Punere în circulaţie / conducere autovehicul neînmatriculat. Art.334 NCP. Decizia nr. 912/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 912/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 7500/740/2014
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
DOSAR NR._ (1786/2015)
DECIZIA PENALĂ NR. 912/A
Ședința publică din 16.06.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – B. F. V.
JUDECĂTOR – V. I. V.
GREFIER – T. S.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror C. A..
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA A. împotriva sentinței penale nr.32/24.02.2015 pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul inculpat P. N., personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimatul inculpat P. N., personal, arată că nu dorește să își angajeze un apărător.
Curtea pune în vedere inculpatului faptul că, în conformitate cu prevederile art. 420 alin. 4 C.p.p. are dreptul de a fi audiat în fața instanței de apel, atrăgându-i-se atenția că, în cazul în care nu dorește să dea declarații, nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar în cazul în care dorește să dea declarații, tot ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.
Intimatul inculpat P. N., personal, arată că nu dorește să fie audiat de instanța de apel, înțelegând să își mențină declarațiile anterioare.
Reprezentantul Ministerului Public solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisurile atașate motivelor de apel.
Curtea, deliberând, încuviințează înscrisurile depuse de Ministerul Public, apreciind că acestea au legătură cu obiectul cauzei și pot duce la aflarea adevărului. Astfel, nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul Ministerului Public solicită instanței admiterea în parte a apelului formulat, arătând că nu se mai susține motivul de apel privind achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 334 alin. 4 C.p.p. De asemenea, apreciază că neplata poliței de asigurare pe teritoriul României nu poate avea drept consecință săvârșirea unei infracțiuni ci a unei contravenții pe legea specială, neîncălcând dreptul la circulație pe drumurile publice. Arată că ar fi inechitabil ca un cetățean român ce nu plătește RCA-ul să fie contravenient, iar un cetățean român care are RCA-ul încheiat în Bulgaria expirat să fie infractor. Referitor la cea de a doua infracțiune reținută în sarcina inculpatului, apreciază că instanța de fond a făcut o apreciere greșită, din probele administrate rezultând că inculpatului i-au fost prelevate 2 probe biologice. În concluzie, solicită desființarea în parte a sentinței penale atacate și aplicarea unei pedepse cu suspendare sub supraveghere.
Curtea pune în vedere reprezentantului Ministerului public să își precizeze poziția raportat la procedura simplificată de judecată urmată în primă instanță.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că în această situație inculpatului nu i se poate nega accesul la procedura simplificată, astfel încât înțelege să nu critice sentința instanței de fond cu privire la procedura urmată.
Intimatul inculpat P. N., având ultimul cuvânt, arată că el a cumpărat atunci mașina și nu i-a spus nimeni că asigurarea este expirată. De asemenea, arată că a recunoscut alcoolemia.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prinsentința penală nr.32/24.02.2015, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria A., în baza art. 396 alin. 1, 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b ) teza I Cod procedură penală (fapta nu este prevăzuta de legea penala), a achitat pe inculpatul P. N., fiul lui I. si T., ns. la 03.10.1972, in mun. A., județ Teleorman, domiciliat in Tiganesti, județ Teleorman, CNP_, cetățean roman, stagiu militar nesatisfăcut, studii 10 clase, fără ocupație, căsătorit, fără antecedente penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul înmatriculat in alt stat fara drept de circulație in România, prev. de art. 334 alin. 4 noul Cod penal, fapta din 29.06.2014.
În baza art. 396 alin. 1, 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b ) teza I Cod procedură penală (fapta nu este prevăzută de legea penală, in dubio pro reo), a achitat pe același inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea vehiculului sub influenta alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. 1 noul Cod pena, (fapta din 29.06.2014).
În baza art. 275 alin. 3, C.pr. penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria A. cu nr. 2066/P/2014 din data de 18.11. 2014 a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul P. N., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 334 alin. 4 Cod penal și 336 alin 1 Cod penal, cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 24.11. 2014.
Prin actul de sesizare s-a reținut în esență că la data de 29.06. 2014, inculpatul P. N. a condus pe raza municipiului A., județul Teleorman, autoturismul marca „ VW Passat” cu nr. de înmatriculare P 9842 AM (Bulgaria), cu o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală și având polița de răspundere civilă auto (cartea verde) expirată din data de 30.09. 2013.
Situația de fapt reținută prin actul de sesizare a fost probată cu ajutorul următoarelor mijloace de probă: proces verbal de constatare a infracțiunilor flagrante, buletin de analiză a sângelui pentru stabilirea alcoolemiei, proces verbal de prelevare, adresă I.G.P.F., declarație martor, declarații inculpat.
În fapt, s-a reținut că în cursul zilei de 29.06. 2014, aflându-se la o petrecere, inculpatul P. N. a consumat aproximativ o sticlă de coniac. În jurul orelor 20:20, în timp ce conducea autoturismul marca „ VW Passat” cu nr. de înmatriculare P 9842 AM (Bulgaria), proprietate personală pe . A., județul Teleorman din direcția . . oprit de un echipaj de poliție care i-a solicitat documentele personale și ale autovehiculului.
În urma verificărilor efectuate de agenții de poliție în baza de date, s-a stabilit faptul că polița de asigurare auto obligatorie era expirată din data de 30.09. 2013, autoturismul marca „ VW Passat” cu nr. de înmatriculare P 9842 AM ( Bulgaria ), nemaiavând drept de circulație pe drumurile publice din România . Întrucât inculpatul emana halenă alcoolică, i s-a solicitat de către organele de poliție să fie testat cu aparatul alcooltest, acesta refuzând.
În acesta condiții, inculpatul P. N. a fost condus la Spitalul Județean de Urgență A., unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din buletinul de analiză a sângelui – alcoolemie nr. 1056/L/2014 din 09.07. 2014 a reieșit că sângele recoltat de la inculpatul P. N. a conținut 1, 15 g%0 alcool – proba I (buletin de analiză nr. 394/v/07.07. 2014) și 1, 05 %0 alcool – proba II (buletin de analiză nr. 395/v/07.07.2014).
Din declarația martorei P. M. a reieșit faptul că, la data de 29.06. 2014, în jurul orelor 20:20, în timp ce se afla în autoturismul marca „ VW Passat” cu nr. de înmatriculare P 9842 AM ( Bulgaria ), condus de soțul său inculpatul P. N., pe . A., județul Teleorman din direcția . . opriți de un echipaj de poliție care i-a solicitat acestuia documentele personale și ale autovehiculului.
Conducătorul auto le-a prezentat polițiștilor documentele, iar în urma verificărilor aceștia au constatat faptul că autoturismul menționat nu avea drept de circulație în România întrucât asigurarea auto obligatorie ( cartea verde ) era expirată din anul 2013. Agenții de poliție au observat faptul că soțul său emana halenă alcoolică și au procedat la conducerea acestuia la Spitalul Județean de Urgență A., unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Martora a mai declarat că, înainte de a se urca la volanul autoturismului, soțul său, inculpatul P. N. a consumat băuturi alcoolice la o petrecere.
Fiind audiat în fața instanței, în ședința publică, inculpatul a recunoscut faptele reținute în sarcina sa prin actul de sesizare, nu a contestat probatoriul sub aspectul temeiniciei și a solicitat judecata în proceda simplificată a recunoașterii.
In raport de poziția procesuală a inculpatului, instanța a admis cererea acestuia și a dispus ca judecata să se efectueze în condițiile art. 374 alin. 4, art. 396 alin. 10 C.pr.civilă, în procedura abreviată a recunoașterii învinuirii.
Analizând fapta cu care a fost sesizată instanța prin actul de sesizare, anume conducerea unui vehicul înmatriculat in alt stat fără drept de circulație in România, prevăzută de art. 334 alin. 4 noul Cod penal, s-a reținut că această modalitate normativă atenuată de incriminare se regăsea și în reglementarea din art. 85 alin. 4 din OUG 195/2002, sub un conținut identic, însă cu posibilitatea aplicării și sancțiunii amenzii penale în noua lege. Fapta fiind comisă după . noii legi nu se pune problema aplicării legii penale mai favorabile.
În actul de sesizare, i s-a imputat inculpatului ca la data de 29.06.2014, orele 20.20, acesta ar fi condus autoturismul marca VW Passat, cu nr. de înmatriculare P 9842 AM, de culoare albastru, înregistrat în Bulgaria, proprietate personala, pe .. A., judet Teleorman, din direcția . . avea poliță RCA (carte verde) valabila, fiind expirata din data de 30.09.2013.
Sub aspectul reținerii acestei infracțiuni in acuzația adusă inculpatului, instanța a constatat că, potrivit art. 48 din Legea 136/1995, privind asigurările și reasigurările în România, persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în România, precum și tramvaie au obligația să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale de acoperire și să mențină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare, precum și să aplice pe parbrizul vehiculului sau în alt loc vizibil din exterior vigneta.
Persoanele care intră pe teritoriul României cu vehicule înmatriculate/înregistrate în afara teritoriului României se consideră asigurate, în condițiile prezentei legi, în una dintre următoarele situații:
a) dacă numărul de înmatriculare/înregistrare atestă asigurarea potrivit legii statului în care este înmatriculat/înregistrat vehiculul sau acordurilor internaționale de asigurare valabile în România;
b) dacă posedă documente internaționale de asigurare valabile în România.
De asemenea, conform art. 56 din lege, persoanele care folosesc pe teritoriul României vehicule înmatriculate/înregistrate în străinătate și neasigurate în străinătate, potrivit art. 48 alin. 2, sau a căror asigurare expiră pe durata șederii în România datorează prime de asigurare conform prevederilor legale.
Personalul poliției de frontieră nu va verifica documentele de asigurare pentru vehiculele înmatriculate/înregistrate în statele membre ale Uniunii Europene, pentru acestea numerele de înmatriculare/înregistrare fiind garanția asigurării.
La . țară, personalul poliției de frontieră de la punctele de control pentru trecerea frontierei de stat a României va controla documentele de asigurare și va solicita proprietarului, împuternicitului acestuia sau conducătorului vehiculului înmatriculat/înregistrat în state terțe dovada plății primei de asigurare datorate. Persoanele neasigurate sau persoanele care la control nu pot face dovada asigurării ori a plății acesteia vor fi obligate să încheie asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule și să achite prima de asigurare la entitățile desemnate în acest sens de către asigurătorii care au dreptul să practice asigurarea obligatorie conform art. 5 alin. 1. Vehiculele înmatriculate/înregistrate în state terțe care intră pe teritoriul României de pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene nu vor fi supuse controlului privind documentele de asigurare, acest control putând fi efectuat numai prin sondaj.
Potrivit art. 64 din lege, încălcarea de către persoanele fizice sau juridice a obligației de asigurare prevăzute la art. 48 și 56 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei și cu reținerea certificatului de înmatriculare/înregistrare a vehiculului, până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării.
Or, în raport din aceste prevederi legale a rezultat fără echivoc, că, în situația în care o persoană folosește pe teritoriul României un autovehicul înmatriculat sau înregistrat în alt stat și neasigurat, sau pe parcursul șederii în țară asigurarea a expirat, datorează prime de asigurare, fiind obligat sa își încheie o asigurare de răspundere valabila la un asigurator român sau străin care are corespondent în țară, aceasta abatere fiind calificată de lege ca și contravenție.
Alta ar fi fost situația în care autovehiculul înmatriculat în alt stat avea numărul de înmatriculare expirat, sau fusese radiat, în acest caz nemaiputându-se vorbi de existenta unei asigurări valabile, fapta căzând sub incidenta legii penale.
S-a constatat din cuprinsul prevederilor legale menționate că fapta de a circula cu un autoturism înmatriculat in alt stat fără asigurare valabila sau cu asigurarea expirata in timpul șederii în România este incriminată, prin lege specială, drept contravenție, astfel încât nu poate intra în conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 334 alin. 4 noul Cod penal, potrivit principiului legalității, recunoscut și consacrat atât de doctrină, cât și de practica în materie ca fiind unul din principiile de bază ce guvernează procesul penal si transpus in art. 1 din Codul penal (nullum crimen sine lege).
În acest context, s-a apreciat că trebuie subliniat că principiul legalității incriminării și pedepsei, consacrat de art. 7 par. 1 din Convenția europeană asupra drepturilor omului și a libertăților fundamentale, impune, între altele, ca legea să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele, pentru respectarea principiului previzibilității. Termenul de „lege” înglobează dreptul atât de origine legislativă, cât și jurisprudențială și implică o . condiții de natură calitativă, între care cele ale accesibilității și previzibilității.
Sub acest aspect, s-a apreciat că în mod constant a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului de care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi (D. și M.-Pidhorni împotriva României, Groppera Radio AG și alții împotriva Elveției), iar previzibilitatea legii nu se opune ideii ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil, consecințele care ar putea decurge dintr-o anumită acțiune ori inacțiune a sa.
În același timp, s-a apreciat că principiul legalității incriminării și pedepsei nu se opune ca o anumită acțiune sau omisiune să fie calificată și sancționată, într-un anumit sistem de drept, concomitent atât ca faptă de natură infracțională, cât și ca faptă de natură administrativă, contravențională. Esențial este ca legea care prevede infracțiunea să răspundă exigențelor de accesibilitate și previzibilitate.
Altfel spus, pentru conduite care sunt în mod esențial aceleași, nu este exclusă incriminarea lor atât pe tărâmul dreptului penal, cât și al celui contravențional, iar această dublă incriminare nu se confundă cu operațiunea ulterioară –aceea a sancționării, când, într-adevăr principiul ne bis in idem exclude dubla sancțiune pentru același fapt.
În același timp, s-a pus problema dacă instanța este în măsură să constate că art. 334 alin. 4 teza a II a noul Cod penal este redactat într-o manieră care să creeze confuzii destinatarilor săi asupra întinderii laturii obiective a infracțiunii sau certitudinea că numai anumite acțiuni ar intra în conținutul acesteia, respectiv ce presupune în concret circulația unui vehicul înmatriculat în alt stat fără drept de circulație în Romania.
S-a concluzionat că este incriminată ca infracțiune și circulația fără asigurare valabilă, sau expirată, sau neînmatriculat alt stat, sau radiat din circulație, sau cu numere expirate.
În aplicarea principiului non bis in idem, transpus în art. 6 C.pr.penală si art. 4 Protocolul 7 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, s-a apreciat că nimeni nu poate fi tras la răspundere, judecat sau sanționat de doua ori de către jurisdicțiile aceluiași stat, pentru săvârșirea unei fapte pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii și procedurii penale ale acestui stat.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat ca pentru a se stabili dacă fapta intră în domeniul materiei penale trebuie luate în considerare o . criterii alternative, respectiv calificarea juridică a infracțiunii litigioase în dreptul național, natura acesteia și severitatea sancțiunii aplicabile.
Deși aplicabilitatea art. 4 Protocolul 7 la Convenție este restrânsă doar în cazul deschiderii unei noi proceduri judiciare împotriva aceleași persoane pentru același delict, în acord și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, o faptă nu poate fi calificată concomitent ca fiind de natură penală și contravențională, fiind astfel nelegală aplicarea unei duble sancțiuni (c. Ruotsalainen c. Finlanda, 16 iunie 2009,_/03).
În concluzie, cu privire la această faptă reținută în actul de sesizare în sarcina inculpatului de a conduce un autoturism înmatriculat în alt stat, respectiv Bulgaria, fără a avea asigurare valabilă sau cu asigurare expirată, instanța a constatat că aceasta îmbracă forma juridică a unei contravenții, sens în care, în temeiul art. 396 alin. 1, alin.5, raportat la art. 16 alin.1 lit. b teza I C.pr.penală, singura soluție viabilă nu poate fi decât achitarea (cf. art. 16 alin.1 teza I – fapta nu este prevăzută de legea penală, fiind înglobat sub acest temei și cazul în care fapta materială, obiectivă, aparține domeniului normativ nepenal, precum și cazul în care fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, obiectiv și subiectiv ).
S-a apreciat că fără existenta unor elemente obiective și subiective corespunzătoare conținutului constitutiv al unei fapte penale nu există infracțiune.
In privința infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana cu o îmbibatie peste limita legala, instanța a reținut că prin actul de sesizare s-a menționat că inculpatul a fost condus la Spitalul Județean A. unde i s-au recoltat doua probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar din buletinul de analiza a sângelui alcoolemie din 09.07.2014 a reieșit că sângele recoltat a conținut la proba I 1,15 g%0 alcool în sânge, iar la proba II – 1,05g%0 alcool în sânge.
S-a apreciat că instanța este în măsură să aprecieze, astfel cum s-a cristalizat și în practica judiciară în aceasta materie, că pentru existența infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, este necesar să se stabilească pe baza probelor de laborator, că alcoolemia la momentul surprinderii în trafic, in reglementarea anterioara, si la momentul prelevării, conform incriminării din noua lege, depășește limita legală.
În consecință, s-a apreciat că valoarea indubitabilă de probă științifică obiectivă și certă care exprimă imbibiția reală este numai cea determinată prin analiza sângelui din momentul prelevării.
Ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod penal, noutatea în privința incriminării acestei infracțiuni a constat în faptul că legiuitorul a dat relevanță juridică penală concentratei de alcool la momentul prelevării, față de vechea reglementare care stabilea ca și moment de referință momentul săvârșirii faptei, al surprinderii în trafic.
Ca atare, s-a apreciat că dubla prelevare de probe din vechea reglementare ar fi devenit în temeiul noii incriminări inutilă, nemaifiind posibilă calcularea retroactivă a alcoolemiei.
Conform deciziei nr. 3 din 12 mai 2014 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal, în sensul de a se stabili rezultatul alcoolemiei cu relevanță penală în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice, instanța supremă a stabilit că în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice, rezultatul alcoolemiei cu relevanță penală este cel dat de prima prelevare.
S-a apreciat că, deși se poate trage concluzia că dubla recoltare nu ar mai avea relevanță penală odată cu . noului Cod penal, totuși în perioada 1 februarie 2014 și 23 octombrie 2014, dubla recoltare de probe biologice era obligatorie.
Astfel, potrivit art. 10 alin. 1 din Normele metodologice de punere in aplicare a Ordinului nr. 1512/2013, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 812 din data de 20 decembrie 2013 „pentru determinarea alcoolemiei se vor recolta două probe de sânge la un interval de o oră una față de cealaltă, fiecare probă fiind reprezentată printr-o cantitate de 10 ml sânge.”
Acest act normativ a fost modificat ulterior prin Ordinul nr. 1192 din 15 octombrie 2014, publicat în Monitorul Oficial nr. 769 din data de 23 octombrie 2014,
în sensul eliminării din cadrul art. 10 alin. 1 a obligativității prelevării a două probe, reglementându-se ca „pentru determinarea alcoolemiei se recoltează o singură mostră de sânge în cantitate de 10 ml.”
Ca atare, s-a apreciat că între momentul intrării in vigoare a noului Cod penal, 01.02.2014 si momentul octombrie 2014, dubla prelevare de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei a rămas obligatorie, fără posibilitatea recalculării valorii teoretice a gradului de alcoolemie, fata de noua incriminare.
În cauză, din analiza materialului probator rezultă că în buletinul de examinare clinica (fila 19 d.u.p) s-a menționat că inculpatului i-a fost prelevată o singură probă de sânge în data de 29.06.2014, ora 21.35 în cadrul unității sanitare Spitalul Județean A..
F. de aceste elemente, deși în buletinul de analiza a sângelui eliberat de SML Teleorman nr. 1056/L/2014 din 09.07.2014 se stabilesc valorile alcoolemiei pentru doua probe de sânge, instanța a apreciat că există un dubiu cu privire la modul cum au fost acestea calculate, atâta timp cât acest înscris nu concordă cu buletinul de examinare clinică în care se menționează sub semnătura și parafa medicului din cadrul Spitalului Județean A. că inculpatului P. N. i-a fost recoltată doar o probă de sânge, dubiu care a operat în favoarea inculpatului.
F. de cele menționate, având în vedere ca inculpatului i s-a recoltat o singură probă de sânge, astfel cum a reieșit din actele dosarului, în perioada în care dubla recoltare era obligatorie, existând un dubiu cu privire la faptul că acesta ar fi avut o alcoolemie peste limita legală, instanța a apreciat că singura soluție viabilă pentru această faptă nu poate fi decât achitarea, în temeiul art. 16 alin.1 lit. b teza I C.pr.penală (in dubio pro reo).
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, P. de pe lângă Judecătoria A., care, prin reprezentantul său, a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, cu privire la infracțiunea de conducere a unui vehicul înmatriculat în alt stat fără drept de circulație în România, s-a arătat în esență că expirarea asigurării obligatorii auto (carte verde) aferentă autoturismului inculpatului (autoturism înmatriculat în Bulgaria) are ca efect încălcarea de către acesta a disp. art. 82 alin. 2 din OUG 195/2002 și, implicit, pierderea dreptului de a circula pe teritoriul României.
Referitor la cea de-a doua infracțiune reținută în sarcina inculpatului, a apreciat că instanța de fond a făcut o apreciere greșită a probatoriului, din probele administrate rezultând că inculpatului i-au fost prelevate 2 probe biologice.
P. a mai învederat că, deși prima instanță a avut dubii cu privire la numărul probelor biologice prelevate inculpatului, nu a încercat să efectueze vreun demers pentru a lămuri acest aspect, ci, dimpotrivă, a admis cererea inculpatului de aplicare a procedurii simplificate de judecată. S-a mai arătat că instanța putea să administreze din oficiu, conform art. 374 alin. 8 C.proc.pen., orice probă utilă aflării adevărului în cauză (cum ar fi fost audierea martorilor cu privire la acest aspect, eventuala expertizare a probelor de sânge ridicate pentru a se stabili dacă provin sau nu de la inculpat, solicitarea de relații de la SML Teleorman și de la Spitalul de Urgență A.).
În susținerea apelului, parchetul a depus, în copie, înscrisuri provenind de la
Spitalul de Urgență A. și de la SML Teleorman.
În concluzie, reprezentantul parchetului a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând, aplicarea unei pedepse cu suspendare sub supraveghere.
Examinând actele dosarului și sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu disp. art.417 alin.2 C.pr.pen., Curtea apreciază fondat apelul declarat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:
Curtea constată că prima instanță a făcut o aplicare eronată a procedurii simplificate de judecată prevăzută de art. 375 și art. 377 C.proc.pen. Astfel, la primul și singurul termen de judecată din cauză (cel din 17.02.2015), după cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, prima instanță a procedat în felul următor:
- a dat citire actului de sesizare a instanței;
- i-a adus la cunoștință inculpatului posibilitatea de a apela la procedura simplificată de judecată;
- după ce inculpatul a învederat că este de acord să folosească procedura menționată, iar Ministerul Public a fost de acord cu aceasta, instanța a admis cererea de aplicare a procedurii simplificate de judecată;
- instanța a procedat la audierea inculpatului, care a arătat că recunoaște săvârșirea faptelor de care este acuzat, cu mențiunea că a încheiat o poliță RCA în România;
- apoi, deoarece parchetul și inculpatul nu au formulat nici o altă cerere, s-a constatat încheiată cercetarea judecătorească și s-a acordat cuvântul asupra fondului cauzei, etapă în cadrul căreia parchetul a solicitat condamnarea inculpatului, iar acesta a arătat că regretă săvârșirea faptelor.
Ulterior, la data de 24.02.2015, instanța a dispus achitarea inculpatului pentru ambele fapte, reținând că nici una dintre acestea nu este prevăzută de legea penală.
După cum s-a arătat deja, în ce privește infracțiunea prev. de art. 334 alin. 2 C.proc.pen., instanța a apreciat că folosirea pe teritoriul României a unui autovehicul înmatriculat în alt stat având asigurarea expirată nu poate reprezenta de plano infracțiune.
În ce privește infracțiunea prevăzută de art. 336 alin. 1 C.pen., instanța a considerat că inculpatului i s-a recoltat o singură probă biologică (s-au reținut totuși neconcordanțe între buletinul de examinare clinică unde se menționează recoltarea unei singure probe de sânge și buletinul de analiză a sângelui unde se specifică existența a două astfel de probe), deși potrivit legii era obligatorie recoltarea a două astfel de probe, iar în aceste condiții există dubii cu privire la alcoolemia pe care ar fi avut-o acesta la momentul depistării în trafic.
Instanța de control judiciar constată că, potrivit art. 374 alin. 4 C.proc.pen., în cazurile în care acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață, președintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. 10.
De asemenea, conform art. 375 C.proc.pen., dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute la art. 374 alin. 4, instanța procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului și ale celorlalte părți, se pronunță asupra cererii. Dacă admite cererea, instanța întreabă părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe cu înscrisuri. Dacă respinge cererea, instanța procedează potrivit art. 374 alin. 5 - 10.
Totodată, potrivit art. 377 alin. 1 C.proc.pen., dacă a dispus ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute la art. 375 alin. 1, instanța administrează proba cu înscrisurile încuviințate.
Trebuie reținut și că, dacă judecata a avut loc în condițiile art. 375 alin. 1 și 2, iar instanța constată că pentru soluționarea acțiunii penale se impune administrarea altor probe în afara înscrisurilor prevăzute la art. 377 alin. 1 - 3, repune cauza pe rol și dispune efectuarea cercetării judecătorești (art. 395 alin. 2 C.proc.pen.).
În fine, conform art. 396 alin. 10 C.proc.pen., când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. 1 și 2, când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiții a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. 5 ori art. 395 alin. 2, iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Raportat la dispozițiile legale enumerate mai sus, în special cele ale art. 395 alin. 2 C.proc.pen., se poate observa că în situația în care pentru soluționarea cauzei este necesară administrarea și a altor probe decât înscrisurile, instanța de judecată trebuie să efectueze cercetarea judecătorească. Totodată, deși legea nu prevede expres cazurile în care cererea inculpatului de aplicare a procedurii simplificate poate fi admisă sau respinsă, rezultă implicit, din economia dispozițiilor legale, că procedura simplificată are aplicabilitate doar atunci când inculpatul recunoaște, în cuprinsul unei declarații, săvârșirea faptelor de care este acuzat și din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că faptele există și au fost săvârșite de acesta.
În orice altă situație, instanța trebuie să aplice procedura obișnuită de judecată urmând ca, dacă anterior inculpatul a recunoscut integral săvârșirea faptei și se reține aceeași situație de fapt ca în rechizitoriu, acesta din urmă să beneficieze totuși de reducerea de pedeapsă prevăzută de art. 396 alin. 10 C.proc.pen.
Nu se poate aprecia că textul art. 396 alin. 10 C.proc.pen. ar permite instanței să desfășoare judecata conform procedurii simplificate, iar ulterior să pronunțe o soluție de achitare. Expresia „în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei” folosită de legiuitor la finalul textului legal menționat nu poate fi interpretată în sensul că, urmând procedura simplificată de judecată, instanța ar putea hotărî achitarea inculpatului.
Legiuitorul a uzat de locuțiunea prepozițională „în caz de” menționată mai sus având în vedere nu posibilitatea pronunțării unei soluții de achitare în procedura simplificată de judecată, ci posibilitatea pronunțării unei soluții de renunțare la aplicarea pedepsei conform art. 80 C.pen., situație care, după cum rezultă din disp. art. 17 C.proc.pen. nu se circumscrie condamnării, achitării sau încetării procesului penal.
Separat de aceste aspecte, Curtea reține și că, indiferent de procedura aplicată, instanța era obligată să pună în discuție problemele de fapt și de drept controversate din cauza dedusă judecății. Că este așa rezultă cu claritate din dispozițiile art. 351 alin. 1 C.proc.pen., care prevede că judecata cauzei se face în fața instanței constituite potrivit legii și se desfășoară în ședință, oral, nemijlocit și în contradictoriu.
După cum se poate observa, prima instanță a apreciat că există astfel de probleme cu privire la modul de incriminare al infracțiunii prevăzute de art. 334 alin. 4 C.penal (mai exact cu modul în care organele de urmărire penală au interpretat expresia „vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulație în România”) și cu privire la numărul de probe biologice prelevate inculpatului, însă nu a pus niciodată în discuție aceste aspecte, pentru ca procurorul și inculpatul să își poată exprima poziția și, eventual, să poată solicita administrarea de probe pentru lămurirea lor.
Totodată, admițând cererea de aplicare a procedurii simplificate fără a discuta împrejurările menționate, prima instanță nici nu a permis parchetului să administreze vreo probă, deoarece în cadrul acestei proceduri doar părțile și persoana vătămată pot administra exclusiv proba cu înscrisuri, conform art. 375 alin. 2 C.proc.pen.
Mai mult, deși avea nelămuriri cu privire la o împrejurare exclusiv de fapt, anume numărul de probe biologice prelevate inculpatului, prima instanță nu i-a pus acestuia, cu ocazia audierii din data de 17.02.2015, nici o întrebare în acest sens, neîncercând să clarifice în nici un fel această problemă.
Procedând în acest fel, instanța a determinat Ministerul Public să fie de acord cu procedura simplificată de judecată (evident, parchetul nu avea nici un motiv să se opună, în contextul în care inculpatul recunoscuse comiterea ambelor infracțiuni deduse judecății, iar instanța nu pusese în discuție nici o împrejurare care putea să ducă, teoretic, la achitarea inculpatului) și nu a administrat absolut nici o probă în cauză (deși administrarea unui probatoriu era necesară cel puțin în ce privește situația probelor biologice prelevate de la inculpat, având în vedere cele reținute de prima instanță).
Raportat la cele arătate, având în vedere și dispozițiile art. 349 alin. 2 C.proc.pen., care prevede că instanța poate soluționa cauza numai pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale, dacă inculpatul solicită aceasta și recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa și dacă instanța apreciază că probele sunt suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, Curtea apreciază că singura soluție care se poate dispune în cauză este desființarea în totalitate a hotărârii atacate și rejudecarea cauzei de către prima instanță de judecată.
Practic, datorită soluționării cauzei în primă instanță conform procedurii simplificate, fără administrarea de probe, urmată de pronunțarea unei soluții de achitare, s-a ajuns în situația în care, dacă ar proceda la rejudecarea fondului cauzei direct în apel, instanța de control judiciar ar desfășura de fapt o judecată în primă instanță, administrând pentru prima dată probe în cauză, eludându-se regula dublului grad de jurisdicție.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit. b C.proc.pen. va admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria A., va desființa sentința penală nr. 32/24.02.2015 a Judecătoriei A. și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Ultimul act procedural rămas valabil în cauză va fi citirea actului de sesizare a instanței de la termenul din 17.02.2015.
Cu privire la acest aspect, instanța de apel reține că, separat de cele anterior arătate, prima instanță a procedat incorect și la momentul când a admis cererea de aplicare a procedurii simplificate înainte de audierea inculpatului, încălcând dispozițiile art. 375 alin. 1 C.proc.pen.
Cu ocazia rejudecării se vor avea în vedere și înscrisurile depuse de Ministerul Public în susținerea apelului declarat în cauză.
În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare aferente prezentului apel vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 2 lit. b C.proc.pen. admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria A..
Desființează sentința penală nr. 32/24.02.2015 a Judecătoriei A. și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Ultimul act procedural rămas valabil în cauză este citirea actului de sesizare a instanței de la termenul din 17.02.2015.
În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare aferente prezentului apel rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.06.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
B. F. V. V. I. V.
GREFIER,
T. S.
Red. V.I.V./ data…………….
Tehnored.V.D. /4 ex./23.06.2015
Jud.A. – jud. M.I.M.
| ← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 975/2015. Curtea de... | Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie (art.592 NCPP).... → |
|---|
