Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 1340/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 1340/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-07-2013 în dosarul nr. 1340/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ

Dosar nr._

Decizia penala nr.1340/ R

Ședința publică de la 18.07.2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - A. P. M.

JUDECĂTOR - I. C.

JUDECĂTOR - V. C.

GREFIER - M. C.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București – a fost reprezentat de procuror E. B..

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de contestatorul P. I. I. împotriva sentinței penale nr. 420/ F din 27 mai 2013 și a încheierii de ședință din 10 iunie 2013 pronunțate de TRIBUNALUL BUCUREȘTI- SECȚIA I PENALĂ în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul contestator P. I. I. în stare de deținere și asistat de avocat din oficiu Chirosacu A., cu delegația nr._ emisă de Baroul București ( fila 9 dosar) și avocat ales F. C., cu împuternicire avocațială emisă de Baroul I. ( fila 10 dosar).

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Apărătorul din oficiu Chirosacu A., desemnat pentru recurentul contestator P. I. I., solicită instanței să ia act de încetarea mandatului său prin prezentarea apărătorului ales și să se pronunțe cu privire la onorariul parțial întrucât a studiat dosarul, a pregătit apărarea și s-a prezentat la termenul de judecată.

Curtea, în baza art. 171 alin. 5 C.proc.pen., ia act de încetarea delegației apărătorului din oficiu ca urmare a prezentării apărătorului ales, urmând a se pronunțat prin hotărâre asupra onorariului parțial.

Curtea pune în vedere recurentului contestator să precizeze dacă își menține recursul.

Recurentul contestator și apărătorul ales al acestuia, arată că recurentul își menține recursul, dorind clarificarea situației sale juridice.

Apărătorul ales al recurentului contestator solicită să se emită adresă la Tribunalul București - Secția a II-a Penală, la biroul Executări penale pentru a se înainta un referat privind executarea pedepsei aplicată prin sentința penala nr. 407/2010 ori a se înainta dosarul nr._./3/2005.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că cererea nu este utilă, fiind suficiente relațiile comunicate la dosarul de fond.

Curtea, după deliberare, respinge cererea ca neutilă soluționării cauzei, apreciind că nu se impune întocmirea unui referat de la compartimentul executări penale sau atașarea dosarului menționat, în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, după care, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat, declarații suplimentare de făcut, apreciază cauza in stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul ales al recurentului contestator P. I. I., precizează că prin sentința penală nr. 420 F din 27 mai 2013 s-a admis contestația la executare formulată în temeiul disp. art.460 alin.1 rap. la art.461 alin.1 lit. d C.proc.pen. și au fost deduse anumite perioade executate din pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.702/16.10._ pronunțată de Tribunalul București- Secția a II a Penala. Mai arată că în încheierea de îndreptare a erorii materiale din 10 iunie 2013 s-a inserat greșit, cu privire la alineatul 2, ca „ în baza art.36 alin.2 Cp deduce din pedeapsa rezultanta de 3 ani și 6 luni închisoare” în loc de „în baza art.36 alin.2 Cp deduce din pedeapsa rezultanta de 5 ani închisoare,,, întrucât pedeapsa rezultanta este de 5 ani, aplicată prin sentința penală nr.702/2012, nu a fost redusă în calea de atac. Precizează că pedeapsa corectă este de 5 ani închisoare.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, având in vedere considerentele încheierii de ședință din 10 iunie 2013, în care se analizează corect aspectele invocate de apărător.

Recurentul contestator P. I. I., în ultimul cuvânt, susține concluziile apărătorului ales.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată că:

Prin minuta sentinței penale nr. 420/27.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul nr._ ( fila 53 dosar fond) s-a dispus, în baza art. 46o alin. 4 raportat la art. 461 alin. 1 lit. d C.p.p., admiterea contestației la executare formulată de contestatorul P. I. I..

În baza art. 36 alin. 2 C.p. au fost deduse din pedeapsa rezultantă de 5 închisoare aplicată contestatorului prin sentința penală nr. 7o2/16.1o.2o12 pronunțată de Tribunalul București, secția II penală și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 179/R/28.1.2o13 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II penală, perioadele executate pe duratele 1.5.1995 – 13.6.1995; 3.4.1999 – 16.4.1999; 27.11.2oo3 – 22.12.2oo4; reținerea de 24 de ore din data de 3o/31.7.2oo5; 25.4.2oo8 – 9.3.2o1o.

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr. 7o2/16.1o.2o12 pronunțată de Tribunalul București, secția II penală și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 7o2/16.1o.2o12 sus menționate care nu sunt contrare celor dispuse prin prezenta sentință.

În baza art. 349 raportat la art. 192 alin. 3 C.p.p cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, iar cu privire la suma de 1oo de lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Prin încheierea de ședință din data de 10.06.2013 pronunțată în același dosar, în baza art. 195 C.p.p. s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul minutei sentinței penale nr. 42o/27.5.2o13 pronunțate în dosarul cu nr. 1o6o1/3/2o13, în sensul că:

În alineatul 2 al minutei sus-menționate se va consemna mențiunea corectă În baza art. 36 alin. 2 C.p. deduce din pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată contestatorului prin [...] în loc de mențiunea greșită În baza art. 36 alin. 2 C.p. deduce din pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată contestatorului prin [...].

În baza art. 192 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat în prezenta procedură au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că la data de 27.5.2o13 s-a pronunțat sentința penală nr. 42o în cadrul dosarului nr. 1o6o1/3/2o13 aflat pe rolul Tribunalului București, secția I penală. În cuprinsul minutei acestei sentințe penale, la alineatul 2 s-a arătat că În baza art. 36 alin. 2 C.p. deduce din pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată contestatorului prin sentința penală nr. 7o2/16.1o.2o12 pronunțată de Tribunalul București, secția II penală și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 179/R/28.1.2o13 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II penală, perioadele executate pe duratele 1.5.1995 – 13.6.1995; 3.4.1999 – 16.4.1999; 27.11.2oo3 – 22.12.2oo4; reținerea de 24 de ore din data de 3o/31.7.2oo5; 25.4.2oo8 – 9.3.2o1o.

Totuși, observând conținutul deciziei penale nr. 179/R/28.1.2o13 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II penală, se constată faptul că pedeapsa rezultantă de 5 ani care a fost inițial aplicată de către prima instanță de judecată prin sentința penală nr. 7o2/16.1o.2o12 a fost redusă în căile de atac la un cuantum de 3 ani și 6 luni. Acest cuantum al pedepsei este menționat și în mandatul de executare al pedepsei închisorii și apare și în fișa de cazier judiciar a contestatorului.

S-a apreciat, astfel, că orice deducere care se operează pe calea contestației la executare cu privire la această pedeapsă trebuie să se raporteze la cuantumul de 3 ani și 6 luni închisoare stabilit de instanța de control judiciar, iar nu cel de 5 ani stabilit de prima instanță.

Din acest punct de vedere, referirea în cuprinsul minutei sentințe penale nr. 42o/27.5.2o13 pronunțate în dosarul cu nr. 1o6o1/3/2o13 la pedeapsa de 5 ani închisoare este în mod vădit greșită, referirea trebuind a se fi făcut la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

S-a apreciat că acest aspect constituie o eroare materială care este posibilă de a fi remediată pe calea unei îndreptări de eroare materială, potrivit procedurii prevăzute de art. 195 C.p.p., dispunându-se în acest sens.

Pe cale de consecință, prin dispozitivul sentinței penale nr. 420/27.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală s-a dispus, în baza art. 46o alin. 4 raportat la art. 461 alin. 1 lit. d C.p.p., admiterea contestației la executare formulată de contestatorul P. I. I..

În baza art. 36 alin. 2 C.p. au fost deduse din pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată contestatorului prin sentința penală nr. 7o2/16.1o.2o12 pronunțată de Tribunalul București, secția II penală și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 179/R/28.1.2o13 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II penală, perioadele executate pe duratele 1.5.1995 – 13.6.1995; 3.4.1999 – 16.4.1999; 27.11.2oo3 – 22.12.2oo4; reținerea de 24 de ore din data de 3o/31.7.2oo5; 25.4.2oo8 – 9.3.2o1o.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 7o2/16.1o.2o12 sus menționate care nu sunt contrare celor dispuse prin prezenta sentință.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția II penală, la data de 6.2.2o13, sub numărul de dosar 99o/2/2o13, contestatorul P. I. I. a formulat o cerere de revizuire a deciziei penale nr. 179/R/28.1.2o13 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II penală, în dosarul nr._/3/2o12, având ca obiect contopirea unor pedepse care îi fuseseră aplicate pentru infracțiuni concurente.

În esență, motivul invocat de către P. I. I. a constat în aceea că odată cu efectuarea contopirii de pedepse prin sentința penală nr. 7o2/16.1o.2o12 pronunțată de Tribunalul București, secția II penală și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 179/R/28.1.2o13 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II penală, nu i-au fost deduse în mod corect toate perioadele de timp deja executate.

În acest sens a arătat că se deduc doar două perioade, respectiv de la 17.8.2o1o la 2o.9.2o1o și de la 26.7.2o11 la zi. Or, afirmă petentul, ar trebui deduse și alte perioade, respectiv pe care le-a și indicat în cuprinsul cererii.

La termenul de judecată acordat la data de 6.3.2o13, la interpelarea instanței, apărătorul din oficiu al petentului P. I. I. a arătat că obiectul cererii este contestație la executare potrivit dispozițiilor art. 461 alin. 2 C.p.p., iar temeiul legal al contestației la executare este art. 461 lit. d C.p.p.

Curtea de Apel, având în vedere precizările formulate la acel termen de judecată cu privire la natura juridică și obiectul cererii, a pronunțat sentința penală nr. 91/F/6.3.2o13. Prin această sentință a admis excepția de necompetență materială a instanței și a declinat competența de soluționare a cererii, având ca obiect contestație la executare, în favoarea Tribunalului București.

După declinarea de competență cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția I Penală, sub numărul de dosar de mai sus, la data de 14.3.2o13.

Tribunalul a constatat deci că a fost sesizat, ca urmare a declinării de competență, cu cererea formulată de către petentul P. I. I., având ca obiect contestație la executare, motivul invocat fiind acela că deducerea perioadelor deja executate sau considerate ca executate – aferentă contopirii – nu a fost corect efectuată.

Prima instanță a solicitat și a primit la dosar copia fișei de cazier judiciar a contestatorului [ff. 8 – 13, 19 - 21]; a sentinței penale nr. 4o7/3.6.2o1o pronunțată de Tribunalul București, secția II penală [ff. 24 - 35]; a sentinței penale nr. 796/1o.12.2o1o pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București [ff. 37 - 42].

Analizând actele și lucrările dosarului prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 7o2/16.1o.2o12 pronunțată de Tribunalul București, secția II penală, s-a admis în baza art. 449 alin. 1 lit. a C.p.p. cererea de contopire a pedepselor formulată de către petentul condamnat P. I. I.. S-a constatat că infracțiunea pentru a cărei săvârșire acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 796/1o.12.2o1o este concurentă cu cea pentru a cărei săvârșire petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 4o7/3.6.2o1o.

În consecință, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 4o7/3.6.2o1o și au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente, iar apoi acestea au fost contopite cu pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 796/1o.12.2o1o.

Din pedeapsa rezultantă astfel obținută s-au dedus perioadele executate de la 17.8.2o1o – 2o.9.2o1o și de la 27.11.2oo3 – 22.12.2oo4.

A reținut prima instanță că din conținutul sentinței penale nr. 4o7/3.6.2o1o pronunțată de Tribunalul București, secția II penală, rămasă definitivă pentru inculpatul P. I. I. prin decizia penală nr. 131/2.5.2o11 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, se observă că din pedeapsa aplicată acestuia au fost deduse în baza art. 88 alin. 1 și art. 36 alin. 3 C.p. mai multe perioade de timp care au fost executate sau considerate ca executate.

S-a apreciat că atâta vreme cât instanța de judecată, prin sentința penală nr. 7o2/16.1o.2o12 a admis o cerere de contopire a pedepselor care viza, printre altele, și pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 4o7/3.6.2o1o, este logic că după efectuarea contopirii trebuiau deduse și perioadele deja executate la care se făcea referire prin sentințele penale care au fost avute în vedere.

Cu alte cuvinte, când a pronunțat sentința penală nr. 7o2/16.1o.2o12 instanța nu trebuia să se limiteze la deducerea doar a perioadelor de la 17.8.2o1o – 2o.9.2o1o și de la 27.11.2oo3 – 22.12.2oo4, ci trebuia să deducă toate perioadele care apar în sentința penală nr. 4o7/3.6.2o1o, astfel cum aceasta a rămas definitivă prin decizia penală nr. 131/2.5.2o11.

S-a arătat că această împrejurare poate fi remediată pe calea unei contestații la executare, astfel încât în baza art. 46o alin. 4 raportat la art. 461 alin. 1 lit. d C.p.p. a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorul P. I. I. și s-a dispus deducerea din pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată contestatorului prin sentința penală nr. 7o2/16.1o.2o12 pronunțată de Tribunalul București, secția II penală și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 179/R/28.1.2o13 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II penală, perioadele executate pe duratele 1.5.1995 – 13.6.1995; 3.4.1999 – 16.4.1999; 27.11.2oo3 – 22.12.2oo4; reținerea de 24 de ore din data de 3o/31.7.2oo5; 25.4.2oo8 – 9.3.2o1o.

Pe cale de consecință, a fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr. 7o2/16.1o.2o12 pronunțată de Tribunalul București, secția II penală și s-a dispus dispune emiterea unui nou mandat de executare, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței penale nr. 7o2/16.1o.2o12 sus menționate care nu sunt contrare celor dispuse prin prezenta sentință.

Împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din 10 iunie 2013 pronunțate de TRIBUNALUL BUCUREȘTI- SECȚIA I PENALĂ în dosarul nr._ a declarat în termen legal recurs contestatorul P. I. I., cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel București, Secția a II-a Penală la data de_ (_ ), fiind atașate dosarului de fond și dosarele nr._/3/2012 al Tribunalului București Secția a II-a Penală, nr._/3/2012 (3665/2012) al Curții de Apel București – Secția a II-a Penală, nr._ (440/2013) al Curții de Apel București – Secția a II-a Penală.

În susținerea recursului declarat, contestatorul a arătat că în cauză nu a fost vorba despre o eroare materială strecurată în cuprinsul minutei sentinței penale nr. 420/27.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală și că pedeapsa corectă din care trebuia deduse perioadele executate este cea de 5 ani închisoare, astfel cum s-a precizat în minută, iar nu de 3 ani și 6 luni închisoare, astfel cum s-a dispus prin încheierea de îndreptare a erorii materiale.

În fața instanței de recurs, recurentul contestator a solicitat emiterea unei adrese la Tribunalul București - Secția a II-a Penală, la biroul Executări Penale pentru a se înainta un referat privind executarea pedepsei aplicată prin sentința penala nr. 407/2010 sau atașarea dosarului nr._./3/2005, cererea fiind respinsă ca neutilă soluționării cauzei, cu motivele expuse în practicaua deciziei.

Examinând hotărârea penală recurată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. 3 C.p.p., Curtea apreciază ca nefondat recursul formulat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 385 indice 1 C.proc.pen. alin. 2 C.proc.pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.

Conform prevederilor art. 385 indice 8 alin. 1 C.proc.pen., instanța de recurs, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat recurs.

În cauza de față, recursul împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 10.06.2013 pronunțată în dosarul nr._ a fost declarat în termen, însă din analiza motivelor de recurs formulate, a încheierii recurate și a sentinței penale nr. 420/27.05.2013 pronunțată de aceeași instanță în același dosar, dar și a conținutului dosarelor atașate, Curtea constată că prin admiterea recursului declarat de către contestator s-ar crea o situație mai grea acestuia, având în vedere că în cauză nu a formulat recurs Ministerul Public.

Astfel, motivul invocat de către P. I. I. în contestația la executare formulată împotriva sentinței penale nr. 7o2/16.1o.2o12 pronunțată de Tribunalul București, secția II penală, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 179/R/28.1.2o13 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II penală, a constat în aceea că după efectuarea contopirii pedepselor nu i-au fost deduse în mod corect toate perioadele de timp deja executate.

În acest sens a arătat că i s-au dedus doar două perioade, respectiv de la 17.8.2o1o la 2o.9.2o1o și de la 26.7.2o11 la zi, omițându-se deducerea perioadelor executate de la 1.05.1995 la 13.06.1995, de la 3.04.1999 la 16.04.1999, de la 27.11.2003, la 22.12.2004, de la 25.04.2008 la 9.03.2010 (când a fost liberat condiționat) și reținerea din 30/31.07.2005.

Curtea reține în acest context că prin sentința penală nr. 702/16.10.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală s-a dispus, în baza art. 449 alin. 1 lit. a C.p.p., admiterea cererii de contopire a pedepselor formulată de către petentul condamnat P. I. I..

S-a constatat că infracțiunea pentru a cărei săvârșire acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 796/1o.12.2o1o este concurentă cu cea pentru a cărei săvârșire petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 4o7/3.6.2o1o, ambele condamnări fiind definitive.

În consecință, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 407/03.06.2010 a Tribunalului București - Secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr.3133/04.10.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală și au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente de:

- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infr. prev. de art.26 rap. la art.215 al.1, 2, 3 cu aplic. art.41 al.2 C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infr. prev. de art.208 al.1-209 al.1 lit.a, e, g, I C. pen. cu aplic. art.37 lit.a C. pen. (sentința penală nr.404/24.06.2008 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală nr.886/11.06.2009 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală)

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infr. prev. de art.85 al.2 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplic. art.37 lit.a C. pen. (sentința penală nr.404/24.06.2008 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală nr.886/11.06.2009 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală);

- 2 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infr. prev. de art.208 al.1-209 al.1 lit.e, g, i C. pen. cu aplic. art.37 lit.a C. pen. și a art.74 al.1 lit.c și a art.76 lit.c C. pen. (sentința penală nr.608/22.02.2006 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin decizia penală nr.1667/06.12.2006 a Curții de Apel București).

În baza art.36 al.2 C. pen., a fost contopită pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infr. prev. de art.26 rap. la art.215 al.1, 2, 3 cu aplic. art.41 al.2 C. pen. prin sentința penală nr.407/03.06.2010 a Tribunalului București - Secția a II-a penală cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.796/10.12.2010 a Judecătoriei Sectorului 6 București, în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

În baza art. 36 alin. 2 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada executată de la 17.08.2010 la 20.09.2010 (sentința penală nr. 796/10.12.2010) și de la 27.11.2003 la 22.12.2004 (sentința penală nr. 407/03.06.2010).

Împotriva acestei sentințe penale au declarat recurs atât P. de pe lângă Tribunalul București, cât și contestatorul.

Prin decizia penală nr. 179/R/28.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a II-a Penală au fost admise recursurile declarate, a fost casată în parte sentința penală nr. 702/16.10.2012, iar rejudecând în fond, s-a dispus admiterea cererii de contopire a pedepselor formulată de condamnatul P. I. I. și:

I. Au fost repuse în individualitatea lor sporul de 1 an închisoare, restul de pedeapsă de 460 zile închisoare și pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicate și contopite prin sentința penală nr. 796/10.12.2010 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București.

II. S-a constatat că petentul condamnat P. I. I. are de executat un rest de pedeapsă de 1 an, 10 luni și 24 de zile din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 407/03.06.2010 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală.

Conform art. 39 alin. 2 C. pen. au fost contopite acest rest de pedeapsă cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 796/10.12.2010 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București și s-a dispus ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare, sporită cu 1 an, având de executat în final pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

Au fost deduse perioadele deja executate de la 17.08.2010 la 20.09.2010 și de la 26.07.2011 la zi, fiind menținute dispozițiile din sentință referitoare la cumularea măsurilor de siguranță în temeiul art. 36 rap. la art.35 alin. 2 C. pen., la anularea mandatelor de executare și cele privind cheltuielile judiciare către stat.

În considerentele deciziei menționate s-a reținut că în cauză infracțiunea pentru care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare prin sentința penală nr. 407/2010 este concurentă cu cele pentru care a fost condamnat prin sentințele penale nr. 404/2008 și 608/2006, precum și cu infracțiunea ce a făcut obiectul sentinței penale nr. 796/2010, însă această ultimă infracțiune nu este concurentă cu cele ce au făcut obiectul sentințelor penale nr.404/2008 și 608/2006, mai mult, a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie raportat la aceste infracțiuni.

S-a reținut că în speță poate fi utilizată pe cale de analogie modalitatea de aplicare a pedepsei în cazul pluralității de infracțiuni, astfel cum a fost clarificată prin Decizia în interesul legii nr.42/2008.

Pe cale de consecință, s-a apreciat că trebuie urmat tratamentul sancționator stabilit prin Decizia în interesul legii nr.42/2008, adaptat la situația de față, în care nu se pune problema anulării sau revocării unei suspendări condiționate, respectiv:

- trebuie contopite potrivit regulilor de la concursul de infracțiuni pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.407/2010, cu pedepsele aplicate prin sentințele penale nr.404/2008 și nr.608/2006;

- pedeapsa rezultantă astfel determinată, se contopește conform regulilor prevăzute la recidiva postcondamnatorie cu pedeapsa stabilită prin sentința penală nr.796/2010.

S-a constatat că primul pas al tratamentului sancționator a fost deja efectuat prin sentința penală nr.407/2010, prin care pedepsele aplicate pentru toate infracțiunile săvârșite înainte ca sfera concursului să se închidă au fost deja contopite în temeiul art.33-34 C. pen., așa încât la soluționarea cererii de față nu mai era necesară descontopirea și repunerea în individualitatea lor a acestor pedepse.

Constatând acest fapt, în temeiul art. 39 alin. 2 C. pen., s-a arătat că instanța de fond trebuia contopească restul de pedeapsă rămas de executat din pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 407/2010, cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.796/2010.

Cu privire la restul de pedeapsă, s-a reținut că petentul condamnat P. I. I. are de executat un rest de pedeapsă de 1 an, 10 luni și 24 de zile din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 407/3.06.2010 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală.

În acest sens, instanța de recurs a avut în vedere că prin sentința penală nr. 407/3.06.2010, rămasă definitivă prin decizia penală nr.131/2011 a Curții de Apel București – Secția I penală, a fost aplicată o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, iar condamnatul a executat perioadele de la 1.05.1995 la 13.06.1995, de la 3.04.1999 la 16.04.1999, de la 27.11.2003, la 22.12.2004, de la 25.08.2008 la 9.03.2010 (când a fost liberat condiționat) și reținerea din 30/31.07.2005. S-a arătat că referitor la prima perioadă există date contradictorii cu privire la momentul arestării, respectiv dacă e vorba de data de 1.05.1995 sau 18.05.1995, însă Curtea a avut în vedere că sentința penală nr. 407/2010 a rămas definitivă prin decizia penală nr.131/2011 a Curții de Apel București – Secția I penală, în care se menționează deducerea pedepsei începând cu 1.05.1995 și nu cu data de 18.05.1995 (fila 24 din dosarul primei instanțe).

În concluzie, s-a constatat că, prin scăderea perioadelor deja executate și arătate anterior, a rămas de executat un rest de pedeapsă de 1 an, 10 luni și 24 de zile.

Acest rest, conform art. 39 alin. 2 C. pen., a fost contopit cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 796/10.12.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București și a dispus ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare, sporită cu 1 an, având de executat în final pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

Conform art.36 alin.3 C. pen., s-a dedus din pedeapsa astfel stabilită perioada deja executată din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr.796/2010, respectiv de la 17.08.2010 la 20.09.2010 și de la 26.07.2011 la zi.

Prin urmare, față de conținutul deciziei penale nr. 179/R/28.01.2013 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală, rezultă că în mod definitiv, cu autoritate de lucru judecat, s-a stabilit că:

-pedeapsa rezultantă este de 3 ani și 6 luni închisoare, iar nu de 5 ani închisoare,

- în pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare stabilită prin decizia penală nr. 179/R/28.01.2013 a intrat, ca urmare a procedeului contopirii, restul de pedeapsă rămas de executat de 1 an, 10 luni și 24 de zile din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 407/2010 ( astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr.131/2011 a Curții de Apel București – Secția I penală, conform extras aflat la fila 34 dosar fond),

- iar acest rest a fost calculat prin scăderea perioadelor deja executate de la 1.05.1995 la 13.06.1995, de la 3.04.1999 la 16.04.1999, de la 27.11.2003, la 22.12.2004, de la 25.04.2008 la 9.03.2010 (când a fost liberat condiționat) și reținerea din 30/31.07.2005, adică tocmai perioadele indicate de către contestator în cererea sa ca omise de la deducere ( exact cele care rezultă din sentința penală nr. 407/2010, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr.131/2011 a Curții de Apel București – Secția I penală, ambele pronunțate în dosarul nr._./3/2005 la care făcea referire recurentul contestator că ar trebui atașat).

Pe cale de consecință, este evident că în cauza de față, din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, astfel cum a fost stabilită prin decizia penală nr. 179/R/28.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a II-a Penală ( care a modificat sentința penală nr. 702/16.10.2012), nu ar mai fi trebuit deduse perioadele de la 1.05.1995 la 13.06.1995, de la 3.04.1999 la 16.04.1999, de la 27.11.2003, la 22.12.2004, de la 25.04.2008 la 9.03.2010 (când a fost liberat condiționat) și reținerea din 30/31.07.2005, întrucât acestea au fost deja scăzute atunci când s-a stabilit restul de executat de 1 an, 10 luni și 24 de zile închisoare, care a fost contopit cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.796/10.12.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, stabilindu-se în final pedeapsa de 3 ani și 6 uni închisoare.

Prin urmare, contestația la executare formulată de către petent trebuia respinsă ca neîntemeiată.

Prin minuta sentinței penale nr. 420/27.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală s-a reținut în mod eronat că deducerea trebuie să opereze din pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare (stabilită prin sentința penală nr. 702/16.10.2012 pronunțată de Tribunalul București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 179/R/28.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel București), când, de fapt, pedeapsa stabilită era de 3 ani și 6 luni închisoare. Totodată, prin încheierea de îndreptare a erorii materiale, deși s-a reținut că pedeapsa stabilită este cea de 3 ani și 6 luni închisoare ( cum era și corect), însă a rămas mențiunea privind deducerea perioadelor care erau deja scăzute, așa cum s-a arătat mai sus.

Practic, contestatorului i s-au dedus de 2 ori perioadele executate de la 1.05.1995 la 13.06.1995, de la 3.04.1999 la 16.04.1999, de la 27.11.2003, la 22.12.2004, de la 25.04.2008 la 9.03.2010 (când a fost liberat condiționat) și reținerea din 30/31.07.2005.

Este de neînțeles de ce Ministerul Public nu a formulat recurs împotriva sentinței penale nr. 420/27.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, iar în acest context, Curtea nu poate admite calea de atac a recursului formulată doar de contestator, întrucât i s-ar agrava situația în propria cale de atac, ceea ce ar însemna o încălcare a dispozițiilor art. 385 indice 8 alin. 1 C.proc.pen.

Pe cale de consecință, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b C.p.p va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul contestator P. I. I..

În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. va obliga pe recurentul contestator la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, onorariul parțial cuvenit apărătorului din oficiu în sumă de 50 lei urmând a fi avansat din fondurile MJ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b C.p.p respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul contestator P. I. I..

În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. obligă pe recurentul contestator la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, onorariul parțial cuvenit apărătorului din oficiu în sumă de 50 lei urmând a fi avansat din fondurile MJ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18.07.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

A. P. M. I. C. V. C.

GREFIER

M. C.

Red. APM/Tehn. APM/2ex/29.07.2013

Dosar nr._ – TB -Secția I Penală

Judecător fond: V. A.

← Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine....		Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... →

Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 1340/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 1340/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI