Omorul. Art. 174 C.p.. Decizia nr. 127/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 127/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 127/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ nr.127/A
Ședința publică din data de 15 mai 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: V. B.
JUDECĂTOR: N. S.
GREFIER: A. L. P.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat prin procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea apelurilor declarate de inculpații M. R. F., M. Ș. și C. R., împotriva sentinței penale nr. 233/26.03.2013 a Tribunalului București – Secția I penală, din dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13 mai 2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, care face parte integrantă din această decizie penală, când Curtea, în temeiul art. 306 Cod procedură penală, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 15 mai 2013, când în aceeași compunere,
CURTEA
Asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 233/F/26.03.2013 Tribunalul București – Secția I-a Penală, a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului M. Ș. din infracțiunea de tentativă la omor calificat și deosebit de grav, prevăzută de art. 20 rap. la art.174-175 lit. g - 176 lit. f Cod penal, în infracțiunea de ultraj, prevăzută de art.239 alin.2 Cod penal.
În baza art.20 rap. la art.174-175 lit. g - 176 lit. f Cod penal a condamnat pe inculpatul M. Ș. la pedeapsa închisorii de 9 ani (nouă ani) închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat și deosebit de grav și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a și b Cod Penal, pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art.71 Cod Penal, a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, și b Cod Penal
S-a constatat că fapta dedusă judecății este concurentă cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr.2592 din 04.12.2007 a Judecătoriei Sector 5 București, definitivă prin decizia penală nr.676/23.05.2008 a Curții de Apel București.
A repus în individualitatea lor pedepsele ce compun pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.2592 din 04.12.2007 a Judecătoriei Sector 5 București, definitivă prin decizia penală nr.676/23.05.2008 a Curții de Apel București, în opt pedepse a câte 4 ani închisoare fiecare și sporul de pedeapsă de 6 luni închisoare.
În baza art.33 lit. a - 34 lit. b Cod penal a contopit pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentință penală cu cele opt pedepse a câte 4 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr.2592 din 04.12.2007 a Judecătoriei Sector 5 București, - inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare la care a adăugat sporul de pedeapsa de 6 luni închisoare aplicat prin aceeași sentință penală, în final acesta având de executat pedeapsa rezultantă de 9 ani și 6 luni închisoare.
În baza art.71 Cod Penal, a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod Penal.
A constatat că în prezenta cauză inculpatul a fost cercetat în stare de libertate.
În baza art. 36 alin.3 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de la 22.03.2007 la 24.11.2009 (în baza sentinței penale nr. 2592 din 04.12.2007 a Judecătoriei Sector 5 București).
În baza art.260 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit. b Cod penal a condamnat pe inculpata M. R. F. la pedeapsa închisorii de 2 ani (doi ani) închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.
În baza art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatei, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, și b Cod penal.
S-a constatat că în prezent inculpata este arestată preventiv într-o altă cauză.
În baza art.260 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal a condamnat pe inculpata C. R. la pedeapsa închisorii de 2 ani (doi ani) închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.
În baza art.61 Cod penal s-a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 596 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată acesteia prin sentința penală nr.2592 din 04.12.2007 a Judecătoriei Sector 5 București, definitivă prin decizia penală nr.676/23.05.2008 a Curții de Apel București, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată prin sentință penală, în final inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.
În baza art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatei, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, și b Cod penal.
S-a constatat că în prezenta cauză inculpata a fost cercetată în stare de libertate.
A luat act că partea vătămată C. D. I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art.118 lit. b Cod penal s-a confiscat de la inculpatul M. Ș. o sabie cu teacă de culoare neagră ridicată de Serviciul Omoruri al DGPMB și înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul București conform adresei de la fila 3 vol.1 dup.
În baza art.191 alin.1 și 2 Cod proc. pen., au fost obligați inculpații la plata a câte 1000 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile pentru avocați oficiu desemnați inculpaților în cuantum de câte 300 lei fiecare au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință, din examinarea mijloacelor de probă administrate în cauză (la urmărirea penală și în faza cercetării judecătorești – menționate expres în sentință), prima instanță a reținut sub aspectul împrejurărilor faptice ale cauzei următoarele:
Instanța de fond a precizat în prealabile, contextul săvârșirii faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, în prezenta cauză, care s-au grefat pe o situație în care aceștia împreună cu alte persoane, erau cercetați în dosarul 9170/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat constând în sustragerea mai multor bunuri din locuințe pe care le închiriaseră în regim hotelier. În acel dosar, inculpații au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul din data de 15.05.2007, formându-se astfel dosarul_ al Judecătoriei Sectorului 5 București, în care au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prin sentința penală nr.2592/04.12.2007 a Judecătoriei Sectorului 5 București, definitivă prin decizia penală nr. 676/23.05.2008 a Curții de Apel București.
Pentru administrarea mijloacelor de probă, s-a obținut, la acel moment, autorizația de percheziție nr.17/21.03.2007 a Judecătoriei Sectorului 5 București privind efectuarea unei percheziții domiciliare la adresa din comuna C., ., jud. Călărași, unde locuiau în fapt cei trei.
Întrucât din investigațiile efectuate reieșise că inculpatul M. Ș. avea un comportament violent, s-a solicitat sprijinul D.G.P.M.B. - S.S.P.I.R. – Detașamentul 4.
Cu privire la derularea faptelor deduse judecății în prezenta cauză, s-a reținut că la data de 22.03.2007, în jurul orei 04.00, organe ale poliției judiciare din cadrul Poliției Sector 5 - Serviciul de Investigații Criminale (martorii P. F. A., V. A. D. și M. O.) și Secția 17 Poliție - Biroul de Investigații Criminale (martorii I. D. V., N. A. G. și S. G.), precum și două echipaje S.S.P.I.R. (dintre care martorii M. G. A., L. M. și victima C. D. I.) au participat la un instructaj privind topografia locurilor, persoanele si obiectele căutate, efectuat de martorii I. M. și S. C., șefii celor două structuri ale poliției judiciare.
Persoanele menționate s-au deplasat spre locuința inculpaților cu patru autoturisme, dintre care două utilitare inscripționate „Poliția S.S.P.I.R” și au ajuns aici în jurul orei 06.00, parcând autoturismele în fața imobilului, în dreptul geamurilor de la camera în care locuiau inculpații. Parcarea mașinilor a provocat lătratul mai multor câini, inclusiv al celor din curtea inculpaților. Organele de poliție i-au solicitat martorului A. E. să participe la efectuarea percheziției ca martor asistent.
Șoferii autoutilitarelor S.S.P.I.R. și un polițist au rămas în dreptul autoturismelor, toți lucrătorii S.S.P.I.R., inclusiv șoferii, fiind îmbrăcați cu combinezoane inscripționate „Poliția”, purtau cască și erau dotați cu echipamentul specific, inclusiv armament.
S-au format două echipe, constituite atât din organe ale poliției judiciare cât și din lucrători S.S.P.I.R., dintre care una a pătruns în curtea imobilului din partea stângă, iar cealaltă din partea dreaptă, ambele strigând: „Deschideți! Poliția!”.
Prima echipă a ajuns în spatele imobilului și au observat că existau două uși de acces, fiecare precedată de niște trepte, motiv pentru care s-au împărțit în două grupuri. Un grup, din care făceau parte martorii S. C., I. D. V., M. G. A. și victima C. D. I., s-au îndreptat spre a doua ușă, au strigat: „Deschideți! Poliția!”, iar lucrătorii S.S.P.I.R. au deschis ușa, care nu era asigurată. În interior era un hol în care era amenajată o bucătărie, iar la capătul holului era o a doua ușă din lemn și cu mai multe ochiuri de geam, dintre care unele erau sparte. Martorul M. G. A. și victima C. D. I. s-au îndreptat spre această ușă, au strigat din nou „Deschideți! Poliția!” și s-au poziționat pentru a o deschide, martorul M. G. A. aflându-se în dreptul ușii.
Inculpatul M. Ș., care se afla în cameră împreună cu inculpatele M. R. F. și C. R., martora P. I. și trei copiii, s-a ridicat, a luat de pe sobă o sabie cu lama de aproximativ 80 cm și a lovit cu ea prin ochiul de geam al ușii, la o înălțime corespondentă zonei toracice a unui bărbat de înălțime normală.
Victima C. D. I. a observat cum prin unul din ochiurile de geam și prin perdeaua pusă la ușă iese un obiect și l-a împins pe martorul M. G. A., ocupând prin această mișcare locul acestuia, victima C. D. I. fiind lovită în zona abdominală de sabia împinsă de inculpat. Inculpatul a încercat să lovească din nou cu sabia, dar victima a prins-o cu mâinile și a smuls-o, după care împreună cu martorul M. G. A. a pătruns în cameră și l-au imobilizat pe inculpat.
Martorul I. D. V., care se afla în spatele lucrătorilor S.S.P.I.R., în dreptul primei uși de acces, a văzut în camera în care aceștia vroiau să intre silueta unei persoane și lama unei săbii ieșind printr-un ochi spart de geam. Martorul a observat totodată cum persoana din spatele ușii a încercat să lovească a doua oară, dar sabia a fost prinsă de lucrătorii S.S.P.I.R. Martorul I. D. V. a coborât în fugă scările, strigând „Săriți! Are sabie! L-a tăiat!”. Aceste strigăte au fost auzite de martorii S. G., V. A. D., I. M., N. A. G., M. O., P. F. A. si S. C.. Totodată, martorul S. C., care se afla la 4-6 metri de scări, a auzit, imediat după ce s-a strigat „Deschideți! Poliția!” un zgomot de geam spart, iar martorul P. F. A., care se afla pe scări, lângă ferestrele camerei, a observat cum o persoană a luat un obiect cu aspect de sabie de pe sobă cu care a lovit imediat prin ușă.
Martorul A. E. a auzit, după ce s-a strigat „Deschideți! Poliția!”, mai mulți polițiști strigând: „L-a tăiat pe unul de-ai noștri!”.
Toți martorii menționați au intrat în camera în care locuia inculpatul și l-au observat pe acesta imobilizat și o sabie cu lama de aproximativ 80 de centimetri aflată pe jos, lângă inculpat.
Martorul P. I., care a fost solicitat și el să participe ca martor asistent, a văzut când a intrat în curte mai mulți polițiști agitându-se si a aflat de la martorul A. E., consătean cu el, că inculpatul a lovit cu sabia un lucrător de poliție.
Martora P. I., în declarația dată în dosarul 9170/P/2006, a arătat că a auzit strigându-se: „Deschideți! Poliția!”. În declarația din prezentul dosar, în faza de urmărire penală, martora a precizat că nu își mai amintește ce s-a strigat, dar a fost trezită brusc din somn, și-a dat seama că cei care intrau în cameră erau polițiști și l-a văzut pe inculpatul M. Ș. luând o sabie și sărind la aceștia. În faza cercetării judecătorești martora își modifică substanțial poziția arătând că s-a trezit brusc din somn și a văzut cum în casă au intrat niște persoane despre care a crezut inițial că sunt țigani, abia apoi dându-și seama că sunt polițiști, arătând că aceștia nu au strigat nimic la . a-și declina identitatea.
În ceea ce-l privește pe M. Ș., martora arată că nu a declarat niciodată că l-a văzut pe M. Ș. luând după sobă un obiect și repezindu-se la polițiști, în realitate văzând cum acesta s-a ridicat de jos, s-a îndreptat spre sobă dar mai departe nu știe ce a făcut.
Imaginile înregistrate cu această ocazie nu au surprins momentul intrării în cameră și al înjunghierii victimei, întrucât camera video fusese încredințată martorului M. O., care se afla in echipa care a pătruns în curte din partea dreapta și a fost obligată sa ocolească imobilul întrucât se afla un gărduleț în drum. Martorul a pornit camera când a auzit strigându-se: „Săriți! Are sabie! L-a tăiat!”.
Aceste aspecte denotă modul în care a fost organizată pătrunderea în imobil, iar faptul că nu s-a înregistrat momentul efectiv al pătrunderii și declinarea identității cu somațiile aferente ale polițiștilor nu este o împrejurare care să demonstreze, așa cum susține apărarea, că percheziția s-a desfășurat în condiții nelegale.
Victima C. D. I. s-a prezentat la data de 22.03.2007 la Spitalul Caritas București, stabilindu-i-se diagnosticul de „plagă înjunghiată nepenetrantă epigastru”, iar conform prescripției medicale aflată la dosar rezultă că după aplicarea unor manevre de toaletare a rănii victima nu a fost spitalizată.
Conform certificatului medico-legal nr. A2/1788/2.03.2007, victima C. D. I. prezenta leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 22.03.2007 prin lovire cu corp dur (cea frontală) și cu obiect tăietor (tip sabie) cea abdominală, necesită 8-9 zile de îngrijiri medicale și nu i-au pus viața în primejdie, iar leziunea frontală s-a produs tot cu ocazia efectuării percheziției, dar nu a fost rezultatul unei agresiuni.
Inculpatul, audiat fiind, a recunoscut că a lovit cu o sabie, pe care a luat-o de pe sobă, printr-un ochi de geam al ușii, dar afirmă că a lovit o singura dată, nemaiîncercând să lovească a doua oară când și-a dat seama că persoana lovită era un polițist, deschizând ușa și punând la loc sabia pe sobă. Totodată, inculpatul susține că se afla în legitimă apărare, întrucât nu a auzit strigându-se „Deschideți! Poliția!” și a crezut că cei care vroiau să intre în cameră erau din gruparea „Papuașul”, cu care avusese mai multe conflicte.
Aceste afirmații ale inculpatului sunt contrazise de toate mijloacele de probă administrate. Astfel, martorii audiați, inclusiv A. E. care era martor asistent, au declarat că s-a strigat: „Deschideți! Poliția!” de când s-a intrat în curte și de fiecare dată înainte de deschiderea celor două uși de acces. De asemenea, autoturismele, dintre care două utilitare inscripționate „Poliția S.S.P.I.R”, au fost parcate în dreptul geamurilor de la camera în care locuiau inculpații și lângă acestea au rămas lucrătorii S.S.P.I.R., care erau îmbrăcați cu combinezoane inscripționate „Poliția”, purtau cască și erau dotați cu echipamentul specific, inclusiv armament. Sosirea polițiștilor a provocat lătratul câinilor din curtea inculpaților, ceea ce ar fi trebuit să îi trezească pe aceștia, mai ales în condițiile în care în curte au intrat cel puțin 15 persoane.
Cei trei inculpați au recunoscut că aveau vizibilitate spre locul unde au fost parcate autoturismele, dar afirmă că nu s-au uitat deloc pe geam până când li s-a spart ușa. Aceste afirmații sunt neverosimile, întrucât inculpații au auzit zgomotul produs de deschiderea primei uși de acces și reacția firească ar fi fost să se uite pe fereastră în curte. De altfel, martora P. I., care era în vârstă și nu avea cunoștință că inculpații au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, a arătat inițial că și-a dat seama că cei care doreau să intre în cameră erau polițiști, ulterior modificându-și poziția în sprijinul susținerii apărării inculpaților.
Totodată, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr._/14.03.2012 (volumul I, filele 57-64), răspunsurile inculpatului M. Ș. la întrebările relevante în cauză au provocat modificări specifice comportamentului simulat.
Deși nu a făcut foarte multe aprecieri asupra valorii probatorii acestui test, a opinat că acesta are valoarea unui indiciu care, în condițiile în care se coroborează cu celelalte mijloace de probă poate să susțină probatoriile în acuzare.
Instanța de fond a mai făcut câteva lămuriri sub aspectul încadrării juridice care îl privește pe acest inculpat anterior analizei temeiniciei acuzațiilor, față de cererea formulată de apărarea acestuia, de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat în aceea de ultraj.
Din această perspectivă Tribunalul a făcut două observații una legată de obiectul juridic al celor două infracțiuni și una legată de aspectul intențional al faptei săvârșite.
În ceea ce privește obiectul juridic al infracțiunilor se va observa că în cazul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, acesta are în vedere relațiile sociale care ocrotesc viața persoanei, în timp ce în cazul infracțiunii de ultraj, se referă la relații sociale îndreptate împotriva relațiilor de serviciu ce implică intervenția autorității statului.
Pornind de la acest aspect și examinând laturii subiectivă, s-a reținut că intenția inculpatului M. Ș. era de a ucide victima, element ce reiese fără echivoc și din următoarele aspecte: regiunea anatomică vizată, respectiv regiunea toracică, zonă corespondentă ochiului de geam prin care s-a lovit pentru o persoană de înălțime normală; victima a fost lovită în zona abdominală datorită înălțimii peste medie (2,02 m); totodată, inculpatul a încercat să lovească victima în aceeași zonă si a doua oară; obiectul folosit, o sabie cu lama de aproximativ 80 de metri, pe care inculpatul a luat-o de pe sobă, nelovind cu primul obiect găsit; întreruperea acțiunilor de lovire s-a datorat unor factori exteriori voinței inculpatului, și anume faptul că victima a reușit să tragă sabia când inculpatul a încercat să lovească a doua oară, iar colegii ei au intrat in camera si au imobilizat inculpatul; rezultatul letal nu s-a produs datorită unor cauze independente de voința inculpatului: constituția fizică a victimei și faptul că aceasta purta uniforma specifică din două piese și vestă multifuncțională, aspecte care au atenuat impactul loviturii.
De asemenea, inculpatul urmărea ca prin suprimarea vieții victimei să fugă din locuință și să se sustragă de la urmărirea penală, știind că în locuință se găsesc multe bunuri sustrase de acesta, astfel că s-a apreciat că cererea de schimbare a încadrării juridice este nefondată.
La data de 24.01.2012, inculpatele M. R. F. și C. R., fiind audiate în calitate de martor în dosarul 1280/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, au făcut afirmații mincinoase cu privire la circumstanțele în care inculpatul M. Ș. la data de 22.03.2007 a lovit-o cu sabia în zona abdominală pe victima C. D. I., în sensul că au declarat că nu a auzit strigându-se “Deschideți Poliția”, iar inculpatul a lovit o singură dată cu sabia, nemaiîncercând să lovească a doua oară, și a pus sabia pe sobă când a văzut că sunt organele de poliție.
Inculpatelor li s-a adus la cunoștință că în calitate de rude apropiate nu erau obligate să fie audiate ca martori, dar acestea au renunțat la acest drept. S-au făcut aceste mențiuni în condițiile în care, în cursul cercetării judecătorești, cu prilejul reaudierii, în momentul în care judecătorul le-a adus la cunoștință aceste dispoziții legale, inculpatele au arătat că la momentul urmăririi penale nu li s-a adus la cunoștință această posibilitate. Contrar acestor susțineri, s-a reținut că pe formularul de declarație, în dreptul mențiunilor formularului relative la posibilitatea acestora de a nu declara întrucât sunt rude apropiate acestea au semnat ceea ce denotă faptul că au luat cunoștință de aceste dispoziții și au consimțit să declare.
De observat că declarațiile lor vizează aspecte esențiale ale cauzei, încercând sa susțină ipoteza legitimei apărări, și sunt contrazise de toate mijloacele de probă administrate, cum s-a arătat mai sus. Totodată, declarațiile sunt contradictorii atât între ele, cât și cu declarațiile inculpatului M. Ș.. Astfel, inculpata M. R. F. a arătat că a crezut că persoanele care vroiau să intre în cameră făceau parte din grupul „Ștoacă”, în timp ce inculpata C. R. arată că a bănuit că fac parte din grupul „Spaniolul”, iar inculpatul M. Ș. a crezut că sunt din clanul „Papuașul”, fiecare inculpat afirmând că aveau conflicte dese cu gruparea menționată de fiecare, membrii acesteia amenințându-i și așteptându-i în fața locuinței din .> Conform procesului verbal de investigații întocmit de I.P.J. Călărași – Poliția orașului Budești reiese că nu au fost sesizate conflicte existente între familia M. și grupul „Papuașul”, iar grupările „Ștoacă” si „Spaniolul” nu au existat în zonă.
Totodată, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr._/15.05.2012 (volumul I, filele 70-78), răspunsurile inculpatei M. R. F. la întrebările relevante în cauză au provocat modificări specifice comportamentului simulat, caracterul probatoriu al acestui mijloc de probă fiind analizat ca și în cazul inculpatului M. Ș..
Relativ la inculpatul M. Ș., Tribunalul a observat că apărarea acestuia solicită achitarea inculpatului în temeiul art.10 lit. e Cod pr.pen. considerând că acesta a săvârșit fapta în legitimă apărare, în concurs cu eroare de fapt, ca și cauze care înlătură caracterul penal al faptei.
Potrivi art.44 alin.2 ind.1 Cod penal se prezumă că este în legitimă apărare cel care săvârșește fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violență, viclenie, efracție sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare.
De asemenea, potrivit art.51 alin.1 Cod pr.pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală când făptuitorul, în momentul săvârșirii acesteia, nu cunoștea existența unei stări, situații sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.
Pornind de la analiza acestor texte de lege, Tribunalul a constatat că în cauză nu operează niciuna dintre cauzele enumerate, de înlăturare a caracterului penal al faptei.
Astfel, se va observa că nu este îndeplinită condiția „pătrunderii fără drept” în imobil în condițiile în care, așa cum am arătat la prezentarea probelor martorii audiați au arătat că s-au făcut somații la .-o manieră în care era absolut imposibil ca inculpații să nu audă sintagma „Deschideți! Poliția!”.
Este adevărat că așa cum arată apărarea, au existat câteva inadvertențe în depozițiile martorilor audiați în faza cercetării judecătorești legate de funcționarea sau nefuncționarea girofarelor ori a semnalelor acustice. Niciunul din martori însă nu a oscilat în ceea ce privește efectuarea somațiilor la . scopul efectuării percheziției. Or, esențial pentru a determina că pătrunderea s-a făcut în mod legal era această împrejurare, a efectuării somațiilor și nu a modului în care au sosit la fața locului e chitele operative ori dacă acestea aveau în funcțiune semnalele acustice ori luminoase.
Concluzionând pe această chestiune, s-a constatat că probatoriul administrat demonstrează fără putință de tăgadă și fără inadvertențe ale probatoriilor că pătrunderea în imobil s-a făcut în mod legal ceea ce ne situează în afara legitimei apărări în conformitate cu dispozițiile legale analizate.
În plus, s-a avut în vedere și faptul că la momentul descinderii au participat un număr semnificativ de cadre specializate și o logistică impresionantă care pentru un . ora matinală era imposibil să nu atragă atenția și inculpații să nu sesizeze prezența lor în zonă, în condițiile în care și din scurtele imagini surprinse pe camera video se poate observa zgomotul produs de lătratul câinilor. Poziționarea ferestrelor camerei în care se aflau inculpații către locul unde autoturismele au fost parcate și zgomotul pe care îl produce organizarea unei descinderi efectuate de un număr mare de lucrători demonstrează evidența sesizării intenției organelor judiciare, situație în care inculpatul a acționat în scopul de a se sustrage de la urmărire sau arestare și nicidecum de a se apăra.
În condițiile în care, în cadrul raționamentului juridic s-a demonstrat că inculpatul nu a acționat în legitimă apărare pentru că pătrunderea polițiștilor a fost legală iar cei trei inculpați au auzit somațiile, este evident că nici cea de a doua cauză nu înlătură caracterul penal al cauzei invocate de apărare și anume eroarea de fapt nu poate subzista.
Este evident că în condițiile în care inculpatul a auzit că cei care intrau în imobil erau polițiști nu se poate apăra în sensul că a crezut că sunt clanuri de țigani, rivale, cu atât mai puțin cu cât declarațiile celor trei inculpați sunt contradictorii cu privire la clanul la care au avut convingerea că îi atacă, inculpatul M. Ș. făcând trimitere la clanul „Papuașul”, inculpata M. R. la clanul „Ștoacă” iar inculpata C. R. la clanul „Spaniolul”. Ca și în cazul analizei infracțiunilor ce le privește pe coinculpate facem trimitere la procesul verbal de investigații întocmit în cauză din care reiese că între familia M. și cele trei grupări indicate nu au existat conflicte în zonă, ceea ce demonstrează, o dată în plus, netemeinicia acestor susțineri.
Tribunalul a apreciat că inculpatul nu s-a aflat în stare de legitimă apărare și nici în eroare de fapt acționând în deplină cunoștință de cauză în scopul de a se sustrage de la o eventuală arestare.
În ceea ce le privește pe inculpatele M. R. și C. R. apărarea a solicitat achitarea, în temeiul art.10 lit. a Cod pr.pen., considerând că nu a existat o faptă de mărturie mincinoasă.
Probele administrate mai sus demonstrează fără putință de tăgadă că inculpatele au perceput modul real în care s-a derulat percheziția, faptul că s-au făcut somațiile prevăzute de procedură la . și aspectele legate de aplicarea unei singure lovituri cu sabia de către coinculpați, în condițiile în care, așa cum am arătat s-a demonstrat că acesta a încercat să mai lovească odată cu sabia însă aceasta a fost prinsă de lucrătorii S.S.P.I.R aspect rezultat din declarația martorului I. D. V., și confirmat de acesta în faza cercetării judecătorești când arată că a observat cum prin ochiul de geam s-au executat mai multe manevre de lovire cu sabia, mai exact mai multe acte de împungere cu sabia.
Aceste aspecte demonstrează faptul, că în realitate, cele două inculpate au dorit ca prin declarațiile ce conțin elemente nereale, neconforme adevărului să creeze o situație favorabilă inculpatului care le este și rudă, însă în condițiile în care aveau posibilitatea legală să nu declare nimic și în condițiile în care nici măcar în fața judecătorului nu au înțeles să retracteze aceste susțineri incompatibile cu celelalte mijloace de probă administrate, este evident că ne aflăm în fața unor fapte de mărturie mincinoasă.
Pentru faptele săvârșite, celor trei inculpați s-a aplicat câte o pedeapsă la a cărei individualizare s-au avut în vedere criteriile generale prev. de art.72 Cod penal, respectiv dispozițiile generale a Codului penal cu referire la tipul de pedeapsă aplicată, la starea de recidivă în care se află cele două inculpate, la forma de tentativă a infracțiunii de omor pentru inculpatul M. Ș., dispozițiile părții speciale a Codului penal care stabilesc limitele speciale pentru fiecare infracțiune dedusă judecății, împrejurările concrete în care faptele s-au derulat în cadrul unor operațiuni judiciare, maniera în care inculpatul M. Ș. a înțeles să acționeze în fața organelor abilitate cu aplicarea legii iar, ulterior, coinculpatele au înțeles deși legea nu le obliga să depună mărturii care să susțină apărarea inculpatului dar în contradicție vădită cu realitatea.
Față de modalitatea în care inculpații au acționat și față de valorile ocrotite de lege specifice infracțiunilor comise de aceștia, Tribunalul a apreciat că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpaților cu atât mai mult cu cât toți sunt cunoscuți cu antecedente penale și au avut o atitudine de nerecunoaștere a faptelor, urmând ca pedepsele să fie stabilite într-un cuantum care să le asigure și să le respecte caracterul preventiv – restrictiv – exemplificativ, situate peste minimul special prin raportare la criteriile analizate mai sus.
În ceea ce-l privește pe inculpatul M. Ș., pe lângă pedeapsa principală acestuia i-a fost aplicată și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a și b Cod penal, pe o perioadă care să o eficientizeze.
Relativ la același inculpat instanța a constatat că fapta dedusă judecății este concurentă cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr.2592 din 04.12.2007 a Judecătoriei Sector 5 București, definitivă prin decizia penală nr.676/23.05.2008 a Curții de Apel București.
A repus repune în individualitatea lor pedepsele ce compun pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.2592 din 04.12.2007 a Judecătoriei Sector 5 București, definitivă prin decizia penală nr.676/23.05.2008 a Curții de Apel București în opt pedepse a câte 4 ani închisoare fiecare și sporul de pedeapsă de 6 luni închisoare.
În baza art.33 lit. a - 34 lit. b Cod penal, a contopit pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință penală cu cele opt pedepse a câte 4 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr.2592 din 04.12.2007 a Judecătoriei Sector 5 București, - inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare la care va adăuga sporul de pedeapsa de 6 luni închisoare aplicat prin aceeași sentință penală, în final acesta având de executat pedeapsa rezultantă de 9 ani și 6 luni închisoare.
În ceea ce le privește pe inculpatele C. R. și M. R. s-au avut în vedere la stabilirea pedepsei gravitatea faptelor comise, toate criteriile analizate anterior, inclusiv gradul de rudenie așa încât pedepsele vor fi orientate ușor peste minimul special.
Relativ la inculpata C. R. față de existența stării de recidivă postcondamnatorii, Tribunalul în baza art.61 Cod penal a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 596 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată acesteia prin sentința penală nr.2592 din 04.12.2007 a Judecătoriei Sector 5 București, definitivă prin decizia penală nr.676/23.05.2008 a Curții de Apel București, rest pe care îl va contopi cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință penală, în final inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.
Sub aspectul modalității de executare a pedepselor,Tribunalul a constatat că în cazul tuturor inculpaților, criteriile ce au stat la baza individualizării judiciare a pedepselor, așa cum au fost ele analizate și motivate, cuantumul pedepselor aplicate și existența stării de recidivă pentru coinculpate determină executarea acestora în regim privativ de libertate.
Sub aspectul laturii civile a luat act că partea vătămată C. D. I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații M. R. F., M. Ș. și C. R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelantul inculpat M. Ș., critică sentința pentru greșita condamnare, întrucât în privința sa există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv legitima apărare, fiind astfel incident cazul de achitare prev. de art. 11 pct.2 lit. a rap.10 alin. 1 lit. e Cod procedură penală. Din probele administrate rezultă că inculpatul nu a avut reprezentarea persoanei care a pătruns în locuință, era întuneric și nu a putut distinge, iar prin acțiunea sa a urmărit scopul de a se apăra de un atac injust și direct, aceasta având în vedere și împrejurarea că organele de poliție nu au somat.
O a doua critică se referă la greșita încadrare juridică a infracțiunii, inculpatul susținând că nu a avut intenția de ucide pe partea vătămată și nu fost pusă în primejdie viața, fiind vorba de infracțiunea de ultraj prev. de art. 239 alin. 2 Cod penal.
Deși în susținerea apelului și în concluziile scrise nu se regăsește și solicitarea de reindividualizare a pedepsei, în declarația dată inculpatul arată că i s-a aplicat o pedeapsă prea mare.
Apelantele inculpate M. R. F. și C. R. susțin că nu se fac vinovate de comiterea infracțiunii, din probele administrate nu rezultă existența faptei, solicitând achitarea pe temeiul art. 11 pct.2 lit. a rap. la art.10 pct. 1 lit. a Cod procedură penală.
Arată de asemenea, că declarațiile lor au fost sincere, au relatat asupra modului în care au perceput acțiunea organelor de poliție.
Curtea, examinând potrivit art. 371 și art. 378 Cod procedură penală apelurile inculpaților, reține următoarele:
În aplicarea art. 378 alin. 11 Cod procedură penală instanța de apel a procedat la audierea inculpaților (filele 30 – 32) aceștia menținându-și declarațiile anterioare, inculpații C. R. și M. R. F., arătând că au dat declarații sincere, iar inculpatul M. Ș. arătând și că pedeapsa este într-un cuantum prea mare.
Inculpatul M. Ș. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 174 – 175 alin. 1 lit. g – art. 176 lit. f Cod penal (faptă în concurs real cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.2592/04.12.2007 a Judecătoriei Sectorului 5 București), iar inculpatele M. R. F. și C. R., pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. 1 Cod penal (ambele inculpate comițând faptele în stare de recidivă), infracțiuni care au fost dovedite sub aspectul existenței prin toate probele administrate în cauză, după cum se constată că s-a reținut temeinic încadrarea juridică a faptelor și vinovăția celor trei inculpați.
Prin apelul declarat, inculpatul M. Ș., deși nu neagă împrejurările de fapt reținute de prima instanță în comiterea faptei, acesta susține că a acționat în legitimă apărare, fiind astfel o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei, apărare care însă nu este susținută decât de o interpretare proprie a probelor de către inculpat.
Potrivit art. 44 alin. 2 Cod penal, este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat prin interesul obștesc.
În cauză victima C. D. I. era membru al unei echipe formată din lucrători ai poliție judiciare care executau o activitate procesuală autorizată, respectiv o percheziție domiciliară la locuința inculpatului din comuna C., ., județul Călărași, iar membrii echipei erau dotați cu echipamente specifice, inclusiv armament, inscripționat corespunzător, determinat și de faptul că din datele obținute rezulta că inculpatul are manifestări violente.
Din toate probele administrate, declarațiile martorilor audiați, rezultă fără tăgadă că lucrătorii poliției judiciare (deci și victima) au respectat dispozițiile legale în sensul adresării și folosirii somațiilor necesare „Deschideți. Poliția” la . și la . care se afla inculpatul și din interiorul căreia a acționat lovind victima cu sabia, așa încât în mod corect a fost cenzurată apărarea inculpatului în sensul că nu știa cine îl atacă în imobil și a lovit pentru a se apăra. Totodată, nici susținerea inculpatului că a avut reprezentarea că este atacat de alte grupări agresive cu care s-ar fi aflat în conflict, nu este susținută, pentru că din verificările efectuate de IPJ Călărași nu a rezultat că între inculpat și alte grupări ar fi existat conflicte, dar chiar și asupra acestor grupuri, declarațiile inculpaților nu concordă, deși fac parte din aceeași familie.
Astfel, inculpatul M. Ș. a susținut că ar fi avut în vedere un atac al grupării „Papuașul”, inculpata C. R., s-a referit la gruparea „Spaniolul”, iar inculpata M. R. F. la gruparea „Ștoacă”.
Relevante în stabilirea modului în care au respectat regulile lucrătorii poliției judiciare sunt și declarațiile martorului asistent A. E., dar și ale martorei P. I. (ce se afla în aceeași cameră cu inculpatul), care audiată în aceeași cauză a arătat că și-a dat seama că cei care au intrat în imobil erau polițiști, dar audiată și în dosarul nr. 9170/P/2006 a declarat că a auzit somația „Deschideți. Poliția”.
Din analiza făcută de prima instanță pe baza probelor administrate, a celor prezentate în considerentele anterioare, din modul în care au acționat lucrătorii poliției judiciare care au oprit mașinile lângă geamul camerei în care se afla inculpatul, din folosirea somațiilor legale, din împrejurări ce țin de contextul desfășurării unei astfel de acțiuni (zgomot, lătratul unui câine din curtea imobilului), reiese că inculpații (inclusiv M. Ș.) au avut în mod cert posibilitatea de a observa și constata că pretinsul atac nu este al altor grupări locale, ci este o acțiune a organelor ce exercită atribuții de autoritate a statului, astfel că acțiunea inculpatului de a lovi cu o sabie nu poate fi primită ca un act executat în legitimă apărare, nefiind regăsită niciuna din modalitățile alternative de exercitare a atacului, căruia inculpatul să-i dea o ripostă justificată.
Astfel că, solicitarea de achitare nu are niciun temei faptic și probator. În ce privește solicitarea inculpatului M. Ș. de schimbare a încadrării juridice, solicitare făcută și la prima instanță și cenzurată justificat de aceasta, se constată că fapta comisă de inculpat este încadrată în tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, ia nu în cea de ultraj prev. de art. 239 alin. 2 Cod penal.
Acțiunea inculpatului de a lovi victima cu sabia prin intermediul unui ochi de geam al ușii aflate la . avut ca scop suprimarea vieții victimei, oricare ar fi fost aceasta din rândurile lucrătorilor poliției judiciare, iar nu de a împiedica activitatea unui funcționar aflat în exercitarea autorității de stat. Această constatare reiese atât din modul de acțiune al inculpatului, aflat în spatele unei uși, fără a fi văzut de către victimă și de unde putea acționa nestânjenit, dar și din faptul că a folosit un instrument vulnerant apt să producă un rezultat letal (o sabie cu lama de aproximativ 80 cm), a lovit într-o zonă anatomică vitală, (zona toracică), deși ar fi avut posibilitatea de a viza alte zone pentru că ușa avea mai multe ochiuri de geam prin care ar fi putut direcționa sabia.
De asemenea, acțiunea inculpatului de a aplica o a doua lovitură a fost oprită de prinderea săbiei cu mâinile de către victimă (posibilitate realizabilă tocmai datorită faptului că aceasta era polițist și a reușit pararea loviturii), după cum, neproducerea rezultatului letal nu s-a datorat decât intervenției medicale, victima având nevoie de 8-9 zile de îngrijiri medicale, iar faptul că nu i-a fost pusă în primejdie viața nu poate conduce la constatarea lipsei intenției de a suprima viața victimei, în cauză, forma de vinovăție fiind cea a intenției directe, inculpatul prevăzând și urmărind producerea rezultatului letal al faptei sale.
Astfel, că nici această solicitare nu este întemeiată.
În ce privește solicitarea de reindividualizare a pedepsei, se constată că nu este întemeiată, instanța fondului aplicând o pedeapsă în limitele legale, proporțională cu circumstanțele cauzei și cu persoana inculpatului.
Infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav, este prin natura și obiectul juridic generic, o faptă de o gravitate ridicată și cu un pericol social însemnat, dar în împrejurările cauzei, prin modul de comitere și împrejurările în care a acționat inculpatul, fiind reținută agravanta prev. de art. 176 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, se relevă un pericol social mult crescut, inculpatul comițând fapta în condițiile în care anterior fusese condamnat definitiv la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare, pentru fapte concurente cu cea dedusă judecății, ceea ce arată și o periculozitate mult sporită a inculpatului.
Instanța a avut în vedere criteriile art. 72 Cod penal, dar și necesitatea realizării scopului pedepsei conform art. 52 Cod penal, astfel că nu se justifică o reducerea a pedepsei inculpatului M. Ș..
În privința inculpatului M. Ș. se constată însă că prin sentința penală nr. 2592/2007 a Judecătoriei Sectorului 5 București a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare, în această cauză inculpatul fiind liberat condiționat la data de 27.07.2010 prin sentința penală nr. 1443/21.07.2010 a Judecătoriei Sectorului 4 București, cu un rest de 421 zile.
Cum fapta prezentă este concurentă cu cea pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr.2592/2007 și cum inculpatul a executat o parte din pedeapsa rezultantă stabilită în urma contopirii, se impune a deduce această perioadă de la 22.03.2007 până la 27.07.2010, potrivit art. 88 Cod penal și art. 383 alin. 2 Cod procedură penală.
Pentru acest unic motiv, va fi admis apelul inculpatului M. Ș. potrivit art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, sentința fiind desființată doar în aceste limite.
Examinând apelurile inculpatelor M. R. F. și C. R. se constată că acestea nu sunt întemeiate, urmând a fi respinse ca atare, potrivit art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
Inculpatele solicită achitarea pe temeiul art.10 alin. 1 lit. a coroborat cu art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, temei care nu se regăsește, întrucât, inculpatele nu au fost condamnate în lipsa unor declarații apreciate apoi ca mincinoase, acestea existând în materialitatea lor, ci au fost condamnate tocmai pentru că declarațiile date cu privire la modul în care a acționat inculpatul M. Ș. lovind victima, au fost mincinoase.
Art. 260 alin. 1 Cod penal prevăd că constituie infracțiunea de mărturie mincinoasă, „fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmați mincinoase, ori nu spune tot ce știe privitor la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat”.
În cauză inculpatele fiind audiate ca martori la 24.01.2013, deși și s-a adus la cunoștință faptul că fiind rude cu inculpatul M. Ș., nu au această obligație de a depune mărturie, ele au renunțat la acest drept și au făcut declarații în scopul disculpării inculpatului M. Ș., arătând că nu au auzit somația „Deschideți. Poliția”, inculpatul ar fi lovit doar o singură dată, fără a încerca și o a doua lovitură și că acesta după prima lovitură și a vizualizării organele de poliție a pus sabia pe sobă.
Cum aceste declarații sunt mincinoase, relatând aspecte neconforme realității dar și contrazise de probele evidente ale cauzei și cum privesc aspecte esențiale de natură a susține ori nu incriminarea inculpatului M. Ș., corect s-a reținut existența acestor infracțiuni în sarcina inculpatrelor și a vinovăției acestora.
De altfel și în apelul, inculpatele, au arătat în declarațiile date că atunci când au fost audiate asupra împrejurărilor cauzei referitor la inculpatul M. Ș. au spus adevărul, această poziție procesuală, ignorând și în acest stadiu procesual evidența probelor administrate.
Cât privește pedeapsa aplicată inculpatelor, aceasta este într-un cuantum proporțional cu circumstanțele cauzei, și persoana fiecărei inculpate, ambele fiind recidiviste (postexecutoriu – inculpata M. R. F. și postcondamnatoriu – inculpata C. R.), dar și cu necesitatea realizării scopului pedepsei potrivit art. 52 Cod penal.
Așa fiind, nu se justifică o reducere a cuantumului pedepsei.
Cum inculpata M. R. F. este arestată în altă cauză, urmează a lua act de această împrejurare.
Urmează a face aplicarea art. 192 alin. 2 și 3 Cod procedură penală și a art. 69 din Legea nr. 51/1995.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.379 pct.2 lit. a, Cod procedură penală,
Admite apelul declarat de inculpatul M. Ș., împotriva sentinței penale nr.233/F/26.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – secția I penală,
Desființează în parte sentința penală apelată și, rejudecând în fond,
În temeiul art.383 alin.2 Cod procedură penală și 88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada de la data de 22.03.2007 până la data de 27.07.2010, executată potrivit sentinței penale nr.2592/04.12.2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București,
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate,
În temeiul art.379 pct.1 lit. b Cod procedură penală,
Respinge ca nefondate, apelurile declarate de inculpații M. R. F. și C. R. împotriva aceleiași sentințe penale,
Constată că inculpata M. R. F., este arestată în altă cauză,
În temeiul art.189 și art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare, în apelul inculpatului M. Ș. rămân în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 300 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiției,
În temeiul art.189 și art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe apelanții inculpați M. R. F. și C. R., la câte 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, onorariul avocatului din oficiu, de câte 300 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției,
Cu recurs,
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2013
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
V. B. N. S.
GREFIER,
A. L. P.
Red. N.S.
Dact.G.P./28.05.2013
2 ex.
Red. L. S. Târțău – Tribunalul București – Secția I-a Penală
| ← Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 657/2012. Curtea de... → |
|---|
