Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 317/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 317/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-07-2013 în dosarul nr. 317/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
Sentința penală nr. 317/F
Ședința publică de la 18.07.2013
Curtea constituită din:
Președinte - V. C.
Grefier - M. C.
MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI a fost reprezentat prin procuror E.-ELIANA B..
Pe rol, soluționarea cauzei penale ce are ca obiect contestația la executare formulată de contestatorul P. G., privind pedepasa de 7 ani închisoare aplicată prin Decizia penala nr.995/ R din 27 mai 2013 pronuntata de Curtea de Apel București- Secția a II a Penală în dosarul nr._/299/2012.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul P. G., personal în stare de privare de libertate și asistat de avocat din oficiu Chiorsacu A., cu delegația nr._ emisa de Baroul București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Contestatorul P. G. declară că își retrage recursul promovat.
Apărătorul din oficiu desemnat pentru contestatorul P. G.solicită instanței să ia act de manifestarea de voință a acestuia, în sensul retragerii cererii, având ca obiect contestația la executare.
Reprezentantul Ministerului Public solicită instanței să ia act de retragerea contestației la executare formulată.
CURTEA:
Asupra cauzei penale de față, deliberând, constată următoarele:
La data de 20 iunie 2013, fiind înregistrat dosarul nr._, pe rolul Curții de Apel București- Secția a II a Penală, petentul condamnat P. G. a formulat contestație privind executarea pedepasei de 7 ani închisoare aplicată prin Decizia penală nr.995/ R din 27 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București- Secția a II a Penală în dosarul nr._/299/2012.
In sustinerea acesteia, a motivat ca nu el a savarsit fapta, nu a fost supus testului poligraf, nu s-a tinut cont de declarația martorilor, adevaratii faptuitori au recunsocut comiterea faptei, si ca el l-a prins pe unul dintre faptași și a recupertat prejudiciul cu ajutorul martorilor oculari.
La acest prim termen de judecată, contestatorul a declarat ca își retrage contestatia formulată.
Curtea va lua act de manifestarea de voință, în sensul retragerii contestației la executare, în temeiul disp.art. 462 Cod Procedură Penală, și Decizia nr.XXXIV/2006 a Inaltei Curti de Casație și Justiție, publictaă in MO nr.368/30 mai 2007, în temeiul art.192 Cpp va obliga pe condamnat la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei, onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARAȘTE :
Ia act de retragerea contestația la executare formulată de contestatorul P. G. (fiul lui I. și al lui A., născut la 25 Iunie 1977, detinut în Penitenciarul Rahova).
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei, onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 18.07.2013.
Președinte Grefier
V. CostiniuMariana C.
Red.si dact. Mc
2 ex./19.07.2012
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ
DECIZIE Nr. 317/2013
Ședința publică de la
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Pe rol judecarea cauzei Penal privind pe
contestator P. G.
, având ca obiect
contestație la executare (art.461 C.p.p.)
împotriva deciziei numărul
La apelul nominal făcut în ședința publică
lipsind:
- contestator - P. G.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează
INSTANȚA
Asupra cauzei de față / deliberând asupra apelului / recursului declarat împotriva ... constată următoarele
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Pronunțată în ședința publică de la
Președinte,
M.C. 22 Iulie 2013
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Uz de fals. Art. 291 C.p.. Decizia nr. 1336/2013. Curtea de Apel... → |
|---|








