Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-08-2013 în dosarul nr. 1471/2013

Dosar nr._

_

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I-a PENALĂ

Decizia penală nr.1.471/R

Ședința publică din data de 14.VIII.2013

Curtea constituită din:

Președinte: M. R.

Judecător: G. R.

Judecător: P. D.

Grefier: R. C.-D.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat prin procuror B. Eliana.

Pe rol, se află judecarea contestației în anulare, formulată de contestatorul B. A.-M. împotriva Deciziei penale nr.932/14.VI.2010 a Curții de Apel București - Secția a I-a penală, din Dosarul nr._/299/2009 (1261/2010).

Fără citare, conform art.391, alin.1, Cod procedură penală.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat, pe de o parte, faptul că a fost atașat Dosarul de recurs nr._/299/2009 (1261/2010) al Curții de Apel București – Secția a I-a penală, iar, pe de altă parte, faptul că, prin adresa nr.I/_/PBRB/12.VIII.2013, Penitenciarul București Rahova a comunicat că persoana privativă de libertate B. A.-M. se află în executarea pedepsei de 9 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.770/11.XII.2009 a Judecătoriei Sectorului I, București, din Dosarul nr._/299/2009, în baza căreia a fost emis M.E.P.Î. nr.1.254/14.VI.2010, cu începere de la data de 23.III.2013, urmând să se împlinească pe data de 22.III.2022.

Curtea pune în discuție admisibilitatea în principiu.

Reprezentantul Ministerului Public arată că este inadmisibilă contestația în anulare, întrucât, pe de o parte, procedura de citare în recurs a fost legal îndeplinită, iar, pe de altă parte, a fost depășit termenul prevăzut de art.388, Cod procedură penală.

CURTEA

Deliberând asupra contestației în anulare, constată următoarele:

Pe data de 9.VII.2013, pe rolul acestei instanțe de judecată a fost înregistrată contestația în anulare formulată de contestatorul B. A.-M. împotriva Deciziei penale nr.932/14.VI.2010 a Curții de Apel București - Secția a I-a penală, din Dosarul nr._/299/2009 (1261/2010), trimisă, prin serviciul poștal, la data de 5.VII.2013.

În motivare, contestatorul a arătat că, deși se afla în Italia, a fost citat la adresa din municipiul București, ..91, Sectorul I, unde nu mai locuia efectiv, iar soția sa, cu care se afla în proces de divorț, nu l-a încunoștințat.

A fost atașat Dosarul de recurs nr._/299/2009 (1261/2010) al Curții de Apel București – Secția a I-a penală.

La solicitarea Curții, prin adresa nr.I/_/PBRB/12.VIII.2013, Penitenciarul București Rahova a comunicat că persoana privativă de libertate B. A.-M. se află în executarea pedepsei de 9 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.770/11.XII.2009 a Judecătoriei Sectorului I, București, din Dosarul nr._/299/2009, în baza căreia a fost emis M.E.P.Î. nr.1.254/14.VI.2010, cu începere de la data de 23.III.2013 (fila 15 din dosar).

La termenul de judecată de astăzi, Curtea a pus în discuție admisibilitatea în principiu a contestației în anulare.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarelor, Curtea constată că nu este admisibilă contestația în anulare.

Astfel, potrivit art.391, alin.2, Cod procedură penală, admisibilitatea în principiu presupune îndeplinirea, în mod cumulativ, a două cerințe, și anume contestația în anulare să fie introdusă înlăuntrul termenului de 10 zile, care curge de la data începerii executării, prevăzut de art.388, alin.1, Cod procedură penală, și să se sprijine pe unul dintre motivele prevăzute de art.386, Cod procedură penală.

În acest caz, Sentința penală de condamnare nr.770/11.XII.2009 a Judecătoriei Sectorului I, București, din Dosarul nr._/299/2009, a rămas definitivă prin Decizia penală nr.932/R/14.VI.2010 a Curții de Apel București – Secția a I-a penală, din Dosarul nr._/299/2009 (1261/2010), prin care recursul declarat de recurentul-inculpat B. A.-M. a fost respins, ca nefondat, fiind emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.1.254/14.VI.2010, care a fost pus în executare începând cu data de 23.III.2013. Prin urmare, termenul procedural de 10 zile, de la începerea executării pedepsei închisorii, prevăzut de art.388, alin.1, Cod procedură penală, a început să curgă de la data de 23.III.2013, în timp ce contestația în anulare a fost depusă la data de 5.VII.2013, cu mult peste termenul legal.

În consecință, Curtea, în temeiul art.391, Cod procedură penală, va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare împotriva Deciziei penale nr.932/14.VI.2010 a Curții de Apel București - Secția a I-a penală, din Dosarul nr._/299/2009 (1261/2010), formulată de contestatorul B. A.-M., pe care, în temeiul art.192, alin.2, Cod procedură penală, îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În temeiul art.391, Cod procedură penală, respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B. A.-M. împotriva Deciziei penale nr.932/14.VI.2010 a Curții de Apel București - Secția a I-a penală, din Dosarul nr._/299/2009 (1261/2010).

În temeiul art.192, alin.2, Cod procedură penală, obligă pe recurentul-contestator la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 14.VIII.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

R. M. R. G. D. P.

GREFIER,

C.-D. R.

Red. și dact.: jud.D.P.

Curtea de Apel București – Secția a I-a penală: N. S./V. B./D. D.

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI