Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 270/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 270/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 270/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 270/CO
Ședința publică din data de 16.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: I. T.
GREFIER: S. V.-V.
* * * * * * * * *
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror N. N..
Pe rol se află soluționarea contestației la executare formulată de condamnatul P. P. L., conform art. 598 NCPP, împotriva sentinței penale nr. 1135/10.04.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatorul-condamnat P. P. L., personal, aflat în stare de detenție, și asistat de apărător din oficiu, avocat Girbaciu A., în baza delegației nr._/06.05.2014 pe care o depune la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea acordă cuvântul asupra contestației formulate.
Contestatorul-condamnat învederează că își retrage contestația formulată.
Apărătorul din oficiu al contestatorului-condamnat solicită să se ia act de retragerea contestației formulată de contestatorul-condamnat.
Reprezentantul Ministerului Public solicită a se lua act de retragerea contestației formulată de contestatorul-condamnat P. P. L..
CURTEA,
Asupra contestației de față reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 1135/10.04.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală s-a dispus, în baza art. 597 și următ. NCPP respingerea contestației la executare formulată de condamnatul P. P. L..
În baza art. 275 alin. 2 NCPP, a fost obligat contestatorul-condamnat P. P. L. al plata sumei de 50 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat contestație petentul P. P. L. la data de 16.04.2014.
În ședința publică din data de 16.05.2014, contestatorul-condamnat P. P. L. a învederat că își retrage contestația formulată.
Văzând dispozițiile art. 4251 al. 3 CPP rap. la art.415 CPP, conform cărora până la închiderea dezbaterilor oricare dintre părți își poate retrage contestația declarată, Curtea va lua act de manifestarea de voință a condamnatului în acest sens.
În baza art. 275 al. 2 Cod procedură penală, va fi obligat contestatorul-condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea contestației declarate de contestatorul P. P. L..
Obligă contestatorul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică ,azi, 16.05.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. și tehnored. S.V.V.
2 ex. – 22.05.2014
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 637/2014. Curtea de... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Hotărâre din 28-05-2014,... → |
|---|








