Falsul intelectual. Art. 289 C.p.. Decizia nr. 1605/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 1605/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 1605/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I-A PENALĂ

DOSAR NR._

Nr. în format vechi_

DECIZIA NR. 1605

Ședința publică din data de 10 septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE - C. E. R.

JUDECĂTOR – P. V. A.

JUDECĂTOR – O. M.

GREFIER - R. D. C.

Ministerul Public - a fost reprezentat de procuror S. M., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect recursurile formulate de către recurenții-inculpați E. M., P. C., și de recurentul-parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva deciziei penale nr. 5/A/05.04.2013 a Tribunalului București, Secția a-II-a Penală.

Dezbaterile ce au avut loc în ședința publică din data de 03.09.2013, au fost consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în baza dispozițiilor art. 306 din C.p.p., a amânat pronunțarea cauzei la data de 10.09.2013, când a hotărât următoarele:

CURTEA:

Deliberând asupra recursurilor de față, constată :

Trebuie precizat, încă de la începutul prezentelor considerente, că, în cele ce urmează, Curtea va reține cele stabilite de instanțele anterioare, numai cu privire la acțiunea civilă exercitată de A.N.A.F. precum și cu privire la recurenții-inculpați E. M. și P. C., având în vedere că numai A.N.A.F. și cei doi inculpați au declarat recurs împotriva deciziei din apel și pentru o mai succintă și relevantă analiză a motivelor de recurs formulate de cei doi inculpați, în speță, numărul total al inculpaților fiind de 13, iar referirele din hotărârile instanțelor inferioare, vizându-i pe fiecare dintre aceștia pot fi disociate, fără efecte juridice asupra recursurilor de față.

Prin decizia penală nr. 5/A/05.04.2013 a Tribunalului București, Secția a-II-a Penală, s-au decis, printre altele, următoarele:

„În baza art.379 pct.1 lit.b C.p.p. respinge apelurile formulate de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și de partea responsabilă civilmente ., împotriva sentinței penale nr.2553/21.12.2007 pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr.6427/2004 (nr. unic_ ).

În baza art.379 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelurile formulate de apelantul P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București și de apelanții inculpați D. M., Pârnescu G., T. D., S. B. C., P. Z. N., Modval D. N., A. L., P. C., E. M. și S. N., împotriva sentinței penale nr.2553/21.12.2007 pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr.6427/2004 (nr. unic_ ), desființează în parte sentința penală apelată și rejudecând în fond:

În baza art.334 C.p.p. schimbă încadrarea juridică dată faptelor inculpaților P. C., E. M., prin actul de sesizare a instanței din infr. prev. de 37 din legea nr.82/1991 rap. la art.289 C.p. cu aplic. art.13 C.p., art.11 pct.1 lit.c din Legea nr.87/1994 cu aplic. art.13 C.p., art.291 C.p. cu aplic. art.41 al.2 C.p. și de art.289 al.1 C.p. în infr. prev. de art.13 din legea nr.87/1994 cu aplic. art.13 C.p.

În baza art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 al.1 lit.g C.p.p. încetează procesul penal față de inculpatul P. C., sub aspectul săvârșirii infr. prev. de art.13 din legea nr.87/1994 cu aplic. art.13 C.p. ca urmare a împlinirii termenului prescripției speciale a răspunderii penale.

În baza art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 al.1 lit.g C.p.p. și a art.13 al.3 C.p.p. încetează procesul penal față de inculpata E. M. sub aspectul săvârșirii infr. prev. de art.13 din legea nr.87/1994 cu aplic. art.13 C.p. ca urmare a împlinirii termenului prescripției speciale a răspunderii penale.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.”

Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut:

Prin sentința penală nr.2553/21.12.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. 6427/2004 (nr. unic_ ) s-au dispus următoarele:

În baza art. 334 C.p.p. au fost respinse ca nefondate cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpații A. L., T. D., S. B. și P. C..

În baza art. 334 C.p.p. a fost schimbată încadrarea juridică dată prin rechizitoriu faptelor reținute în sarcina inculpaților P. C., E. M., din infracțiunile de art. 37 din Legea nr. 82/1991 (art. 43 în actuala numerotare) rap. la art. 289 C.p. cu aplic. art. 13 C.p., art. 11 pct. 1 lit. c din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 C.p., uz de fals, prev. de art. 291 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., fals intelectual, prev. de art. 289 alin. 1 C.p., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.p., în infracțiunile de art. 37 din Legea nr. 82/1991 (art. 43 în actuala numerotare) rap. la art. 289 C.p., art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 C.p., uz de fals, prev. de art. 291 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., fals intelectual, prev. de art. 289 alin. 1 C.p., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.p.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a C.p.p. rap. la art. 10 lit. d C.p.p. a fost achitat inculpatul P. C., fiul lui V. și F., ns. la 12.06.1964 în Suceava, jud. Suceava, domiciliat în București, ., ., sector 4, CNP:_ sub aspectul săvârșirii în formă continuată a infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a C.p.p. rap. la art. 10 lit. d C.p.p. a fost achitat inculpatul P. C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 alin. 1 C.p.

În baza art. 37 din Legea nr. 82/1991 (în actuala numerotare art. 43 din același act normativ) rap. la art. 289 C.p. a fost condamnat inculpatul P. C. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

În baza art. 71 C.p. au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p.

În baza art. 81 C.p. rap. la art. 71 alin. 5 C.p. s-a dispus suspendarea condiționată atât a executării pedepsei principale cât și a celei accesorii pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit conform art. 82 C.p.

În baza art. 359 C.p.p. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83-84 C.p. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 1 și 2 din Legea 543/2002 s-a constatat ca fiind grațiată integral și condiționat pedeapsa aplicată inculpatului, iar în baza art. 120 alin. 2 C.p. s-a constatat că termenul de încercare al suspendării condiționate se reduce la 2 ani.

În baza art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 C.p. a fost condamnat inculpatul P. C. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 71 C.p. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p.

În baza art. 359 C.p.p. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83-84 C.p. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a C.p.p. rap. la art. 10 lit. d C.p.p. a fost achitată inculpata E. M., fiica lui A. și E., ns. la 16.05.1960 în București, domiciliată în București, ., ., sector 4, CNP:_ sub aspectul săvârșirii în formă continuată a infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a C.p.p. rap. la art. 10 lit. d C.p.p. a fost achitată inculpata E. M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 alin. 1 C.p.

În baza art. 37 din Legea nr. 82/1991 (în actuala numerotare art. 43 din același act normativ) rap. la art. 289 C.p. a fost condamnată inculpata E. M. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

În baza art. 71 C.p. au fost interzise inculpatei ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p.

În baza art. 359 C.p.p. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83-84 C.p. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 1 și 2 din Legea 543/2002 s-a constatat ca fiind grațiată integral și condiționat pedeapsa aplicată inculpatei, iar în baza art. 120 alin. 2 C.p. s-a constatat că termenul de încercare al suspendării condiționate se reduce la 2 ani.

În baza art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 C.p. a fost condamnată inculpata E. M. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 71 C.p. au fost interzise inculpatei ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p.

În baza art. 359 C.p.p. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83-84 C.p. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 14 C.p.p. rap. la art. 346 C.p.p. cu referire la art. 998-999 C.civ. și art. 1000 alin. 3 C.civ. a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. și au fost obligați în solidar inculpații E. M., D. M. și partea responsabilă civilmente S.C. Pan V. .. cu sediul în București, Calea V. nr. 242, sector 3 să achite părții civile A.N.A.F. suma de 1.209 RON cu titlu de despăgubiri civile (obligații fiscale accesorii).

În baza art. 14 C.p.p. rap. la art. 346 C.p.p. cu referire la art. 998-999 C.civ. și art. 1000 alin. 3 C.civ. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. și au fost obligați în solidar inculpații Modval D. N., P. C., D. M. și partea responsabilă civilmente S.C. Parmo Construcții S.R.L. cu ultim sediu cunoscut în București, .-4, sector 2, citată și la ușa Consiliului Local sector 4 București să achite părții civile A.N.A.F. suma de 929 RON cu titlu de despăgubiri civile (obligații fiscale accesorii).

În baza art. 163 și urm. C.p.p. a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de partea civilă A.N.A.F. cu privire la instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților și părților responsabile civilmente.

În baza art. 191 alin. 1 și 3 C.p.p. a obligat pe fiecare din inculpații Modval D. N., P. C. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. Parmo Construcții S.R.L. să achite suma de 500 RON cheltuieli judiciare față de stat.

Analizând materialul probator administrat în cauză, prima instanță a reținut următoarele:

În urma unui control efectuat de către organele de poliție în data de 14.04.2003 la S.C. Parmo Construcții S.R.L., societate aflată în administrarea inculpaților Modval D. N. și P. C. s-a constatat că la data de 20.06.2001, fiecare dintre cei doi inculpați a vândut propriei societăți comerciale câte un autovehicul Dacia 1307 cu prețul de 75.000.000 ROL, iar la data de 13.12.2002, inculpatul P. C. a mai vândut societății, un autoturism Daewoo Nubira la prețul de_ ROL (declarații inc. Modval f.248, 251, 253 vol. VII d.u.p., f. 273 vol. I dosar instanță, declarații inc. P. f. 256-257, 259 vol. VII d.u.p., f.272 vol. I dosar instanță).

Inculpatul D. M. a emis inculpaților pentru fiecare tranzacție câte o factură fiscală fictivă (f. 221, 241, 242 vol. VII d.u.p.) în care se menționa în mod nereal că autovehiculele în cauză ar fi fost vândute S.C. Parmo Construcții S.R.L. de către S.C. MIRANGE 2000 SRL, pentru ca inculpații să poată deduce contravaloarea TVA aferentă acestor tranzacții (câte 11.974.789 ROL pentru fiecare autoturism Dacia, respectiv 55.882.352 ROL pentru autoturismul Daewoo).

Cei doi inculpați au înregistrat facturile puse la dispoziție de inculpatul D. în contabilitatea S.C. Parmo Construcții S.R.L., iar cu ocazia întocmirii decontului de T.V.A. ale societății pe luna iunie 2001, au obținut în mod nelegal o deducere de TVA în valoare de 23.949.587 ROL (f. 240 vol. VII d.u.p.).

Prima instanță a constată că în privința facturii fiscale conținând mențiuni nereale, emisă de inc. D. în luna decembrie 2002 pentru autoturismul Daewoo Nubira, cei doi inculpați nu au procedat la deducerea TVA în valoare de 55.882.352 ROL, deși actul menționat le-ar fi permis acest lucru. De asemenea, aceștia au trecut în contabilitate numărul facturii, însă nu au menționat că pentru aceasta s-ar fi achitat TVA (f.224, vol. VII d.u.p.).

Celelalte două facturi au fost însă înregistrate de inculpații Modval și P. în contabilitatea societății, aspect recunoscut de către aceștia.

Prin nota de constatare financiar-contabilă efectuată la data de 18.04.2003 (f.220, vol. VII d.u.p.), s-a arătat că în cazul persoanelor fizice care vând agenților economici bunuri de orice natură pe bază de contracte de vânzare-cumpărare sau orice alte documente, cumpărătorul nu-și poate deduce T.V.A. aferentă valorii de cumpărare, astfel că în mod nelegal a fost dedusă suma de 23.949.587 ROL de către societatea inculpaților Modval D. N. și P. C..

Audiați în cauză, cei trei inculpați au recunoscut săvârșirea faptelor descrise mai sus (declarații inc. Modval f.248, 251, 253 vol. VII d.u.p., f. 273 vol. I dosar instanță, declarații inc. P. f. 256-257, 259 vol. VII d.u.p., f.272 vol. I dosar instanță, declarații inc. D., f. 36-37 vol. I d.u.p., f.243 vol. I dosar instanță).

La data de 23.08.2001, între S.C. Pan V. .., administrată la acel moment de inculpata E. M. și martorul L. A.-M. s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la autoutilitara Dacia 1305 cu numărul de înmatriculare_, convenție prin care S.C. Pan V. .. s-a obligat să cumpere autovehiculul menționat, în schimbul sumei de 2.000 USD, primind folosința acestuia de la acel moment (f.362-363, vol. IX d.u.p.).

La acea dată s-a achitat suma de 800 USD, urmând ca restul de 1200 USD să fie achitat în rate lunare.

Ulterior, la data de 28.12.2001, S.C. Pan V. .., reprezentată tot prin inculpata E. M., a achitat și diferența de 76.000.000 ROL (declarație martor L. A.-M. f.382-383, vol. IX d.u.p., declarație inc. E., f. 396-397 vol. IX d.u.p.), fiind încheiat cu acest prilej, pe un formular tipizat al B.P.R. contractul scris de vânzare-cumpărare al autoturismului respectiv (f.361, vol. IX d.u.p.).

Totodată, inculpatul D. M. a emis pentru această tranzacție o factură fiscală fictivă (f. 367 vol. IX d.u.p.) în care se menționa în mod nereal că autovehiculul în cauză ar fi fost vândut S.C. Pan V. .. de către S.C. MIRANGE 2000 SRL, doar pentru suma de 76.000.000 ROL, pentru ca societatea comercială a inculpatei să poată deduce contravaloarea TVA aferentă acestei tranzacții, în sumă de 12.134.454 ROL.

Martorul L. A.-M., prezent la redactarea facturii fiscale a arătat că acest act a fost emis pentru ca S.C. Pan V. .. să își poată deduce TVA în „condiții legale” (f.382-383, vol. IX d.u.p.).

Factura respectivă a fost înregistrată în contabilitatea S.C. Pan V. .. (f.371 vol. IX d.u.p.), iar cu prilejul întocmirii decontului de T.V.A. al societății pe luna decembrie 2001, s-au diminuat în mod nelegal obligațiile fiscale ale societății față de bugetul de stat cu suma de 12.134.454 ROL, reprezentând T.V.A. de rambursat, aferentă facturii emise de inculpatul D. M..

Inculpatul D. M. a emis pentru justificarea facturii respective un număr de 5 chitanțe fiscale cu un conținut nereal, din care rezultă că S.C. Mirange 2000 S.R.L. ar fi primit din partea S.C. Pan V. .. suma de 76.000.000 ROL cu titlu de preț al autoutilitarei menționate (f. 377-381 vol. IX d.u.p.).

Prin nota de constatare financiar-contabilă efectuată la data de 19.06.2003 (f.376, vol. IX d.u.p.), s-a arătat că în cazul persoanelor fizice care vând agenților economici bunuri de orice natură pe bază de contracte de vânzare-cumpărare sau orice alte documente, cumpărătorul nu-și poate deduce T.V.A. aferentă valorii de cumpărare, astfel că în mod nelegal a fost dedusă suma de 12.134.454 ROL de către societatea inculpatei E. M..

Audiați în cauză, inculpații au descris modul de operare folosit (inc. E., f.397-398 vol. IX d.u.p., f. 250, vol. I dosar instanță, inc. D., f. 37-38 vol. I d.u.p.). Totodată, inculpata E. M. a arătat în faza de urmărire penală că a cunoscut toate operațiunile efectuate, dar că, din punctul său de vedere, nu a fost încălcată nici o prevedere legală (f.396 d.u.p.). Ulterior, în fața primei instanțe, inculpata a învederat că nu ea, ci firma de contabilitate a procedat la deducerea de TVA (f.250).

Prima instanță a înlăturat însă această ultimă apărare, deoarece firma de contabilitate a efectuat toate operațiunile contabile conform actelor ce i s-au pus la dispoziție, neavând cum să stabilească dacă aceste acte, în speță facturi și chitanțe fiscale au un conținut real sau nu.

În drept:

Asupra cererilor de schimbare a încadrării juridice:

În vederea soluționării cererilor de schimbare a încadrării juridice, instanța a constatat mai întâi că P. a reținut că fapta inculpatului D. M. de a înscrie date nereale în cuprinsul mai multor facturi și chitanțe fiscale emise în perioada 2000-2002 pe care le-a încredințat apoi spre înregistrare contabilă celorlalți inculpați realizează elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată săvârșită în formă continuată, prev. de art. 290 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.

De asemenea, s-a reținut că, deoarece acesta a cunoscut scopul în care urmau să fie folosite înscrisurile respective, se face vinovat și de săvârșirea infracțiunilor de complicitate la fals intelectual și complicitate la evaziune fiscală, ambele în formă continuată, fapte prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 37 din Legea 82/1991 rap. la art. 289 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., respectiv art.26 C.p. rap. la art. 11 pct. 1 lit. c din legea 87/1994.

Deoarece în legile 82/1991 și 87/1994 au suferit diverse modificări de la data săvârșirii faptelor și până în prezent, s-a reținut în cazul infracțiunilor prevăzute de aceste acte normative și incidența art. 13 C.p. privind aplicarea legii penale mai favorabile.

În ce îi privește pe ceilalți inculpați, P. a reținut că faptele acestora de a efectua înregistrări nereale în documentele contabile, denaturând rezultatele financiare ale societăților administrate realizează elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 37 lit. din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C.p.

De asemenea, s-a mai reținut că faptele acestora de a înregistra în documentele contabile cheltuieli nereale, diminuând astfel valoarea TVA de plată către bugetul de stat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 11 pct. 1 lit. c din Legea nr. 87/1994.

Pentru infracțiunile menționate, s-a reținut și în cazul acestor inculpați incidența art. 13 C.p. privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Totodată, P. a apreciat că faptele acestora de a folosi facturile și chitanțele falsificate de inculpatul D., înregistrându-le în contabilitate cu scopul de a produce efecte juridice (diminuarea TVA) realizează elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals în formă continuată, faptă prev. de art. 291 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.

În fine, s-a mai reținut în sarcina tuturor inculpaților (mai puțin inc. D.) și săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C.p., constând în fapta acestora de a efectua mențiuni false privind valoarea TVA de rambursat în cuprinsul deconturilor de TVA depuse la organele financiare.

Față de cele arătate, instanța a constatat, în ce privește infracțiunea de evaziune fiscală, că aceasta a fost incriminată până în anul 2003 de disp. art. 13 din Legea nr. 87/1994, prevăzându-se o pedeapsă între 6 luni și 5 ani închisoare, alternativ cu amenda între 1.000.000 ROL și 10.000.000 ROL.

În urma modificărilor aduse acestui act normativ prin Legea nr. 161/2003, infracțiunea de evaziune fiscală în forma reținută în prezentul dosar a fost reglementată de disp. art. 11 pct. 1 lit. c din Legea nr. 87/1994, fiind sancționată cu pedeapsa închisorii între 2 și 8 ani și interzicerea unor drepturi.

Prima instanță a mai constatat că în prezent, Legea nr. 87/1994 a fost abrogată prin disp. art. 16 lit. a din Legea nr. 241/2005, însă infracțiunea reținută în sarcina inculpaților se regăsește în disp. art. 9 lit. c din actul normativ menționat, fiind sancționată în continuare cu pedeapsa închisorii între 2 și 8 ani și interzicerea unor drepturi. S-a relevat de asemenea faptul că la art. 10 din Legea nr. 241/2005 a fost introdusă o cauză de reducere a pedepsei sau chiar de nepedepsire, prevăzându-se că dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate, iar dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

Prima instanță a apreciat, raportat la cele arătate, că în prezenta cauză încadrarea juridică cea mai favorabilă inculpaților cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală este cea prevăzută de disp. art. 13 din Legea nr. 87/1994, datorită cuantumului pedepsei. S-a apreciat că art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005 nu reprezintă legea penală mai favorabilă în speța de față, deoarece pentru nici unul din inculpați nu este incidentă cauza de reducere a pedepsei sau nepedepsire prevăzută de art. 10 din acest act normativ.

Cu privire la infracțiunea de fals intelectual prevăzută de legea nr. 82/1991, instanța a constatat că această faptă a fost incriminată mai întâi de disp. art. 40 al actului normativ menționat până în anul 2002, ulterior, până în anul 2007, de disp. art. 37, iar în numerotarea actuală este reglementată de disp. art. 43 din Legea nr. 82/1991.

Instanța a apreciat mai întâi că simplele modificări de numerotare în cuprinsul unui act normativ (fără abrogarea întregului act și reproducerea infracțiunii într-un nou act), în condițiile în care elementele constitutive ale infracțiunii și sancțiunea rămân aceleași nu atrag necesitatea schimbării încadrării juridice a faptei prin procedura prevăzută de art. 334 C.p.p., fiind suficientă menționarea noii numerotări alături de cea veche în cuprinsul hotărârii.

Totodată, instanța a constatat că, referitor la această infracțiune, în cuprinsul rechizitoriului s-a reținut și incidența art. 13 C.p., deși, în ciuda renumerotărilor și modificărilor succesive ale Legii nr. 82/1991, atât sancțiunea (stabilită prin trimitere la art. 289 C.p., text nemodificat din anul 1996) cât și elementele constitutive ale faptei au rămas aceleași, astfel că s-a apreciat că art. 13 C.p. nu poate fi aplicabil.

S-a relevat că în mod evident, aceleași considerații de mai sus privind încadrarea juridică a faptelor de evaziune fiscală și fals intelectual prevăzut de Legea nr. 82/1991 privesc atât forma complicității reținută pentru inc. D. M., cât și forma autoratului, reținută pentru ceilalți 12 inculpați.

Față de cele arătate, instanța, în baza art. 334 C.p.p. a dispus schimbarea încadrării juridice date prin rechizitoriu faptelor reținute în sarcina inculpaților P. C., E. M., din infracțiunile de art. 37 din Legea nr. 82/1991 (art. 43 în actuala numerotare) rap. la art. 289 C.p. cu aplic. art. 13 C.p., art. 11 pct. 1 lit. c din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 C.p., uz de fals, prev. de art. 291 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., fals intelectual, prev. de art. 289 alin. 1 C.p., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.p., în infracțiunile de art. 37 din Legea nr. 82/1991 (art. 43 în actuala numerotare) rap. la art. 289 C.p., art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 C.p., uz de fals, prev. de art. 291 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., fals intelectual, prev. de art. 289 alin. 1 C.p., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.p.

Totodată, în baza art. 334 C.p.p. a fost respinsă ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul P. C.. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în această cerere nu se precizează care ar fi încadrarea juridică pe care inculpatul o consideră corectă, solicitându-se doar în mod generic schimbarea încadrării juridice.

Asupra fondului cauzei:

Instanța a tratat în mod global situația celorlalți inculpați, având în vedere că elementele de fapt și, implicit, problemele de drept ridicate sunt în esență aceleași în cazul acestora.

Astfel, în ce privește infracțiunea de uz de fals în formă continuată reținută în sarcina inculpaților P. C., E. M., instanța a constatat mai întâi că, potrivit art. 291 C.p., uzul de fals constă în folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecințe juridice.

Prima instanța a reiterat raționamentul Parchetului potrivit căruia înscrisurile false folosite de cei 12 inculpați ar fi fost facturile și chitanțele emise de către inculpatul D. M.. Însă, prima instanță a relevat că din dispozițiile art. 291 C.p., astfel cum au fost reproduse mai sus, rezultă că înscrisul fals a cărui folosire este incriminată de legiuitor trebuie să fi fost anterior falsificat într-una din modalitățile prevăzute de art. 288, 289 sau 290 C.p.

Așadar, în opinia instanței, nu se poate concepe existența unei infracțiuni de uz de fals, fără a exista o infracțiune de fals săvârșită anterior. În speță, instanța a apreciat deja că în cazul inculpatului D. M. nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată pentru motivele arătate mai sus.

În consecință, nici inculpații P. C., E. M., nu puteau, potrivit primei instanțe, săvârși infracțiunea de uz de fals prin folosirea facturilor și chitanțelor emise de către inculpatul D..

În consecință, în baza art. 11 pct. 2 lit. a C.p. rap. la art. 10 lit. d C.p., instanța a achitat pe inculpații P. C., E. M., sub aspectul săvârșirii în formă continuată a infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.

De asemenea, în sarcina inculpaților a fost reținută prin rechizitoriu și săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, care, potrivit art. 289 C.p. reprezintă falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări.

P. a apreciat, analizând elementele constitutive ale acestei fapte, că decontul de TVA, bilanțul contabil și balanța lunară de verificare sunt înscrisuri oficiale, deoarece sunt publicate de Ministerul Finanțelor Publice, organ inclus în enumerarea de la art. 145 C.p., iar după completare aceste documente au fost depuse la Administrația Finanțelor Publice, fiind înregistrate de către acest organ, astfel că a fost îndeplinită și condiția cerută de art. 150 alin. 2 teza a II-a C.p., anume ca înscrisul să aparțină unei unități menționate la art. 145 C.pen (f.39-40 rechizitoriu, vol. I d.u.p.).

Prima instanță nu a primit însă această argumentație. În primul rând, a reținut că un simplu formular necompletat, emis de către unitățile prevăzute la art. 145 C.p., formular ce urmează a fi completat ulterior de o persoană fizică sau juridică nu este înscris oficial în sensul art. 150 alin. 2 C.p.

Un argument evident în acest sens a fost, în opinia instanței, chiar incriminarea separată a falsului intelectual în acte contabile de prevederile art. 37 (art. 43 în actuala numerotare) din Legea nr. 82/1991. Astfel, s-a relevat că dacă legiuitorul ar fi privit documentele contabile (care se publică de către Ministerul Finanțelor și se completează de către societățile comerciale) ca înscrisuri oficiale, incriminarea completării inexacte a acestora de către cei care utilizează ar fi devenit superfluă, deoarece falsul intelectual era deja reglementat de disp. art. 289 C.p.

În ce privește chestiunea înregistrării acestora la Administrația Financiară, fapt care imprimă documentelor caracter de înscrisuri oficiale, instanța, în consonanță cu parchetul, a apreciat ca fiind corectă această susținere. Instanța a relevat însă că acest caracter oficial al documentelor menționate se dobândește abia de la data înregistrării lor la organele financiare, moment în care acestea au fost deja completate cu date nereale.

D. urmare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a C.p. rap. la art. 10 lit. d C.p. instanța a achitat pe inculpații P. C., E. M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 alin. 1 C.p.

Cu privire la infracțiunile de fals intelectual, prev. de art. 37 din Legea nr. 82/1991 (în actuala numerotare art. 43 din același act normativ) rap. la art. 289 C.p. și evaziune fiscală, prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 C.p., s-a relevat că acestea există și au fost săvârșite de către inculpații sus-menționați prin completarea inexactă a documentelor contabile și diminuarea obligațiilor fiscale față de stat pe baza acestor mențiuni.

O mențiune specială a fost făcută cu privire la inculpata E. M., care a solicitat încetarea procesului penal cu privire la aceste infracțiuni, apreciind că în cazul acestora ar fi intervenit prescripția răspunderii penale, deoarece de la data săvârșirii infracțiunilor (23.08.2001) ar fi trecut mai mult de 5 ani. Instanța nu a fost însă de acord decât în parte cu aceste susțineri.

Astfel, s-a precizat că este adevărat că termenul general de prescripție a răspunderii penale în cazul celor două infracțiuni este de 5 ani, conform art. 122 lit. d C.p. și este împlinit la acest moment. Însă, deoarece cu privire la inculpata E. M. acest termen a fost întrerupt în repetate rânduri conform art. 123 C.p., prima instanță a relevat că în cazul său ar putea fi incident doar termenul de prescripție specială prevăzut de art. 124 C.p., dar acest termen este de 7 ani și 6 luni pentru ambele infracțiuni și nu este împlinit în acest moment.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaților P. C., E. M. pentru cele două infracțiuni reținute în sarcina fiecăruia, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C.penal. Astfel, din analiza fișelor de cazier judiciare ale inculpaților a rezultat că aceștia nu sunt cunoscuți cu antecedente penale.

De asemenea, s-a relevat că faptele inculpaților sunt aproape identice, singurele diferențe fiind date de cuantumul diferit al TVA decontat de către aceștia. Toți cei 12 inculpați au achitat în cea mai mare parte prejudiciile provocate bugetului de stat și au cooperat cu organele judiciare, descriind modul de operare folosit. Un element care imprimă însă gravitate infracțiunilor săvârșite de aceștia este însă, în opinia primei instanțe de judecată, faptul că inculpații aveau cu toții o situație materială peste medie, fiind administratori de societăți comerciale, dar cu toate acestea, au înțeles să apeleze la o . subterfugii pentru a-și diminua obligațiile fiscale față de bugetul de stat. Totodată, inculpații nu au realizat pe deplin gravitatea faptelor săvârșite, după cum rezultă din declarațiile date în fața organelor judiciare, în care majoritatea au invocat lipsa cunoștințelor juridice (deși însăși calitatea acestora de administratori ai unor societăți comerciale exclude o asemenea posibilitate) sau au apreciat activitatea lor ca fiind legală.

Față de cele arătate, instanța a aplicat fiecăruia dintre inculpații P. C., E. M., câte o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru fiecare din cele două infracțiuni săvârșite (evaziune fiscală, prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 C.p. și fals intelectual, prev. de art. 37 (43) din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C.p.).

În baza art. 71 C.p., fiecăruia dintre inculpați i s-au interzis drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p., ca pedeapsă accesorie pe lângă fiecare din pedepsele principale aplicate.

Totodată, în baza art. 81 C.p. rap. la art. 71 alin. 5 C.p., apreciind în cazul fiecăruia dintre inculpații P. C., E. M., că scopul pedepselor poate fi atins și fără executarea efectivă a acestora, instanța a dispus suspendarea condiționată atât a executării fiecărei pedepse principale (două pedepse de 6 luni închisoare în cazul fiecărui inculpat) cât și a celor accesorii pe câte un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit conform art. 82 C.p.

Cu privire la ambele pedepse suspendate condiționat, fiecăruia dintre inculpați i s-au pus în vedere disp. art. 83-84 C.p. privind revocarea suspendării condiționate.

Referitor la aplicabilitatea Legii nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse în cazul de față, instanța a constatat mai întâi că infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 a fost exceptată în mod expres de la grațiere prin dispozițiile art. 4 alin. 2 lit. B pct. 7 din Legea 543/2002, astfel că în privința pedepsei de 6 luni închisoare aplicată fiecăruia dintre cei 12 inculpați pentru această faptă termenul de încercare nu va fi redus și va rămâne de 2 ani și 6 luni.

S-a relevat însă că situația este diferită cu privire la infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 37 (43) din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C.p. Astfel, potrivit disp. art. 4 alin. 2 lit. a pct. 36 din Legea nr. 543/2002, infracțiunea de fals intelectual incriminată de art. 289 C.p. este exceptată de la grațiere. Însă, infracțiunea de fals intelectual pentru care au fost condamnați inculpații P. C., E. M., este infracțiunea asimilată celei de fals intelectual prin dispozițiile art. 37 (43) din Legea nr. 82/1991, cu un conținut constitutiv și o situație premisă diferite de cele ale infracțiunii prevăzute de art. 289 C.p.

În același timp, infracțiunea prevăzută de art. 37 (43) din Legea nr. 82/1991 nu este inclusă printre infracțiunile exceptate de la grațiere prin dispozițiile art. 4 alin. 2 lit. B (care se referă la infracțiunile prevăzute în legi speciale) din Legea nr. 543/2002. D. urmare, s-a apreciat că a extinde dispozițiile art. 4 alin. 2 lit. A pct. 36 din Legea nr. 543/2002 și la o infracțiune al cărei conținut constitutiv este prevăzut de o lege specială, preluând din Codul penal doar denumirea și sancțiunea, ar înfrânge principiul general aplicabil în materia interpretării actelor normative, conform căruia o excepție este de strictă interpretare. De altfel, s-a relevat că și interpretarea literală a dispozițiilor legale menționate duce la aceeași concluzie, deoarece întregul punct A al art. 4 aliniatul 2 din Legea nr. 543/2002 se referă doar la infracțiuni prevăzute în Codul penal.

Față de cele arătate, instanța, în baza art. 1 și 2 din Legea 543/2002 a constatat în cazul fiecăruia dintre inculpații P. C., E. M., ca fiind grațiată integral și condiționat pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 37 (43) din Legea nr. 82/1991, iar în baza art. 120 alin. 2 C.p. a constatat că termenul de încercare al suspendării condiționate acordate cu privire la această pedeapsă se reduce la 2 ani.

În privința inculpaților menționați, instanța nu a putut proceda la contopirea pedepselor, deși sunt îndeplinite condițiile concursului de infracțiuni, conform art. 33 lit. a C.p., deoarece una dintre pedepsele aplicate este grațiată, iar contopirea nu poate avea loc decât între pedepse care ar putea fi puse în executare.

Pe latură civilă:

Instanța a constatat că pretențiile civile ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală față de inculpați și părțile responsabile civilmente sunt compuse din două categorii distincte de debite: cuantumul TVA dedus ilegal de aceștia și obligațiile fiscale accesorii (dobânzi și penalități) aplicate cu privire la aceste sume.

Astfel, instanța a constatat că sumele reprezentând TVA au fost plătite integral de către toți inculpații iar neplata decât în parte a obligațiilor fiscale accesorii se datorează nu relei-credințe din partea acestora, ci atitudinii părții civile, care nu a prezentat nici un moment o evidență clară cu privire la situația sumelor totale datorate de către fiecare inculpat, a tuturor plăților efectuate de aceștia și a sumelor rămase de recuperat. Practic, mai ales necomunicarea unei situații clare a plăților efectuate în cursul judecății de către inculpați a dus la o incertitudine evidentă cu privire la sumele datorate de către aceștia.

Procedând însă la sistematizarea tuturor plăților efectuate de către inculpați și părțile responsabile civilmente, conform dovezilor depuse la dosarul cauzei, instanța a constatat mai întâi că inculpații P. V., P. Z. N., S. S. P., T. D. A., A. L. și S. N. au achitat integral prejudiciul cauzat, pretențiile civile ale A.N.A.F. fiind rămase fără obiect.

În acest sens, instanța a reținut că inculpatul T. a achitat în cursul procesului penal sumele de 166 RON și 745 RON (f.201 vol. I dosar instanță), în total 911 RON, sumă ce acoperă pretențiile civile ale A.N.A.F. (f.11 vol. II dosar instanță), inculpatul P. a achitat suma de 1.089 RON (f.79 vol. II dosar instanță), care acoperă pretențiile părții civile (f.10 vol. II dosar instanță), inculpatul P. a achitat suma totală de 2.559 RON (f.485, 493 vol. I dosar instanță), care acoperă despăgubirile datorate A.N.A.F. (f.f.10 vol. II dosar instanță), inculpatul S. a achitat încă din data de 7.02.2006 (f.202-203 vol. I dosar instanță) suma de 4.364 RON solicitată de partea civilă la data de 23.04.2007 (f.11 vol. II dosar instanță), inculpata A. a achitat TVA dedusă nelegal încă din faza de urmărire penală (la data de 2.04.2003, f.105 vol. III d.u.p.), însă partea civilă a solicitat în continuare plata acestei sume (f.12 vol. II dosar instanță), iar cu privire la inculpatul S., A.N.A.F. a arătat că acesta a achitat integral sumele datorate (f.12 vol. II dosar instanță).

D. urmare, în baza art. 14 C.p.p.rap. la art. 346 C.proC.p., instanța a respins ca rămasă fără obiect acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva inculpaților P. V. în solidar cu partea responsabilă S.C. Provit 2001 S.R.L., P. Z. N. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. C. Construct S.R.L. (fostă S.C. Suplo Construct S.R.L.), S. S. P. în solidar cu partea responsabilă civilmente .., T. D. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. Silmar Import Export S.R.L., A. L. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. Lacto And S.R.L. și S. N. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. Orizont C. S.R.L., toți în solidar cu inculpatul D. M..

Cu privire la ceilalți inculpați, instanța a constatat că plățile efectuate de către aceștia nu au acoperit în totalitate obligațiile fiscale accesorii calculate de partea civilă.

În consecință, în baza art. 14 C.p.p.rap. la art. 346 C.p.p. cu referire la art. 998-999 C.civ. și art. 1000 alin. 3 C.civ., instanța a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. și a obligat în solidar pe inculpații E. M., D. M. și partea responsabilă civilmente S.C. Pan V. .. să achite părții civile A.N.A.F. suma de 1.209 RON cu titlu de despăgubiri civile (obligații fiscale accesorii).

În baza art. 14 C.p.p.rap. la art. 346 C.p.p. cu referire la art. 998-999 C.civ. și art. 1000 alin. 3 C.civ., instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. și a obligat în solidar pe inculpații Modval D. N., P. C., D. M. și partea responsabilă civilmente S.C. Parmo Construcții S.R.L. să achite părții civile A.N.A.F. suma de 929 RON cu titlu de despăgubiri civile (obligații fiscale accesorii).

Referitor la cererea de aplicare a sechestrului asigurator formulată de partea civilă, instanța a apreciat că luarea acestei măsuri nu are un caracter obligatoriu, după cum rezultă din dispozițiile art. 163 alin. 2 C.proC.p., care prevede că măsurile asigurătorii se pot lua asupra bunurilor inculpatului și părții responsabile civilmente până la concurența valorii probabile a pagubei.

D. urmare, instanța are un drept de apreciere cu privire la temeinicia aplicării sechestrului. În acest sens, instanța a considerat că măsura sechestrului poate fi luată fie atunci când cuantumul probabil al prejudiciului este foarte ridicat, tocmai pentru a se crea siguranța reparării sale, fie atunci când din atitudinea inculpaților și părților responsabile civilmente rezultă că aceștia nu ar dori să repare paguba cauzată (încearcă să își ascundă bunurile prin diverse operațiuni juridice, nu achită nici o sumă de bani în contul prejudiciului provocat, etc.).

În cauza de față, s-a relevat că elementele enumerate mai sus nu există însă. Astfel, s-a reținut că inculpații P. V., P. Z. N., S. S. P., T. D. A., A. L. și S. N. au achitat în totalitate prejudiciul cauzat, astfel că în privința lor cererea este complet lipsită de temei, iar ceilalți inculpați (cu excepția lui D. M.) au plătit cea mai mare parte din prejudiciu.

Totodată, sumele pe care aceștia le mai datorează au un cuantum redus (67 RON inculpatul S., 293 RON inculpata B., etc.), iar aplicarea unui sechestru pe toate bunurile mobile și imobile ale inculpaților și părților responsabile civilmente pentru astfel de sume apare ca vădit exagerată, mai ales în condițiile în care nu există suspiciuni în sensul că inculpații se vor sustrage de la plata despăgubirilor.

D. urmare, în baza art. 163 și urm. C.p.p., instanța a respins ca nefondată cererea formulată de partea civilă A.N.A.F. cu privire la instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților și părților responsabile civilmente.

În baza art. 191 alin. 1 C.p.p. inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare față de stat.

De asemenea, conform art. 191 alin. 3 C.p.p., inculpații E. M., B. E., S. B. C., Modval D. N., P. C. și Pârnescu G. au răspuns în solidar cu părțile responsabile civilmente pentru sumele reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, inculpații D. M., Pârnescu G., T. D., S. B. C., P. Z. N., Modval D. N., P. C., E. M., S. N., A. L., partea civilă Statul român prin A.N.A.F. și partea responsabilă civilmente S.C. C. CONSTRUCT S.R.L..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a II-a Penală la data de 26.03.2008 sub nr._ .

Prin decizia nr.130/A/31.03.2011 Tribunalul București, Secția a II-a penală a decis în temeiul art.379 alin.1 pct.2 lit.b C.p.p. admiterea apelurilor formulate de către P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucuresti, apelanții inculpati S. B. C., P. Z. N., Modval D. N., P. C., T. D. A., E. M., A. L., Pârnescu G., S. N., Dumitrecu M. și de către apelanta parte responsabila civilmente S.C. C. Construct SRL și partea civilă Statul român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentintei penale 2553/21.12.2007 pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr._, a desființat în totalitate hotărârea apelată și a trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Judecătoria Sectorului 4 București.

Împotriva acestei decizii au formulat recursuri P. de pe lângă Tribunalul București și inculpații D. M. și P. Z. N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia penală nr.447/R/29.02.2012 Curtea de Apel București, Secția a II-a Penală în temeiul art.385¹⁵ pct.2 lit.c C.p.p., a admis recursurile formulate de P. de pe lângă Tribunalul București, de recurenții inculpați D. M., P. Z. N. și S. S. P., a casat decizia penală nr.130/31.03.2011 și încheierea de ședință din data de 22.02.2011, pronunțate de Tribunalul București, Secția a II-a Penală, în dosarul nr._ și a trimis spre rejudecare apelurile aceleași instanțe, respectiv Tribunalul București.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a II-a penală la data de 26.03.2012 sub nr._ .

Analizând materialul probator administrat în cauză instanța de control judiciar a constatat că în mod judicios prima instanță a stabilit situația de fapt dedusă judecății reținând în sarcina inculpaților următoarele:

În data de 20.06.2001, inculpații Modval D. N. și P. C. au vândut S.C. Parmo Construcții S.R.L., administrată de către aceștia, câte un autovehicul Dacia 1307 cu prețul de 75.000.000 ROL, iar la data de 13.12.2002, inculpatul P. C. a mai vândut societății, un autoturism Daewoo Nubira la prețul de_ ROL

Inculpatul D. M. a emis inculpaților pentru fiecare tranzacție câte o factură fiscală în care se menționa în mod nereal că autovehiculele în cauză ar fi fost vândute S.C. Parmo Construcții S.R.L. de către S.C. MIRANGE 2000 SRL, facturi ce au fost înregistrate în contabilitatea S.C. Parmo Construcții S.R.L., iar cu ocazia întocmirii decontului de T.V.A. al societății aferent lunii iunie 2001, au obținut în mod nelegal o deducere de TVA în valoare de 23.949.587 ROL.

În mod judicios prima instanță a constată că în privința facturii fiscale conținând mențiuni nereale, emisă în luna decembrie 2002 pentru autoturismul Daewoo Nubira, cei doi inculpați nu au procedat la deducerea TVA în valoare de 55.882.352 ROL, deși actul menționat le-ar fi permis acest lucru, înregistrând-o însă în contabilitate.

Ulterior, la data de 28.12.2001, S.C. Pan V. .., reprezentată tot prin inculpata E. M., a achitat și diferența de 76.000.000 ROL, fiind încheiat cu acest prilej, pe un formular tipizat al B.P.R. contractul de vânzare-cumpărare al autoturismului respectiv, iar la aceeași dată inculpatul D. M. a emis pentru această tranzacție o factură fiscală fictivă în care se menționa în mod nereal că autovehiculul în cauză ar fi fost vândut S.C. Pan V. .. de către S.C. MIRANGE 2000 SRL, contra sumei de 76.000.000 ROL.

Factura respectivă a fost înregistrată în contabilitatea S.C. Pan V. .. iar cu prilejul întocmirii decontului de T.V.A. al societății pe luna decembrie 2001, s-au diminuat în mod nelegal obligațiile fiscale ale societății față de bugetul de stat cu suma de 12.134.454 ROL, reprezentând T.V.A. de rambursat, aferentă facturii emise de inculpatul D. M..

Inculpatul D. M. a emis pentru justificarea facturii respective un număr de 5 chitanțe fiscale, înregistrate și acestea în contabilitatea S.C. Pan V. .., din care rezultă că S.C. Mirange 2000 S.R.L. ar fi primit din partea S.C. Pan V. .. suma de 76.000.000 ROL cu titlu de preț al autoutilitarei menționate.

Tribunalul a constatat că, în mod corect prima instanță a înlăturat apărările apelantei inculpate vizând neimplicarea în comiterea ilicitului penal dedus judecății întrucât nu a semnat facturile de achiziție nr._/28.12.201 și nr._/28.12.2001, antecontractul de vânzare-cumpărare, chitanțele care atestă plata prețului și nici nu a operat înregistrarea acestor documente în registrul jurnal, nu a întocmit balanțe de verificare sau deconturi de TVA, contabilitatea sintetică fiind întocmită de către S.C. MOPAN C. S.R.L.. instanța de fond relevând în mod corect că firma de contabilitate a efectuat toate operațiunile contabile conform actelor ce i s-au pus la dispoziție, neavând cum să stabilească dacă aceste acte, în speță facturi și chitanțe fiscale au un conținut real sau nu.

În ceea ce privește motivul de apel formulat de apelantul inculpat P. C., potrivit căruia operațiunea comercială imputată este una reală și nu fictivă întrucât în realitate proprietatea autovehiculelor în cauză a fost transferată de la o persoană fizică, la o persoană juridică, respectiv S.C. MIRANGE 2000 IMPEX S.R.L. iar ulterior la o a doua persoană juridică, cea aparținând inculpatului și că, în consecință, nu a existat o intenție în comiterea faptelor deduse judecații întrucât singurul mobil care a condus inculpatul a fost nevoia de a evidenția achiziționarea bunului printr-un document justificativ, respectiv o factură fiscală, tribunalul a relevat că nu a fost încheiat nici un înscris care să ateste un transfer de proprietate din patrimoniul persoanelor fizice proprietare ale autovehiculelor în cauză și S.C. MIRANGE 2000 IMPEX S.R.L., nu există nicio rațiune pentru achitarea unui comision aferent fiecărei tranzacții pretins realizate între societățile inculpaților și S.C. MIRANGE 2000 IMPEX S.R.L. și nici nu s-ar putea reține faptul că inculpații au crezut că plata TVA-ului aferent tranzacției va fi efectuată de S.C. MIRANGE 2000 IMPEX S.R.L. în condițiile în care singura sumă plătită în mod real S.C. MIRANGE 2000 IMPEX S.R.L. era un comision care potrivit declarației apelantului inculpat D. M. avea o valoare cuprinsă între 5-10% din cuantumul TVA (f 36 d.u.p. vol. cu rechiz).

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor imputate inculpaților instanța de control judiciar a constatat că potrivit disp. art.13 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, publicată în M.O.F. nr. 299 din 24.10.1994 „fapta de a nu evidenția prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime sau în parte, veniturile realizate ori de a înregistra cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, dacă au avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului, taxei și a contribuției, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amendă de la 1.000.000 la 10.000.000 ROL.”

Dispoziția legală anterior menționată a fost modificată la data de 29.07.2003 legea cadru vizand combaterea evaziunii fiscale fiind republicată în MOF nr.545 din 29.07.2003.

Potrivit noului text legal, respectiv art. 11 „constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte:

a) sustragerea de la plata obligațiilor fiscale prin neînregistrarea unor activități pentru care legea prevede obligația înregistrării sau prin exercitarea de activități neautorizate, în scopul obținerii de venituri;

b) sustragerea în întregime sau în parte de la plata obligațiilor fiscale, în scopul obținerii de venituri, prin nedeclararea veniturilor impozabile, ascunderea obiectului ori a sursei impozabile sau taxabile ori prin diminuarea veniturilor ca urmare a unor operațiuni fictive;

c)omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în acte contabile sau în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori înregistrarea de operațiuni sau cheltuieli nereale, în scopul de a nu plăti ori a diminua impozitul, taxa sau contribuția;

d) organizarea și conducerea de evidențe contabile duble, alterarea sau distrugerea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau alte mijloace de stocare a datelor, în scopul diminuării veniturilor sau surselor impozabile;

e) emiterea, distribuirea, cumpărarea, completarea ori acceptarea cu știință de documente fiscale false.

Tentativa se pedepsește”.

De asemenea s-a constatat că la data de 01.06.2002 a fost publicată în Monitorul Oficial, Legea nr.345/2002 privind taxa pe valoare adăugată ce stipulează în art.36 că „determinarea cu rea-credință de către persoane impozabile a sumei taxei pe valoarea adăugată derambursat și obținerea nelegală, în acest fel, a unor sume de bani de la organele fiscale constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 7 ani”.

Actul normativ a fost abrogat de Codul fiscal 2003 la data de 01.01.2004.

Prin art.8 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial nr.672 din 27.07.2005 s-a prevăzut că „constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 3 ani la 10 ani și interzicerea unor drepturi stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat.”

Potrivit art.9 al.1 lit.c din aceeați lege cadru „constituie infracțiunea de evziune fiscală și se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.” Potrivit art.10 din aceeași lege „în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amenda. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar. Dispozitiile prevăzute la alin.1 nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile alin.1”.

De asemenea potrivit art.215 al.1, 2 C.p. „inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 12 ani. Înșelăciunea săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni”.

În mod evident din momentul comiterii infracțiunilor deduse judecății de către inculpați și până în prezent a existat o succesiune de legi în timp, faptele nefiind dezincriminate însă în niciun moment al acestei perioade. În identificarea legii penale mai favorabile tribunalul a avut în vedere normele care au incriminat actul de conduită imputat inculpaților, motiv pentru care într-o etapă preliminară a acestui silogism juridic au trebuit să fie stabiliți termeni supuși comparației în vederea identificării normei legale mai favorabile.

S-a constatat astfel că la data comiterii faptei, data epuizării în cazul în care se reține în sarcina inculpaților o infracțiune continuată, unitate legală, în vigoare, era în vigoare Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, publicată în MOF nr. 299 din 24.10.1994 ce prevedea în cuprinsul art.13 că „fapta de a nu evidenția prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime sau în parte, veniturile realizate ori de a înregistra cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, dacă au avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului, taxei și a contribuției, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amendă de la 1.000.000 la 10.000.000 ROL.”

Instanța de apel a apreciat că acesta este textul legal care trebuie avut în vedere inițial și nu disp. art.215 C.p. întrucât infracțiunea de evaziune fiscală deși constituie o formă de inducere în eroare a organelor fiscale prin prezentarea ca adevărată a unei operaiuni comerciale fictive, în cazul de față, în scopul de a se obține pentru sine un folos material injust, este incriminată separat, art.13 anterior citat având caracterul unei norme speciale, infracțiunea de înșelăciune constituind norma cu caracter general.

De asemenea s-a constatat că la data de 01.06.2002 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr.345/2002 privind taxa pe valoare adăugată ce stipulează în art.36 că „determinarea cu rea-credință de către persoane impozabile a sumei taxei pe valoarea adăugată de rambursat și obținerea nelegală, în acest fel, a unor sume de bani de la organele fiscale constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 7 ani”, însă în opinia instanței de control judiciar nici această dispoziție legală nu trebuie avută în vedere în stabilirea legii penale mai favorabile întrucât norma legală vorbește despre obținerea prin rambursare a unor sume de bani de la organele fiscale, or în cauză prejudicierea bugetului consolidat al statului a fost făcută prin compensare. În mod evident dispoziția legală nu poate fi interpretată in extenso întrucât s-ar aduce atingere principiului legalității incriminării, recunoscut atât de art.2 C.p. cât și art.7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Legea nr. 87/1994 a fost modificată la data de 29.07.2003 legea cadru vizand combaterea evaziunii fiscale fiind republicată în MOF nr.545 din 29.07.2003.

Potrivit noului text legal, respectiv art. 11 „constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte: (...)

c) omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în acte contabile sau în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori înregistrarea de operațiuni sau cheltuieli nereale, în scopul de a nu plăti ori a diminua impozitul, taxa sau contribuția; (...)”.

Potrivit art.9 al.1 lit.c din aceeași lege cadru „constituie infracțiunea de evziune fiscală și se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.”

În opinia tribunalului art.9 al.1 lit.c din Legea nr.241/2005 nu trebuie avut în vedere în stabilirea legii penale mai favorabile întrucât stabilirea cu rea-credință a taxelor având ca rezultat obținerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de compensări datorate bugetului general consolidat realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art.8 din Legea nr.241/2005, dispoziție specială față de art.9 al.1 lit.c din aceeași lege cadru.

În consecință în identificarea normei penale mai favorabile au fost avute în vedere disp. art.13 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, publicată în MOF nr. 299 din 24.10.1994, art. 11 al.1 lit.c din Legea nr. 87/1994 a fost modificată la data de 29.07.2003 legea cadru vizand combaterea evaziunii fiscale fiind republicată în MOF nr.545 din 29.07.2003 și art.8 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial nr.672 din 27.07.2005.

S-a precizat că față de limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor în cadrul normelor legale anterior menționate, în mod evident legea penală mai favorabilă inculpaților o constituie art.13 din din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, publicată în MOF nr. 299 din 24.10.1994 care prevede că infracțiunea se sancționează cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amendă de la 1.000.000 la 10.000.000 ROL.”

Tribunalul apreciind că faptele a căror săvârșire se impută inculpaților nu ar fi putut fi încadrate în disp. art.9 al.1 lit.c din Legea nr.241/2005, în mod evident nu a avut în vedere nici cauzele de impunitate sau de reducere a pedepsei reglementate de art.10 din această lege.

S-a arătat că în sensul celor de mai sus s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin Decizia nr.8/21.01.2008 a statuat că, în cazul faptelor săvârșite sub imperiul Legii nr.87/1994 și al judecății lor după . Legii nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, pot beneficia de cauzele de impunitate sau de reducere a pedepsei reglementate de art.10 din această lege numai cei în sarcina cărora s-a reținut, prin aplicarea art.13 din Codul penal, săvârșirea unei infracțiuni de evaziune fiscală prev. de art.9 din Legea nr.241/2005.

Pentru aceste motive instanța de control judicar a apreciat a fi neîntemeiat motivul de apel invocat de apelantul-inculpat P. C., privind criticarea soluției primei instanțe de judecată de respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice în infr. prev. de art.9 al.1 lit.c din Legea nr.241/2005 întrucât deși limita maximă a pedepsei stabilite de legiuitor este superioară celei prev. de art.13 din Legea nr.87/1994 în cauză erau incidente disp. art.10 din Legea nr.241/2005, față de faptul că nu era cunoscut cu antecedente penale și achitase integral prejudiciul reținut în actul de sesizare a instanței care are o valoare inferioară limitei de 50.000 Euro.

Pentru motivele expuse anterior tribunalul a pronunțat soluția menționată anterior.

Referitor la împlinirea în cauză a termenului prescripției speciale a răspunderii penale, tribunalul a constatat că potrivit art. 121 al.1 C.p. prescripția înlătură răspunderea penală iar potrivit art. 122 al.1 lit.d C.p. termenul de prescripție a răspunderii penale pentru persoana fizică este de 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani.

Termenul se socotește de la data săvârșirii infracțiunii. În cazul infracțiunilor continue termenul curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii, iar în cazul infracțiunilor continuate, de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni.

De asemenea potrivit art. 123 C.p. „cursul termenului prescripției prevăzute în art. 122 se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal. După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție. Întreruperea cursului prescripției produce efecte față de toți participanții la infracțiune, chiar dacă actul de întrerupere privește numai pe unii dintre ei” iar potrivit art.124 C.p. prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut în art. 122 este depășit cu încă o dată.

S-a constatat că at.124 C.p. a fost modificat prin Legea nr.63/2012 în reglementarea anterioară având următorul conținut „prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut în art. 122 este depășit cu jumătate”.

Prin decizia nr. 1092 din 18 decembrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 124 C.p. publicată în Monitorul Oficial nr. 67/2013 s-a constatat că prevederile art.124 din Codul penal, care constituie obiectul excepției de neconstitutionalitate formulate direct de Avocatul Poporului, sunt constitutionale în măsura în care nu împiedică aplicarea legii penale mai favorabile faptelor săvârșite sub imperiul legii vechi.

Pentru a decide astfel instanța de contencios constituțional a relevat că prescripția specială este o cauză care înlătură răspunderea penală, fiind astfel evident că împlinirea sa sub imperiul legii vechi este mai favorabilă decât împlinirea prevăzută de legea nouă, deoarece aceasta din urmă mărește intervalul de timp ce poate genera neaplicarea unei pedepse.

Altfel spus, s-a precizat că termenul de prescripție specială prevăzut de legea veche are valențe constituționale în măsura în care ultraactivează aplicându-se faptelor comise sub imperiul sau și care, în acord cu principiul securității juridice, nu au fost judecate definitiv până la apariția legii noi.

În concluzie, Curtea Constituțională a constatat că normele legale criticate sunt constituționale în măsura în care nu împiedică aplicarea legii penale mai favorabile faptelor săvârșite sub imperiul legii vechi.

În consecință, instanța de control judiciar a constatat că în prezenta cauză s-a împlinit termenul prescripției speciale (7 ani și 6 luni) în cazul fiecărui inculpat, motiv pentru care în baza art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 al.1 lit.g C.p.p. a încetat procesul penal față de inculpații T. D.-A., P. V., A. L., S. B., P. Z. N., B. E., Modval D.-N., P. C., Pârnescu G., S. N., S. S.-P. sub aspectul săvârșirii infr. prev. de art.13 din legea nr.87/1994 cu aplic. art.13 C.p. ca urmare a împlinirii termenului prescripției speciale a răspunderii penale.

În ceea ce o privește pe apelanta inculpată E. M. care a solicitat continuarea procesului penal potrivit art.13 C.p.p., instanța de apel a constatat pentru motivele expuse anterior că situația de fapt reținută de prima instanță este corectă, constituie infracțiunea de evaziunea fiscală prev. de art.13 din Legea nr.87/1994 cu aplic. art.13 C.p., prezentând gradul de pericol social al unei infracțiuni. Valoarea TVA aferenta tranzacției în cauză nu este modică iar faptul ca apelanta inculpată este absolventă de studii superioare face și mai reprobabilă conduita avută.

Pentru aceste considerente, în baza art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 al.1 lit.g C.p.p. și a art.13 al.3 C.p.p. tribunalul a încetat procesul penal față de inculpata E. M. sub aspectul săvârșirii infr. prev. de art.13 din legea nr.87/1994 cu aplic. art.13 C.p. ca urmare a împlinirii termenului prescripției speciale a răspunderii penale.

Sub aspectul laturii civile tribunalul a constatat că în mod corect prima instanță a reținut cu privire la inculpații P. C. și E. M., că plățile efectuate de către aceștia nu au acoperit în totalitate obligațiile fiscale accesorii calculate de partea civilă.

În consecință, în mod temeinic, în baza art. 14 C.p.p.rap. la art. 346 C.p.p. cu referire la art. 998-999 C.civ. și art. 1000 alin. 3 C.civ., instanța a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. și a obligat în solidar pe inculpații E. M., D. M. și partea responsabilă civilmente S.C. Pan V. .. să achite părții civile A.N.A.F. suma de 1.209 RON cu titlu de despăgubiri civile (obligații fiscale accesorii).

De asemenea, în mod corect în baza art. 14 C.p.p.rap. la art. 346 C.p.p. cu referire la art. 998-999 C.civ. și art. 1000 alin. 3 C.civ., instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. și a obligat în solidar pe inculpații Modval D. N., P. C., D. M. și partea responsabilă civilmente S.C. Parmo Construcții S.R.L. să achite părții civile A.N.A.F. suma de 929 RON cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând obligații fiscale accesorii.

În ceea ce privește soluția de respingere a cererii de luare a măsurii asigurătorii a sechestrului asigurator formulată de apelanta partea civilă, s-a arătata de către Tribunal că în mod corect prima instanță a considerat că măsura sechestrului poate fi luată fie atunci când cuantumul probabil al prejudiciului este foarte ridicat, tocmai pentru a se crea siguranța reparării sale, fie atunci când din atitudinea inculpaților și părților responsabile civilmente rezultă că aceștia nu ar dori să repare paguba cauzată (încearcă să își ascundă bunurile prin diverse operațiuni juridice, nu achită nici o sumă de bani în contul prejudiciului provocat, etc.).

S-a menționat că în cauza de față, inculpații P. V., P. Z. N., S. S. P., T. D. A., A. L. și S. N. au achitat în totalitate prejudiciul cauzat, iar ceilalți inculpați (cu excepția lui D. M.) au plătit cea mai mare parte din prejudiciu.

În consecință deși potrivit art.11 din Legea nr.241/2005 în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurii asigurătorii este obligatorie, normă procesual penală de imediată aplicabilitate, astfel cum corect a învederat Ministerul Public, tribunalul a constatat că luarea măsurii asigurătorii constituie un control al folosinței bunurilor în sensul art.1 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru Apărarea Dreptiurilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ingerință care pentru a fi convențională trebuie să fie o măsură necesară într-o societate democratică exstând un just echilibru între sopul legitim urmărit (protejarea intereselor patrimoniale ale statului) și mijloacele avute în vedere pentru atingerea acestui scop.

În consecință, pentru motivele expuse de prima instanță de judecată și însușite de către instanța de control judiciar, tribunalul a apreciat că nu se impune luarea măsurii asigurătorii în cauză.

Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art.379 pct.1 lit.b C.p.p. a respins apelul formulat de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Împotriva acestei decizii au formulat recursuri, recurenții-inculpați E. M., P. C., și recurenta-parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală.

În motivarea recursului formulat, recurenta-inculpată E. M. a criticat soluția instanței de apel, sub aspectul nelegalității învederând instanței de control judiciar faptul că în mod eronat s-a dispus condamnarea sa pentru săvârșirea infr. prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 C.p. în cauză împunându-se pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul disp. art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.b C.p.p.

Astfel, arată recurenta că fapta imputată nu este prevăzută de legea penală în vigoare la momentul presupusei infracțiuni, având în vedere modificările legislative intervenite pe parcursul soluționării procesului penal, astfel încât norma incriminatoare ce trebuie avută în vedere și care nu reține fapta ca fiind infracțiune este cea publicată în M.O. nr. 299/24.10.1994, în vigoare la data de 28.12.2001.

Arată în continuare recurenta-inculpată că instanța de apel nu a reținut că societatea pe care o administra nu datora T.V.A. în luna ianuarie și nici în perioada ce a urmat, soldul ei de deducere a T.V.A., era permanent excedentar, neexistând interes de diminuare a fiscalității, astfel încât lipsește intenția ca element constitutiv al infracțiunii. Mai mult, nu a făcut cerere de restituire a T.V.A.-ului, plătit efectiv, real, către S.C. MIRANGE, dar a sporit veniturile bugetare prin calcularea și plata T.V.A.-ului aferent comisionului de intermediere, ce trebuia vărsat de firma de intermediere, ca și T.V.A.-ul aferent prețului autovehiculului.

Referitor la latura obiectivă a infracțiunii arată că nu sunt întrunite elementele constitutive, întrucât nu a semnat facturile de achiziție, antecontractul de vânzare-cumpărare, chitanțele care atestă plata prețului și nici nu a operat înregistrarea acestor documente în registrul jurnal, nu a întocmit balanțe de verificare sau deconturi de TVA întrucât contabilitatea sintetică a fost întocmită de către S.C. MOPAN C. S.R.L., astfel încât nu are calitatea de subiect activ al infracțiunii, respectiv nu are calitatea de persoană care întocmește acte contabile sau alte documente legale.

Arată că existența infracțiunii mai este condiționată de înregistrarea unor „cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale”, ori în speță toate operațiunile au fost reale, astfel încât rezultatul evazionist prevăzut de lege nu este realizat.

Precizează că toate aceste aspecte reieșeau din probele administrate asupra cărora instanța de apel nu s-a pronunțat, deși erau de natură să influențeze soluția procesului, ca de altfel și obiecțiunile formulate de inculpată cu referire la concluziile expertizei contabile efectuate în speță, acesta fiind un alt motiv de recurs.

Un alt motiv de recurs vizează soluționarea greșită a acțiunii civile, în sensul că nu s-a observat că inculpata a achitat toate sumele datorate bugetului de stat, aceasta fiind o condiție prealabilă pentru ca societatea sa, să poată fi radiată, așa cum s-a întâmplat.

Recurenta-inculpată a mai invocat faptul că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, întrucât deși a solicitat continuarea procesului penal și achitarea sa, aceste aspecte nu au fost analizate de către instanța de apel, fiindu-i astfel încălcate drepturile constituționale precum și cele prevăzute de CEDO.

Ultimul motiv de recurs vizează faptul că judecătorii instanței de apel au comis un exces de putere trecând în domeniul altei puteri constituite în stat, atunci când au analizat problema aplicării legii penale în timp, eludând faptul că legea penală se aplică numai pentru viitor, care reprezintă regula, excepția fiind chestiunea aplicării legii penale mai favorabile. În aceste fel, arată recurenta, nu s-a observat că redactarea normei sancționatorii din anul 1994 nu implica încadrarea faptei ca infracțiune, acordându-se importanță nu anțărilor ulterioare ale Legii nr. 87/1994, care însă erau valabile numai pentru viitor.

În motivarea recursului formulat de recurentul-inculpat P. C. s-a criticat decizia penală recurată sub aspectul legalității și temeiniciei, solicitându-se instanței de control judiciar admiterea recursului formulat, casarea în parte a deciziei penale recurate și rejudecând în fond acțiunea civilă, exonerarea inculpatului de plata sumei de 929 lei, reprezentând despăgubiri civile, respectiv obligații fiscale accesorii, precum și de plata cheltuielilor judiciare în sumă de 500 lei, către stat, întrucât a achitat prejudiciul reținut în sarcina sa în cuprinsul actului de sesizare iar precizările ulterioare ale părții civile nu puteau fi luate în considerare, întrucât sunt ulterioare momentului stabilit de art.15 C.p.p., sunt contradictorii și nu au fost stabilite printr-o metodă științifică.

Recursul formulat de recurenta-parte civilă Statul român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, nu a fost motivat.

Examinand decizia atacata, pe baza actelor si lucrărilor dosarului, a criticilor formulate, precum si din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art. 385/6 alin.2 C.p.p., Curtea constata urmatoarele:

Referitor la recursul declarat de recurenta-inculpată E. M., Curtea va examina motivele de recurs vizând latura penală a cauzei, împreună, întrucât, chiar din cuprinsul lor, rezultă că sunt într-o strânsă legătură, și într-o relație de interdependență, care determină analiza globală și nu separată a argumentelor invocate.

Astfel, deși recurenta solicită pe de o parte, achitarea sa pentru săvârșirea infr. prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 C.p. în temeiul disp. art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.b C.p.p., arătând că a fost condamnată pentru o faptă care la momentul reținut în rechizitoriu, respectiv, la data de 28.12.2001, nu era prevăzută ca infracțiune, pe de altă parte, solicită a se avea în vedere tocmai dispozițiile Legii nr. 87/1994, în forma inițială, astfel cum a fost publicată această lege în M.Of. al României, nr. 299/24.10.1994.

În aceste condiții este evidentă confuzia în care se află recurenta în susținerea primului motiv de recurs.

Mai mult, deși temeiul de drept al achitării este menționat ca fiind art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.b C.p.p., în realitate ceea ce se învederează este neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 C.p., detaliindu-se atât în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa intenției, cât și latura obiectivă, lipsa elementului material, în varianta din norma incriminatorare, dar și lipsa calității de subiect calificat a inculpatei, caz de achitare care se încadrează în disp. art. art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d C.p.p.

De altfel aceleași argumente, dar într-o altă formă au fost susținute de inculpată, atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel, care, contrar criticilor din cadrul celui de al doilea motiv de recurs, referitor la neanalizarea probelor, precum și din cadrul celui de al treilea motiv de recurs, referitor la nemotivarea deciziei recurate, a precizat că își însușește argumentele primei instanțe în ceea ce privește situația de fapt reținută în sarcina acestei inculpate, situație de fapt, care la rândul ei are la bază o amplă analiză a probelor administrate în cauză, efectuată în considerentele sentinței de fond, care au coincis cu opinia judecătorilor din completul de apel.

În aceste împrejurări, este evident că pentru a corespunde exigențelor unei motivări corespunzătoare cerințelor legale a căror încălcare se invocă, instanța de apel, nu era obligată să efectueze o proprie analiză a probelor administrate în cauză, vizând-o pe inculpata E. M., referirea la argumentele judecătorului fondului și prezentarea situației de fapt, sintetizată, fiind suficiente în opinia Curții, pentru a permite eventuala cenzurare a deciziei recurate.

Așadar, Curtea constată nu numai că motivarea există și este pertinentă în argumentele prezentate, dar și că prin această motivare s-a dat curs cererii inculpatei de continuare a procesului penal, fiind prezentate considerentele pentru care în cauză nu a fost pronunțată o soluție de achitare, indiferente de temeiul de drept, în apel, inculpata invocând alte temeiuri de achitare, decât cel invocat în recurs, și anume, art. 10 lit. d sau lit. b ind. 1 C.p.p., în apel, iar în recurs, art. 10 lit. b C.p.p., cu argumente pentru incidența disp. art. 10 lit. d C.p.p.

Astfel, ambele instanțe au reținut că la data de 23.08.2001, între S.C. Pan V. .., administrată la acel moment de inculpata E. M. și martorul L. A.-M. s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la autoutilitara Dacia 1305 cu numărul de înmatriculare_, convenție prin care S.C. Pan V. .. s-a obligat să cumpere autovehiculul menționat, în schimbul sumei de 2.000 USD, primind folosința acestuia de la acel moment (f.362-363, vol. IX d.u.p.).

La acea dată s-a achitat suma de 800 USD, urmând ca restul de 1200 USD să fie achitat în rate lunare.

Totodată, în apel, inculpata a fost reaudiată, potrivit disp. art.378 al.2 C.p.p., ocazie cu care aceasta a avut posibilitatea a învedera tribunalului aspectele pe care le considera utile justei soluționări a cauzei. (f.68, vol.4 dos inst.).

Astfel, Tribunalul a constată că, în mod corect prima instanță a înlăturat apărările apelantei inculpate vizând neimplicarea în comiterea ilicitului penal dedus judecății întrucât nu a semnat facturile de achiziție nr._/28.12.201 și nr._/28.12.2001, antecontractul de vânzare-cumpărare, chitanțele care atestă plata prețului și nici nu a operat înregistrarea acestor documente în registrul jurnal, nu a întocmit balanțe de verificare sau deconturi de TVA, contabilitatea sintetică fiind întocmită de către S.C. MOPAN C. S.R.L., precizându-se că instanța de fond a relevat în mod corect că firma de contabilitate a efectuat toate operațiunile contabile conform actelor ce i s-au pus la dispoziție, neavând cum să stabilească dacă aceste acte, în speță facturi și chitanțe fiscale au un conținut real sau nu.

Totodată, în decizia recurată se arată că: „În ceea ce o privește pe apelanta inculpată E. M. care a solicitat continuarea procesului penal potrivit art.13 C.p.p., instanța de apel constată pentru motivele expuse anterior că situația de fapt reținută de prima instanță este corect reținută, constituie infracțiunea de evaziunea fiscală prev. de art.13 din Legea nr.87/1994 cu aplic. art.13 C.p., prezentând gradul de pericol social al unei infracțiuni. Valoarea TVA aferenta tranzacției în cauză nu este modică iar faptul ca apelanta inculpată este absolventă de studii superioare face și mai reprobabilă conduita avută.”

Așadar, criticileînvederate în cadrul motivelor de recurs vizând latura penală a cauzei, vor fi cenzurate ca nefondate de către Curte, care la rândul ei este de acord atât cu situația de fapt reținută în sarcina inculpatei, cât și cu încadrarea juridică a acestei situații de fapt, astfel cum a fost stabilită de instanța de apel, în urma aplicării disp. art. 334 C.p.p.

Susținerile recurentei-inculpate vizând neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii pentru care a fost condamnată, nu se mai impun a fi analizate de către Curte, în condițiile în care deși recurenta reproduce la pag. 4 din motivele de recurs, textul incriminator al art. 13 din Legea nr. 87/1994, în forma în vigoare la momentul săvârșirii faptei, susține că fapta nu era prevăzută ca infracțiune la data de 28.12.2001, ceea ce atrage aplicarea disp. art. 10 lit. b C.p.p., în opinia sa.

De altfel, așa cum rezultă din cele de mai sus, ambele instanțe, de fond și de apel, au făcut precizări vizând întrunirea în speță a elementelor constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală reținută în sarcina inculpatei E. M..

Curtea constată că în esență, recurenta-inculpată E. M. se prevalează în apărarea pe care a înțeles să o susțină de împrejurarea că nu ea a fost cea care efectua contabilitatea societății a cărei administratoră era, ci o firmă de contabilitate, astfel încât eventualele nereguli în actele contabile nu-i pot fi imputate.

În condițiile în care respectiva firmă de contabilitate a procedat la efectuarea contabilității societății administrate de recurenta-inculpată în baza unui contract încheiat în acest sens cu aceasta, este evident că asemenea susțineri se impun a fi înlăturate, cu atât mai mult cu cât recurenta-inculpată își însușea rezultatul situației contabile astfel efectuate, conformându-se concluziilor privind atât câștigurile, cât și plățile, reieșite din această evidență.

În ceea ce privește motivul de recurs vizând așa zisul exces de putere comis de judecătorii din apel, Curtea îl va înlătura ca nefondat, întrucât analiza efectuată de instanța din apel, privind stabilirea legii penale mai favorabile, nu reprezintă trecerea în domeniul unei alte puteri constituite în stat, recurenta-inculpată neprecizând care anume ar fi această putere, legislativă sau executivă, deducându-se din argumentele invocate că s-ar face referire la puterea legislativă.

Astfel, instanța de apel nu a făcut altceva decât să prezinte succesiunea în timp, de la momentul epuizării infracțiunii de evaziune fiscală, până la momentul soluționării apelului, a textelor de lege incriminatoare, cu modificările și republicările aferente, o asemenea analiză nereprezentând nici măcar propuneri „de lege ferenda”.

Curtea observă nu numai că au fost respectate drepturile procesuale ale inculpatei, aplicându-se principiul legii penale mai favorabile, prev. de art. 13 C.p., dar și că a fost respectat principiul neretroactivității legii penale prev. de art. 11 C.p., contrar susținerilor recurentei, care, așa cum s-a precizat anterior, sunt pline de contradicții flagrante și solicitări neîntemeiate.

Se mai cuvine precizat, referitor la cazurile de casare invocate de către recurenta-inculpată E. M., respectiv cele prev. de art. 385 ind. 9 al. 1 pct. 9 (nemotivarea deciziei recurate), pct. 10 teza a doua (nepronunțarea pe unele probe administrate), pct. 18 (eroare gravă de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare) și pct. 19 C.p.p., (când judecătorii de fond au comis un exces de putere, în sensul că au trecut în domeniul altei puteri constituite în stat), că au fost abrogate prin Legea nr. 2/2013 privind unele masuri pentru degrevarea instantelor judecatoresti, precum si pentru pregatirea punerii in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 89 din 12 februarie 2013, așa cum rezultă din prevederile Secțiunii I, art. I, pct. 14 și 16 din această lege.

Mai mult, potrivit art. II alin. 1 din aceiași Secțiune: „Dispozitiile privind cazurile de casare prevazute in Codul de procedura penala, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, in forma anterioara intrarii in vigoare a prezentei legi, raman aplicabile cauzelor penale aflate in curs de judecata in recurs, inclusiv celor aflate in termenul de declarare a recursului.”, acest text de lege nefiind aplicabil în cauza de față, întrucât decizia recurată a fost pronunțată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, astfel încât în speță sunt aplicabile disp. art. 385 ind. 9 C.p.p., așa cum au fost modificate prin legea arătată.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la latura civilă a cauzei, invocat de către recurenta-inculpată E. M., Curtea îl va analiza împreună cu recursul declarat de recurentul-inculpat P. C., întrucât vizează aceleași aspecte.

Partea vătămată Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă împotriva inculpaților, arătând că solicită suma de 9.108.771 ROL cu titlu de dobânzi și penalități de întârziere de la inculpatul T. D. A. în solidar cu S.C. Silmar Import Export S.R.L., suma de 44.881.511 ROL dobânzi și penalități de întârziere de la inculpații Modval D. N. și P. C., ambii în solidar cu S.C. Parmo Construct S.R.L., suma de 15.542.988 ROL dobânzi și penalități de întârziere de la inculpatul Pârnescu G. în solidar cu S.C. B. ..L., suma de 43.633.472 ROL dobânzi și penalități de întârziere de la inculpatul S. S. P. în solidar cu .. și suma de 7.348.152 ROL și penalități de întârziere de la inculpatul S. N. în solidar cu S.C. Orizont .. (f.80-82, vol. I dosar instanță).

Printr-o cerere precizatoare depusă la termenul din 5.09.2006, Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat următoarele:

-obligarea inculpaților P. V. în și D. M. în solidar cu S.C. Provit 2001 S.R.L. la plata sumei de 47.899.160 ROL TVA dedus ilegal în luna iulie 2002, și obligații fiscale accesorii;

-obligarea inculpaților S. B. C. și D. M. în solidar cu S.C. Olimp Prod Exim S.R.L. la plata sumei de 9.500.000 ROL cu titlu de TVA dedus ilegal în luna octombrie 2001 și obligații fiscale accesorii;

-obligarea inculpaților P. Z. N. și D. M. în solidar cu S.C. Suplo Construct S.R.L. la plata sumei de 22.033.613 ROL cu titlu de TVA dedus nelegal în luna octombrie 2001 și obligații fiscale accesorii;

-obligarea inculpaților B. E. și D. M. în solidar cu .. la plata sumei de 15.966.387 ROL cu titlu de TVA dedus nelegal în luna septembrie 2002 și obligații fiscale accesorii;

-obligarea inculpaților E. M. și D. M. în solidar cu S.C. Panvitan .. la plata sumei de 12.134.454 ROL cu titlu de TVA dedus nelegal în luna decembrie 2001 și obligații fiscale accesorii;

-obligarea inculpaților A. L. și D. M. în solidar cu S.C. Lacto And S.R.L. la plata sumei de 35.126.000 ROL cu titlu de TVA dedus nelegal în luna martie 2001 și obligații fiscale accesorii (f.364-367 vol. I dosar instanță).

Prin aceeași cerere, partea civilă a solicitat instituirea unui sechestru asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților în vederea recuperării prejudiciului cauzat.

Ulterior, printr-o altă cerere precizatoare, depusă pentru termenul din 28.11.2006, partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat

-obligarea inculpaților P. Z. N. și inculpatul D. M. în solidar cu S.C. Suplo Construct S.R.L. la plata sumei de 1301 RON reprezentând obligații fiscale accesorii;

-obligarea inculpaților B. E. și D. M. în solidar cu .. la plata sumei de 293 RON reprezentând obligații fiscale accesorii;

-obligarea inculpaților S. B. C. și D. M. în solidar cu S.C. Olimp Prodexim S.R.L. la plata sumei de 629 RON reprezentând obligații fiscale accesorii (f.478-481 vol. I dosar instanță).

În fine, la termenul din 24.04.2007, partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus o ultimă cerere precizatoare, solicitând:

-obligarea inculpaților E. M. și D. M. în solidar cu S.C. Pan V. .. la plata sumelor de 954 RON majorări de întârziere și 255 RON penalități de întârziere;

-obligarea inculpaților P. V. inculpatul D. M. în solidar cu S.C. Provit 2001 S.R.L. la plata sumelor de 954 RON dobânzi și 255 RON penalități de întârziere;

-obligarea inculpaților P. Z. N. și D. M. în solidar cu S.C. Suplo Construct S.R.L. la plata sumelor de 995 RON dobânzi și 198 RON penalități de întârziere;

-obligarea inculpaților B. E. și D. M. în solidar cu .. la plata sumelor de 237 RON dobânzi și 56 RON penalități de întârziere;

-obligarea inculpaților S. B. C. și D. M. în solidar cu S.C. Olimp Prodexim S.R.L. la plata sumelor de 528 RON dobânzi și 100 RON penalități de întârziere;

-obligarea inculpaților S. P. și D. M. în solidar cu .. la plata sumelor de 3.592,91 RON dobânzi și 770,42 RON penalități de întârziere;

-obligarea inculpaților T. D. A. și D. M. în solidar cu S.C. Silmar Import Export S.R.L. la plata sumelor de 712,91 RON majorări de întârziere și 166,08 RON penalități de întârziere;

-obligarea inculpaților Modval D. N., P. C. și D. M. în solidar cu S.C. Parmo Construct S.R.L. la plata sumelor de 4.654,60 RON și 762,39 RON penalități de întârziere;

-obligarea inculpaților Pârnescu G. și D. M. în solidar cu S.C. B. ..L. la plata sumelor de 1.384,24 RON și 144,23 RON penalități de întârziere;

-obligarea inculpaților A. L. și D. M. în solidar cu S.C. Lacto And S.R.L. 3.512,60 RON reprezentând TVA dedus ilegal prin decontul din luna martie 2001;

A arătat partea civilă cu privire la inculpatul S. N. că acesta a achitat atât prejudiciul cauzat, cât și obligațiile accesorii (f.9-13 vol. II dosar instanță).

Curtea constată că pretențiile civile ale Agenției Naționale de administrare Fiscală față de inculpați și părțile responsabile civilmente sunt compuse din două categorii distincte de debite: cuantumul TVA dedus ilegal de aceștia și obligațiile fiscale accesorii (dobânzi și penalități) aplicate cu privire la aceste sume.

Astfel, sumele reprezentând TVA au fost plătite integral de către toți inculpații, iar neplata decât în parte a obligațiilor fiscale accesorii se datorează nu relei-credințe din partea acestora, ci atitudinii părții civile, care nu a prezentat nici un moment o evidență clară cu privire la situația sumelor totale datorate de către fiecare inculpat, a tuturor plăților efectuate de aceștia și a sumelor rămase de recuperat. Practic, mai ales necomunicarea unei situații clare a plăților efectuate în cursul judecății de către inculpați a dus la o incertitudine evidentă cu privire la sumele datorate de către aceștia.

În motivele de apel formulate, aflate la filele 165-174 din volumul I al dosarului de apel, anterior rejudecării acestei căi de atac, A.N.A.F. menționează că este de acord cu soluția primei instanțe în ceea ce privește soluționarea laturii civile referitoare la inculpata E. M., (a se vedea cele menționate la fila 171), acesta fiind motivul pentru care, în precizările ulterioare ale motivelor de apel, de la filele 20-29 vol. II dosar apel, respectiv în tabelul cu sumele datorate de inculpați, recurenta-inculpată E. M. nu figurează, existând mențiuni numai cu privire la recurentul-inculpat P. C. și S.C. Parmo Construcții S.R.L., (societate radiată), în sensul că inculpatul, în solidar cu ceilalți doi coinculpați,Modval D. N. și D. M., mai are de achitat sumele de 4655 lei și 762 lei, obligații fiscale accesorii.

Pentru elucidarea neclarităților vizând latura civilă a cauzei, reținute în cele de mai sus de către Curte, instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize contabile, precum și a unui supliment la această expertiză, relevant din punct de vedere al criticilor formulate în recurs, fiind acest din urmă supliment.

Astfel, experta arată, cu privire la inculpații P. C. și Modval D. N., că la data de 30.10.2006 Modval D. N. a achitat suma de 3.770 ron prin mandat postal MP10B_R0, suma de 718 RON prin mandat postal MP10B_R0, ambele, în contul Trezorerie Sector 2.

Precizează în continuare experta că aceste sume nu apar înregistrate ca încasate in evidentele ANAF Sector 6 și că din documentele prezentate nu are cunostiinta daca plata efectuata la Sectorul 2 este aferenta obligațiilor fiscale accesorii din dosarul cauzei si cu atat mai putin daca a fost compensata cu obligația fiscala accesorie solicitata de ANAF sector 6.

Întrucât nici în faza procesuală a recursului pe care l-a promovat, recurentul-inculpat P. C. nu a depus la dosar, dovezi din care să rezulte că sumele achitate, precizate mai sus, sunt aferente obligației de plată instituită în sarcina sa în prezenta cauză, Curtea apeciază în raport de toate considerentele menționate că recursul este nefondat.

În ceea ce privește nerespectarea disp. art. 15 C.p.p. prin cererile precizatoare depuse la prima instanță de A.N.A.F., precum și necesitatea înlăturării obligației instituită în sarcina inculpatului P. C., conform art. 191 C.p.p., de plată a cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 500 lei, aspecte invocate de către recurentul-inculpat P. C., Curtea reține:

Disp. art. 15 al. 2 C.p.p. instituie momentele până la care se poate face în cursul procesului penal, constituirea de parte civilă, momente respectate în cauza de față, fără ca textul de lege menționat să reglementeze termene pentru formularea eventualelor precizări ale pretențiilor civile.

În aceste condiții, fiecare precizare ulterioară constituirii de parte civilă, nu numai că este benefică soluționării cauzei în spiritul adevărului și garantează elucidarea corectă a pretențiilor civile formulate, dar nu poate fi restricționată de anumite momente procesuale, atâta timp cât în acest mod se dă posibilitatea tuturor părților implicate în raportul civil obligațional să-și rezolve chiar și pe cale amiabilă litigiul dintre ele.

În consecință, referirea la disp. art. 15 al. 2 C.p.p. din motivele de recurs ale inculpatului P. C. se impune a fi cenzurată ca nefondată.

Referitor la solicitarea aceluiași recurent, de înlăturare a obligației instituite în sarcina sa, în baza art. 191 al. 1 C.p.p., de achitare a cheltuielilor judiciare către stat, ca urmare a constatării achitării integrale a debitului către A.N.A.F., și acest motiv de recurs va fi cenzurat ca nefondat, întrucât, chiar și în situația în care s-ar fi constatat acoperirea integrală a prejudiciului, nu puteau fi eludate disp. art. 191 al. 1 C.p.p., care sunt aplicabile în caz de condamnare a inculpatului, cum este cazul dedus judecății.

Numai disp. art. 191 al. 3 C.p.p. ar fi devenit inaplicabil, dacă partea responsabilă civilmente nu ar mai fi fost obligată în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile, în situația în care s-ar fi constatat achitarea lor integrală.

În ceea ce o privește pe recurenta-inculpată E. M., respectiv, în ceea ce privește criticile acesteia pe latură civilă, Curtea reține din conținutul aceluiași supliment al raportului de expertiză contabilă menționat anterior, că A.N.A.F. a solicitat obligarea inculpatei E. M. în solidar cu D. M. M., în solidar cu partea responsabila civilmente Pan V. SRL, la plata TVA dedus ilegal prin decontul lunii decembrie 2001 in suma de 1.213,45 ron si obligatii fiscale accesorii acestei sume, respectiv 954 ron majorari si 255 ron penalitati de intarziere.

Examinând Anexa 1, respectiv adresa nr._/17.04.2007 emisa de Administratia Finantelor Publice Sector 3 la cererea precizatoare depusă de ANAF nr._ din data de 23.04.2007, experta a constatat ca obligațiile fiscale accesorii aferente sumei de 1.213,45 ron sunt solicitate in suma de 954 ron majorari de intarziere si 255 ron penalitati de intarziere, fiind calculate pentru perioada 25.12._05.

La termenul de judecată din data 19.06.2007 din dosarul instantei_ inculpata E. M. a depus la dosar o contestatie la precizarile ANAF si a anexat un tabel cu un calcul propriu al majorarilor si penalitaților de intarziere, prin care a ajuns la un cuantum de 210,66 lei reprezentand obligații fiscale accesorii.

La data de 02.03.2009, Administratia Finanțelor Publice a Sectorului 3

elibereaza sub numarul_ “certificatul de atestare fiscala pentru persoane juridice din 25.02.2009" din care rezultă că . cu datorii fata de bugetul general consolidate, însă experta precizează că nu a regasit la dosar, documente justificative care să închidă pretentiile ANAF precizate în data de 23.04.2007 și nici nu are cunostinta dacă în cadrul procesului de lichidare a societății, lichidatorul judiciar N. C., pentru societatea în lichidare a făcut compensări de solduri cu Administrația Financiară a Sectorului 3.

D. urmare, Curtea, având în vedere și răspunsul expertei contabile la obiectivul nr. 6 al suplimentului de expertiză, în sensul că o societate poate fi radiată, chiar dacă are datorii neachitate la stat, consideră că în mod corect atât prima instanță, cât și instanța de apel, au constatat că plățile efectuate de către P. C. și E. M. nu au acoperit în totalitate obligațiile fiscale accesorii calculate de partea civilă, cei doi inculpați neaducând dovezi suplimentare care să nu fi fost cunoscute de către instanțele inferioare sau care să nu fi fost avute în vedere la efectuarea celor două rapoarte de expertiză din apel.

În consecință, în mod temeinic, instanța de apel a menținut soluția primei instanțe, care în baza art. 14 C.p.p.rap. la art. 346 C.p.p. cu referire la art. 998-999 C.civ. și art. 1000 alin. 3 C.civ., a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. și a obligat în solidar pe inculpații E. M., D. M. și partea responsabilă civilmente S.C. Pan V. .. să achite părții civile A.N.A.F. suma de 1.209 RON cu titlu de despăgubiri civile (obligații fiscale accesorii), și de asemenea a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. și a obligat în solidar pe inculpații Modval D. N., P. C., D. M. și partea responsabilă civilmente S.C. Parmo Construcții S.R.L. să achite părții civile A.N.A.F. suma de 929 RON cu titlu de despăgubiri civile (obligații fiscale accesorii).

Referitor la recursul declarat de recurentul-parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, având în vedere că nu a fost motivat, Curtea îl va respinge ca nefondat, raportat la disp. art. 385 ind. 10 al. 1, 2 și 2 ind. 1 C.p.p., în speță nefiind incident niciunul din cazurile de casare, care conform art. 385 ind. 9 al. 3 C.p.p., ( astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013), să fie luat în considerare din oficiu.

Față de toate cele de mai sus, Curtea, în baza art.385¹⁵ pct. 1 lit. b C.p.p. raportat la art.385⁶ al. 2 C.p.p., va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-inculpați E. M., P. C., și de recurentul-parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva deciziei penale nr. 5/A/05.04.2013 a Tribunalului București, Secția a-II-a Penală.

În baza art. 192 al. 2 și 4 C.p.p., vor fi obligate recurenta-inculpată E. M. și recurenta-parte civilă A.N.A.F., la câte 100 lei, fiecare, cheltuielile judiciare către stat, iar recurentul-inculpat P. C., va fi obligat la 200 lei, cu același titlu, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În baza art.385¹⁵ pct. 1 lit. b C.p.p. raportat la art.385⁶ al. 2 C.p.p., respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-inculpați E. M., P. C., și de recurentul-parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva deciziei penale nr. 5/A/05.04.2013 a Tribunalului București, Secția a-II-a Penală.

În baza art. 192 al. 2 și 4 C.p.p., obligă recurenta-inculpată E. M. și recurenta-parte civilă A.N.A.F. la câte 100 lei, fiecare, cheltuielile judiciare către stat, iar pe recurentul-inculpat P. C., la 200 lei, cu același titlu, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.09.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

C. R. E. P. V. A. O. M.

GREFIER,

R. D. C.

Tehnored CER

2 ex/ 17.09.2013

D.f. nr. _ -Jud. Sector 4 București

Jud. fond – V. I. V.

Dosar apel nr._ - Trib. București, Secția a-II-a Penală

Complet apel – jud. C. J., C. B.

← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr....		Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1612/2013. Curtea... →

Falsul intelectual. Art. 289 C.p.. Decizia nr. 1605/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Falsul intelectual. Art. 289 C.p.. Decizia nr. 1605/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI