Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 1074/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1074/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 1074/2014
DOSAR NR._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1074
Ședința publică din data de 25 septembrie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: M. D. G.
JUDECĂTOR: I.-T. C. B.
GREFIER: D. T.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror C. M..
Pe rol, se află pronunțarea asupra apelului formulat de contestatorul E. S. împotriva sentinței penale nr.102 din data de 9.04.2014, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18.09.2014 și au fost consemnate în încheierea întocmită la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie penală, când Curtea, în temeiul art.391 alin.1 NCPP, a stabilit data pronunțării astăzi, 25 septembrie 2014, când, în aceeași compunere, a decis astfel:
CURTEA
Deliberând asupra apelului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr.102 din data de 9.04.2014, pronunțată de Judecătoria A., în baza art. 432 Cod procedură penală, a fost respinsă contestația în anulare formulată de contestatorul E. S., cu domiciliul în A., ., ., ., ca nefondată.
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin cererea sa, petentul E. S. a solicitat desființarea sentinței penale nr. 378 din data de 11.12.2008, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ și rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. b Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. j, să se dispună încetarea procesului penal, cu motivarea că a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 589/P/2005 și condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr.87/1994 la 10.000.000 lei amendă - prin sentința penală nr. 439/20.05.2005. În dosarul nr._, petentul a fost condamnat din nou pentru că, în calitate de administrator al S.C. „Supersor” S.R.L., a comercializat floarea soarelui către S.C. „Cezalin ..L. A., în valoare de 66.575, 90 lei și s-a aprovizionat cu grâu panificabil pentru a fi vândut ulterior de la S.C. ”Agromec” S.A. Drăgănești V., în sumă de 19.266, 50 lei.
A mai arătat contestatorul că, pentru facturile nr._/11.08.2003,_/25.08.2003,_/28.08.2003,_/25.08.2003 a fost trimis de două ori în judecată și pedepsit de două ori, prima oară cu amendă penală în sumă de 10.000.000 lei, iar a doua oară condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare.
Prin rechizitoriul nr. 949/P/2007, s-a reținut că în perioada august – septembrie 2003, petentul a comercializat floarea soarelui către S.C. „Cezalin ..L. A. în valoare de 66.575, 90 lei și a achiziționat grâu de la S.C.”Agromec„ S.A. Drăgănești V. în sumă de 19.266, 50 lei.
În penultimul aliniat, prima filă din rechizitoriul nr. 949/P/2007, s-a arătat că pentru aceste tranzacții contestatorul a fost trimis în judecată și sancționat cu amendă penală.
Contestatorul a considerat că, în mod greșit, a fost sancționat a doua oară, prin sentința penală nr. 387/11.12.2008, pentru faptele din august – septembrie 2003, fapte pentru care fusese sancționat și în anul 2005, prin sentința penală nr. 439/20.05. 2005 a Judecătoriei A..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 386 – 392 Cod procedură penală.
În susținere, contestatorul a depus la dosarul cauzei în copie; rechizitoriul nr. 949 P/2007, sentința penală nr. 387/11.12.2008, pronunțată de Judecătoria A..
Din oficiu, s-a dispus și au fost atașate dosarele nr. 1264/2005 și nr._, în care s-au pronunțat sentințele penale nr. 439/2005, respectiv 378/2008 de către Judecătoria A. și efectuarea unui referat privind pedepsele aplicate inculpatului și modul de executare a pedepselor.
Prin sentința penală nr. 439 din 20.05.2005 pronunțata de Judecătoria A., în dosarul nr. 1264/2005, rămasă definitivă prin decizia nr.111A/29.06.2005 a Tribunalului Teleorman, prin respingerea apelului, inculpatul E. S. a fost condamnat la pedeapsa de 10.000.000 lei amenda penală, pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 9 din Legea nr.87/1994, constând în aceea că a refuzat să pună la dispoziția organelor de control documentele financiare ale societății pentru stabilirea obligațiilor bugetare, necomunicând până la 14 martie 2005 documentele justificative contabile.
Prin sentința penală nr. 387 din 11.12.2008, pronunțată de Judecătoria A. (dosar nr._ ), rămasă definitivă prin neapelare, inculpatul E. S. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare condiționată pe un termen de încercare de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 lit. b din Legea nr.241/2005, constând în aceea că în calitate de administrator al societății S.C. SUPERSOR A., în perioada august septembrie 2003 nu a înregistrat în evidentele contabile ale societății toate veniturile realizate, sustrăgându-se de la plata sumei de 13.986,53 lei impozit pe profit și TVA de 10.629 lei.
Art. 426 lit. 1) Cod procedură penală prevede, că se poate face contestație în anulare împotriva hotărârilor penale definitive când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
Așadar, invocarea autorității de lucru judecat într-o cauză necesită existența unei hotărâri definitive într-un proces anterior. Pentru a se reține cazul de contestație în anulare este necesară întrunirea cumulativă a două condiții: - să existe o hotărâre penală definitivă; - să existe identitate de obiect și persoană, adică în cadrul celei de a doua judecăți să fi fost inculpată aceeași persoană care a mai fost judecată, iar obiectul cauzei să-l constituie aceleași fapte pentru care inculpatul a fost judecat.
Ori, în cauza dedusă judecății, prima instanță a constatat că dosarul nr._ al Judecătoriei A. în care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare a avut ca obiect o altă faptă, respectiv infracțiunea prevăzută de art. 9 lit. b din Legea nr.241/2005, iar dosarul 1264/2005 al Judecătoriei A. în care s-a pronunțat sentința penală nr. 439/20.05.2005 a avut ca obiect o cu totul altă faptă, respectiv infracțiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr.87/1994, incriminare total diferită.
Infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b din Legea nr.241/2005 a fost inițial incriminată prin Legea nr.87/1994, însă la art. 13 din aceasta lege, iar nu la art. 9, fapta prevăzută la art. 9 având o incriminare diferită.
Astfel, infracțiunea de evaziune fiscală a fost reglementată inițial prin Legea nr. 87/1994, pentru combaterea evaziunii fiscale, la art. 13 prevăzându-se că “fapta de a nu evidenția prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime sau în parte, veniturile realizate ori de a înregistra cheltuieli care nu au la bază înregistrări reale, dacă au avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului, taxei și a contribuției” se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amendă de la 1.000.000 la 10.000.000 lei. Ulterior, prin Legea nr.161/2003 au fost abrogate dispozițiile art. 13-16 din Legea nr. 87/1994, iar fapta reglementată în art. 13 a fost inclusă la art. 11 lit. c) din aceeași lege, fiind incriminată astfel: “omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii în acte contabile sau în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori înregistrarea de operațiuni sau cheltuieli nereale, în scopul de a nu plăti ori diminua impozitul, taxa sau contribuția”.
Fiind abrogată Legea nr. 87/1994 prin Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, la art. 9 alin. (1) din această lege s-a prevăzut că între actele ce constituie infracțiuni de evaziune fiscală sunt și “următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale”: “b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;”
Față de aceste aspecte, prima instanță a constatat că nu sunt întrunite condițiile pentru admiterea contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. i Cod procedură penală, ce reglementează situația în care împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat apel condamnatul E. S., fără a arăta în scris motivele pe care se întemeiază prezenta cale de atac.
Cu ocazia dezbaterilor orale, apelantul condamnat – prin apărător desemnat de Curte din oficiu – a precizat că prezenta contestație este întemeiată pe dispozițiile art.386 lit.d VCpp.
Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Curtea apreciază prezentul apel drept nefondat, prima instanță arătând în mod judicios că, în cauza dedusă judecății, s-a constatat că dosarul nr._ al Judecătoriei A. în care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare condiționată a avut ca obiect o altă faptă, respectiv infracțiunea prevăzută de art. 9 lit. b din Legea nr.241/2005, iar dosarul 1264/2005 al Judecătoriei A., în care s-a pronunțat sentința penală nr. 439/20.05.2005 a avut ca obiect o cu totul altă faptă, respectiv infracțiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr.87/1994, incriminare total diferită.
Va respinge, pentru aceste motive, apelul declarat de condamnat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare efectuate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul formulat de contestatorul E. S. împotriva sentinței penale nr.102 din data de 9.04.2014, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._, ca nefondat.
Obligă apelantul la plata a 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul avocatului din oficiu se va înainta din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 septembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. D. G. I.-T. C. B.
GREFIER,
D. T.
red.M.D.G.
dact.L.G.
ex.4
red.M.I.M.-Jud.A.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1020/2014.... | Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 1049/2014.... → |
|---|
