Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr. 305/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 305/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 3020/3/2015/a9
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ
Dosar nr._ (1901/2015)
DECIZIA PENALĂ NR. 305/CO
Ședința publică din data de 03.06.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: B. F. V.
GREFIER: E. L. N.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București reprezentat prin procuror C. L..
Pe rol se află cauza penală având ca obiect soluționarea contestației formulate de inculpatul D. T. împotriva încheierii de ședință din data de 15.05.2015 pronunțată de Tribunalul București-secția I penală în dosarul nr._ 15.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul-inculpat D. T., în stare de arest și asistat de apărător ales avocat T. A. și de apărător desemnat din oficiu avocat Dafondanauto N. cu delegație la fila nr. 9 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată încetată delegația apărătorului desemnat din oficiu al contestatorului-inculpat D. T. și acordă onorariu parțial în cuantum de 50 lei.
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al contestatorului-inculpat D. T. consideră că nucleul acestui dosar a constat în activitatea numitului F. F. care conducea societatea . SRL, recruta diferite persoane și practic, era coordonatorul acestor activități.
Prin rechizitoriu au fost reținute în sarcina inculpatului D. 5 infracțiuni iar în sarcina numitului F. F. peste 20 de infracțiuni acesta aflându-se, în prezent, sub control judiciar. De asemenea, B. A. și F. F. C. sunt în libertate.
Mai arată că dosarul a fost trimis în vederea discutării reunirii la dosarul nr._/3/2014 în care sunt reținute infracțiuni ulterioare celor care există în prezentul dosar. În acel dosar, inculpatul D. este, în prezent, în libertate anterior fiind dispusă măsura controlului judiciar.
În temeiul art. 206 alin. 7 Cod procedură penală, solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu și apreciază că nu se impietează cercetarea judecătorească și nici judecata pe fond.
În dosarul în care se va discuta reunirea toți ceilalți inculpați sunt liberi, inculpatul D. fiind singurul care este arestat preventiv. Se întreabă care este pericolul concret pentru ordinea publică atât timp cât atunci când i-a fost aplicată măsura preventivă a controlului judiciar în celălalt dosar s-a prezentat la probațiune, existând la dosar dovada conduitei acestuia precum și modul în care este privit în comunitatea locală.
Arată că inculpatul este în arest preventiv de mai bine de 6 luni și consideră că în arest la domiciliu se poate asigura buna desfășurare a procesului penal iar în momentul în care se va dispune reunirea să fie într-o situație egală cu inculpații care au săvârșit infracțiuni mult mai grave, participarea lor în acest grup infracțional organizat este cu adevărat reală.
Precizează că inculpatul D. era un simplu șofer în Spania, are copii minori iar mama i-a decedat în luna februarie tocmai din acest motiv.
Invocă decizia Curții Constituționale prin care există o echivalență între arestul la domiciliu și arestul preventiv din punct de vedere al măsurii și solicită, în temeiul art. 206 alin. 7 Cod procedură penală, înlocuirea cu măsura preventivă prevăzută de art. 202 alin. 4 lit. d, respectiv arestul la domiciliu cu obligațiile aferente, asigurându-se, totodată, scopul prevăzut de art. 202 alin. 2 Cod procedură penală.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației ca nefondată și consideră că instanța de fond, pe baza probatoriului care a fost administrat în cauză în faza de urmărire penală, a constat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și la acest moment, neapărând elemente noi care să modifice situația de fapt sau care să modifice ori să reducă, în mod esențial, pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului.
Apărarea nu face decât să solicite instanței să îl pună în libertate pe inculpat doar pentru simplul motiv că și alți inculpați din prezenta cauză s-ar afla în libertate fără să aducă vreun argument pertinent care să dovedească susținerile sale că această măsură a arestării preventive nu ar fi temeinică sau legală.
Se mai susține că inculpatul nu ar fi avut o contribuție în săvârșirea acestor infracțiuni fără a se menționa că din probele administrate s-a dovedit faptul că pe teritoriul Spaniei inculpatul s-a ocupat îndeaproape de transportul și supravegherea părților vătămate în cel puțin două din locațiile în care acestea s-au aflat și au fost puse la muncă forțată, intervalul de timp în care acești își derulau activitatea fiind 06-18.
De asemenea, se precizează că din probele administrate s-a făcut dovada că inculpatul încasa toate sumele care ar fi revenit acelor părți vătămate, că din declarațiile părților vătămate reiese faptul că inculpatul D. îi punea pe aceștia să cerșească sau să fure, menționând în mod expres că nu se află în Spania în excursie.
Totodată, nu se precizează că din actele dosarului rezultă că membrii ai familiei inculpatului se ocupau de supravegherea îndeaproape a părților vătămate pentru a le lua acestora posibilitatea de a fugi de pe teritoriul Spaniei.
Consideră că, raportat la toate aceste elemente, se poate vorbi de un pericol concret pentru ordinea publică dacă inculpatul ar fi lăsat în libertate și că pentru buna desfășurare a procesului penal se impune menținerea stării de arest preventiv.
Apărătorul ales al contestatorului-inculpat D. T., în replică, arată că nu a observat nici un fel de probă că membrii ai familiei ar fi ajutat și că instanța a fost învestită în luna februarie.
În opinia sa, se dorește a fi arestat preventiv doar inculpatul D. cât timp celorlalți inculpați le-a fost înlocuită măsura arestării preventive și că este vorba de echitate, inculpatul urmând să își respecte obligațiile impuse.
Contestatorul-inculpat D. T., având ultimul cuvânt, arată că au fost depuse la dosar caracterizări de la poliție și primărie, că nu prezintă pericol pentru ordinea publică, că are 4 copii minori iar pe cel mai mic, în vârstă de un an, nu îl cunoaște.
Mai arată că atunci când a fost citat prima dată în mai puțin de 24 de ore a venit din Spania în România, s-a prezentat în fața instanței, că i-a fost aplicată măsura controlului judiciar și a respectat obligațiile impuse.
Precizează că rechizitoriul a fost întocmit, că nu are cum să ia legătura cu părțile vătămate și nu are acest interes, că ceilalți inculpați sunt în libertate, că a fost un simplu șofer și îl cunoștea pe B. A., fiind plătit ca șofer să ia persoanele din autogara Valencia și să le ducă la adresa indicată.
CURTEA
Deliberând asupra contestației de față, constată că:
Prin încheierea de ședință din data de 15.05.2015 pronunțată de Tribunalul București –Secția I Penală în baza art. 362 alin. 2) C.p.p. și art. 208 C.p.p., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate față de inculpatul D. T. (în prezent încarcerat la P. Rahova pe numele căruia s-a emis M.A.P. 431/UP/05.11.2014), și s-a menținut această măsură.
În baza art. 362 alin. 2) C.p.p. și art. 208 C.p.p., s-a contestat legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar luate față de inculpatul F. F. și s-a menținut această măsură.
S-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 150 lei cu titlu de onorariu parțial cuvenit avocatului desemnat se asigure asistență juridică inculpatului F. F. C. M..
S-a dispus înaintarea dosarului completului C34F, la termenul din 03.06.2015, în vederea discutării reunirii cu dosarul nr._/3/2014.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că:
Prin rechizitoriul nr. 804D/P/2011 din 28.01.2015 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului D. T. fost ”R.” pentru săvârșirea a 5 de infracțiuni de trafic de persoane, fapte prev. și ped. de art. 210 alin.(1) lit.a) C.pen. cu aplic. art. 38 alin. (1) C.pen. și art. 367 alin. (1) C.pen., toate cu aplic. art. 38 alin.(1) C.pen..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București-Secția I Penală în data de 30.01.2015 sub nr._ 14.
În fapt, au fost reținute următoarele:
Inculpatul D. T. fost RADUCAN, la începutul anului 2011, împreună cu inculpatul F. F., în calitate de director general al S.C. FLORES AND MAMA G. S.R.L. și cu inculpatul B. A., au constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane prin exploatarea în muncă, iar prin inducerea în eroare cu ocazia încheierii unor contracte de mediere, le-a recrutat, în luna februarie 2011, pe persoanele vătămate P. N., N. C. C., N. A., F. F., F. M. G., în scopul exploatării acestora pe teritoriul Spaniei, prin executarea unei munci cu încălcarea normelor legale privind condițiile de munca, salarizare, sănătate și securitate.
Prin încheierea de ședință din data de 05.11.2014 pronunțată în dosarul nr._/3/2014, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București – Secția I Penală a admis propunerea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial București și a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpații F. F. și D. T., fost RADUCAN pe o perioada de 30 de zile începând cu data de 05.11.2014 până la data de 04.12.2014.
Pentru a se pronunța în acest sens, judecătorul de drepturi și libertăți a reținut următoarele:
La data de 16.03.2011, organele de poliție din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - B.C.C.O. București - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe raza Mun. București acționează un grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane săvârșită în modalitatea exploatării prin muncă, victimele fiind racolate prin înșelăciune, respectiv promisiunea unui loc de muncă legal în străinătate, prin intermediul unor anunțuri publicitare privind oferte de muncă în Spania, Italia, Germania și Cipru, publicate în ziare (Anunțul Telefonic) precum și pe site-uri specializate.
Din conținutul procesului verbal de sesizare din oficiu întocmit la data de 18 martie 2011 a rezultat că modul de operare folosit în activitatea infracțională presupune inducerea în eroare prin promisiunea unui loc de muncă în agricultură în străinătate, iar odată ajunse în străinătate, victimele sunt exploatate prin obligarea la executare de muncă sau îndeplinirea de servicii în mod forțat ori cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, sănătate, salarizare, sănătate și securitate. La data întocmirii procesului verbal de sesizare din oficiu s-a reținut implicarea în aceste activități a inculpatului F. F., a fiului acestuia F. F. C. M. și altor 5 persoane, neidentificate în acel moment, cunoscute drept „R.”, „B. D.”, „Tibi”, „F.” și „Stelică”.
În urma investigațiilor specifice efectuate s-a reținut că în lunile ianuarie – februarie 2011 aceștia ar fi racolat prin înșelăciune, respectiv promisiunea unui loc de muncă în Spania, la cules de măsline, mai multe persoane din Municipiul București și din județele limitrofe, care ulterior au fost transportate în Spania, cazate în locuințele deținute sau închiriate de făptuitori, apoi fiind obligate de aceștia să presteze diferite munci în folosul membrilor grupării, respectiv cules de mandarine și portocale în localitățile spaniole: Torrent, L Alcundia și Caraixent.
Mijloacele de probă administrate de la data începerii urmăririi penale au justificat reținerea presupunerii rezonabile conform căreia inculpații F. F., F. F. C. M. și R. V. au recurs la acest mod de operare pentru a-i racola pe numiții N. A. F., N. C. C., P. N. I., F. F. – R., F. M. – G..
În cursul lunii ianuarie 2011, aceste cinci persoane vătămate, căutând un loc de muncă în străinătate, au găsit un anunț în ziarul „Anunțul Telefonic”, o firmă postând anunțul următor: „Ofer locuri de muncă în Italia, Germania, Spania și Cipru,_;_. Persoanele vătămate au sunat la numărul de telefon indicat în anunț, răspunzându-le un bărbat care le-a spus că pentru plecarea în Spania trebuie mai întâi să vină la sediul firmei, amplasat în zona Piața C.. La adresa indicată, persoanele vătămată au fost întâmpinate de doi bărbați, unul recomandându-se „R.” iar celălalt susținând că ar avea calitatea de asociat și se ocupă cu plecările în Italia. R. le-a spus victimelor că pentru plecarea în Spania au nevoie de 500 de lei pentru plata contractului de mediere încheiat cu firma lor, precum și de 200 de euro în Spania (100 de euro pentru plata actelor de ședere și 100 de euro pentru plata chiriei. De asemenea li s-a spus că vor fi remunerați pentru munca prestată cu 5 euro pe oră. Tot la această firmă, persoanelor vătămate li s-a spus că plecările au loc zilnic iar în momentul în care vor avea banii necesari și se vor hotărî să plece, trebuie să revină la sediul firmei pentru a li se da contractele de muncă și a se stabili data plecării.
Persoanele vătămate au aflat ulterior că asociatul lui R. este inculpatul F. F. iar firma la care au apelat aparține acestuia din urmă. Neavând bani suficienți persoanele vătămate s-au împrumutat, iar pe data de 03.02.2011 numiții N. A. F., N. C. C. și P. N. I. s-au prezentat la sediul firmei pentru perfectarea acelor și plecarea în Spania. La sediul firmei au fost întâmpinați de un bărbat care le-a spus că firma s-a mutat din aceea clădire deoarece nu-și plătise chiria, motiv pentru care victimele au sunat la numărul de telefon folosit inițial, fiind îndrumate de același „R.” la noul sediu al firmei situat pe . nr. 35, Sector 5 București.
La noul sediu al firmei victimele au fost întâmpinate de R. V. și de F. F., aflând că numele firmei este . G. SRL. După mai multe discuții s-a încheiat un contract de mediere, fiind plătită suma de 200 de lei, nu de 500 lei, astfel cum se stabilise inițial. Cu privire la condițiile de muncă, victimele au fost informate că nu vor avea probleme în Spania, deoarece vor fi așteptați de „omul lor de legătură” – B. D. A., care îi va prelua, sens în care R. V. a scris pe un bilețel numele și numărul de telefon - B. (_).
Contractele au fost întocmite de R. V., iar pe data de 04.02.2011 N. A. F., N. C. C. și P. N. I. s-au prezentat la sediul firmei „Eurolines” România pentru a plăti și ridica biletele de transport, rezervarea fiind făcută anterior de același R. V.. Ulterior, în aceeași zi, victimele au revenit la sediul . G. SRL pentru a-i lăsa inculpatului R. V. copii de pe biletele de transport pe ruta România – Spania.
N. A. F. și fratele acesteia N. C. C. au plecat pe data de 07 februarie 2011 iar P. N. I. a mai întârziat trei zile pentru că nu avea toate actele făcute.
Plecarea către Spania a avut loc din . autocar al firmei„Eurolines” România, la orele 06.00, destinația fiind Valencia, unde au fost așteptați de inculpatul B. D. A.. Chiar în timpul călătoriei, N. A. F. a fost contactată de inculpatul B. D. A. pe numărul de telefon_ de către B. D. pentru a afla dacă s-au îmbarcat, ocazie cu care le-a spus că-i va aștepta în gara Valencia. Cei doi solicitanți au ajuns la punctul de întâlnire pe data de 09.02.2011, în jurul orelor 09.00, fiind așteptați de B. D. cu un autoturism marca Opel, acesta fiind însoțit de un prieten pe nume „Tibi”, identificat ulterior în persoana inculpatului D. T..
După ce s-au urcat în autoturism, victimele au fost conduse într-o localitate amplasată la 6km distanță de Valencia, localitate numită Torrent. Aici victimele au fost cazate într-un apartament de 4 camere în care mai locuiau 10 persoane (8 bărbați și 2 femei), o fată pe nume „E.”, precum și o persoană de etnie rromă pe nume „F.”.
După ce au fost cazate în aceste condiții, celor două persoane vătămate li s-au cerut cei 200 de euro pentru acte și pentru chirie, inculpatul B. spunîndu-se că vor ieși la muncă și li se vor întocmi actele necesare șederii pe teritoriul Spaniei în momentul în care va ajunge și numitul P. N. I., deoarece localitățile în care funcționează birouri pentru eliberarea acestor acte se află la 100, respectiv 500 km distanță de Torrent.
Conform celor susținute de N. A. F. și de N. C. C., în următoarea dimineață, 6 din cei 8 bărbați și-au luat bagajele și au fugit, rămânând 2 bărbați și 2 femei care formau familii. Cele două persoane s-au îngrijorat și au luat legătura cu alți cetățeni români din ., iar de la aceștia au aflat că vor fi scoși la muncă fără a fi remunerați, totul fiind o mare înșelăciune.
Ca urmare a acestor informații primite, N. A. F. l-a contactat telefonic pe P. N. I. (cumnatul său), spunându-i să nu mai vină deoarece este o mare înșelăciune, însă acesta din urmă a insistat să ajungă și el în Spania, motivând că nu îi va lăsa singuri acolo, el având și două surori în această țară care puteau să-i ajute.
După ce a ajuns și P. N. I. în Spania, inculpatul B. D. i-a transportat pe toți trei în orașul Gandia, unde au ajuns în jurul orelor 02.00 noaptea, inculpatul B. lăsându-i singuri la coadă, după ce completase cu mâna lui un formular care trebuia lăsat la ghișeu, formular în care trebuia trecută adresa unde solicitanții locuiau efectiv. Inculpatul B. nu a trecut adresa din Torrent, ci una din Gandia (Calle Imaculada, 16; piso P02; Gandia – Valencia).
Cele trei persoane vătămate au reușit să scoată documentele în jurul orei 09.00, documentele fiind plătite cu suma de 10 euro, nu 100 de euro, așa cum li se spusese în România și cum plătiseră la sosirea în Spania.
După ce s-au întors cu trenul în localitatea Torrent, în următoarea zi B. D. i-a mutat pe cei trei într-o altă localitate – L Alcundia, spunându-se că în Torrent nu a găsit de muncă. Aici au fost cazați într-un apartament unde mai locuia o familie dintre cele care locuiseră la Torrent, fiind duși la cules de mandarine în fiecare zi (lucrând sâmbăta și duminica), programul de lucru fiind între 06.00 - 18.00 iar plata fiind în cuantum de 50 de eurocenți pe fiecare coș de mandarine. Într-o zi se făceau circa 25 – 30 de coșuri de mandarine de echipă, o echipă fiind formată din 5-6 persoane, banii fiind încasați de Tibi (D. T.) la final de lună. Din banii cuveniți pentru munca prestată, victimelor li se spunea că trebuie să plătească 6 euro pe zi pentru transportul până la câmp.
Pe data de 24 februarie 2011, cele trei persoane vătămate au fost mutate de Tibi în localitatea Carcaixente, la socrul lui „F.”, urmând să muncească la cules de portocale pentru F., plata fiind tot de 50 de eurocenți pe coș, victimele stând aici circa 7 zile, culegând toți trei 80 – 85 de coșuri.
Deși victimele au prestat munca în cele două localități arătate – L Alcundia și Carcaixente, nu au primit nici un ban de la Tibi, de la B. sau de la Stelică, fiind obligate să împrumute sume de bani pentru a-și cumpăra mâncare, uneori fiind nevoite să-și procure mâncarea din pubele sau apelând la mila publică.
Din declarațiile date în fața organelor de urmărire penală a mai rezultat că victimele ar fi fost îndemnate de Tibi, de B. și de Stelică să fure pentru a face rost de bani pentru mâncare pe motivul că „nu au venit în Spania în excursie”.
Ca urmare a faptului că sora lui P. N. I. se afla de mai mult timp în Spania, în urma unei convorbiri telefonice și-a dat seama de situația celor trei persoane vătămate, motiv pentru care le-a vizitat pe acestea în localitatea Carcaixente. Cele trei victime nu au reușit să plece atunci cu surorile lui P. N. I., deoarece bagajele acestora se aflau la familia lui Tibi, iar unii dinte membrii acestei familii se aflau chiar pe stradă pentru supraveghea victimele să nu fugă.
Cu banii primiți de la surorile lui P. N. I., persoanele vătămate și-au luat bilete, plecând cu trenul la Castellon, aici fiind așteptate de cele două surori ale lui P. care le-au cumpărat biletele de autocar necesare și le-au îmbarcat în autocarul care pleca spre România.
După revenirea în România, cele trei persoane vătămate au încercat să ia legătura cu firma la care au apelat inițial pentru a pleca la muncă în Spania pentru a cere explicații, însă inculpații R. V. și F. F. au negat orice implicare în evenimentele petrecute pe teritoriul Spaniei și au solicitat persoanelor vătămate să scrie o declarație conform căreia nu au nici un fel de pretenții față de firma din România.
Un mod identic de operare în activitatea de exploatare a fost folosit și cu privire la F. F. – R. și F. M. – G., aceste două persoane luând de asemenea numărul de telefon din ziar, mergând apoi la sediul firmei . G. SRL, unde au luat legătura cu R. V., F. F. și cu fiul acestuia – F. F. C. - M., aceștia procedând la fel ca în cazul primelor trei persoane vătămate.
După ce au ajuns în Spania, F. F. – R. și F. M. – G. au fost preluați de B. D. și de Tibi, fiind exploatate în mod similar, întâlnindu-se cu primele trei victime în localitatea Gandia, cu ocazia întocmirii actelor de ședere în Spania și fiind cazați în același apartament din L Alcundia. F. F. – R. și F. M. – G. au reușit să fugă cu banii trimiși de părinți din România.
Perioada în care aceste victime au fost obligate să presteze muncă a fost de aproximativ o lună de zile, valoarea sumelor de bani obținute prin muncă fiind de 50 – 100 de euro pe zi de persoană, sumă însușită de B. D. și de D. T..
Mijloacele de probă administrate în cauză de la data începerii urmăririi penale și până la data sesizării judecătorului de drepturi și libertăți cu judecarea prezentei propuneri au justificat reținerea presupunerii rezonabile conform căreia cei doi inculpați nominalizați în referatul întocmit de organul de urmărire penală ar fi participat la comiterea faptelor pentru care sunt cercetați.
Implicarea inculpatului F. F. în activitatea infracțională a fost demonstrată mai întâi prin declarația dată de O. D. la data de 04 noiembrie 2014, acesta arătând că în anul 2010 a înființat firma El Paso Job SRL, având ca obiect de activitate medierea și plasarea forței de muncă în străinătate, astfel încât pentru a putea funcționa, a obținut autorizația necesară de la Ministerul Muncii. Conform declarației date de O. D.: „La un moment dat, pe relația cu Spania am apelat la un prieten ce avea cetățenie spaniolă, pe nume R. V.. Cu acesta mă cunoșteam din anul 1980, care lucra în turism. În ceea ce privește contractele de mediere, fac următoarele precizări: în relația cu Spania apelam la R. V. deoarece vorbea bine limba spaniolă. Acesta din câta știam eu, vorbea cu angajatorul spaniol, datele puse la dispoziție de firma noastră. La fiecare contract de mediere exista o anexă în care menționam că în cazul în care ajung la angajator și întâmpină probleme, de exemplu: cazare, acte, plăți, să fim contactați ca să luăm măsuri. În situația în care în termen de 15 zile de la plecare nu eram contactați pentru a ni se aduce la cunoștință eventualele nemulțumiri, noi consideram că contratul de mediere este închis. (…) În perioada în care am funcționat am reușit să trimitem în Spania aproximativ 30 de persoane, iar în Italia aproximativ 120 – 150 persoane. Persoanele care au lucrat în străinătate și au fost nemulțumite au primit banii înapoi, așa cum era prevăzut în contract. (…) Nu am trimis decât un singur grup care a fost preluat de B. A. D. în Spania, dar nu-mi amintesc să fi fost sunat de vreuna dintre persoanele din grup, care să se fi plâns de condițiile întâmpinate acolo. (…) Precizez că numitul R. V. a plecat din firma noastră în cursul anului 2011 împreună cu o secretară, alegînd să-și desfășoarea activitatea în continuare la societatea numitului F. F. care, după ce a luat cunoștință de activitatea mea și-a deschis și el o firmă cu același obiect. Menționez că pe F. F. l-am cunoscut atunci când am căutat spațiu de închiriere, acesta recomandîndu-mi un birou în clădirea în care funcționa și el”.
În același sens au fost și declarațiile date de O. I., în calitatea de suspect la data de 04 noiembrie 2014, acesta susținând că inculpatul F. F. i-a propus să lucreze la firma fiului său - . G. SRL. Conform celor declarate de O. I.: „am aflat despre obiectul de activitate al societății, acesta constînd în medierea și ocuparea forței de muncă în Spania și Italia. Urma să îndeplinesc atribuții de secretar, să răspund la telefon și să dau adresa persoanelor interesate, precum și să completez rubricile contractelor de mediere la indicațiile domnului F. F.. Mi-am început activitatea în luna martie 2011 și nu am lucrat decât o lună întrucât nu mi s-a părut că activitățile legate de obiectul de activitate al societății sunt legale. Am ajuns la această concluzie deoarece am constatat că au apărut persoane nemulțumite de condițiile de cazare, precum și de condițiile de muncă, adică persoane care cereau banii înapoi. Precizez că eu răspundeam la telefon, le indicam adresa celor interesați de plecarea în străinătate la muncă. Odată ajunși la firmă, aceștia discutau în mod direct cu F. F. și cu F. F. C. M. despre condițiile de muncă și transport. Îmi amintesc că persoanele interesate să muncească în străinătate, după caz, vor fi preluate de o persoană de legătură, român, care urma să-i ducă la muncă. Nu i-am auzit niciodată despre existența contractelor ferme încheiate între firma . G. SRL și angajatori din străinătate. Menționez că pentru încheierea contractelor de mediere era percepută o taxă de 200 de lei, încasată de către F. F.. (…) În timpul activității am fost martor la două conflicte între muncitorii veniți din Spania, aceștia fiind nemulțumiți de condițiile de cazare. Aceștia și-au cerut banii înapoi. Nemulțumirile acestora mi s-au părut reale.”
Aceste declarații date de persoane audiate în calitate de suspect au fost coroborabile cu depozițiile date de martora F. M. E. la data de 04.11.2014, aceasta fiind angajată în funcția de secretară la ASC F. Imobiliare SRL în perioada august – septembrie 2012. Conform celor susținute de această martoră a arătat că știa de anunțurile date de către F. și fiul acestuia privind locurile de muncă în Italia și Germania. Cu o săptămână sau două de a înceta activitatea la această firmă a fost anunțată de F. F. să nu mă prezint la muncă deoarece avea niște probleme, însă eu ajunsesem deja în fața firmei și am intrat în firmă, unde am găsit pe F. F. împreună cu tatăl său și o persoană de sex masculin care făcea scandal, reproșându-le celor doi că: „mi-ați mâncat banii și m-ați lăsat pe drumuri.” Cât timp a lucrat la firmă nu a încheiat nici un contract de mediere cu nicio persoană care pleca la muncă în străinătate, ci s-a ocupa de imobiliare și nu cunoaște nici un angajator din străinătate cu care familia F. avea relații contractuale.
„referitor la plasarea și recrutarea forței de muncă știu că erau postate anunțuri în ziarul „Anunțul telefonic” de către F. și fiul acestuia – F.. Cei doi erau contactați telefonic de anumite persoane interesate să plece la muncă în Italia și în Germania, cărora le precizau că masa și cazarea erau asigurate de către angajatorul din străinătate, iar transportul era suportat de către cel care era interesat să plece la muncă în străinătate. Precizez că aceste lucruri le-am auzit în perioada în care lucram la firmă. Înainte cu o săptămână sau două de a înceta raporturile de muncă cu această firmă, am fost anunțată telefonic de către F. F. să nu mă prezint la muncă deoarece avea niște probleme, însă eu ajunsesem deja în fața firmei și am intrat în firmă, unde am găsit pe F. F. împreună cu tatăl său și o persoană de sex masculin care făcea scandal, reproșîndu-le celor doi că: mi-ați mâncat banii și m-ați lăsat pe drumuri. Cât timp am lucrat la firmă nu am încheiat nici un contract de mediere cu nicio persoană care pleca la muncă în străinătate, ci doar m-am ocupat de imobiliare. Nu cunosc nici un angajator din străinătate cu care familia F. avea relații contractuale.”
Participarea inculpatului F. F. la actele infracționale a rezultat și din depoziția martorei Sato S. care a declarat la data de 04 noiembrie 2014 că în perioada 2010 – 2012 a fost angajată la firma . în funcția de secretară, atribuțiile de serviciu ale acesteia constând în furnizarea detaliilor persoanelor interesate de plecări la muncă în străinătate, respectiv în Spania și în Italia și de a duce anunțurile de recrutare la „Anunțul telefonic”. Conform depoziției date de această martoră a reieșit că persoanele care au plecat prin intermediul acestei firme erau nemulțumite de serviciile acesteia.
„la un moment dat sediul firmei a fost mutat la adresa din . nr. 27. Pe toată durata în care am lucrat ca secretară la firma El Paso Job SRL veneau mai multe persoane care fuseseră plecate în Italia și Spania, care se plângeau că au fost tratate ca niște sclavi, că au avut condiții mizere ca cazare, că nu au primit salariile promise, iar unora nu li s-a oferit un loc de muncă cât timp au stat în Italia.(…) Menționez că în iarna anului 2011 – 2012, nu mai cunosc cu exactitate data, am lucrat pentru o perioadă de două săptămâni la firma numitului F. F. și a fiului său pe nume tot F., însă nu am fost plătită pentru munca mea. Arătat faptul că la numitul F. F. am lucrat pentru acesta, respectiv pentru firma . G. SRL, dar răspundeam pe telefonul firmei El Paso Job SRL. Contractele de medierea erau încheiate pe firma El Paso Job SRL, dar în sediul firmei . G. SRL. Precizez că D. O. și F. F. aveau un prieten comun, respectiv pe numitul V. R. C., acesta din urmă lucrînd pentru ambele firme, când cu unul, când cu altul. Celor care erau trimiși la muncă, le comunicam că plecarea se face din C. cu un băiat care era colaborator al firmei, cu un microbuz al acestuia, uneori aceștia erau însoțiți de către V. R. C., iar alteori acesta îi aștepta în C..”(depoziția martorei Sato S., filele 181 – 185 vol. 6 dup).
În fața judecătorului de drepturi și libertăți, inculpatul F. F. a adoptat o atitudine oscilantă, recunoscând că s-a implicat în activitatea de intermediere pe piața forței de muncă, fără a avea autorizațiile necesare, susținând însă că nu are nicio legătură cu activitatea infracțională, deoarece de activitatea de mediere se ocupa o altă persoană, iar . cu persoane care doreau să lucreze în străinătate era accidentală, ca urmare a faptului că acești solicitanți ar fi intrat în alt biroul al societății respective.
Conform declarației date de inculpat în fața judecătorului de drepturi și libertăți acesta a declarat că după asocierea sa cu R. V., O. nu a mai avut nicio implicare în cadrul firmei sale, acesta având firma sa. Chiar a existat un moment in care O. si R. Voda s-au agresat reciproc, care urmare a faptului că R. V. se asociase cu el. Arată că cetățenii spanioli care se prezentau la sediul firmei aveau calitatea de angajatori, ca urmare a faptului că aceștia solicitau un număr de oameni care să vină la muncă într-un anumit domeniu de activitate, iar R. V. transcria in limba romana cererile acestora, cererile putând fi văzute și de el. Modul de lucru stabilit inițial intre O. și R. V. a fost continuat și in cadrul colaborării intre mine și R. V.. Este adevărat că a discutat si el cu mai multe persoane care doreau să meargă la muncă în străinătate însă aceste discuții consideră că au avut caracter pur accidental deoarece era vorba de persoane care au intrat în mod accidental in biroul ocupat de mine, motiv pentru care el le îndruma către biroul lui R. V.. In măsura in care un solicitant de servicii imobiliare ajungea in biroul lui R. V., acesta il trimitea in biroul ocupat de el in firmă
De asemenea inculpatul F. F. a mai arătat că această activitate a avut un caracter subsidiar, nefiind obiectul principal de activitate al societății sale. Acesta arată că nu a știut că activitatea de mediere în care firma sa era implicată era necesară autorizarea Ministerului Muncii decât in urma unui control făcut de OPC care i-a spus că pentru medierea in materia plasării forței de muncă este necesară și această autorizație. După ce s-a interesat la organele in drept, a aflat că pentru mediere este necesar ca un potențial angajator din străinătate să trimită o ofertă fermă de angajare. Este posibil ca anumite persoane care au recurs la serviciile de intermediere să fi comis fapte penale în Spania, cred că este cazul familiei F., aceștia fiind cercetați pentru furturi. Ca urmare a acestor aspecte semnalate inclusiv prin adrese scrise emise din Spania, nu a mai fost de acord să continue activitatea in care s-a implicat. In urma activităților derulate in colaborare cu R. V., apreciază că a obținut o sumă de circa 16.000 lei.”
Din verificări a rezultat că . G. SRL nu a fost autorizată de Inspectoratul Teritorial al Muncii să ofere servicii de mediere în domeniul recrutării și plasării forței de munca în țară sau în străinătate, iar numiții B. A. D. și D. T. nu au fost autorizați pe teritoriul Spaniei să presteze servicii specifice unui angajator străin și nici să reprezinte vreun angajator străin.
Mai mult societatea din România nu a avut încheiate contracte ferme de locuri de muncă, în sensul dispozițiilor art. 8 lit.d) din Legea nr.56/2000, republicată, cu angajatorul străin.
În condițiile în care mijloacele de probă administrate al cercetărilor permit reținerea presupunerii rezonabile conform căreia inculpatul F. F. și fiul acestuia ar fi fost implicați în segmentul de activitate infracțională derulat pe teritoriul României, gestul expedierii unei sume de bani din Spania de către inculpatul D. T. devine explicabil prin raportare la întreaga activitate infracțională. Deși inculpatul F. F. a arătat că de fapt banii ar fi fost trimiși către R. V., iar fiul său ar fi fost solicitat să încaseze suma de bani pe motivul că R. V. nu are cetățenie română, o asemenea explicație nu a fost susținută de nici un mijloc de probă administrat, fiind extrem de plauzibilă suspiciunea conform căreia expedierea sumei de bani din Spania către România ar reprezenta o împărțire a folosului obținut de membrii grupării infracționale în urma activităților de exploatare a persoanelor vătămate.
Conform art. 5 din Legea nr. 156/2000 agenții de ocupare a forței de muncă puteau presta servicii de medierea a angajării cetățenilor români în străinătate, numai după acreditarea lor de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Cu referire la activitatea delimitată în intervalul arătat în actul de sesizare a judecătorului de drepturi și libertăți, s-a reținut că pe teritoriul României puteau desfășura activități de mediere în vederea angajării cetățenilor români în străinătate acele societăți comerciale care aveau ca activitate principală selecția și plasarea forței de muncă. Acest aspect a fost reținut ca urmare a faptului că la data de 05.09.2002 a intrat în vigoare OG nr. 43/2002. Potrivit art. 5 al OG nr. 43/2002: „pe teritoriul României pot desfășura, în condițiile prezentei legi, activități de mediere a angajării cetățenilor români în străinătate societățile comerciale constituite în temeiul Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv filialele societăților comerciale străine, înființate în România potrivit art. 42 și 44 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care au ca activitate principală "Selecția și plasarea forței de muncă" cod CAEN - 7450, denumite în continuare agenți de ocupare a forței de muncă."
Desigur că potrivit art.I pct. 3 al HG nr. 850/2002 „Capitolul II al HG nr. 384/2001"Acreditarea agenților de ocupare a forței de muncă" se abrogă, însă această formulare legislativă nu poate conduce la concluzia că HG nr. 850/2002 a eliminat în mod expres condiția acreditării la Ministerul Muncii. Astfel, potrivit Art. 9 din Legea nr. 156/2000 - Acreditarea agenților de ocupare a forței de muncă se efectuează numai pe baza următoarelor documente justificative obligatorii: a) actul constitutiv al societății comerciale, respectiv autorizația de exercitare a unei activități independente; b) dovada înmatriculării societății comerciale în registrul comerțului; c) actele referitoare la spațiul și dotările necesare pentru buna desfășurare a activității;d) actele referitoare la numărul, structura și calificarea personalului;e) memoriul justificativ din care să rezulte posibilitatea organizării unor bănci de date privind cererea solicitanților și oferta de locuri de muncă în străinătate;f) acte din care să rezulte posibilitatea stabilirii de relații cu parteneri de mediere străini;g) situația estimativă privind costul sau tariful serviciilor de mediere. Conform art. I pct. 15 din HG nr. 850/2002 „ Articolul 18 va avea următorul cuprins: "Art. 18 - În aplicarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 156/2000, cu modificările ulterioare, și ale prezentelor norme metodologice, Inspecția Muncii desfășoară în principal următoarele activități: a) verifică îndeplinirea de către agenții de ocupare a forței de muncă a condițiilor prevăzute la art. 9 din Legea nr. 156/2000, cu modificările ulterioare. Or conform celor arătate mai sus, art 9 al Legii nr. 156/2000 se referă tocmai la condițiile de acreditare a agenților de ocupare a forței de muncă. Prin urmare abrogarea capitolului relativ la acreditarea agenților de ocupare a forței de muncă prevăzută prin HG nr. 850/2002 nu are altă semnificație decât evitarea unui paralelism legislativ în reglementare și nicidecum de suprimare a cerinței de acreditare a agenților economici, așa cum s-a reținut în concluziile scrise depuse.
În consecință judecătorul a reținut că nici un moment în intervalul descris în actul de sesizare ca fiind perioada în care s-a derulat activitatea infracțională, legea nu a exonerat pe agenții economici care desfășurau activitatea de selectare și plasare a forței de muncă de condiția acreditării de către Ministerul Muncii. Acest aspect nu poate fi considerat un aspect necunoscut de către inculpatul F. F., în condițiile în care acesta era reprezentantul legal al unei societăți comerciale care avea și acest obiect de activitate, calitate în care a luat cunoștință despre existența și perceperea taxei de mediere, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză. Plecarea persoanelor vătămate în Spania în condițiile menționate mai sus, cunoscând clar că societatea nu obținuse acreditarea, demonstrează clar că inculpatul a avut cunoștință de caracterul ilegal al demersului său. Acest aspect este demonstrat și de faptul că părțile vătămate s-au deplasat în Spania, inculpatul cunoscând clar că în Spania nu avea nicio ofertă fermă de lucru pentru acestea.
Desigur că, potrivit dispozițiilor art. 13 din Legea nr.156/2000, neîndeplinirea obligației de înregistrare la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază își are sediul agentul de ocupare a forței de muncă este sancționată contravențional, însă inducerea în eroare a persoanelor vătămate nu rezidă în lipsa acestei autorizații, ci în prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, victimele având convingerea, în urma medierii, că odată ajunse în Spania vor fi preluate în mod legal, de angajatorul străin care le va încheia contracte de muncă și care le va oferi o muncă remunerată.
Din analiza sumară a dispozițiilor art. 210 C.pen, judecătorul a reținut că infracțiunea de trafic de persoane presupune recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului victimei.
Prin această infracțiune, care sub aspectul elementului material al laturii obiective se realizează prin mai multe acțiuni alternative, trebuie să se urmărească un scop și anume exploatarea persoanei, victimă a traficului.
În conformitate cu art. 2 alin. 2 din Legea nr. 678/2000, prin exploatarea unei persoane se înțelege, între altele, executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat, cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate.
Ca mijloc de săvârșire a infracțiunii, inculpații au folosit atât înșelăciunea cu prilejul recrutării, precum și ulterior, cât și constrângerea, declarațiile persoanelor vătămate făcând referire la prezența unor persoane din familia inculpatului D. T. cu scopul de a supraveghea victimele traficului de persoane.
În atare condiții, puse în situația de a nu avea bani, aservite prin datorii, persoanele vătămate ajunse în Spania nu puteau decât să urmeze conduita care le-a fost impusă de traficanți, Odată ajunse în străinătate, părțile vătămate, lipsite de mijloace financiare, într-o țară a cărei limbă nu o cunosc, s-ar fi putut întreține numai din expediente, prin cerșit sau sustragere de bunuri.
Chiar dacă victimele și-au dat consimțământul pentru a pleca în străinătate și au acceptat ca inculpații să se ocupe de formalitățile necesare plecării în străinătate, potrivit art 16 al Legii nr. 678/2001 (în vigoare la momentul comiterii faptelor) ”consimțământul persoanei, victimă a traficului, nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului”. Prin urmare faptul că părțile vătămate au achitat o taxă de mediere și au acceptat să se urce în autocar nu reprezintă o cauză de înlăturare a răspunderii penale. Faptul că persoanele victimă a traficului de persoane au păstrat asupra lor pașapoartele nu a reprezentat de asemenea o cauză de înlăturare a răspunderii penale, cât timp ridicarea pașapoartelor este doar una dintre formele de realizare a dependenței.
De asemenea judecătorul a mai reținut că art. 210 C.pen incriminează în diferite forme faptele privind traficul de persoane în scopul exploatării acestora. Legea nu impune ca exploatarea persoanelor traficate să se fi realizat în fapt, aceasta fiind cerută numai ca scop urmărit de făptuitor.
Prin urmare, infracțiunea menționată are autonomie, indiferent de incriminarea prin alte acte normative a faptei de exploatare a persoanelor. Când exploatarea persoanelor traficate îmbracă forma unei infracțiuni, există posibilitatea reținerii unui concurs de infracțiuni.
Din tehnica legislativă folosită rezultă clar că exploatarea trebuie să constituie doar un scop urmărit, infracțiunea consumându-se indiferent dacă exploatarea s-a și realizat în fapt. În absența unor oferte ferme din partea unor posibili angajatori străini, în condițiile plecării în Spania fără a se cunoaște cu certitudine dacă părțile vătămate vor încheia un contract de muncă a rezultat că cerința scopului exploatării, așa cum este acesta definit de art. 210 alin. 1 C.pen a fost îndeplinită în cauză. Prin urmare inculpații au avut reprezentarea clară a faptului că odată ajunse pe teritoriul unei țări străine și în absența unor contracte ferme cu angajatorii de aici, părțile vătămate vor fi supuse executării unei munci, cu încălcarea nomelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate. Judecătorul de drepturi și libertăți a reiterat că infracțiunea de trafic de persoane nu impune ca această formă de exploatare să se și realizeze efectiv.
În referire la infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, conform literaturii de specialitate, subiect activ nemijlocit al infracțiunii prevăzute în art. 367 C.pen poate fi orice persoană fizică sau juridică responsabilă penal care inițiază, constituie, aderă sau sprijină un grup infracțional organizat. Fiind vorba, însă, de o formă a pluralității constituite de făptuitori, subiectul activ al infracțiunii este plural. Legiuitorul condiționează existența grupului infracțional organizat de un număr minim de participanți, respectiv trei, număr multiplu apreciat ca fiind necesar constituirii unei organizații complexe, cu ierarhii și roluri prestabilite. Reunirea voințelor a cel puțin trei persoane dă naștere unui organism plural, apt să-și impună voința colectivă în atingerea scopurilor, independent de voința individuală a fiecărui membru. În literatura de specialitate română și străină a fost amplu dezbătută posibilitatea sancționării unei persoane care face parte dintr-o organizație criminală și pentru infracțiunile program, în situația în care în sarcina acesteia nu poate fi reținut niciun act material al vreuneia dintre aceste infracțiuni.
În literatura de specialitate a fost promovată opinia conform căreia este necesară sancționarea individului ce face parte dintr-o structură de tip mafiot în sarcina căruia poate fi dovedit acel pactum sceleris cu o astfel de organizație, nu doar pentru infracțiunea–mijloc, ci și pentru infracțiunea-scop, întrucât contribuția cauzală la comiterea acesteia din urmă este una prezumată. În acest sens, infracțiunea–scop, chiar în lipsa unei contribuții concrete, reprezintă efortul conjugat al tuturor celor care contribuie conștient la înfăptuirea organizației, întrucât agentul, odată cu constituirea unei societas sceleris, a conceput un plan clar și bine definit al unor infracțiuni realizabile în cadrul acordului asociativ.
Rezultă că, pentru a fi în prezența unui grup infracțional organizat este necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ două condiții și anume: - în primul rând, este necesar ca grupul să fie format din trei sau mai multe persoane și să funcționeze pe o anumită perioadă de timp și în mod coordonat. Cu privire la modul coordonat de funcționare, este nevoie ca în cadrul grupului să existe o subordonare ierarhică prestabilită, în sensul că trebuie prevăzut rolul fiecărui membru în parte în comiterea infracțiunii. De asemenea, caracterul coordonat presupune planificare,organizare, control cât și procurarea de instrumente, mijloace,specifice, folosirea de combinații, etc.
O a doua condiție esențială pentru existența grupului infracțional organizat, este aceea ca el să nu aibă un caracter ocazional, ci să fie constituit pe baza unui „studiu” prealabil care să aibă în vedere anumite calități, însușiri și specializări ale membrilor acestuia. În fapt, grupul trebuie să aibă o structură determinată, adică să aibă anumite componente cu sarcini complementare în realizarea activității infracționale, o așa zisă diviziune a muncii în cadrul unei ierarhii cu roluri prestabilite și reguli de comportare specifice unei unități structurate.
Raportând aceste statuări ale literaturii de specialitate la realitatea faptică demonstrată prin materialul probator administrat în cauză, judecătorul a reținut că există presupunerea caracterului neechivoc al înțelegerii existente între membrii grupării infracționale, faptele comise fiind pregătite, corelate și mascate sub aparența unor operațiuni comerciale normale. Actele prin care inculpații au reușit să inducă în eroare persoanele vătămate par a fi riguros concepute, fiecare inculpat având un anumit rol în ansamblul activității infracționale, unii dintre inculpați între care se află și F. F. acționând în România pe segmentul de recrutare și inducere în eroare a victimelor iar alții în Spania – inculpatul D. T., acesta fiind angrenat pe segmentul exploatării și constrângerii persoanelor vătămate.
Prin urmare, așa cum s-a arătat și în referatul cu propunere de luarea a măsurii arestării preventive, există mijloace de probă care justifică reținerea presupunerii conform căreia grupul infracțional a fost inițiat la începutul anului 2011 de către inculpatul F. F. și suspectul Voda R. C., ulterior fiind cooptați în vederea atingerii scopului infracțional (exploatarea prin muncă în Spania) și inculpatul D. TIBRERIU împreună cu suspectul B. A. D., acesta din urmă fiind cercetat și în Spania pentru infracțiuni de aceeași natură.
Examinând actele și lucrările dosarului de urmărire penală prin raportare la temeiurile invocate în motivarea referatului cu propunere de luare a măsurii arestării preventive, judecătorul a reținut în esență că potrivit art. 223 alin. 2 Cpp. „măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.”
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală judecătorul a reținut că mijloacele de probă administrate de la data începerii urmăririi penale în cauză și până la data sesizării judecătorului de drepturi și libertăți cu propunerea de luare a măsurii arestării preventiv nu au modificat în nicio măsură presupunerea rezonabilă conform căreia inculpații ar fi participat la comiterea activităților infracționale pentru care sunt cercetați în cauză. Extrem de relevante au fost din acest punct de vedere depozițiile martorilor audiați în cauză, declarațiile suspecților și ale persoanelor vătămate, toate fiind coroborate cu declarațiile inculpatului F. F., care a arătat că a prestat servicii de intermediere pe piața forței de muncă, fără a deține autorizațiile necesare.
Cât privește condiția referitoare la existența în cauză a probelor din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, judecătorul a constatat că și aceasta este îndeplinită. În lipsa unei definiții legale a noțiunii de pericol pentru ordinea publică, în practică sunt avute în vedere mai multe aspecte (care constituie totodată criterii complementare de care se ține cont la alegerea măsurii preventive, conform art. 223 alin. final Cod procedură penală), printre care natura și gravitatea faptelor săvârșite, urmările produse, caracterul elaborat și organizat în care inculpații ar fi acționat, dar și numărul extrem de mare de persoane afectate prin astfel de activități. Astfel, conform referatului cu propunere de luare a măsurii arestării preventive, timpul îndelungat de investigații de la data sesizării și până la data prezentei propuneri a fost justificată de necesitatea reaudierii persoanele vătămate care, inițial, au depus plângeri la diferite secții de poliție ( plângeri care ulterior au fost conexate), de necesitatea depistării și a altor victime la care s-a făcut referire în declarațiilor persoanelor vătămate audiate, precum și de demersurile efectuate în scopul depistării autorilor infracțiunilor reținute în cauză, întrucât societatea de mediere și-a încetat activitatea la sediul declarat la registrul comerțului.
Sub aspectul gradului de pericol concret pentru ordinea publică s-a impus a fi reținută și perseverența inculpaților F. F. și D. T., fost R., dar și a suspecților Voda R. C., B. D. A., în săvârșirea infracțiunilor pentru care aceștia sunt cercetați, activitatea infracțională desfășurându-se pe o perioada îndelungată ca urmare a interesul manifestat de un număr mare de cetățeni români, doritori să fie angajați pe teritoriul altor state, cu respectarea dispozițiilor legale și a drepturilor omului în vederea obținerii unor venituri decente.
În ceea ce privește intensitatea pericolului pentru ordinea publică pentru ca măsura preventivă solicitată să poată fi dispusă, judecătorul nu a putut reține susținerea apărării conform căreia existența pericolului pentru ordinea publică poate fi reținută doar dacă există probe că, odată pus în libertate, inculpatul ar săvârși de îndată faptă de o violență extremă care ar putea inspira un acut sentiment de nesiguranță în rândul opiniei publice. Față de formularea actuală a art. 223 alin. 2 Cpp, judecătorul nu a putut considera că aceasta a fost intenția legiuitorului. Pericolul pentru ordinea publică reprezintă temerea că, odată pus în libertate, inculpatul ar comite fapte penale ori ar declanșa puternice reacții în rândul opiniei publice, determinate de fapta pentru care este cercetat.
În unele situații gravitatea deosebită a faptei comise poate fi suficientă pentru a contura aprecierea că cercetarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. În această ipoteză, mijloacele de probă care demonstrează că cercetarea inculpatului în libertate prezintă un grad ridicat de pericol concret pentru ordinea publică au fost chiar probele din care a rezultat că a fost comisă o faptă prevăzută de legea penală iar inculpatul a participat la comiterea acesteia.
În alte situații, antecedentele penale pot justifica presupunerea că inculpatul ar putea reveni la comiterea actelor antisociale față de care reacția anterioară a societății nu a avut rezultatul scontat. Antecedentele penale prezintă relevanță dacă infracțiunea pentru care se solicită luarea măsurii preventive prezintă un anumit grad de pericol social .
Practic, existența pericolului pentru ordinea publică reprezintă mai mult un pronostic făcut de judecătorul de drepturi și libertăți asupra comportamentului viitor al inculpatului. Or, o asemenea apreciere se bazează în primul rând pe gravitatea concretă a faptei comise, care nu se confundă cu pericolul social al faptei săvârșite, relevat în pedeapsa prevăzută de lege, iar în al doilea rând pe circumstanțele personale ale inculpatului.
Sub aspectul ambelor criterii, judecătorul a reținut că privarea provizorie de libertate a inculpaților este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Modalitatea de săvârșire a infracțiunilor de trafic de persoane, prin intermediul unor societăți comerciale care dau aparență de legalitate, câștigând în mod fraudulos încrederea beneficiarilor, provoacă indignare în rândul populației și este în măsura să descurajeze cetățenii romani care intenționează sa apeleze la astfel de „ mediatori” pentru a obține un loc de muncă legal.
Așa cum s-a arătat și în literatura de specialitate, societatea contemporană este confruntată cu grave consecințe ale diverselor forme organizate de delincvență. Calificat ca fenomen subteran cu dimensiuni globale, responsabil pentru un număr considerabil de drame omenești, traficul de ființe umane există, fiind dezvoltat mai ales în statele care întâmpină dificultăți economice, cu implicații adânci în ceea ce privește nivelul de trai al populației. Modul în care activitatea infracțională a fost concepută și pusă în aplicare justifică reținerea presupunerii conform căreia inculpații au demonstrat o mare capacitate de adaptare față de schimbările de condiții și de situații intervenite la nivel european. Practic inculpații aflați în România se adresau unor persoane lipsite de mijloace tehnice avansate de informare, având la dispoziție doar presa scrisă pentru a putea găsi un loc de muncă în străinătate, fără a fi în posesia unor cunoștințe și dotări tehnice minime necesare pentru verificarea societății cu care încheiau contractul de mediere în vederea plecării la muncă în Spania. Accesul la mediul virtual prin intermediul unui calculator ar fi putut reprezenta pentru persoanele vătămate o formă de verificare a bonității societății inculpatului F. F., implicit a existenței acreditării necesare din partea Ministerului Muncii. Chemarea persoanelor solicitante la sediul firmei pentru a fi oferite lămuriri și mutarea sediului firmei cu scopul de a nu fi apoi contactați de persoanele nemulțumite, reprezintă modalități de operare performante folosite în cadrul activităților ilicite. De asemenea, preluarea cetățenilor români cu posibilități reduse de informare de un conațional, odată ce ajungeau pe teritoriul Spaniei, a demonstrat că inculpații au folosit acel mod de operare care să inducă cel mai mult în eroare persoanele vătămate, acestea necunoscând nici limba țării în care ajungeau și nici instituțiile cărora ar fi trebuit să se adreseze în calitate de victime ale traficului de persoane.
Modalitățile de recrutare folosite în România demonstrează în egală măsură un grad de potențial criminogen extrem de ridicat al inculpaților, aceștia prezentând persoanelor vătămate o situație extrem de atrăgătoare, respectiv posibilitatea câștigării într-o singură zi de muncă în Spania a salariului pentru o lună întreagă de muncă în România, fără a exista însă vreun fel de corespondență concretă și directă cu vreun posibil angajator Spaniol.
Existența unor beneficii substanțiale de ordin pecuniar a fost demonstrată de tranzacțiile Western Union, din adresa atașată la fila 159 vol. 5 dup rezultând că inculpatul D. T. a efectuat 14 astfel de tranzacții către inculpații care acționau în România.
Perseverența activităților infracționale, modul de operare folosit, numărul mare de persoane prejudiciate raportat la beneficiile financiare obținute a demonstrat că cercetarea inculpaților în libertate prezintă un grad ridicat de pericol concret pentru ordinea publică, existând atât riscul revenirii la activități infracționale similare cât și posibilitatea zădărnicirii aflării adevărului, în condițiile în care nu au fost identificate toate persoanele vătămate care au recurs la serviciile firmei inculpatului F. F..
În cauză s-a impus dispunerea celei mai intruzive măsuri preventive cu caracter custodial, existența unei măsuri preventive mai blânde dispuse anterior față de inculpatul D. T. neavând relevanță, măsura controlului judiciar dispusă față de acesta încetând de drept la momentul luării măsurii reținerii pe data de 04.11.2014.
Prin încheierea de ședință din data de 28.11.2014 pronunțată în dosarul nr._/3/2014, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București – Secția I Penală a admis propunerea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial București și a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților F. F. și D. T., fost RADUCAN pe o perioada de 30 de zile, începând cu data de 05.12.2014 până la data de 03.01.2015.
O ultimă prelungire a măsurii arestării preventive a fost dispusă prin încheierea de ședință din data de 23.12.2014, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București – Secția I Penală a admis propunerea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial București și a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților F. F. și D. T., fost RADUCAN pe o perioada de 30 de zile începând cu data de 04.01.2015 până la data de 02.02.2015.
La termenele din 30.01.2015 și 25.02.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și a menținut această măsură, prin ultima încheiere, doar în privința inculpatului D. T., în privința inculpatului F. F., față de situația medicală gravă a acestuia, dispunând înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar, încheierea rămânând definitivă în privința acestuia în data de 27.02.2015, ca urmare a respingerii contestației formulate de către Ministerul Public.
În baza art. 362 alin. 2) C.p.p. și art. 208 C.p.p., instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate față de inculpatul D. T., precum și cea a măsurii controlului judiciar luate față de inculpatul F. F., menținând această măsură preventivă, pentru motivele ce au fost expuse în continuare. Măsurile preventive au fost luate, prelungită (în cazul arestării preventive) și menținute cu respectarea dispozițiilor legale (de către organe judiciare competente în acest sens, cu respectarea dreptului la apărare, inclusiv prin permiterea accesului apărării la dosar, cu respectarea principiului egalității armelor, cu respectarea dispozițiilor procesual penale din materia măsurilor preventive referitoare la termene) și în mod temeinic, mijloacele de probă administrate până la momentul când organele judiciare s-au pronunțat justificând presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile respective, aspecte confirmate de către Curtea de Apel București în ocaziile în care încheierile pronunțate de judecători de drepturi și libertăți și de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București au fost supuse controlului judiciar. Între timp nu a fost administrat un probatoriu de natură să contureze, în privința pretinsei traficări a persoanelor avute în vedere de judecătorul de drepturi și libertăți la momentul luării măsurii preventive, o situație de fapt diferită.
Judecătorul a apreciat că în continuare se poate reține gravitatea acestor fapte, care au implicat specularea situației financiare delicate a victimelor și a lipsei acestora de informare cu privire la drepturile de care beneficiau legat de angajarea lor în străinătate și obligațiile ce reveneau în acest domeniu agenților de ocupare a forței de muncă în sensul prevederilor Legii 156/2000, cu acceptarea aducerii victimelor ajunse pe teritoriul unui stat străin a cărui limbă nu o cunoșteau, în situații degradante, de aservire în raport cu persoanele de legătură, fără nicio preocupare pentru consecințele, în privința situației materiale, stării de sănătate, inclusiv psihică, pe care aceste experiențe le-ar putea produce asupra victimelor. Gravitatea activității pretins infracționale desfășurate de către inculpați este dată și de presupunerea rezonabilă a unei perseverențe infracționale. La acest moment procesual, și în contextul unei societăți românești în care nivelul scăzut de informare și dificultățile financiare cu care se confruntă o parte însemnată a populației ar putea aduce multe alte persoane în situații similare celei a victimelor din cauză, o altă soluție decât aceea de menținere a măsurilor preventive luate ar fi de natură să genereze o profundă indignare în rândul opiniei publice, un sentiment de nesiguranță și să încurajeze conduite similare. Diferența dintre cei doi inculpați, sub aspectul măsurilor preventive sub imperiul cărora se află, s-a datorat exclusiv situației medicale a inculpatului F. F., aceasta determinând înlocuirea măsurii arestării preventive dispuse și în privința acestuia, cu măsura controlului judiciar.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație, în termen legal, inculpatul D. T. cauza fiind înregistrată la data de 27.05.2015 la Curtea de Apel București–Secția a II-a Penală sub nr._ (1901/2015).
Contestatorul-inculpat D. T., prin apărător, ca considerat că nucleul acestui dosar a constat în activitatea numitului F. F. care conducea societatea . SRL, recruta diferite persoane și practic, era coordonatorul acestor activități.
Prin rechizitoriu au fost reținute în sarcina inculpatului D. 5 infracțiuni iar în sarcina numitului F. F. peste 20 de infracțiuni acesta aflându-se, în prezent, sub control judiciar. De asemenea, B. A. și F. F. C. sunt în libertate.
A mai arătat că dosarul a fost trimis în vederea discutării reunirii la dosarul nr._/3/2014 în care sunt reținute infracțiuni ulterioare celor care există în prezentul dosar. În acel dosar, inculpatul D. este, în prezent, în libertate anterior fiind dispusă măsura controlului judiciar.
În temeiul art. 206 alin. 7 Cod procedură penală, a solicitat înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu și a apreciat că nu se impietează cercetarea judecătorească și nici judecata pe fond.
În dosarul în care se va discuta reunirea toți ceilalți inculpați sunt liberi, inculpatul D. fiind singurul care este arestat preventiv.
A arătat că inculpatul este în arest preventiv de mai bine de 6 luni și a considerat că în arest la domiciliu se poate asigura buna desfășurare a procesului penal iar în momentul în care se va dispune reunirea să fie într-o situație egală cu inculpații care au săvârșit infracțiuni mult mai grave, participarea lor în acest grup infracțional organizat este cu adevărat reală.
A precizat că inculpatul D. era un simplu șofer în Spania, are copii minori iar mama i-a decedat în luna februarie tocmai din acest motiv.
A invocat decizia Curții Constituționale prin care există o echivalență între arestul la domiciliu și arestul preventiv din punct de vedere al măsurii și a solicitat, în temeiul art. 206 alin. 7 Cod procedură penală, înlocuirea cu măsura preventivă prevăzută de art. 202 alin. 4 lit. d, respectiv arestul la domiciliu cu obligațiile aferente, asigurându-se, totodată, scopul prevăzut de art. 202 alin. 2 Cod procedură penală.
Examinând încheierea contestată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 206 C.p.p., Curtea va respinge ca nefondată contestația formulată, având în vedere următoarele considerente:
În mod just a reținut instanța de fond că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului D. T. subzistă pe deplin, întrucât de la data ultimei verificări a măsurii și până în prezent nu au intervenit modificări de natură a conchide că s-ar fi schimbat sau ar fi încetat aceste temeiuri, respectiv că o măsură preventivă mai ușoară ar fi suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art.202 alin.1 C.p.p., respectiv buna desfășurare a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la judecată sau al prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.
Astfel, în continuare sunt îndeplinite condițiile art. 202 alin.1, 3 și 4 lit. e Cod procedură penală și art. 223 alin.2 Cod procedură penală, justificându-se menținerea arestării preventive.
Curtea constată că în continuare există în cauză probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul D. T. a comis infracțiunile de trafic de persoane și constituire grup infracțional organizat, prevăzute de de art. 210 alin.(1) lit.a) C.pen. și art. 367 alin. (1) C.pen., cu aplic. art. 38 alin.(1) C.pen.
În fapt, în esență, Curtea reține că la începutul anului 2011, inculpatul D. T., împreună cu inculpatul F. F., în calitate de director general al S.C. FLORES AND MAMA G. S.R.L. și cu inculpatul B. A., au constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane prin exploatarea în muncă, iar prin inducerea în eroare cu ocazia încheierii unor contracte de mediere, le-a recrutat, în luna februarie 2011, pe persoanele vătămate P. N., N. C. C., N. A., F. F., F. M. G., în scopul exploatării acestora pe teritoriul Spaniei, prin executarea unei munci cu încălcarea normelor legale privind condițiile de munca, salarizare, sănătate și securitate.
Instanța de control are în vedere mijloacele de probă administrate până în prezent, respectiv proces-verbal de sesizare din oficiu, procese-verbale de constatare, declarații inculpați, declarații martori, înscrisuri etc.
Totodată, sunt îndeplinite și cerințele art.223 al.2 Cpp, în condițiile în care există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis o infracțiune de trafic de persoane, iar privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
În acest sens, Curtea are în vedere gravitatea infracțiunilor comise de către inculpat, trafic de persoane, în cadrul unui grup infracțional organizat, animat de dorința de a obține venituri prin comiterea faptelor.
O astfel de infracțiune este de natură să justifice prevenția inculpatului pentru o perioadă de timp, în condițiile în care acesta a participat activ la exploatarea victimelor, ce se aflau într-o țară străină a cărei limbă nu o înțelegeau, depinzând de inculpat, acesta fiind persoana ce se ocupa în mod direct de activitate și trimitea sumele de bani obținute către ceilalți inculpați în cauză; ca atare, infracțiunile de acest gen sunt de natură să producă teamă și tulburare opiniei publice, justificând luarea măsurii preventive celei mai grave.
Mai mult decât atât, inculpatul a acționat în formă continuată, dând dovadă de perseverență infracțională, existând deci riscul crescut ca acesta să comită și alte infracțiuni de același gen ori de altă natură pentru a-și procura venituri, menținerea măsurii arestării preventive fiind necesară și sub acest aspect, păstrându-se și caracterul proporțional între gravitatea măsurii și scopul urmărit prin luarea acesteia.
Totodată, Curtea apreciază că arestarea nu a depășit o durată rezonabilă, în condițiile în care inculpatul se află în stare de arest de aproximativ 7 luni, iar autoritățile judiciare nu au data dovadă de pasivitate, dosarul fiind înaintat instanței de judecată la scurt timp după momentul arestării preventive (ianuarie 2015).
În lumina considerentelor anterioare, Curtea apreciază că o altă măsură preventivă, astfel cum solicită inculpatul nu este suficientă în cauză pentru a se asigura atingerea scopurilor măsurilor preventive.
Față de aceste considerente, Curtea în baza art.206 Cpp, va respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul D. T. împotriva încheierii din data de 15.05.2015, pronunțată de Tribunalul București-Secția I Penală în dosarul cu numărul_ 15.
În baza art.275 al.2 Cpp, va obliga inculpatul la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În baza art.206 Cpp, respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul D. T. împotriva încheierii din data de 15.05.2015, pronunțată de Tribunalul București-Secția I Penală în dosarul cu numărul_ 15.
În baza art.275 al.2 Cpp, obligă inculpatul la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. F. V. E. L. N.
Red.jud.B.F.V.
Dact.BFV/EA-2 ex
T.B.S.I.P.-jud.A.S.
| ← Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 898/2015.... | Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Sentința nr.... → |
|---|
