Înlocuirea măsurii preventive. Art. 139 C.p.p.. Decizia nr. 1584/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1584/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-09-2013 în dosarul nr. 1584/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
Decizia penală nr.1584/R
Ședința publică din data de 06 septembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: S. M.
JUDECĂTOR: L. C.-N.
JUDECĂTOR: E. U.
GREFIER: VICTORIȚA S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de domnul procuror L. C..
Pe rol soluționarea recursul declarat de P. de pe lângă Tribunalul București, împotriva încheierii de ședință din data de 04.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a penală în dosarul nr._ 13.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul inculpat Căprari C., personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat de apărător ales, avocat C. A., cu împuternicire avocațială depusă în dosarul de fond și recurentul-inculpat N. C. L., personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat de apărător ales, avocat V. Inela, cu împuternicire avocațială depusă în dosarul de fond.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că recursul vizează netemeinicia hotărârii instanței de fond, apreciind că aceasta în mod netemeinic a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, în condițiile în care în luna iulie 2013, la momentul la care s-a făcut verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, instanța de recurs a constatat că această este legală și temeinică, iar condițiile care au impus luarea măsurii arestării preventive subzistă și impun menținerea stării de arest.
Apreciază că și la acest moment sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 Cod procedură penală și art.148 lit.f Cod procedură penală.
Referitor la pericolul social concret pentru ordinea publică, consideră că în perioada arestului preventiv, de 2 luni de zile acesta nu s-a diminuat, fiind destul de actual, raportat și la natura infracțiunii, respectiv trafic de droguri.
Astfel, consideră că lăsarea în libertate a celor doi inculpați prezintă pericol pentru ordinea publică, existând posibilitatea ca aceștia să recidiveze în săvârșirea unor asemenea fapte, având în vedere necesitatea obținerii unor venituri facile.
Apreciază că scopul procesului penal poate fi atins în cele mai bune condiții cu inculpați aflați în stare de arest preventiv.
În consecință, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și rejudecând, menținerea stării de arest preventiv a celor doi inculpați.
Apărătorul ales al recurentului inculpat C. C., avocat C. A., având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de P. de pe lângă Tribunalul București și menținerea dispozițiilor încheierii prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Consideră că instanța trebuie să se raporteze la dispozițiile art.136 Cod procedură penală, apreciind că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive au încetat, având în vedere că inculpatul a avut o atitudine cooperantă, acesta contribuind la aflarea adevărului, prevalându-se de dispozițiile art.3201 Cod procedură penală.
Referitor la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, învederează că inculpatul nu s-a comportat ca un adevărat de traficant de droguri, acesta fiind sunat timp de o săptămână de către investigatorul sub acoperire pentru a-i vinde o cantitate infimă de droguri.
În ceea ce privește dosarul aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești, învederează că în acel dosar inculpatul nu înțelege să se prevaleze de dispozițiile art.3201 Cod procedură penală întrucât a avut o tangență redusă cu activitatea de vânzare a substanțelor care, la acea vreme, erau legale.
Apărătorul ales al recurentului inculpat N. C. L., avocat V. I., având cuvântul, solicită ca, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, să fie respins ca neîntemeiat recursul formulat de P. de pe lângă Tribunalul București și să fie menținută ca legală și temeinică încheierea pronunțată de Tribunalul București.
Arată că în mod temeinic și legal instanța de fond a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art.3002 Cod procedură penală raportat la art.139 Cod procedură penală și a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Mai arată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv cele prevăzute de art.143 Cod procedură penală și art.148 lit.f Cod procedură penală, s-au schimbat.
Referitor la teza a doua a art.148 lit.f Cod procedură penală, respectiv pericolul social concret pe care-l reprezintă inculpatului, apreciază că acesta s-a diminuat prin trecerea timpului, învederând că inculpatul lăsat în libertate nu ar putea influența bunul mers al procesului penal, cu atât mai mult cu cât acest a recunoscut și regretat săvârșirea faptelor, beneficiind de dispozițiile art.3201 Cod procedură penală.
În apărarea susținerilor reprezentantului Ministerului Public, solicită să se observe că inculpatul provine dintr-o familie bine închegată și că acesta nu a săvârșit infracțiunea pentru a–și realiza venituri, fiind susținut și întreținut de către părinții săi, învederând totodată că inculpatul absolvent al Facultății de Economie și masterand la aceeași facultate, acesta dorind să-și continue studiile.
Mai mult, arată că la acest moment procesual nu există nici un indiciu că inculpatul ar putea influența bunul mers al procesului penal.
Recurentul inculpat C. C., având ultimul cuvânt,solicită respingerea recursului parchetului, arătând că nu a încercat să obțină venituri facile și că are o mică afacere.
Recurentul inculpat N. C. L., având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său, solicitând cercetarea sa în stare de libertate pentru a-și continua studiile și pentru a se reintegra în societate.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față,
Prin încheierea de ședință din 04.09.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II a Penală în dosarul nr._ 13 în baza art.3002 coroborat cu art.139 alin.1 C.pr.pen. și art.1451 C.pr.pen. s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților C. C. și N. C. L. cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
În baza art.1451 coroborat cu art.1451 alin.1 C.pr.pen. inculpații au fost obligați la respectarea unor obligații și măsuri indicate în dispozitivul încheierii.
S-a atras atenția inculpaților asupra încălcării cu rea-credință a măsurilor și obligațiilor astfel impuse.
S-a fixat termen de fond la data de 16.09.2013.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că cei doi inculpați au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul nr.1169 D/P/2013 emis de către P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –DIICOT- Serviciul Teritorial București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la trafic de droguri de mare risc prevăzută de art.26 raportat la art.2 alin.2 din Legea 143/2000 modificată.
S-a reținut în fapt că, inculpatul C. C. la data de 11.06.2013, ajutat de coinculpatul N. C. L., a vândut colaboratorului cu nume de cod „T. C.” cantitatea totală de 1,93 grame cocaină contra sumei de 800 lei, bani proveniți din fondurile D.C.C.O., fiind prinși în flagrant de către lucrătorii din cadrul B.C.C.O. București – Serviciul Antidrog - Biroul Zonal 2.
Inculpatul N. C. L. la data de 11.06.2013, l-a ajutat pe coinculpatul C. C. să vândă colaboratorului cu nume de cod „T. C.” cantitatea totală de 1,93 grame cocaină contra sumei de 800 lei, bani proveniți din fondurile D.C.C.O., fiind prinși în flagrant de către lucrătorii din cadrul B.C.C.O. București – Serviciul Antidrog - Biroul Zonal 2.
Tribunalul București - Secția I Penală a dispus în cauza nr._/3/2013 arestarea preventivă pe o durată de 29 de zile, cu începere de la 12.06.2013 până la 10.07.2013, inclusiv, a inculpaților C. C. - MAP nr. 160/UP/12.06.2013 și N. C. L. - MAP nr. 159/UP/12.06.2013.
Analizând preponderent prin prisma normelor internaționale aplicate în speță de către CEDO dar și al normelor interne vizând pericolul social concret al faptelor pentru care sunt cercetați inculpații și cel pe care l-ar prezenta lăsați în libertate, judecătorul fondului a concluzionat că buna desfășurare a procesului penal poate fi asigurată și cu cercetarea inculpaților în stare de libertate dar în condițiile respectării unor măsuri și obligații sub sancțiunea nearestării lor în cazul încălcării cu rea-credință a celor impuse, exemplificând cu cauzele Muller vs.Franța – hotărârea din 17.03.1997, cauza Wemhoff vs. Germania, hotărârea din 27.06.1968, cauza Jablonski vs Polonia, hotărârea din 21.12.2000, etc dezvoltate pe larg.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen, P. de pe lângă Tribunalul București criticând-o sub aspectul netemeiniciei înlocuirii măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara a inculpaților în condițiile în care subzistă temeiurile inițiale ale privării lor de libertate, pericolul social concret pentru ordinea publică nu s-a diminuat prin trecerea unui răstimp de minimul 2 luni, faptele sub aspectul cărora sunt cercetați fiind grave raportat la natura infracțiunii, respectiv trafic de droguri.
Cei doi inculpați personal și prin apărători aleși, au solicitat respingerea recursului declarat de P. arătând că provin din familii bine organizate, inculpatul N. C. este absolvent al Facultății de Economie și masterand la aceeași facultate în continuarea studiilor, inculpatul C. C. derulând o mică afacere pe cont propriu, ambii adoptând o atitudine cooperantă cu organele de anchetă, recunoscându-și faptele din prezenta cauză pentru a beneficia de dispozițiile favorabile ale art.3201 C.pr.pen. la judecarea pe fond a cauzei.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor invocate cât și din oficiu prin prisma dispozițiilor art.3856 alin.3 C.pr.pen., Curtea constată că recursul promovat de P. nu este fondat și va fi respins.
Cei doi inculpați C. C. și N. C. L., sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la trafic de droguri prevăzută de art.26/art.2 alin.2 din Legea 143/2000 modificată, constând în aceea că, la data de 11.06.2013, au vândut colaboratorului sub nume de cod T. C. cantitatea de 1,93g cocaină pentru suma de 800 lei fiind depistați în flagrant de lucrătorii din cadrul BCCCO –București – Serviciul Zonal Antidrog, arestați preventiv la data de 12.06.2013 pe câte o durată de 29 zile, ulterior prelungită măsura cu câte 30 de zile.
Pe parcursul cercetării, inculpații au recunoscut săvârșirea faptei în scopul declarat al bunei desfășurării a procesului penal și urmării beneficiului prevăzut de art.3201 C.pr.pen. privind reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.
În acest sens, prima instanță a reținut corect că temeiurile inițiale care au impus măsura cea mai drastică, arestarea preventivă, a celor doi inculpați, nu se mai impune, chiar dacă aceasta a fost justificată de temerea provocării unei „tulburării sociale” în cazul comiterii unor infracțiuni de o anumită gravitate sau a pedepselor ridicate prevăzute de lege, particularizând în speța de față cu faptele concrete săvârșite de inculpați.
Raportând la normele CEDO speța de față, Curtea va reține, la rândul ei, următoarele considerente:
Dreptul la libertate și siguranță garantat de art. 5 din Convenția europeană a drepturilor omului are un rol primordial într-o societate democratică, având un caracter fundamental și inalienabil, scopul acestuia fiind „de a proteja libertatea și siguranța persoanei împotriva arestărilor și detenției arbitrare." (cauza Winterwerp împotriva Olandei din 24 octombrie 1979, §37).
Dreptul garantat de art. 5 CEDO nu are totuși un caracter absolut, nefăcând parte din drepturile de care nu se poate deroga în condițiile art. 15 CEDO. Art. 5 paragraf 1, literele a-f reglementează în mod limitativ situațiile în care o persoană poate fi privată de libertate, cu respectarea următoarelor condiții: privarea de libertate trebuie, în primul rând să fie conformă cu normele interne de drept substanțial și procedural, iar în al doilea rând, acestea să fie conforme cu dispozițiile și principiile convenționale stabilite în jurisprudența sa de către Curtea europeană a drepturilor omului.
Măsura arestării preventive prevăzută de art. 136 alin 1 lit. f C.p.p. încadrându-se în situația prevăzută de art. 5 par. 1 lit. c CEDO (detenția unei persoane cu privire la care există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice să se creadă în necesitatea de a o împiedica să o săvârșească sau să fugă după săvârșirea acesteia), atrage aplicabilitatea aceste dispoziții convenționale, a cărei interpretare nu se poate face independent de paragraful 3 al aceluiași articol, împreună cu care formează un tot unitar. (,, Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. ").
Garanțiile care rezultă din textul art. 5 par. 3 sunt următoarele: 1) aducerea de îndată în fața unui judecător sau în fața unui magistrat împuternicit de lege cu exercitarea de atribuții judiciare; 2) dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil; 3) dreptul de a fi eliberat în cursul procedurii. Articolul 5 par 3 nu poate fi interpretat ca recunoscând autorităților naționale un drept de opțiune între judecarea într-un termen rezonabil și punerea în libertate a inculpatului, (cauza C. împotriva României din 1 iulie 2008, par 90).
Pentru a stabili dacă o privare de libertate răspunde cerinței de rezonabilitate din punct de vedere al duratei acesteia trebuie fixat în primul rând momentul de la care începe detenția, respectiv arestarea preventivă a inculpaților, iar termenul final al privării de libertate la care se referă art. 5 par. 3 CEDO va fi considerat ziua când instanța s-a pronunțat pe fondul cauzei, fie chiar numai în primă instanță.
În mod evident, stabilirea duratei rezonabile a unei privări de libertate nu se poate face in abstracto, ci având în vedere circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte (cauza Pihlak c Estoniei din 21 iunie 2005, par 41). Trebuie să existe indicii concrete care să ateste „existenta unei veritabile exigente de interes public"care ar putea justifica privarea de libertate, în pofida prezumției de nevinovăție ( cauza Tomasi împotriva Franței, hotărârea din 27.08.1992, paragraful 84). Libertatea reprezintă regula, iar privarea de libertate reprezintă „o gravă derogare de la principiile libertății individuale și de la prezumția de nevinovăție."( cauza Stogmuller împotriva Austriei, din 10 noiembrie 1969. § 4). Persistenta motivelor plauzibile in baza cărora persoana arestata este bănuita ca a săvârșit o infracțiune reprezintă o condiție sine qua non a regularității menținerii privării de libertate, dar după curgerea unei anumite perioade de timp, acest lucru nu mai este suficient. CEDO va verifica data existenta altor motive reținute de autoritățile naționale legitimează in mod pertinent si suficient privarea de libertate (cauza Muller împotriva Franței hotărârea din 17 martie 1997, § 135).
Dacă arestarea inițială a fost justificată datorită faptului că anumite infracțiuni pot produce o anumită „tulburare sociala", CEDO a statuat ca aceasta nu ar putea fi apreciată ca un motiv pertinent și suficient pentru prelungirea detenției preventive decât dacă eliberarea celui în cauză ar constitui în mod real o tulburare în concret a ordinii publice, în caz contrar, continuarea arestării nu ar face decât să anticipeze cu privire la o pedeapsă privativă de libertate, (cauza Kemmache c. France, hotărârea din 27.11.1991, par. 52). Gravitatea faptei alături de cea a pedepsei prevăzute de legiuitor pot fi reținute de autoritățile naționale atunci când dispun luarea acestei măsuri față de o persoană, dar după trecerea unui anumit interval de timp, prelungirea acestei privări de libertate doar pe acest argument nu poate fi suficient și pertinent, întrucât gravitatea pedepsei este un element care poate fi luat în considerare doar în stadiul Incipient al anchetei (Ilijkov c Bulgariei din 26 iulie 2001, par 80.). „Riscul recidivei, cu referința la antecedentele inculpaților nu pot justifica refuzul de a-i pune in libertate pe aceștia" (cauza Claoth împotriva Belgiei, hotărârea din 12.12.1991) mai ales după trecerea unui interval de timp in care inculpații au fost privați de libertate. Un alt element avut in vedere la prelungirea arestării preventive ii constituie necesitatea efectuării corespunzătoare a actelor de urmărire penala, urmând să se aibă în vedere modul in care autoritățile au instrumentat cazul, respectiv daca au „depus diligente speciale in desfășurarea procedurii" (cauza Jablonski împotriva Poloniei, hotărârea din 21.12.2000, cauza Contrada împotriva Italiei, hotărârea din 24.08.1998).
Necesitatea de a priva de libertate o persoană datorită temerii că odată eliberată va suprima probe sau va exercita presiuni asupra martorilor ori va stabili anumite înțelegeri dăunătoare anchetei cu complicii săi își pierde din intensitate o dată cu trecerea timpului și dacă ancheta deja a fost finalizară, (cauza Ringeisen împotriva Austriei din 16 iulie 1971, par. 105-106).
Circumstanțe privitoare la caracterul celui privat de libertate, moralitatea sa, domiciliul, profesia, resursele de care dispune, relațiile de familie, precum și orice alte aspecte personale trebui avute în vedere de autoritățile naționale, putând fie să confirme existența unui pericol de sustragere de la judecată, fie să dovedească că detenția provizorie nu se mai impune.(cauza Wemhoff împotriva Germaniei, hotărârea din 27 iunie 1968).
Raportat la datele concrete ale cauzei, împrejurarea în care cei doi inculpați au vândut o cantitate de cocaină unui investigator sub acoperire, la presiunea asidue ale acestuia pe parcursul a mai bine de o săptămână, pentru ca în final să se organizeze flagrantul, atitudinea ulterioară de recunoaștere și regret a celor doi inculpați, privarea de libertate pe parcursul a două luni, necesară unei bune derulări a anchetei penale, atenționarea inculpaților în cazul încălcării măsurilor și obligațiilor impuse de instanță, nu în ultimul rând, alinierea la jurisprudența CEDO în materia arestării persoanei și menținerii ei un timp rezonabil în această stare, dar cu luarea în considerare a unor componente privind atitudinea celui arestat, mediul din care provine, posibilitatea sau nu a repetabilității faptelor și afectarea mediului social în care conviețuiesc, sunt tot atâtea aspecte asupra cărora judecătorul fondului a dat prioritate normelor internaționale fără a minimaliza pe cele interne, concluzionând corect că măsura arestării preventive a celor doi inculpați poate fi înlocuită cu o alta, restrictivă de mișcare numai pe teritoriul României și posibilitatea revocării ei în condițiile legii.
Curtea constată din această perspectivă că hotărârea primei instanțe se vădește legală și temeinică iar recursul declarat de parchet apare nefondat.
Prin urmare, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art.38515 pct.1 lit.b C.pr.pen. îl va respinge cu această mențiune recursul declarat de P..
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de P. de pe lângă Tribunalul București împotriva încheierii de ședință din data de 04.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a penală în dosarul nr._ 13.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06 09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. M. L. C.-N. E. U.
Proces-verbal
pentru d-na jud.E.U.
pensionată din 01.10.2012 semnează
Președinte complet
GREFIER,
Victorița S.
Red.EU/Dact.EA- 2ex/30.10.2013/T.B.SIIP-jud.M.G.M
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1542/2013. Curtea de... | Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... → |
|---|
