Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 1243/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1243/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-06-2013 în dosarul nr. 1243/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II -A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
Decizia penală nr.1243/R
Ședința publică de la 28.06.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. F.
JUDECĂTOR - E. U.
JUDECĂTOR –G. C. A.
GREFIER - S. VICTORIȚA
* * * * * *
Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală – a fost reprezentat de procuror R. M.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul T. M., împotriva încheierii din 13.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a I-a penală, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat T. M., personal, în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat B. V., cu împuternicire avocațială nr._/27.06.2013 emisă de baroul București, depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat T. M., avocat B. V., având cuvântul, solicită admiterea recursului formulat de inculpat, casarea încheierii din 13.06.2013 a Tribunalului București – Secția a I-a penală și rejudecând pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar și punerea în libertate a recurentului inculpat.
Arată că instanța de fond a constatat admisibilitatea cererii în principiu, a verificat dacă măsura arestării preventive este legală, constatând că aceasta este legală. De asemenea, a constatat că sunt îndeplinite condițiile legale, însă a apreciat că punerea în libertate sub control judiciar nu îndeplinește condiția oportunității, respingând cererea ca neîntemeiată.
Solicită să se constate, făcând referire la Decizia nr.17/2011, că instanța investită cu o cerere de liberare sub control judiciar, urmează să verifice în ce măsură prin punerea în libertate sub control judiciar a persoanei private de libertate, este sau nu este afectată urmărirea penală.
Arată că au trecut mai mult de 90 de zile de la luarea măsurii arestării preventive și că au fost administrate probe în dosar, considerând că nu se poate justifica o respingere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, pe ideea de oportunitate sau lipsă de oportunitate, cu atât mai mult cu cât circumstanțele personale ale inculpatului îi sunt favorabile acestuia. Astfel, arată că acesta nu are antecedente penale, este căsătorit, are o familie organizată, are un copil minor în întreținere, are o casă și avea un loc de muncă înainte de a fi arestat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului formulat de inculpatul T. M., apreciind că instanța de fond a făcut o corectă analiză a stării de fapt reținută în sarcina inculpatului, când s-a dispus arestarea preventivă a acestuia, coroborând această analiză atât cu circumstanțele personale ale inculpatului, cât și cu poziția sa procesuală și probele administrate în cauză. Astfel, instanța de fond a apreciat că la acest moment lăsarea în libertate a inculpatului este neoportună, astfel că starea de arest apare ca fiind cea justă și că nu se impune lăsarea în libertate a inculpatului.
Recurentul-inculpat T. M., având ultimul cuvânt, arată că nu se consideră un pericol pentru ordinea publică și nu se va sustrage urmăririi penale. Mai arată că are familie, că nu va lua legătura cu nimeni și se va prezenta ori de câte ori va fi nevoie.
CURTEA
Asupra recursuluid e fata,
Prin încheierea din 13.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a I-a penală, în dosarul nr._, in baza art.160 ind. 8a alin. 6 rap. la art. 160 ind. 2 Cod procedură penală a fost respinsa ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpatul T. M., fiul lui I. și M., ns. la data de 12 iulie 1967, arestat în baza încheierii din data de 29.03.2013 pronunțată în dosarul nr._/3/2013 al Tribunalului București, Secția a II –a Penală.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru se pronunta astfel prima instanta a retinut ca, prin încheierea pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a Penală la data de 29.03.2013 în dosarul nr._/3/2013 a fost admisă propunerea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul București și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului T. pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 29.03.2013 la data de 26.04.2013 inclusiv.
În condițiile în care starea de normalitate este dată de cercetarea unei persoane în stare de libertate, starea de arest fiind excepția, legea procesual penală a prevăzut regula că în cursul procesului penal trebuie să existe modalități și forme care să permită persoanei arestate să ceară și să obțină, dacă sunt îndeplinite condițiile legale, punerea în libertate provizorie, fie sub control judiciar, fie pe cauțiune – art. 5 alin.5 Cod procedură penală, dispoziție în deplin acord cu prevederile Convenției Europena pentru Drepturile Omului la care România este parte contractantă.
Astfel, potrivit art.160 2 al.1 C.proc.pen. liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum si in cazul infractiunilor intentionate pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii ce nu depaseste 18 ani.
A.. 2 al aceluiași text de lege prevede că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazurile în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți,martori, sau experți ,alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Coroborand cele două texte menționate anterior, prima instanta a desprins caracterul facultativ al acordării liberării provizorii sub control judiciar, chiar și în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în vreunul din cazurile de împiedicare a acordării liberării provizorii, prevăzute de art.1602 al.2 C.proc.pen.
Prima instanta a constatat că formal cererea inculpatului îndeplinește condițiile prevăzute de lege, admițând-o în principiu.
Cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare sub control judiciar prima instanța a avut în vedere potrivit art. 414 ind.5 alin. 4 Cod procedură penală care stabilește că dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, aspectele stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 17/17.10.2010 pronunțată în recurs în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din data de 14.12.2011.
Astfel, examinarea pe fond a cererii de liberare provizorie sub control judiciar presupune în primul rând verificarea prealabilă a subzistenței temeiurilor în baza cărora s-a dispus arestarea preventivă întrucât pentru a se putea dispune liberarea provizorie este obligatoriu ca măsura arestării preventive să fi fost legal luată și menținută, în caz contrar fiind incidente dispozițiile art. 139 alin.2 Cod procedură penală care prevăd revocarea măsurii atunci când nu mai există vreun temei care să justifice menținerea ei.
Tot analiza temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar presupune, în al doilea rând, verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 160 ind.2 Cod procedură penală cât și a aptitudinii pe care această măsură o va avea de a asigura realizarea efectivă a scopului măsurilor preventive, astfel cum acesta este reglementat de dispozițiile art.136 alin.1 cu trimitere la alin.2 Cod procedură penală, respectiv oportunitatea acestei măsuri.
Cu privire la verificarea prealabilă a subzistenței temeiurilor în baza cărora s-a dispus arestarea preventivă, prima instanța a retinut ca, la momentul luării măsurii arestării preventive a fost apreciat ca fiind incident cazul prevăzut de art. 148 lit.f Cod procedură penală, temei pe care, analizând probele administrate în cauză până la acest moment procesual, prima instanta l-a apreciat că subzistand.
In acest sens s-a retinut ca există indicii că inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând totodată probe certe ca lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Analizând probele administrate, prin prisma existenței sau nu a temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, prima instanța a apreciat ca fiind îndeplinită cerința prev. de art.143 Cod proc.pen. referitoare la existența indiciilor temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală, reținând că din materialul probator administrat până în prezent, respectiv procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, supravegherile operative, rapoartele de verificare a modalității de manipulare a terminalelor POS, plângeri ale părților vătămate, corespondență purtată cu autoritățile din Germania, Spania, declarații învinuiți/inculpați și declarații martori, rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat în cauza de față și care au fost avute în vedere și la momentul arestării preventive și ulterior la prelungirea acestei măsuri.
Prima instanta a mai constatat că măsura arestării preventive a inculpatului T. M. a fost dispusă prin reținerea cazului de arestare prev. de art.148 lit.f Cod proc.penală, caz pe care l-a apreciat ca fiind in continuare incident, avand in vedere că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul este închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.
Pentru a aprecia astfel, s-a avut în vedere gradul de pericol concret al faptelor cu privire la care sunt indicii că au fost săvârșite de către inculpat, numărul mare al persoanelor implicate și împreună cu care inculpatul a acționat în activitatea infracțională, perioada mare de timp în care s-a desfășurat această activitate, în mod repetat, sumele mari de bani vehiculate și presupus obținute din comiterea faptelor, atingerea adusă ordinii financiare și comerciale, spațiul larg de desfășurare a activităților ilicite – raportat atât la teritoriul României cât și în străinătate – date care îndreptățesc instanța la acest moment să aprecieze că inculpatul își făcuse un mod de viață din derularea unor activități de genul celor pentru care este cercetat în această cauză și care permiteau obținerea facilă a unor sume mari de bani, în mod ilicit.
Din această perspectivă, împrejurările la care a făcut referire apărarea în susținerea cererii în sensul că legăturile concrete ale inculpatului au fost numai cu unii dintre inculpații din cauza în care este cercetat sau că pentru inculpatul T. M. s-a reținut numai existența unor indicii privind săvârșirea unei activități de instigare a altor persoane la comiterea unor infracțiuni au fost apreciate de prima instanta ca lipsite de relevanță, câtă vreme toate au fost avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive iar, în raport de aceste date, la momentul soluționării cererii de față, modul concret în care a acționat inculpatul, potrivit indiciilor existente în cauză, relevă un grad ridicat de periculozitate prin modul în care acesta s-a implicat în activitatea infracțională.
Constatând că în cauză subzistă temeiurile în baza cărora s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului T. M., prima instanța a verificat mai departe îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 160 ind.2 Cod procedură penală cât și a aptitudinii pe care această măsură o va avea de a asigura realizarea efectivă a scopului măsurilor preventive, astfel cum acesta este reglementat de dispozițiile art.136 alin.1 cu trimitere la alin.2 Cod procedură penală, respectiv oportunitatea acestei măsuri.
În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor prev. de art. 160 ind.2 Cod procedură penală prima instanța a reținut că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum si in cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani iar în raport de infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul în cauza de față, această primă condiție referitoare la limita maximă de pedeapsă este îndeplinită.
A.. 2 al aceluiași text de lege prevede că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazurile în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori, sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Cu privire la această ultimă condiție, s-a apreciat ca, din dosarul cauzei, în raport de probele administrate până la acest moment procesual, nu rezultă că ar exista date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori, sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În ceea ce privește însă aptitudinea pe care măsura liberării provizorii sub control judiciar o va avea în cauza de față de a asigura realizarea efectivă a scopului măsurilor preventive, astfel cum acesta este reglementat de dispozițiile art.136 alin.1 cu trimitere la alin.2 Cod procedură penală, respectiv oportunitatea acestei măsuri, prima instanța a retinut că în absența unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control, judiciar, instanța trebuie să se raporteze atât la elementele care privesc faptele pentru care este cercetat cât și la datele care circumstanțiază persoana inculpatului.
Astfel, s-a avut in vedere, gravitatea faptelor, întinderea activității infracționale cu privire la care există indicii că ar fi fost susținută de inculpat, pericolul concret pentru ordinea publică demonstrat prin probe, impactul social al faptelor pentru care inculpatul este cercetat, limitele de pedeapsă, durata arestului, persoana inculpatului, vârsta, antecedentele penele și sănătatea inculpatului.
S-a retinut că inculpatul nu are antecedente penale, având o condamnare pentru care a intervenit reabilitarea, însă s-a apreciat ca această împrejurare, în raport de circumstanțele reale la care instanța a făcut trimitere la aprecierea subzistenței temeiului de arestare, nu poate forma convingerea instanței în sensul că buna desfășurare a urmăririi penale s-ar putea efectua cu inculpatul lăsat liber la acest moment, mai ales în condițiile în care acesta este în stare de arest preventiv de aproximativ trei luni – durată care nu poate fi considerată ca depășind limitele unui termen rezonabil în raport de complexitatea actelor de cercetare pe care le-a presupus cauza de față, reținând totodată că așa cum rezultă din actele de urmărire penală, în acest interval s-au completat cercetările pentru lămurirea aspectelor cauzei.
În ceea ce privește datele privind persoana inculpatului – vârsta, faptul că avea un loc de muncă și faptul că ar fi singurul întreținător al familiei – s-a considerat ca nu justifică la acest moment procesual cercetarea inculpatului în stare de libertate sub control judiciar, urmând ca toate aceste elemente să fie valorificate de instanță în ipoteza în care inculpatul va fi trimis în judecată și numai în măsura în care instanța se va orienta spre o soluție de condamnare a acestuia.
S-a retinut ca, din înscrisurile depuse chiar de inculpat în circumstanțiere la termenul de astăzi, rezultă că inculpatul era angajat cu un salariu brut de 800 lei din data de 11.02.2013, nefiind date că anterior realiza în mod licit venituri, din înscrisuri rezultând însă că întreținerea acordată familiei sale în condițiile în care soția nu realiza venituri presupunea asigurarea în anul 2012 a unei vacanțe în Republica Dominicana pentru care, conform facturilor depuse chiar de inculpat, s-au plătit sume mari de bani, deplasare cu privire la care există indicii că ar fi avut legătură cu activitatea infracțională desfășurată de inculpat.
În privința întreținerii părinților inculpatului care au o stare de sănătate precară, s-a constatat ca, din referatul de anchetă socială efectuat rezultă că soția inculpatului se îngrijește de cei doi din momentul arestării inculpatului, părinții acestuia având mijloacele materiale necesare traiului zilnic.
Nici starea de sănătate a inculpatului la care se face referire în susținerea cererii de către inculpat nu a justificat in opinia primei instante lăsarea acestuia în libertate câtă vreme potrivit dispozițiilor art. 139 ind.1 Cod procedură penală, inculpatul poate beneficia de tratament medical corespunzător afecțiunilor de care suferă și în perioada arestului preventiv.
Prin urmare, prima instanta a constatat că lăsarea în libertate a inculpatului la acest moment, chiar în condițiile exercitării unui control judiciar strict, nu se justifică, buna desfășurare a procesului penal care presupune completarea actelor de cercetare penală într-o cauză complexă, în care o parte din activitatea infracțională s-a desfășurat în străinătate, neputând fi asigurată cu inculpatul liber la acest moment, astfel încât urmează a respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie formulată, inculpatul urmând să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul T. M., solicitand casarea încheierii recurate și, pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
In motivarea recursului s-a aratat faptul ca motivarea instanței de fond nu răspunde exigențelor Codului de procedură penală și deciziei nr.17/2011 a ÎCCJ precum si faptul ca nu sunt probe din care să rezulte că ar încerca să se sustragă de la urmărirea penală sau că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, avand in vedere circumstanțele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale, este căsătorit, are o familie organizată, are un copil minor în întreținere, are o casă și avea un loc de muncă înainte de a fi arestat.
Examinând încheierea recurată, în raport de motivele invocate, cât și din oficiu, conform art.385/6 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul este nefondat.
Critica privind motivarea instanței de fond nu poate fi reținută, în considerentele încheierii recurate fiind analizată temeinicia cererii de liberare provizorie atât prin prisma dispozițiilor Codului de procedură penală cât și prin prisma deciziei nr.17/2011a ÎCCJ .
În mod corect, prima instanță a constatat că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat este neîntemeiată.
Întrucât subzistă temeiurile care au determinat arestarea preventivă a recurentului-inculpat, în raport de decizia nr. 17/17.10.2011 pronunțată de ÎCCJ în soluționarea unui recurs în interesul legii, Curtea urmează a analiza oportunitatea liberării provizorii, apreciind că scopul avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive a acestuia, scop constând, conform art.136 alin.1 C.p.p., în asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, nu se poate realiza și prin liberarea provizorie sub control judiciar, fiind necesară privarea de libertate a inculpatului T. M., raportat la împrejurările și modalitatea de comitere a faptelor reținute, la contribuția sa, la complexitatea cauzei, precum și la stadiul procesual, urmărirea penală nefiind finalizată.
Chiar dacă, în condițiile art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, astfel cum acest text este interpretat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, inculpatul arestat preventiv are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil și de a fi eliberat în cursul procedurii, Curtea reține că oportunitatea liberării provizorii sub control judiciar urmează a fi evaluată prin raportare nu doar la circumstanțele personale ale recurentului inculpat ci și la gravitatea faptelor, întinderea activității infracționale cu privire la care există indicii că ar fi fost susținută de inculpat, pericolul concret pentru ordinea publică demonstrat prin probe, impactul social al faptelor pentru care inculpatul este cercetat, limitele de pedeapsă, durata arestului, persoana inculpatului, vârsta, antecedentele penele și sănătatea inculpatului.
Așadar, Curtea ține cont de numărul inculpaților implicați în conduita ilicită, gravitatea faptelor și împrejurările concrete de săvârșire a acestora, caracterul activității infracționale, de natură a aduce mari prejudicii, comiterea acesteia în mod organizat, implicând activități desfășurate și pe teritoriul altor state, inclusiv în Republica Dominicană, fapt de natură a îngreuna, dacă nu chiar a împiedica descoperirea și tragerea la răspundere penală a tuturor participanților.
În acest sens, nu pot fi nesocotite realitățile sociale, ordinea publică trebuind a fi înțeleasă și ca reacție a cetățenilor în raport de comiterea faptelor de natură penală, sentimentul de insecuritate creat în rândul opiniei publice că justiția, cei care concurează la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității, sancționând prompt și eficient mai ales infracțiunile prevăzute de Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, recrudescente în societatea contemporană, din categoria cărora fac parte și cele imputate inculpaților.
Curtea mai reține că anumite infracțiuni, prin gravitatea lor deosebită, modalitatea de comitere si prin reacția publicului la săvârșirea lor, pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie, pericolul pentru ordinea publică fiind suficient să existe chiar si numai în zona percepției societății asupra manierei în care autoritățile acționează pentru stoparea fenomenului infracțional, în scopul de a descuraja eventuale alte comportamente ilicite similare și în scopul de a restaura încrederea în actul de justiție.
In aceste conditii, situația familială și lipsa antecedentelor penale, invocate ca și circumstanțe personale, nu pot determina lăsarea în libertate a inculpatului, neputând fi privite singular, ci conjugate cu toate criteriile de evaluare a oportunității liberării provizorii.
Totodată, durata arestării preventive ( inculpatul arestat din data de 29.03.2013) nu a depășit un termen rezonabil având în vedere circumstanțele concrete ale cauzei.
Față de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat împotriva încheierii din data de 13.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a I-a penală, în dosarul nr._ .
Vazand si disp. art. 192 alin.2 C.p.p.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge ca nefondat recursul inculpatului T. M. împotriva încheierii din 13.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a I-a penală, în dosarul nr._ .
Obliga inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, 28.06.2013.
D. F. E. Ursulesu G. C. A.
Aflata in C.O. semneaza presedinte complet
Grefier
Stanica V.
Aflata in C.O. semneaza
grefier sef
Red./tehnored. GCA
Jud. fond N.L.
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 92/2013.... → |
|---|
