Abuz în serviciu contra intereselor publice. Art.248 C.p.. Hotărâre din 28-06-2012, Curtea de Apel BUCUREŞTI

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-06-2012 în dosarul nr. 1349/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI- SECȚIA A II-A PENALĂ

DOSAR NR._

_

Î N C H E I E R E

Ședința publică de la 20.06.2012

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE C. S. C.

JUDECĂTOR – L. M.

JUDECĂTOR – L. C.

GREFIER - M. C.

MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI a fost reprezentat prin procuror E. B..

Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul P. M. S. împotriva sentinței penale nr..69/02.04.2012 pronunțată de JUDECĂTORIA T. M. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde recurentul inculpat P. M. personal și asistat de avocat ales P. A. D., cu împuternicire avocațială emisă de Baroul Teleorman, lipsind intimatul parte civila G. R.- AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind cereri de formulat, declarații suplimentare de făcut, Curtea constată cauză în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului declarat.

Apărătorul ales al recurentului inculpat P. M. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și pe fond, rejudecând, în temeiul disp.art.385/6 alin.3 Cpp, art.985/9 pct.9, 10, 12, 17/2 Cpp solicită achitarea inculpatului în temeiul disp.art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b Cpp, iar in ceea ce privește latura civilă a cuzei, respingerea pretențiilor civile, care nu se probează in nici un fel.

Arată că hotărârea este netemeinică întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, nu s-a motivat înlăturarea probelor solicitate in apărare, nu s-a pronunțat asupra unor fapte reținute in sarcina inculpatului prin rechizitoriu.

Apreciază că instanța s-a limitat la susținerile unor martori fără a argumenta temeinicia declarațiilor acestora, fără a corobora aceste depoziții cu alte probe, și a făcut o greșita aplicare a legii întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz in serviciu contra intereselor publice.

Cu privire la fapta reținută în sarcina inculpatului, susține că nu este probata, iar prin declarațiile date, martorii nu fac decât sa conforme nevinovăția acestuia.

Precizează că inculpatul nu a participat la negocierea protocolului din 29 iulie 2002, nu a semnat acest protocol, și nici pe cel din 30 septembrie 2002, fiind operat pe cord in iunie 2002, internat in spital, acesta fiind motivul pentru care nu a participat la ședințele Consiliului de Administrație din anul 2002, participând doar în luna mai a acelui an.

Arata că în data de 22 august 2002 a participat la o singura adunare generală a acționarilor, când s-a dat protocolul din 29 iulie, care nu a fost semnat de inculpat.

Precizează ca inculpatul a fost director al Mopan în perioada 1996-1999, insa din anul 1999 nu a mai avut nici o calitate in acea societate, iar din anul 2000 nu a mai fost președinte al PAS Mopan și nu putea hotărî in numele Consiliului de Administrație, nu putea lua nici o măsură.

Mai mult, nu a avut nici un rol in efectuarea expertizei A., care a stat la baza înființării . Srl.

Invoca Contractul de privatizare încheiat pe care il considera valabil în anul 2002, și susține că . 2002 era o societate cu capital integral privat, proprietatea acțiunilor fiind transmisă la data semnării contractului, la 19.03.1996.

Arată că deși s-au efectuat mai multe expertize, nici una nu se pronunță cu privire la oportunitatea asocierii în anul 2002, aceasta susținere din rechizitoriu nefiind fundamentată pe probe.

Precizează că acuzațiile că a ar fi conceput o modalitate prin care Mopansa isi achite datoriile și ca ar fi avut inițiativa asocierii este infirmată prin declarațiile martorilor Mihailiteanu G., N., S., Mihaiță, aceeași martori confirmând ca inculpatul nu s-a ocupat de negocierea condițiilor asocierii si nici nu a prezentat ca asocierea ar fi unica soluție pentru ieșirea din impasul financiar, nu a fost factor de decizie în conceperea si elaborarea protocolului de asociere, nu a pus în discuția PAS asocierea, nu a efectuat acte de administrare.

Solicită Curții sa aibă in vedere motivata expusa pe larg la dosar, și să fie admis recursul in sensul solicitat.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului declarat, ca nefondat și menținerea hotărârii, ca fiind legală și temeinică. Solicită a se avea in vedere ampla motivarea hotărârii instanței de fond, soluția bazându-se pe probatoriile administrate în cursul urmăririi penale și la instanța de judecată, urmând a se avea în vedere expertizele de specialitate efectuate în cauză în vederea stabilirii valorii prejudiciului, celelalte probe dezvoltate pe larg, care fac dovada savarsirii infracțiunii de către inculpat.

In ultimul cuvânt, recurentul inculpat P. M. susține că este nevinovat și achiesează la concluziile apărătorului ales.

CURTEA:

În temeiul disp.art.306 Cpp, având nevoie de timp pentru a delibera,

DISPUNE :

Amâna pronunțarea la 28 iunie 2012.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.06.2011.

PREȘEDINTE GREFIER

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI- SECȚIA A II-A PENALĂ

DOSAR NR._

_

Decizia penală nr.1349

Ședința publică de la 28.06.2012

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE S. C. C.

JUDECĂTOR – L. M.

JUDECĂTOR – L. C.

GREFIER - M. C.

MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI a fost reprezentat prin procuror E. B..

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de inculpatul P. M. S. împotriva sentinței penale nr..69/02.04.2012 pronunțată de JUDECĂTORIA T. M. în dosarul nr._ .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 20 iunie 2012, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integranta din prezenta decizie penală, dată la care Curtea, în temeiul disp.art.306 Cpp, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 28 iunie 2012, când a decis următoarele:

CURTEA :

Asupra recursului penal de față, reține următoarele:

În primul ciclu procesual,

Prin rechizitoriul din data de 15 decembrie 2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria T. M. emis in dosarul nr.1186/P/2009, a fost trimis în judecată inculpatul P. M. (CNP –_, fiul lui S. și I., născut la data de 17 aprilie 1950 în localitatea T., județul Cluj, domiciliat în T. M., . PO 4, ., județul Teleorman, cetățenia română,studii Facultatea de industrie alimentară, căsătorit, director la .”SRL T. M., stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale), pentru săvârșirea infracțiunii prev.și ped.de art.248 C.p. rap.la art.2481 C.p.și art.258 C.p. în dauna părții civile G. R. - Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului(A.V.A.S.)

Prin sentința penală nr.138 din 2 iulie 2010 pronunțată de Judecătoria T. M. s-a dispus în baza art.11 pct.2 lit.”a” C.pr.pen. rap.la art.10 lit.”d” C.pr.pen. achitarea inculpatului P. M., pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.248 C.pen. rap.la art.2481 C.pen. și art.258 C.pen.

Prin decizia penală nr.165/A/5 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Teleorman s-a admis apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria T. M. împotriva sentinței penale nr.138 din 2 iulie 2010 pronunțată de Judecătoria T. M., s-a desființat sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe cu motivarea că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la acțiunea civilă ceea ce echivalează cu nesoluționarea fondului cu consecința desființării sentinței penale și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cauza a fost reînregistrată la Judecătoria T. M. sub nr.3646/2010.

În cel de-al doilea ciclu procesual,

Prin sentința penală nr.69 din 2 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria T. M. județ Teleorman în dosarul nr._ , în baza art..248 C.pen.rap.la art.2481 C.pen.și art.258 C.pen.cu aplic.art.74-76 lit.b C.pen., a fost condamnat inculpatul P. M. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art.81 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 5 ani în condițiile prevăzute de art.82 C.pen.și i s-a atras atenția inculpatului asupra disp.art.83 C.pen.

În baza art.71 alin.1 C.pen., i s-a interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev.de art.64 lit.a teza a-II-a lit.b,c C.pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art.71 alin.5 C.pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

S-a dispus interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza a-II-a lit.b,c C.pen.ca pedeapsă complementară pe o durată de 3 ani cu începere după executarea pedepsei.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului A.V.A.S. suma de 2.313.484 lei reprezentând despăgubiri civile.

Totodată, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

Societatea comercială .-a înființat conform contractului de societate autentificat sub nr.2866 din 9 august 1996 de Biroul Notarului Public P. P. și statutului autentificat sub nr.2867 din 9 august 1996 de Biroul Notarului Public P. P..

În contractul de societate se prevede că societatea comercială se constituie sub forma unei societăți pe acțiuni pe durată nelimitată cu capital social conform contractelor de cumpărare și a subscripției de capital în sumă de 2._ lei împărțit în 106.799 acțiuni la purtător în valoare de 25.000 lei fiecare; orice acționar în decurs de 10 ani își poate cesiona sau vinde acțiunile celorlalți acționari,persoane fizice,salariați ai societății cu drept de preemțiune,altor salariați ai societății care nu sunt acționari,iar timp de 30 de zile dacă nu există solicitant din cadrul societății,acționarul numai cu acordul Consiliului de Administrație poate să cesioneze sau să vândă acțiunile sale și altor personae fizice din afara societății sau persoanee juridice; la cumpărarea acțiunilor salariații au dreptul de preemțiune (art.6) valabil și în cazul majorării capitalului social prin emiterea de noi acțiuni: modificările de transfer precum și noile emisiuni de acțiuni vor fi stabilite de Consiliul de Administrație și vor fi aduse la cunoștiința adunării generale: capitalul social poate fi redus sau mărit în baza hotărârii adunării generale a acționarilor, în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzută de lege(art.8); administrarea societății se face de către Consiliul de Administrație format din 5 membrii: inculpatul P. M.-director general, C. M.-director economic și D. I.,B. I. și V. V.-șef secție; se împuternicește președinte al Consiliului de Administrație și director general- inculpatul P. M., să aducă la îndeplinire hotărârile adunării generale a acționarilor, respectiv certificarea, autentificarea, înregistrarea în Registrul Comerțului a contractului și a statutului societății.

În statutul societății comerciale “Mopan”SA T. M. se prevede de asemenea,capitalul social al societății de 2._ lei împărțit în 106.799 acțiuni la purtător în valoare nominală de 25.000 lei fiecare și faptul că fiecare acțiune conferă acționarilor dreptul la un vot în adunarea generală a acestora,dreptul de a participa și de a fi ales în organul de conducere; adunarea generală a acționarilor este organul de conducere al societății care decide asupra activității acesteia și asigură politica economică și comercială;societatea pe acțiuni (art.16) este administrată de către Consiliul de Administrație compus din administratori aleși de adunarea generală a acționarilor; Consiliul de Administrație este condus de președinte, și se întrunește ori de câte ori este necesar la convocarea președintelui; administratorii răspund față de societate pentru prejudiciile rezultate din infracțiuni sau abateri și de la dispozițiile legale, pentru abaterile de la statut sau greșeli în administrarea societății; Consiliul de Administrație are ca atribuție și aprobarea operațiunilor de cumpărare și de vânzare a activelor potrivit competențelor și stabilirea tacticii și strategiei de marketing,aprobarea încheierii sau rezilierii contractelor potrivit competențelor acordate,președintele Consiliului de Administrație este și director general sau director în care calitate conduce și comitetul de direcție.

Adunarea Generală Ordinară a acționarilor . M. întrunită în ședința din data de 17 octombrie 2002 prin Hotărârea nr.3 din 17 octombrie 2002 aprobă desemnarea ca reprezentant din cadrul . M. în Adunarea Generală a Acționarilor noii societăți,respectiv . SRL a inculpatului P. M..

Din rezoluția nr.67 din 24 ianuarie 2003 a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teleorman rezultă că având pe rol cererea de înscriere mențiuni la ORC Teleorman având ca obiect autorizarea modificării actului constitutiv al societății comerciale .-a dispus înscrierea în registrul comerțului a mențiunii privind denumire administrator unic-P. M. în conformitate cu actul adițional la statutul și contractul de societate al . dată certă nr.16 din 13 ianuarie 2003 la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teleorman în care s-a hotărât de Adunarea Generală ordinară a acționarilor nr.2 din 7 ianuarie 2003 alegerea ca administrator unic al .>

Prin încheierea nr.1186 din 9 septembrie 2003 având ca obiect autorizarea actului constitutiv al societății comerciale Mopan SA,modificări prevăzut în actul adițional cu dare de dată certă nr.3570 din 26 august 2003 s-a dispus retragerea administrator unic inculpat P. M. și numirea administrator unic –D. I..

Din rezoluția nr.802 din 21 mai 2002 a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teleorman având ca obiect cererea de înscriere mențiuni privind autorizarea modificării actului constitutiv al societății comerciale Mopan SA prevăzut în actul adițional la statutul și contractul de societate având încheierea de dată certă nr.1660 din 15 mai 2002 s-a dispus înscrierea în registrul comerțului a mențiunii privind numire administrator V. V.-A., M. G. V., I. M., C. M., și numire administrator inculpatul P. M. încetând mandatul foștilor membri ai Consiliului de Administrație D. I., B. I., S. G.-C., D. D. și M. C., conform actului adițional nr.1191 din 29 aprilie 1999 la contractul de societate al . M. autentificat sub nr.986 din 29 aprilie 1999 de BNP P. P..

Din contractul de societate al societății comerciale Germino SA autentificată sub nr.8822 din 1 septembrie 1999 rezultă că societatea convenită prin contract este o societate pe acțiuni, capitalul social este fixat la suma de 5.569.275 mii lei și se împarte într-un număr de 222.771 acțiuni nominative,valoarea nominală a unei acțiuni fiind de 25.000 lei în totalitate subscrise de acționari,durata de funcționare nelimitată.

Din Statutul societății comerciale Germino SA A., autentificat sub nr.8220 din 1 septembrie 1995 rezultă că, capitalul social poate fi redus sau mărit pe baza Hotărârii Adunării Generale extraordinară a Acționarilor, iar fiecare acțiune subscrisă și vărsată de acționari,conferă dreptul la vot în Adunarea Generală a Acționarilor care hotărăște cu privire la mărirea sau reducerea capitalului social, adoptarea sau modificarea statutului și cu privire la comasarea socială .

Din actul adițional la Statutul . că în conformitate cu Hotărârea nr.40 din 6 noiembrie 2000 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor cu privire la modificarea Statutului și contractului de societate s-a hotărât majorarea capitalului social cu suma de_ lei în urma acestei majorări valoarea capitalului social va fi de 16._ lei împărțit în 648.990 acțiuni,valorii de 392.550 mii lei cu care se majorează capitalul social îi corespunde un număr de 15.702 acțiuni, reprezentând un procent de 49,94% din capitalul social și aparține Fondului Proprietății de Stat-București; schimbarea structurii acționarilor astfel: alături de acționarii persoanele fizice intră și o persoană juridică-FPS-București.

Prin Încheierea nr.88/ din 01.03. 2001 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului s-a dispus înscrierea în Registrul Comerțului, a acestor modificări prevăzute în actul adițional autentificat sub nr.4405 din 7 noiembrie 2000.

Din protocolul de asociere privind constituirea unei noi societăți comerciale nr.3236 din 29 iulie 2002 încheiată între societatea comercială Germino SA și societatea comercială Mopan SA rezultă că s-a hotărât asocierea în vederea constituirii unei noi societăți comerciale cu răspundere limitată,Societatea Comercială M & G SRL cu aport al ambelor societăți comerciale la capitalul social: . la capitalul social al noii societăți cu suma de 3,5 miliarde lei și . la capitalul social al noii societăți comerciale cu activele înregistrate în contabilitate la valoarea acestora din evidența contabilă,și mijloacele circulante aferente acestor active,mai puțin cele aparținând morii și patiseriei,iar stocul de marfă existent în magazine la data constituirii noii societăți rămâne în proprietatea . sociale ale societății nou înființate se vor împarte între cei doi asociați în cote egale de 50%; adunarea generală va fi constituită din reprezentanții celor doi asociați(directorii celor două societăți participante); profitul și pierderile noii societăți vor fi repartizate între cei doi asociați corespunzător cotei deținute de fiecare din capitalul social; . funcționa în continuare cu secțiile de producție moară și patiserie în regim de închiriere; conducerea societății va fi stabilită de Adunarea Generală.

În anexa la protocolul nr.3236 din 29 iunie 2002 s-a hotărât modificarea protocolului în sensul că privind raportul la capitolul social . participa la capitalul social al noii societăți cu: activele înregistrate în contabilitate la valoarea rămasă a acestora în evidența contabilă,terenul la valoarea din contabilitate,mijloacele circulante aferente activelor; stocul de mărfuri din magazine se înscrie în participarea . încât valoarea totală a participării să atingă nivelul de 8._ lei.

Din adresa nr.J34 /412/2002 emisă de . SRL .către A.-București; rezultă că inculpatul P. M. în calitatea pe care o deținea –director la . SRL a adus la cunoștiința părții civile faptul că în legătură cu aportul . . SRL la data de 22 august 2002 când a avut loc A. în care s-a prezentat spre aprobare protocolul de asociere privind constituirea . SRL, . calitatea de debitor față de BRD T. M. într-un împrumut de 3500 milioane lei pentru care a constituit garanție imobiliară constând în cea mai mare parte a activelor societății; întrucât creanța băncii devenise exigibilă,urma ca banca să își execute silit creanța prin vânzarea patrimoniului ipotecat.În această situație dificilă,la solicitarea noului Consiliu de Administrație al societății, .-a oferit să achite creanța,iar cu imobilele degrevate să participe la constituirea noii societăți.. convocat Adunarea Generală a Acționarilor în data de 22 august 2002,care a aprobat prin Hotărârea nr.1 ,participarea . constituirea noii societăți . SRL,cu aport în natură în valoare de 8165 milioane lei reprezentând cota de 50% ; valoarea cu care s-a majorat capitalul social al . SRL aferentă terenului . 427 milioane lei a fost distribuită în mod egal întrei cei doi asociați.Se arată că . virat suma de 3500 milioane lei în vederea stingerii creanței și plata la BRD T. M..

Prin protocolul încheiat la data de 10 ianuarie 2003 între . prin P. M.-administrator unic în calitate de predator și . SRL s-a procedat la predarea-primirea aportului în natură al . capitalul social al . SRL ca urmare a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din data de 22 august 2002 în care s-a întocmit Raport de expertiză contabilă și situația elementelor patrimoniale cu care . ca aport în natură la capitalul social al . SRL.

Din raportul de expertiză contabilă întocmit de expert A. T. privind aportul în natură al . capitalul social al societății, M Unu G SRL (fila 22 vol.II),rezultă că s-a procedat la verificarea inventarelor efectuate în vederea evaluării elementelor patrimoniale cu care Societatea Comercială Mopan SA va participa la constituirea capitalului social al . SRL și din controlul efectuat s-a constatat că elementele patrimoniale de natura imobilizărilor corporale au fost evaluate la valoarea contabilă rămasă,iar elementele patrimoniale de natura mijloacelor circulante materiale au fost evaluate la valoarea de achiziție ce corespunde valorii de piață în valoarea totală de 8._ lei.

Prin Hotărârea nr.2 a Adunării Generale extraordinare a Acționarilor . M. întrunite în ședința din data de 22 august 2002 s-a hotărât aprobarea asocierii . . vederea constituirii noii societăți comerciale . SRL ,condițiile de asociere fiind prevăzute în Protocolul nr.3236 din 29 iulie 2002.

Din Hotărârea nr.3 din 17 octombrie 2002 a Adunării Generale Ordinară a Acționarior . M. întrunită în ședința din data de 17 octombrie 2002 rezultă că s-a hotărât aprobarea desemnării ca reprezentant din cadrul . M. în Adunarea Generală a Acționarilor noii societăți,. SRL a inculpatului P. M..

Din extras din procesul verbal al Adunării Generale Extraordinare a acționarilor din 10 iulie 1995 avizat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teleorman, semnat de M. P. din partea Fondului Proprietății de Stat și P. E. din partea Fondului Proprietății Privative rezultă că s-a hotărât ca manager al . fie inculpatul P. M. având în vedere concursul de manager din data de 30 iunie 1995.

Din contractul de societate autentificat sub nr.1256 din 3 februarie 1995 de notariatul Județului Teleorman înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teleorman încheiat între Fondul Proprietății de Stat și Fondul Proprietății Private Oltenia V avându-se în vedere Acordul acționarilor încheiat la data de 14 septembrie 1993,hotărârea împuterniciților mandatați să reprezinte interesele capitalului de stat privat divizarea Societății Comerciale Germino SA aprobată la data de 31 ianuarie 1995 de președintele Consiliului de Administrație de Fondul Proprietății de Stat și la data de 2 februarie 1995 de Consiliul de Administrație al Fondului Proprietății Private V Oltenia rezultă că s-a convenit constituirea prin divizarea Societății Comerciale în Germino SA a două societăți comerciale: Societatea Comercială care se constituie . M. ca societate pe acțiuni pe durată nelimitată,capitalul social se constituie prin preluarea, în urma divizării a unei părți din capitalul social al Societății Comerciale Germino SA la care sunt acționari Fondul Proprietății de Stat și Fondul Proprietății Private V Oltenia; capitalul social al Societății Comerciale Mopan SA este de 2.161.125 mii lei împărțit în 86.445 acțiuni nominative în valoare nominală de 25.000 lei fiecare în întregime subscris și vărsat integral la data constituirii societății astfel: Fondul Proprietății de Stat 60.511 acțiuni în valoare totală de 1.512.775 mii lei reprezentând 70% din capitalul social și Fondul Proprietății Private 25.934 acțiuni în valoare totală de 648.350 mii lei reprezentând 30% din capitalul social: activul și pasivul,precum și contractele în curs de executare și personalul aferente activităților desprinse se predau de către acestea și se preiau de Societatea Comercială Mopan SA pe baza de protocol,conform datelor din bilanțul contabil la data de 1 ianuarie 1995 actualizată la data predării-preluării; societatea comercială este condusă de adunarea generală a acționarilor și administrată de Consiliul de Administrație (fila 187 vol.II) conform statutului societății.

Din Statutul Societății Comerciale Mopan SA înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teleorman și autentificat sub nr.1256 din 1 februarie 1995 de Notariatul Județean Teleorman rezultă că (art.III): capitalul social este fixat la suma de 2.161.125 mii lei,împărțit în 86.445 acțiuni nominative,în valoarea nominală de 25.000 lei fiecare,în întregimea subscrise de acționari; capitalul social inițial împărțit în acțiuni nominative de 25.000 lei fiecare,este subscris de Fondul Proprietății Private V Oltenia-în proporții de 30% respectiv 648.350 mii lei,corespunzător unui număr de 25.934 acțiuni nominative și Fondul Proprietății de Stat în proporție de 70% respectiv 1.512.775 mii lei corespunzător unui număr de 60.511 acțiuni nominative și vărsat în întregime la data constituirii societății(fila 190)în perioada în care statul este acționar unic,atribuțiile adunării generale a acționarilor vor fi exercitate de împuterniciți să reprezinte interesele capitalului de stat,potrivit legii (art.17).

Prin actul constitutiv încheiat între Societatea Comercială Germino SA și Societatea Comercială Mopan SA având încheierea de dată certă nr.4933 din 29 noiembrie 2002 s-a hotărât înființarea Societății Comerciale M Unu G SRL cu capital privat autohton având forma juridică de societate comercială cu răspundere limitată; capitalul social subscris și vărsat integral este de 11._ lei din care în natură 8._ lei și în lei 3._ lei; capitalul social în natură constă în: teren,clădiri,utilaje și mijloace circulante, conform raportului de expertiză-cap.III (p.18vol.III),aportul asociațiilor la capitalul societății fiind de 50% pentru . 50% pentru . societății este asigurată de un Consiliu de Administrație alcătuit din 3 membri din care face parte și inculpatul P. M. care reprezintă asociatul . Adunarea Generală a societății (art.12). Consiliul de Administrație are puteri nelimitate conform competențelor stabilite prin lege.

Din actul adițional la actul constitutiv autentificat sub nr.1132 din 4 aprilie 2003 de BNP R. A. rezultă că în îndeplinirea hotărârii nr.1 din 17 ianuarie 2003 a Adunării Generale Extraordinare a Asociațiilor . SRL de modificare a actului constitutiv, capitalul social se majorează cu suma de_ lei reprezentând contravaloarea terenului în suprafață totală de 15.200,95 m.p., teren ce reprezintă aport în natură a . social total fiind împărțit în proporție de 50% între asociați astfel: în natură: 4.296.200 lei și în lei 1._ lei, numărul părților sociale deținut de cei doi asociați fiind egal și anume 60.462.

Din actul adițional la actul constitutiv al Societății Comerciale M Unu G SRL, încheiat la data de 30 mai 2003 între . de inculpatul P. M.,. Mihăilițeanu G. rezultă că inculpatul P. M. reprezentant al Societății Comerciale Mopan SA și Mihăilițeanu G., asociați ai Societății Comerciale M Unu G SRL conform hotărârii Adunării Generale a asociațiilor din 29 mai 2003 au hotărât atragerea în societate în calitate de asociat, a Societății Comerciale Germino SA prin majorarea capitalului social ca urmare a aportului în natură în valoare de 1._ adus de Societatea Comercială Germino; majorarea s-a făcut conform raportului de expertiză contabilă,astfel încât pe asociați capitalul social este deținut de: ..309.800 mii lei în natură, Mihăilițeanu G. 4.309.800 mii lei din care 3.500.000 mii lei în numerar și 809.800 mii lei în natură,iar . 1.596.100 mii lei în natură,capitalul social cuvenit asociațiilor este astfel: ..098 acțiuni-42,188%, Mihăilițeanu G. 42,188% iar .,624%.

Prin Hotărârea nr.9 din 18 decembrie 2003 a Adunării Generale Extraordinare a Asociațiilor . SRL, asociații Societății Comerciale M UNU G SRL au hotărât aprobarea aportului în natură la capitalul social al asociatului . valoare de 1._ lei, astfel încât asociatul . deține un număr de 29.371 părți sociale; Adunarea Generală împuternicește pe inculpatul P. M. să semneze actul adițional în fața Notarului Public.

Prin actul adițional la actul constitutiv al . SRL autentificat sub nr.3761 din 19 decembrie 2003 de BNP R. A. s-a stabilit majorarea capitalului social cu suma de 1._ lei reprezintând aport în natură a asociatului . vederea asigurării parității părților sociale semnat de director M Unu G SRL - inculpatul P. M., administrator al . M. și . reprezentant legal; inculpatul formulând cerere la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teleorman pentru înscrierea acestei mențiuni pentru autorizarea modificării actului constitutiv al societății comerciale . SRL în calitate de director și care prin încheierea nr.31 din 9 ianuarie 2004 a fost admisă.

Prin Hotărârea nr.1 a Adunării Generale a . SRL la care au participat toți acționarii . de Mihăilițeanu G.,. prin inculpatul P. M. având ordinea de zi: diminuarea capitalului social prin diminuarea aportului la acesta al . suma de 3._ lei, . în compensarea acestei diminuări mijloacele circulante bănești,aceste modificări intervenind în scopul creării posibilității . restituire a creditului la BRD T. M. concomitent cu scoaterea de sub ipotecă a bunurilor gajate la primirea creditului,urmând ca în baza acestei hotărâri să se întocmească actul adițional pentru micșorarea capitalului social.

Prin contractul de închiriere nr.298 din 31 martie 2004 încheiat între . SRL reprezentată prin director P. M.-inculpat și .-a stabilit închirierea pentru activitatea de producție a tuturor dotărilor cu mijloace fixe din secția patiserie și a tuturor dotărilor cu mijloace fixe,din bar-patiserie pentru chiria de 15.000.000 lei lunar.

Din contractul de închiriere nr.237 din 31 ianuarie 2003 încheiat între . SRL și . de administrator unic-inculpat P. M. s-a stabilit închirierea pentru activitatea de producție atelierului moară,incluzând toate mijloacele fixe și clădirile toate dotările cu mijloacele fixe din secția patiserie și toate dotările cu mijloace fixe din bar-patiserie cu prețul convenit de părți pentru închiriere care să fie reprezentat de plata tuturor taxelor, impozitelor, autorizărilor pentru toate bunurile închiriate .

Prin contractul de închiriere nr.1 din 31 ianuarie 2003 încheiat între . SRL și . de administrator unic-inculpatul P. M. s-a stabilit închirierea pentru activitatea de producție a atelierului moară,incluzând totalitatea mijloacelor fixe și a clădirilor, a tuturor dotărilor cu mijloace fixe din secția patiserie, a tuturor dotărilor cu mijloace fixe din secția bar-patiserie și a terenului pe care sunt așezate dotările convenindu-se prețul de 30.000.000 lei lunar pentru folosirea utilajelor din atelierul moară,pentru spațiul bar-patiserie și patiserie nu se percepe chirie și să suporte toate taxele,impozitele pentru bunurile închiriate și prin actul adițional la contractul înregistrat sub nr.453 din 31 februarie 2003 anulându-se prețul chiriei de 30.000.000 lei lunar pentru folosirea utilajelor din atelierul moară încheiat între . SRL și . unic P. M..

Prin Hotărârea nr.1 din 7 iunie 2006 a Adunării Generale Extraordinară a acționarilor .-a hotărât aprobarea modificării Statutului și a contractului de societate ca urmare a rezilierii contractului de vânzare cumpărare nr.92/1996,atragerea ca acționar majoritar FPS astfel: cap.III art.7 din Statut și art.5 din contractul de societate vor avea următorul cuprins: capitalul social subscris al societății,în întregime subscris de acționari se va împărți astfel: 70% A. și 30% PAS în prezența acționarilor reprezentând întregul capital social: reprezentant A. T. C. și reprezentant al Asociației Mopan PAS P. M..

Prin actul constitutiv al societății comerciale M Unu G SRL înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teleorman,încheiat între Mihăilițeanu G.,. . calitate de asociați,conform Hotărârii nr.11 din 17 decembrie 2003 s-a hotărât introducerea acestuia actualizat cu toate modificările și în baza căruia va funcționa societatea având capitalul social total 11._ lei din care aport în natură 11.529.500 lei și 27.200.000 lei numerar și capitalul social se distribuie între asociați astfel: Mihăilițeanu G. deține 37,2927% din capitalul social; Mopan SA deține 37,2927% din capitalul social;Germino SA deține 25,4146% din capitalul social,administratorii societății fiind: Mihăilițeanu G.,P. M. și V. V. A. pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire,începând cu data de 30 noiembrie 2002.

Prin încheierea nr.1025 din 5 august 2003 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teleorman s-a dispus înscrierea în registrul comerțului a mențiunii privind numire împuternicit-P. M., funcție director general.

Prin contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nr.92 din 19 martie 1996 încheiat între Fondul Proprietății de Stat-FPS București și Asociația Salariaților Mopan reprezentată legal prin inculpatul P. M.-președinte al Consiliului de Administrație în calitate de cumpărător FPS în calitate de vânzător a vândut către Asociația Salariaților Mopan un număr de 74.759 acțiuni nominative cu o valoare nominală de 25.000 lei fiecare în sumă totală de 1._ lei reprezentând 70% din capitalul social al societății comerciale Mopan SA convenindu-se asupra prețului că suma de_ lei reprezentând 20% din prețul contractului se plătește până la data de 20 mai 1996 și suma de 3._ lei reprezentând restul de 80% din prețul contractului cumpărătorul se obligă să o plătească în 17 rate eșalonate; pentru garantarea plății ratelor,cumpărătorul constituie drept gaj un număr de 59.807 acțiuni cumpărate de la Fondul Proprietății de Stat,cumpărătorul și vânzătorul fiind de acord cu acțiunile constituite drept gaj să fie predate și indisponibilizate în numele Fondului Proprietății de Stat până la data plății sumelor datorate de cumpărător potrivit contractului; cumpărătorul se obligă să permită FPS ca oricând să verifice existența și integralitatea acțiunilor gajate,cumpărătorul se obligă ca până la îndeplinirea tuturor obligațiilor asumate prin contract,să nu cesioneze toate sau o parte din activele cumpărate de la FPS și să nu transmită unui terț fără acordul prealabil scris al vânzătorului (art.7.8): părțile convin ca în cazul obținerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente spațiilor comerciale,prețul prevăzut în contract; să se modifice cu suma reprezentând valoarea acestor terenuri; acțiunile vândute de FPS se eliberează cumpărătorului procedându-se potrivit art.7.6.,și vor fi distribuite de cumpărător membrilor asociației conform statutului asociației,cu respectarea dreptului de gaj constituit în favoarea FPS și după plata sumei stipulate.

Prin sentința comercială nr.126 din 30 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva pârâților . lichidator judiciar-AMT Servicii Insolvența SPRL și . SRL privind constatarea nulității absolute a hotărârilor adunării generale extraordinare a acționarilor din 22 august 2002 și 30 septembrie 2002 precum și a actelor subsecvente definitivă prin respingerea recursului prin decizia comercială nr.475 din 11 noiembrie 2008 a Curții de Apel București.

Prin sentința comercială nr.605 din 8 decembrie 2008 a Tribunalului Teleorman s-au respins obiecțiunile formulate de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la Raportul final al lichidatorului judiciar AMT Servicii Insolvență SPRL al debitoarei . s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei . M..

Prin sentința comercială nr.4017 din 20 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretenții ca neîntemeiată, s-a admis în parte acțiunea formulată de partea civilă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în contradictoriu cu Asociația Salariaților Mopan care a fost obligată la plata sumei de 458.808,73 lei constând în prejudiciul cauzat acesteia conform raportului de expertiză contabilă întocmită de expert H. V. deoarece pretențiile vizează valoarea cu care s-a diminuat cota de participare a . constituirea noii societăți . SRL față de activele preluate.

Din contractul de credit nr.902 din 13 decembrie 2001 încheiat între BRD SA Agenția T. M. și . că banca a acordat acesteia un credit în valoare de 3._ lei,linile de credit/constituindu-le ipotecă conform contractului de ipotecă nr.52 din 19 decembrie 2001 autentificat sub nr.3167 din 13 decembrie 2001 de BNP P. P.,contract de ipotecă nr.27 din 31 mai 2001 autentificat sub nr.1210 din 31 mai 2001,contract de ipotecă nr.26 din 31 mai 2001 autentificat sub nr.1211 din 31 mai 2001 de BNP P. P. și instituindu-se sechestru asupra bunurilor mobile ale . proceselor verbale de sechestru .

Din procesul verbal al Adunării Generale al Asociației “Mopan”PAS încheiat la data de 25 aprilie 1996 rezultă că în urma votării pentru Consiliul de Administrație al PAS a rezultat ca președinte inculpatul P. M. iar inculpatul a fost mandatat în această calitate să contracteze împrumuturi prezentându-se de către președintele Consiliului de Administrație modul de achitare al acțiunilor dobândite de la FPS.

Asociația”Mopan” a fost constituită prin actul constitutiv înregistrat sub nr.173 din 13 aprilie 1995 ca asociație fără scop lucrativ având denumirea “Mopan” având ca obiect protejarea salariaților în programul privatizării prin cumpărarea acțiunilor Societății Comerciale Mopan SA,președintele Consiliului de Administrație-inculpatul P. M. va reprezenta asociația în raportul cu autoritățile publice și alte persoane juridice sau persoane fizice.

În Statutul Asociației “Mopan”se stabilește ca obiectiv de activitate și patrimoniu că Asociația Mopan este obligată să primească certificat de proprietate de la membrii asociați în scopul de a fi schimbate pe acțiuni ale societății,să negocieze cu Fondul de Stat și Fondul Proprietății Private V Oltenia contractul pentru dobândirea de acțiuni ale societății în numele și pentru membrii asociației să dețină până la achitarea lor integrală,acțiunile dobândite în condițiile art.29 pct.2 din Legea nr.77/1994 să exercite în adunarea generală a acționarilor societății,dreptul de vot corespunzător acțiunilor deținute în conformitate cu statutul societății,să organizeze vânzările-cumpărările ulterioare de acțiuni între membrii asociației; asociația răspunde pentru obligațiile sale cu acțiuni dobândite în condițiile,art.29 pct.2 din Legea nr.77/1994 care vor servi drept gaj pentru plata ratelor și dobânzilor aferente ori pentru restituirea creditelor bancare.

Din contractul individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr.518 din 1 august 2003 rezultă că începând cu data de 1 august 2003 la . SRL- inculpatul P. M. este directorul acesteia.

Din adeverința nr.5 emisă de . SRL rezultă că inculpatul P. M. –director a fost pensionat pentru pierderea capacității de muncă cu data de 7 iulie 2000 conform deciziei nr._ din 18 iulie 2000 și cu data de 1 august 2003, a fost numit director al . SRL conform hotărârii A. din 28 august 2003; conform biletului de ieșire din Spital FO nr.1288 inculpatul a fost internat între 27 mai 2002-17 iunie 2002.

Situația de fapt reținută este confirmată și de martorii audiați în cauză care relatează că în ședința Adunării Generale a . data de 22 august 2002 în prezența reprezentantului .-a aprobat protocolul de asociere al celor două societăți . . vederea constituirii unei noi societăți comerciale . SRL. În cadrul ședinței adunării generale s-a prezentat situația economică a . s-a discutat despre datoriile societății, creditul la BRD și despre imposibilitatea achitării datoriilor care ajunseseră la scadență și urma executarea silită de către bancă.

În această situație asocierea a fost prezentată ca soluție la executarea silită.După asociere s-a efectuat plata datoriei către bancă cu aportul adus de . numerar la capitalul noii societăți. La ședința adunării generale din 22 august 2002 acționarii paricipanți în majoritate au fost de acord cu asocierea și s-a dat citire protocolului de asociere.În ședință s-a specificat că . la asociere cu întreg patrimoniul.

S-a dat citire la toate activele și acționarii au fost în deplină cunoștință de cauză astfel încât la acel moment s-a apreciat că a fost oportună asocierea celor două societăți și înființarea unei noi societăți pentru . la acel moment era bolnav și era în spital și de asemenea a fost și pensionat o perioadă pe caz de boală. Directorul . V. A. a prezentat în acea ședință că asocierea este soluția optimă pentru achitarea datoriilor.

Din .-a desprins . la contabilul . M. se cunoaște că . anul 2002 societatea avea o situație financiară foarte critică și că a fost îndrumat contabilul în acest context să-l contacteze pe administratorul societății . G. pentru a identifica o soluție care să-I scoată din impasul financiar în care . afla.În prima jumătate a anului 2002 directorul societății . V. și contabilul societății C. M. l-au contactat pe Mihăilițeanu G..

Ulterior s-a aflat că soluția a fost constituirea unei noi societăți și asocierea celor două societăți . . a se veni cu capital pentru achitarea datoriilor . s-a concretizat ulterior în încheierea protocolului din anul 2002, luna iulie. În calitatea pe care o deținea martora N. M. de director economic la . a semnat protocolul de asociere și a fost de acord cu propunerea făcută.Martora a semnat protocolul alături de Mihăilițeanu G. pentru . V. V. și C. M. pentru .>

Aportul în numerar adus de . capitalul noii societăți . SRL în sumă de 3,5 miliarde lei vechi a fost virat la BRD T. M. pentru achitarea datoriilor societății și scoaterea de sub ipotecă,întrucât activele societății . ipotecate.Achiziționarea activelor respective presupunea înregistrarea acestora în evidența contabilă.Asocierea celor două societăți a fost negociată de V. V. A. și C. M. și care administrau .>

În anul 1999 martora S. G.-C. era președintele consiliului de administrație al . director general.În această calitate avea principala atribuție convocarea A. Mopan SA pentru a se pune în discuție hotărârile consiliului de administrație privind funcționarea societății. A deținut funcția până în martie 2002. În perioada sfârșitului anului 1999 - sfârșitul anului 2001 a fost președinte al PAS Mopan SA fiind delegată de fostul președinte al acesteia inculpatul P. M..

Inculpatul P. M. a acționat în justiție și a devenit din nou președinte.Cât timp a fost președinte al PAS Mopan s-a amânat plata a 2-3 rate către FPS.Societatea la finele anului 2001 a înregistrat pierderi. Ratele trebuiau plătite de societate către FPS din dividendele pe care le obținea anual PAS Mopan cu aprobarea prealabilă a PAS și a A. Mopan SA. În luna aprilie 1999 când a preluat conducerea consiliului de administrație al .-a pus în discuția acestuia propunerea de asociere a . . Mihăilițeanu G. director general al acesteia. Propunerea a fost respinsă pentru că salariații nu au fost de acord cu asocierea.

Pe parcursul mandatului său s-a procedat la restructurarea societății fapt ce a generat realizarea de profit pentru anul 2000.Pe perioada cât martora a fost director protocolul de asociere dintre . . s-a pus în discuția A.. Martora a fost în concediu medical iar această asociere nu a fost pusă în discuție nici în adunarea generală a PAS Mopan SA .În luna aprilie 2002 președinte al PAS Mopan SA era inculpatul.

În această perioadă ședințele consiliului de administrație al Mopan SA și adunarea generală a . țineau în aceiași zi întrucât membri erau aceiași și era dificil să se adune la aceste ședinte. Discuția despre asociere cu Mihăilițeanu G. a fost neoficială și martora în calitatea pe care o deținea a respins-o în anul 1999.Aceiași poziție de respingere a avut-o și membrii consiliului de administrație întrucât salariații nu erau de acord cu această asociere. Din consiliul de administrație în anul 1999 inculpatul nu făcea parte.

Martorul C. M. - contabil șef la . în anul 2003 arată că la nivelul anului 2002 . o situație financiară precară,avea datorii și nu exista posibilitatea achitării acestora și nici a ratelor către FPS iar societatea nu realiza profit. Inițiativa modalității de salvare a . această situație precară au avut-o președintele consiliului de administrație V. V. și președintele PAS Mopan SA P. M.,care era și membru al consiliului de administrație.

Modalitatea de a se ieși din această situație precară din punct de vedere economico-financiar în care se afla . în asocierea acesteia cu o altă societate și formarea unei societăți noi care să realizeze profit cu care . achite datoriile și ratele către FSP. Într-o ședință a consiliului de administrație al .-a prezentat protocolul de asociere al celor două societăți pentru crearea unei noi societăți.

Protocolul de asociere a fost semnat de către V. V. și Mihăilițeanu G. și a fost o discuție că protocolul de asociere trebuia semnat și de contabilul șef al societății astfel încât și martorul a semnat acel protocol ulterior deși nu cunoștea cerințele asocierii în concret. Martorul a semnat acel protocol datorită funcției pe care o deținea oarecum impus în sensul că i s-a spus că trebuie să semneze de către aceste persoane. Martorul a cunoscut ulterior valoarea aportului în natură a . un expert a evaluat aportul societății în natură constituit din mijloace fixe care a stabilit valoarea de piață a acestora.

Expertului i s-a pus la dispoziție datele solicitate și listele de mijloace fixe. Inculpatul în luna ianuarie 2003 a devenit administrator unic al societății nou înființate . SRL. În cadrul A. s-a discutat despre asocierea celor două societăți și punerea în aplicare a protocolului de asociere. Martorul a semnat în calitatea pe care o deținea de contabil șef protocolul de predare primire a activelor de . societatea nou înființată pentru că i s-a cerut să semneze și i s-a spus că totul este hotărât. Acest aspect i-a fost spus de către Mihăilițeanu G.. Inculpatul care era președinte PAS Mopan i-a spus că astfel se va remedia situația pentru .>

Inculpatul a lucrat la A. iar din .-a desprins . cunoștea cu Mihăilițeanu G. cu care discuta iar lucrând în instituție discuta destul de des cu inculpatul. Cu privire la asociere a discutat cu inculpatul după ce acesta a câștigat în justiție și a fost din nou președinte. Inculpatul a fost președinte PAS de la înființarea acestuia. Pe perioada cât inculpatul a fost președinte PAS a fost și președinte al consiliului de administrație al .>

Pe perioada în care S. G. C. a fost președinte al consiliului de administrație al societății a fost și președinte PAS. La notificarea din partea inculpatului către consiliul de administrație pentru a se convoca A.,inculpatului nu i s-a recunoscut calitatea de către președintele consiliului de administrație care era S. Gila C. și ulterior V. V.. Când a discutat cu inculpatul despre asociere și înființarea unei noi societăți,inculpatul avea calitatea de președinte PAS și inculpatul avea calitatea de a dispune și a îi reprezenta pe acționari.

La ședințele de consiliu de administrație inculpatul mai venea întrucât deținea calitatea de președinte PAS. După schimbarea conducerii la . a venit la ședințele consiliului de administrație al societății dar nu își amintește dacă a venit în calitatea de președinte PAS pe care o deținea la toate ședințele acesteia. Componența consiliului de administrație era în anul 2002: I. M., D. D.,martora și V. V. A..

Actele societății în acea perioadă le semna directoarea V. V. A.. Inculpatul în calitatea de președinte PAS superviza activitatea . nu a semnat protocolul de asociere întrucât l-a semnat directoarea V. V. A.. Raportul privind situația economico-financiară a societății martora l-a întocmit și aceasta a fost prezentată în anul 2002 în A..În ședința A. din 23 iulie 2002 s-au mai prezentat și alte propuneri privind redresarea situației precare în care societatea se afla.

Martorul I. M. relatează că în anul 2002 când era membru al Consiliului de administrație al . participa la ședințele acestuia situația era critică din punct de vedere financiar pentru . ședințele Consiliului de Administrație participau membrii acestuia,contabilul șef C. M.-președintele V. V. A. și o perioadă a participat și inculpatul P. M. care avea probleme medicale și care o perioadă nu a mai participat.

Martorul a avut o discuție cu V. V. A. ca . se asocieze cu o societate comercială în vederea constituirii unei societăți pentru depășirea situației de criză financiară în care se afla . dintre cele două societăți urma să se facă cu capital social de 50% din partea fiecăreia dintre cele două societăți. În anul 2002 într-o ședință A. s-a ales un nou Consiliu de Administrație prin supunere la vot. Inculpatul nu a fost prezent în ședința la care a fost ales membru al Consiliului de Administrație. Pe timpul când S. G. C. a fost director și se prezentau în ședințele sindicatului situația reală a . situația era prezentată de C. M.,contabil șef și în ședințele consiliului de administrație de acesta. În Consiliul de Administrație,inculpatul P. M. avea putere de decizie fiind factor de decizie.

În acea perioadă din anul 2002 imediat după alegeri . administrată de Consiliul de administrație și de președintele acestuia-director V. V.-A.. Martorul nu își amintește perioada cât a lipsit inculpatul de la ședințele consiliului de administrație și de la ședințele A.. Deciziile în ședințele consiliului de administrație se adoptau prin vot și nu cunoaște ce acte de administrare a îndeplinit inculpatul în societate.

Martorul V. C.-C. consilier juridic în cadrul . că a participat ca secretar în ședința A. din 22 august 2002 când s-a pus în discuție respectivul protocol. A participat și directorul . G.. A fost prezentată în cadrul ședinței participarea celor două societăți la înființarea noii societăți ca fiind egală 50% cu 50%.Nefiind o instituție de stat nu era obligatoriu să vizeze pentru legalitate protocolul. A considerat că la momentul asocierii trebuia consultat A.-ul proprietar al acțiunilor ce făcea obiectul contractului de vânzare cumpărare cu PAS al . acest lucru nu s-a întâmplat.

Martorul a participat la toate adunările A. în calitate de secretar și cunoaște faptul că inculpatul P. M. este o persoană importantă la societate și consideră că unii membri ai Consiliului de Administrație și conducerea . sunau să îi spună despre deciziile luate sau care urmau a fi luate în urma ședinței.

Martorul cunoaște că inculpatul a fost bolnav în anul 2002 și o perioadă nu s-a prezentat la serviciu.În ceea ce privește hotărârile luate de A. a . întocmea un proces verbal pe timpul ședinței și apoi se publica hotărârea la registrul comerțului. De obicei aviza deciziile luate de conducerea . contractele comerciale. Arată că în anul 2002 inculpatul P. M. nu era administratorul . în cadrul . luau de consiliul de administrație care administra și societatea.

În prima jumătate a anului 2002 nu l-a văzut pe inculpat la . începutul anului 2002 nu își amintește dacă președintele PAS Mopan și anume inculpatul era și președintele consiliului de administrație cum se întâmpla de obicei până la jumătatea anului 2002.Martorul arată că a fost pe rolul Curții de Apel București anulare hotărâre PAS Mopan privind componența consiliului de administrație care se afla pe rol și în anul 2002.Procesul s-a finalizat în anul 2003 când s-a retras recursul. Martorul nu cunoaște dacă s-a convocat PAS Mopan de către conducere întrucât era acest proces pe rol și calitatea de președinte a inculpatului la PAS Mopan nu era recunoscută dar știe că nu s-au mai făcut plăți către A. întrucât activitatea societății . mergea prea bine în anul 2002.

Martora D. E. relatează că atât timp cât a lucrat la . a fost desemnată ca secretar în cadrul ședințelor A. și în această calitate a încheiat procese verbale ale ședințelor A..A participat la ședința A. la . la data de 22 august 2002,la care au mai participat V. V. A., Mihăilițeanu G., C. M. și P. M.,aceasta fiind singura ședință la care a participat.

Arată faptul că P. M. din anul 1999 și până la această ședință nu a participat niciodată la ședința A.. În această ședință s-a expus situația în care se afla . s-a discutat despre asocierea în vederea constituirii . SRL dându-se citire protocolului de asociere dintre cele două societăți și crearea noii societăți. V. V. A. a vorbit despre asocierea cu . s-a votat asocierea inclusiv de salariații . au votat în unanimitate asocierea.

Ulterior a fost o altă ședință A. prin care s-a votat de către salariați în unanimitate participarea . constituirea unei societăți cu mijloace circulante. Martora nu cunoaște dacă a fost convocată Adunarea Generală a PAS Mopan pentru a fi discutată asocierea în vederea constituirii . SRL.La ședința la care a participat din data de 22 august 2002 P. M. nu a luat cuvântul și nu a spus nimic. La data de 23 iunie 2002 la . fost două ședințe una ordinară și una extraordinară. În prima ședință s-a prezentat situația economică a . constituirea unei noi societăți prin asociere cu o altă societate iar la a doua ședință s-a prezentat alegerea cenzorilor. În această ședință s-a luat și decizia privind asocierea cu o altă societate.

La aceste două ședințe nu a participat și inculpatul. Consiliul de Administrație trebuia să găsească o altă societate în vederea asocierii .. În această perioadă activitatea societății era condusă de V. V.-A.-director. Situația economică la ședința din luna iulie anul 2002 a fost prezentată de contabilul șef C. M.. În ceea ce privește propunerea privind asocierea . altă societate a făcut făcută de V. V.-A.. Martora arată faptul că persoanele care participau la ședințele PAS Mopan participau și la ședința A. . cunoaște faptul că inculpatul din anul 2003 a fost din nou președinte PAS. De regulă cine era președinte PAS Mopan era și președintele consiliului de administrație . faptul că în anul 2002 P. M. nu a făcut nici un act de administrare în cadrul . nici în cadrul PAS Mopan.

Martorul M. G.-V. relatează că a fost membru al Consiliului de Administrație și votat ca membru în ședința A. din mai 2002.Din partea asociațiilor PAS Mopan au votat ca reprezentanți pe bază de procură P. M. și C. M.. În ședința consiliului de administrație P. M. s-a implicat direct în asocierea celor două societăți. Într-o ședință s-a prezentat situația financiară a . M. a dat date la situația financiară a acesteia.

În ședință s-a prezentat cota de participare a . constituirea noii societăți prin asociere cu . anume 50% pentru fiecare parte iar ca aport în natură . cu toate mijloacele fixe și cu clădiri. De administrarea faptică a societății . timp a lucrat martorul în societate s-a ocupat inculpatul P. M. apoi S. G.-C.,ulterior V. V.-A. și apoi din nou P. M.. Arată faptul că S. G.-C. s-a ocupat de administrarea societății pe perioada cât inculpatul a avut probleme în sensul că a avut acțiune în justiție. Arată faptul că nu a văzut personal procura de reprezentare pentru angajații PAS Mopan de către P. M. și C. M. și că conținutul acesteia le-a fost prezentat de către D. D. dându-se citirea acesteia.

La acea dată în mai 2002 nu era încă membru al Consiliului de administrație. Arată faptul că interimar ca președinte al Consiliului de administrație era D. D. care era și director interimar al . această ședință a participat și P. M.. Martorul nu își amintește data și în care anume ședință inculpatul P. M. a prezentat asocierea dintre două societăți ca fiind unica soluție pentru salvarea . faliment dar își amintește că propunerea s-a făcut în fața acționarilor. Arată faptul că P. M. era directorul societății . președintele consiliului de administrație în perioada în care s-a ocupat faptic de administrarea societății .

Cunoaște faptul că inculpatul se ocupa de semnarea actelor și tot ce implică atribuțiile unui director. Din consiliul de administrație la momentul la care s-a făcut propunerea de către P. M. au participat D. I. și D. D..

Martorul Mihăilițeanu G. relatează faptul că în anul 2002 a fost contactat de directorul . V.-A. și de contabilul șef C. M. la sediul . că . o situație financiară precară datorii la bugetul de stat și avea activele ipotecate la bancă.

Ei au propus să cumpere acțiuni de la FPS. Martorul nu a fost de acord și a propus constituirea unei noi societăți la care . participe cu activele și . aportul în numerar și anume 3,5 miliarde lei vechi urmând ca după constituirea noii societăți cu aportul numerar să se scoată de sub ipotecă activele . momentul în care a făcut oferta cunoștea valoarea activelor cu care urma să participe . noii societăți.

Arată faptul că cunoștea valoarea de piață. Cei doi reprezentanți ai . fost de acord fără rezerve să încheie protocolul de asociere pentru constituirea noii societăți și ca acesta să fie supus spre aprobare în Adunarea Generală a . . acest sens s-a elaborat un protocol de asociere privind constituirea unei noi societăți comerciale și anume . SRL. Protocolul de asociere a fost realizat în T. M. la sediul uneia dintre societăți și a fost semnat de V. V. A. și C. M. din partea . ședința A. a . data de 22 august 2002 la care a participat s-a discutat despre acest protocol care a fost prezentat în ședință de directorul V. V.-A. acționarilor,directorul societății a prezentat acționarilor situația financiară precară în care se afla . s-a propus ieșirea din criză de către V. V.-A. prin participarea . capitalul social al unei noi societăți comerciale alături de .>

Cele două societăți erau societăți private cu capital integral privat. S-a dat citire protocolului de asociere iar acționarii au fost de acord cu forma și conținutul acestuia și martorul a prezentat asocierea ca soluție pentru a se preîntâmpina falimentul. După aceea s-a încheiat contractul de societate între cele două societăți iar încheierea judecătorului delegat nu a fost atacată în termen legal de nici o persoană.

După aceea au fost încheiate protocoale de primire a activelor pentru constituirea noii societăți. Aceste protocoale au fost semnate de directorii executivi de la acea dată delegați de Adunarea Generală . participat la capitalul social al noii societăți cu toate activele de care dispunea. Acestea au fost expertizate scriptic și ulterior au fost expertizate la indicația Parchetului. Valoarea scriptică a acestora de 9 miliarde lei vechi însă valoarea de piață era mult mai scăzută. S-a stabilit de comun acord cu reprezentanții celor două societăți să se primească acțiuni la noua societate.

Pe parcursul funcționării noii societăți a mai fost adus la capitalul social al acesteia ca aport în natură din partea . și linie de paste făinoase iar . mai venit cu un aport de 10 miliarde lei vechi primind acțiuni în schimb la .>

Arată martorul că în contractul de cumpărare acțiuni la FPS de către . erau clauze sau interdicții din care . voie să înstrăineze acțiuni. Nu exista interdicție nici cu privire la înstrăinarea activelor societății . nu puteau fi înstrăinate întrucât erau gajate la bancă.P. M. nu a avut nici o contribuție la încheierea protocolului de asociere între cele două societăți și nici la înființarea noii societăți. Hotărârile sale ca director nu au fost influențate de P. M.. Conducerea celor două societăți au hotărât ca activele să fie evaluate de către un expert la valoarea contabilă și anume A. T..

Legea cere ca activele să fie evaluate la valoarea contabilă,iar modul de evaluare la latitudinea celor două societăți. Inculpatul nu putea să influențeze stabilirea activelor valorii sau evaluarea acestora. Administratorul duce la îndeplinire hotărârile Adunării Generale. Inculpatul nu putea să nu execute hotărârea Adunării Generale din 22 august 2002 pentru că ar fi fost sancționat. Inculpatul nu putea să execute alte dispoziții decât cele ale A..Martorul a făcut propunerea ca modalitatea de evaluare a activelor este cea scriptică, contabilă.

Arată că inculpatul i-a solicitat ajutorul cu mult timp înainte de a fi demis din funcția de director a . că se afla într-o situație financiară precară. Nu aveau posibilitatea să cenzureze valoarea contabilă,scriptică a activelor societății . aveau posibilitatea să cenzureze împărțirea acțiunilor la noua societate. A. a încercat să conteste cele două hotărâri A. dar acțiunea a fost respinsă,întrucât A. nu deținea calitate.

Martorul Berchez S. relatează că la conducerea . venit P. M. în calitate de unic administrator. Evidența contabilă era ținută de . SRL.Pentru . s-a înregistrat o revenire a societății și au început disponibilizări ale personalului și penalizări la salarii. Dividendele care le reveneau ca acționari ai . s-a spus că urmează a se folosi pentru plata datoriilor către stat sau către FPS.

Martorul nu cunoaște dacă PAS Mopan a fost consultat la momentul asocierii pentru crearea . SRL. În alte ședințe în cadrul A. nu s-a discutat despre asocierea . . P. M. nu a participat la ședința A. în care V. V. a devenit directorul societății.

Ședințele PAS-ului se țineau în aceeași perioadă aproximativ cu ședințele A.. Membrii PAS erau aceeași care participau la ședințele A.,iar acestea se făceau în aceeași ședință cu ședințele PAS . celor două societăți și constituirea . SRL în cadrul ședinței A. a . s-a părut o soluție bună și o altă soluție de ieșire din criză nu era pentru . P. M. a avut o influență în cadrul asocierii celor două societăți ca membru al consiliului de administrație și crede că deciziile se luau în consiliul de administrație în unanimitate.

Martora M. C. relatează că în ședința din data de 22 august 2002 a A. s-a stabilit ca la crearea unei noi societăți mixte . participe cu toate activele,mijloacele și stocurile sale evaluate la valoarea lor bănească,la valoarea contabilă a acestora și . capital bănesc 3,5 miliarde lei vechi,astfel încât cota de participare la noua societate era de 50% pentru . 50% pentru . luna aprilie sau mai 2002 Consiliul de administrație al . fost schimbat, președinte fiind V. V. iar ca membrii C. M., M. G..

Consiliul de administrație trebuia să analizeze situația societății și să prezinte Adunării Generale această situație. Inculpatul P. M. a fost ales în lipsă membru al consiliului de administrație în ședința A. din aprilie sau mai 2002. În luna august 2002 s-a luat măsura înființării . SRL. Inculpatul a participat la această ședință ca membru al Consiliului de Administrație. La ședința A. din luna iulie 2002 V. V. a propus înființarea noii societăți .Salariații care au participat la ședință au fost de acord cu propunerea în unanimitate. Adunarea Generală la propunerea consiliului de administrație a împuternicit consiliul de administrație pentru a căuta o societate interesată pentru a se asocia cu . ședința A. din 22 august 2002 a participat și directorul de la .>

În această ședință s-a adus la cunoștiința acționarilor măsurile luate pentru înființarea noii societăți și toți au fost de acord în unanimitate. În consiliul de administrație măsurile erau luate în unanimitate. În ședința A. din 22 august 2002 acționarilor li s-a adus la cunoștință aportul de 50% al . 50% pentru . înființarea noii societăți și ei au fost de acord în unanimitate.

Din luna august 2002 inculpatul venea la societate dar venea rar și stătea 2-3 ore. În anul 2002 A. . administrată de consiliul de administrație. În luna august 2002 A. a împuternicit Consiliul de administrație al . la îndeplinire măsurile luate pentru înființarea noii societăți. Martora cunoaște faptul că după desființarea contractului de privatizare în anul 2004 A. nu a restituit . achitate reprezentând rate avansate pentru privatizarea .-a adus la cunoștiință în adunarea A. că . la înființarea noii societăți cu toate activele,stocurile,mijloacele circulante înregistrate în contabilitate la valoarea contabilă în acel moment.

Arată că nu au existat dubii cu privire la valoarea patrimoniului . acea dată și nu s-a solicitat de conducerea societății o expertiză evalutorie. În ședința A. din 22 august 2002 s-a validat propunerea pentru înființarea noii societăți. În luna iulie 2002 în ședința A. contabilul șef C. M. a prezentat situația societății . fiind dezastruoasă și că trebuie găsită o soluție .

Inculpatul nu a participat la această ședință. În această ședință s-au făcut mai multe propuneri de către V. V. în ceea ce privește răscumpărarea ipotecii și cu privire la vânzarea unei cantități de grâu de la moară în vederea obținerii de disponibilități bănești de către șeful morii D. D.. Înființarea noii societăți s-a adus la cunoștiința acționarilor în această ședință din 23 iulie 2002 a A. iar mandatul Consiliului de administrație de a găsi o societate în vederea creeării noi societăți s-a dat în această ședință. În această perioadă societatea era administrată în fapt de contabilul șef C. M. și de directoarea V. V.. Ședințele PAS Mopan se suprapuneau cu ședințele A. ale societății. Președintele consiliului de administrație era și președintele PAS Mopan .

Martorul A. T. relatează că în anul 2002 i s-a solicitat cu ocazia asocierii celor două societăți . . constituirea . SRL de către . întocmească un raport de expertiză contabilă. Arată că a fost numit de judecătorul delegat la registrul comerțului. Noua societate urma să se constituie cu participarea întregului patrimoniu . cu acordul în numerar din partea . de expertiză a fost întocmit pe baza datelor existente în contabilitatea . puse la dispoziție de contabilul șef C. M. și directoarea V. V..

Martorul arată că nu cunoaște dacă raportul de expertiză a fost pus în discuția Adunării Generale. Raportul de expertiză nu s-a făcut cu evaluarea la prețul pieții a patrimoniului solicitarea constând în inventarierea scriptică a tuturor conturilor contabile ce reflectau valoarea elementelor patrimoniale . că i s-a solicitat ulterior un raport de expertiză suplimentar întrucât se omisese a se evalua două terenuri aparținând acesteia. Raportul s-a întocmit din prelucrarea valorilor din contabilitatea societății. La data de 31 decembrie 2004 a efectuat raport privind actualizarea valorii clădirilor și construcțiilor existente în contabilitatea . SRL. Bunurile evaluate erau majoritatea dintre cele aduse ca aport în natură de . anul 2002.

Actualizarea valorilor a fost repetată la data de 31 decembrie 2007.Participarea . constituirea noii societăți a fost cu aport în numerar de 3,200 miliarde lei. Martorul arată că raportul de expertiză întocmit a fost acceptat de judecătorul delegat și de cele două societăți și s-a constituit noua societate.

Instanța constată că societatea comercială Mopan SA T. M. s-a constituit prin divizarea societății comerciale Germino SA A.,cu avizul fostului FPS. Capitalul social la înființarea Societății Comerciale Mopan SA a fost în valoare de 2.161,125 mil.lei fiind majorat cu valoarea terenului la 2.669,975 mil.lei după încheierea protocolului cu societatea din care s-a desprins. Acționarii societății înaintea privatizării erau: FPS(care deținea un pachet de acțiuni reprezentând 70% din capitalul social)și FPP V Oltenia(care deținea un pachet de acțiuni reprezentând 30% din capitalul social). Pachetul de acțiuni deținut de fostul FPS a fost scos la vânzare. Singura ofertă de cumpărare prezentată în urma publicării a fost din partea Asociației PAS Mopan care a solicitat cumpărarea pachetului de acțiuni.

În urma negocierilor din data de 14 martie 1996 dintre Comisia de negociere a FPS și Asociația PAS Mopan (reprezentată de P. M. și C. M.) și după obținerea avizului nr.1375 din 14 martie 1996,din partea Agenției Naționale pentru Privatizare a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nr.92 din 19 martie 1996.

Prețul unei acțiuni a fost de 51.499 lei(față de valoarea nominală de 25.000 lei) respectiv al pachetului de acțiuni, de 3.850 mil.lei, modalitatea de plată fiind avans (20%)și rate (17 rate în perioada 31 martie 1997-25 iunie 2005)în conformitate cu legislația de privatizare în vigoare la data respectivă.

Conform prevederilor contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr.92 din 19 martie 1996 proprietatea asupra acțiunilor vândute, cu toate drepturile și obligațiile prevăzute pentru acționari de legea română și de prezentul contract,se transmite de la vânzător la cumpărător pe data semnării prezentului contract,care se încheie sub condiția rezolutorie prev.la pct.4 lit.a,alin.3.

Cumpărătorul a avut obligația ca,până la data îndeplinirii tuturor obligațiilor asumate prin contract,să nu cesioneze toate sau o parte din acțiunile cumpărate de la FPS și să nu transmită unui terț contractul,fără acordul prealabil scris al vânzătorului. Contractul nu a conținut prevederi restrictive privind înstrăinarea activelor societății pe durata desfășurării acestuia.

Pentru garantarea plății ratelor,cumpărătorul a avut obligația de a constitui drept gaj un număr de 59.807 acțiuni (din totalul de 74.759 acțiuni cumpărate de la FPS).

Cumpărătorul a făcut dovada constituirii gajului asupra numărului respectiv de acțiuni.

Asociația PAS Mopan a achitat suma de 3._ lei reprezentând avansul și șapte rate,dobânzile aferente precum și penalități de întârziere ,suma restantă fiind de 1._ lei.

În această situație se vor avea în vedere prevederile art.3 privind desființarea contractului de plin drept fără a fi necesară punerea în întârziere și fără orice altă formalitate prealabilă,dacă cumpărătorul nu achită integral sumele datorate în termen de 60 de zile de la data semnării convenției.

Contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nr.92 din 19 martie 1996 a fost desființat,în baza notei privind propunerea de desființare prin acționarea pactului comisoriu,aprobată de conducerea A..

După desființarea contractului de vânzare cumpărare de acțiuni A. s-a reînscris ca acționar al Societății Comerciale Mopan SA T. M. cu un număr de 1.868.983 acțiuni reprezentând 70% din capitalul social.

Societatea Comercială Mopan SA a beneficiat în perioada 27 noiembrie 1996-29 iulie 2002,de restituirea sumei de 1.516,8 mil.lei de la FPS pentru efectuarea de investiții productive.

În baza notei privind propunerea de desființare prin acționarea pactului comisoriu,aprobată de conducerea A. nr.P/4439/7 iulie 2004 s-a formulat cerere de chemare în judecată a Asociației Mopan PAS,prin care s-a solicitat instanței(pe rolul Tribunalului București,secția a VI-a Comercială s-a format dosarul nr.19.140/2006)pronunțarea unei sentințe prin care să dispună: obligarea pârâtei la plata de daune interese,datorate ca urmare a desființării contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr.92 din 19 martie 1996,estimate provizoriu la suma de 139.838,05 lei,daune care vor fi determinate în concret printr-un raport de expertiză economico-financiară ce va fi dispus în cauză,suma fiind defalcată astfel: 31.538,73 lei constând în dobânzi și penalități datorate pentru neplata ratelor scadente,calculate până la data de 25 august 2004,data reînscrierii A. ca acționar la . M. compusă din: 5.797.13 lei-dobândă aferentă ratei nr.8; 13.682,64 lei - penalitate aferentă ratei nr.8;6.622 lei-dobândă aferentă ratei nr.9;5.436,96 lei-penalitate aferentă ratei nr.9; suma de 108.299,21 lei reprezentând dividende încasate de cumpărător în perioada de valabilitate a contractului(conform analizei bilanțurilor contabile preluate pe suport magnetic de la MFP)și anume:_,97 lei - dividente aferente anului 1996;46.554,73 lei-dividende aferente anului 1997; 1.775,46 lei-dividende aferente anului 1998;32.087,16 lei-dividende aferente anului 2001;obligarea pârâtei la plata daunelor interese datorate urmare desființării Contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr.92 din 19 martie 1996,altele decât cele menționate anterior,al căror cuantum va fi stabilit printr-o expertiză ce se va efectua în cauză; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ce vor fi efectuate de A. în litigiu.

Tribunalul București Secția a-VI-a comercială a încuviințat proba cu expertiză contabilă cu următoarele obiective: stabilirea unui eventual prejudiciu cauzat A. sau societății privatizate . către Asociația PAS Mopan - cumpărătoarea pachetului de acțiuni, Mopan SA de către Asociația PAS Mopan – cumpărătoarea pachetului de acțiuni,având în vedere tranzacțiile și vânzările de active și alte elemente de patrimoniu ale societății,respectiv dacă au fost înstrăinate active la un preț inferior valorii de piață și în caz afirmativ,calcularea diferenței;calcularea daunelor interese având în vedere tranzacțiile efectuate de cumpărător în perioada de valabilitate a contractului de vânzare cumpărare de acțiuni,respectiv dacă au fost încheiate tranzacții în condiții defavorabile societății privatizate,cauzându-se în acest fel un prejudiciu; analiza creanțelor și datoriilor societății prin efectuarea unei analize comparative între creanțele și datoriile societății din momentul privatizării (19 martie 1996) până în momentul înscrierii A. ca acționar (25 august 2004); cuantumul dividendelor încasate de cumpărător pe perioada de valabilitate a contractului; determinarea prin metode de evaluare general acceptate, a valorii de piață estimată a unei acțiuni emisă de societate la data privatizării (19 martie 1996) și a valorii la data desființării contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr.92 din 19 martie 1996 (25 august 2004). și dacă în cazul în care valoarea de piață a unei acțiuni la data desființării contractului de privatizare este mai mică decât cea de la data privatizării, prejudiciul suferit de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

În vederea recuperării sumei de 151.680 lei (1.516,8 mil.lei) acordată societății comerciale Mopan SA T. M. de la FPS pentru efectuarea de investiții productive,în conformitate cu prevederile Legii nr.55/1995 și ale HG nr.100/1996,A. a inițiat o acțiune în instanță la Tribunalul București - Secția a-VI-a Comercială (dosarul nr._/2006).

Prin pronunțarea sentinței comerciale nr.8406 din 16 octombrie 2006 Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a admis acțiunea formulată de A. și a obligat pârâta Societatea Comercială Mopan SA la plata sumei respective.

Sentința a fost investită cu formulă executorie și transmisă de Direcția Generală C. Direcției Generale Executări Silite și Licitații prin adresa nr.DGC/1478 din 21 februarie 2007.

Înainte de reînscrierea A. ca acționar,societatea comercială Mopan SA T. M. avea un singur acționar și anume, Asociația PAS Mopan care pe lângă pachetul cumpărat de la FPS a achiziționat și pachetul de acțiuni deținut de SIF Oltenia (reprezentând 30% din capitalul social), prin actul de cesiune nr.688 din 20 martie 1997.

În perioada când Asociația PAS Mopan a fost acționar unic,adunările generale ale acționarilor au adoptat,în principal,următoarele hotărâri:

La data de 22 august 2002 Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor la care au participat membrii Asociației PAS a hotărât în unanimitate constituirea unei societăți comerciale cu răspundere limitată (. SRL T. M.) prin participarea Societății Comerciale Mopan SA T. M. cu un aport în natură constituit din mijloace fixe și mijloace circulante(respectiv toate activele societății și mijloacele circulante aferente acestor active, mai puțin mijloacele circulante aparținând morii și patiseriei,stocul de marfă existent în magazine rămânând în proprietatea Societății Comerciale Mopan SA) și a Societății Comerciale Germino SA A., cu un aport în numerar de 3.500 mil.lei.

La data de 30 septembrie 2002 Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor la care au participat membrii Asociației PAS a hotărât în unanimitate,suplimentarea participației în natură a Societății Comerciale Mopan SA cu mijloacele circulante aferente morii și patiseriei și cu stocul de marfă existent în magazine.

La data de 17 octombrie 2002 Adunarea Generală a Acționarilor la care au participat membrii Asociației PAS a hotărât în unanimitate desemnarea ca reprezentant al Societății Comerciale Mopan SA la . SRL pe P. M. care îndeplinea funcția de președinte al Asociației PAS Mopan.

La data de 7 ianuarie 2003 Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor la care au participat membrii Asociației PAS a hotărât în unanimitate modificarea statutului Societății Comerciale Mopan SA printre modificări fiind și înlocuirea Consiliului de Administrație cu Administrator unic.

La Adunarea Generală ordinară a Acționarilor desfășurată în aceeași zi a fost ales cu majoritate de voturi ca administrator unic - P. M..

Conform situației elementelor patrimoniale cu care participă ca aport în natură la . SRL situație întocmită de . bunurilor,respectiv a mijloacelor fixe,materiilor prime, materialelor auxiliare, combustibililor, ambalajelor ș.a. în suma 8._ lei.

Conform, Raportului de expertiză contabilă privind aportul în natură al . capitalul social al . SRL întocmit la data de 25 octombrie 2002 de către expertul contabil A. T.,elementele patrimoniale de natura imobilizărilor corporale au fost evaluate la valoarea contabilă rămasă,iar elementele patrimoniale de natura mijloacelor circulante materiale au fost evaluate la valoarea de achiziție.

Valoarea de 8._ lei se regăsește și în Protocolul încheiat la data de 10 ianuarie 2003 (nr.înregistrare 72 din 13 ianuarie 2003) între Societatea Comercială Mopan SA reprezentată de administratorul unic M. P.) care preda și . SRL (reprezentată de directorul general V. V.) care prelua bunurile respective.

Cu toate că societatea comercială Mopan SA avea o participare de 8.165 mil.lei iar societatea comercială Germino SA de 3.500 mil.lei totalizând 11.665 mil.lei cele două părți au stabilit că participarea lor,la constituirea . SRL să fie egală respectiv: . natură: 4.082,5 mil.lei, în numerar :1.750 mil.lei; . natură: 4.082,5 mil.lei, în numerar: 1.750 mil.lei;

În Protocolul încheiat la data de 24 ianuarie 2003 (nr.înregistrare 191 din 24 ianuarie 2002) între societatea comercială Mopan SA(reprezentată de administratorul unic P. M.) care preda și . SRL (reprezentată de directorul general V. V.) care prelua, sunt menționate și cele două terenuri aferente fabricilor de pâine) însumând cca.1,5 ha) cu o valoare de_ lei (valoare de înregistrare contabilă), participarea societății comerciale Mopan SA T. M. atingând valoarea de 8.592,400 mil.lei.

Cu toate că aportul suplimentar a fost adus de societatea comercială Mopan SA valoarea terenului a fost distribuită, deasemenea, în mod egal, astfel că participarea înregistrată la . SRL a fost următoarea: .: 4.296,2 mil.lei; în numerar: 1.750 mil.lei; . natură: 4.296,2 mil.lei; în numerar: 1.750 mil.lei, cele două părți deținând la . SRL câte 60.462 părți sociale fiecare.

Inculpatul P. M. a îndeplinit și funcția de președinte al Asociației PAS Mopan de la înființarea acesteia până în prezent,asociația fiind unicul acționar al Societății Comerciale Mopan SA în perioada când aceasta a fost cu capital integral privat în prezent deținând 30% din acțiuni.

Conform datelor obținute,la data de 8 februarie 2007,de la Oficiul Național al Registrului Comerțului,inculpatul P. M. este director general al . SRL data numirii în funcție fiind 30 noiembrie 2002.

Cu toate că valoarea bunurilor aportate de Societatea Comercială Mopan SA la constituirea . SRL a fost de 8.592,5 mil.lei,ceea ce reprezintă 71,06% din capitalul social al societății nou înființate,participarea . în considerare a fost de numai 6.046,2 mil.lei respectiv 50% .

Mijloacele fixe,inclusiv terenurile,care au constituit participația în natură a Societății Comerciale Mopan SA au fost evaluare luându-se în considerare valoarea contabilă rămasă,fără a se efectua o evaluare în prețuri curente la data constituirii . SRL.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului reținută în rechizitoriu și stabilită de instanță astfel cum a fost descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată prev.de art.248 C.pen. rap.la art.2481 C.pen. și art.258 C.pen., texte de lege în baza cărora inculpatul a fost condamnat .

La aplicarea și individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere, potrivit art.72 C.pen., gradul de pericol social al faptei cât și persoana inculpatului care nu are antecedente penale, vârsta sa dar și atitudinea și comportamentul inculpatului, care s-a prezentat la instanță la termenele de judecată și a manifestat interes în soluționarea cauzei, astfel încât apreciază că scopul educativ sancționator al pedepsei se va satisface prin aplicarea unei pedepse privativă de libertate orientată sub minimul special prevăzut de lege prin aplic.art.74-76 lit.b C.pen.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța având în vedere aceleași considerente, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei în baza art.81 C.pen. în condițiile prev.de art.82 C.pen.și atrage atenția inculpatului asupra disp.art.83 C.pen.

În baza art.71 alin.1 C.pen. instanța a interzis inculpatului drepturile prev.de art.64 lit.a teza a-II-a lit.b și c C.pen. având în vedere că acesta a săvârșit infracțiunea în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, cu titlu de pedeapsă accesorie.

Având în vedere că instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, în baza art.71 alin.5 C.pen.a dispus si suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

Instanța având în vedere că pentru infracțiunea săvârșită de inculpat se prevede și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, în baza art.65 C.pen. a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a-II-a lit.b și c C.pen.ca pedeapsă complementară pe o durată de 3 ani cu începere după executarea pedepsei.

În ceea ce privește latura civilă, s-a efectuat raport de expertiză tehnică judiciară de expert tehnic judiciar - I. E. - specialitatea evaluarea proprietății imobiliare având obiective: identificarea și evaluarea aportului în natură al . constituirea . SRL cu referire la data încheierii protocolului de asociere dintre . . 29 iulie 2002; dacă la momentul constituirii . SRL a fost efectuată o evaluare a aportului în natură al . către un expert tehnic judiciar; evaluarea aportului în natură al . momentul asocierii în vederea constituirii . SRL respectiv: clădiri și terenuri; mijloace fixe și obiecte de inventar; să se precizeze dacă urmare a participării . capitalul social al . SRL a fost cauzat vreun prejudiciu.

Pe baza documentelor puse la dispoziție de către . . SRL au fost identificate în teren, toate proprietățile imobiliare și mijloacele fixe care au făcut parte din proprietatea . au făcut obiectul protocolului de asociere dintre . . data de 29 iulie 2002.

Referitor la evaluarea aportului în natură al . constituirea . SRL la dosarul cauzei a fost identificat raport de expertiză contabilă privind aportul în natură la capitalul social al societății M Unu G SRL înregistrat la . nr.2266 din 25 octombrie 2002 întocmit de expert contabil A. T..

În raportul de expertiză se arată că expertul contabil a fost numit de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului al Județului Teleorman să efectueze verificarea privind evaluarea aportului în natură al . constituirea . SRL T. M..

În raportul de expertiză contabilă, se menționează faptul că pentru realizarea obiectivului dispus de judecătorul delegat s-a procedat la verificarea inventarelor efectuate și s-a constatat că elementele patrimoniale de natura imobilizărilor corporale au fost înregistrate/evaluate la valoarea contabilă rămasă ,iar elementele patrimoniale de natura mijloacelor circulante materiale au rfost evaluate la valoarea de achiziție.

Valoarea elementelor patrimoniale cu care . participat la constituirea capitalului social al . SRL a fost stabilită prin raportul de expertiză contabilă și cuprinde mijloace fixe materii prime,materiale auxiliare, combustibili, ambalaje, etc. este în sumă totală de 8._ lei cu următoarea componență: 5._ lei - total imobilizări corporale;_ - obiecte de inventar;_ lei - materii prime, materiale auxiliare, combustibili, ambalaje,piese de schimb - Fabrica nr.1;_ lei - materii prime, materiale auxiliare,combustibili, ambalaje, piese de schimb -Fabrica nr.2;_ lei-mărfuri în rețeaua de magazine.

Raportul de expertiză contabilă a fost întocmit de expertul A. T. la data de 25 octombrie 2002.

Analizând actul constitutiv al . SRL la cap.III-capitalul social la art.6 se prevede următoarele: capitalul social subscris și vărsat integral este de 11._ lei,din care: în natură 8._ lei, în numerar 3._ lei.

Capitalul social în natură constă în: teren, clădiri, utilaje și mijloace circulante, conform raportului de expertiză întocmit .

Reiese astfel faptul că în actul constitutiv al . SRL nu se face nici o referire în legătură cu modul evaluării aportului în natură în valoare 8._ lei.

Raportul de expertiză menționat la art.6 din actul constitutiv este de fapt așa cum s-a prezentat mai sus,un raport de expertiză contabilă întocmit de expert contabil A. T.,și nu un raport de evaluare.

În raportul de expertiză se menționează pentru realizarea obiectivului expertizei dispuse de judecătorul delegat că s-a procedat la verificarea inventarelor efectuate în vederea evaluării elementelor patrimoniale cu care . participa la constituirea capitalului social al . SRL.

Din cele menționate reiese că nu s-a făcut de fapt o evaluare a elementelor patrimoniale ale . acestea au fost consemnate în raportul de expertiză la valorile înregistrate în evidența contabilă,astfel: imobilizările corporale la valoarea contabilă rămasă ,iar elementele patrimoniale de natura mijloacelor circulante la valoarea de achiziție.

În data de 30 septembrie 2002 s-a încheiat un protocol de asociere privind constituirea unei noi societăți comerciale(anexa la protocolul 3236/29 iulie 2002),înregistrat sub nr.4940 din 30 septembrie 2002 perin care s-a hotărât modificarea protocolului nr.3236 din 29 iulie 2002,în sensul că . la capitalul social al noii societăți cu suma de 3._ lei ,iar . la capitalul social al noii societăți cu următoarele bunuri: activele înregistrate în contabilitate la valoarea rămasă,terenurile la valoarea din contabilitate,mijloacele circulante aferente activelor.

Valoarea totală a participării . nivelul de 8._ lei.

Acest aspect a fost confirmat de martorul A. T. care a fost audiat în cauză și care a declarat că în anul 2002 i s-a solicitat cu ocazia asocierii celor două societăți . . constituirea . SRL de către . întocmească un raport de expertiză contabilă. Arată că a fost numit de judecătorul delegat de la Registrul Comerțului. Noua societate urma să se constituie cu participarea întregului patrimoniu . cu aportul în numerar din partea . de expertiză a fost întocmit pe baza datelor existente în contabilitatea . puse la dispoziție de contabilul șef C. M. și directoarea V. V..

Raportul de expertiză nu s-a făcut cu evaluarea la prețul pieții a patrimoniului solicitarea constând în inventarierea scriptică a tuturor conturilor contabile ce reflectau valoarea elementelor patrimoniale . arată că i s-a solicitat ulterior un raport de expertiză suplimentar întrucât se omisese a se evalua două terenuri aparținând acesteia. Raportul s-a întocmit din prelucrarea valorilor din contabilitatea societății. La data de 31 decembrie 2004 a efectuat raport privind actualizarea valorii clădirilor și construcțiilor existente în contabilitatea . SRL. Bunurile evaluate erau majoritatea dintre cele aduse ca aport în natură de . anul 2002.

Actualizarea valorilor a fost repetată la data de 31 decembrie 2007. Participarea . constituirea noii societăți a fost cu aport în numerar de 3,200 miliarde lei. Martorul cunoaște că raportul de expertiză întocmit a fost acceptat de judecătorul delegat și de cele două societăți și s-a constituit noua societate.

Conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit reiese faptul că în actul constitutiv al . SRL nu se face nici o mențiune referitor la modul evaluării aportului în natură adus de . sumă de 8._ lei.

Din cele menționate în raportul de expertiză contabilă întocmit de (expert contabil A. T.) reiese că nu s-a făcut o evaluare a elementelor patrimoniale ale . acestea au fost consemnate în raportul de expertiză la valorile înregistrate în evidența contabilă astfel: imobilizările corporale la valoarea contabilă rămasă, iar elementele patrimoniale de natura mijloacelor circulante materiale la valoarea de achiziție.

În conformitate cu raportul de expertiză rezultă că valoarea totală a aportului în natură, evaluat, al . momentul asocierii în vederea constituirii . SRL era de 31._ lei.

Având în vedere ansamblul materialului probator administrat în cauză, raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert tehnic judiciar, instanța,în baza art.14 C.pr.pen. și art.998-999 C.civ., l-a obligat pe inculpat să plătească părții civile Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului A.V.A.S. suma de 2.313.484 lei reprezentând despăgubiri civile.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs inculpatul P. M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, criticile acestuia vizând următoarele aspecte:

1 - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată și nici motivele pentru care au fost înlăturate probele administrate in apărare (înscrisuri, declarații),

2 – instanța nu s-a pronunțat asupra unor fapte reținute in sarcina inculpatului prin actul de sesizare, deși acestea se regăsesc in cuprinsul rechizitoriului,

3 – instanța nu s-a pronunțat pe probele administrate, limitându-se a relua susținerile unor martori in cuprinsul sentinței, fără a argumenta temeinicia acestora și fără a explica lipsa de logică și de coroborare a acestor declarații in contextul materialului probator, atât intre ele cat și in raport de înscrisurile prezentate in apărare,

4 – instanța a făcut o greșită aplicare a legii întrucât in cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz in serviciu contra intereselor publice in formă calificată.

5 – instanța de fond trebuia să stabilească întinderea sferei atribuțiilor de serviciu ale inculpatului pe baza actelor normative ce reglementau serviciul său in . stabilite de conducerea societății pentru care cei care îndeplinesc „în fapt” o însărcinare trebuie să aibă consimțământul conducerii; în practică este stabilit ca cine ține locul sporadic, fără consimțământul conducerii, nu comite un abuz in serviciu pentru ca faptele trebuie comise in exercițiul atribuțiilor de serviciu, la locul unde trebuie întocmit actul și in timpul orelor legale de serviciu.

6 - abuzul in serviciu este o infracțiune care are caracter subsidiar, in raport cu disp. art. 271-282/legea 31/1990, asa incat instanța trebuia sa stabilească ce infracțiuni din legea speciala 31/1990 a săvârșit inculpatul care sa justifice încadrarea pe abuz in serviciu făcuta in cauza;

7 - s-a ignorat apărarea ca inculpatul nu a obținut vreun folos pentru el sau pentru altul din săvârșirea presupusei fapte penale si nu s-a produs nicio dovada contrara;

8 - nu s-a probat cu nimic in cauza ca inculpatul a acționat "cu știința" pentru a justifica intenția indirecta;

9 - nu s-a probat legătura de cauzalitate intre "administrarea faptica" si rezultatul efectiv produs;

10 - nu s-a motivat de ce inculpatul - ținut sa execute o hotărâre A. - este in culpa, de vreme ce nu a făcut decât sa respecte disp. Legii 31/1990 si sa evite expunerea sa la sancțiuni civile sau disciplinare;

11 - nu s-a motivat de ce nu au fost trimise in judecata persoanele care au realizat efectiv asocierea (cei care cunoșteau valoarea de piața a activelor si care au decis sa le înstrăineze la valoarea de inventar);

12 - s-au acceptat necritic declarațiile unor martori, nu s-au verificat contradicțiile existente intre acestea, care nu pot fi interpretate decât in favoarea inculpatului, in condițiile in care perioada de referința este extrem de mare (10 ani) iar acestea pot fi subiective, martorii pot fi influențați iar unii pot fi si interesați in cauza; instanța nu face decât sa "redea" conținutul acestora, fără a interpreta aceste declarații;

13 - s-au deturnat unele probe (fila 9 al.4 sentința - "expertul a fost numit de inculpat" deși chiar acesta a negat in toate declarațiile sale acest lucru; fila 11 al.6 - "inculpatul a cunoscut ca asocierea era benefica" - nu exista nicio proba pe acest aspect; filele 22, 23 -se redau declarații de martori apoi se concluzionează ca "inculpatul se ocupa de administrarea faptica a societății" fără insă a se indica ce fapte de administrare a făcut;

14 - în latura civila, soluția pronunțata este greșita întrucât la stabilirea presupusului prejudiciu reținut ca fiind cauzat A. nu s-au avut in vedere doua aspecte esențiale: 1-platile PAS Mopan către A. in suma de 3._ lei rol, conform nota A. aflata la dosar, reprezentând avans preț acțiuni, dobânzi si penalități achitate pe temeiul contractului de privatizare nu au fost restituite niciodată de către A. către PAS Mopan deși contractul de privatizare a fost anulat, așa încât de drept prestațiile efectuate pe temeiul unui contract nul trebuiau restituite; de vreme ce A. a reprimit de la PAS Mopan pachetul de 70% din acțiunile deținute in . ca trebuia sa restituie PAS-ului sumele achitate pe temeiul contractului desființat, ceea ce nu s-a întâmplat așa încat A. s-a îmbogățit fără justa cauza pe seama PAS cu aceste sume care in mod greșit nu au fost deduse de către experți in faza urmăririi penale; 2- la realizarea expertizelor de la urmărirea penala a fost ignorat aspectul ca pachetul de 30% din acțiuni aparținea acționarilor reuniți in PAS Mopan, fiind preluat de la FPP (doar pachetul de 70% a fost cumpărat de la FPS); deși am solicitat o expertiza pentru lămurirea tuturor acestor aspecte, pe stabilirea oportunității asocierii si a existentei/inexistentei vreunui prejudiciu cauzat A., instanța de fond in mod greșit a respins aceasta proba încălcându-mi dreptul la apărare

15 - soluția pronunțata de instanța de fond este greșita întrucât în prezentarea situației de fapt pleacă de la premisa greșita ca asocierea s-a făcut intre o societate cu capital integral privat (. o societate (. care statul avea o anumita participație, premisa fundamental greșita întrucât la data validării protocolului de asociere (22.08.2002) ambele societăți erau cu capital integral privat; contractul de privatizare, încheiat sub o condiție rezolutorie legata de plata prețului, era perfect valabil in anul 2002, momentul asocierii, iar . la acel moment societate cu capital integral privat întrucât proprietatea acțiunilor fusese transmisa de la data semnării contractului (19.03.1996), momentul transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor nefiind prorogat pana la data achitării integrale a prețului, ci in act se arata expres ca acest drept s-a transferat la data semnării actului (1996); mai mult, actul semnat cu FPS (A.) nu prevedea niciunde vreo interdicție privind asocierea Mopan cu alte societăți, ceea ce ar fi justificat interesul A. ..

Recursul este fondat, în cauză fiind incident cazul de casare a hotărârii prev. de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., sentința recurată fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale ce guvernează funcționarea societăților comerciale și privatizarea acestora.

Inculpatul P. M. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 rap. la art. 2481 cod penal, constând în aceea că, deși a cunoscut că măsura asocierii pentru crearea .” SRL nu este benefică pentru societatea . M., în calitate de membru al Consiliului de Administrație și administrator, de fapt a acceptat acest lucru în condiții dezavantajoase, impuse de reprezentantul ..

De asemenea, prin rechizitoriu s-a arătat că, tot cu ocazia asocierii, a solicitat expertului A. T. să întocmească un raport de evaluare a aportului în natură adus de . asociere, în care mijloacele fixe au fost subevaluate, fiind trecute la valoarea contabilă și care nu a fost prezentat A.G.E.A. a societății astfel încât, întreg acționariatul să ia la cunoștință modul de evaluare și suma în concret cu care urma să participe la asociere societatea.

S-a mai reținut prin actul de inculpare că faptele inculpatului, mai sus descrise, au pus în imposibilitate .-și mai desfășoare activitatea conform obiectului său, întrucât toate bunurile sale de patrimoniu au fost transferate la .” SRL, în această situație a fost creată o tulburare însemnată a bunului mers al . a generat, dat fiind că în acea perioadă se afla în derulare contractul de privatizare cu F.P.S., imposibilitatea achitării ratelor către această instituție cu consecința desființării contractului și reînscrierea F.P.S. ca acționar majoritar al .>

Actul de inculpare a concluzionat, pe baza expertizelor judiciare contabile dispuse în cauză că, prin faptul neîndeplinirii atribuțiilor ce îi reveneau în cadrul . condițiile în care în anul 2002 se afla în derulare contractul de vânzare-cumpărare cu A.V.A.S., ale cărui clauze era imperios necesar a fi respectate, inculpatul P. M. a creat A.V.A.S. (fostul F.P.S.) un prejudiciu în cuantum de 2.313.484 RON, sumă ce reprezintă aportul în natură cu care societatea a participat la capitalul social al .” SRL ce nu a fost evaluat cu această ocazie. Totodată, prin distribuirea procentelor egale 50% cu 50% în noua societate, deși în realitate participația . Protocolului de asociere a fost în cuantum de 71,05%, respectiva societate a fost privată de beneficiile conferite de acționarul majoritar în societate precum și de beneficiile conform procentului pe care în realitate îl deținea în cadrul .” SRL.

Examinând ansamblul probator administrat, Curtea constată că măsura asocierii dintre S.C. MOPAN S.A. și S.C. GERMINO S.A. a fost aprobată de AGEA (Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor) a S.C. MOPAN S.A. din 23 iulie 2002, dată la care această societate era privatizată integral, acțiunile fiind deținute în procent de 100% de Asociația PAS MOPAN, dreptul de vot în adunarea generală fiind exercitat de asociații acesteia. De asemenea, se constată că prin hotărârea A. din această dată a fost aprobată de principiu asocierea dintre cele două societăți, modalitatea concretă de realizare a acesteia conturându-se ulterior, pe baza hotărârilor AGEA adoptate succesiv la 22.08.2002 și 30.09.2002 și a protocoalelor de asociere dintre cele două societăți încheiate la 29.07.2002 și respectiv 30.09.2002 în executarea acestor hotărâri.

Contrar celor reținute de prima instanță, Curtea constată că S.C. MOPAN S.A. s-a înființat în anul 1995, prin desprinderea (divizare parțială) din S.C. GERMINO S.A., înmatriculându-se în Registrul Comerțului sub nr. J_ .

Contractul de societate autentificat sub nr.2866 din 9 august 1996 de Biroul Notarului Public P. P. și statutul autentificat sub nr.2867 din 9 august 1996 de Biroul Notarului Public P. P. nu marchează momentul constituirii societății, așa cum eronat a reținut prima instanță, ci modificarea formei de proprietate a acesteia, din societate cu capital de stat în societate cu capital integral privat, având în vedere privatizarea acesteia, prin cumpărarea de către Asociația PAS MOPAN a pachetului majoritar de acțiuni de la F.P.S, în baza contractului de privatizare nr. 92/2006.

În ceea ce privește rolul pe care l-a avut inculpatul P. M. în formarea voinței Adunării Generale a Acționarilor S.C. MOPAN S.A, de asociere cu S.C. GERMINO S.A., Curtea constată că în cauză nu s-a dovedit că acesta era, la nivelul lunii iulie 2002, acționar semnificativ sau deținător al vreunei poziții majoritare în sensul definit de Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori și respectiv OUG nr. 28/2002, (în vigoare în perioada săvârșirii pretinselor fapte de abuz în serviciu) astfel încât să se poată reține că acesta a fost un factor de decizie în cadrul A., în ceea ce privește asocierea cu S.C. GERMINO S.A.

În raport de disp. art. 110 și următoarele din Legea nr. 31/1990 care prevăd că Adunarea generală este organul colectiv care asigură conducerea societății comerciale, hotărârile adoptate de aceasta reflectând voința societății, iar consiliul de administrație sau administratorul unic asigură conducerea operativă și executarea hotărârilor Adunării generale, rezultă că inculpatul P. M., din funcția de membru în consiliul de administrație al S.C. MOPAN S.A. sau de administrator de fapt, nu avea nicio prerogativă de a decide asocierea cu S.C. GERMINO S.A., acesta fiind atributul exclusiv al adunării generale a acționarilor. Chiar dacă administratorul unic sau consiliul de administrație poate îndeplini prin delegare, unele atribuții ale Adunării Generale, expres și limitativ prevăzute de Legea nr. 31/1990, așa cum prevăd disp. art. 114 rap. la art. 113, adoptarea unei hotărâri privind fondarea unei noi societăți comerciale și aportarea celei mai mari părți a activului la capitalul social al acesteia este atributul exclusiv al Adunării generale a Acționarilor.

De asemenea, având în vedere că aportarea tuturor activelor la capitalul social al S.C. M UNU G S.R.L implica înstrăinarea acestora către societatea nou înființată, aporturile aduse de asociați devenind proprietatea acesteia, așa cum prevăd disp. art. 65 din Legea nr. 31/1990 (forma în vigoare la momentul săvârșirii faptelor), legea sus menționată impunea ca astfel de înstrăinări să fie realizate numai cu aprobarea Adunării generale a Acționarilor.

Astfel, art. 143 prevedea că “administratorii vor putea să încheie acte juridice prin care să dobândească, să înstrăineze, să închirieze, să schimbe sau să constituie în garanție bunuri aflate în patrimoniul societății, a căror valoare depășește jumătate din valoarea contabilă a activelor societății la data încheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunării generale extraordinare a acționarilor, dată în condițiile prevăzute la art. 115.

Prin urmare, inculpatul, indiferent de calitatea deținută la S.C. MOPAN S.A. – membru al consiliului de administrație, administrator unic sau administrator de fapt, nu avea niciun fel de atribuții decizionale în ceea ce privește angajarea societății ca asociat la S.C. M UNU G S.R.L acestea revenind exclusiv Adunării generale a Acționarilor.

În ceea ce privește calitatea de acționar al inculpatului la S.C. MOPAN S.A., aceasta nu constituie o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei persoane juridice, acționarul nefiind în serviciul societății, ci creditor al acesteia, în concret, împrejurarea că inculpatul se bucura de o bună reputație în rândul acționarilor, prin prisma calității de fost manager al societății și că era la curent cu situația financiară a acesteia nu este suficientă pentru a-i conferi posibilitatea influențării într-o asemenea manieră a votului exprimat în adunarea generală (asocierea fiind aprobată în unanimitate), nefiind relevate nici prin actul de inculpare și nici prin probatoriul administrat, eventuale manevre dolosive din partea inculpatului, de captare sau influențare a votului acționarilor.

Față de aceste considerente, Curtea concluzionează că inculpatul, chiar dacă poate fi considerat funcționar la S.C. MOPAN S.A.(prin prisma calității de membru al C.A.), actul îndeplinit de adunarea generală a societății, constând în aprobarea asocierii cu S.C. GERMINO S.A. și transferarea activelor la societatea nou înființată nu intra în sfera atribuțiilor aestuia de serviciu, și nici nu depindeau sau nu puteau fi influențate de acesta.

În ceea ce privește oportunitatea asocierii și vinovăția inculpatului sub forma intenției directe sau indirecte în legătură cu aceasta, necesară pentru realizarea conținutului constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu, Curtea constată că art. 248 cod penal condiționează aceasta de neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu cu știință, fapta nefiind prevăzută de legea penală în cazul în care forma de vinovăție relevată de probatoriul administrat nu corespunde intenției.

Or, în speță, probatoriul administrat nu a dovedit fără putință de tăgadă că, la momentul asocierii S.C. MOPAN S.A. cu S.C. GERMINO S.A., inculpatul a cunoscut sau că ar fi putut în mod obiectiv să cunoască, dincolo de dinamica relațiilor economice desfășurate în timp de un comerciant persoană juridică, că această asociere se va dovedi inoportună.

În fapt, concluzia primei instanțe că asocierea s-a realizat în concret numai în beneficiul S.C. GERMINO S.A., dedusă din împrejurarea că aceasta a primit 50% din acțiuni deși participase cu o cotă mult mai mică la capitalul social și că activele aportate de S.C. MOPAN S.A. au fost subevaluate de inculpat, întrucât expertiza administrată a fost una contabilă și nu de evaluare, nu are suport factual.

Astfel, în evaluarea „oportunității” asocierii, dincolo de valoarea activelor aflate în proprietatea societății, trebuie ținut cont și că acestea erau grevate de ipotecă, că societatea înregistra datorii mari și la creditorii bugetari și că față de imposibilitatea achitării acestor datorii, executarea silită era iminentă. Aceste aspecte sunt relevate de declarațiile martorilor Mihăilițeanu G. (care a arătat că în anul 2002 a fost contactat de directorul . V.-A. și de contabilul șef C. M. la sediul . că . o situație financiară precară datorii la bugetul de stat și avea activele ipotecate la bancă) sau martorul C. M. (contabil șef la . în anul 2003, care a arătat că, la nivelul anului 2002, . o situație financiară precară, avea datorii și nu exista posibilitatea achitării acestora și nici a ratelor către FPS iar societatea nu realiza profit), dar și de expertiza contabilă care a concluzionat că S.C. MOPAN S.A. avea la sfârșitul anului 2001 datorii de peste 10 miliarde lei vechi.

De asemenea, nu trebuie neglijată nici legătura dintre cele două societăți, care este anterioară privatizării S.C. MOPAN S.A., aceasta fiind înființată prin divizarea din S.C. GERMINO S.A. care este societatea mamă, fiind evident că între cele două societăți au continuat să existe raporturi de colaborare, ceea ce i-a determinat pe directorul V. V. A. și contabilul șef C. M. să apeleze la ajutor financiar de la aceasta.

Curtea apreciază că nu poate fi ignorată nici împrejurarea că asocierea cu S.C. GERMINO S.A. și înființarea noii societății S.C. M UNU G S.R.L a avut drept finalitate preluarea întregului personal angajat, această măsură, care garanta păstrarea locurilor de muncă de către salariați (care aveau și calitatea de acționari în conformitate cu disp. art.49 din Legea nr.77/1994) fiind preferată de aceștia, atât achiziționarea pachetului de acțiuni de la FPS cât și celelalte măsuri de redresare fiind subsumate în mod evident, preocupării de conservare a locurilor de muncă, aceasta fiind de altfel, și intenția legiuitorului la momentul edictării Legii nr. 77/1994 privind asociațiile salariaților și membrilor conducerii societăților comerciale care se privatizează și ulterior OUG 88/1997.

În consecință, Curtea apreciază că nu se poate reține în cauză că acționarii S.C. MOPAN S.A. au votat asocierea cu S.C. GERMINO S.A. în necunoștință de cauză, acestea fiind persoane majore, cu deplină capacitate de exercițiu, salariați ai S.C. MOPAN S.A., calitate în care au cunoscut situația financiară a societății, iar prin măsurile luate, au urmărit scoaterea din patrimoniul societății a elementelor de activ și transferarea lor la o societate nou înființată, transferarea întregului personalului angajat la aceasta, în așa fel încât măsurile de executare silită sau eventuala intrare în insolvență să nu afecteze activitatea productivă și locurile lor de muncă.

Este evident că în urma acestor măsuri S.C. MOPAN S.A. a rămas în patrimoniu doar cu elementele de pasiv (debitele mai sus descrise) și cu părțile sociale deținute la S.C. M UNU G S.R.L iar distribuirea către S.C. MOPAN S.A. doar a unei cote de 50% din capitalul social al acestei societăți, și nu a unei poziții majoritare (în concordanță cu ponderea activelor aportate), nu a fost întâmplător aprobată de A. S.C. MOPAN S.A. în această manieră, ci a avut la bază același scop, ca pachetul majoritar de părți sociale la S.C.M UNU G S.R.L să nu fie în pericol de a fi dobândit prin executare silită sau lichidare judiciară de creditorii S.C. MOPAN S.A.

În ceea ce privește rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat cu FPS, Curtea constată că aceasta nu putea fi prevăzută de inculpat la momentul asocierii, ținând cont de faptul că inserarea pactului comisoriu de ultim grad s-a realizat prin act adițional, ulterior înființării S.C. M UNU G S.R.L., și că obligația de plată a prețului către A. revenea asociației PAS MOPAN și nu S.C. MOPAN S.A., nicio prevedere contractuală necondiționând plata acțiunilor către vânzător (A.) din sumele dobândite de acționari cu titlu de dividende.

Prin urmare, asociației PAS MOPAN și asociaților acesteia (salariați ai S.C.MOPAN S.A. deveniți ulteriori salariați ai S.C. M UNU G S.R.L.) le incumba obligația de plată a prețului acțiunilor, producerea unui eventual prejudiciu vânzătorului (FPS ulterior A.) prin neplata ultimelor rate de preț nefiind evident imputabilă societății privatizate, care constituie o entitate juridică distinctă de persoana acționarilor, schimbarea formei de proprietate din societate cu capital de stat în societate cu capital integral privat nefiind de natură să producă confuziunea acestor patrimonii.

Nu poate fi reținută nici intenția directă sau indirectă a inculpatului în legătură cu pretinsa subevaluare a activelor, dedusă din împrejurarea că aceasta s-a făcut de un expert contabil și nu de un evaluator, evaluarea aporturilor în natură la capitalul societății comerciale nou înființate fiind dispusă de judecătorul delegat de Tribunal la Registrul Comerțului, iar expertul a fost numit de acesta și nu de inculpat, care nu putea avea nicio atribuție în legătură cu desemnarea expertului și fixarea obiectivelor expertizei, așa cum dispune art. 37 din Legea nr. 31/1990 (forma în vigoare la momentul săvârșirii faptelor): „la societățile pe acțiuni, dacă există aporturi în natură, avantaje rezervate fondatorilor, operațiuni încheiate de fondatori în contul societății ce se constituie și pe care aceasta urmează să le ia asupra sa, judecătorul delegat numește, în termen de 5 zile de la înregistrarea cererii, unul sau mai mulți experți din lista experților autorizați. Aceștia vor întocmi un raport cuprinzând descrierea și modul de evaluare a fiecărui bun aportat și vor evidenția dacă valoarea acestuia corespunde numărului și valorii acțiunilor acordate în schimb, precum și alte elemente indicate de judecătorul delegat.”

Nu este îndeplinită nici condiția prejudicierii A. (succesoarea FPS – vânzătorul celor 70% din acțiunile deținute la S.C. MOPAN S.A.) prin scoaterea elementelor de activ din patrimoniul societății și aportarea acestora la capitalul social al S.C. M UNU G S.R.L, întrucât nici FPS și nici succesoarea acestuia - A. nu au avut un drept de proprietate asupra activelor societății S.C. MOPAN S.A. Capitalul social al unei societati comerciale, împărțit în acțiuni la societățile pe acțiuni, reprezintă expresia valorică a totalității aporturilor acționarilor, în timp ce patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor și obligațiilor cu valoare economică aparținând comerciantului persoană juridică.

Acțiunile reprezintă valori mobiliare, emise de societățile comerciale, în timp ce activele sunt bunuri sau ansambluri de bunuri din patrimoniul acestora, calitatea de acționar neconferind niciun drept asupra bunurilor ce compun patrimoniul societății ci dreptul de a vota în adunarea generală și de a beneficia de dividende (distribuite în cazul obținerii de profit) sau de a suporta pierderile, proporțional cu ponderea deținută din capitalul social. Aceasta rezultă din interpretarea disp.art. 65 din Legea nr. 31/1990 republicata, potrivit cărora, „în lipsa de stipulații contrare, bunurile constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia din momentul înmatriculării ei în registrul comerțului”.

De asemenea, potrivit art. 66 din aceeași Lege, „pe durata societății, creditorii asociatului pot să-și exercite drepturile lor numai asupra părții din beneficiile cuvenite asociatului după bilanțul contabil, iar după dizolvarea societății, asupra părții ce i s-ar cuveni prin lichidare”. În speță, întoarcerea pachetului majoritar de acțiuni în patrimoniul A., ca efect al rezoluțiunii contractului de vânzare cumpărare de acțiuni încheiat cu Asociația PAS MOPAN nu are ca efect dobândirea vreunui drept asupra activelor S.C. MOPAN S.A., aspect tranșat de altfel, cu autoritate de lucru judecat prin decizia comercială nr. 475/2008 a Curții de Apel București.

Concluzionând asupra cauzei, Curtea constată că faptele inculpatului P. M., în calitate de membru al Consiliului de Administrație, de a aduce la îndeplinire hotărârile Adunării generale a acționarilor S.C. MOPAN S.A. privind asocierea cu S.C. GERMINO S.A. și fondarea S.C. M UNU G S.R.L, s-au înscris în limitele actelor constitutive și Legii nr.31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, nefiind prevăzute de legea penală.

D. urmare, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) raportat la art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., se va admite recursul inculpatului P. M., casându-se în totalitate sentința și rejudecând, se va dispune achitarea acestuia potrivit art. 345 alin. (3), art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit. b C. proc. pen.

In temeiul art. 192 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare datorate statului vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de inculpatul P. M. împotriva sentinței penale nr.69/02.04.2012 pronunțată de Judecătoria T. M..

Casează în totalitate sentința penală sus menționată și rejudecând:

În baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b Cod pr.penală achită pe inculpatul P. M. pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.248 rap.la art.2481 Cod penal și art. 258 Cod penal.

Lasă nesoluționată acțiunea civilă exercitată de A.V.A.S.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 28 iunie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. S. C. L. M. L. C.

GREFIER,

M. C.

Red.C.S.C./Th.red.C.V.M.-ex.2/12.07.2012

Jud.T. M. – jud.M.F.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Abuz în serviciu contra intereselor publice. Art.248 C.p.. Hotărâre din 28-06-2012, Curtea de Apel BUCUREŞTI