Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 219/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 219/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-08-2013 în dosarul nr. 219/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 219 A
Ședința publică din data de 27 august 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: C. A. G.
GREFIER: R. S.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de domnul procuror Eliana B..
Pe rol, soluționarea apelului declarat de inculpatul R. M. împotriva sentinței penale nr. 63 din data de 25 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul I. – Secția penală în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelantul inculpat R. M. cercetat în stare de arest preventiv, personal și asistat de avocat ales A. A. Asgari, cu împuternicire avocațială ._/2013, emisă de Baroul București – Cabinet individual depusă la fila 7 dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Apărătorul apelantului inculpat R. M. solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, iar în cadrul acestei probe să fie efectuat, de către Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București, un referat de evaluare a inculpatului privind conduita acestuia ulterior săvârșirii faptei.
Curtea pune în discuție proba solicitată de către apărătorul recurentului inculpat.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu se opune administrării acestei probe.
Curtea, după deliberare, respinge solicitarea apărătorului apelantului inculpat privind efectuarea unui referat de evaluare, apreciind că procedura simplificată prevăzută de art. 3201 din Codul de procedură penală de care inculpatul a înțeles să se folosească în primă instanță implică exclusiv administrarea de înscrisuri, în circumstanțiere, pe care are posibilitatea să le folosească și în apel pentru conturarea personalității inculpatului, ca și a atitudinii sale după momentul presupusei faptei. La momentul actual se apreciază că la dosarul cauzei există suficiente elemente care să contureze personalitatea inculpatului.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului declarat.
Apărătorul apelantului inculpat R. M. solicită, în baza art. 379 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală admiterea apelului, desființarea sentinței penale nr. 63 din data de 25 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul I. – Secția penală în dosarul nr._ și rejudecând să fie redozată pedeapsa aplicată inculpatului, urmând a se avea în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 din Codul penal, respectiv circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și circumstanțele personale ale inculpatului.
Inculpatul a fost prins in flagrant prin folosirea unui colaborator cu identitate protejată ca urmare a unui denunț făcut de către o persoană aflată în arest și care urma să beneficieze de dispozițiile art. 16 din Legea 143/2000.
Pe fondul unei certitudini, aceea că a fost consumator de droguri până la momentul arestării preventive, în contextul în care discernământul acestuia era puternic afectat de acest consum de droguri, a săvârșit faptele pentru care a fost arestat.
Din analiza conținutului înregistrărilor aflate la dosar se trage concluzia că numai o persoană ce nu era în deplinătatea facultăților sale mentale putea să aibă o astfel de discuție cu denunțătorul și cu martorul cu identitate protejată.
În acest context apreciază că în cauză se impune din punctul de vedere al art. 74 din Codul penal reținerea și a art.74 lit. c din Codul penal, care în final să ducă la reducerea pedepsei prin aplic. art. 76 alin.1 lit. a din Codul penal, prin coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut pentru concursul de infracțiuni cu consecința schimbării modalității de executare a pedepsei, respectiv suspendarea condiționată a executării pedepsei potrivit art. 861 din Codul penal cu un termen de încercare îndreptat spre maximul prevăzut de lege.
Pe fondul atitudinii sincere a inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptei, este tatăl a doi copii, are un domiciliu fix, precum și faptul că a regretat săvârșirea faptei, coroborat cu perioada petrecută în arest, care l-a făcut să conștientizeze gravitatea faptei săvârșite, apreciază că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea pedepsei în regim de detenție, urmând ca inculpatul să aibă posibilitatea să se interneze într-o instituție specializată.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că hotărârea instanței de fond este lacunară în ceea ce privește precizarea circumstanțelor atenuante si agravante în dispozitivul hotărârii, făcându-se mențiunea in considerentele acesteia cu privire la aceste circumstanțe, fără a fi precizate in mod expres dispozitiv.
Din datele cauzei rezultă că inculpatul a fost condamnat anterior pentru săvârșirea unor infracțiuni, iar in data de 8.12.2012 a fost reabilitat.
În cauză, instanța de fond a făcut aplicarea art. 3201 din Codul de procedură penală.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei apreciază că în cauză nu se impune schimbarea modalității de executare a pedepsei, urmând a se avea în vedere cantitatea de droguri reținută de la inculpat.
Totodată, apreciază că în cauză se impune a se constata in dispozitivul hotărârii circumstanțele prev. de art.74 lit. a din Codul penal, la care instanța a făcut referire in considerente, iar ca efect al acestora apreciază hot ca legală si temeinică.
Față de toate aceste aspecte solicită admiterea apelului, desființarea în parte a apelului, desființarea in parte a hotărârii apelate, constarea și aplic. art. 74 lit. a si 75 alin.2 din Codul penal, cu aplic art. 80 alin.1 si 2 din Codul penal si menținerea pedepsei principale si a modalității de executare.
Apelantul inculpat R. M., având ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile apărătorului său.
CURTEA ,
Asupra apelului penal de față, deliberând, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 63 din 26.06.2013, Tribunalul I. – Secția Penală a hotărât următoarele:
1. În temeiul art. 2 alin.1 și 2 din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală și a art. 80 alin.1 și 2 Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul R. M. (fiul lui D. și E., născut la data de 24.02.1980 în București, domiciliat în oraș P., ., J. I., CNP:_, cunoscut cu antecedente penale, arestat în baza MAP nr.34/UP/13.03.2013, emis de Tribunalul București – secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2013), la pedeapsa principală a închisorii de 5 (cinci) ani.
În temeiul art. 65 Cod penal, i-a aplicat inculpatului, ca pedeapsă complementară, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și litera b) Cod penal, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, în condițiile art.53 pct.2 lit. a) și a art.66 Cod penal.
În temeiul art. 71 Cod penal i-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a) teza a II-a și litera b) Cod penal.
2. În temeiul art. 4 alin.1 și 2 din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală și a art. 80 alin.1 și 2 Cod penal, l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa principală a închisorii de 9 (nouă) luni.
În temeiul art.71 Cod penal a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a) teza a II-a și litera b) Cod penal.
În temeiul art. 34 alin.1 lit. b) Cod penal, raportat la art. 33 lit. a) Cod penal, a contopit cele două pedepse principale mai sus indicate, în final, inculpatul R. M. având de executat o pedeapsă principală rezultantă de 5 (cinci) ani de închisoare.
În temeiul art.65 Cod penal, i-a aplicat inculpatului, ca pedeapsă complementară, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și litera b) Cod penal, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale rezultante, în condițiile art.53 pct.2 lit. a) și a art.66 Cod penal.
În temeiul art. 71 Cod penal i-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.
În temeiul art. 88 alin.1 Cod penal, a dedus. din cuantumul pedepsei principale rezultante de 5 ani de închisoare aplicate inculpatului, durata reținerii și a arestării preventive a acestuia în această cauză, respectiv de la 12.03.2013 la zi.
În baza dispozițiilor art.350 alin.1 Cod procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului R. M..
În temeiul art. 7 alin. 1 raportat la art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr.76/2008 a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
În temeiul art.17 alin.1 din Legea 143/2000, a dispus confiscarea specială de la inculpat a cantităților de 81,99 grame de heroină, 5,01 grame de heroină și 0,27 grame de heroină, indisponibilizate la I.G.P.R.- D.C.J.S.E.O, potrivit dovezii . nr._ din 11.04.2013, existentă la fila 35 a dosarului de urmărire penală nr.704/D/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial București.
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata sumei de 400 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr.704/D/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul R. M. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea 143/2000 și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prev. de art.4 alin.1 și 2 din Legea 143/2000, ambele cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal.
În fapt, în esență, s-a reținut că în data de 12.03.2013 inculpatul R. M. a fost prins în flagrant în timp ce îi vindea colaboratorului cu nume de cod „P. I.” cantitatea de 88,05 grame heroină, pentru care a încasat suma de 3.200 euro. De asemenea, cu același prilej inculpatul a fost prins în flagrant în timp de deținea cantitatea de 0,40 grame heroină pe care o deținea în vederea consumului propriu.
În faza de urmărire penală, pentru conturarea situației de fapt mai sus menționate, au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces verbal de redare a declarației colaboratorului „S. G.”, din data de 11.03.2013; proces verbal de redare a declarației colaboratorului „P. I.”, din data de 11.03.2013; proces verbal întocmit de investigatorul sub acoperire „S. C.”, din data de 11.03.2013; proces verbal de redare a discuțiilor purtate de colaboratorul „P. I.” cu inculpatul R. M. din data de 11.03.2013; proces verbal întocmit ca urmare a supravegherii operative a inculpatului R. M. din data de 11.03.2013; proces verbal de redare a declarației a colaboratorului „P. I.” din data de 12.03.2013; proces verbal întocmit de investigatorul sub acoperire, cu ocazia activităților desfășurate în data de 12.03.2013; proces verbal de redare a discuțiilor purtate de colaboratorul „P. I.” cu inculpatul R. M. din data de 12.03.2013; proces verbal de prindere în flagrant a inculpatului R. M.; declarație martor asistent P. M.; raportul de constatare tehnico-științifică nr._/04.04.2013; declarații inculpat R. M.; copia fișei de cazier judiciar al inculpatului.
La primul termen de judecată, din 24.05.2013, inculpatul a arătat că recunoaște faptele imputate, solicitând aplicarea art.3201 Cod procedură penală.
Tribunalul, având în vedere poziția procesuală a inculpatului, precum și ansamblul materialului probatoriu administrat, a constatat că situația reală de fapt, în speță, este următoarea:
La data de 07.03.2013 numita I. N., în temeiul art.16 din Legea nr.143/2000 a formulat un denunț cu privire la inculpatul R. M., de la care se aproviziona cu heroină. Astfel, pentru obținerea datelor și informațiilor privind existența infracțiunilor și mijloacelor de probă în condițiile legii, prin ordonanța nr.22A1ll.03.20l3, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București s-a dispus introducerea în cauză a investigatorului sub acoperire cu nume de cod „S. C.” și a colaboratorilor acestuia "P. I." și „S. G." și autorizarea lor în vederea cumpărării de heroină de la inculpatul R. M..
Prin Ordonanța nr.80 din 01.03.20l3 s-a dispus interceptarea și înregistrarea provizorie a convorbirilor și comunicărilor telefonice, precum și interceptarea și înregistrarea audio/video în mediu ambiental a întâlnirilor și discuțiilor pe care colaboratorii urmau să le poarte cu inculpatul, ordonanță care a fost confirmată de Tribunalul București, prin Încheierea nr. 253/A.I/20l3.
În data de 11.03.2013, în jurul orelor 14:30, colaboratorul cu nume de cod „S. G.” l-a contactat telefonic pe inculpatul R. M., ocazie cu care aceștia au stabilit să se întâlnească în cursul aceleiași zile în vederea stabilirii detaliilor cu privire la o tranzacție cu droguri.
După aproximativ o oră, inculpatul R. M. l-a contactat telefonic pe colaborator, aducându-i la cunoștință un nou loc de întâlnire, împrejurare în care colaboratorul i-a comunicat inculpatului imposibilitatea de prezentare, totodată, cerându-i acordul ca la întâlnire să se prezinte celălalt colaborator, respectiv „P. I.”. Față de împrejurările invocate, inculpatul R. M. a fost de acord să se întâlnească cu colaboratorul „P. I.”, întâlnire care a avut loc în cursul aceleiași zile la ora 15:00, în orașul P., ocazie cu care cei doi au stabilit să se întâlnească a doua zi pentru a încheia o tranzacție privind cantitatea de 100 grame heroină în valoare de 3.200 euro. La întâlnire, inculpatul R. M. s-a oferit să îi vândă ,,pe loc” colaboratorului o cantitate mare de heroină, însă, datorită faptului că acesta din urmă nu avea suma necesară, au amânat tranzacția.
Însă, în baza înțelegerii dintre cei doi, a doua zi, la data de 12.03.2013, a fost organizată o acțiune de prindere în flagrant a inculpatului R. M.. În acest sens, colaboratorului cu nume de cod „P. I.” i s-a efectuat un control corporal, ocazie cu care asupra sa nu au fost găsite droguri sau sume de bani și i-a fost înmânată suma de 3.200 euro, sumă care reprezenta contravaloarea cantității de 100 grame heroină. Astfel, pentru a se întâlni cu inculpatul, în vederea finalizării tranzacției cu heroină, colaboratorul „P. I.”, împreună cu investigatorul sub acoperire, s-au deplasat în orașul P.. La . sub acoperire a coborât din autoturismul în care se afla cu colaboratorul, acesta din urmă continuându-și deplasarea până în centrul orașului, unde, în jurul orelor 15:30, s-a întâlnit cu inculpatul R. M.. Inculpatul a urcat în autoturism și, împreună cu colaboratorul, s-a deplasat pe . au stat aproximativ 10 minute, timp în care au stabilit detaliile legate de cantitatea de heroină și contravaloarea acesteia. Apoi cei doi s-au îndreptat pe . a intrat la adresa sa de domiciliu, de unde a luat heroina, iar după aproximativ 3 minute inculpatul s-a reîntors la autoturismul în care se afla colaboratorul. Inculpatul a dat colaboratorului o pungă din celofan ce conținea o substanță pulverulentă (proba nr.1), ce ulterior s-a constatat că este heroină, iar colaboratorul a dat inculpatului suma de 3.200 de euro.
Apoi a intervenit echipa operativă ce supraveghea de la distanță tranzacția, s-a procedat la imobilizarea inculpatului și a colaboratorului, ocazie cu care asupra colaboratorului a fost găsită o pungă din celofan ce conținea o substanță pulverulentă (proba nr.1) iar lângă el, pe scaun, suma de 2.200 euro. Asupra inculpatului R. M. a fost găsită suma de 1.000 euro, iar la picioarele acestuia punguță din celofan ce conținea o substanță pulverulentă (proba nr.2).
Ulterior, din raportul de Constatare Tehnico - Științifică nr._/04.04.2013 (efectuat în cauză) a rezultat că proba nr.1 este constituită din 88,05 grame pulbere care conține heroină, iar proba nr.2 este constituită din 0,40 grame pulbere care conține aceiași substanță.
Pentru conturarea situației de fapt mai sus menționate, instanța de fond a avut în vedere totalitatea mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală. S-a reținut că toate aceste mijloace de probă s-au coroborat între ele, coroborându-se, de asemenea, și cu declarațiile date în fața instanței de fond de către inculpatul R. M..
În drept, s-a constatat că fapta inculpatului R. M. care, în data de 12.03.2013 a fost prins în flagrant în timp ce îi vindea colaboratorului cu nume de cod „P. I.” cantitatea de 88,05 grame heroină, pentru care a încasat suma de 3.200 eurom întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, faptă prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea 143/2000.
De asemenea, s-a constatat că fapta inculpatului R. M. care, în data de 12.03.2013 a fost prins în flagrant în timp ce deținea cantitatea de 0,40 grame heroină pe care o deținea în vederea consumului propriu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, faptă prev. de art.4 alin.1 și 2 din Legea 143/2000.
Ambele infracțiuni mai sus amintite au fost comise prin acte materiale distincte, astfel încât s-a reținut săvârșirea celor două infracțiuni în ,,concurs real”, respectiv cu aplicarea art.33 lit.a) Cod penal.
Pe de altă parte, și combătând argumentele avocatului ales al inculpatului, Tribunalul a constatat că nu se poate reține în încadrarea juridică a celor două fapte comise de către inculpat incidența art.16 din legea 143/2000, deoarece, chiar dacă ulterior începerii urmăririi penale față de inculpat, acesta a făcut un ,,denunț” legat de presupuse activități infracționale legate de Legea 143/2000, acest ,,denunț” nu a putut să ducă la începerea urmăririi penale față de o terță persoană, într-un dosar distinct (astfel cum rezultă din înscrisul de la filele 67 – 68 la dosar). Prin urmare, cerința art. 16 din legea 143/2000 (în sensul că ,,denunțul” făcut de inculpat – ulterior începerii urmăririi penale împotriva sa – să conducă la ,,identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane…”), nu se regăsește în speță.
D. fiind faptul că inculpatul a săvârșit cele două infracțiuni (astfel cum au fost acestea arătate în fapt și în drept mai sus), s-a considerat că acestuia trebuie să îi fie aplicate pedepse pentru fiecare dintre cele două infracțiuni, iar apoi o pedeapsă rezultantă.
La stabilirea pedepselor, față de art. 52 C.pen, s-a ținut cont de scopurile pedepsei, ce constau în restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea condamnatului cât și a altor persoane.
1. La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, faptă prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea 143/2000, Tribunalul a constatat că este ținut de aplicarea art. 3201alin. 7 Cod procedură penală, dată fiind poziția procesuală a inculpatului precum și voința sa în acest sens. Prin urmare, Tribunalul a redus cu o treime limitele de pedeapsă indicate în art.2 alin. 2 din Legea 143/2000. Făcând această „reducere”, Tribunalul a constatat că „minimul special legal” al pedepsei aplicabile este de 6 ani și 8 luni închisoare.
În continuare, s-au avut în vedere incidența unor circumstanțe atenuante, față de dispozițiile art. 73-74 Cod penal: atitudinea constant sinceră a inculpatului, inclusiv pe toată durata urmăririi penale, faptul că inculpatul provine dintr-o familie organizată – fila 70 la ds. – cu doi copii minori în întreținere –filele 71 și 72 la ds. – cu un loc de muncă și o conduită socială conformă cu ,,bunele moravuri” – filele 74, 75 și 76 la dosar.
Însă, instanța de fond a avut în vedere și incidența unor circumstanțe agravante, față de dispozițiile art. 75 Cod penal: cantitatea relativ mare de heroină vândută (având în vedere că dintr-un gram de heroină se pot face până la 20 de ,,doze” care ulterior vor fi injectate altor persoane), antecedentele penale ale inculpatului, chiar dacă acestea nu constituie prim termen al recidivei (filele 39 și 63-65 la dosar).
În consecință, instanța de fond a aplicat art. 80 alin. 1 și 2 Cod penal, „compensând” circumstanțele agravante cu cele atenuante și, apreciind că „greutatea” circumstanțelor atenuante este mai mare (dat fiind și numărul lor mai mare decât al circumstanțelor agravante), a orientat cuantumul pedepsei principale sub minimul special mai sus amintit (soluție permisă de art. 80 alin.2, teza finală, Cod penal, în interpretare ,,per a contrario”….).
În concluzie, instanța de fond a aplicat o pedeapsă principală în cuantum de 5 ani de închisoare pentru infracțiunea prev. de art.2 alin.1 si 2 din Legea 143/2000.
Având în vedere prevederile art.2 alin. 2 din Legea 143/2000 (teza finală), precum și cuantumul pedepsei principale aplicate, în temeiul art. 65 C. pen. instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, în condițiile art. 53 pct.2 lit. a) și a art. 66 C.pen.
De asemenea, în temeiul art. 71 Cod penal, i-a aplicat inculpatului, ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și litera b) Cod penal, legea fiind expresă în acest sens.
2. La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev.de art.4 alin.1 și 2 din Legea 143/2000, Tribunalul a constatat că este ținut, de asemenea, de aplicarea art. 3201alin. 7 Cod procedură penală, dată fiind poziția procesuală a inculpatului precum și voința sa în acest sens. Prin urmare, Tribunalul a redus cu o treime, minimul și maximul special prevăzute în art.4 alin. 2 din Legea 143/2000.
În continuare, instanța de fond a avut în vedere incidența unor circumstanțe atenuante, față de dispozițiile art. 73-74 Cod penal: atitudinea constant sinceră a inculpatului, inclusiv pe toată durata urmăririi penale, faptul că inculpatul provine dintr-o familie organizată – fila 70 la ds. – cu doi copii minori în întreținere – filele 71 și 72 la ds. – cu un loc de muncă și o conduită socială conformă cu ,,bunele moravuri” – filele 74, 75 și 76 la dosar.
Însă, instanța de fond a avut în vedere și incidența unei circumstanțe agravante, față de dispozițiile art. 75 Cod penal: antecedentele penale ale inculpatului, chiar dacă acestea nu constituie prim termen al recidivei (filele 39 și 63-65 la dosar).
În consecință, instanța de fond a aplicat și de această dată art. 80 alin. 1 și 2 Cod penal,„compensând” circumstanța agravantă cu cele atenuante și, apreciind că „greutatea” circumstanțelor atenuante este mai mare (dat fiind și numărul lor mai mare) instanța de fond a orientat cuantumul pedepsei principale sub minimul special prevăzut de art. 4 alin.2 din legea 143/2000 (soluție permisă de art. 80 alin.2, teza finală, Cod penal, în interpretare ,,per a contrario”….).
În concluzie, instanța de fond a aplicat o pedeapsă principală în cuantum de 9 luni de închisoare pentru infracțiunea prev. de art.4 alin.1 și 2 din Legea 143/2000.
De asemenea, în temeiul art. 71 Cod penal, i-a aplicat inculpatului, ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și litera b) Cod penal, legea fiind expresă în acest sens.
Având în vedere că cele două infracțiuni comise sunt în concurs real, în temeiul art. 33 lit. a) Cod penal și a art. 34 alin. 1 lit. b) Cod penal, instanța de fond a contopit cele două pedepse principale aplicate prin această sentință, inculpatul având de executat, în final, o pedeapsă principală rezultantă de 5 ani de închisoare.
Tribunalul a considerat că nu se impune aplicarea unui spor de pedeapsă, având în vedere pedeapsa principală aplicată pentru infracțiunea mai gravă (și care este într-un cuantum de aproximativ de 6 ori mai mare decât pedeapsa principală aplicată pentru infracțiunea mai puțin gravă). Prin urmare, s-a apreciat că neaplicarea unui spor de pedeapsă nu înseamnă, în acest caz, că inculpatul ar beneficia de impunitate relativ la cealaltă infracțiune comisă în speță.
Față de prevederile imperative ale legii, în temeiul art. 65 Cod penal, a aplicat inculpatului, ca pedeapsă complementară, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și litera b) Cod penal, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale rezultante (mai sus indicată), în condițiile art.53 pct.2 lit. a) și a art.66 C.pen, iar, în temeiul art. 71 Cod penal, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și litera b) Cod penal.
Pe de altă parte, combătând argumentele avocatului ales al inculpatului, instanța de fond a constatat că în cauză nu se impune aplicarea art. 861 alin. 2 Cod penal, deoarece incidența acestui articol de lege ar fi posibilă doar dacă pedeapsa principală rezultantă ar fi de cel mult 3 ani de închisoare, ceea ce ar însemna coborârea pedepsei aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin.1 și 2 din Legea 143/2000 mult sub minimul special (deja redus conform art. 3201 Cod procedură penală).
Astfel cum am arătat mai sus, la individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere sub acest aspect incidența unor circumstanțe atenuante, față de dispozițiile art. 73-74 Cod penal, dar și incidența unor circumstanțe agravante, față de dispozițiile art. 75 Cod penal: cantitatea relativ mare de heroină vândută (având în vedere că dintr-un gram de heroină se pot face până la 20 de ,,doze” care ulterior vor fi injectate altor persoane ...), antecedentele penale ale inculpatului, chiar dacă acestea nu constituie prim termen al recidivei (filele 39 și 63-65 la dosar).
În consecință, instanța de fond a aplicat art. 80 alin. 1 și 2 Cod penal, „compensând” circumstanțele agravante cu cele atenuante și, apreciind că „greutatea” circumstanțelor atenuante este mai mare (dat fiind și numărul lor mai mare decât al circumstanțelor agravante…), a orientat cuantumul pedepsei principale sub minimul special mai sus amintit. Dar Tribunalul a constatat că coborârea pedepsei aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin.1 și 2 din Legea 143/2000 mult sub minimul special (deja redus conform art. 3201 Cpp) nu este o soluție temeinică, deoarece asta ar însemna ,,ignorarea” tuturor circumstanțelor agravante mai sus enumerate și analizate.
Prin urmare, s-a apreciat că scopul pedepsei rezultante, astfel cum este acesta reglementat prin dispozițiile art. 52 Cod penal, poate fi atins în ceea ce îl privește pe inculpat doar cu executarea acesteia în regim de detenție.
În baza dispozițiilor art. 350 alin. 1 C.proc.pen., instanța de fond a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. Pentru a dispune astfel, Tribunalul a avut în vedere că, dacă această măsură preventivă s-a impus pe parcursul întregului proces penal (pentru motivele arătate de către alt judecător prin încheierea de ședință din 30.04.2013, când instanța a dispus prin raportare la art. 3001 Cod procedură penală), cu atât mai mult se impune acum, când instanța nu se mai ,,bazează” doar pe indicii temeinice, ci, după analiza pe fond a tuturor probelor administrate, a ajuns să constate vinovăția inculpatului, dar, în același timp, să constate, prin raportare la dispozițiile art. 148 lit. f) Cod procedură penală, și că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Acest pericol concret pentru ordinea publică se întemeiază pe gravitatea concretă deosebită a infracțiunii prev. de art. 2 alin.1 și 2 din Legea 143/2000 comise de către inculpat, în acest sens reținându-se cantitatea relativ mare de heroină vândută (având în vedere că dintr-un gram de heroină se pot face până la 20 de ,,doze” care ulterior vor fi injectate altor persoane ….), dar și anecedentele penale ale inculpatului.
De asemenea, Tribunalul a apreciat că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare la prevederile art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme se fondează pe motive pertinente și suficiente a o justifica. Totodată, Tribunalul a constatat că menținerea în stare de arest a inculpatului vine și în întâmpinarea prevederilor art. 136 Cod procedură penală, știut fiind că o măsură preventivă nu mai poate fi considerată legitimă atunci când nu se învederează a fi necesară pentru buna desfășurare a procesului penal sau pentru a preîntâmpina sustragerea inculpatului de la judecată ori de la executarea pedepsei.
În privința duratei măsurii arestării preventive deja dispuse față de inculpat, s-a observat faptul că verificarea respectării exigențelor art. 5 alin. 1 lit. c CEDO se realizează în concret, prin raportare la circumstanțele cauzei (principiu stipulat prin jurisprudența CEDO în cauzele V. der Tang c Espagne, 13.07.1995; Pantano c Italiei, 06.11.2003). Pentru a decide în sensul menținerii arestării preventive în speță, având în vedere faptul că, atunci când decide asupra necesității prelungirii duratei măsurii arestării preventive, judecătorul are obligația de a cumpăni între circumstanțele personale ale inculpatului și interesele sociale, generale, iar în cauză gravitatea concretă deosebită a infracțiunii prev. de art. 2 alin.1 și 2 din Legea 143/2000 comise de către inculpat, în acest sens reținându-se cantitatea relativ mare de heroină vândută, dar și antecedentele penale ale inculpatului, toate acestea relevând un pericol concret sporit ce reclamă cercetarea inculpatului, în continuare, în stare de arest preventiv.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul R. M., pentru motivele invocate oral, prin avocat ales, și consemnate, in extenso, în practicaua prezentei decizii.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală la data de 10.07.2013, sub nr._ .
Astfel, apelantul-inculpat a solicitat instanței de prim control judiciar redozarea pedepsei aplicate, în sensul coborârii acesteia sub minimul special prevăzut pentru concursul de infracțiuni, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, potrivit art. 861 din Codul penal, cu un termen de încercare îndreptat spre maximul prevăzut de lege, avându-se în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 din Codul penal, respectiv circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și circumstanțele personale ale inculpatului.
La dosar a fost atașată adresa nr. 2432/II/2013 a Parchetului de pe lângă ÎCCJ- DIICOT din car rezultă că apelantul a formulat două denunțuri în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de persoanele denunțate.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate, în raport de criticile formulate cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în temeiul dispozițiilor art.371 alin.2 Cod procedură penală, Curtea, apreciază apelul ca fiind întemeiat, dar pentru alte motive decât cele arătate de apelant:
În mod temeinic, instanța de fond a constatat că din probele administrate rezultă că faptele inculpatului R. M. care, în data de 12.03.2013 a fost prins în flagrant în timp ce îi vindea colaboratorului cu nume de cod „P. I.” cantitatea de 88,05 grame heroină, pentru care a încasat suma de 3.200 euro și a deținut cantitatea de 0,40 grame heroină în vederea consumului propriu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, faptă prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea 143/2000 și ale infracțiunii de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, faptă prev. de art.4 alin.1 și 2 din Legea 143/2000.
Săvârșirea faptelor rezultă din proces verbal de redare a declarației colaboratorului „S. G.”, din data de 11.03.2013; proces verbal de redare a declarației colaboratorului „P. I.”, din data de 11.03.2013; proces verbal întocmit de investigatorul sub acoperire „S. C.”, din data de 11.03.2013; proces verbal de redare a discuțiilor purtate de colaboratorul „P. I.” cu inculpatul R. M. din data de 11.03.2013; proces verbal întocmit ca urmare a supravegherii operative a inculpatului R. M. din data de 11.03.2013; proces verbal de redare a declarației a colaboratorului „P. I.” din data de 12.03.2013; proces verbal întocmit de investigatorul sub acoperire, cu ocazia activităților desfășurate în data de 12.03.2013; proces verbal de redare a discuțiilor purtate de colaboratorul „P. I.” cu inculpatul R. M. din data de 12.03.2013; proces verbal de prindere în flagrant a inculpatului R. M.; declarație martor asistent P. M.; raportul de constatare tehnico-științifică nr._/04.04.2013; declarații de recunoaștere ale inculpatului R. M..
Art. 72 Cp stabilește criteriile generale pe care judecătorul le poate folosi prin aplicarea lor la cazul concret în vederea determinării naturii și cuantumului celei mai potrivite pedepse care să fie în măsură să atingă toate scopurile urmărite de dispozițiile art. 52 Cp: funcția represivă și cea de prevenție generală și specială, astfel încât inculpatul să înțeleagă și să resimtă direct consecințele actului său social și să îl determine ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală.
În cauza de față, instanța de fond a stabilit pentru inculpat pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc de 6 ani și 8 luni închisoare, respectiv de 1 an și 4 luni pentru infracțiunea de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu în raport de limitele micșorate potrivit art. 3201 Cpp, fără a menționa în minută sau în dispozitiv reținerea unor circumstanțe atenuante.
Prin urmare, Curtea constată că prima instanță a aplicat o pedeapsă nelegală, sub minimul prevăzut de lege, fără a reține circumstanțe atenuante în dispozitiv (chiar dacă judecătorul fondului a motivat în considerentele hotărârii reținerea unor circumstanțe atenuante, acestea nu apar menționate în dispozitiv).
Curtea apreciază că, în raport de circumstanțele faptelor: organizând întâlnirea cu ocazia căreia s-a realizat transferul, de cantitatea de droguri vândută și deținută, dar și luând în considerare extinderea fenomenului infracțional din acest domeniu pe întreg teritoriul țării, amplificarea și diversificarea criminalității asociate consumului de droguri, creșterea numărului de consumatori de droguri, și de circumstanțele personale ale inculpatului care are 6 clase, nu are loc de muncă și nici un alt mijloc licit de obținere a veniturilor, a recunoscut săvârșirea faptelor, cooperând cu organele judiciare, a fost condamnat anterior, dar pedepsele aplicate nu și-au atins scopul prevenției speciale, fiind insuficiente pentru îndreptarea inculpatului, pedepsele aplicate, reținând în concurs circumstanțe atenuante și agravante, sunt de natură să corespundă gravității faptelor și periculozității sociale a inculpaților.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, Curtea va avea în vedere că suspendarea executării pedepsei este un mijloc de individualizare a executării pedepsei, o măsură de politică penală bazată pe încrederea în posibilitatea îndreptării inculpatului și pe supunerea lui la încercare în acest scop, fiind destinată să ducă la realizarea scopului pedepsei fără executarea efectivă a acesteia, evitându-se, astfel, neajunsurile pe care le poate atrage contactul cu mediul din penitenciar.
În vederea aplicării acestei instituții, instanța trebuie să cerceteze și să cunoască cât mai amănunțit personalitatea infractorului și numai dacă în urma acestei analize și-a format convingerea că delincventul este apt a se îndrepta fără executarea pedepsei, că pronunțarea pedepsei constituie un avertisment suficient de serios pentru a descuraja ulterior eventuale comportări infracționale, va putea dispune suspendarea executării pedepsei. Elementul esențial pentru aplicarea acestor dispoziții este aptitudinea subiectivă a inculpatului de a se corija, de a se elibera de mentalitățile și deprinderile antisociale care l-au condus pe calea ilicitului penal, prin eforturi făcute în scopul propriei reeducări. Instanța de judecată trebuie să constate posibilitatea reală de îndreptare, constatare ce trebuie să rezulte din date obiective, referitoare la comportarea anterioară, dar și la comportarea după săvârșirea faptei, la atitudinea față de muncă, față de regulile de conviețuire în general.
Curtea apreciază că în condițiile în care inculpatul a dat dovadă de o periculozitate sporită (relevată de cantitatea de droguri și de antecedente), de gravitatea faptelor, nu se poate afirma că simpla pronunțare a condamnării constituie un avertisment suficient pentru inculpat și că acesta nu va mai săvârși infracțiuni, chiar și în lipsa executării pedepsei în regim închis, nefiind suficientă o libertate supravegheată.
În raport de aceste considerente, în lipsa altor elemente pozitive care să caracterizeze persoana inculpatului, Curtea apreciază că în cauză nu se impunea aplicarea dispozițiilor referitoare la suspendarea executării pedepsei, fiind necesară executarea în regim închis, astfel încât inculpatul să înțeleagă și să resimtă direct consecințele actelor antisociale și să îl determine ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală.
Față de cele reținute, Curtea, în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală va admite apelul formulat de apelantul inculpat R. M. împotriva sentinței penale nr. 63/25.06.2013 pronunțate de Tribunalul I.- Secția Penală.
Va desființa, în parte, sentința apelată și, rejudecând în fond:
Va aplica art. 74 lit. a, art. 76 lit. b, art. 75 alin. 2 Cod penal cu privire la infracțiunea prev. de art. 2 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 și, respectiv, art. 74 lit. a, art. 76 lit. d, art. 75 alin. 2 Cod penal cu privire la infracțiunea prev. de art. 4 alin. 1, 2 dinL nr. 143/2000.
Va menține celelalte dispozitii ale sentinței.
Potrivit disp. art. 383 alin. 11 rap. la art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, va menține starea de arest a inculpatului R. M., apreciind că temeiurile avute în vedere la luare măsurii se mențin și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Conform art.383 alin. 2 Cod procedură penală, art. 88 Cod penal, va deduce din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive de la 12.03.2013 la zi.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul formulat de apelantul inculpat R. M. împotriva sentinței penale nr. 63 din 25.06.2013 pronunțate de Tribunalul I.- Secția Penală.
Desființează în parte sentința apelată și, rejudecând în fond:
Aplică art. 74 lit. a, art. 76 lit. b, art. 75 alin. 2 Cod penal cu privire la infracțiunea prev. de art. 2 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 și, respectiv, art. 74 lit. a, art. 76 lit. d, art. 75 alin. 2 Cod penal cu privire la infracțiunea prev. de art. 4 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Potrivit disp. art. 383 alin. 11 rap. la art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, menține starea de arest a inculpatului R. M..
Conform art.383 alin. 2 Cod procedură penală, art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive de la 12.03.2013 la zi.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu recurs în 10 zile.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.08.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I. T. C. A. G.
GREFIER,
R. S.
Red. I.T../Tehnr. P.A.M.. – ex.2/04.09.2013
T. I.– jud.:R. M. R.
| ← Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1524/2013. Curtea... → |
|---|
