Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 149/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 149/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 263/122/2014
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
DOSAR NR._ (554/2015)
DECIZIA PENALĂ NR. 149/Co
Ședința publică din 10.03.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – B. F. V.
GREFIER – T. S.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror N. N..
Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul R. A. împotriva sentinței penale nr. 803/16.07.2014 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Penală, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul condamnat R. A., aflat în stare de detenție și asistat de apărător din oficiu R. A., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._, aflată la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Contestatorul condamnat, personal, după ce i se permite să ia legătura cu apărătorul său, arată că înțelege să își mențină contestația formulată.
Apărătorul din oficiu al contestatorului condamnat arată că acesta dorește o pedeapsă sub 20 de ani.
Curtea, nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației.
Apărătorul din oficiu al contestatorului condamnat solicită instanței admiterea contestației și, rejudecând, aplicarea dispozițiilor art. 6 C.p., fără aplicarea unui spor de pedeapsă.
Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a contestației, arătând că s-a aplicat legea penală mai favorabilă prin reducerea pedepsei contestatorului la maximul prevăzut de N.C.P.
Contestatorul condamnat R. A., având ultimul cuvânt, arată că în orice situație pe el îl avantajează dispozițiile legii vechi. Mai arată că nu potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea de aplicare a N.C.p. și art. 10 C.p.p., el nu a săvârșit faptele după . legii noi.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prinsentința penală nr.803/16.06.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul G. în baza art.23 din Legea 255/2013 rap la art.595 Cod procedură penală, a admis sesizarea formulată de către Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului G., privind pe condamnatul R. A. (fiul I. și E., născut la data de 14.05.1953 în .), deținut în P. G..
S-a constatat aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art.6 alin.1 din Noul Cod penal pentru aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei.
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 23 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.288 din 27._ a Tribunalului Dâmbovița rămasă definitivă prin decizia penală nr.475 din 07.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală și s-au repus în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:
- pedeapsa de 21 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.174 Cod penal din 1969 rap. la art.175 lit.e și i Cod penal din 1969.
- pedeapsa de 5 ani aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.136 din Legea nr.295/2004.
- două pedepse de câte 3 luni închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni prev. de art.180 alin.2 Cod penal din 1969.
- înlătură sporul de 2 ani închisoare;
În baza art. 6 alin. 1 din Noul Cod Penal s-a redus pedeapsa de 21 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de prevăzută de art.174 Cod penal din 1969 rap. la art.175 lit.e și i Cod penal din 1969, la maximul special de 20 ani închisoare prevăzut de art. 188 al. 1 din actualul Cod Penal.
S-a constatat că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de prev. de art.136 din Legea nr.295/2004 nu depășește maximul prevăzut de legea nouă, respectiv 5 ani prev. de art.133 din Legea nr.295/2004, astfel că nu se impune reducerea acesteia sub cuantumul stabilit prin sentința menționată.
S-a constatat că cele două pedepse de 3 luni închisoare aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de prev. de art.180 alin.2 din Legea nr.295/2004 nu depășesc maximul prevăzut de legea nouă, respectiv 5 ani prev. de art.193 alin.2 din actualul Cod penal, astfel că nu s-a impus reducerea acestora sub cuantumul stabilit prin sentința menționată.
În art. 38, 39 lit. b din actualul Cod penal au fost contopite pedepsele 20 ani închisoare cu pedeapsa de 5 ani închisoare și cu cele două pedepse de 3 ani închisoare, R. A. executând pedeapsa cea mai grea, aceea de 20 ani închisoare sporită cu 1 an și 10 luni, adică 1/3 din totalul celorlalte pedepse.
Condamnatul R. A. execută pedeapsa de 21 de ani și 10 luni închisoare și pedeapsa complementară prevăzută de art.66 alin.1 lit. a, b, și d Cod penal pe o perioadă de 5 ani.
În baza art.65 Cod penal pe perioada executării pedepsei aplică acestuia pedeapsa accesorie prevăzută de art.66 alin.1 lit. a, b, și d Cod penal.
S-a dedus din pedeapsa aplicată numitului R. A. perioada executată de la 30.06.2006 la zi.
S-a dispus anularea MEPI nr.421 din 08.02.2008 emis de Tribunalul Dâmbovița și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin adresa nr. V/_/PGGR din 01.02.2014, P. G. a înaintat Tribunalului G. la data de 04.02.2014, sesizarea Comisiei de evaluare constituită conform HG nr.836/2013 modificată prin OUG nr.116/2013, prin care, în temeiul art. 23 alin 5 din Legea 255/2013 modificată prin O.U.G. nr. 116/2013, sesizează cazul de aplicare a legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei prevăzut de art. 6 din Noul Cod penal privind pe numitul R. A., deținut în P. G., aflat în executarea pedepsei rezultante de 23 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.288 din 27._ a Tribunalului Dâmbovița rămasă definitivă prin decizia penală nr.475 din 07.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală .
S-a arătat că, susnumitul a fost condamnat la pedeapsa de 23 ani închisoare, executarea pedepsei a început la data de 30.06.2006, pedeapsa urmând a expira la data de 29.06.2029.
Comisia a apreciat că pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de omor calificat ( după legea nouă omor simplu) este mai mare decât maximul legal din legea nouă, așa cum a rezultat din fișa de evaluare.
La dosarul cauzei s-au depus fișa de evaluare privind pe condamnat, copia mandatului de executarea a pedepsei închisorii nr.421 din 08.02.2008 emis de Tribunalul Dâmbovița și copia sentinței penale nr. 288 din 27._ a Tribunalului Dâmbovița.
Prin încheierea din 26.02.2014, completul inițial investit a dispus repunerea cauzei pe rol și conexarea dosarului de față la dosarul nr._ .
Prin cererea din 12.05.2014, condamnatul R. A. a sesizat instanța că repunerea cauzei pe rol și conexarea dosarului de față la dosarul nr._ s-a produs din cauza unei erori datorate faptului că, în P. G. se mai află o persoană privată de libertate, cu același nume: R. A., condamnat la detențiune pe viață.
Prin încheierea din 04.07.2014, completul investit cu soluționarea dosarului nr._, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței penale nr.466 din 16.04.2014 pronunțată în dosarul penal nr._ de Tribunalul G., privind pe condamnatul R. A., în sensul că s-a inserat paragraful 4, prin care s-a disjuns sesizarea formulată de Comisia de evaluare constituită în baza HG836/2013 de pe lângă P. G. ce a făcut obiectul dosarului nr._ și s-a trimis cauza la completul inițial investit PFGM4 în vederea continuării judecății cu termen de judecată la data de 16.07.2014.
Între timp, judecătorul desemnat pentru completul inițial investit PFGM4, a fost transferat la o altă instanță, iar cauza a revenit spre soluționare prezentului complet de judecată.
Analizând cauza, prin prisma actelor existente la dosar și a dispozițiilor legale în materie, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.288 din 27._ a Tribunalului Dâmbovița rămasă definitivă prin decizia penală nr.475 din 07.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, inculpatul R. A. a fost condamnat la următoarele pedepse:
În baza art.174 Cod penal din 1969 rap. la art.175 lit.e și i Cod penal din 1969 la 21 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.
În baza art.175 lit.e și i Cod penal din 1969 rap. la disp. art.65 alin.2 Cod penal din 1969 s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a li b pe o perioadă de 5 ani.
În baza art.136 din Legea nr.295/2004 la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.
În baza art.180 alin.2 Cod penal din 1969 la două infracțiuni de loviri sau alte violențe.
În baza art.34 alin.1 lit.b și art.35 alin.1 Cod penal din 1969 s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 21 de ani închisoare, sporită cu 2 ani, în final având de executat 23 de ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a li b pe o perioadă de 5 ani.
În baza art.88 Cod penal din 1969 s-a dedus din pedeapsa aplicată durata prevenției de la 30.06.2006 la zi-27.07.2007, iar în baza art. 350 al.1 Cod pr. penală din 1969 s-a menținut starea de arest a inculpatului.
La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, pus în aplicare prin Legea nr. 187/2012.
Ca urmare a intrării în vigoare a acestor acte normative, a fost abrogată Legea nr. 15/1968 privind Codul penal, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În consecință, având în vedere prevederile art. 15 alin. (2) din Constituția României, revizuită în anul 2003, conform cărora „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”, deși persoana privată de libertate R. A., este o persoană condamnată definitiv, s-a impus a se analiza situația juridică a acestui condamnat pentru a se stabili dacă, prin . Codului penal, a intervenit o lege penală mai favorabilă față de acesta, sub aspectul incidenței prevederilor art. 4 și 6 din Codul penal.
Potrivit art. 6 alin. (1) din Codul penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Conform art. 4 din Legea nr.187/2012, însă, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod procedură penală, instanța a analizat mai întâi aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă.
Instanța a constatat că faptele incriminate prin art.174 Cod penal din 1969 rap. la art.175 lit.e și i Cod penal din 1969 sub denumirea de omor calificat sunt incriminate în Noul Cod penal la art. 188 ali.1 sub denumirea „omorul”și pedepsite cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Ca urmare, în baza art. 6 alin. 1 din Noul Cod Penal instanța a redus pedeapsa de 21 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de prevăzută de art.174 Cod penal din 1969 rap. la art.175 lit.e și i Cod penal din 1969, la maximul special de 20 ani închisoare prevăzut de art. 188 al. 1 din actualul Cod Penal.
Instanța a mai contstatat că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de prev. de art.136 din Legea nr.295/2004 nu depășește maximul prevăzut de legea nouă, respectiv 5 ani prev. de art.133 din Legea nr.295/2004, astfel că nu se impunea reducerea acesteia sub cuantumul stabilit prin sentința menționată.
De asemenea cele două pedepse de 3 luni închisoare aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de prev. de art.180 alin.2 din Legea nr.295/2004 nu depășesc maximul prevăzut de legea nouă, respectiv 5 ani prev. de art.193 alin.2 din actualul Cod penal, astfel că nu s-a impus reducerea acestora sub cuantumul stabilit prin sentința menționată.
În a doua etapă instanța a analizat aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni.
În ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile referitoare la tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni, instanța a comparat pedeapsa aplicată inculpatului cu limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, luându-se în calcul pedepsele reduse la maximul special prevăzut de legea nouă.
Potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, în urma contopirii pedepselor de 21 ani închisoare, 5 ani închisoare, 3 luni închisoare și 3 luni închisoare la pedeapsa de bază de 20 ani închisoare s-a adăugat sporul de 1 an și 10 luni, rezultând o pedeapsă de 21 ani și 10 luni închisoare.
Având în vedere că pedeapsa aplicată inculpatului de 23 ani închisoare depășește maximul special la care se poate ajunge potrivit legii noi, instanța a redus pedeapsa aplicată la 21 ani și 10 luni închisoare.
Condamnatul R. A. execută pedeapsa de 21 de ani și 10 luni închisoare și pedeapsa complementară prevăzută de art.66 alin.1 lit. a, b, și d Cod penal pe o perioadă de 5 ani.
În baza art.65 Cod penal pe perioada executării pedepsei s-a aplicat acestuia pedeapsa accesorie prevăzută de art.66 alin.1 lit. a, b, și d Cod penal.
S-a dedus din pedeapsa aplicată numitului R. A. perioada executată de la 30.06.2006 la zi.
S-a dispus anularea MEPI nr.421 din 08.02.2008 emis de Tribunalul Dâmbovița și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație, în termen legal, condamnatul R. A., cererea sa fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a II-a Penală la data de 03.03.2015.
Condamnatul consideră că tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni nu trebuia compensat cu prevederile art.39(1) lit.b N C.pen chiar dacă îi este mai favorabil cu mai puțin 1 an și două luni după descontopire și contopire . Ținând cont că fapta a fost săvârșită și pedepsită după vechil cod penal aflat în vigoare până la 01.02.2014 comparația trebuia făcută între limitele noului C.pen și vechiului C.pen, art.33 lit. b.
Condamnatul consideră că Tribunalul G. a aplicat neintenționat dar mecanic prevederile art.39(1) lit.b, neținând seama de prevederile art.15 alin.2 din Constituția României, revizuit în anul 2003 care dispune aplicarea numai pentru viitor cu excepția legii penale mai favorabile.
Examinând actele dosarului și hotărârea contestată în raport de motivele invocate, dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile 4251 C.pr.pen. și art. 23 din Legea nr. 255/2013, Curtea apreciază nefondată contestația formulată, pentru următoarele considerente:
Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, conform art. 6 din Codul penal, constituie o expresie a principiului legalității pedepselor, principiu în considerarea căruia o persoană nu poate executa o pedeapsă mai grea decât cea permisă de legea în vigoare în momentul executării.
Caracterul definitiv al hotărârii aflate în curs de executare impune însă, în această categorie de cauze, o aplicare limitată a legii penale mai favorabile și o modificare minimă a pedepsei, doar sub aspectul restrictiv prevăzut de text, pentru a se asigura prezervarea autorității de lucru judecat a hotărârii și, implicit, securitatea juridică ce derivă din caracterul ei definitiv.
Din această perspectivă, în aplicarea art. 6 Cod penal, demersul instanței competente trebuie să se limiteze exclusiv la o comparație a legilor succesive sub două aspecte:
- corespondența dintre fapta concret comisă și una dintre normele de incriminare cuprinse în legea nouă, pentru a exclude eventuala dezincriminare a faptei în accepțiunea art. 4 C.pen. și art. 3 din Legea nr. 187/2012;
- evaluarea comparativă a pedepsei definitiv aplicate cu maximul prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, pentru a se constata dacă există o disproporție de natură a impune reducerea obligatorie a pedepsei, conform art. 6 alin. 1 din Codul penal. În caz de concurs de infracțiuni, distinct de evaluarea pedepsei stabilite pentru fiecare componentă a pluralității, este necesară și o analiză a pedepsei rezultante, pentru a se asigura, după caz, conformitatea ei cu maximul permis de lege în cazul concret.
În speță, contestatorul R. A. a fost condamnat la pedeapsa de 23 de ani închisoare prin sentința penală nr.288 din 27._ a Tribunalului Dâmbovița rămasă definitivă prin decizia penală nr.475 din 07.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, compusă din:
- pedeapsa de 21 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.174 Cod penal din 1969 rap. la art.175 lit.e și i Cod penal din 1969.
- pedeapsa de 5 ani aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.136 din Legea nr.295/2004.
- două pedepse de câte 3 luni închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni prev. de art.180 alin.2 Cod penal din 1969.
- spor de 2 ani închisoare;
După cum în mod corect a reținut prima instanță, art.6 Cod penal este aplicabil în cazul pedepsei de 21 de ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, în prezent pedeapsa maximă prevăzută de art. 188 al. 1 din actualul Cod Penal (omorul comis de către contestator nu mai prezintă caracter calificat) fiind de 20 de ani închisoare. Celelalte infracțiuni sunt incriminate în continuare, iar pedepsele aplicate nu depășesc noul maxim al pedepsei închisorii.
În esență, contestatorul solicită de fapt ca, după reducerea pedepsei potrivit noilor dispoziții penale, tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni să se facă conform Codului penal din 1969 (respectiv, aplicarea pedepsei celei mai grele, sporul fiind facultativ). Dincolo de împrejurarea că oricum condamnatului i-a fost aplicat un spor de 2 ani închisoare, cu caracter definitiv, pe care instanța ce soluționează contestația la executare nu poate să-l înlăture, astfel încât pedeapsa ar fi de 22 de ani închisoare (mai mare decât cea aplicabilă potrivit art.39 Cod penal), în speță sunt aplicabile dispozițiile nr.1/14.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr.349/13.05.2014, obligatorie potrivit art.477 al.3 Cpp.
Conform deciziei menționate, în aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de . noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale; în a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 din Codul penal; în cazul în care pedeapsa rezultantă, aplicată potrivit legii vechi, depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 din Codul penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim.
După cum se poate observa, prima instanță a aplicat întocmai raționamentul prezentat anterior; constatând că pedeapsa principală rezultantă aplicată contestatorului potrivit legii vechi depășește maximul la care se ajunge aplicând regulile art.39 Cod penal, respectiv 21 de ani și 10 luni închisoare, în mod corect instanța a redus pedeapsa rezultantă de 23 de ani închisoare la noul maxim.
Prin urmare, în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.pen. va respinge, ca nefondată,contestația formulată de condamnatul R. A. împotriva sentinței penale nr. 803/16.07.2014, pronunțată de Tribunalul G..
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. va obliga contestatorul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.272 lain.1 C.pr.pen. onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansa din fondurile Ministerului Justiției..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.pen., respinge, ca nefondată,contestația formulată de condamnatul R. A. împotriva sentinței penale nr. 803/16.07.2014, pronunțată de Tribunalul G..
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.272 lain.1 C.pr.pen. onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.03.2015.
PREȘEDINTE,
B. F. V. GREFIER,
T. S.
Red.jud.B.F.V. data
Dact.BFV/EA-15.04.2015/2 ex
T.G.-jud.A.I.
| ← Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Decizia nr. 148/2015.... | Revocare măsură preventivă (art.242 NCPP). Decizia nr.... → |
|---|
