Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 2160/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2160/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-11-2013 în dosarul nr. 2160/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 2160/R
Ședința publică de la 18.11.2013
Curtea constituită din:
P.- O. B.
JUDECATOR- S. C.
JUDECATOR- A. A.
GREFIER- D. P.
* * * * * *
MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE –D.N.A – a fost reprezentat de procuror D. B..
Pe rol soluționarea recursului formulat de inculpatul M. I. împotriva încheierii de ședință din 12.11.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția I penală, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul – inculpat M. I., personal, în stare de arest, și asistat de avocat ales C. C. cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al recurentului inculpat M. I. solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii de ședință din 12.11.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, casarea acesteia și rejudecând pe fond, a se dispune admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
În opinia apărării, hotărârea prin care a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar apare ca nefiind temeinică. Solicită a se avea în vedere că nu au fost respectate prev. art. 160/8 C.pr.pen, nici cele ale art.5 paragraf 3 din CEDO și nici cele ale deciziei nr.17/2011 pronunțate în recurs in interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că instanța fondului nu a motivat hotărârea prin prisma normelor legale invocate.
Apreciază că orice persoană are dreptul conferit prin lege privind liberarea sa sub control judiciar, iar acest drept fundamental trebuie analizat subsidiar existenței motivelor care ar impune menținerea inculpatului în stare de arest preventiv sau celor privitoare la înlocuirea măsurii preventive.
Prin decizia nr.17/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că instanța are obligația de a analiza oportunitatea luării altor măsuri alternative celei a arestării preventive.
În concret, apreciază că sunt îndeplinite cerințele art.160/2 C.pr.pen, hotărârea primei instanțe nu a ținut cont de practica Curții europene, de decizia nr.17/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici de prevederile art. 160/8 lit. a C.pr.pen în sensul că nu a analizat posibilitatea ca inculpatul să fie pus în libertate sub control judiciar prin stabilirea unor obligații în sarcina acestuia pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal.
Prezenta cauză este deja înregistrată pe rolul Tribunalului București, astfel că apreciază că faza de judecată nu poate fi influențată de inculpat, mai mult toată probațiunea are la bază doar interceptări care nu pot fi contestate. Situația de fapt a fost recunoscută de inculpat încă de la început, martorii au fost audiați, nu pot fi influențați de cei 2 inculpați implicați și precizează că aceștia nu acuză cu nimic pe vreunul din inculpați.
Consideră că buna desfășurare a procesului penal poate fi asigurată și prin cercetarea inculpatului în stare de libertate, deoarece acesta nu poate distruge probatorii și nici influența martorii.
Concluzionând, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și rejudecând a se dispune admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar cu consecința judecării inculpatului în stare de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul asupra recursului declarat de inculpat, solicită a fi respins ca nefondat și a fi menținută încheierea pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Consideră că instanța de fond în mod corect a apreciat că nu se impune admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar și că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret, prin raportare la natura și gravitatea faptelor comise.
Instanța de fond a stabilit că, dacă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive impun în continuare privarea acestuia de libertate, privarea de libertate apare ca fiind oportună. Apreciază că instanța de fond a analizat corect pericolul pe care inculpatul l-ar prezenta în libertate, raportat la gravitatea infracțiunii grave de corupție, constând în aceea că în calitate de membru în cadrul Consiliului de supraveghere al Hidroelectrica, consilier al ministrului delegat pentru energie, în luna octombrie împreună cu un alt coinculpat a promis altui membru al consiliului, suma de 1.400.000 euro pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu, în sensul de a vota favorabil un contract care profita unei societăți comerciale.
În raport de momentul procesual în care se află cauza, de calitatea inculpatului, de natura infracțiunii, apreciază că nu există nicio garanție a conduitei ireproșabile și a lipsei unei imixtiuni în ce privește buna administrare a probatoriului în aceasta fază procesuală.
Consideră că recursul este nefondat, astfel că solicită a fi respins ca atare.
Recurentul inculpat, având cuvântul, arată că este de acord cu aspectele susținute de domnul avocat, probatoriul se află la dosar, acuzațiile ce i se aduc sunt infirmate de martori. Menționează că are vârsta de 70 de ani, suferă de numeroase boli, dacă ar fi cercetat în stare de libertate nu prezintă pericol, nu a comis acte de violență și mai mult momentan este destituit din toate funcțiile deținute, astfel că nu mai are cum și pe cine să influențeze.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 12.11.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M. I..
În baza art. 192 alin 2 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul să plătească către stat suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a retinut că inculpatul M. I. a fost arestat preventiv pe o perioadă de 29 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, constând în aceea că, în calitate de membru în cadrul Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica S.A. și consilier al ministrului delegat pentru Energie în luna octombrie 2013, cu ajutorul inculpatul B. E., director de trading în cadrul S.C. Hidrolectrica S.A și membru în cadrul Directoratului Hidroelectrica S.A, a promis numitului V. D. R., la rândul său membru în cadrul Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica S.A., suma de 1.400.000 euro pentru ca acesta, în exercitarea atribuțiilor de serviciu să voteze favorabil încheierea de către Hidroelectrica S.A a unui contract bilateral, pentru perioadă de 4 ani, de vânzare a energiei electrice către S.C. Energon P. & Gas S.R.L. pentru cantitatea de 7.012.800 MWh(1._ lei aproximativ_ Euro).
Din datele existente la dosarul cauzei au rezultat indicii temeinice, în sensul art. 681 Cod de procedură penală, de natură a induce presupunerea că inculpatul M. I. a comis fapta reținută în sarcina sa, fiind avute în vedere probele administrate în cauză, detaliate în încheierea recurată.
Din interpretarea art. 1602 C.p.p., tribunalul a observat că liberarea provizorie sub control judiciar nu este o obligație impusă instanței de judecată, ci este o facultate acordată instanței, un beneficiu ce poate fi acordat unui inculpat doar dacă sunt întrunite cumulativ condițiile impuse de disp. art. 1602 alin. 1 și 2 C.pr.pen.
Simplul fapt că inculpatul M. I. îndeplinește condițiile impuse de dispozițiile art. 1602 alin.1 C.pr.pen nu este de natură a conduce la admisibilitatea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Aceste condiții trebuie coroborate cu motivele care au stat la baza arestării preventive. Pericolul concret pentru ordinea publică a rezultat din gravitatea ridicată a infracțiunii, numărul persoanelor implicate, atingerea importantă adusă relațiilor sociale care privesc starea de insecuritate socială ce s-ar crea în rândul comunității, dacă persoanele acuzate de asemenea infracțiuni ar fi în libertate.
Mai mult, activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului s-a desfășurat ca o îndeletnicire cotidiană licită, fiind stopată doar de organele judiciare, astfel că lăsarea în libertate a acestuia, chiar cu respectarea unor obligații restrictive de drepturi, ar crea un efect negativ în comunitate din perspectiva protejării acesteia de persoanele care comit asemenea acțiuni antisociale.
Din actele existente la dosar, tribunalul nu și-a putut forma convingerea că lăsarea în libertate a inculpatului M. I. ar fi suficientă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal și că acest inculpat nu va săvârși alte infracțiuni sau își va îndeplini obligațiile ce i se impun.
Având în vedere gradul de pericol social ridicat al infracțiunii presupus a fi comisă de către inculpat, modalitatea și împrejurările concrete în care s-a reținut săvârșirea acestora, natura și importanța valorilor sociale lezate, caracterul organizat al activității infracționale, numărul mare de persoane implicate și, nu în ultimul rând, înmulțirea în ultima perioadă de timp a unor astfel de activități – s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar avea efecte negative asupra desfășurării urmăririi penale și ar duce la deturnarea scopului în care s-a dispus inițial măsura arestării preventive față de inculpat.
Aspectele de ordin personal invocate de inculpat sunt preexistente luării măsurii arestării preventive a acestuia neputând constitui un temei pentru admiterea cererii, raportat la considerentele expuse.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs, în termen legal, inculpatul M. I., care a criticat soluția instanței pentru motive de netemeinicie.
În dezvoltarea orală a motivelor de recurs, inculpatul a subliniat că liberarea provizorie este o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive și trebuie analizată subsidiar constatării menținerii temeiurilor arestării.
S-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului nu este de natură a influența administrarea probatoriului și buna desfășurare a procesului penal, având în vedere stadiul procedurii, caracterul preponderent al probatoriului, constând în înregistrări ale convorbirilor telefonice ori faptul că martorii au fost deja ascultati. Totodată, s-a solicitat a se avea în vedere si circumstanțele personale ale inculpatului, concluzionându-se că punerea acestuia în libertate sub control judiciar este oportună.
Examinând actele dosarului și încheierea recurată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. 3 C.p.p., Curtea apreciază că recursul formulat este nefondat, în considerarea următoarelor argumente:
Prima instanță a analizat judicios particularitățile cauzei si a concluzionat, pe deplin întemeiat, că punerea în libertate a inculpatului nu este oportună în actualul stadiu procesual.
Contrar susținerilor recurentului, încheierea primei instante este motivată în concordanță cu exigentele desprinse din interpretarea art. 1602 si urm. C.p.p. și din considerentele deciziei de recurs în interesul legii nr. 17/2011 a Înaltei Curti de Casatie si Justiție. Sub acest aspect, se constată că tribunalul a evaluat cu prioritate dacă temeiurile ce au stat la baza arestării preventive se mențin, după care a analizat dacă punerea în libertate a inculpatului, sub control judiciar, este de natură a asigura buna desfășurare a procesului penal.
Reevaluând particularitătile cauzei în virtutea efectului integral devolutiv al căii de atac declarate, Curtea constată temeinice considerentele ce au stat la baza respingerii cererii de liberare provizorie.
Îndeplinirea condiției formale prevăzute de dispozițiile art. 1602 alin. 1 C.p.p. conferă inculpatului arestat doar o vocație la punerea sa în libertate ca măsură alternativă, nu și un drept la o astfel de măsură, a cărei dispunere este condiționată, printre altele, de constatarea aptitudinii liberării provizorii de a permite realizarea scopului prevăzut de art. 136 alin. 1,2 C.p.p.
Pentru acordarea liberării provizorii este esențială, prin urmare, o evaluare atentă a tuturor împrejurărilor cauzei, pentru a se stabili dacă menținerea temeiurilor ce au stat la baza privării de libertate a unei persoane este însoțită și de persistența aptitudinii acestora de a mai justifica, la un anumit moment procesual, continuarea privării de libertate în scop preventiv.
În cauza de față, se constată că inculpatul M. I. este cercetat pentru o faptă de corupție cu un grad de pericol social însemnat, ce derivă din calitatea functionarilor vizați prin actele de coruptie, din calitatea în care recurentul însuși a actionat, din suma extrem de ridicată ce a făcut obiectul promisiunii de mituire si, mai ales, din natura actului a cărui încheiere s-a urmărit prin fapta penală.
Gravitatea ridicată a faptei comise, caracterul nociv al fenomenului corupției asupra încrederii publice în probitatea funcționarilor publici aleși sau numiti, efectele extrem de negative ale actelor de corupție în planul percepției asupra modului real de funcționare a institutiilor statului ori a celor în care statul este implicat într-o formă sau alta, constituie temeiuri suficiente ale menținerii arestării preventive a autorilor actelor de corupție la înalt nivel.
O atare măsură este singura aptă a prezerva încrederea publică în capacitatea adecvată de reacție a organelor statului în fața unui fenomen atât de grav precum cel al corupției, cel puțin în stadiul inițial al anchetei penale, în care nu au fost lămurite pe deplin împrejurările esențiale pentru integrala aflare a adevărului.
Din această perspectivă, liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului M. I. nu oferă garanții adecvate pentru prezervarea ordinii publice, chiar în condițiile impunerii obligatiilor ce însoțesc, de regulă, o atare măsură. Rezonanța faptei este încă pregnantă, dat fiind intervalul de timp scurt scurs de la data arestării recurentului, astfel încât riscul de tulburare a ordinii publice este, la rândul său, unul semnificativ.
Circumstanțele personale ale inculpatului M. I., cu precădere vârsta sa înaintată, au fost avute deja în vedere la individualizarea măsurii preventive si, în contextul duratei scurte a arestării, nu au căpătat o relevantă sporită.
Celelalte elemente personale ce țin de conduita profesională sau socială a inculpatului trebuie analizate în contextul faptei concret comise, a cărei consumare a fost favorizată tocmai de calitatea ori poziția persoanelor implicate. Ele nu constituie, prin urmare, garanții solide că, în actualul stadiu al anchetei, inculpatul-recurent se va abtine de la orice acțiune de natură a influența buna desfășurare a procesului penal.
Inexistenta unor date că inculpatul M. I. ar putea comite alte infracțiuni ori ar încerca denaturarea probatoriului nu legitimează nici ea liberarea provizorie, cât timp privarea de libertate a inculpatului a avut la bază rațiuni distincte, ce tin de prezervarea ordinii publice si care se mențin neschimbate.
În consecintă, particularitătile cauzei susțin aprecierea primei instante că scopul măsurilor preventive nu poate fi atins prin liberarea provizorie a recurentului-inculpat, astfel încât acordarea acestei măsuri ar fi inoportună în actualul stadiu procesual.
Pentru aceste considerente, în baza art.38515 pct.1 lit. b C.p.p., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M. I. împotriva încheierii de ședință din data de 12.11.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală în dosarul nr._ .
Conform art. 192 alin. 2 C.p.p. va obliga pe inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M. I. împotriva încheierii de ședință din data de 12.11.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr._ .
Obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
O. B. S. C. A. A.
GREFIER,
D. P.
Red.S.C.
Dact.EA-2ex/18.12.2013
T.B.S.I.P.-jud.C.C.
| ← Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 211/2013.... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
