Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 1514/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1514/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-08-2013 în dosarul nr. 1514/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
DOSAR NR._
Nr. în format vechi_
DECIZIA NR. 1514
Ședința publică din data de 26.08.2013
Curtea constituită din:
P. – N. A.
JUDECĂTOR – O. M.
JUDECĂTOR – C. E. R.
GREFIER: P. A.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat de procuror L. I..
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat P. S. I., împotriva încheierii de ședință din data de 12.08.2013 a Tribunalului București, Secția I-a Penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul- inculpat P. S. I., în stare de arest preventiv, asistat de apărător ales cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat instanței atașarea dosarului de urmărire penală nr.1699/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București (4 volume), după care,
Curtea, nemaifiind cereri de formulat sau exceptii de invocat, ori probe de administrat, acordă cuvântul in dezbaterea recursului:
Apărătorul ales al recurentului- inculpat, avand cuvantul, solicită admiterea recursului, casarea incheierii recurate si rejudecand pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, apreciind că aceasta este temeinică și oportună.
Solicită a se avea în vedere dispozițiile prev. de art. 136 alin. 1 și 2 Cod proc. pen., care arată că scopul măsurilor preventive îl reprezintă buna desfășurare a procesului penal sau împiedicarea inculpatului de a se sustrage de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei. De asemenea, potrivit dispozițiilor prev. de art. 136 alin 2 Cod proc. pen., scopul acestor măsurii pot fi realizate și prin liberarea provizorie sub control judiciar, așa cum a fost formulată și în cererea de față.
Totodată, solicită sa se constate că, în cauză sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 160 ind.2 alin 2 Cod. proc. pen., deoarece din actele și lucrările dosarului nu rezultă că ar exista probe sau date certe din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească vreo altă infracțiune, sau date din care să rezulte că, inculpatul ar urmări să denatureze probatoriul administrat în cauză.
Arata că inculpatul P. S. I., a recunoscut integral săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa și le-a regretat.
Totodată, apreciază că inculpatul P. S. I. poate fi cercetat în stare de libertate, având în vedere că acesta a conștientizat gravitatea faptelor săvârșite, dar și în raport de circumstanțele personale ale acestuia respectiv, este o persoană matură, decentă și nu este cunoscut cu antecedente penale. Mai mult, dacă inculpatul va fi pus în stare de libertate, acesta va avea un loc de muncă, întrucât acesta are atestat de instructor auto, iar din aceasta își poate câștiga existența in mod cinstit.
In sustinerea recursului mai arata ca inculpatul nu mai ocupă funcția pe care o avea la data săvârșirii infracțiunii de trafic de influență pentru care este cercetat, fiind astfel exclusă o eventuală reluare a activității ilicite; nu este singura persoană implicată în activitatea infracțională, iar denunțătorii cunoșteau faptul că ceilalți inculpați din cauză urmau să le soluționeze problemele juridice; nu a avut intenția prejudicierii materiale a vreunuia din denunțători; nu are cum să influențeze aflarea adevărului în cauză în contextul în care a recunoscut integral faptele comise; menținerea sa în arest încalcă principiul egalității de tratament juridic cu ceilalți inculpați; are un domiciliu stabil și este integrat în societate.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicita respingerea recursului ca nefondat, in mod corect a fost respinsa cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P. S. I., ca neîntemeiată.
Consideră că îndeplinirea formală a disp. prev. de art. 160 ind. 2 C.p.p. reprezintă doar o vocație și nu un drept al inculpatului de a beneficia de liberarea provizorie sub control judiciar.
Totodată, apreciază că până la acest moment temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului, subzistă și nu s-au schimbat, iar scopul măsurilor preventive așa cum este prevăzut de art. 136 C.p.p., poate fi atins doar cu inculpatul în stare de libertate.
Solicita a se avea în vedere natura faptelor comise, care sunt infracțiuni de o gravitate destul de mare, amploarea activității infracționale, numărul inculpaților implicați în săvârșirea infracțiunilor, dar și modalitatea în care aceste infracțiuni au fost comise.
În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Recurentul-inculpat P. S. I., personal în ultimul cuvânt arata că recunoaște și regretă săvârșirea faptelor.
CURTEA:
Prin încheierea de ședință din data de 12.08.2013 a Tribunalului București, Secția I-a Penală, a fost respinsa ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P. S. I..
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 23.07.2013 a Tribunalului București – Secția I Penală a fost admisă în parte propunerea formulată de P. de pe lângă Tribunalul București și s-a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile, de la 23.07.2013 la 20.08.2013, a inculpatului P. S.-I., fiind respinsă propunerea de arestare formulată față de inculpații D. B. M. și D. Ernest (față de aceștia s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea).
S-a reținut că inculpatul P. S.-I. este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată prev. de art. 257 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. (3 acte materiale) și trafic de influență prev. de art. 257 alin. 1 C.p., ambele cu aplicarea art.33 lit.a C.p., constând în următoarele:
- în luna ianuarie 2013, P. S.-I. a pretins și primit de la G. D. V. zis B. suma de 1.450 de euro pentru a-și folosi influența față de persoanele ce aveau spre soluționare dosarul penal al acestuia privind săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier, în vederea soluționării favorabile a acestuia și restituirii permisului de conducere.
- în perioada mai – iunie 2013 a pretins și primit bani de la H. C. pentru a-și folosi influența față de lucrătorii de poliție ce au în atribuții soluționarea lucrării privind accidentul rutier în care a fost implicat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, în vederea soluționării favorabile a acesteia (nereținerea permisului de conducere față de DURIEUX YANN HERVE, ginerele lui H. C.).
- la sfârșitul anului 2011, P. S.-I. împreună cu D. ERNEST au pretins și primit de la P. D. M. suma de 2.250 de euro pentru soluționarea favorabilă a dosarului penal nr._/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București ce avea ca obiect săvârșirea de către A. D. (concubinul acesteia) a infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.
Referitor la inculpatul P. S. I. s-a apreciat că există indicii temeinice care conduc la presupunerea rezonabilă că acesta a săvârșit faptele pentru care este cercetat, relevante în acest sens fiind: declarațiile martorilor, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice și înregistrate în mediul ambiental în baza autorizațiilor de interceptare emise de Tribunalul București, din înscrisurile aflate la dosar (fotocopii dosare de urmărire penală privind pe martorii O. V. M., G. D. V., fotocopie dosar penal privind pe A. D. și fotocopie lucrare nr. 898 ce are ca obiect accidentul rutier în care a fost implicat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ ), fișele cu atribuțiile de serviciu ale inculpaților, precum și din procesele verbale întocmite în cauză.
S-a considerat că sunt îndeplinite și condițiile prev. de art. 148 lit. f din Codul de procedură penală cu privire la acest inculpat, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele pe care se presupune că le-a săvârșit este mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică s-au avut în vedere natura și gravitatea infracțiunilor de trafic de influență reținute în actele dosarului ca fiind comise de inculpat, respectiv două fapte dintre care una cu mai multe acte materiale, sumele pretinse și primite de la martori, împrejurările în care s-a desfășurat activitatea infracțională, precum și urmarea socialmente periculoasă produsă – înfrângerea relațiilor sociale referitoare la activitatea de serviciu, activitate a cărei bună desfășurare este incompatibilă cu suspiciunea că funcționarii pot fi influențați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de o persoană care are o influență reală sau presupusă asupra lor, calitatea pe care o avea inculpatul la momentul săvârșirii faptelor, respectiv aceea de polițist local chemat să vegheze la respectarea legii de către destinatarii acesteia. S-a arătat că prin fapta sa, inculpatul P. S.-I. a periclitat grav prestigiul și credibilitatea instituțiilor în discuție, activitatea sa infracțională fiind cu atât mai periculoasă cu cât în concepția opiniei publice există prejudecata că fenomenul corupției în rândul funcționarilor statului atinge cote alarmante.
Raportat la cele arătate, precum și la ansamblul probator administrat de organele de urmărire penală, Tribunalul a apreciat cererea inculpatului ca nefondată. Astfel, s-a aratat ca în cauză există și la momentul de față probe și indicii temeinice în sensul că acesta a săvârșit faptele de care este acuzat. În acest sens, instanța a avut în vedere declarațiile martorilor, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice și înregistrate în mediul ambiental în baza autorizațiilor de interceptare emise de Tribunalul București, din înscrisurile aflate la dosar (fotocopii dosare de urmărire penală privind pe martorii O. V. M., G. D. V., fotocopie dosar penal privind pe A. D. și fotocopie lucrare nr. 898 ce are ca obiect accidentul rutier în care a fost implicat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ ), fișele cu atribuțiile de serviciu ale inculpaților, precum și procesele verbale întocmite în cauză, la care se adaugă și declarația inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptelor, încercând însă să își diminueze propria contribuție.
S-a observat ca sunt de asemenea îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f C.proc.pen. pentru privarea de libertate a inculpatului, pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele de care acesta este acuzat este mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Sub acest aspect, Tribunalul a reținut perseverența infracțională deosebită a inculpatului, reflectată de numărul mare de acte materiale săvârșite, gravitatea infracțiunilor de trafic de influență de care este acuzat (constând în promisiunea de a interveni în modul de soluționare al unor dosare penale, inclusiv după sesizarea instanței de judecată), precum și rolul important pe care l-a avut inculpatul în desfășurarea activității ilicite (găsirea clienților, negocierea și primirea sumelor de bani, discuțiile ulterioare cu persoanele care doreau rezolvarea problemelor juridice pe care le aveau). Evident, acest tip de fapte este de natură a aduce grave prejudicii de imagine organelor judiciare asupra cărora inculpatul a pretins că ar avea influență.
În aceste condiții, instanța a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului este de natură să creeze atât riscul comiterii unor noi fapte penale cât și o stare de neliniște în rândul societății, în contextul în care, din nefericire, infracțiunile de corupție reprezintă un fenomen extrem de grav și actual în momentul de față.
Raportat la cele arătate, Tribunalul a respins ca nefondată cererea inculpatului, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei soluții, în termen legal, a declarat recurs inculpatul Petculet Stelica I., criticând-o pentru nelegalitate, întrucât în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea cererii sale, contrar soluției recurate.
Curtea, examinând încheierea atacată, în raport cu criticile formulate de către inculpat, de actele si lucrările dosarului, dar si din oficiu, conform art. 3856 alin.3 c.p.p., constata ca recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Inculpatul Petculet Stelica I. a fost arestat preventiv prin încheierea de ședință din data de 23.07.2013 a Tribunalului București – Secția I Penală, pentru 29 de zile, de la 23.07.2013 la 20.08.2013, fiind respinsă propunerea de arestare formulată față de inculpații D. B. M. și D. Ernest (față de aceștia s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea), reținându-se că există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunile de trafic de influență în formă continuată prev. de art. 257 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. (3 acte materiale) și trafic de influență prev. de art. 257 alin. 1 C.p., ambele cu aplicarea art.33 lit.a C.p., constând în aceea că în luna ianuarie 2013, P. S.-I. a pretins și primit de la G. D. V. zis B. suma de 1.450 de euro pentru a-și folosi influența față de persoanele ce aveau spre soluționare dosarul penal al acestuia privind săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier, în vederea soluționării favorabile a acestuia și restituirii permisului de conducere; în perioada mai – iunie 2013 a pretins și primit bani de la H. C. pentru a-și folosi influența față de lucrătorii de poliție ce au în atribuții soluționarea lucrării privind accidentul rutier în care a fost implicat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, în vederea soluționării favorabile a acesteia (nereținerea permisului de conducere față de DURIEUX YANN HERVE, ginerele lui H. C.); la sfârșitul anului 2011, P. S.-I. împreună cu D. ERNEST au pretins și primit de la P. D. M. suma de 2.250 de euro pentru soluționarea favorabilă a dosarului penal nr._/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București ce avea ca obiect săvârșirea de către A. D. (concubinul acesteia) a infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.
Totodata, Curtea constată ca in cauza sunt indeplinite cerintele prev. de art. 143 și art. 148 lit f c.p.p. in sensul că inculpatul a săvârșit cu intenție o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, prin infracțiunile săvârșite, inculpatul a adus o atingere gravă valorilor apărate de lege, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.
Așa cum în mod corect a reținut prima instanță în considerentele încheierii atacate (și pe care instanța de control și le însușește), deși cererea inculpatului îndeplinește condițiile de admisibilitate, ea este neîntemeiată.
Curtea apreciaza ca neluarea unei măsuri cu fermitate de către organele abilitate, pentru a scoate din colectivitate o persoană ce a dovedit un astfel de comportament, poate forma opinia persoanelor ce au luat cunoștință de săvârșirea faptelor respective, că statul nu acționează în vederea preîntâmpinării unei astfel de situații, iar față de persoanele asupra cărora planează acuzații grave nu se iau măsuri ferme.
Împrejurările și modul de comitere a faptelor, denotă un pericol ce coboară din sfera generalului în aceea a concretului, existând în prezent motive temeinice de a crede, conform art. 5 pct. 1 lit. c din C.E.D.O., în necesitatea de a îl împiedica să săvârșească noi infracțiuni.
În legătură cu inexistența condițiilor negative prev. de art. 160/2 alin. 2 Cod procedură penală în sensul că nu sunt date din care să rezulte necesitatea de a îl împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni, precum și că din datele dosarului nu rezultă că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, Curtea observă că în mod corect a precizat prima instanță că în cauză, pericolul concret pentru ordinea publică reiese din circumstanțele reale ale comiterii faptelor, perioada infracțională, consecințele acestor fapte care sunt dintre cele mai dramatice, amploarea pe care a luat-o acest fenomen infracțional, aspectul că inculpatul a săvârșit faptele pentru a-și asigura mijloace materiale suplimentare ilicite.
Toate acestea îl caracterizează pe inculpat ca fiind un element periculos, existând riscul ca lăsată în libertate, să continue activitatea infracțională chiar dacă nu în mod direct sau personal, fiind lipsita de relevanta imprejurarea invederata de aparare constand in aceea ca in prezent inculpatul nu mai detine functia in exercitarea careia se presupune ca a comis faptele pentru care este cercetat, infractiunea de trafic de influenta nefiind o infractiune pentru care legea sa ceara o anumita calitate a subiectului activ.
Nici atitudinea procesuala a inculpatului de pana acum, in sensul recunosterii faptelor, nu poate determina o alta concluzie, in conditiile in care acesta a incercat sa diminueze rolul pe care l-a avut in angrenajul infractional si sa contureze o alta imagine a celorlalti doi coinculpati.
Faptul ca oportunitatea admiterii unei astfel de cereri este generata de atitudinea procesuala sincera a inculpatului, care astfel nu are interesul si nici posibilitatea influentarii cercetarilor, este numai in aparenta un argument in sprijinul apararii, intrucat reprezinta un element singular in ansamblul elementelor care trebuie analizate . context, si care, cumulate, pot conduce la admiterea unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar.
Curtea observă că pe lângă verificarea cerințelor prev. de art. 160/2 alin. 2 Cod procedură penală și care cuprinde elemente cu titlu exemplificativ, instanța de judecată este obligată să analizeze și per ansamblu elementele care au condus la luarea măsurii arestării preventive, la temeiurile acesteia, la riscurile punerii în libertate, conduita procesuală a inculpatului etc.
Inexistența datelor precizate de textul legal menționat constituie o premisă în vederea examinării în continuare a temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, fiind nevoie a fi analizată și gravitatea faptelor de care este acuzat inculpatul și pericolul concret pe care-l prezintă acesta pentru ordinea publică.
În sensul celor de mai sus s-a pronunțat și ICCJ, Sectia Penala prin decizia nr. 316/R/19.01.2007, prin care a retinut ca liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor legale care permit arestarea, cu precizarea ca organul judiciar apreciază in cadrul unei astfel de cereri daca prelungirea stării de arest mai apare sau nu, necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții.
Aceste aspecte au fost subliniate și prin decizia nr. 17/17.10.2011 a Î.C.C.J.-Secțiile Unite, prin care a fost admis recursul în interesul legii și s-a stabilit în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.1608a alin. 2 teza a II a și alin. 6 teza a II a din Codul de procedură penală că instanța de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului.
Având în vedere ca situatia personala a inculpatului, dar si temeiurile arestarii preventive au format obiectul solutiilor deja pronuntate, atât de catre instanta fondului, cât si de catre instanta de control judiciar, cu prilejul soluționării propunerii de arestare preventivă, nu se mai poate sustine ca, dupa trecerea unui interval de o luna de zile de la data pronuntarii încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 23.07.2013, a Tribunalului București Secția I Penală în dosarul nr._/3/2013, temeiurile care au servit la luarea masurii arestarii au suferit modificari, de natura a conduce la alegerea unei masuri alternative, cum este liberarea provizorie sub control judiciar.
F. a nega posibilitatea oricarui inculpat de a cere liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cautiune, în tot cursul procesului penal, potrivit art.5 din Codul de procedura penala sau art.5 paragraful 3 din CEDO, Curtea considera ca, în primul rând, aceasta posibilitate constituie o facultate pentru organul judiciar, iar masura trebuie atent analizata, asa cum o cer dispozitiile art.136 alin.8 Cod de procedura penala.
Ca este asa, rezulta din dispozitiile exprese ale art.160/1 si urm. Cod de procedura penala, care statueaza asupra posibilitatii de acordare a liberarii provizorii de catre organul judiciar, iar garantarea dreptului legal al inculpatului de a formula o atare cerere nu echivaleaza cu însasi admiterea cererii în orice conditii.
Prin urmare, pe lânga vocatia legala pe care ar avea-o un anumit inculpat, vocatie ce se analizeaza prin prisma dispozitiilor art.160/2 si art.160/4 Cod de procedura penala, instanta trebuie sa analizeze si oportunitatea unei astfel de cereri, în raport de prevederile art.136 alin.2 si 8 Cod de procedura penala, având posibilitatea de a admite cererea sau, dimpotriva, de a o respinge motivat, atunci când aceasta nu serveste scopului recunoscut de legea procesual penala.
Solutia contrara ar conduce la admiterea automata a oricarei cereri, prin simpla îndeplinire a conditiilor de admisibilitate, ceea ce nu corespunde nici vointei legiuitorului, dar nici atributiilor functionale ale instantei de judecata care, în desfasurarea procesului, este suverana în aprecierea tuturor masurilor necesare bunei desfasurari a instructiei penale, printre care si cele ce intereseaza cauza de fata, conform dispozitiilor exprese ale art.160/8a alin.6 si art.302 alin.2 Cod de procedura penala.
Asa fiind, dispozitiile cu valoare de principiu, din legislatia interna sau internationala, nu fac decât sa garanteze un drept fundamental al inculpatului, a carui valorificare se face însa de la caz la caz, sub cenzura organului judiciar competent.
Curtea accentueaza ideea ca împrejurările vizand situatia de fapt retinuta in sarcina inculpatului, au fost avute în vedere prin solutia pronuntată de Tribunalul București, Secția I-a Penală la data de 23.07.2013, fara ca de atunci si pâna în prezent sa fi intervenit elemente noi în situatia inculpatului.
În mod firesc, se pune atunci întrebarea care sunt acele elemente care ar justifica admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, cu atât mai mult cu cât o eventuala solutie de admitere ar goli practic de orice continut hotărârile anterioare.
Din aceasta perspectiva, simpla trecere a timpului nu poate atrage punerea în libertate a acuzatului de sub puterea mandatului de arestare preventiva, câta vreme temeiurile initiale nu au suferit modificari de esenta, iar în cazul de fata durata arestarii se circumscrie unui termen rezonabil, inculpatul aflându-se în detentie de o lună de zile.
Curtea mai consideră că nu au fost depășite durata urmăririi penale și a arestării preventive, cauza nefiind înregistrată pe fond la Tribunalul București, astfel încât nu au fost încălcate dispozițiile art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale și nici art. 23 din Constituția României, în condițiile în care cauza este complexă prin gravitatea faptelor cercetate, cuantumul prejudiciului reținut și numărul persoanelor implicate.
În concluzie, Curtea apreciază că, cel puțin la acest moment procesual, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu se justifică din rațiuni ce țin atât de prezervarea interesului public, cât și de buna desfășurare în continuare a procesului penal, susținerile inculpatului privind situația sa familială, nefiind de natură să le înfrângă pe cele prezentate mai sus.
În cauză, Curtea apreciază că nu se impune admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât deși dreptul la libertate consacrat de art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este menit să asigure ca nici o persoană să nu fie deposedată de libertatea sa în mod arbitrar (cauza Amuur v. Franța), protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească însă eforturile instanțelor în administrarea probelor și desfășurarea procesului în bune condiții (cauza Tomasi v. Franța).
Prin urmare, având în vedere natura și gravitatea faptelor imputate, perioada în care a acționat, amploarea activității infracționale și consecințele sociale ale unor asemenea fapte, justifică concluzia Curții că nu se impune punerea în libertate a inculpatului, deoarece interesul general al prezervării ordinii publice primează celui recunoscut inculpatei prin art.5din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fără însă a fi afectat dreptul recunoscut acesteia prin art.52 din Codul de procedură penală.
Nu în ultimul rând, se cuvine precizat, așa cum de altfel a menționat și judecătorul fondului, că nici unul din argumentele inculpatului, vizând cercetarea în libertate a altor coinculpați, colaborarea inculpatului cu aceste organe, situația personală a inculpatului, nu denotă pertinența cererii formulate, întrucât în materia măsurilor preventive nu se pot reține situații juridice identice între persoanele cercetate, iar atitudinea procesuală a inculpatului ca și situația sa personală reprezintă elemente ce se impun a fi valorificate într-un alt cadru procesual, decât cel actual.
Față de aceste aspecte Curtea apreciază că încheierea atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art. 385 ind.15 pct.1 lit. b). Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul.
Văzând și disp. art. 192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515 pct. 1 lit. b C.p.p. raportat la art.3856 al. 3 C.p.p., respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat P. S. I., împotriva încheierii de ședință din data de 12.08.2013 a Tribunalului București, Secția I-a Penală.
În baza art. 192 al. 2 C.p.p., obligă recurentul la 150 lei, cheltuielile judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.08.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
N. A. O. M. C. R. E.
GREFIER,
P. A.
Tehnored. CER
2 ex/ 30.08.2013
D.f. nr. _ , Trib. București, Secția I-a Penală
j.f. V. V. I.
| ← Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1/2013. Curtea de Apel... | Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 219/2013.... → |
|---|
