Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Decizia nr. 654/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 654/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-08-2014 în dosarul nr. 654/2014

Dosar nr._

_

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.654/C

Ședința publică din data de 29.08.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: C. C. C.

GREFIER: V. E.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror N. M..

Pe rol se află judecarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de condamnatul N. M. împotriva sentinței penale nr. 1237/18.04.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală în dosarul nr._ .

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns contestatorul condamnat N. M., personal, aflat în stare de deținere și asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat I. T., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/10.07.2014 aflată la fila 6 dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul din oficiu al contestatorului-condamnat, având cuvântul, arată că, potrivit susținerilor condamnatului, ar mai exista pe rolul Tribunalului București o cerere având același obiect.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra contestației cu care a fost sesizată.

Apărătorul din oficiu al contestatorului-condamnat, având cuvântul, solicită admiterea contestației formulată împotriva sentinței penale nr. 1237/18.04.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală în dosarul nr._ și recalcularea pedepsei în funcție de ultima hotărâre emisă pe numele condamnatului.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că prin cererea adresată instanței, condamnatul a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin sentințele penale nr. 146/2010 a Tribunalului București Secția I Penală, 704/2010 a Tribunalului București Secția a II-a Penală, nr. 117 /2012 a Tribunalului G. și 773/2013 a Judecătoriei Sectorului 1 București, ultima nefiind definitivă la momentul pronunțării hotărârii atacate, ci ulterior la data de 12.06.2014 prin decizia penală nr. 754 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a II-a Penală.

Având în vedere că sentința penală nr. 773/2013 a Judecătoriei Sectorului 1 București a rămas definitivă după pronunțarea sentinței penale nr. 1237/F/18.04.2014 a Tribunalului București Secția I penală și având în vedere decizia nr. 70/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicită admiterea contestației formulată de către condamnatul N. M., desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, urmând a se verifica pe rolul Tribunalului București dacă mai există și alte cereri de contopire formulate de condamnat.

Contestatorul-condamnat N. M., având ultimul cuvânt, arată că are de executat o pedeapsă de 3 ani și 9 luni, pedeapsă pe care o execută în Penitenciarul G..

CURTEA

Prin sentința penală nr. 1237 din 18.04.2014 Tribunalul București – Secția I Penală a respins ca nefondată, cererea formulată de petentul condamnat N. M..

În baza art.275 C.p.p. alin.2 C.p.p. a obligat condamnatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt că:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.01.2014 sub nr._, petentul condamnat N. M. a solicitat contopirea pedepselor aplicate și deducerea perioadelor executate.

Examinând cererea formulată, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr.146/02.03.2010 a Tribunalului București – Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr.173 din 20.01.2014 a ÎCCJ a fost condamnat inculpatul N. M. la o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare.

Prin sentința penală nr.704/13.10.2010 a Tribunalului București – Secția a II a Penală, definitivă prin decizia penală nr.282 din 29.01.2013 a ÎCCJ a fost condamnat inculpatul N. M. la o pedeapsă de 7 ani închisoare. În baza acestei sentințe s-a emis MEPI nr.1181/30.01.2013 de către Tribunalul București – Secția a II-a Penală.

Prin sentința penală nr.117 din 06.03.2012 a Tribunalului G., definitivă la data de 28.02.2014 s-a dispus condamnarea inculpatului N. M. la pedeapsa de 7 ani închisoare.

Prin sentința penală nr.773/20.09.2013 a Judecătoriei Sectorului 1 București, nedefinitivă s-a dispus condamnarea inculpatului N. M. la o pedeapsă de 7 ani închisoare; s-a constatat că infracțiunea ce a format obiectul cauzei este concurentă cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 7 ani prin sentința penală 704/F/13.10.2010 a Tribunalului București - Sectia a II-a Penală definitivă la data de 29.01.2013 prin decizia penală nr. 282/2013 pronunțată de ICCJ; s-a dispus contopirea pedepsei de 7 ani închisoare cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală 704/F/13.10.2010 a Tribunalului București - Sectia a II-a Penală, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani sporită la 8 ani închisoare.

Potrivit art.585 NCPP pedeapsa pronunțată poate fi modificată dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată existența concursului de infracțiuni.

Ca atare, pentru a fi incidente dispozițiile legale menționate este necesar ca pedepsele de contopit să fi fost stabilite prin hotărâri rămase definitive în vreuna dintre modalitățile enumerate la art.551 NCPP.

Or, sentința penală nr.773/20.09.2013 a Judecătoriei Sectorului 1 București nu este definitivă, dosarul nr._/299/2012 aflându-se în prezent pe rolul Curții de Apel București pentru soluționarea căilor de atac.

Pe de altă parte, prin sentința penală nr.773/20.09.2013 a Judecătoriei Sectorului 1 București s-a dispus contopirea pedepsei aplicate cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.704/13.10.2010 a Tribunalului București – Secția a II a Penală, definitivă prin decizia penală nr.282 din 29.01.2013 a ÎCCJ, fiind aplicată pedeapsa cea mai grea sporită cu 1 an, în final inculpatul urmând să execute 8 ani închisoare. Asupra legalității și temeiniciei sentinței penale nr.773/20.09.2013 a Judecătoriei Sectorului 1 București, inclusiv în ceea ce privește sporul de 1 an închisoare urmează a se pronunța Curtea de Apel București. În ipoteza în care s-ar menține sporul de 1 an închisoare, acesta, intrând în puterea de lucru judecat urmează a fi avut în vedere la contopirea tuturor pedepselor aplicate petentului N. M..

În lipsa contopirii pedepselor aplicate nu s-ar putea proceda nici la deducerea perioadelor executate.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat contestația condamnatul N. M. criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul respingerii cererii de contopire a pedepselor arătând că sentința penală nr. 773/20.09.2013 a Judecătoriei Sectorului 1 București a rămas definitivă.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate prin prisma criticilor invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată fondată contestația și o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Contestatorul condamnat în cauză a solicitat contopirea pedepselor aplicate pentru infracțiuni concurente în baza sentinței penale nr. 704/13.10.2010 a Tribunalului București – Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 282/29.01.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sentința penală nr. 117 din 06.03.2012 a Tribunalului G., definitivă la data de 28.02.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și sentința penală nr. 146 din 02.03.2010 a Tribunalului București – Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr.173 din 20.01.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, hotărâri definitive în baza cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei închisorii (pag. 64, 164 și 155 dosar fond).

Potrivit art. 585 Cod procedură penală pedeapsa privativă poate fi modificată dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei, se constată pe baza unor alte hotărâri definitive existența concursului de infracțiuni.

Totodată, potrivit art. 40 alin. 2 Cod penal dispozițiile art. 39 Cod penal referitoare la pedeapsa principală în caz de concurs de infracțiuni se aplică și în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat va suferi o condamnare definitivă pentru o infracțiune concurentă.

În speță, contestatorul condamnat a solicitat aplicarea dispozițiilor legale referitoare la modificarea pedepsei pentru trei hotărâri rămase definitive în baza cărora existau depuse la dosarul cauzei, trei MEPI.

Prin urmare, tribunalul era instanța competentă și legală investită să soluționeze cererea formulată de condamnat prin admiterea ei în parte, la momentul procesual analizat și nu să o respingă cu motivarea că una dintre sentințele penale prin care s-a dispus condamnarea 773/20.09.2013 a Judecătoriei Sectorului 1 București nu rămăsese încă definitivă. Aceasta pentru că modificarea pedepselor intervine în mod obligatoriu legal în cazul constatării existenței mai multor hotărâri definitive de condamnare pentru infracțiuni concurente.

D. pentru care, Curtea va admite contestația formulată de petentul condamnat N. M. împotriva sentinței penale nr.1237 din data de 18.04.2014,pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală.

Va desființa sentința penală atacată și dispune rejudecarea cauzei de către judecătorul care a pronunțat-o.

În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite contestația formulată de petentul condamnat N. M. împotriva sentinței penale nr.1237 din data de 18.04.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală.

Desființează sentința penală atacată și dispune rejudecarea cauzei de către judecătorul care a pronunțat-o.

În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu,în cuantum de 100 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 august 2014.

PREȘEDINTE

C. C. C.

GREFIER

V. E.

Red. C.C.C.

Dact.G.P.

2 ex.

Red. R. G. – Tribunalul București – Secția I Penală

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Decizia nr. 654/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI