Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 2139/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2139/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 2139/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.2139
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte :M. O.
Judecător :A. N.
Judecător :V. A. P.
Grefier: A. P.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București, prin procuror F. D..
Pe rol se află pronunțarea în cauza penală, având ca obiect recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și inculpatul M. T. C. împotriva sentinței penale nr. 505/28.05.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._ .
Dezbaterile ce au avut loc în ședința publică din data de 5 noiembrie 2013, au fost consemnate în Încheierea de ședință de la acea dată, Încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea apărătorilor părților să depună la dosar Concluzii Scrise, Curtea, inițial, a amânat pronunțarea la data de 12 noiembrie 2013, iar ulterior la data de 19 noiembrie 2013, dată la care a pronunțat următoarea decizie penală:
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor penale de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 505/28.05.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în baza art.178 alin. 1 și 2 C.pen., cu aplicarea art.3201 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul M. T. C. [fiul lui F.-G. și R., născut la 16.07.1978 în București, CNP_], la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
În baza art. 71 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit. b din Codul penal.
În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 4 luni, calculat conform art. 82 Cod penal.
În baza art. 83 alin.3 Cod penal, a fost menținut beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare pentru un termen de încercare de 6 ani, astfel cum s-a dispus prin sentința penală nr. 1749/20.12.2007 a Tribunalului București definitivă prin decizia penală nr.50A/20.02.2008 a Curtii de Apel București.
În baza art. 359 Cod pr. penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor care atrag revocarea suspendării condiționate a pedepsei prevăzute de art. 83 Cod penal.
În baza art. 71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art.191 al.1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut că dosarul cauzei se află în al doilea ciclu procesual, inițial cauza soluționându-se astfel:
Prin sentința penală nr. 873/03.10.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, (dosar nr._ 20012), a fost condamnat inculpatul M. T. C. în baza art.178 alin. 1 și 2 C.pen. cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 C.pr.pen. la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art.71 C.pen. raportat la art.64 lit.a teza a II-a și lit.b din C.pen.
În temeiul art. 81 C.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 4 luni, stabilit în condițiile art.82 C.pen.
În baza art.71 alin. 5 C.pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.
Prin decizia penală nr. 204/R/01.02.2013, pronunțată de Curtea de Apel București s-a decis admiterea recursurilor formulate de către P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 și de către inculpatul M. T. C., casarea sentinței penale nr. 873/03.10.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că în raport cu fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, comisă în data de 01.01.2008, în raport cu materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și poziția procesuală adoptată de către inculpat, în mod legal, prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 3201 Cod pr. penală și a dispus condamnarea inculpatului. Instanța de control judiciar a reținut că, dacă pentru prima condamnare privind pedeapsa de 4 ani închisoare, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 83 alin.3 Cod penal, în ceea ce privește a doua condamnare existentă în fișa de cazier a inculpatului, instanța trebuia să facă aplicarea art. 36 alin.1 Cod penal în sensul repunerii în individualitatea lor a celor două pedepse și să dispună contopirea acestora cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, București, la data de 18.02.2013.
Analizând materialul probator administrat în cauză, în limitele rejudecării impuse de instanța de recurs care a stabilit că situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea recursului, judecătorul fondului a reținut aceeași situație de fapt:
La data de 01.01.2008, în jurul orei 04:00, inculpatul M. T. C. a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe ., încălcând mai multe norme de circulație rutieră, când a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 33 a accidentat mortal pe numitul M. Sergio care se angajase în traversarea carosabilului prin loc nepermis.
Astfel, din procesul-verbal de cercetare la fața locului încheiat de agenții de poliție (f.7 dup), din declarațiile inculpatului (f.54 dup) și din declarațiile martorului Mascolo D. (f.61 verso dup), rezultă că, la data de 01.01.2008, în jurul orei 04:00, inculpatul M. T. C., în timp ce conducea autoturismul marca Opel Vectra cu nr. de înmatriculare_ pe banda a 4- a a b-dului M. sensul de mers dinspre Piața Unirii spre Piața Romană, a accidentat mortal pe M. SERGIO ce se angajase în traversarea prin loc nepermis a străzii.
Din același proces verbal de cercetare la fața locului, precum și din fotografiile judiciare realizate cu această ocazie rezultă că partea carosabilă era umedă și ușor înghețată la momentul săvârșirii faptei, de asemenea burnița.
Această stare de fapt nu este negată de către inculpat, care în declarația dată la data de 07.05.2008 menționează faptul că deplasarea sa se făcea în condiții de mers specifice anotimpului, carosabilul era umed .
Instanța reține că la data săvârșirii faptei, în zona producerii accidentului nu existau instalate indicatoare pentru limita maximă de viteză ,singurele semne de circulație fiind cele ce apar în procesul verbal de cercetare la fața locului, și anume „Oprirea interzisă”, „O. înainte”, „Stație RATB P-ța Romană”.
Potrivit celor două rapoarte de expertiză tehnică judiciară întocmite pe parcursul urmăririi penale (f. 108 dup, respectiv f. 202 dup), viteza de deplasare a autoturismului în momentul impactului se situa în jurul valorii de 58-60 de km/h.
Inculpatul a fost testat de lucrătorii de poliție cu aparatul etilotest Drager, moment în care s-a constatat că acesta avea o alcoolemie de 0,11 ml/l alcool pur în aerul expirat (f.37 d.u.p), motiv pentru care a fost condus la INML M. Minovici, pentru a i se recolta probe biologice.
Ambele probe biologice recoltate au arătat că inculpatul avea o alcoolemie de 0 g ‰ în sânge (buletin de analiză toxicologică- alcoolemie cu nr. 13 din 30.01.2008 eliberat de INML- f. 38 d.u.p). Având în vedere aceste probe cu un caracter pronunțat științific, dar și declarațiile inculpatului de pe întreg parcursul urmăririi penale (f. 53 verso dup), instanța de fond a reținut că accidentul nu s-a produs pe fondul consumului de alcool.
Din buletinul de analiză cu nr. A_ a rezultat că cercetările gazcromatografice-masspectrometrice au dat rezultate negative pentru substanțele psihoactive (f.42 d.u.p.).
Din declarațiile inculpatului, s-a reținut că acesta a pornit de la semaforul amplasat în intersecția străzii G. E. cu . de mers spre Piața Romană, circulând cu viteza stabilită anterior
În condiții de vizibilitate normală pentru timpul nopții, inculpatul arată că a zărit victima cu 10-15 m înainte de a o accidenta. Accidentul s-a produs și pe fondul unei mișcări neașteptate a victimei, care a făcut un pas înapoi. Acest lucru este întărit de concluziile rapoartelor de expertiză în care se specifică în mod clar că starea de pericol s-a constituit din momentul în care victima a avansat cu spatele, dinspre axul drumului către margine (f.199 dup, f. 219 dup).
Nu poate fi reținută declarația martorului Mascolio D. („prietenul meu mergea normal, cu mâinile în buzunar”- f. 62 dup) sau obiecțiunile la raportul de expertiză în sensul că victima s-ar fi deplasat de la dreapta la stânga raportat la direcția de mers a autoturismului.
Sunt elocvente în lămurirea acestei situații răspunsurile la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză tehnică întocmit de conf. univ. dr. ing. P. A., în care se specifică de o manieră clară că dacă victima s-ar fi deplasat așa cum s-a arătat în conținutul obiecțiunilor, ar fi rezultat o compunere de forțe în urma căreia pietonul ar fi fost proiectat după axul drumului, ajungând pe celălalt sens de mers. Or, poziția în care victima a fost găsită nu este contestată de nicio parte din acest proces: perpendicular cu axul drumului și pe sensul de mers al autoturismului.
Instanța de fond a apreciat că nu pot fi primite apărările inculpatului potrivit cu care victima a fost lovită anterior impactului cu autoturismul Opel Vectra de un taxi galben Dacia L., întrucât acest fapt nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în dosar.
Judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, fapta inculpatului M. T. C. - care, la data de 01 ianuarie 2008, în jurul orei 04:00, a condus autoturismul marca Opel Vectra cu număr de înmatriculare_ pe . regulilor privitoare la conducerea pe drumurile publice prevăzute regulamentul de aplicarea a O.U.G. nr. 195/2002 și a accidentat mortal pe M. SERGIO - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută și pedepsită de art. 178 alin. 1 și 2 c.pen.
Instanța de fond a reținut că în speță își află prezența culpa comune, victima aflându-se la momentul producerii accidentului în traversarea prin loc nepermis a părții carosabile. Culpa concurentă a victimei în această situație, deși a contribuit la producerea rezultatului, nu înlătură răspunderea penală a inculpatului, accidentul s-a produs și ca urmare a nerespectării de către inculpat a obligațiilor proprii, fiind dovedit faptul că a circulat cu viteză peste limita legală.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, judecătorul fondului a avut în vedere dispozițiile părții generale a codului penal, art. 72 c.pen., limitele de pedeapsă fixate de art. 178 art. 2 c.pen. reduse potrivit art. 320 ind. 1 alin. 7 c.p.p., gradul de pericol social concret al faptei, raportat la valoarea socială lezată, și anume viața unei persoane, urmarea produsă constând în decesul victimei, împrejurarea în care aceasta a fost săvârșită, de persoana făptuitorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În acest sens, prima instanță a reținut că inculpatul nu este la primul impact cu legea penală, dar pedeapsa anterior aplicată a fost aptă să își realizeze scopul educativ având în vedere că inculpatul a înțeles să respecte obligațiile impuse prin celelalte hotărâri de condamnare, atitudinea de recunoaștere și regret a faptei comise.
Punând în balanță ansamblul acestor considerente, instanța de fond a apreciat că aplicarea unei pedepse egală cu minimul prevăzut de lege astfel cum a fost redus cu o treime este aptă să atingă scopul preventiv și educativ al sancțiunii.
Cu privire la soluționarea antecedentelor penale instanța de fond a constatat - verificând atât fișa de antecedente penale cât și sentințele penale depuse la dosarul cauzei - că în antecedenta inculpatului NU există două condamnări, astfel cum s-a reținut până în prezent în primul ciclu procesual, de prima instanță, de instanța de recurs și de Ministerul Public, în motivele de recurs, ci una singură.
Astfel prin sentința penală nr. 1491/21.12.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, s-a dispus condamnarea inculpatului M. T. C. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 27 alin.1 din Legea nr.365/2002 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 861 Cod penal, pe durata unui termen de încercare de 8 ani.
Prin decizia penală nr. 103/A/28.03.2007, Curtea de Apel București a admis apelurile declarate, a desființat - în totalitate - sentința penală nr.1491/21.12.2006 a Tribunalului București.
Ca urmare a rejudecării cauzei, s-a pronunțat sentința penală nr.1749/20.12.2007 a Tribunalului București - Secția I-a Penală, potrivit căreia inculpatul M. T. C. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 861 Cod penal și s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 7 ani.
Prin decizia penală nr. 50/A/2008, Curtea de Apel București a desființat - în parte - sentința penală nr. 1749/20.12.2007 a Tribunalului București și, rejudecând cauza, a aplicat inculpatului Mandacahe T. C. o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare dispunându-se suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani.
Prin urmare, inculpatul din prezenta cauză nu a suferit două condamnări anterioare, ci doar una singură concretizată în sentința penală nr.1749/2007 a Tribunalului București, modificată prin decizia penală nr.50/A/2008 a Curții de Apel București.
Cu privire la soluționarea antecedentelor penale în referire la limitele rejudecării impuse de instanța de control judiciar, în primul rând, s-a reținut că în primul ciclu procesual, instanța de fond nu a făcut nicio referire la vreo condamnare anterioară, judecătorul inițial al fondului mulțumindu-se să rețină că „inculpatul a săvârșit fapta care face obiectul prezentului dosar în termenele de încercare ale unor condamnări cu executarea pedepsei sub supraveghere”.
În al doilea rând, arată instanța de rejudecare că, în motivarea deciziei instanței de recurs s-a prevăzut că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 83 alin.3 Cod penal cu privire la pedeapsa de 4 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de 8 ani deși această pedeapsă nu există.
În al treilea rând, instanța de rejudecare a constatat că instanța de control judiciar a admis și recursul inculpatului M. T. C. care a avut ca obiect individualizarea pedepsei, motiv pentru care se impune respectarea principiul non reformatio in pejus, neputând îngreuna situația inculpatului în propria cale de atac.
Toate aspectele mai sus arătate nu pot fi imputabile inculpatului și, față de principiul echității care trebuie să guverneze și activitatea de judecată, nu se pot răsfrânge asupra inculpatului.
Plecând de la constatarea că în antecedența inculpatului există doar pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, față de care s-a acordat beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani aplicată prin sentința penală nr. 1749/2007 a Tribunalului București, judecătorul fondului, în rejudecare, a reținut că fapta dedusă judecății a fost săvârșită mai înainte de rămânerea definitivă a hotărârii anterioare de condamnare, ceea ce atrage aplicarea dispozițiilor referitoare la anularea beneficiului suspendării.
Însă aplicarea acestor dispoziții, având în vedere aspectele mai sus arătate, ar conduce la crearea pentru inculpat a unei situații vădit îngreunate, concursul de infracțiuni, fiind o stare de agravare a pedepsei.
S-a apreciat de către judecătorul fondului, că se impune a observa că, în urma realizării unei operații de contopire, pedeapsa ce poate fi aplicată inculpatului este de trei ani, la care se poate adăuga un spor, împrejurare ce ar exclude aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Față de toate aceste aspecte, judecătorul fondului a apreciat că nu poate da eficiență dispozițiilor art.865 Cod penal rap. la art. 85 Cod penal, astfel că a menținut beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare pentru un termen de încercare de 6 ani, astfel dispus prin sentința penală nr. 1749/20.12.2007 a Tribunalului București definitivă prin decizia penală nr. 50A/20.02.2008 a Curții de Apel București.
Față de scopul pedepsei, așa cum este definit în art. 52 Cod penal, prin aplicarea și executarea pedepsei urmărindu-se nu numai măsura constrângerii prin privarea de libertate, ci mai ales formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, judecătorul fondului a considerat că acesta poate fi atins și fără executarea în regim de detenție.
Față de cele arătate mai sus și văzând că sunt îndeplinite și celelalte condiții cerute de art. 81 Cod penal, prima instanță a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoarea pe un termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
Împotriva acestei soluții, în termenul legal, au declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și inculpatul M. T. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, considerând pe de o parte că pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1749/2007 a Tribunalul București trebuia contopită cu pedeapsa aplicată în cauza de față și, din nou, suspendată sub supraveghere această pedeapsă rezultantă, iar pe de altă parte, inculpatul solicită reindividualizarea pedepsei, în sensul diminuării cuantumului de pedeapsă.
Cu ocazia dezbaterilor orale, apărarea inculpatului arată că este de acord cu admiterea căii de atac promovată de Ministerul Public.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și inculpatul M. T. C., cât și a dispozițiilor art.3856 Cod procedură penală, Curtea constată recursurile promovate ca fiind fondate, urmând a le admite ca atare, în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că instanța de fond a stabilit temeinic situația de fapt și împrejurările comiterii acesteia, reținând că inculpatul (recurent în speță) a comis infracțiunea de ucidere din culpă, astfel cum a fost trimis în judecată.
Vinovăția inculpatului a fost stabilită - cu certitudine și fără echivoc – pe baza probelor administrate la urmărirea penală, astfel cum au fost însușite de inculpat, în procedura prevăzută de art.3201 Cod procedură penală, nerezultând împrejurări care să conducă la existența vreunei cauze care să înlăture caracterul penal al faptei ori a lipsei de pericol social corespunzător infracțiunii.
Însă, neconcordanțele au pornit de la o fișă de cazier judiciar, în care se consemnau ca antecedență penală a inculpatului două condamnări însă, în realitate, nu erau două condamnări, ci o sentință care fusese casată și pronunțată o nouă sentință nr. 1749/2007 a Tribunalului București; în consecință, aceasta este singura condamnare a inculpatului.
A fost trimis în judecată inculpatul și a fost pronunțată o soluție de condamnare de către Judecătoria Sectorului 1 București; împotriva acestei hotărâri a declarat recurs atât parchetul, cât și inculpatul. P. a declarat recurs în defavoarea inculpatului, iar printre motivele de recurs se afla și acela că, în mod greșit, nu s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere dispusă prin sentința penală nr. 1749/2007 a Tribunalului București, întrucât fapta care face obiectul prezentului dosar este situată înainte de rămânerea definitivă a acestei sentințe.
Curtea de Apel București a admis ambele recursuri și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 1 București.
În fața instanței de fond, Judecătoria Sectorului 1 București, s-a lămurit situația cazierului judiciar al inculpatului, în sensul că există o singură sentință ca antecedență penală.
S-a cerut condamnarea inculpatului și anularea suspendării sub supraveghere dispusă prin sentința nr. 1749/2007 întrucât, așa cum a menționat și anterior, fapta aceasta este înainte de rămânerea definitivă a acestei sentințe.
Prima instanță, respectiv Judecătoria sectorului 1 București, a dispus condamnarea inculpatului la 1 an și 4 luni închisoare, cu suspendare condiționată (simplă), pentru infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art.178 alin.2 Cod penal și nu a dispus anularea suspendării anterioare, arătând că dacă ar proceda la anularea suspendării s-ar încălca, în esență, principiul non reformatio in pejus și a dispus menținerea suspendării anterioare.
Este adevărat că, dacă ar fi vorba despre o rejudecare, nu se poate agrava situația părții în propria cale de atac, însă în speță ne află și în prezența recursului Ministerului Public care a fost admis, recurs care a vizat exact această chestiune – printre altele.
Prin urmare, nu a fost numai recursul inculpatului care viza o reindividualizare judiciară și atunci, bineînțeles, admițându-se recursul și trimițându-se cauza spre rejudecare nu i se putea agrava situația, întrucât o anulare și o contopire, în mod evident, reprezintă, cel puțin din punct de vedere formal, o agravare a situației. Mai mult decât atât, nu putea să dispună menținerea acelei suspendări, nu există niciun temei legal pentru menținerea suspendării; aceasta se poate dispune când este trimis în judecată un inculpat pentru săvârșirea unei infracțiuni din culpă, cum este situația din acest speță, dar numai în ipoteza în care acea faptă din culpă ar fi săvârșită în termenul de încercare, deci ar fi incidentă instituția revocării suspendării și nu instituția anulării.
Din prisma recursului în interesul legii, nr. 70/2007, care spune că nu se poate dispune o contopire direct în căile de atac; dispozitivul acelui recurs în interesul legii este contrazis de motivare care spune că în situația în care prima instanță avea toate informațiile și a ales sau a omis să facă contopirea, se poate dispune această contopire direct în căile de atac.
În consecință, Curtea – constatând că recursul Parchetului este și în favoarea inculpatului – va admite ambele recursuri; va casa, în parte, hotărârea primei instanțe și, rejudecând, va dispune anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.1749/2007 a Tribunalului București; va descontopi această pedeapsă rezultantă de 3 ani și va dispune contopirea pedepsei de 1 an și 4 luni, aplicată în prezenta cauză, cu pedepsele astfel descontopite.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei rezultante, Curtea apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă, însă cu stabilirea unor obligații în sarcina inculpatului, având în vedere atât circumstanțele reale, cât și pe cele personale, va opta pentru suspendarea sub supraveghere a acesteia, pe un termen de încercare, ce va fi stabilit potrivit art.862 Cod penal și care curge de la data suspendării anterioare.
Întrucât hotărârea urmează a fi reformată în parte, Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Față de soluția ce urmează a se pronunța, Curtea va face aplicarea art.192 alin.3 Cod procedură penală, cu privire la cheltuielile judiciare efectuate de stat, în prezenta cale de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și inculpatul M. T. C. împotriva sentinței penale nr. 505/28.05.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._ .
Casează, în parte, sentința penală 505 din 28 mai 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București și, rejudecând, dispune:
În baza art. 85 ind. 5 Cod penal, anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1749 din 20 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a penală – definitivă prin decizia penală nr. 1901 din 28 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1749 din 20 decembrie 2007 astfel:
-3 ani închisoare și pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal, pe timp de trei ani;
-10 luni închisoare .
În baza art. 33 lit. a – 34 lit. b Cod penal contopește pedeapsa aplicată în cauza de față, cea de 1 an și 4 luni închisoare cu pedepsele astfel descontopite, inculpatul M. T. C. având de executat pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal pe timp de 3 ani.
Aplic. art. 71 și 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b Cod penal.
În baza art. 86 ind. 1 Cod penal, suspendă condiționat executarea pedepsei pe timp de 7 ani și 4 luni executarea aceasta începând de la data primei condamnări respectiv 2008.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe timpul suspendării condiționate a executării pedepsei se suspendă și aplic. pedepsei accesorii .
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 19 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. O. A. N. V. A. P.
GREFIER,
A. P.
red.M.O.
dact.L.G.
ex.2
red.E.V.-Jud.sect.1
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 347/2013. Curtea... → |
|---|
