Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 1722/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1722/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 1722/2013
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1722
Ședința publică din data de 23 septembrie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: N. S.
JUDECĂTOR: V. B.
JUDECĂTOR: C. V. G.
GREFIER: M. A.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Structura centrală, este reprezentat de procuror L. E. S..
Pe rol, se află judecarea recursului declarat de inculpatul N. M. T. împotriva încheierii din data de 18.09.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul inculpat N. M. T., aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărătorul ales, avocat J. A., în baza împuternicirii . nr._/23.09.2013 (atașată la fila 5 din dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau alte probe de propus și administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Apărătorul ales al recurentului inculpat, solicită, în baza art.385 ind.15 pct.2 lit. d Cod procedură penală, admiterea recursului formulat în temeiul art.160 ind.9 Cod procedură penală, casarea încheierii atacate și, pe fond, admiterea cererii de liberare.
În susținerea recursului, arată că deși instanța de fond a apreciat că cererea îndeplinește atât condițiile de admisibilitate în principiu, cât și condițiile de temeinicie prevăzute la art.160 ind.2 alin.2 Cod procedură penală, pe fondul cauzei a considerat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, precum și ulterior, la prelungirile succesive dispuse în cauză.
Or, în raport de dispozițiile Deciziei nr.17/2011 a ÎCCJ – Secțiile Unite, subzistența acestor temeiuri nu are relevanță pentru admiterea unei astfel de cereri.
Apreciază netemeinică raportarea instanței de fond la existența indiciilor temeinice, având în vedere că la acest moment procesual - azi se împlinesc 180 zile de arest preventiv – acestea sunt insuficiente.
Consideră că instanța de fond trebuia să se raporteze doar la existența unor mijloace de probe din care să rezultă această presupunere rezonabilă.
În continuare, față de specificul infracțiunii scop pentru care inculpatul este cercetat, solicită să se constate că trebuie să existe mijloace de probă de natură tehnică. Astfel, conform rezultatului perchezițiilor informatice, nu s-au identificat date care să prezinte interes pentru cauză iar din raportul de constatare tehnico-științifică
Mai arată apărătorul ales al recurentului inculpat că liberarea provizorie sub control judiciar este oportună, având în vedere că inculpatul nu are cum să influențeze buna desfășurare a procesului penal, nu există presupunerea că ar săvârși noi infracțiuni, așa cum a apreciat și instanța de fond; de asemenea, în raport de complexitatea cauzei, apreciază că cercetarea judecătorească se va prelungi mult în timp, astfel încât nu se mai impune menținerea inculpatului în stare de arest.
În ceea ce privește îndeplinirea condiției referitoare la cuantumul pedepsei, astfel cu prevăd disp. art.148 lit. f teza I Cod procedură penală, solicită să se aibă în vedere că aceasta este îndeplinită la limită, maximul special al pedepsei fiind de 5 ani închisoare.
În plus, apreciază că în mod nelegal și inadecvat, instanța de fond nu a ținut seama de circumstanțele personale ale inculpatului.
Reprezentanta Ministerului Public, pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat și menținerea încheierii de ședință recurate, ca fiind legală și temeinică.
Se constată că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat prezintă elemente care duc la concluzia că acesta contestă existența faptelor și, de asemenea, că anumite elemente de circumstanțiere personală ar fi în favoarea sa, astfel încât să se impună admiterea cererii, însă aceste aspecte au fost invocate de către inculpat de fiecare dată, în fața instanțelor de judecată, atunci când s-au soluționat propunerile cu privire la arestarea preventivă sau prelungirea acestei măsuri, precum și când inculpatul a formulat nenumărate cereri de liberare sub control judiciar și în căile de atac exercitate în aceste cazuri.
Astfel, în această situație, se apreciază ca fiind legală și temeinică hotărârea atacată este legală și temeinică, iar recursul inculpatului este neîntemeiat, întrucât de la ultima verificare, respectiv prelungirea măsurii arestării preventive solicitată de către P., și până la acest moment, în ceea ce privește situația de fapt sau juridică a inculpatului, nu a intervenit nici un element de noutate de natură să ducă la concluzia că cererea acestuia ar fi întemeiată.
Recurentul inculpat, personal arată că este de acord cu concluziile apărătorului său și solicită cercetarea sa în libertate.
CURTEA
Asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Prin încheierea din data de 18.09.2013 Tribunalul București – Secția I-a Penală a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul N. M. T.; a obligat pe inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța fondului a reținut că inculpatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (infracțiunea privind constituirea unui grup infracțional organizat) și de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. (infracțiunea continuată de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică).
Sub aspectul activității infracționale, s-a reținut că activitatea confecționare a dispozitivelor a fost realizată de inculpații N. M.-T., Dunăenco T. și I. N., persoane care dețin cunoștințe solide de electronică aplicată și programare software.
Astfel, inculpatul N. M.-T., care deține cunoștințe de programare software, a fost responsabil de conceperea metodelor de accesare a dispozitivelor POS și de fabricare a dispozitivelor electronice care permiteau copierea datelor de pe banda magnetică a cardurilor bancare și a codului PIN, desfășurându-și activitatea într-o locație special închiriată pentru acest scop, la adresa din Piața Pache P., nr. 14, București. Totodată, acesta realiza și programele informatice care asigurau copierea datelor într-o formă criptată, accesibilă doar inculpatului G. L..
În paralel, inculpatul N. M.-T. a asigurat consultanța tehnică de specialitate persoanelor care urmau să monteze dispozitivele de skimming în străinătate. Cu ocazia efectuării percheziției în locația respectivă s-a descoperit un router comandă numerică cu trei axe rotative și DSD controller cu interfață serială și placă.
Pe parcursul anului 2012, inculpații N. M.-T., DUNĂENCO T. și I. N. au fabricat numeroase dispozitive de skimming, în special pentru modelele de terminale POS Ingenico 3380 și DaVinci, dedicate montării în anumite țări europene (Spania, Portugalia, Germania, Elveția etc.). Pentru aportul în cadrul celulei de confecționare, inculpații N. M.-T., DUNĂENCO T. și I. N. au obținut constant, din dispoziția inculpatului G. L., importante beneficii materiale.
Tribunalul a apreciat că, în ceea ce îl privește pe inculpatul N. M. T. sunt îndeplinite condițiile admisibilității în principiu prevăzute de art.1607, art.1606 alin.2 C.pr.pen. și art.1608 alin.2 C.pr.pen
Astfel, cererea a fost însușită de inculpat, care, fiind audiat, a învederat că își însușește cererea formulată de apărător în numele său, cunoaște obligațiile ce îi revin, în cazul liberării provizorii sub control judiciar, precum și cazurile de revocare a acestei măsuri.
Pe fondul cererii de liberare provizorie, Tribunalul a constatat că, la acest moment procesual, la dosar nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni, sau date că inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Relativ la limita de pedeapsă prevăzută de art.1602 alin.1 C.pr.pen., Tribunalul a reținut că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile intenționate, pentru care inculpatul a fost arestat, nu depășește 18 ani închisoare.
În ce privește infracțiunea prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, tribunalul a reținut că potrivit alin.2 al aceluiași articol, pedeapsa nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă ce intră în scopul grupului infracțional organizat.
Cum pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002 pedeapsa prevăzută de lege nu depășește 5 ani închisoare, nici pedeapsa aplicabilă pentru infracțiunea prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003 nu poate fi mai mare de 5 ani închisoare.
De altfel, prin decizia în interesul legii nr.7/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că „cererile de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune sunt admisibile în ipoteza săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat nu depășește 18 ani”.
În aceste condiții, Tribunalul a analizat temeiurilor care au determinat arestarea preventivă, dar și a oportunității liberării provizorii sub control judiciar și a posibilității realizării pe calea acestei proceduri a scopului măsurilor preventive stabilit prin dispozițiile art.136 alin.1 C.pr.pen.
În ceea ce privește subzistența temeiurilor care au dus la arestarea preventivă a inculpatului, Tribunalul a reținut că din materialul probatoriu administrat în cauză, până la acest moment procesual rezultă că se menține caracterul rezonabil al presupunerii că inculpatul N. M. T. a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, fiind incidente disp. art. 143 C.pr.pen. cu referire la art. 681 C.pr.pen., relevante sub acest aspect fiind: declarațiile de recunoaștere ale inculpaților Dunăenco și I. ( ex. f. 22 – 42 vol. 2 dup), cât și ale inculpatului Teleoancă V.; convorbirile telefonice interceptate și rezultatele perchezițiilor domiciliare efectuate la adresa din . nr. 14, București, unde își desfășura activitatea infracțională inculpatul N. M. T. și respectiv locația închiriată în fosta fabrică de sticlă din zona . inc. Dunăenco T. și I. N.; notele de redare a convorbirilor telefonice, în care inculpatul N. M. T. comunică explicit cu inculpatul G. L. și R. M. cu privire la echipamentele de skimming confecționate pentru modelele punctuale de POS-uri ce au fost și atacate, așa cum rezultă din comisiile rogatorii din Germania și Spania, unde s-a constatat compromiterea terminalelor în cauză; notele de redare a convorbirilor explicite purtate de inculpatul G. L. și R. M. cu privire la activitatea inculpatul N. M. T., nemulțumirile manifestate de inculpatul G. cu privire la lipsa de promptitudine a inculpatului N. în îndeplinirea sarcinilor, remunerațiile acordate acestuia din urmă și inculpaților I. și Dunăenco.
În contextul acestor probe certe, așa cum s-a reținut și prin încheierea din data de 27.08.2013, prin care s-a respins o cerere similară formulată de inculpat, este evident că există indicii temeinice că echipamentele ridicate de la inculpatul N. erau destinate falsificării mijloacelor de plată electronică, nicidecum reparării telefoanelor, cum s-a susținut de acest inculpat.
Prin urmare, Tribunalul a constatat că mijloacele de probă administrate până la acest moment procesual permit deducerea de indicii temeinice, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul N. M. T. a săvârșit faptele pentru care este cercetat.
De asemenea, Tribunalul a apreciat că în cazul inculpatului, sunt îndeplinite și se mențin condițiile prev. de art. 148 al. 1 lit. f C.pr.pen., întrucât legea prevede pentru infracțiunile prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 și de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și, în plus, există probe că lăsarea în stare de libertate a inculpatului prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.
Cât privește condiția referitoare la existența în cauză a probelor din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, tribunalul a avut în vedere următoarele: natura și gravitatea faptelor pentru care inculpatul este cercetat împreună cu alte persoane, caracterul repetat al faptelor, rolul inculpatului în angrenajul infracțional, prejudiciile cauzate sau care se puteau cauza în cazul neintervenției organelor de anchetă, înmulțirea deosebită a infracțiunilor de natură electronică și informatică cu impact negativ asupra relațiilor comerciale transnaționale, dar și asupra încrederii în securitatea mijloacelor de plată electronică, angrenarea unui număr mare de persoane constituite în grupuri organizate cu activitate transfrontalieră, care au ca scop comiterea unor fapte similare cu cele pentru care sunt cercetați inculpatul N. M. T. și ceilalți coinculpați.
Or toate aceste împrejurări, care rezultă fără dubiu din probele administrate în cauză sau din fapte de notorietate, impun cu necesitate intensificarea eforturilor de reprimare a acestui tip de infracțiuni atât pentru conservarea ordinii publice și pentru întărirea sentimentului de securitate și a celui de încredere în organele abilitate cu cercetarea și combaterea acestor fapte, dar și pentru descurajarea persoanelor tentate să comită astfel de fapte, care generează nu doar un pericol abstract însemnat, ci un pericol concret deosebit de ridicat prin prejudicierea gravă a persoanelor care folosesc acest tip de mijloace de plată, dar și a băncilor emitente.
În raport de situația de fapt ce face obiectul cercetării organelor de anchetă și de împrejurările mai sus arătate, care relevă un pericol concret deosebit de ridicat, tribunalul a considerat că liberarea provizorie a inculpatului nu poate asigura nici buna desfășurare a procesului penal și nici reala conservare a ordinii publice, cu atât mai mult cu cât măsura arestării preventive abia a fost prelungită.
În ceea ce privește durata rezonabilă a măsurii arestării preventive a inculpatului, tribunalul a considerat că în raport complexitatea deosebită a cauzei dată de numărul mare de fapte, de inculpați, alte părți, de acte de procedură care au fost și urmează a fi efectuate, nici pe departe nu s-a depășit un termen rezonabil.
Prin urmare, deși, în principiu, trecerea timpului duce la diminuarea pericolului social concret, în cauza de față acest timp nu este îndelungat nici prin prisma perioadei petrecute de inculpat în arest și nici măcar a timpului scurs de la data respingerii cererii anterioare de liberare provizorie sub control judiciar, cu atât mai mult cu cât sentimentul de insecuritate indus în rândul cetățenilor este amplificat de numărul tot mai mare de persoane și grupări infracționale organizate, care comit fapte penale de natura celor pentru care este cercetat inculpatul N. M. T..
Faptul că procesul va avea o durată îndelungată nu poate întemeia cercetarea în libertate a inculpatului, câtă vreme liberarea provizorie sub control judiciar nu poate realiza în mod eficient scopul măsurilor preventive.
Este adevărat că stare de arest reprezinte o situație de excepție, stare de libertate fiind starea obișnuită în care se impune a fi cercetată o persoană. În cauza de față gravitatea faptelor deduse judecății, împrejurările comiterii lor, caracterul organizat al grupului de făptuitori, ce se conturează din probele strânse de organele de anchetă, prejudiciile cauzate, folosirea de mijloace sofisticate pentru săvârșirea faptelor, toate acestea impun concluzia că există o situație de excepție ce reclamă o măsură de excepție cum este cea a arestului preventiv, soluțiile alternative fiind vădit insuficiente.
Tribunalul a considerat neavenită susținerea că limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de furt calificat sunt superioare celor prevăzute de art. 25 din Legea nr. 365/2002, întrucât, în cauza de față, este vorba de comiterea faptei în formă continuată și în cadrul unui grup infracțional organizat, care a avut ca scop săvârșirea și altor fapte de o gravitate deosebită.
Prin urmare, deși sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale cererii de liberare provizorie sub control judiciar, scopul măsurilor preventive nu poate fi realizat în condițiile art.136 alin.2 C.pr.pen. fiind necesară privarea de libertate a inculpatului, întrucât controlul judiciar ce s-ar impune față de acesta este total necorespunzător atât pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, cât și pentru reala conservare a ordinii publice.
În ceea ce privește circumstanțele de ordin personal ale inculpatului, cum sunt lipsa antecedentelor penale, comportamentul în societate, existența unei ocupații și a unui domiciliu stabil, etc., Tribunalul a considerat că ele trebuie avute în vedere, de principiu, cu ocazia soluționării cauzei pe fond, întrucât aceste împrejurări nu justifică aprecierea rezonabilă că inculpatul poate fi cercetat în stare de libertate sub controlul riguros al organelor judiciare.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul N. M. T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice și susținând că instanța a avut în vedere la pronunțarea soluției de respingere a cererii, gravitatea infracțiunilor, fără a examina dacă punerea în libertate a inculpatului împiedică buna desfășurare a procesului penal, dacă acesta va încerca zădărnicirea aflării adevărului, ori va comite alte fapte penale. Ori în cauză nu există nici o dovadă din care să se tragă concluzia că inculpatul va acționa în sensul celor arătate, după cum instanța nu a acordat semnificația cuvenită circumstanțelor personale ale inculpatului.
Curtea, examinând potrivit art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, recursul inculpatului, constată că acesta nu este întemeiat.
Din actele dosarului rezultă că instanța a făcut o examinare judicioasă a cerințelor ce privesc temeinicia cererii, stabilind în mod justificat că inculpatul nu poate fi liberat sub control judiciar.
Poziția procesuală invocată de inculpat și circumstanțele personale favorabile pe care le învederează, nu pot conduce prin ele însele la admiterea unei asemenea cereri și nici nu se pot constitui în suficiente garanții pentru desfășurarea în bune condiții a procesului penal și aflarea adevărului.
Infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt fapte grave, comiterea lor presupune existența unui angrenaj relațional specific, acest angrenaj neîncetând să funcționeze de la sine. Prin lăsarea în libertate a inculpatului, chiar sub control judiciar, există pericolul reluării funcționării acestui angrenaj și prin participația inculpatului, nedispărând astfel pericolul și starea de insecuritate din rândul colectivității, ci acestea se mențin.
Se ignoră totodată și complexitatea cauzei și miza procesului cu un asemenea obiect dedus judecății, dar și cerințele art. 136 Cod procedură penală care impun luarea unor măsuri (chiar preventive) pentru buna desfășurare a procesului penal.
Instanța reține corect că din probele administrate rezultă existența dovezilor că inculpatul a participat la comiterea infracțiunilor pentru care este cercetat, cum și constatarea că pericolul concret pentru ordinea publică nu poate fi ignorat. Așa cum s-a arătat infracțiunile reținute, prin natura lor, gravitatea și amploarea actelor materiale, perioada îndelungată de acțiune arată că acestea nu au fost întâmplătoare și singulare, ci constituie elemente ale unui angrenaj infracțional care poate fi reactivat și prin lăsarea sa în libertate, astfel că nu poate fi prezervată nici ordinea publică, dar nici nu poate fi înlăturat sentimentul de temere din rândul opiniei publice, fiind justificată menținerea în arest preventiv a inculpatului.
Pentru toate aceste considerente, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va fi respins recursul inculpatului ca nefondat.
Urmează a face aplicarea art. 192 alin. 2 Cod procedură penală…..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N. M. T., împotriva încheierii din data de 18.09.2013, pronunțată de Tribunalul București – secția I penală, în dosarul nr._ .
În temeiul art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală, obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
N. S. V. B. C. V. G.
GREFIER
M. A.
Red. N.S.
Dact.G.P./26.09.2013.
2 ex.
Red. F. P. – Tribunalul București – Secția I-a Penală
| ← Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1716/2013. Curtea de Apel... | Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... → |
|---|
