Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 1390/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1390/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-07-2013 în dosarul nr. 1390/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI- SECȚIA A II-A PENALĂ
Dosar nr._
_
Decizia penală nr.1390/ R
Ședința publică de la 30.07.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - F. D.
JUDECĂTOR - A. P. M.
JUDECĂTOR - L. C.
GREFIER - M. C.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București - a fost reprezentat de procuror N. N..
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul G. L. împotriva încheierii de ședință din 19.07.2013 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA II PENALĂ în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat G. L., personal în stare de arest și asistat de avocat din oficiu, M. M., cu delegația nr._ emisă de Baroul București și avocat ales L. F., cu împuternicire avocațială emisă de Baroul București.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul din oficiu M. M., desemnat pentru recurentul inculpat, solicită instanței să ia act de încetarea mandatului său prin prezentarea apărătorului ales și să se pronunțe cu privire la onorariul parțial, întrucât a studiat dosarul, a pregătit apărarea și s-a prezentat la termenul de judecată.
Apărătorul ales al recurentului inculpat solicită încuviințarea administrării probei cu înscrisuri, constând în practică judiciară.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune probei.
Curtea, după deliberare, încuviințează administrarea probei, la solicitarea recurentului inculpat, prin apărătorul ales, și constată administrată proba prin depunerea înscrisurilor la dosar, după care, nemaifiind cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului declarat.
Apărătorul ales al recurentului inculpat G. L. solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond, rejudecând, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întemeiată pe disp.art.160/2 Cpp, cerere pe care o apreciază întemeiată și oportună.
Susține că nu există date care justifica temerea ca va săvârși o altă infracțiune sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, mai ales că inculpatul a recunoscut comiterea faptelor și regretă ce s-a întâmplat.
De asemenea, învederează că prin condițiile care pot fi stabilite de către instanță în sarcina inculpatului se garantează faptul că se va influența în nici un mod ceea ce se întâmplă în dosarul de urmărire penală.
Susține că în cauza nu s-au mai efectuat acte de urmărire penală, nici o activitate nu a vizat activitatea infracțională a acestuia.
Pentru considerentele învederate solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond, rejudecând, admiterea cererii și liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, cu aplic.disp.art.160/2 și urm. Cpp.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului, ca și menținerea încheierii recurate, ca fiind legală și temeinică. Precizează ca încheierea de ședința este motivata prin perspectiva incidentei disp.art.160/2 Cpp și în mod corect instanța a reținut ca cererea nu este oportună și a avut în modul în care se presupune ca a acționat, consecințele patrimoniale, perioada de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională, caracterul premeditat si organizat al activității ilicite, caracterul de extraneitate al activității infracționale și numărul mare de persoane implicate.
Astfel, in mod corect s-a reținut că realizarea scopului prevăzut de art.136 alșin.1 Cpp se poate face prin cercetarea acestui inculpat (care este cercetat de DIICOT în două cauze, pentru fapte similare) în stare de arest, nu prin liberarea provizorie sub control judiciar.
Recurentul inculpat G. L., în ultimul cuvânt, susține că regretă fapta și solicită să fie cercetat în stare de libertate.
CURTEA :
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată că:
Prin încheierea pronunțată la data de 19.07.2013 de Tribunalul București – Secția a II-a Penală în dosarul nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpatul G. L. (fiul lui M. și A., născut la data de 05.10.1964, în București, CNP_, domiciliat în București, ., ., arestat preventiv în baza M.A.P. nr.85/UP/29.03.2013 emis de Tribunalul București, Secția a II-a Penală) și a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ la data de 09.07.2013 pe rolul Tribunalului București - Secția a II- a Penală, inculpatul G. L. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună punerea sa în libertate sub control judiciar.
În motivarea cererii, s-a arătat, în esență, că inculpatul nu se află în nici unul dintre cazurile prevăzute de disp art. 160/2 alin. 1 si alin 2 din C.p.p. având vocatia de a beneficia de efectele instituției liberării provizorii sub control judiciar obligându-se să respecte conditiile si obligatiile prevăzute de disp art. 160/2 alin. 3 si cele prevăzute de disp art. 160/2 alin. 3/1 din C.p.p. Totodată se solicită a se face diferenta între cele două institutii procesuale de drept respeciv luarea măsurii arestării preventive si liberarea provizorie, cele două categorii de măsuri având atât obiect cât si finalitate diferită, apreciind că la acest moment procesual măsura liberării provizorii sub control judiciar este una echitabilă fiind aptă să conducă prin obligatiile impuse la inlăturarea unui eventual risc infractional ulterior. De asemenea se solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul recunoaste săvârsirea faptelor retinute în sarcina sa dar si circumstanțele personale ale acestuia, scopul măsurilor preventive putând fi atins și prin liberarea sub control judiciar a inculpatului.
Analizând actele si lucrările dosarului, Tribunalul a constatat următoarele:
Prin ordonanța nr. 101/D/P/2013 din data de 29.03.2013 s-a dispus reținerea inculpatului G. L., pentru o durată de 24 de ore, de la data de 29.03.2013, ora 0345, până în data de 30.03.2013, ora 0345.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 29.03.2013 Tribunalul București Secția a II a Penală în dosarul nr._/3/2013 a dispus luarea fată de inculpatul G. L. a măsurii arestării preventive pe o perioadă de 29 zile de la data de 29.03.2013 la data de 26.04.2013 inclusiv și emiterea mandatului de arestare preventivă nr.85/UP/29.03.2013 emis de Tribunalul București, Secția a II-a Penală în dosar nr._/3/2013, măsura fiind ulterior prelungită succesiv, pentru săvârșirea infracțiunilor prev de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (infracțiunea privind grupul infracțional organizat), art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal (infracțiunea continuată de fabricare și deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică), cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal,
În fapt, s-a reținut în ceea ce îl privește pe inculpatul G. L. că: începând cu anul 2011, inculpatul G. L. zis „P.” a coordonat activitatea unui grup infracțional organizat, constând în confecționarea, deținerea și punerea în circulație (prin vânzare sau punere la dispoziție pentru anumite perioade de timp) a unor echipamente de skimming (hardware și software). Inculpatul G. L. era și principalul racolator al clienților. Totodată, acesta dispune fabricarea sau desfășoară el însuși activități de asamblare a unor componente electronice, deținând și oferind spre vânzare și componente software destinate funcționării echipamentelor de skimming („licurici”, „cioc de rață”, „mănușă verde”, „miez”, „cia”, „v10”). În cadrul grupului, M. M. zis „P.” a desfășurat constant activități de confecționare de dispozitive de skimming, fiind specializat în fabricarea elementelor ce țin de partea mecanică a acestora și asamblare („gura”, „butoane de închis-deschis” - întrerupătoare, „măr verde”, „buză pentru citroen”). Pentru asigurarea fluxului de comenzi și activității constante a grupului, M. M. desfășura și activități de recrutare a clienților sau de obținere din alte surse a unor componente de skimming pe care să le pună mai apoi în circulație („ochelari”, „cap la gură”, „față pe exterior”).Totodată în cadrul grupului desfășura activități constante și N. P. M., a cărui specializare în realizarea de elemente electronice completa activitatea de fabricare a dispozitivelor de skimming.
A mai rezultat că alți participanți – Z. I. și A. Eddy – au sprijinit, la solicitare, activitatea grupului. În funcție de „comenzile” primite, li se solicita efectuarea de componente ale echipamentelor de skimming destinate anumitor tipuri de ATM-uri: „citroen”, „licurici”, „buză”, partea din mijloc „de la beculețe”, „șină”, „vampir”.
Pe parcursul cercetărilor au fost ridicate de către organele de urmărire penală mai multe echipamente hardware și software puse în vînzare de către G. L. (guri de bancomat tip „mere verzi”, programe destinate activităților de skimming ca v10 sau cia).
La momentul luării măsurii arestării preventive față de inculpat, judecătorul a reținut că, în privința acestuia, sunt întrunite condițiile prev. de art. 149/1 C. pr. pen. cu referire la art.143 și art. 148 lit. f Cod proc. pen., în sensul că în cauză din probatoriul administrat rezultă existența unor indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat, pedeapsa prevăzută de lege pentru aceaste fapte fiind închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Prin raportare la dispozițiile art. 5 alin.5 Cod procedură penală, prevederile Convenției Europeană a Drepturilor Omului și dispozițiile Deciziei nr.17/2011 (RIL), Tribunalul a constatat subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a icnulpatului.
Tribunalul a apreciat ca fiind îndeplinită cerința prev. de art.143 Cod proc.pen. referitoare la existența indiciilor temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală, reținând că materialul probator administrat în cauză conferă date din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat și care au fost avute în vedere la momentul dispunerii arestării preventive, reținând totodată că de la momentul arestării preventive și până la acest moment nu au apărut elemente noi care să determine concluzia că ar fi încetat temeiurile arestării preventive. Ca relevante în acest sens au fost amintite interceptările convorbirilor telefonice, transcrieri ale conversațiilor purtate de inculpați și învinuiți prin aplicația messenger, supravegheri, înregistrări în mediu ambiental, documentele ridicate din centrele comerciale, expertize asupra unor carduri bancare, documente transmise de autoritățile germane, procesele – verbale întocmite cu ocazia perchezițiilor domiciliare, declarațiile inculpaților și învinuiților din cauză, unele dintre acestea chiar în sensul recunoașterii, în totalitate sau în parte, a activității infracționale desfășurate, mijloace de probă ce susțin situația de fapt așa cum a fost reținută de organele de urmărire penală;
Referitor la temeiul prevăzut de dispozițiile art.148 lit. f Cod procedură penală, avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, Tribunalul a constatat că și acesta se menține, căci, pe de o parte, subzistă cerința cuantumului minim al pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunile imputate, iar pe de altă parte, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.
În ceea ce privește această ultimă condiție, Tribunalul a considerat că aprecierea pericolului pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl prezintă nu trebuie făcută evident prin abstracție de gravitatea faptei a căror săvârșire i se impută.
Sub acest aspect, Tribunalul a apreciat că nu se poate retine împrejurarea ca lăsat in libertate inculpatului nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publica, in condițiile in care existenta pericolului poate rezulta, între altele si din însuși pericolul social al infracțiunii deduse judecății, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare fată de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte, coroborate cu circumstanțele personale ale inculpatului.
Prin urmare, la stabilirea pericolului pentru ordinea publică, Tribunalul a avut in vedere atât circumstanțele reale in care faptele au fost săvârșite precum si circumstanțele personale ale inculpatului.
Faptele pentru care este cercetat inculpatul au afectat echilibrul social firesc și au creat o stare de temere care poate justifica – în rândul opiniei publice – o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, de insecuritate socială.
În consecință, analizând circumstanțele reale existente în cauză, Tribunalul a constatat că i se impută inculpatului săvârșirea unor infracțiuni cu un grad de pericol social extrem de ridicat având în vedere că acest gen de infracțiuni prin amploarea lor deosebită aduc atingere unor valori sociale în principal protejate de legea procesul penală. În contextul întăririi atitudinii de combatere a acestui gen de infracțiuni, presupunerea săvârșirii unei atare infracțiuni este suficient de gravă pentru a justifica privarea de libertate, fiind necesară o reacție fermă împotriva celor bănuiți de comiterea unor asemenea fapte.
Constatând că în cauză subzistă temeiurile în baza cărora s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, Tribunalul a iterat că, in absența unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanța trebuie să se raporteze atât la elementele care privesc faptele pentru care este cercetat inculpatul cât și la datele care circumstanțiază persoana acestuia.
Tribunalul a reținut astfel că, chiar dacă din punct de vedere formal, în speță sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii, totuși în acest stadiu procesual, pentru o mai bună înfăptuire a justiției, nu se impune liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului mai ales că lăsarea acestuia în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică, iar simpla îndeplinire formală a condițiilor prevăzute de art.160 ind.2 din Codul de procedură penală nu poate duce automat la admiterea cererii, ci trebuie avute în vedere infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat, amploarea și complexitatea activității infracționale cu privire la care există indicii că ar fi fost desfășurată de acesta dar și toate circumstanțele apte a conduce la concluzia că în cauza concretă există sau nu temeiuri care să justifice o derogare de la regula judecării în stare de libertate.
S-a arătat că în cauză luate în mod singular, elementele care caracterizează persoana inculpatului i-ar putea fi favorabile, în condițiile în care se poate reține că este o persoană cu posibilități de reinserție socială, dat fiind gradul de instrucție pe care îl are, lipsa antecedentelor penale, preocupările sale socio-umanitare.
Însă, toate aceste elemente nu pot avea un rol covârșitor față de gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite, natura infracțiunilor care se presupune că ar fi fost săvârșite de inculpat, modul în care acesta ar fi acționat, consecințele acțiunilor lui în condițiile în care fapte de genul celor pentru care inculpatul este cercetat au luat amploare, Mai mult, modul concret în care a acționat, în formă continuată, manifestând o anumită ușurință în acceptarea comiterii actelor în materialitatea lor, - sunt elemente pe baza cărora se poate aprecia că nu sunt îndeplinite condițiile cu privire la acordarea liberării sub control judiciar.
Astfel, Tribunalul a apreciat că susținerile inculpatului prin apărător ales, constând în aceea, nu este cunoscut cu antecedente penale, că la momentul reținerii sala era bine integrat în societate, provine dintr-o familie organizată, este căsătorit, avea o afacere respectiv un restaurant pe care îl administra împreună cu soția sa obținând venituri licite, starea de sănătate precară a soției sale care urmează a suferi o intervenție chirurgicală, faptul că recunoaște faptele reținute în sarcina sa, nu prezintă relevanță juridică la acest moment procesual, al soluționării cererii de liberare provizorie sub control judiciar, ci, în eventualitatea în care se va stabili, la finalizarea cercetării judecătorești, vinovăția sa, vor fi avute în vedere de instanță la momentul aplicării pedepsei, putând constitui unul dintre criteriile de individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de art. 72 C.p.
Totodată, Tribunalul apreciază că, raportat la gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, care prin natura sa aduce atingere unor valori sociale importante, în principal, protejate de legea procesual penală respectiv – patrimoniul persoanelor si încrederea acestora în activitățile privind folosirea cardurilor bancare si circulația sumelor de bani prin astfel de modalități, perioada scursă de la data comiterii presupuselor fapte, luarea măsurii arestării preventive respectiv data de 29.03.2013 și până în prezent, nu a depășit un termen rezonabil care să justifice punerea în liberate a inculpatei, așa cum acesta apare din interpretarea CEDO.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal inculpatul G. L., cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel București – Secția a II-a penală la data de 26.07.2013 sub nr._ .
În susținerea orală a motivelor de recurs - posibilitate oferită de art. 385 indice 10 alin. 3 raportat la art. 385 indice 6 alin. 3 C.proc.pen - recurentul inculpat a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1602 din Codul de procedură penală, neexistând indicii că lăsat în libertate ar influența buna desfășurare a procesului penal.
A mai arătat că pericolul prevăzut de art.148 lit.f Cpp, nu este susținut de materialul probator, inculpatul a recusocut faptele, nu are antecedente penale, are o familie și nu există date care justifica temerea ca va săvârși o altă infracțiune sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, mai ales că inculpatul a recunoscut comiterea faptelor și regretă ce s-a întâmplat.
De asemenea, a arătat că prin condițiile care pot fi stabilite de către instanță în sarcina inculpatului se garantează faptul că se va influența în nici un mod ceea ce se întâmplă în dosarul de urmărire penală, mai ales că în cauză nu s-au mai efectuat acte de urmărire penală care să vizeze activitatea infracțională a inculpatului.
Examinând legalitatea și temeinicia încheierii recurate, în raport de criticile formulate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în temeiul dispozițiilor art.3856 alin. 1 și 3 Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G. L., pentru următoarele considerente:
În mod judicios prima instanță a considerat că nu se impune liberarea provizorie sub control judiciar a recurentului inculpat G. L., apreciind că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și că buna desfășurare a procesului penal ar putea fi afectată de punerea în libertate a recurentului inculpat.
Astfel, prin încheierea de ședință din data de 29.03.2013 a Tribunalul București Secția a II a Penală în dosarul nr._/3/2013 a dispus luarea fată de inculpatul G. L. ( alături de alți 6 inculpați) a măsurii arestării preventive pe o perioadă de 29 zile de la data de 29.03.2013 la data de 26.04.2013 inclusiv, măsura fiind ulterior prelungită succesiv, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (infracțiunea privind grupul infracțional organizat), art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal (infracțiunea continuată de fabricare și deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică), cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.
În ceea ce-l privește pe inculpatul G. L., s-a reținut că începând cu anul 2011, a coordonat activitatea unui grup infracțional organizat, constând în confecționarea, deținerea și punerea în circulație (prin vânzare sau punere la dispoziție pentru anumite perioade de timp) a unor echipamente de skimming (hardware și software). Inculpatul G. L. era și principalul racolator al clienților. Totodată, acesta dispune fabricarea sau desfășoară el însuși activități de asamblare a unor componente electronice, deținând și oferind spre vânzare și componente software destinate funcționării echipamentelor de skimming („licurici”, „cioc de rață”, „mănușă verde”, „miez”, „cia”, „v10”). În cadrul grupului, M. M. zis „P.” a desfășurat constant activități de confecționare de dispozitive de skimming, fiind specializat în fabricarea elementelor ce țin de partea mecanică a acestora și asamblare („gura”, „butoane de închis-deschis” - întrerupătoare, „măr verde”, „buză pentru citroen”). Pentru asigurarea fluxului de comenzi și activității constante a grupului, M. M. desfășura și activități de recrutare a clienților sau de obținere din alte surse a unor componente de skimming pe care să le pună mai apoi în circulație („ochelari”, „cap la gură”, „față pe exterior”).Totodată în cadrul grupului desfășura activități constante și N. P. M., a cărui specializare în realizarea de elemente electronice completa activitatea de fabricare a dispozitivelor de skimming.
La momentul luării măsurii arestării preventive, judecătorul a apreciat că în cauză există indicii temeinice de natură să convingă un observator obiectiv în sensul art. 143 alin. 1, art. 681 C.p.p. și al art.5 par.1 lit.c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale că inculpatul a săvârșit faptele de care este acuzat prin raportare la actele efectuate de către autoritățile spaniole și transmise autorităților române, respectiv interceptările convorbirilor telefonice, transcrieri ale conversațiilor purtate de inculpați și învinuiți prin aplicația messenger, supravegheri, înregistrări în mediu ambiental, documentele ridicate din centrele comerciale, expertize asupra unor carduri bancare, documente transmise de autoritățile germane, procesele – verbale întocmite cu ocazia perchezițiilor domiciliare, declarațiile inculpaților și învinuiților din cauză, unele dintre acestea chiar în sensul recunoașterii, în totalitate sau în parte, a activității infracționale desfășurate.
De asemenea judecătorul legal învestit cu soluționarea propunerii Ministerului Public a constatat incidența în cauză a disp. art. 148 al.1 lit.f C.p.p., în sensul că inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și, în plus, există probe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică față de periculozitatea inculpatului care a acționat conștient și alături de ceilalți inculpați a urmărit comiterea faptelor, activitatea ilicită a îmbrăcat un caracter organizat pentru obținerea de beneficii materiale, fiecare persoană asigurând anumite „servicii” în cadrul grupului.
Pe de altă parte, judecătorul a avut în are în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv atitudinea față de faptele comise și urmările lor, lipsa antecedentelor penale, dar și caracterul continuat al activității infracționale (căreia i s-a pus capăt prin intervenția organelor de urmărire penală), lipsa unui loc de muncă care să asigure venituri licite.
Față de susținerile recurentului inculpat în sensul că nu s-ar menține temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, lipsind pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea recurentului în libertate, având în vedere circumstanțele personale, atitudinea de recunoaștere a faptelor și durata privării de libertate, Curtea constată că acestea nu sunt întemeiate.
Este adevărat că potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite nr. 17/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 886 din_, pentru a se putea dispune liberarea provizorie este obligatoriu ca măsura arestării să fi fost legal luată, prelungită și menținută, iar temeiurile arestării să subziste la momentul analizei cererii de liberare, dispozițiile legale care reglementează liberarea provizorie trebuind corelate cu dispozițiile art. 139 alin. 1 din Codul de procedură penală, care vizează înlocuirea măsurii arestării atunci când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri, precum și cu cele ale art. 139 alin. 2 din același cod, care prevăd revocarea măsurii preventive atunci când, printre altele, nu mai există vreun temei care să justifice menținerea ei, în niciuna dintre cele două ipoteze anterior enunțate liberarea provizorie nefiind soluția legală.
De asemenea, dacă se apreciază că măsura arestării preventive a fost luată sau prelungită în mod legal, respectiv se mențin temeiurile avute în vedere la luarea/prelungirea măsurii arestării preventive, trebuie analizat dacă, așa cum prevede art. 136 alin. 2 C.p.p., scopul măsurii preventive, circumscris în dispozițiile art. 136 alin. 1 C.p.p. (asigurarea bunei desfășurări a procesului penal ori împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei), poate fi atins sau nu prin liberare provizorie sub control judiciar.
Această verificare se face prin raportare la criteriile prevăzute de art. 143 C.p.p. și art. 148 C.p.p., ce au condus instanța învestită cu soluționarea propunerii de luare a măsurii arestării preventive la luarea față de inculpat a acestei măsuri de prevenție.
Or, procedând la verificarea aspectelor menționate anterior, Curtea constată - în acord cu instanța de fond - menținerea temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea, respectiv prelungirea/menținerea măsurii arestării preventive.
Totodată, Curtea amintește că probele sau indiciile temeinice în baza cărora s-ar putea lua/menține măsura arestării preventive nu trebuie să aibă greutatea celor care ar justifica trimiterea în judecată și cu atât mai puțin a celor care ar motiva o condamnare (cauza Murray c. Regatului Unit). Pe de altă parte, însă, acestea trebuie să fie suficiente pentru a crea o suspiciune întemeiată obiectiv, ceea ce este și concluzia Curții în prezenta cauză.
Referitor la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a recurentului inculpat, se reține că deși nu se confundă cu pericolul social al faptelor bănuit a fi comise, această formă de pericol concret pentru ordinea publică nu poate fi analizată și apreciată distinct de pericolul social – abstract dar, mai ales, concret – al faptei penale imputată infractorului.
Așadar, Curtea ține cont de existența indiciilor temeinice care determină presupunerea rezonabilă că inculpatul a adoptat o conduită de ignorare a valorilor justiției ca sistem de protecție socială, a participat la o activitate ilicită organizată, cu caracter transfrontalier, în care au fost implicate un număr mare de persoane, fiind necesară colaborarea autorităților române cu autorități judiciare din alte state în vederea desfășurării anchetei penale.
Totodată, nu se poate face abstracție de rolul important al inculpatului G. L. în cadrul grupului, numărul mare al persoanelor implicate, ca și numărul mare al persoanelor cu care inculpatul se presupune că a conlucrat, perioada de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională, în mod repetat, sumele mari de bani presupus obținute din comiterea faptelor, atingerea adusă și care poate fi adusă în continuare ordinii financiare și comerciale, spațiul larg de desfășurare a activităților ilicite – raportat atât la teritoriul României, cât și al unor țări din Europa.
În acest sens, nu pot fi nesocotite realitățile sociale, ordinea publică trebuind a fi înțeleasă și ca reacție a cetățenilor în raport de comiterea faptelor de natură penală, sentimentul de insecuritate creat în rândul opiniei publice că justiția, cei care concurează la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității, sancționând prompt și eficient astfel de conduite ilicite.
Curtea mai reține că anumite infracțiuni, prin gravitatea lor deosebită, modalitatea de comitere si prin reacția publicului la săvârșirea lor, pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie, pericolul pentru ordinea publică fiind suficient să existe chiar si numai în zona percepției societății asupra manierei în care autoritățile acționează pentru stoparea fenomenului infracțional, în scopul de a descuraja eventuale alte comportamente ilicite similare și în scopul de a restaura încrederea în actul de justiție.
În ceea ce privește susținerile recurentului inculpat în sensul că nu are cum să influențeze părți, martori sau experți, respectiv că nu există indicii în sensul alterării ori distrugerii mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, Curtea - prin raportare la dispozițiile art. 160 indice 2 C.proc.pen. - constată că acest text statuează că se va respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar, între altele, atunci când, soluționând cererea potrivit art. 1608a C. proc. pen., instanța constată că există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Prin urmare, art. 160 indice 2 C.proc.pen nu conține o enumerare limitativă a cazurilor în care nu se poate acorda liberarea provizorie, ci se instituie în mod imperativ interdicția acordării liberării provizorii în cele două cazuri menționate, dar fără ca prin acesta să se îngrădească posibilitatea acordată instanței prin alin. 1, de a respinge cererea de liberare provizorie pentru motive care nu se circumscriu neapărat cazurilor din alin. 2 și care deci rămân la aprecierea sa, în funcție de datele concrete ale fiecărei spețe.
Chiar dacă, în condițiile art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, astfel cum acest text este interpretat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, inculpatul arestat preventiv are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil și de a fi eliberat în cursul procedurii, Curtea reține că oportunitatea liberării provizorii sub control judiciar urmează a fi evaluată prin raportare nu doar la circumstanțele personale ale recurentului inculpat - care este la primul contact cu legea penală și are o familie - ci și la stadiul actual al procedurii, probațiunea nefiind în acest moment finalizată, ancheta penală fiind în plină desfășurare. Relevanță în acest sens prezintă și împrejurarea că încă nu au fost identificate toate persoanele implicate în activitatea ilicită, iar caracterul transfrontalier al activității ilicite implică mai multe cereri de asistență judiciară internațională.
Pe de altă parte, durata arestării preventive a inculpatului (este arestat din data de 29.03.2013) nu este disproporționată în raport de importanța și complexitatea cauzei, precum și de gravitatea faptelor imputate, nefiind identificate – contrar susținerilor recurentului, perioade de inactivitate imputabile organelor judiciare.
Față de cele expuse anterior, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, așa încât - în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) Cod de procedură penală - va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul inculpat G. L., iar în baza art. 192 alin. 2 Cod de procedură penală, va obliga recurentul inculpat la 125 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul parțial cuvenit apărătorului din oficiu, în cuantum de 25 lei, se va avansa din fondurile MJ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul inculpat G. L..
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care onorariul parțial cuvenit apărătorului din oficiu, în cuantum de 25 lei, se va avansa din fondurile MJ.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.07.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. D. A. P. M. L. C.
GREFIER
M. C.
Red. APM/Tehn. APM/2ex/31.07.2013
Dosar nr._ – TB -Secția a II-a Penală
Judecător fond: C. L.
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1353/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
