Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice (art.337 NCP). Decizia nr. 718/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 718/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 10049/1748/2014
Dosar nr._
1398/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.718/A
Ședința publică din data de 18 mai 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: O. R.-N.
JUDECĂTOR: C.-V. G.
GREFIER: D. S.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de inculpatul O. G.-N. împotriva Sentinței penale nr.100 din data de 03 aprilie 2015, pronunțată de Judecătoria Cornetu în Dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelantul inculpat O. G.-N., personal (legitimat cu cartea de identitate . nr._, eliberată la data de 03 ianuarie 2006, CNP_), aflat în stare de libertate și asistat juridic de apărătorul ales, avocat I.-O. B., din cadrul Baroului București, în baza împuternicirii . nr._/2015 (atașată la fila 8 din dosar) și de apărătorul desemnat din oficiu, avocat M. G., în baza delegației nr._/2015, emisă de Baroul București (atașată la fila 7 din dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea ia act de încetarea delegației avocatului din oficiu, ca urmare a prezentării apărătorului ales al apelantului inculpat.
Apărătorul ales al apelantului inculpat depune la dosar motivele scrise de apel (atașate la filele 10-16).
Curtea, în temeiul art.374 alin.5 din Codul de procedură penală, acordă cuvântul în probațiune.
Apărătorul ales al apelantului inculpat solicită încuviințarea administrării, în circumstanțiere, a probei cu înscrisuri, care dovedesc activitatea lui profesională și împrejurarea că acesta este tatăl unui copil minor, care locuiește în Italia.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că este de acord cu administrarea acestei probe.
Curtea, după deliberare, încuviințează proba solicitată de apelantul inculpat, care este administrată prin depunerea la dosar a înscrisurilor prezentate de apărătorul ales al acestuia (filele 17-31).
Fiind întrebat de Curte, apelantul inculpat precizează că nu dorește să dea o nouă declarație în fața instanței de apel, afirmând, însă, că își menține declarația de recunoaștere a faptei, formulată în fața primei instanțe.
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau alte probe noi de propus și administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra apelului cu care a fost sesizată.
Apărătorul ales al apelantului inculpat solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și, în rejudecarea pe fond a cauzei, în principal, renunțarea la aplicarea pedepsei, cu stabilirea unui avertisment, conform art.80 și art.81 din Codul penal, iar, în subsidiar, stabilirea unei pedepse orientate spre minimul special, redus în prealabil cu o treime și, potrivit art.83 și urm. din Codul penal, amânarea aplicării pedepsei. Dacă nu vor fi acceptate aceste cereri, solicită aplicarea unei pedepse minime, cu menținerea suspendării sub supraveghere a executării acesteia. În susținerea motivelor de apel, arată că, în opinia sa, prima instanță nu a dat eficiență tuturor criteriilor de individualizare prevăzute în art.74 din Codul penal, neținând seama de aspecte importante în evaluarea gravității infracțiunii și, respectiv, a periculozității inculpatului. Astfel, referitor la starea de pericol creată pentru valoarea socială ocrotită de lege, susține că prima instanță s-a rezumat la a reține un pericol generic, ce rezultă din norma de incriminare, ignorând faptul că infracțiunea nu a avut nicio consecință, iar, potrivit declarațiilor din faza de urmărire penală, la momentul săvârșirii acesteia, inculpatul se afla într-o stare de șoc, cauzată de producerea accidentului, ce l-a determinat să dea o declarație confuză. De asemenea, susține că prima instanță a ignorat conduita inculpatului după săvârșirea faptei, când acesta nu a contrazis faptul că nu a dorit să se supună recoltării de probe biologice, afirmând doar că nu știa despre ce anume era vorba, în condițiile în care se afla la prima abatere de natură penală. Precizează că, de vreme ce judecata s-a desfășurat conform procedurii simplificate, limitele pedepsei prevăzute de lege, reduse cu o treime, sunt cuprinse între 4 luni și 20 de luni închisoare, iar, prin stabilirea unei pedepse de 18 luni închisoare, prima instanță s-a orientat spre limita maximă, deși aceasta nu este justificată nici de gravitatea infracțiunii, nici de circumstanțele personale ale inculpatului, care este tatăl a doi copii minori, are o mamă în vârstă, aflată în îngrijirea sa și este o persoană publică, sens în care învederează că acesta lucrează ca bucătar-șef și prezintă o emisiune la postul de televiziune PAPRIKA, astfel că nu poate reprezenta un etalon de comportament social negativ.
Reprezentantul Ministerului Public susține că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, sub toate aspectele, inclusiv cel al individualizării pedepsei. Precizează că inculpatul a condus autoturismul aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a provocat un accident rutier și, apoi, s-a sustras de la recoltarea probelor biologice, comportamentul său nejustificând reducerea duratei pedepsei stabilite de prima instanță. De asemenea, consideră că singura modalitate de executare aptă să asigure îndreptarea inculpatului, raport și la starea de pericol pe care acesta a creat-o pentru siguranța circulației rutiere pe drumurile publice, este aceea a suspendării sub supraveghere, nefiind justificate nici renunțarea la aplicarea pedepsei, nici amânarea aplicării acesteia. În consecință, solicită respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpat.
Apărătorul ales al apelantului inculpat, în replică, precizează că, la dosarul cauzei, nu există nicio probă directă din care să rezulte că acesta ar fi consumat băuturi alcoolice.
Apelantul inculpat O. G.-N., personal, în ultimul cuvânt, arată că îi pare rău de tot ceea ce s-a întâmplat.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.100 din data de 03 aprilie 2015, pronunțată în Dosarul nr._, Judecătoria Cornetu a hotărât astfel:
În temeiul art.337 din Codul penal cu aplic. art.396 alin.1, 2, 10 din Codul de procedură penală, a condamnat pe inculpatul O. G.-N. (fiul lui I. și M., născut la data de 12 iulie 1974 în municipiul București, CNP_) la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.
În temeiul art.91 alin.1 din Codul penal, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit potrivit art.92 alin.1 din Codul penal și calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
În temeiul art.93 alin.1 lit.a-e din Codul penal, a obligat pe inculpat ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri: să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea lui; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art.93 alin.3 din Codul penal, a obligat pe inculpat ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, fie în cadrul Fundației pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare, fie în cadrul Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului a Sectorului 4 București.
În temeiul art.91 alin.4 din Codul penal, a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligației impuse și, respectiv, săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
În temeiul art.274 alin.1 din Codul de procedură penală, a obligat pe inculpat la plata către stat a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță (sesizată prin Rechizitoriul nr.4690/P/2014 din data de 27 noiembrie 2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu) a stabilit următoarea situație de fapt, recunoscută de inculpat (care a optat pentru procedura simplificată de judecată):
La data de 27 iulie 2014, în jurul orei 1744, inculpatul, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia Sandero cu numărul de înmatriculare_ pe DNCB (Șoseaua de Centură a municipiului București), în zona localității Popești-Leordeni, după ce a produs un accident rutier, a refuzat, la solicitarea lucrătorilor de poliție, să se supună recoltării probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Această situație de fapt a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă, administrate în faza de urmărire penală, pe care inculpatul nu le-a contestat: procesul-verbal de cercetare la fața locului, însoțit de planșa foto, din care rezultă că inculpatul a circulat, la volanul autoturismului anterior menționat, iar, pe raza localității Popești-Leordeni, aflându-se pe Șoseaua de Centură a municipiului București, a produs un accident rutier, soldat cu avarierea autovehiculului respectiv, precum și cu vătămarea corporală a persoanei vătămate V. E. (pasageră pe bancheta din dreapta spate); declarațiile inculpatului, în care acesta a arătat că, la data de 27 aprilie 2014, în jurul orelor 1230-1300, a plecat, din municipiul București către . G., împreună cu prietenii săi, P. P.-A. și V. E., aceasta din urmă conducând autoturismul respectiv, în localitatea de destinație au stat circa 6 ore, timp în care au consumat mai multe pahare de vin alb, după care au plecat, el hotărându-se să conducă acel autovehicul, iar, în timp ce rula pe Șoseaua de Centură a capitalei, i-a apărut brusc în față un câine, pe care a încercat să îl evite, frânând și pierzând controlul asupra autoturismului, care a părăsit partea carosabilă, în urma accidentului pasagerii suferind răni ușoare, tot inculpatul precizând că a refuzat să sufle în aparatul etilotest, precum și să se deplaseze la o unitate sanitară, în vederea recoltării probelor de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, pe motiv că era șocat și speriat de cele întâmplate; fișa de cazier judiciar a inculpatului, din care rezultă că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale; declarația persoanei vătămate V. E., care a confirmat că, aflându-se împreună cu prietenii săi, P. P.-A. și inculpatul O. G.-N., a consumat băuturi alcoolice la „Domeniul G.”, fără a observa însă dacă cel din urmă a consumat și el astfel de băuturi și că, la întoarcerea spre municipiul București, autoturismul a fost condus de inculpat, în timp ce martorul P. P.-A. a ocupat locul din dreapta față, iar ea s-a întins pe bancheta din spate, deoarece se simțea rău, precizând că, la un moment dat, a simțit un impact puternic, s-a trezit și a constatat că au fost implicați într-un accident rutier, fiind transportată apoi la spital de o ambulanță; declarația martorului P. P.-A., care a prezentat aceeași situație de fapt precum prietena sa; declarația martorului A. D., care a asistat la efectuarea cercetării la fața locului, precizând că, în prezența sa, lucrătorii de poliție au constatat comiterea unui accident rutier, pe Șoseaua de Centură a municipiului București, de către un autoturism marca Dacia Sandero, ce era ieșit de pe carosabil și oprit într-un lăstăriș, din care au coborât trei persoane, respectiv doi bărbați și o femeie, cea din urmă fiind transportată, cu o ambulanță, la spital, martorul remarcând că cei doi bărbați miroseau a alcool, nu au recunoscut cine a condus autovehiculul respectiv, au refuzat să sufle în aparatul etilotest și au fost conduși, în prezența sa, la Poliția localității Popești-Leordeni, unde inculpatul O. G.-N. a refuzat din nou testarea cu același aparat, dar și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cu privire la încadrarea juridică, prima instanță a constatat că fapta reținută în sarcina inculpatului, săvârșită de acesta cu intenție directă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.337 din Codul penal, în raport cu care a pronunțat condamnarea sa.
La individualizarea pedepsei (cu o durată orientată spre minimul special și a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen minim), prima instanță a avut în vedere criteriile prevăzute în art.74 din Codul penal, și anume: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii (cu intenție directă), starea de pericol creată pentru valoarea socială ocrotită (siguranța circulației rutiere, atât pentru propria persoană, cât și pentru toți ceilalți participanți la trafic), natura și gravitatea rezultatului produs (un accident rutier minor, fără victime), lipsa antecedentelor penale, conduita inculpatului după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal (când, după ce, în faza de urmărire penală, a negat fapta, a revenit asupra acestei poziții, recunoscând-o în cursul judecății), nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială ale acestuia (în vârstă de 40 de ani, necăsătorit, absolvent de studii superioare, cu stagiul militar nesatisfăcut, de profesie șef-birou administrativ la .).
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel în termenul legal (la data de 15 aprilie 2015, conform mențiunii de pe plicul de expediere, prin poștă) inculpatul O. G.-N. (printr-o cerere formulată personal).
Cererea de apel a inculpatului (nemotivată) a fost înaintată de Judecătorie și înregistrată pe rolul acestei Curți la data de 20 aprilie 2015.
Potrivit motivelor scrise de apel prezentate la termenul de astăzi (atașate la filele 10-16, d.a.) și concluziilor formulate oral de apărătorul ales în dezbaterile desfășurate la același termen (consemnate în practicaua acestei decizii), inculpatul apelant a solicitat, în ordine, renunțarea la aplicarea pedepsei, reducerea duratei pedepsei și amânarea aplicării acesteia și, respectiv, reducerea duratei pedepsei și menținerea suspendării sub supraveghere a executării acesteia.
Curtea nu a putut proceda la ascultarea nemijlocită a inculpatului apelant, conform art.420 alin.4 din Codul de procedură penală, întrucât acesta, fiind în mod expres întrebat, nu a dorit să dea o nouă declarație în fața instanței de apel, precizând, însă, că își menține declarația de recunoaștere a faptei, astfel cum a fost formulată în fața primei instanțe (fila 37, d.f.).
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele susținute de inculpat, precum și din oficiu, potrivit art.417 alin.2 din Codul de procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată că apelul cu judecarea căruia a fost sesizată este nefondat, pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
Prima instanță a stabilit o situație de fapt corespunzătoare probatoriului cauzei (pe care inculpatul însuși a recunoscut-o ca atare, optând pentru procedura simplificată de judecată) și, în raport cu aceasta, o încadrare juridică legală, nici unul dintre aceste aspecte nefiind contestat în calea de atac.
Astfel, în speță, s-a dovedit mai presus de orice îndoială faptul că inculpatul, la data de 27 iulie 2014, după ce a provocat un accident rutier, soldat cu vătămarea corporală a martorei V. E., pasageră în autoturismul pe care el îl conducea, a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest și, de asemenea, să fie transportat la spital, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, fapta sa întrunind, atât pe latură obiectivă, cât și pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.337 din Codul penal, pentru care, în norma de incriminare, este stabilită pedeapsa unică a închisorii, cu limite cuprinse între 1 an și 5 ani.
Solicitarea principală a inculpatului apelant, de renunțare la aplicarea pedepsei, cu consecința sancționării sale doar cu un avertisment, în condițiile art.80-81 din Codul penal, este nefondată, întrucât, pe de o parte, infracțiunea săvârșită nu prezintă o gravitate atât de redusă cât să justifice o astfel de clemență, iar, pe de altă parte, absența unei pedepse este vădit inoportună, în raport cu conduita inculpatului.
În acest sens, Curtea reține că săvârșirea infracțiunii a urmat provocării de către inculpat, la un moment de trafic intens (ora 1740 a zilei de 27 iulie 2014) și pe o arteră importantă de circulație (șoseaua de centură a capitalei), a unui accident rutier, soldat cu vătămarea corporală a martorei V. E. (care a suferit un traumatism cranio-cerebral minor, o contuzie toracică și o plagă înțepată în coapsa dreaptă, fiind transportată, cu ambulanța, la Spitalul Clinic de Urgență „B.-A.”).
De asemenea, Curtea reține că, la momentul comiterii infracțiunii, inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice, numai astfel putându-se explica, în mod rațional, refuzul său de a se supune oricărei forme de testare în vederea determinării alcoolemiei în aerul expirat și, respectiv, în sânge, în condițiile în care a fost informat despre faptul că o astfel de conduită constituie infracțiune, conform mențiunii (necontestate) din procesul-verbal de constatare (filele 17-19, d.u.p.), sens în care se au în vedere propria afirmație din declarația formulată în calitate de martor chiar la data faptei, ce nu a fost contestată și înlăturată în procedura de cameră preliminară, în care a recunoscut că, împreună cu martorul P. P.-A., „a consumat mai multe sticle de vin alb”, fără a le putea preciza numărul (filele 42-44, d.u.p.), declarația (necontestată) a martorului respectiv, aflat și el ca pasager, pe locul din dreapta față, în autoturismul condus de inculpat, care a confirmat că, împreună cu acesta și cu martora V. E., „au consumat aproximativ 4 (patru) sticle de vin alb” (filele 55-57, d.u.p.), dar și declarația obiectivă (necontestată) a martorului asistent A. D., care a relatat că ambii bărbați aflați în autoturismul avariat, unul dintre aceștia fiind chiar inculpatul, „miroseau a alcool” (filele 59-60, d.u.p.).
Totodată, Curtea reține încercarea inițială a inculpatului de a zădărnici aflarea adevărului, acesta pretinzând că nu își aduce aminte dacă el este cel care a condus autoturismul la momentul producerii accidentului rutier, astfel cum s-a consemnat în procesul-verbal de cercetare la fața locului (filele 11-16, d.u.p.), a afirmat el însuși în aceeași declarație de martor anterior menționată (filele 42-44, d.u.p.) și a confirmat, în mod obiectiv, martorul asistent A. D. (filele 59-60, d.u.p.), conduită care exclude posibilitatea renunțării la aplicarea pedepsei, conform art.80 alin.2 lit.c teza a II-a din Codul penal.
Aceeași conduită face imposibilă și amânarea aplicării pedepsei, solicitată în subsidiar de inculpatul apelant, întrucât este incident cazul prevăzut de art.83 alin.2 teza a III-a din Codul penal, sub aspectul cererii respective Curtea constatând valabile și celelalte argumente anterior menționate, în raport cu care reține că, pentru îndreptarea acestuia, este necesară condamnarea sa.
Mai mult, conduita deja evidențiată nu ar fi permis nici acordarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, fiind incident cazul prevăzut de art.91 alin.3 lit.c teza a II-a din Codul penal, însă, sub acest aspect, sentința primei instanțe nu poate fi reformată, în sensul înlăturării acelui beneficiu, întrucât hotărârea respectivă a fost apelată numai de către inculpat, iar acestuia nu i se poate agrava situația în propria cale de atac, potrivit art.418 alin.1 din Codul de procedură penală.
Nefondată este și critica inculpatului apelant cu privire la durata pedepsei închisorii, sens în care Curtea constată, în prealabil, că limitele speciale prevăzute în norma de incriminare, reduse cu o treime, conform dispozițiilor art.396 alin.10 din Codul de procedură penală, sunt de 8 luni închisoare (limita minimă) și 3 ani și 4 luni închisoare (limita maximă), iar nicidecum de 4 luni închisoare și, respectiv, 20 de luni (1 an și 8 luni) închisoare, astfel cum s-a susținut, în scris și oral, de către apărătorul ales al acestuia, ce pare a fi avut în vedere, ca urmare a cunoașterii greșite a legii, reducerea la o treime, iar nu cu o treime, a limitelor anterior menționate.
Raportat la limitele corecte, Curtea constată că pedeapsa aplicată inculpatului de prima instanță (1 an și 6 luni închisoare) se situează spre limita minimă, în condițiile în care mediul limitelor speciale (reduse cu o treime) este de 2 ani închisoare și nu se justifică a fi redusă, având în vedere, pe de o parte, gravitatea infracțiunii săvârșite (conturată de aspectele faptice deja evidențiate), iar, pe de altă parte, conduita procesuală a inculpatului, care, după încercarea inițială de zădărnicire a aflării adevărului și declarațiile contradictorii din faza de urmărire penală, când a confirmat că a refuzat testarea cu aparatul etilotest, dar a pretins că nu-și aduce aminte ca organele de poliție să-i fi cerut să meargă la spital pentru recoltarea probelor de sânge necesare stabilirii unei eventuale alcoolemii (filele 36-37 și 39-40, d.u.p.), a recunoscut fapta abia în cursul judecății, în condițiile în care ambii pasageri (martorii V. E. și P. P.-A.) l-au indicat drept șofer al autoturismului la momentul producerii accidentului rutier, iar cel din urmă a relatat și despre consumul anterior de băuturi alcoolice al acestuia (filele 49-50, 52-53 și 55-57, d.u.p.).
Referitor la circumstanțele personale (invocate de inculpat pe baza înscrisurilor prezentate instanței de apel), care nu sunt unele meritorii, ci normale, în raport cu vârsta, statutul social și pregătirea sa profesională, Curtea constată că nu sunt apte să determine reconsiderarea duratei pedepsei stabilite de prima instanță, care, astfel cum deja s-a arătat, este proporțională cu gravitatea infracțiunii comise și, totodată, necesară pentru realizarea unei sancționări juste a acestuia.
Din oficiu, Curtea constată că sentința penală apelată este nelegală sub aspectul omisiunii primei instanțe de a stabili, în sarcina inculpatului, pe durata termenului de supraveghere, și cel puțin una dintre obligațiile prevăzute în art.93 alin.2 din Codul penal, însă nu o poate reforma, pentru a nu agrava situația acestuia în propria cale de atac, potrivit art.418 alin.1 din Codul de procedură penală.
Față de toate considerentele anterior expuse, Curtea, în temeiul art.421 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul O. G.-N., care, aflându-se în culpă procesuală, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit art.275 alin.2 din același cod.
În temeiul art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariul parțial al avocatului din oficiu, desemnat, la înregistrarea apelului, să asigure asistența juridică a inculpatului, până la prezentarea apărătorului ales al acestuia, va fi acoperit din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.421 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul O. G.-N. împotriva Sentinței penale nr.100 din data de 03 aprilie 2015, pronunțată de Judecătoria Cornetu în Dosarul nr._ .
În temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală, obligă pe apelantul inculpat la plata către stat a sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
În temeiul art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariul parțial al avocatului din oficiu, în cuantum de 50 lei, se acoperă din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
O. R.-N. C.-V. G.
GREFIER,
D. S.
Red.jud.C.V.G. / Th.red.jud.C.V.G./gref.V.M.C.
Ex.2 / 16 iunie 2015
J.Cornetu - jud.N.C.
| ← Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Decizia nr.... | Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr.... → |
|---|
