare de obiecte furate în ., Dublin 2 in data de 22 iulie 2011, care contravine Secțiunii 17 din legea penala (furt si înșelătorie) din 2001. (Foaie de acuzare no._ - Tribunalul Districtual din Dublin, mandat de arestare W: 2012/_)

Pe la ora 1:30 am în data de 22 iulie 2011, detectivul Garda Sarah Barry și detectivul Garda Niall O"Reilly era în patrula mobilă pe . din Dublin, când au observat doi bărbați unul din ei fiind persoana căutată V. S. și Julien Z. care era într-un colț. Când cei doi i-au remarcat pe membrii în Garda Siochana au abandonat o geanta neagra pe care o aveau, precum și un card. Cardul găsit de membrii Garda era pe numele dnei. Louise Leahy. Ambii bărbați au pretins ca geanta si cardul erau pe jos si ca ei le-au găsit acolo. Cercetările au arătat faptul ca aceste obiecte (geanta neagra si cârdul pe numele dnei. Louise Leahy) fuseseră furate.

La ora 1:35 în data de 22 iulie 2011, Garda Barry l-a arestat pe V. S. și l-a trimis la secția de poliție Garda din Pearse Street unde a fost acuzat de comiterea infracțiunii de manipulare de obiecte furate în ., Dublin 2 în data de 22 iulie 2011, care contravine Secțiunii 17 din legea penala (furt si înșelătorie) din 2001, așa cum reiese din Foaia de acuzare no._. V. S. a fost prezent la Tribunalul Districtual din Dublin de mai multe și a fost eliberat pe cauțiune până la ședința de audiere din 17 aprilie 2012. La această dată, însă, persoana căutată nu s-a prezentat, președintele completului emi un mandat de arestare pe numele sau (no._).

3. furt la Farmacia Kelly"s din Martyrs Road din Nenagh, Co. Tipperary în data de 09 septembrie 2011, care contravine Secțiunii 4 din legea penală (furt si înșelătorie) din 2001. (Foaie de acuzare no_)- mandatul de arestare nr. W: 2012/_, emis de către Tribunalul Districtual din Nenagh)

Pe la orele 16:51 pm în data de 9 septembrie 2011 doi bărbați au intrat în Farmacia A. Kelly"s din Martyrs Road din Nenagh, Co. Tipperary în timpul programului de lucru. V. S., unul dintre bărbați, care este și persoana căutată, a început să scrie o lista de medicamente pe o bucată de hârtie pe care i-a dat-o vânzătorului (Hazel Shevlin), după care a căutat echivalentele lor irlandeze.

În timp ce vânzătorul verifica dacă are aceste medicamente, al doilea bărbat a luat două sticle de parfum Calvin K. « Euphoria » și o sticlă de aftershave Armani « Code » din vitrina farmaciei. V. S. le-a pus în mod discret în geanta pe care o avea cu el. Când vânzătorul s-a întors la tejghea cei doi s-au scuzat și au părăsit magazinul, fără să plătească aceste produse care erau în valoare totală de 145, 50 de euro.

Detectivul Garda Stuart Beattie a venit la acest magazin în data de 10 septembrie 2011, a luat detaliile legate de infracțiune și a intrat în posesia hârtiei scrise de mâna lui V. S., persoana căutată, care îi fusese dată vânzătorului. Filmul CCTV de la locul incidentului a fost descărcat și vizionat. A fost identificat V. S., persoana căutată ca fiind persoana care a plecat din magazin cu bunurile furate. Garda Wayne Donnelly de la secție de politie Garda din Pearse Street l-a identificat pe V. S., persoana căutată, care l-a cunoscut personal în filmul CCTV.

În data de 12 martie 2013, Garda Beattie l-a arestat pe V. S. la Tribunalul Penal din Dublin, după care a fost reținut la secția de poliție Garda din Bridewell în conformitate cu Legea Penala (Criminal Justice Law) din 1984. V. S. a fost interogat și a recunoscut în întregime fapta.

El a fost amprentat și fotografiat in mod voluntar. În data de 12 martie 2012 V. S. a fost adus în fața instanței Tribunalului Districtual din Nenagh și a fost eliberat pe cauțiune. La data ședinței următoare, adică 23 martie 2012, persona căutată V. S. nu s-a prezentat înaintea instanței Tribunalului Districtual din Nenagh. Prin urmare, s-a emis un mandat de arestare pe numele sau.

4.furt la barul Wright"s Cafe Bar din ., Dublin, în data de 11 septembrie 2011, care contravine Secțiunii 4 din legea penala (furt si înșelătorie) din 2001. (Foaie de acuzare no_ - mandatul de arestare nr. W: 2012/1044, emis de către Tribunalul Circuit din Dublin)

Pe la ora 1:00 am, în data de 11 septembrie 2011 la barul Wright"s Cafe Bar din ., Co. Dublin, în data de 11 septembrie 2011, V. S., persoana căutată a fost văzută deschizând geanta lui Amy Traynor care era pe scaunul de lângă el.

V. S. a luat din ea un telefon 3Gs care aparținea lui Amy Traynor pe care l-a pus in buzunar. Dna Traynor a informat personalul barului de ce a văzut. Personalul l-a abordat pe V. S. care a abandonat telefonul într-un vas de flori din proximitate. Bunul furat era un I-phone 3GS in valoare de 300 de euro.

La ora 1: 05 am în data de 11 septembrie 2011, Garda D. Smityh a arestat pe persoana căutată V. S., care a fost mai târziu acuzat de infracțiunea de furt, care contravine Secțiunii 4 din Legea Penala (furt si înșelătorie) din 2001, așa cum reiese din foaia de acuzare no_).

V. S. a fost eliberat pe cauțiune urmând să se prezinte la tribunalul districtual din Swords în data de 28 septembrie 2011. În data de 06 februarie 2012 V. S. a fost găsit vinovat de fapta respectivă de către instanța Tribunalului Districtual din Dublin si condamnat la 8 luni de închisoare. Persoana căutată a fost legal reprezentată și a apărut în fața instanței pentru această faptă.

V. Salageanu, persoana căutata, a făcut apel si a fost eliberat pe cauțiune, urmând sa se prezinte la Tribunalul din Dublin la data de 11 octombrie 2012, data la care nu s-a prezentat. S-a pronunțat condamnarea la pedeapsa de 8 luni de închisoare si s-a emis mandat de arestare (no. A: 2012/1044) de către judecătorul președinte al Tribunalului din Dublin in legătura cu aceasta condamnare.

5. furt la bijuteria Diamond Jewellers, Marshes Shopping Centre, Dundalk, Co Louth in data de 19 octombrie 2011, care contravine Secțiunii 4 din Legea Penala (Furt si înșelătorie) din 2001. (Foaie de acuzare no_-mandat de arestare emis de către Tribunalul Circuit din Louth)

La aproximativ ora 14:05 pm în data de 19 octombrie 2011 un bărbat care a fost identificat ca fiind Julian Z. de către politia Garda, a intrat în bijuteria Diamond Jewellers, Marshes Shopping Centre, Dundalk, Co Louth având atenția atrasă de dulapul care conținea inele cu diamant.

Z. a vorbit cu vânzătoarea Y. McEntaggert fiind interesat de ceasuri. A întrebat dacă se poate întoarce cu tatăl său să vadă un ceas. Doamna McEntaggert a fost de acord. În jurul orei 14:15 pm, Z. s-a întors la bijuteria Diamond Jewellers împreună cu un bărbat care a fost identificat de Garda ca fiind persoana căutată, V. S..

Z. și V. S., persoana căutată, s-au uitat la același dulap cu inele cu diamant. Z. a întrebat-o pe doamna McEntaggert dacă poate vedea un colier din același dulap. Aceasta a deschis dulapul și i-a arătat lui Z. colierul de care întrebase. Dulapul rămăsese descuiat. Cât timp a avut atenția distrasă de către Z., V. S., persoana căutată, a luat o tavă conținând zece verighete pe care a ascuns-o sub haină, în partea stângă.

Z. a informat-o apoi pe doamna McEntaggert că dorește să cumpere colierul după care s-au dus la registrul de numerar. Z. i-a spus doamnei McEntaggert că dorește să meargă la un bancomat. V. S., persoana căutată, și Z. au părăsit magazinul și nu s-au mai întors. Bunurile furate erau zece verighete cu diamante din aur alb de 18 carate în valoare totală de 12.723 euro.

Personalul magazinului nu a observat că lipsește tava cu inele decât pe 20 octombrie 2011 când au declarat incidentul Ia poliția Garda. S-a vizionat filmul CCTV din magazin care era de foarte buna calitate și îi arata foarte clar pe Z. si pe V. S. în timpul acestui incident.

Garda Fiona Deevey de la secția de poliție Garda din Pearse Street, Dublin, care îi cunoștea personal pe Z. și pe V. S., persoana căutată, i-a identificat fără niciun dubiu. La ora 11:30 a.m., în noiembrie 2011, V. S. a fost arestat și interogat de Garda. El a recunoscut când a fost chestionat și după ce s-a aplicat cauțiunea legală, că a luat tava cu cele zece verighete cu diamant în valoare totală de 12.723 euro. În plus a afirmat că l-a întâlnit pe al doilea bărbat implicat în incident în centrul comercial.

El a declarat că ,,pierduse” inelele cu diamant. În data de 8 noiembrie 2011 sergentul Owen Boyle l-a acuzat în secția de poliție Garda din Pearse Street pe V. S. de infracțiunea de furt, care contravine Secțiunii 4 din legea penală (furt și înșelătorie) din 2001, așa cum reiese din foaia de acuzare no_.

Ulterior, V. S. a fost eliberat pe cauțiune, dar în data de 17 aprilie 2012, la Tribunalul Circuit din Dundalk, V. S. nu s-a prezentat, iar judecătorul președinte a emis mandat de arestare pe numele său.

Curtea constată că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate îndeplinește condițiile de formă și conținut prevăzute de art.86 din Legea nr.302/2004, că infracțiunile pentru care a fost cercetată persoana solicitată sunt sancționate de legea statului irlandez cu pedepse privative de libertate a căror durată maximă este mai mare de 3 ani, nefiind supuse verificării îndeplinirii condiției dublei incriminări, potrivit art.96 alin.1 din Legea nr.302/2004, condiție care este însă oricum îndeplinită, întrucât faptele respective sunt incriminate și de legea penală română și, totodată, că nu este incident niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute în art.98 din Legea nr.302/2004.

De asemenea, Curtea constată că persoana solicitată a fost de acord cu predarea către autoritățile irlandeze și a precizat că nu renunță la drepturile conferite de regula specialității.

În consecință, va admite sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București.

În baza art.103 din Legea nr.302/2004 republicată va dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 14.10.2014 de Curtea Supremă din Irlanda, față de persoana solicitată S. V..

Va dispune predarea persoanei solicitate S. V. către autoritățile judiciare irlandeze cu respectarea regulii specialității prevăzute de art.115 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Va lua act că persoana solicitată S. V. a consimțit la predare.

Va dispune arestarea persoanei solicitate S. V. în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, începând din data de 11.09.2015 și până la data de 10.10.2015 inclusiv.

Va constata că persoana solicitată a fost reținută 24 ore din data de 10.09.2015 ora 20,50 până la data de 11.09.2015, ora 20,50.

În baza art.275 alin.3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 420 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București.

În baza art.103 din Legea nr.302/2004 republicată dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 14.10.2014 de Curtea Supremă din Irlanda, față de persoana solicitată S. V. (fiul lui A. și I., născut la data de 23.01.1971 în orașul Răcari, județul Dâmbovița, cetățean român, domiciliat în municipiul București, .-110, ., ., identificat cu CNP_, posesor al CI . nr._).

Dispune predarea persoanei solicitate S. V. către autoritățile judiciare irlandeze cu respectarea regulii specialității prevăzute de art.115 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Ia act că persoana solicitată S. V. a consimțit la predare.

Dispune arestarea persoanei solicitate S. V. în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, începând din data de 11.09.2015 și până la data de 10.10.2015 inclusiv.

Constată că persoana solicitată a fost reținută 24 ore din data de 10.09.2015 ora 20,50 până la data de 11.09.2015, ora 20,50.

În baza art.275 alin.3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 420 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.09.2015.

PREȘEDINTE

R. A. A.

GREFIER

A. L. P.

red.R.A.A.

dact.L.G.

ex.2/21.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Mandat european de arestare. Sentința nr. 149/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI