Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 2144/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2144/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-11-2012 în dosarul nr. 2144/2012
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIE Nr. 2144/2012
Ședința publică de la 08 Noiembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C.
Judecător M. C.
Judecător R. G.
Grefier M.-M. S.
Ministerul public – P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat prin procuror M. C..
Pe rol, soluționarea recursului declarat de recurentul-inculpat T. M. împotriva încheierii nr. 131 din data de 01.11.2012, pronunțată de Tribunalul I..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, aflat în stare de arest și asistat juridic de apărător din oficiu, C. L., cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosarul cauzei Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și, făcând aplicarea dispozițiilor art.38513 din Codul de procedură penală, acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Apărătorul din oficiu al recurentului-inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar fiind îndeplinite disp. art. 160/2 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală.
Solicită a se avea în vedere raportul de expertiză medico legală depus la dosar din care rezultă că inculpata are probleme de sănătate, având discernământul diminuat.
De asemenea, solicită a se avea în vedere circumstanțele personale ale inculpatului precizând că are trei minori în întreținere și, dacă va fi lăsată în libertate, va respecta obligațiile impuse de lege și se va prezenta ori de câte ori va fi nevoie în fața organelor judiciare.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază încheierea nr. 131 din data de 01.11.2012, pronunțată de Tribunalul I., ca fiind temeinică și legală și solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Apreciază că lăsată în libertate inculpatul prezintă pericol concret pentru ordinea publică și solicită a se avea în vedere că este recidivistă, în starea prev. de art. 37 lit. a din Codul penal, astfel că există riscul să recurgă la săvârșirea unor alte fapte de aceeași natură.
Recurentul-inculpat T. M., având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta și lasă soluția la aprecierea instanței de judecată.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință nr. 131/01.11.2012 pronunțată de Tribunalul I. în temeiul art. 160/8a alin. 6 Cod procedură penală s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar însușită de petentul - inculpat M. T..
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedura penala a fost obligat inculpatul - petent la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de către stat în cauză.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond analizând actele și lucrările dosarului a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 31.10.2012, sub nr._, petentul inculpat M. T., prin avocat ales P. D., a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar
În motivarea cererii a arătat că prin încheierea din data de 23.10.2012 s-a dispus arestarea preventivă a petentului – inculpat pentru săvârșirea infracțiunii incriminate de disp. art. 255 C.pen., cu referire la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, iar pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 6 luni la 7 ani.
Cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, se arată de către avocatul petentului – inculpat că se apreciază îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1602 alin. 1 C.pr.pen., întrucât în sarcina petentului – inculpat s-a reținut săvârșirea unei infracțiuni intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. De asemenea, se arată că nu există date concrete din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă.
Cu privire la fondul cererii de liberare provizorie sub control judiciar,se arată că potrivit dispozițiilor art. 1601 C.pr.pen., în tot cursul procesului penal petentul inculpat poate cere punerea sa în libertate sub control judiciar, liberare ce poate fi dispusă de instanță. în condițiile îndeplinirii art. 1602 C.pr.pen., măsura fiind lăsată la latitudinea instanței, care, în raport de circumstanțele cauzei poate aprecia că lăsarea în liberate a inculpatului să justifice desfășurarea procesului penal în acest sens, procesul putându-se realiza și cu inculpatul aflat în libertate.
S-a mai arătat că în situația în care instanța a apreciat că temeiurile arestării preventive mai subzistă, acordarea liberării provizorii sub control judiciar nu este împiedicată de menținerea temeiurilor care au determinat arestarea preventivă, scopul controlului judiciar fiind de înlocuire a arestării preventive întrucât prin conținutul controlului, al obligațiilor ce îl compun, controlul judiciar se înfățișează ca o adevărată alternativă legală a arestului preventiv. Cu privire la circumstanțele personale ale petentului inculpat se solicită să se rețină că acesta este tatăl a trei copii minori și are probleme medicale ce nu pot fi tratate în regimul penitenciarului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1608 C.pr.pen.
În susținerea cererii s-au depus copii de pe următoarele documente: - raport de expertiză medico-legală psihiatrică A1/_/06 din 27.09.2006, certificat de naștere pentru minora M. D., certificat de naștere pentru minorul M. C. – M., certificat de naștere pentru minora M. A. J.. La solicitarea instanței s-a atașat dosarul de urmărire penală nr. 2113/P/2012.
La termenul de azi petentul inculpat a arătat că își însușește cererea formulată de apărătorul ales, făcând mențiuni despre aceasta, în scris, pe cerere.
Analizând actele si lucrările din dosarul de fond, instanța a reținut următoarele:
Prin încheierea de ședință din 23.10.2012 pronunțată în dosarul_, Tribunalul I. – Secția Penală a admis propunerea formulată de P. de pe lângă Tribunalul I. privind arestarea preventivă a inculpatului M. T., pe o durată de 29 zile, începând cu punerea în executare, apreciindu-se că în cauză sunt indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 255 C.pen., cu referire la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în fapt, petentul inculpat a oferit agentului de poliție S. I. din cadrul IPJ I. suma de 3500 de lei pentru a-i lăsa în custodie o semiremorcă și un autoturism marca Porsche, autoturisme ce-i fusese anterior indisponibilizate întrucât figurează în bazele de date ca fiind furate.
Împotriva acestei soluții petentul inculpat a formulat recurs, ce a fost respins la data de 31.10.2012 de Curtea de Apel București.
S-a dispus arestarea, instanța a constatat ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. f) Cod procedură penală privind limitele de pedeapsă a infracțiunii cu privire la care se fac cercetări și existența pericolului concret pentru ordinea publică prin lăsarea inculpatului în libertate, instanța luând în considerare împrejurările în care este suspectat inculpatul a fi comis infracțiunea, gravitatea deosebită a faptelor bănuit că ar fi fost comise, modalitatea concretă în care se presupune că inculpatul ar fi acționat, natura relațiilor sociale lezate, gradul ridicat de pericol social concret al infracțiunii imputate inculpatului, impactul negativ puternic indus în cadrul comunității de comiterea unor astfel de fapte și circumstanțele personale ale acestuia (a săvârșit fapta in stare de recidiva postcondamnatorie ).
Din această perspectivă, Tribunalul a constatat că punerea în libertate a inculpatului prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică - având în vedere natura infracțiunii de care este bănuit a o fi comis și de împrejurările concrete în care se reține că aceasta ar fi fost săvârșită, așa cum au fost reținute de instanța care a luat măsura arestării preventive.
Însă, mai mult decât atât, având în vedere că din fișa de cazier de la dosar (f.12 – 13 ds. UP) rezultă că anterior inculpatul a fost condamnat definitiv pentru alte 4 infracțiuni, iar pentru alte două fapte penale i s-au aplicat prevederile art. 18 ind.1 C.pen, instanța constată că, prin raportare la acuzațiile din prezentul dosar, se constată perseverența infracțională a inculpatului. Prin urmare, față de disp. art. 1602alin. 2, teza întâi, Cod procedură penală, prezenta instanța constată că liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda dacă există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni. Or, aceste ,,date” rezultă în speță din trecutul infracțional al inculpatului, care induce prezentei instanțe convingerea că, dată fiind perseverența infracțională a inculpatului, există riscul ca acesta, liberat provizoriu, să săvârșească, din nou, alte infracțiuni.
Pe de altă parte, prezenta soluție este în acord cu dispozițiile art. 5 par. 3 din CEDO, potrivit cărora orice persoană arestată sau deținută în condițiile prev. de par. 1 lit. c al aceluiași articol are dreptul sa fie judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii; această ultima teză însă este aplicabilă în măsura în care durata arestării a depășit un termen rezonabil și nu mai subzistă cazurile pentru care s-a apreciat că este necesară privarea de libertate a inculpatului. Or, astfel cum s-a apreciat mai sus, starea de pericol pentru ordine publica subzistă, iar termenul în care inculpatul a fost în stare de detenție (respectiv din data de 23.10.2012) raportat la circumstanțele reale și la cele personale, nu poate fi considerat unul nerezonabil la acest moment procesual.
Mai mult decât atât, având în vedere temeiul în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului – art. 148 lit. f Cod procedură penală și data luării acestei măsuri, nu se poate considera că pericolul concret pentru ordinea publică a dispărut în această scurtă perioadă, garanțiile de ordin personal prezentate de inculpat odată cu judecarea prezentei cereri (angajamentul că va respecta dispozițiile instanței) și obligațiile prevăzute în art. 1602 Cod procedură penală, ce s-ar putea stabili în sarcina acestuia, nefiind în măsură a înlătura pericolul public concret pentru ordinea publică evaluat la data de 23.10.2012 odată cu luarea măsurii arestării preventive, dar și la data 31.10.2012, odată cu judecarea recursului împotriva acestei măsuri.
În legătură cu necesitatea lăsării în libertate a inculpatului, invocată de apărătorul ales, având în vedere că inculpatul are probleme medicale ce nu pot fi tratate în rețeaua sanitară a penitenciarelor, instanța a constatat că aceste aspecte nu sunt în măsură să atenueze gravitatea circumstanțelor reale și personale avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar protejarea valorilor sociale de interes general, a ordinii publice, prevalează în acest caz asupra regulii respectării libertății individuale și intereselor de natură personală ale inculpatului. Mai mult decât atât, față de art. 139 ind.1 C.p.p., prezenta instanță constată că la dosar nu există nicio probă din care să rezulte că inculpatul are probleme medicale ce nu pot fi tratate în rețeaua medicală a penitenciarelor și, în plus, că acestuia nu i se poate asigura tratament medical sub pază permanentă.
Tot relativ la necesitatea lăsării în libertate a inculpatului, invocată de apărătorul ales, având în vedere că inculpatul are probleme medicale de natură psihiatrică, prezenta instanță constată că expertiza de la dosar (filele 6-7) arată că în 2006 discernământul inculpatului era diminuat, nu abolit, ceea ce nu poate duce la concluzia că inculpatul era iresponsabil (art. 48 C.pen.) la acel moment, dar nici ulterior, până în prezent, constatându-se că la dosar nu există vreo altă expertiza psihiatrică.
În sfârșit, față de necesitatea lăsării în libertate a inculpatului, invocată de apărătorul ales în concluzii orale, având în vedere probele administrate în cauză până la acest moment (s-a invocat că la dosarul cauzei se află CD-ul ce conține înregistrările convorbirilor telefonice purtate de petentul – inculpat cu agentul de poliție, însă în procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice acestea nu sunt transcrise în totalitate, ci doar în parte, si astfel, în opinia apărării, pentru ca instanța să poată aprecia în mod corect asupra discuției dintre denunțător și petentul inculpat, trebuia depuse la dosar transcrierile în totalitate a convorbirilor telefonice purtate între părțile implicate în prezenta cauză), prezenta instanță constată că în faza de urmărire penală instanța nu administrează probe, ci doar verifică legalitatea celor administrate până la momentul la care se pronunță (prin raportare, după caz, relativ la luarea sau înlocuirea sau revocarea prelungirea măsurii preventive sau la liberarea provizorie a inculpatului…). Din această perspectivă, instanța a constatat că o cerere de transcriere în totalitate a convorbirilor telefonice purtate între părțile implicate în prezenta cauză trebuie adresată procurorului, nu judecătorului. Însă, verificâd legalitatea administrării probelor până în prezent în dosarul de față, instanța nu constată că acestea ar fi în mod ilegal administrate, prin raportare la art. 65 – 68 C.p.pen.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul T. M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul îndepliniri condițiilor prev. de art. 1602 alin. 1 și 2 Cod procedură penală.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat apărarea a făcut trimitere la raportul de expertiză medico – legală existent la dosarul cauzei din care rezultă că inculpatul T. M. are discernământul diminuat.
De asemenea, a susținut că inculpatul T. M. are trei copii minori în întreținere, așa încât va respecta obligațiile impuse de prevederile art. 1602 alin. 3 Cod procedură penală, pe timpul liberării provizorii sub control judiciar.
Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și sub toate aspectele conform art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că instanța de fond a analizat în mod temeinic atât dispozițiile art. 1602 alin. 1 Cod procedură penală, cât și condițiile impuse de art. 1602 alin. 2 Cod procedură penală.
Perseverența infracțională a inculpatului în mod corect a fost avută în vedere de către instanța de fond ca un motiv de respingere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în condițiile în care a fost condamnat definitiv pentru patru infracțiuni, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar.
Nefondată este și critica apărării în sensul că inculpatul T. M. poate fi liberat provizoriu sub control judiciar întrucât are discernământul diminuat.
La fila 6 dosar nr._ al instanței de fond se află un raport de expertiză medico – legală psihiatrică ce datează din 27.09.2006 în care se concluzionează că inculpatul T. M. prezintă diagnosticul stare psihopatoidă post procesuală. Are discernământul diminuat în raport cu fapta pentru care a fost cercetat penal în anul 2006.
Potrivit art. 48 Cod penal invocat în mod corect și de către instanța de fond, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă făptuitorul, în momentul săvârșirii faptei, fie din cauza alienației mintale, fie din alte cauze, nu putea să-și dea seama de acțiunile sau inacțiunile sale, ori nu putea fi stăpân pe ele.
Or, faptul că raportul de expertiză medico – legală psihiatrică din 2006 atestă că inculpatul T. M. are discernământul diminuat nu este un motiv de a constata a fi îndeplinite condițiile privind liberarea provizorie sub control judiciar, astfel cum mai sus s-a arătat.
Așa fiind, Curtea în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T. M..
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T. M. împotriva încheierii de ședință nr. 131 din data de 01.11.2012, pronunțată de Tribunalul I., în dosarul nr._ .
Obligă recurentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei onorariul avocatului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 08.11.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. C. M. C. R. G.
GREFIER
M. M. S.
Red. G.R.
Dact.G.P.
2 ex.
Red. M. R.R. – Tribunalul I. – Secția Penală
| ← Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări... | Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări... → |
|---|
