Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 2185/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2185/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 2185/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
Decizia penală nr. 2185 R
Ședința publică din: 21 noiembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: F. B. V.
JUDECĂTOR: I. C.
JUDECĂTOR: A. E. B.
GREFIER: C. B.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de domnul procuror M. V..
Pe rol fiind soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de petenta S.C. B. P. S.R.L., împotriva sentinței penale nr. 573/19.06.2012, pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petenta S.C. B. P. S.R.L. prin reprezentant legal Ș. I..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se procedează la verificarea identității domnului Ș. I., care se legitimează cu CI . nr._, CNP_.
Curtea, din oficiu, pune în discuție admisibilitatea recursului față de dispozițiile art.278 ind.1 alin. 10 din Codul de procedură penală.
Reprezentantul Ministerului Public solicită, în baza art. 385 alin.1 pct.1 lit. a din Codul de procedură penală, respingerea recursului, ca inadmisibil, față de dispozițiile art. 278 ind.1 alin. 10 din Codul de procedură penală.
Ș. I., reprezentantul petentei S.C. B. P. S.R.L., arată că este de acord cu excepția inadmisibilității recursului.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, deliberând, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 748 din 17.09.2013, Judecătoria Sectorului 2 București – Secția Penală, în temeiul art. 42 Cod procedură penală, a declinat competența de soluționare a cererii deduse judecății, calificate din oficiu ca recurs, formulată de petenta S.C. B. P. S.R.L. în favoarea Curții de Apel București.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 București - Secția Penală la data de 11.07.2012, sub nr._, petenta S.C. B. P. S.R.L. a arătat că solicită constatarea nulității sentinței penale nr. 573/19.06.2012, pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._ și, pe cale de consecință, refacerea acesteia în sensul detalierea cheltuielilor judiciare.
În motivarea în fapt s-a arătat că, prin sentința a cărei nulitate se solicită a se constata au fost încălcate dispozițiile art. 197 alin. 1 Cod procedură penală, întrucât au fost încălcate dispoziții legale ce reglementează desfășurarea procesului penal, aducându-se o vătămare, încălcare ce a fost invocată în timpul efectuării actului conform art. 197 alin. 4 Cod procedură penală.
S-a mai arătat că prin hotărârea a cărei nulitate se solicită a se constata au fost încălcate dispozițiile art. 357 alin. 2 Cod procedură penală, necuprinzând în dispozitivul său nicio precizare cu privire la cheltuielile judiciare, intrând astfel sub incidența art. 197 Cod procedura penala, fiind nulă de drept.
S-a precizat că S.C. B. P. S.R.L. este o societate comercială privată ce se supune unor legi fiscale speciale, conform cărora unele dintre cheltuielile ce le efectuează pot intra în categoria deducerilor, însă pentru aceasta este necesar a se detalia în contabilitatea societății ce reprezintă acele sume, adică a se menționa concret ce cheltuieli intră în acea sumă avansată de către instanțele de judecată ca obligație de plată pentru S.C. B. P. S.R.L..
S-a arătat că există cazuri în care magistrații s-au exprimat că „în lipsa unor criterii legale exprese, în practica judiciară se au în vedere, la stabilirea cuantumului obligației de plată, toate cheltuielile pe care statul le face cu soluționarea cauzei”, însă în stabilirea acestui cuantum se comit abuzuri sub acoperirea lipsei criteriilor legale, uneori precizându-se explicit că în aceste sume ar intra și „plata personalului judecătoresc și auxiliar, aferentă timpului alocat cauzei în discuție”, ceea ce este vădut nelegal.
A arătat petenta că neexistând criterii legale standard de a cuantifica aceste cheltuieli, unii magistrați de rea- recredință, din răzbunare pe petent, comit abuzuri fără nicio jenă și stabilesc cheltuieli după bunul plac, neefectuate în realitate.
A mai arătat petenta că în condițiile în care nu se detaliază ce reprezintă aceste cheltuieli are dubii și suspiciuni serioase privind stabilirea cinstită și legală a cuantumului acelor sume ce reprezintă „cheltuieli judiciare către stat”.
A precizat petenta că deși instanțele pot stabili orice cuantum pentru aceste cheltuieli, dar suma la care a fost obligată petenta este excesivă.
A arătat petenta că la alte instanțe de judecată de același grad sau grade diferite asemenea cheltuieli reprezintă sume mai mici, între 30 și 50 de lei, însă chiar și aceste sume sunt prea mari, cheltuielile reale neputând depăși 10- 15 lei (cheltuieli cu citare părți, corespondență, fotocopii).
A mai arătat petenta că stabilirea unor sume mai mari decât acestea constituie un abuz sau solicitare de foloase necuvenite din partea magistraților.
S-a precizat că petenta nu se opune a plăti ceea ce este legal, dar nici nu poate accepta să plătească ceea ce știe că reprezintă în concret.
S-a arătat că este dreptul legal al oricărui cetățean de a ști ce anume este obligat să plătească statului.
A subliniat petenta că, în cazul în care instanța nu va respecta prevederile legale, își rezervă dreptul de a se îndrepta împotriva sa pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 253 Cod penal, art. 254 Cod penal.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 197 Cod procedură penală.
La solicitarea instanței a fost atașată la dosar sentința atacată.
La termenul din 17.09.2013 Judecătoria a pus în discuție calificarea cererii ca fiind recurs împotriva sentinței penale nr. 573/19.06.2012, pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._ și, pe cale de consecință, a invocat și a pus în discuție excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București și declinarea competenței de soluționare în favoarea instanței de control judiciar.
Analizând actele și lucrările dosarului, cu privire la calificarea cererii și excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, s-au constatat următoarele:
Prin cererea dedusă judecății s-a solicitat constatarea nulității absolute a sentinței penale nr. 573/19.06.2012, pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._, contestându-se legalitatea acestei hotărâri sub aspectul modalității de stabilire a cuantumului cheltuielilor judiciare la care a fost obligată petenta.
Referitor la acest aspect, Judecătoria a precizat că, instituția nulității, reglementată prin dispozițiile art. 197 Cod procedură penală, definește o sancțiune procedurală ce privește actele procesuale și procedurale care au fost întocmite fără respectarea dispozițiilor legale, prin omisiunea sau încălcarea formelor prescrise de lege.
În acest sens, s-a apreciat că nulitatea unui act procesual sau procedural, reprezentând o sancțiune în sine, nu poate fi examinată în afara unui cadru procesual prevăzut de Codul de procedură penală.
Astfel, din analiza dispozițiilor procesual penale a rezultat că singura modalitate prevăzută de procedura penală prin care să se poate pune în discuție un astfel de aspect - nulitatea unei hotărâri judecătorești într-o cauză soluționată în primă instanță - este o cale de atac de reformare.
S-a mai reținut că acțiunea în constatarea nulității unei hotărâri judecătorești este o instituție străină procedurii penale, promovarea unei acțiuni în constatarea nulității unei hotărâri judecătorești penale reprezentând rezultatul unei eronate interpretări a dispozițiilor art. 197 Cod procedură penală.
De asemenea, s-a apreciat că cererea dedusă judecății în cauza de față nu poate fi calificată ca fiind o contestație la executare, întrucât petenta, în mod expres, a arătat că solicită constatarea nulității hotărârii, invocând nelegalitatea acesteia, iar pe calea unei contestații la executare nu se poate pune în discuție legalitatea hotărârii.
În raport cu acestea, Judecătoria a apreciat că singura calificare corectă ce poate fi dată cererii formulate este, în condițiile în care hotărârile pronunțate de judecătorii sunt supuse recursului, conform art. 3851 alin. 1 Cod procedură penala, aceea de recurs declarat împotriva sentinței în cauză.
Pentru a decide astfel, s-a avut în vedere și faptul că instanța de fond nu are căderea de a examina admisibilitatea unei căi de atac și nici nu poate califica cererea în raport cu acest aspect, ci doar prin raportare la obiectul cererii.
De asemenea, s-a apreciat că în cauză competența de soluționare a recursului declarat revine material Curții de Apel București, în raport de prev. art. 281 alin. 3C.p.p.
În raport de considerentele exprimate anterior, văzând și dispozițiile art. 39 alin. 1 Cod procedură penală, precum și dispozițiile art. 42 Cod procedură penală, Judecătoria a admis excepția necompetentei materiale, invocată din oficiu, a acestei instanțe, declinând competenta de soluționare în favoarea Curții de Apel București.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală, la data de 10.10.2013, sub nr._ .
La termenul din 21.11.2013, Curtea, din oficiu, a pus în discuție admisibilitatea căii de atac.
Referitor la această excepție, reprezentantul Parchetului a considerat că recursul declarat este inadmisibil, având în vedere dispozițiile art. 2781 pct.10 Cpp, iar petenta S.C. B. P. S.R.L., prin reprezentant legal, a arătat că este de acord cu aceasta.
Curtea, analizând actele dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.573 din data de 19.06.2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București în dosarul nr._ s-a dispus respingerea ca nefondată a plângerii formulate de petenta S.C. B. P. S.R.L. împotriva rezoluției nr. 8635/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2 București.
Conform art.2781 al.10 Cpp, hotărârea judecătorului pronunțată potrivit al.8 este definitivă.
Conform al.8 al aceluiași articol, analizând plângerea, judecătorul pronunță una dintre următoarele soluții:
a) respinge plângerea, prin sentință, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menținând rezoluția sau ordonanța atacată;
b) admite plângerea, prin sentință, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz. Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă.
c) admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente, reține cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispozițiile privind judecata în primă instanță și căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.
Cum în speță sentința primei instanțe cuprinde soluțiile prevăzute de art.2791 al.8 lit.a,b Cpp, rezultă că aceasta nu este supusă niciunei căi de atac, fiind definitivă.
Prin urmare, recurenta S.C. B. P. S.R.L. a promovat în cauză un recurs neprevăzut de dispozițiile procesual penale, cererea acesteia fiind inadmisibilă.
Având în vedere aceste considerente, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a Cpp, va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentă, prin reprezentantul legal Ș. I., pe care o va obliga, în baza art. 192 alin.2 Cpp, la 200 lei, cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta S.C. B. P. S.R.L., prin reprezentantul legal Ș. I. împotriva sentinței penale nr. 573/19.06.2012, pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._ .
Obligă petenta la 200 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F. B. V. I. C. A. E. B.
GREFIER,
C. B.
Red. F.B.V./Tehnr. FBV/P.A.M.. – ex.2/
Judecătoria Sect.2 București– Secția Penală– jud: Guluțanu
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 347/2013. Curtea... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1910/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
