Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 451/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 451/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 451/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 451/R
Ședința publică de la data de 06 martie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: V. C.
JUDECĂTOR: L. C.
JUDECĂTOR: L. M.
GREFIER: M. G.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat prin procuror E. ELIANA B..
Pe rol soluționarea recursului declarat de contestatorul G. G. împotriva sentinței penale nr.21/F din 09 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a penală în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul contestator G. G. în stare de arest și asistat de avocat M. A. desemnat din oficiu de Baroul București – Serviciul de Asistență Juridică cu delegație nr._/2013 depus la fila 18 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Curtea ia act că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentului, după ce a luat legătura cu acesta, arată că acesta insistă în admiterea recursului formulat în baza art.461 lit.d C. pr. pen., considerând că aplicarea art.3201 C. pr. pen. nu s-a făcut în hotărârea în care a fost condamnat deși a recunoscut și a regretat fapta comisă. Față de cele arătate, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază hotărârea instanței de fond ca fiind legală și temeinică, în mod corect s-a respins ca fiind inadmisibilă contestația la executare față de reglementarea dată prin art. 461 lit. c C. pr. pen., deoarece motivul invocat în contestație, în sensul reținerii art. 3201 C. pr. pen. nu se încadrează în textul de lege arătat, ca atare, soluția este corectă iar recursul este nefondat.
Având ultimul cuvânt, recurentul contestator, solicită admiterea recursului, apreciind că cererea sa de contestație la executare este admisibilă.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr.21 din 09.01.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a penală, a fost respinsă ca inadmisibilă contestația la executare formulată de petentul G. G..
A fost obligat petentul la 120 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin cererea înregistrată la data de 18.12.2012, contestatorul G. G. a formulat contestație la executarea pedepsei de 23 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 342/25.03.2011 a Tribunalului București - Secția I-a penală, definitivă prin decizia penală nr.208/25.01.2012 a Înaltei Curți de casație și Justiție, solicitând reducerea pedepsei pe care o execută, în sensul că pedeapsa aplicată este prea mare în raport de fapta săvârșită.
În motivarea cererii, petentul a arătat că nu a beneficiat de disp. art. 3201 C. pr. pen., deși a recunoscut și regretat fapta comisă.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.461 lit.c C. pr. pen.
În cauză s-a depus MEPI nr.569/26.01.2012 al Tribunalului București - Secția I-a penală.
Din analiza actelor și lucrărilor aflate la dosar reiese că toate aspectele învederate de către petent, în sensul aplicării unei pedepse mai mici în raport de fapta săvârșită, de circumstanțele reale și personale și ale săvârșirii faptei, au fost deja avute în vedere de instanțe la pronunțarea sentinței în a cărei executare se află petentul.
De asemenea, instanța de fond a apreciat că în temeiul art.461 alin.1 lit.c C. pr. pen., contestația la executare poate fi formulată când s-a invocat amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauza de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării pedepsei, dar nu se poate realiza pe această cale o reapreciere a probelor avute în vedere de către instanța în soluționarea fondului cauzei, cât și în căile de atac și nici o reindividualizare a pedepsei, întrucât nu există o cauză de stingere sau micșorare a pedepsei, ivite după punerea în executare a hotărârii definitive de condamnare.
Or, motivele invocate de către petent sunt legate tocmai de aceste aspecte.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul G. G. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe motiv că este admisibilă contestația la executare, solicitând să fie admisă, să se facă aplicarea art.3201 C. pr. pen. și corespunzător să se reducă pedeapsa aplicată prin hotărârea definitivă de condamnare.
Examinând cauza în temeiul art.3856 alin.1 și 3 C. pr. pen., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin hotărârea atacată s-a stabilit în mod corect că motivele invocate de către condamnatul G. G. nu se circumscriu dispozițiilor art.461 C. pr. pen., ce reglementează contestația la executare, ca și remediu procedural pentru incidente ivite în cursul executării.
Așa cum rezultă din cererea formulată de condamnat, acesta solicită reducerea pedepsei ca urmare a aplicării disp. art.3201 C. pr. pen., având în vedere că a recunoscut comiterea faptelor.
Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, numitul G. G. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 23 ani prin sentința penală nr.342/2011 a Tribunalului București – Secția I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr.208/25.01.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Rezultă, astfel, că judecata în primă instanță s-a finalizat după . Legii nr.202/2010, care a introdus procedura prev. de art.3201 C. pr. pen., iar soluționarea recursului a avut loc după pronunțarea deciziilor nr.1470 și 1483 din 2011 ale Curții Constituționale și . O.U.G. nr.121/2011, prin care s-a reglementat aplicarea procedurii prev. de art.3201 C. pr. pen. în situații tranzitorii.
D. urmare, aplicarea acestei proceduri simplificate și stabilirea corespunzătoare a pedepsei au putut fi invocate de către condamnat cu ocazia soluționării fondului, neputând face obiectul unei contestații la executare.
De altfel, prin cele două decizii, Curtea Constituțională a și stabilit că de această procedură specială pot beneficia numai cei care se aflau în curs de judecată la momentul intrării în vigoare a Legii nr.202/2010, dispozițiile art.3201 C. pr. pen. neputând fi însă invocate după rămânerea definitivă a hotărârii, în faza de executare.
Față de cele reținute, în baza art.38515 pct.1 lit.b C. pr. pen., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnat.
În temeiul art.192 alin.2 C. pr. pen., va obliga recurentul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei. se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul G. G. împotriva sentinței penale nr.21 din 09.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a penală.
Obligă recurentul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, de 100 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
V. C. L. C. L. M.
GREFIER,
M. G.
Red. L.M.
Dact. A.L./2 ex./20.03.2013
T. București – S.II. – jud.: P. I.
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 389/2013.... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 468/2013. Curtea de... → |
|---|
