Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr. 68/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 68/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 39044/3/2014/a3
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A PENALĂ
Dosar nr._
(300/2015)
Decizia penală nr.68/CO
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: GEORGIANA TUDOR
GREFIER: VICTORIȚA S.
Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală a fost reprezentat de procuror L. E.
Pe rol, judecarea cauzei având ca obiect contestația formulată de inculpații T. M., C. D. și I. G., împotriva încheierii din data de 13.01.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția Penală, în dosar nr._ 14.
Dezbaterile și susținerile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 28 ianuarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la 30 ianuarie 2015, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra contestațiilor de față, constată că:
Prin încheierea de ședință din data de 13.01.2015 pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală I. În baza art. 362 cu referire la art. 208 C.pr.pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii preventive luată față de inculpații G. F. M., C. RUT, D. A., D. G. A., G. C., F. N., ALFRED-L. LORENTZA, C. D., I. G. și T. M. .
S-a menținut starea de arest a inculpatului T. M..
S-a menținut măsura arestului la domiciliu față de inculpații G. F. M., C. RUT, D. A., D. G. A., G. C., F. N., ALFRED-L. LORENTZA, C. D. și I. G..
S-au respins, ca neîntemeiate, cererile formulate de inculpații D. G. A. și C. D. de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar.
S-a admis cererea formulate de inculpatul D. G. A. și drept consecință s-a încuviințat acestuia să părăsească imobilul unde locuiește, să însoțească și să preia de la grădiniță pe copilul său minor Z. A. Ș., de luni până vineri, în intervalele orare 07.30 – 08.30 și 11.00-12.30.
S-a admis cererea formulată de inculpatul G. F. M. și drept consecință s-a încuviințat acestuia să părăsească imobilul unde locuiește și să se deplaseze la Serviciu de Stare Civilă din cadrul Primăriei Sector 5 București pentru efectuarea formalităților necesare în vederea obținerii certificatelor de naștere pentru copiii săi minori.
Inculpatul G. F. M. are obligația de a încunoștința organul de poliție, care îl supraveghează, atât cu privire la ziua în care se deplasează pentru efectuarea formalităților, cât și cu privire la ziua în care se deplasează pentru ridicarea certificatelor de naștere ale minorilor.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut că:
Prin rechizitoriul nr. 92/D/P/2012 al Ministerului Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, între alții, au fost trimiși în judecată inculpații:
- C. D. - în stare de arest preventiv - pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, și trafic de minori, prev. de art. 13 alin. 1 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și art. 33 lit. a Cod penal din 1969;
- I. G. - în stare de arest preventiv - pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, și trafic de minori, prev. de art. 13 alin. 1 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea disp. art. 33 lit. a Cod penal din 1969.
În sarcina inculpatei C. D. s-a reținut faptul că, în perioada septembrie 2011- februarie 2012, a exploatat sexual, prin găzduire, postarea de anunțuri pe internet și transportul la adresele indicate de către clienți, pe minorele M. D. L. C., cunoscută sub numele de “L.”, și P. A. E.; transportul la domiciliile clienților era efectuat de către diferiți taximetriști de încredere ai acesteia, cel mai des folosit fiind inculpatul T. E. B.; de cele mai multe ori, inculpata desfășura activități comune cu inculpata D. C., atunci când clienții doreau mai multe fete, în vederea prestării de servicii sexuale.
În sarcina inculpatului I. G. s-a reținut faptul că, în perioada septembrie 2011 - martie 2012, împreună cu inculpații C. Maranata și M. O. G., a cumpărat-o pe minora P. A. E. de la inculpatul C. G., pe care a transportat-o până la București, unde a fost exploatată sexual de către inculpatul C. Maranata.
Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 22.11.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2013, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților C. D. și I. G. pe o perioadă de 29 de zile, de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.
Pentru a dispune astfel, judecătorul a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 136 C.pr.pen. din 1969, art. 143 C.pr.pen. din 1969 și art. 148 alin. 1 lit. f C.pr.pen. din 1969, în sensul că, în cauză, există indicii temeinice că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați, că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Prin încheierea din data de 25.08.2014 a Tribunalului București - Secția I Penală s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatei C. D. cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, fiind instituite în sarcina inculpatei obligațiile specifice conținutului acestei măsuri preventive.
Prin Decizia penală nr. 670/C din data de 04.09.2014 a Curții de Apel București - Secția I Penală s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului I. G. cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, fiind instituite în sarcina inculpatului obligațiile specifice conținutului acestei măsuri preventive.
Potrivit dispozițiilor art. 362 alin. 2 C.pr.pen., în cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, instanța este datoare să verifice, în cursul judecății, în ședință publică, legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispozițiilor art. 208.
Potrivit dispozițiilor art. 208 alin. 4 C.pr.pen., în tot cursul judecății, instanța, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu dispuse față de inculpat.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile menționate, tribunalul a constatat că măsura arestului la domiciliu a inculpaților este legală și temeinică, iar temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri subzistă și justifică în continuare menținerea acestei măsuri preventive.
S-a reține faptul că, în cauză, există suficiente indicii temeinice, în sensul art. 209 C.pr.pen. raportat la art. 202 C.pr.pen. coroborat cu art. 223 C.pr.pen., care conduc la suspiciunea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată, relevante în acest sens fiind: procesul-verbal de sesizare din oficiu al organelor de poliție; declarațiile părților vătămate; declarațiile martorilor audiați în cauză; verificările și investigațiile efectuate de organele de poliție; declarațiile învinuiților și inculpaților; procesele-verbale de recunoaștere de pe planșe fotografice; procesele-verbale de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice, procesele-verbale de percheziție domiciliară; activitățile de cooperare polițienească și de cooperare judiciară internațională, celelalte acte întocmite de către organele de urmărire penală.
Totodată, tribunalul a reținut incidența dispozițiilor art. 218 alin. 1 și 2 C.pr.pen., în sensul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 223 alin. 2 C.pr.pen., întrucât este vorba de infracțiunea de trafic de persoane și de alte infracțiuni pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 5 ani, iar, în raport de circumstanțele reale ale presupuselor fapte imputate inculpaților și de circumstanțele personale ale acestora, măsura preventivă a arestului la domiciliu apare în continuare ca fiind justificată și suficientă pentru buna desfășurare a procesului penal.
În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă inculpații, tribunalul a reținut că acesta nu rezultă automat din limitele mari de pedeapsă, ci din: amploarea activității infracționale, care au fost cercetați și trimiși în judecată împreună cu alți inculpați; natura și gravitatea deosebită a faptelor concrete imputate acestora; împrejurările și modalitatea în care se prefigurează că aceștia au acționat; curajul și determinarea cu care aceștia au acționat în vederea obținerii unor venituri ilicite importante, pe seama persoanelor minore și majore traficate, a căror sănătate și integritate corporală au fost puse într-un real pericol; perseverența infracțională deosebită a inculpaților reliefată de perioada mare de timp în care au acționat; înmulțirea alarmantă a infracțiunilor de trafic de persoane, în ciuda numeroaselor anchete penale larg mediatizate; angrenarea unui număr tot mai mare de persoane constituite în grupuri organizate, care au ca scop comiterea unor fapte similare cu cele pentru care sunt judecați inculpații din cauza de față. Or toate aceste împrejurări, care au rezultat fără dubiu din probele administrate în cauză și din fapte de largă notorietate, impun cu necesitate intensificarea eforturilor de reprimare a acestui tip de infracțiuni atât pentru conservarea ordinii publice și pentru întărirea sentimentului de securitate și a celui de încredere în organele abilitate cu cercetarea și combaterea acestor fapte, dar și pentru descurajarea persoanelor tentate să comită astfel de fapte, care generează nu doar un pericol abstract însemnat, ci un pericol concret deosebit de ridicat prin prejudicierea gravă a sentimentului de securitate al cetățenilor și încrederii în capacitatea organelor statului de a combate eficient astfel de fapte.
Indiciile temeinice că inculpații au acționat împreună cu alte persoane o perioadă mare de timp, în vederea obținerii de venituri ilicite însemnate, folosirea de mijloace frauduloase pentru comiterea faptelor supuse judecății, amploarea activității infracționale, au justificat presupunerea rezonabilă că lăsarea in libertate a inculpaților fără a exista un control riguros prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel fiind, tribunalul a constatat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestului la domiciliu se mențin iar acestea, astfel cum au fost prezentate mai sus, justifică necesitatea menținerii în continuare a inculpaților în stare de arest la domiciliu pentru o mai bună desfășurare a procesului penal, conform art. 202 alin. 1 C.pr.pen., nicio altă măsură preventivă mai puțin severă nefiind în măsură să asigure o reală conservare a ordinii publice, cel puțin la acest moment procesual, când a trecut o perioadă scurtă de la luarea acestei măsuri, iar în activitatea organelor de anchetă nu s-au constatat perioade de inactivitate.
Deși este adevărat că stare de arest la domiciliu, ca și arestul preventiv, reprezinte o situație de excepție, stare de libertate fiind starea obișnuită în care se impune a fi cercetată o persoană, în cauza de față, gravitatea și împrejurările comiterii faptelor, rezonanța socială deosebit de negativă a acestor fapte, afectarea imaginii statului în cadrul organismelor europene, cu referire la îndeplinirea obligațiilor comunitare de combatere a traficului de persoane și de asigurare a securității granițelor UE cu statele non-membre, condiție obligatorie pentru aderare la Spațiul Schengen, toate acestea impun concluzia că există o situație de excepție ce reclamă o măsură de excepție cum este cea a arestului la domiciliu, soluțiile alternative fiind vădit insuficiente.
În ceea ce privește circumstanțele de ordin personal ale inculpaților, cum sunt comportamentul anterior săvârșiri faptelor, lipsa antecedentelor penale a unora dintre ei, recunoașterea sinceră a faptelor, perioada petrecută în arest preventiv și la domiciliu, situația familială, etc., tribunalul a considerat că ele trebuie avute în vedere, de principiu, cu ocazia soluționării cauzei pe fond, întrucât nu justifică aprecierea rezonabilă că cercetarea se poate face cu inculpații în stare de libertate sub controlul riguros al instituțiilor abilitate ale statului.
În consecință, tribunalul în baza art. 362 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 208 alin. 3 C.pr.pen. și art. 207 alin. 4 C.pr.pen., a menținut starea de arest la domiciliu a inculpaților C. D. și I. G..
Pentru aceleași motive s-a respins, ca vădit neîntemeiată, cererea formulată de inculpata C. D. de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, dezideratele urmărite de aceștia putând fi realizate și prin formularea unor cereri care să le permită, după caz, prestarea unei activități aducătoare de venituri, schimbarea locuinței sau urmarea unor tratamente medicale, astfel încât să se păstreze un just echilibru între interesele particulare ale inculpaților și interesele generale ale justiției, între care și cel de soluționare a cauzei într-un termen rezonabil și de preîntâmpinare a reluării activității infracționale de cei doi inculpați.
Prin rechizitoriul nr. 92/D/P/2012 al Ministerului Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, între alții, a fost trimis în judecată și inculpatul T. M. - în stare de arest preventiv în lipsă - pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, și trafic de minori, prev. de art. 13 alin. 1 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 33 lit. a Cod penal din 1969.
În sarcina inculpatului T. M. s-a reținut faptul că, în perioada septembrie 2009 - martie 2012, după ce în prealabil a efectuat demersuri și a obținut cărți de identitate false pentru două minore, respectiv O. M. D. și L. I., le-a găzduit și a încercat să le transporte pe acestea ilegal în Italia, fiind însă opriți la granița cu Ungaria datorită depistării actelor false.
Inculpatul T. M. a fost arestat preventiv în lipsă în baza M.A.P. nr. 361/UP/02.12.2013, emis de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, apreciindu-se a fi întrunite condițiile art. 143 C.pr.pen. din 1968 (întrucât există indicii temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat) și art. 148 lit. f C.pr.pen. din 1968 (deoarece pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, în raport de natura și modalitatea concretă de săvârșire a faptelor).
Prin încheierea de ședință din data de 11.09.2014, a fost confirmată arestarea preventivă a inculpatului T. M. și executarea mandatului de arestare preventivă nr. 361/UP/02.12.2013, emis de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2013.
Tribunalul a reținut că, potrivit art. 242 alin. 2 C.pr.pen., măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, s-a apreciat că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 C.pr.pen..
Potrivit art. 362 și art.208 C.pr.pen. instanța se pronunță, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive.
În cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, instanța este datoare să verifice, în cursul judecății, în ședință publică, legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispozițiilor art. 208.
Judecătorul de cameră preliminară înaintează dosarul instanței de judecată cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea măsurii preventive.
Instanța de judecată verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului.
Dispozițiile art. 207 alin. (3) - (5) se aplică în mod corespunzător.
În tot cursul judecății, instanța, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu dispuse față de inculpat.
Conform art.207 alin.3-5 C.pr.pen., dispozițiile art. 235 alin. (4) - (6) se aplică în mod corespunzător.
Când s-a constatat că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat.
Când s-a constatat că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care a rezultat nelegalitatea măsurii preventive, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere revocarea acesteia și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile legale menționate, s-a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului T. M. este legală si temeinică, iar temeiurile avute în vedere la ultima verificare a stării de arest din data de 08.12.2014, subzistă și impun în continuare privarea inculpatului de libertate.
Astfel, din probatoriul administrat de organul de urmărire penală, a rezultat suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa, în sensul că, în perioada septembrie 2009 - martie 2012, după ce în prealabil a efectuat demersuri și a obținut cărți de identitate false pentru două minore, respectiv O. M. D. și L. I., le-a găzduit și a încercat să le transporte pe acestea ilegal în Italia, fiind însă opriți la granița cu Ungaria datorită depistării actelor false, relevante în acest sens fiind: procesul-verbal de sesizare din oficiu al organelor de poliție; declarațiile persoanelor vătămate; declarațiile martorilor audiați în cauză; verificările și investigațiile efectuate de organele de poliție; declarațiile învinuiților și inculpaților; procesele-verbale de recunoaștere de pe planșe fotografice; procesele-verbale de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice, procesele-verbale de percheziție domiciliară; activitățile de cooperare polițienească și de cooperare judiciară internațională, celelalte acte întocmite de către organele de urmărire penală.
Tribunalul nu a putut primi susținerile inculpatului că nu a fost implicat în săvârșirea faptelor pentru care a fost arestat, lipsa de consistență și de credibilitate a susținerilor sale fiind evidentă.
Astfel, deși inculpatul a susținut că era căsătorit, acesta s-a prezentat a fi fost implicat într-o relație de prietenie pasageră cu persoana vătămată O. M. D., chiar și după ce aceasta era însărcinată cu un alt bărbat.
Tribunalul a reținut că persoana vătămată a arătat că inculpatul i-a procurat un act de identitate fals pentru a putea părăsi teritoriul României și a ajunge în Italia, unde a fost obligată să practice prostituția.
Faptul că inculpatul a câștigat încrederea minorei O. M. D., căreia i-a insuflat impresia că își dorea să înceapă o relație de iubire cu ea și faptul că în Italia inculpatul nu a fost în măsură să asigure locul de muncă promis a relevat adevăratul scop avut în vedere de inculpatul T. M., respectiv exploatarea sexuală a persoanei vătămate, care a fost pusă într-o situație de vădită vulnerabilitate și de constrângere morală, aceasta fiind nevoită să accepte propunerea de practicare a prostituția pentru asigurarea mijloacelor de subzistență.
Tribunalul a apreciat că s-au menținut și cerințele prev. de art. 223 și urm. C.pr.pen. cu referire la art.202 alin.3 C.pr.pen., întrucât este vorba de infracțiunea de trafic de persoane și de alte infracțiuni pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 5 ani, iar, în raport de circumstanțele reale ale presupuselor fapte imputate inculpatului și de circumstanțele personale ale acestuia, măsura preventivă a arestului apare în continuare ca fiind justificată pentru buna desfășurare a procesului penal.
În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă inculpatul, tribunalul a reținut că acesta nu rezultă automat din limitele mari de pedeapsă, ci din: amploarea activității infracționale a inculpatului, care a fost cercetat și trimis în judecată împreună cu alți inculpați; natura și gravitatea deosebită a faptelor concrete imputate acestora; împrejurările și modalitatea în care se prefigurează că inculpatul a acționat; curajul și determinarea cu care acesta a acționat în vederea obținerii unor venituri ilicite importante, pe seama persoanelor minore traficate, a căror sănătate și integritate corporală au fost puse într-un real pericol; perseverența infracțională deosebită reliefată de perioada mare de timp în care inculpatul a acționat; înmulțirea alarmantă a infracțiunilor de trafic de persoane și angrenarea unui număr tot mai mare de persoane constituite în grupuri organizate, care au ca scop comiterea unor fapte similare cu cele pentru care este judecat inculpatul T. M.. Or toate aceste împrejurări, care au rezultat fără dubiu din probele administrate în cauză și din fapte de largă notorietate, impun cu necesitate intensificarea eforturilor de reprimare a acestui tip de infracțiuni atât pentru conservarea ordinii publice și pentru întărirea sentimentului de securitate și a celui de încredere în organele abilitate cu cercetarea și combaterea acestor fapte, dar și pentru descurajarea persoanelor tentate să comită astfel de fapte, care generează nu doar un pericol abstract însemnat, ci un pericol concret deosebit de ridicat prin prejudicierea gravă a sentimentului de securitate al cetățenilor și încrederii în capacitatea organelor statului de a combate eficient astfel de fapte.
Indiciile temeinice că inculpatul T. M. a acționat împreună cu alte persoane o perioadă mare de timp, în vederea obținerii de venituri ilicite însemnate, folosirea de mijloace frauduloase pentru comiterea faptelor supuse judecății, amploarea activității infracționale, au justificat presupunerea rezonabilă că plasarea în arest la domiciliu a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În ceea ce privește circumstanțele de ordin personal ale inculpatului, constând în lipsa comportamentul anterior presupuselor fapte, situația personală și familială, tribunalul a considerat că, de principiu, ele trebuie avute în vedere cu ocazia soluționării cauzei pe fond, întrucât, aceste circumstanțe nu sunt de natură a justifica aprecierea rezonabilă în sensul că nu se impune menținerea arestării preventive, fiind destul de probabil că, în cazul plasării lui în arestat la domiciliu, acesta va încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea a martorilor, persoanelor vătămate, prin alterarea mijloacelor de probă, prin punerea de acord asupra declarațiilor viitoare sau prin alte asemenea activități.
Tribunalul a mai reținut că, deși este adevărat că până la rămânerea definitivă a unei hotărâri într-o cauză penală, persoana judecată se bucură de prezumția de nevinovăție, legiuitorul a stabilit ca, în cazul în care se regăsesc anumite condiții expres prevăzute de lege, să se poată lua una din măsurile preventive, indiferent dacă acuzatul recunoaște sau nu săvârșirea faptelor pentru care este judecat, normele de procedură interne fiind în deplin consens cu dispozițiile art.5 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, deși stare de arest reprezinte o situație de excepție, stare de libertate fiind starea obișnuită în care se impune a fi cercetată o persoană, în cauza de față gravitatea și caracterul repetat al faptelor supuse judecății, împrejurările comiterii lor, prejudiciile însemnate cauzate sau care se puteau cauza, dezinvoltura și curajul, de care se pare că inculpatul a dat dovadă, toate aceste împrejurări impun concluzia că există o situație de excepție ce reclamă o măsură de excepție, cum este cea a arestului preventiv, soluțiile alternative fiind insuficiente și de natură a șubrezi sentimentul de securitate al cetățenilor.
În ceea ce privește durata rezonabilă a măsurii arestării preventive a inculpatului, tribunalul a considerat că în raport complexitatea crescută a cauzei dată de numărul mare de fapte, de persoane vătămate, de martori, de acte de procedură care au fost și urmează a fi efectuate, nu s-a depășit încă un termen rezonabil. Prin urmare, deși, în principiu, trecerea timpului duce la diminuarea pericolului social concret, în cauza de față acest timp nu este îndelungat prin prisma perioadei petrecute de inculpat în arest, cu atât mai mult cu cât sentimentul de insecuritate indus în rândul cetățenilor este amplificat de numărul tot mai mare de persoane și grupări infracționale, care comit fapte penale de natura celor pentru care este judecat inculpatul în prezenta cauză.
Nu în ultimul rând, înainte de luarea unei alte măsuri preventive mai puțin severe, este necesară audierea nemijlocită și detaliată a inculpatului cu privire la faptele deduse judecății, pentru evaluarea riguroasă a riscului pe care îl prezintă plasarea inculpatului în stare de arest la domiciliu.
Împotriva acestei încheieri au formulat contestații, în termen legal, inculpații T. M., C. D. și I. G., cauza fiind înregistrată la data de 23.01.2015 la Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală sub nr._ (300/2015).
InculpatulT. M. a solicitat înlocuirea măsurii arestului preventiv cu una mai puțin restrictivă, respectiv cu aceea a arestului la domiciliu, iar inculpații C. D. și I. G. - înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu aceea a controlului judiciar.
InculpatulT. M. a mai invocat și nulitatea relativă a încheierii atacate, întrucât contestația se judecă peste termenul prevăzut de lege, menționând că art.282 Cod procedură penală are dispoziții clare și s-a produs o vătămare inculpatului prin faptul că i-a fost încălcat dreptul de acces la o judecată în control judiciar corectă.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea consideră contestațiile inculpaților ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește critica referitoare la termenul de judecare a contestației, aceasta nu este fondată, dat fiind că potrivit art. 206 alin. (5) C.p.p., contestația formulată de inculpat se soluționează în termen de 5 zile de la înregistrare, iar dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de apel la data de 23.01.2015 și i s-a acordat termen de judecată la data de 28.01.2015, cu respectarea dispozițiilor menționate. Chiar dacă am admite că trebuia soluționată contestația în termen de 5 zile de la înregistrarea acesteia la Tribunal, depășirea acestui termen nu duce la nulitatea hotărârii atacate pentru că este vorba de o normă care reglementează procedura de soluționare a căii de atac, și nu judecarea cererii în primă instanță. Termenul de 5 zile menționat este un termen procedural de recomandare a cărui nerespectare nu poate atrage nulitatea vreunui act procesual.
Așa cum a reținut și Tribunalul, în cauză subzistă temeiurile care au determinat arestarea inițială, aceste temeiuri impunând în continuare privarea de libertate a inculpaților T. M. – arestat preventiv, și C. D. și I. G. – arestați la domiciliu.
Astfel, potrivit art. 202 alin. (1) C.p.p., măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.
Potrivit alin. (3) al art. 202 C.p.p., orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
De asemenea, conform art. 223 alin. (1) și (2) C.p.p., măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, (...) numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune și există una dintre următoarele situații:
a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;
b) inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;
c) inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înțelegere frauduloasă cu aceasta;
d) există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni.”
Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
În ceea ce privește măsura preventivă a arestului la domiciliu, art. 218 alin. (1) C.p.p. prevede că arestul la domiciliu se dispune de către judecătorul de drepturi și libertăți, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanța de judecată, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 223 și luarea acestei măsuri este necesară și suficientă pentru realizarea unuia dintre scopurile prevăzute la art. 202 alin. (1).
Or, din probele existente în cauzărezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive, infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată inculpații regăsindu-se și în reglementarea actuală.
Exigențele art. 223 alin. (2) C.p.p. sunt și ele îndeplinite: din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații au săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care aceștia provin, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestora, se constată că privarea lor de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
În aprecierea acestei ultime condiții, se au în vedere criteriile prevăzute chiar de lege. Astfel, Curtea reține circumstanțele concrete ale cazului, multitudinea de acte materiale executate, perioada mare de timp în care, în mod rezonabil, se presupune că a fost desfășurată activitatea infracțională, numărul mare de persoane implicate, rezonanța socială negativă a infracțiunilor de acest gen.
Împrejurarea că, potrivit legii noi, limitele de pedeapsă pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată inculpații s-au redus nu poate duce la estomparea stării de pericol pentru ordinea publică, nefiind depășită durata rezonabilă a măsurii arestării preventive și, respectiv, a arestului la domiciliu, față de complexitatea cauzei, împrejurările comiterii faptelor, numărul și modul de organizare al făptuitorilor – astfel cum au fost descrise în actul de sesizare.
Lăsarea în libertate a inculpaților ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează destul de ferm împotriva unor manifestări infracționale de pericol accentuat, dată fiind și complexitatea deosebită a cauzei și infracțiunile pentru care inculpații sunt judecați.
În acest context, se impune sublinierea că în jurisprudența CEDO, în special cu referire la unele cauze împotriva Franței (Letellier v. France) s-a admis că, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă.
Chiar dacă, în condițiile art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, astfel cum acest text este interpretat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, inculpatul arestat preventiv are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil și de a fi eliberat în cursul procedurii, Curtea apreciază că, prin raportare la stadiul actual al procedurii, durata arestării inculpaților nu este disproporționată.
Timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive și, respectiv, a înlocuirii acesteia cu arestul la domiciliu nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpaților în stare de libertate pentru infracțiuni de o asemenea gravitate, existând riscul săvârșirii unor noi asemenea fapte.
Pe de altă parte, acest interval de timp nu are nici caracter nerezonabil față de particularitățile cauzei și de diligențele sporite cu care au acționat organele judiciare.
La acest moment procesual, Curtea nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, menționat în încheierea atacată, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă, în cazul inculpatului T. M., și, respectiv, arestul la domiciliu, în cazul inculpaților I. G. și C. D., fiind singurele apte să atingă scopul preventiv reglementat de art. 202 C. proc. pen.
Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 paragraf 3 din CEDO care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o justifica.
Pertinența și suficiența acestor motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei prin raportare la prevederile art. 202 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpaților fiind necesară și pentru buna desfășurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de care aceștia se bucură confirm legislației în vigoare.
Menținerea măsurii arestării nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.
În ceea ce privește situația medicală a inculpatei C. D., potrivit art. 218 alin. (4) C.p.p. aceasta are dreptul de acces la asistență medicală de urgență și, de asemenea, se poate adresa cu o cerere instanței de judecată, pentru a i se permite părăsirea imobilului, pentru o perioadă determinată de timp, în condițiile art. 221 alin. (6) C.p.p.
Pe cale de consecință, se constată că măsura arestării a fost luată cu respectarea prevederilor legale și nu se impune a fi înlocuită cu o măsură preventivă mai ușoară, întrucât aceasta nu ar fi suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1) C. proc. pen., pentru a fi îndeplinite condițiile de la art. 242 alin. (2) C. proc. pen.
Cu atât mai puțin, Curtea nu poate revoca măsurile preventive luate în cauză, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 242 alin. (1) C. proc. pen. în acest sens, întrucât nu au încetat temeiurile care le-au determinat și nici nu au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea acestora.
Așa fiind, Curtea în baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p., va respinge ca nefondate contestațiile formulate de inculpații T. M., I. G. și C. D. împotriva încheierilor din 13.01.2015 pronunțate de Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul nr._/2014.
Văzând și prevederile art.275 alin.2 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b C.pr.pen. respinge ca nefondate contestațiile formulate de inculpații T. M., I. G. și C. D. împotriva încheierilor din 13.01.2015 pronunțate de Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul nr._/2014.
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen., obligă pe inculpații T. M., I. G. și C. D. la câte 500 lei fiecare cheltuieli judiciare avansate de stat, onorariul avocatului din oficiu al inculpaților T. M. și I. G. (câte 25 lei) va fi avansat din fondurile Ministerul Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. T. Victorița S.
Red.jud.G.T. / Dact.EA-7 ex
T.B.S.I.P.-judF.P
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... | Conducere fără permis (art.335 NCP). Decizia nr. 43/2015.... → |
|---|
