Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 704/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 704/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-09-2014 în dosarul nr. 704/2014

DOSAR NR. 5372 /3/2014

(_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALA NR. 704

Ședința publică din data de 16 SEPTEMBRIE 2014

Curtea constituită din:

Președinte: A. N.

Grefier: A. P.

Ministerul Public, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism – Structura Centrală, prin procuror B. C..

Pe rol, se află soluționarea contestației formulate de către P. de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism – Serviciul Teritorial G. împotriva sentinței penale nr. 1777/2014 din data de 18.06.2014pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul – inculpat D. C., personal, aflat în stare de detenție la penitenciarul București Rahova, asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, avocat C. C., cu delegație pentru asistență juridică obligatorie depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,, după care:

Nefiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza in stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public susține contestația care vizează faptul că între sentinței penale nr.1777/18.06.2014 a Tribunalului București și sentinței penale nr. 476/29.04.2014 a Tribunalului G., definitivă printr-o decizie din data de 02.07.2014 a Curții de Apel G. există identitate de cauză, obiect și părți, astfel ambele hotărâri privesc aceeași persoană, respectiv pe condamnatul D. C., au fost formulate referate de Comisia de Aplicare a Legii Penală mai Favorabile din cadrul penitenciarului, având la baza același temei legal, în esența aplicarea legii penale mai favorabile față de acest condamnat. Soluția dispusă atât de către Tribunalul G. cât și de Tribunalul București este aceeași și, în raport de toate aceste aspecte, având în vedere faptul că ne aflăm în prezența autorității de lucru judecat, solicită admiterea contestației și să se dispună desființarea sentinței penale nr. 1777/18.06.2014 a Tribunalului București.

Apărătorul din oficiu al intimatului - condamnat solicită admiterea contestației formulată de parchet în sensul desființării sentinței penale nr. 1777/18.06.2014 a Tribunalului București., având în vedere că există autoritate de lucru judecat.

Intimatul – condamnat, personal, având cuvântul, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său.

CURTEA

Asupra contestației penale de față:

Prin sentința penală nr. 1777/18.06.2014, Tribunalul București – Secția I Penală, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 a admis in parte sesizarea Comisiei de evaluare a incidentei aplicării legii penale mai favorabile din Penitenciarul București-Rahova, privind pe condamnatul D. C..

A descontopit pedeapsa rezultanta de 13 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 372/05.07.2012 a Tribunalului G., definitivă prin decizia penală nr. 3987/12.12.2013 a ICCJ, si a repus in individualitatea lor:

- pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003;

- pedeapsa de 1 an închisoare aplicata pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.31 alin.2 Cp 1969 in referire la art.288 alin.1 Cp 1969 cu aplic.art.41 alin.2 Cp 1969;

- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.290 alin.1 Cp 1969 cu aplic.art.41 alin.2 Cp 1969;

- pedeapsa de 1 an închisoare aplicata pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.291 alin.1 teza I Cp 1969 cu aplic.art.41 alin.2 Cp 1969;

- pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.215 alin.1,2,3 si 5 Cp 1969 cu aplic.art.41 alin.2 Cp 1969.

A constatat corespondenta incriminărilor prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, art.288 alin.1 Cp 1969, art.290 alin.1 Cp 1969, art.291 alin.1 teza I Cp 1969, cu art.367 alin.1 NCp, art.320 alin.1 NCp, art.322 alin.1 NCp si art.323 teza I NCp.

A constatat corespondența parțială a incriminării prev. de art.215 alin.1,2,3 si 5 Cp 1969 cu art.244 alin.1 si 2 NCp.

A redus pedeapsa de 12 ani închisoare aplicata pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.215 alin.1,2,3 si 5 Cp 1969 cu aplic.art.41 alin.2 Cp 1969 la 5 ani închisoare, in baza prev. art.244 alin.1 si 2 NCp.

A menținut cuantumul celorlalte pedepse stabilite.

In baza art.39 alin.1 lit.b NCp a aplicat condamnatului D. C. pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 2 ani si 8 luni din totalul celorlalte pedepse stabilite, urmând sa execute in final pedeapsa rezultanta de 7 ani si 8 luni închisoare.

A dedus din pedeapsa aplicata durata reținerii si arestării preventive de la 12.02.2010 la zi.

În baza art.6 alin.5 NCp a aplicat condamnatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a,b NCp pe o perioada de 5 ani.

A menținut in rest dispozițiile MEPI nr.461/2012 din 13.12.2013, emis de Tribunalul Galati.

A anulat MEPI nr.461/2012 din 13.12.2013, emis de Tribunalul G. si a dispus emiterea unui mandat de executare in conformitate cu dispozițiile prezentei sentințe.

În baza art.275 alin.3 NCpp cheltuielile judiciare avansate de stat, au rămas in sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin sesizarea Comisiei de evaluare a incidentei aplicării legii penale mai favorabile din Penitenciarul București-Rahova, înregistrată sub nr._, privind pe condamnatul D. C., s-a solicitat actualizarea condamnării prin prisma NCP si NCPP, in baza legii mai favorabile.

S-a precizat că s-a sesizat instanța pentru a reduce pedeapsa aplicata pentru infracțiunea de înșelăciune in forma continuata, la noul maxim special, care a fost calculat aplicând regulile concursului de infracțiuni, in raport de numărul de acte materiale si de subiecți pasivi iar in etapa a doua se va recalcula pedeapsa rezultanta.

Analizând actele si lucrările dosarului, tribunalul a reținut ca sesizarea formulata este fondata in parte .

Prin sentința penală nr.372/05.07.2012 a Tribunalului G., definitivă prin d decizia penală nr. 3987/12.12.2013 a ICCJ, D. C. a fost condamnat la pedeapsa rezultanta de 13 ani închisoare si 5 ani pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 teza a II-a si lit. b Cp1969 pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin.1 din Legea nr.39/2003, art.31 alin.2 Cp 1969 in referire la art.288 alin.1 Cp 1969 cu aplic.art.41 alin.2 Cp 1969, art.290 alin.1 Cp 1969 cu aplic.art.41 alin.2 Cp 1969, art.215 alin.1,2,3 si 5 Cp 1969 cu aplic.art.41 alin.2 Cp 1969, cu aplic. finala a art.33 lit.a Cp1969.

Instanța a apreciat însă că se impune reducerea pedepsei, in următorul mecanism:

In acest sens, sediul materiei-art. 6 din N.c.p. coroborat cu art.595 NCpp si art.23 din Legea nr.255/2013, impune intervenția unei legi care prevede o pedeapsă mai ușoară pentru fapta săvârșită, iar sancțiunea aplicată să depășească maximul special prevăzut de lege.

Prin Decizia nr.7 din 26.05.2014, ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a decis ca in aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 6 din NCp, în cazul infracțiunilor continuate, prin sintagma "maxim special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită" se înțelege maximul special prevăzut de lege pentru infracțiune, fără luarea în considerare a cauzei de majorare a pedepsei prevăzută pentru infracțiunea continuată.

De asemenea, prin Decizia nr.1 din 14.04.2014, ICCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a decis ca in aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de . noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale.

În a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 din Codul penal.

În cazul în care pedeapsa rezultantă, aplicată potrivit legii vechi, depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 din Codul penal, pedeapsa rezultantă fiind redusă la acest maxim.

În caz contrar, pedeapsa rezultantă a rămas astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi.

Împotriva acestei sentințe, a formulat contestație P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând autoritatea de lucru judecat în raport cu sentința penală nr. 476/29.04.2014, a Tribunalului G., definitivă printr-o decizie din data de 02.07.2014 a Curții de Apel G..

Examinând contestația de față, Curtea constată că aceasta urmează să fie admisă în conformitate cu prevederile art. 425¹ alin.7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală pentru următoarele motive:

Anterior sesizării care a făcut obiectul dosarului Tribunalului București și al sentinței contestate la data de 14.02.2014 pe rolul Tribunalului G. a fost înregistrată sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii mai favorabile din Penitenciarul G. în ce privește pe condamnatul D. C..

În motivarea sesizării (contestației) s-a arătat, în esență, că intimatul D. C. a fost condamnat prin sentința penală nr. 372/2012 a Tribunalului G. și la o pedeapsă de 12 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin.1,2,3,4 și 5 din Codul penal (anterior), dar se impune reducerea acestei pedepse întrucât Noul Cod penal intrat în vigoare la data de 01.02.2014, prevede o pedeapsă mai redusă pentru infracțiunea de înșelăciune.

La dosarul cauzei au fost atașate toate mijloacele de probă pentru legala soluționare a prezentei contestații, inclusiv dosarul de fond, sentința penală nr. 372/2012 a Tribunalului G., hotărârile pronunțate în căile de atac și mandatul de executare a pedepsei rezultante de 13 ani închisoare.

Contestația privind aplicarea legii penale mai favorabile în privința condamnatului D. C. a fost apreciată ca fiind fondată.

Verificând situația de fapt și situația juridică a condamnatului D. C., prin prisma motivelor prezentei sesizări (contestații), dar și din oficiu, conform art. 5 și 8 din Boul Cod de procedură penală, tribunalul a apreciat că se impune aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește pe condamnatul D. C., motivat de următoarele:

Din analiza art. 595 din noul Cod de procedură penală, coroborate cu dispozițiile art. 6 din noul Cod de procedură penală, rezultă că aplicarea legii penale mai favorabile este posibilă și în cazul condamnărilor penale care au rămas definitive până la data intrării în vigoare a noului Cod penal, respectiv 01.02.2014.

Intimatul D. C. este condamnat definitiv prin sentința penală nr.372/2012 a Tribunalului G. la o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, pentru comiterea în concurs a unui număr de cinci infracțiuni.

În concret, prin sentința penală nr. 372/2012, intimatul D. C. a fost condamnat la 12 ani închisoare și pedeapsa complementară pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin.1,2,3 și 5 din Codul penal anterior, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din același cod; 5 ani închisoare și pedeapsa complementară pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003; 1 an închisoare pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 din Codul penal anterior; 1 an închisoare pentru infracțiunea de fals sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. 1 din Codul penal anterior; 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals, prevăzută de art. 291 din Codul penal anterior, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din același cod.

Văzând corespondența din noul Cod penal, prima instanță a constatat că infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin.1 și 2 din noul Cod penal, în modalitatea și formele reținute pentru condamnatul D. C., este pedepsită de lege cu închisoarea cuprinsă între 1 și 5 ani.

A mai arătat instanța de fond că pentru condamnatul D. C. prin sentința penală nr. 372/2012 a Tribunalului G., în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, s-a reținut și forma continuată, conform art. 41 alin.2 din Codul penal anterior, iar potrivit noului Cod penal forma continuată este reglementată la dispozițiile art. 36, legiuitorul prevăzând pentru aceasta un spor de pedeapsă de 3 ani închisoare.

Așa fiind, cu privire la infracțiunea de înșelăciune, pedeapsa stabilită pentru condamnatul D. C. a fost redusă de la 12 ani închisoare la 8 ani închisoare, cuantumul nou fiind format, așa cum s-a arătat mai sus, din maximul prevăzut de art. 244 alin. 2 și cuantumul prevăzut de art. 36 din noul Cod penal.

Cu privire la celelalte pedepse principale s-a apreciat că nu se impune o reducere întrucât cuantumurile de 5 ani și respectiv 1 an ( 3 pedepse) nu depășesc sub minimul de pedeapsă din legea nouă, în acest sens fiind și dispozițiile art. 595 din noul Cod de procedură penală și art. 4 din Legea nr. 187/2012, de aplicare a noului Cod penal.

S-a constatat că nici pedeapsa complementară rezultantă de 5 ani, privind interzicerea unor drepturi, nu trebuie redusă deoarece nu depășește cuantumul prevăzut de art. 66 alin. 1 din noul Cod penal.

Așa fiind, pe fondul cauzei, a fost admisă contestația privind aplicarea legii penale mai favorabile și s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare în pedepsele componente și pedeapsa complementară. S-a redus pedeapsa pentru infracțiunea de înșelăciune la 8 ani închisoare, cu respectarea dispozițiilor art. 244 alin. 1 și 2 și art. 36 din noul Cod penal. După recontopirea pedepselor, s-a dispus executarea de către condamnatul D. C. a pedepsei celei mai grele de 8 ani închisoare, pedeapsă care a fost sporită cu același spor reținut și prin sentința penală nr.372/2012 a Tribunalului G., respectiv sporul de 1 an închisoare. S-a menținut starea de arest a condamnatului și s-a dedus din noua pedeapsă rezultantă, de 9 ani închisoare, durata executată de la 12.02.2010 până la zi. S-a dispus emiterea unui nou mandat de executare, după rămânerea definitivă a hotărârii. Conform art. 275 alin. 3 din noul Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în cauză au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei hotărâri au formulat contestație P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial G. și condamnatul D. C..

Procurorul a criticat sentința penală nr. 476/29.04.2014 a Tribunalului G. ca fiind nelegală, având în vedere Decizia nr. 7/26.05.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit căreia, reducerea pedepsei pentru infracțiunea de înșelăciune trebuia realizată la maximul de 5 ani închisoare, prevăzută de art. 244 alin. 2 din noul Cod penal.

De asemenea, a învederat procurorul că în analiza efectuată instanța de fond nu a respectat nici Decizia nr. 1/14.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit căreia în aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei înainte de . noului Cod penal pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din noul Cod penal cu privire la pedepsele individuale, iar în a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi conform art. 39 din noul Cod penal. În cazul în care pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 din noul Cod penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim, iar în caz contrar, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi.

A conchis procurorul că prima instanță ar fi trebuit să constate că pedeapsa rezultantă ce poate fi aplicată condamnatului D. C. este de 7 ani și 8 luni închisoare, respectiv 5 ani închisoare plus 1/3 din totalul celorlalte pedepse. Cum pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi este de 13 ani închisoare, depășind maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 din noul Cod penal, pedeapsa rezultantă ar fi trebuit redusă la acest din urmă maxim.

Condamnatul, prin apărător ales, a arătat că sentința pronunțată de instanța de fond este greșită sub aspectul pedepsei aplicate pentru infracțiunea de înșelăciune, care trebuia redusă la maximul special de 5 ani, iar nu la acela de 8 ani, prin adăugarea sporului de la forma continuată. Pe de altă parte a susținut că sporul de pedeapsă trebuie să rămână acela de 1 an închisoare, stabilit cu autoritate de lucru judecat prin sentința penală nr.372/2012 a Tribunalului G., solicitând prin urmare ca pedeapsa principală finală de executat să fie redusă la 6 ani închisoare.

Prin decizia penală nr. 285/C pronunțată la 2 iulie 2014 Curtea de Apel G. în baza art. 425¹ alin. 7 pct. 2 lit. b Cod procedură penală a admis contestațiile formulate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial G. și de condamnatul D. C. (fiul lui I. și S., născut la data de 07.12.1968 în ., CNP_, cu domiciliul în ., în prezent deținut în Penitenciarul G.).

A desființat în parte sentința penală nr.476/29.04.2014 a Tribunalului G. și, în rejudecare a înlăturat din cuprinsul sentinței penale contestate dispozițiile privind descontopirea pedepselor aplicate prin sentința penală nr.372/2012 a Tribunalului G., reducerea acestora și recontopirea lor în pedeapsa principală rezultantă de 9 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b din Codul penal din 1969.

Au fost repuse în individualitatea lor pedepsele aplicate condamnatului D. C. prin sentința penală nr. 372/05.07.2012 a Tribunalului G., respectiv:

-5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b din Codul penal din 1969, pentru o pedeapsă de 5 ani, pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003;

-12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b din Codul penal din 1969 pentru o perioadă de 5 ani, pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin.1,2,3 și 5 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969;

-1 an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 31 alin. 2 din Codul penal din 1969, raportat la art. 288 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969;

-1 an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969;

-1 an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 alin. 1 teza I din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969.

A fost redusă de la 12 ani închisoare la 5 ani închisoare, pedeapsa principală aplicată condamnatului D. C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin.1,2,3 și 5 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969, având corespondent în art. 244 alin.1 și 2 din noul Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din noul Cod penal.

În baza art. 38 alin. 1 – 39 alin. 1 lit. b combinat cu art. 45 alin. 3 lit. a din noul Cod penal s-a dispus contopirea pedepselor de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b din Codul penal din 1969 pentru o perioadă de 5 ani, 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b din Codul penal din 1969 pentru o perioadă de 5 ani, 1 an închisoare, 1 an închisoare și 1 an închisoare, condamnatul D. C. urmând să execute în continuare pedeapsa principală rezultantă de 7 ani și 8 luni închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b din Codul penal din 1969 pentru o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale contestate.

În baza art. 272 alin. 1 Cod procedură penală s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul G., a sumei de 25 ani, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu (av. Bâlu D.).

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Soluție definitivă.

În cuprinsul motivării instanța de control a reținut următoarele:

Potrivit Deciziei nr. 1/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de . noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, printr-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal cu privire la pedepsele individuale. În a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 din Codul penal. În cazul în care pedeapsa rezultant aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 din Codul penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim. În caz contrar, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi.

De asemenea, conform Deciziei nr. 7/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 6 din noul Cod penal, în cazul infracțiunilor continuate, prin sintagma „maxim special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită” se înțelege maximul special prevăzut de lege pentru infracțiune, fără luarea în considerare a cauzei de majorare a pedepsei prevăzută pentru infracțiunea continuată.

Curtea a subliniat că în speța de față sunt pe deplin incidente dispozițiile deciziilor mai sus citate.

Astfel, în mod greșit instanța de fond, repunând în individualitatea lor pedepsele componente ale pedepsei rezultante de 13 ani închisoare aplicată condamnatului D. C. prin sentința penală nr. 372/2012 a Tribunalului G., a dispus reducerea, de la 12 ani închisoare la 8 ani închisoare, a pedepsei aplicate condamnatului pentru infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, maximul special prevăzut de noul Cod penal fiind de 5 ani închisoare.

În privința celorlalte pedepse avute în vedere la stabilirea pedepsei rezultante de 13 ani închisoare nu se impune a se interveni, deoarece niciuna nu depășește maximul special prevăzut de noul Cod penal.

Referitor la cea de a doua etapă a mecanismului de verificare a incidenței legii penale mai favorabile în cazul concursului de infracțiuni, se constată că aceasta nu a fost realizată întocmai de prima instanță, Aplicând dispozițiile din noul Cod penal, referitoare la tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, instanța de fond ar fi trebuit să constate că pedeapsa rezultantă ar fi fost de 7 ani și 8 luni închisoare [5 ani + 1/3 din 8 ani (5 ani + 1 an + 1 an + 1 an )], așadar mai mică decât pedeapsa rezultantă aplicată condamnatului D. C. prin sentința penală nr. 372/2012 a Tribunalului G..

Curtea nu a primit susținerile formulate de condamnat, prin apărător ales, referitoare la modalitatea de stabilire a sporului de pedeapsă ce trebuie aplicat la pedeapsa cea mai grea, atâta vreme cât prin Decizia nr. 1/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a clarificat această problemă, iar potrivit art. 477 alin. 3 din noul Cod de procedură penală, dezlegarea dată chestiuni de drept este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Or, Decizia nr. 1/14.04.2014 aÎnalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 349 din 13 mai 2014.

Raportat la considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, Curtea – în temeiul art. 425¹ alin. 7 pct. 2 lit. a din nul Cod de procedură penală a admis contestațiile formulate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial G. și de condamnatul D. C., în limitele menționate.

În rejudecare au fost înlăturate, din cuprinsul sentinței penale contestate dispozițiile privind descontopirea pedepselor aplicate prin sentința penală nr. 372/2012 a Tribunalului G., reducerea acestora și recontopirea lor în pedeapsa principală rezultantă de 8 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b din Codul penal din 1969.

S-a dispus a se repune în individualitatea lor pedepsele aplicate condamnatului D. C. prin sentința penală nr. 372/05.07.2012 a Tribunalului G., respectiv:

-5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b din Codul penal din 1969 pentru o perioadă de 5 ani pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003;

-12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b din Codul penal din 1969 pentru o perioadă de 5 ani, pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin.1,2,3 și 5 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969;

-1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 31 alin. 2 din Codul penal din 1969, raportat la art. 288 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969;

-1 an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969;

-1 an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 alin. 1 teza I din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969.

În continuare a fost redusă de la 12 ani închisoare la 5 ani închisoare, pedeapsa principală aplicată condamnatului D. C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin.1,2,3 și 5 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969, având corespondent în art. 244 alin. 1 și 2 din noul Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din noul Cod penal.

În baza art. 38 alin. 1- 39 alin. 1 lit. b combinat cu art. 45 alin. 3 lit. a din noul Cod penal, s-a dispus contopirea pedepselor de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b din Codul penal din 1969 pentru o perioadă de 5 ani, 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b din Codul penal din 1969 pentru o perioadă de 5 ani, 1 an închisoare, 1 an închisoare și 1 an închisoare, condamnatul D. C. urmând să execute în continuare pedeapsa principală rezultantă cea mai grea, de 5 ani închisoare, sporită la 7 ani și 8 luni închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b din Codul penal din 1969 pentru o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale contestate, în măsura în care nu contravin dispozițiilor prezentei decizii.

În baza art. 272 alin. 1 din noul Cod de procedură penală, s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul G., a sumei de 25 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu în fața Curții de Apel G..

În baza art. 275 alin. 3 din noul Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentei contestații vor rămâne în sarcina statului.

În cele două hotărâri judecătorești există identitate de cauză.

Astfel, ambele privesc pe aceiași persoană condamnată D. C., au fost formulate de aceeași persoană – Comisia de aplicare a legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului, au la bază același temei de drept prevederile HG 836/2013 și vizează în esență același aspect anume aplicarea legii penale mai favorabile față de D. C., condamnat definitiv la o pedeapsă de 13 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit.a și b din noul Cod penal, prin sentința penală nr. 375/5 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul G. (dosar penal nr._ ) definitivă prin decizia penală nr. 3987/12 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Soluția dispusă de instanțele de fond Tribunalul G. și Tribunalul București este aceiași atât în cazul sentinței penale nr. 476/29 aprilie 2014 cât și în cazul sentinței penale nr. 1777/19 iunie 2014.

Față de toate aceste considerente, s-a apreciat că între sentința penală nr. 467/29 aprilie 2014 a Tribunalului G. și sentința penală nr. 1777/19 iunie 2014 a Tribunalului București există identitate de cauză, obiect și părți.

Având în vedere că sentința penală nr. 476/26 aprilie 2014 a Tribunalului G. a rămas definitivă prin decizia penală nr. 232/12 iunie 2014 a Curții de Apel G. prin cate au fost admise contestațiile Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial G. și condamnatul D. C., în cauză există autoritate de lucru judecat astfel încât prin prezentele motive, a solicitat respingerea ca nefondată a contestației formulată de Comisia de Evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Rahova – București.

Așa fiind, Curtea va desființa sentința contestată și rejudecând, în fond, va respinge, ca nefondată sesizarea de față.

Va face aplicarea prevederilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală.

Onorariul avocat oficiu de 100 lei se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite contestația formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism – Serviciul Teritorial G. împotriva sentinței penale nr. 1777/2014 din data de 18.06.2014pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală.

Desființează sentința contestată și rejudecând:

Respinge, ca nefondată, sesizarea Comisiei de Evaluare din cadrul Penitenciarului Rahova.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul avocatul oficiu de 100 lei se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16.09.2014.

Președinte

A. N.

Grefier

A. P.

Red. A.N.

Dact.G.P.

2 ex.

Red. M. B. – Tribunalul București – Secția I Penală

← Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine....		Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1012/2014. Curtea de... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup. Legea 39/2003 art. 7. Decizia nr. 1016/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 691/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Decizia nr. 690/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Decizia nr. 104/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1012/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1020/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 1074/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 1049/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI