Cerere de reabilitare. Art.494 şi urm. C.p.p., art.134 şi urmă. C.p.. Decizia nr. 539/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 539/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 539/2013
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.539/R
Ședința publică de la 21 Martie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE R. G.
JUDECĂTOR C.-B. I.-T.
JUDECĂTOR M. C.
GREFIER I. P.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat prin procuror MARISU C..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale, având ca obiect recursul declarat de recurentul petent V. M. A. împotriva Sentinței penale nr. 30 din data de 18 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, în Dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit recurentul petent V. M. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat faptul că recurentul petent a depus la dosar (filele 5-16) un set de înscrisuri în susținerea cererii de reabilitare.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că petentul a fost liberat la 19 martie 2008 având un rest de 145 de zile, după acel moment începe să curgă termenul de reabilitare, format din ½ din durata pedepsei și un termen fix de 4 ani, în speță, însemnând un termen de 5 ani și 6 luni care nu a fost împlinit la data prezentă.
Pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat și menținere a hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penale, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr.30 din 18 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția I-a Penală, în baza art. 497 al. 1 lit.a Cod procedură penală, a fost respinsă cererea de reabilitare formulată de către petentul V. M. A. (domiciliat în Târgu N., ., jud.N.), pentru neîndeplinirea condițiilor de formă.
În baza art.192 al.2 Cod procedură penală, a fost obligat petentul la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, prin cererea sa, petentul-condamnat V. M. A. a solicitat reabilitarea judecătorească, privind pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev.de art.2 al.1 și 2 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.4 Cod penal și art.16 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.74 lit.a, c Cod penal, art.76 lit.b Cod penal și pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prev.de art.7 al.1 din Legea nr.39/2003, cu aplic.art.9 al.2 din Legea nr.39/2003, cu aplic.art.74 lit.a, c Cod penal, art.76 lit.d Cod penal. Ambele pedepse au fost aplicate prin sentința penală nr.1486/30.11.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr._/3/2005, modificată prin decizia penală nr.336/17.10.2007 a Curții de Apel București - Secția I Penală și rămasă definitivă prin decizia penală nr.981/18.03.2008 a Înaltei Curții de Casație și Justiție.
În motivarea cererii, petentul a arătat că sunt întrunite cerințele legale pentru a se dispune reabilitarea sa.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, Tribunalul a constatat că cererea de reabilitare nu îndeplinește condiția prevăzută de art.497 al.1 lit.a Cod procedură penală, fiind introdusă înainte de termenul legal.
Potrivit art.135 alin.1 lit.a C.p. condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an până la 5 ani, după trecerea unui termen de 4 ani la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunțate.
În conformitate cu art.136 alin.1 C.p., termenele de reabilitare se socotesc de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale.
Astfel, s-a arătat că, prin sentința penală nr.1486/30.11.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală (dosar nr._/3/2005), în baza art.2 al.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.4 Cod penal și art.16 din Legea nr.143/2000, cu aplic. art.74 lit.a, c Cod penal, art.76 lit.b Cod penal, a fost condamnat inculpatul V. M. A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
În baza art.65 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prev.de art.64 lit.a,b Cod penal, pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art.7 al.1 din Legea nr.39/2003, cu aplic. art.9 al.2 din Legea nr.39/2003, cu aplic.art.74 lit.a, c Cod penal, art.76 lit.d Cod penal, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat.
În baza art. 65 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.a, b Cod penal, pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art.33 lit.a Cod penal, art.34 lit.b Cod penal, art.35 al.3 Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal, după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art.71, 64 lit.a,b,c Cod penal.
În baza art.88 Cod penal, s-a dedus prevenția în cauză de la 12.08.2005 la zi, iar în baza art.350 al.1 Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
Din fișa de cazier judiciar (fila 47, d.i.f.) depusă la dosarul cauzei, a rezultat că petentul a fost arestat la data de 12.08.2005 și liberat condiționat la data de 19.03.2008, prin sentința penală nr.505/14.03.2008 a Judecătoriei Sectorului 5 București, având un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 145 de zile.
În condițiile în care, în cauză, nu s-a împlinit termenul de reabilitare (termen ce curge de la data la care pedeapsa aplicată este considerată executată), Tribunalul - în baza art.497 alin.1 lit.a C.p.p. – a dispus în consecință.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal (la 30.I.2013), a declarat recurs petentul condamnat V. M. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei respingeri a cererii sale.
La prezentul dosar, petentul condamnat a mai depus, în afara documentelor depuse la prima instanță, certificat fiscal, caracterizare, acte medicale, privind starea de sănătate a mamei sale, copie C.I., chitanță privind achitarea cheltuielilor judiciare datorate statului, actele vizând autorizarea constituirii și înmatriculare S.C. AMANET MARAL ELECRTO S.R.L., al cărui fondator este condamnatul (recurent în speță).
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, conform art.3856 alin.3 din Codul de procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei deduse judecății, Curtea constată că recursul condamnatului V. M. A. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Curtea constată că, prin respingerea cererii de reabilitare formulată de către petentul - condamnat V. M. A., pe motivul neîndeplinirii condiției de formă privitoare la împlinirea termenului legal de reabilitare, prima instanță a pronunțat o hotărârea legală și temeinică.
Astfel, în ceea ce privește durata termenului de reabilitare și calculul acesteia în raport cu unitatea timp, dat fiind faptul că petentul V. M. A. a suferit o condamnare cu închisoare, la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, prin hotărârile arătate.
Prin sentința penală nr.505 din 14 martie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, a fost admisă cererea de liberare condiționată și, drept urmare, petentul a fost liberat la data de 19 martie 2008, având un rest rămas neexecutat, de 145 de zile, după acel moment începe să curgă termenul de reabilitare, format din ½ din durata pedepsei (adică 1 an și 6 luni) și un termen fix de 4 ani, în speță, însemnând un termen de 5 ani și 6 luni care nu a fost împlinit nici la data pronunțării sentinței recurate, și nici măcar la data pronunțării prezentei decizii.
În aplicarea dispozițiilor art.136 alin.1 Cod penal, termenul prevăzut în art.135, alin.1, lit.a Cod penal, termenul de reabilitare judecătorească este de 5 ani și 6 luni, a început să curgă de la data la care urma să fie considerată ca executată condamnarea suferită de petent, adică de la data de 11 august 2008 și urmează a se împlini la data de 11 februarie 2014.
Ca și concluzie, Curtea arată că, potrivit art.497 alin.2 Cod procedură penală, după data de 11 februarie 2014, petentul condamnat poate repeta cererea privind reabilitarea sa judecătorească.
D. urmare, constatând că - în momentul de față - solicitarea petentului condamnat de a se dispune reabilitarea sa judecătorească cu privire la condamnarea suferită apare ca fiind prematură, Curtea constată că, în cauză, se mențin incidente prevederile art.497 alin.1 lit.a Cod de procedură penală, astfel încât, neexistând vreun motiv de casare a sentinței recurate, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul formulat de petentul – condamnat V. M. A..
Constatând culpa procesuală a recurentului, Curtea va face aplicarea art.192 alin.2 Cod de procedură penală, cu privire la cheltuielile judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul petentului V. M. A. împotriva Sentinței penale nr. 30 din data de 18 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, în Dosarul nr._ .
Obligă recurentul la 300 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. G. C.-B. I.-T. M. C.
GREFIER,
I. P.
red.C.B.I.T.
dact.L.G.
ex.2
red.L.C.-T.B.-S.I.P.
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|








