Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 637/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 637/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 637/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.637
Ședința publică din data de 14 mai 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: D. D.
JUDECĂTOR: M. O.
GREFIER: M. A.
Ministerul Public–P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror A. M. N..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de inculpatul D. D.-A. împotriva sentinței penale nr.192/25 martie 2014, pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul- inculpat D. D.-A., personal, aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărătorul din oficiu, avocat P. E., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/2014 (atașată la fila 8 din dosar), lipsind intimatul-parte civilă B. D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau alte probe noi de propus și administrat, Curtea, în temeiul art.420 alin.6 NCPP, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra apelului.
Apărătorul din oficiu al apelantului-inculpat solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și, rejudecând pe fond, să se dispună reindividualizarea pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare și aplicarea unei pedepse reduse, cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, având în vedere toate circumstanțele atenuante, în sensul că inculpatul are numai 5 clase de școală, nu avea loc de muncă și nu are antecedente penale.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea apelului, ca nefondat, apreciind că pedeapsa aplicată de instanța fondului și modalitatea de executare răspund scopului acesteia.
Arată că, într-adevăr, instanța de fond a aplicat o pedeapsă maximă pentru infracțiunea de înșelăciune, cu reținerea art.396 alin.10 Cpp, de 2 ani închisoare, însă nici nu a dat eficiență caracterului continuat al faptei, putând aplica totuși un spor de până la 3 ani închisoare, potrivit NCp., având în vedere că activitatea infracțională s-a desfășurat pe o perioadă de 6 luni, modalitatea concretă de săvârșire, inculpatul a profitat de starea medicală a părții civile, în mod premeditat, prin implicarea, în ultimă instanță, a unei alte persoane, a martorului C. Ș., hotărârea de a săvârși fapta a fost luată după ce s-a convins că partea civilă nu-și mai aduce aminte, activitatea de inducere în eroare nu a privit numai suma de 19.500 lei, pe care partea civilă o avea la bancă ci, după ce a epuizat această sumă, inculpatul a indus în eroare partea civilă și cu privire la banii din pensie.
Apelantul inculpat D. D.-A. personal, având ultimul cuvânt, arată că prejudiciul a fost mult mai mic, circa 8.000-9.000 lei, infracțiunea s-a desfășurat pe 6 luni, a fost la partea civilă cam de 15 ori, a luat sume cuprinse între 500-700 lei, însă când a dat declarația, i s-a spus să treacă sume între 700 și 2900 lei, pentru că va fi mai bine pentru el; arată că la 05.02.2014 partea vătămată s-a prezentat în instanță și a fost de acord cu cererea sa privind controlul judiciar, pentru a avea posibilitatea să înapoieze banii; menționează că toți membrii familiei au decedat în cursul anul 2012 și a moștenit un imobil pe care dorește să-l vândă pentru a achita prejudiciul, motiv pentru care a solicitat 3 zile libere; consideră că pedeapsa de 2 ani închisoare este prea aspră pentru fapta săvârșită, pe care o recunoaște; precizează că în 25 de ani nu a avut niciun avertisment.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 192/25 martie 2014, pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București în dosarul nr._ , în temeiul art. 377 alin. 4 rap. la art. 386 alin. 1 C.pr.pen. a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de către Ministerul Public și în consecință, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului D. D. A. din infracțiunea de înșelăciunea prev. de art. 215 alin. 1 – 2 C.pen. 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. 1969 în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1 – 2 C.pen. 2009 cu aplicarea art.36 alin.1 noul Cod penal.
În temeiul art.349 alin.2 rap. la art. 396 alin.2 și 10 Cod penal a fost condamnat inculpatul D. D. A. (fiul lui G. și A., născut la data de 29.12.1988, în ., domiciliat în com. Colelia, ., jud. Ialomița, CNP_, cetățenie română, studii 5 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, fără loc de muncă, necăsătorit, fără copii) la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prev. de art.244 alin.1 – 2 Cod penal cu aplic. art.36 alin.1 și art.5 Cod penal (faptă săvârșită în perioada iunie – decembrie 2013, persoana vătămată B. D.).
În baza art.67 alin.1 Cod penal rap. la art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 i s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 (doi) ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice) lit.b (dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat).
În temeiul art.66 alin.1 Cod penal i s-a interzis cu titlu de pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a, b Cod penal.
În temeiul art.399 alin.1 Cod pr.penală a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului D. D. A. până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 de zile.
În baza art.72 alin.1 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata măsurii reținerii dispusă pe data de 17.12.2013 prin ordonanța de reținere nr._/17.12.2013 a DGPMB Sector 6 și durata arestării preventive din data de 18.12.2013 la zi.
În temeiul art.397 alin.1 coroborat cu art.25 alin.1 Cod pr.penală rap. la art. 23 alin. 3 Cod pr.penală și coroborat cu art.1357 alin.1 cod civil a fost admisă acțiunea civilă formulată de către partea civilă B. D. și a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 20.000 lei, reprezentând prejudiciu cauzat prin săvârșirea infracțiunii.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La începutul lunii mai 2013, aflându-se pe . Drumul Taberei și fiind îmbrăcat în salopetă de lucru inculpatul D. D. a fost abordat de o persoană de sex feminin care a crezut că inculpatul lucrează la o firmă de termopane și l-a rugat să meargă la un vecin care are nevoie de ajutor pentru reglarea geamurilor termopan, dându-i și numărul de telefon al acestuia. Vecinul a fost ulterior identificat ca fiind persoana vătămată B. D..
Inculpatul a mers la locuința persoanei vătămate din .-a reglat geamurile, încasând de la acesta suma de 70 lei, ocazie cu care i-a propus să-i monteze plase de țânțari. Persoana vătămată a fost de acord și i-a achitat un avans de 160 lei. După câteva zile inculpatul a sunat persoana vătămată pentru a o anunța că va întârzia cu aducerea plaselor de țânțari, ocazie cu care a constatat că acesta uitase de înțelegere și de discuția avută.
La acest moment, inculpatul și-a dat seama că persoana vătămată nu își mai aduce aminte de discuție avută. Din declarația inculpatului a reieșit că îi solicita aproximativ câte 300-700 lei de fiecare dată, cu titlu de împrumut, fiind convins că nu va mai trebui să-i restituie, dat fiind că bătrânul nu își mai aducea aminte.
Din declarația inculpatului D. D. coroborată cu declarația martorului S. D., s-a reținut că în cursul lunii iulie 2013 inculpatul a aflat de la persoana vătămată că deține la bancă o sumă mare de bani, a mers acasă și l-a sunat pe acesta, prezentându-se ca angajat al băncii pe nume M., că se ocupă de contul lui și că banca va intra în insolvență, așa că trebuie să scoată banii și să-i țină acasă. Din procesul-verbal de vizionare a înregistrărilor și extrasul de cont al persoanei vătămate B. D. a rezultat că persoana vătămată a retras suma de bani, în cuantum de 19.500 lei, de la BCR-Sucursala Timișoara pe data de 17.07.2013.
Din declarația inculpatului D. D. coroborată parțial cu declarația martorului S. D. a rezultat că la câteva zile după ce persoana vătămată a retras banii din bancă, inculpatul invocând calitatea de director la BCR i-a solicitat acestuia o sumă de bani pentru a nu pierde dobânda, persoana vătămată dându-i la acel moment suma de 3.200 lei.
Din aceleași declarații, coroborate cu procesele verbale de redare a interceptărilor convorbirilor a rezultat că de la acel moment, inculpatul, folosind numărul de telefon_ o apela pe persoana vătămată la intervale regulate, aproximativ de două ori pe săptămână, pretinzând că este director de bancă la BCR sau angajat al băncii, cu numele de M. și îi solicita persoanei vătămate diverse sume de bani. Sumele erau solicitate folosind pretextele că persoana vătămată urma să piardă dobânda depozitului avut anterior la bancă, fie pentru a achiziționa timbre fiscale în vederea virării unor sume foarte mari.
Din declarația inculpatului D. D. coroborată cu procesele verbale de redare a interceptărilor convorbirilor, prima instanță a reținut că ulterior acestui moment, după ce suma de bani retrasă din contul persoanei vătămate s-a terminat, inculpatul a început să îi solicite la intervale regulate acesteia sume de bani din pensie.
Astfel, instanța de fond a reținut că pe data de 17.02.2013 ora 10:11 inculpatul a contactat-o pe persoana vătămată interesându-se de pensia persoanei vătămate, pretinzând că dacă îi va remite toată pensia îi va da o sumă de bani promisă, spunându-i că își va pune colegele să numere banii. În aceeași zi, la ora 14:12 inculpatul i-a spus persoanei vătămate că trebuie să depună toată pensia, dacă dorește să primească suma de patru miliarde opt sute lei.
Din procesul-verbal de flagrant a rezultat că organele de poliție s-au deplasat în zonă, efectuând supravegherea acesteia. Au fost observați la ora 16.30 doi tineri care se deplasau pe . oprit la nr.2 pe trotuar, unul dintre ei purtând o discuție telefonică. După aproximativ 5 minute unul dintre tineri, identificat ulterior ca fiind martorul C. Ș., s-a întâlnit cu persoana vătămată și a luat de la aceasta o sumă de bani, fiind surprins și imobilizat în stația de carburant Petrom, după ce anterior a fost somat și a încercat să fugă.
În acest timp, celălalt tânăr s-a deplasat în direcția . după aproximativ 30 metri a fost imobilizat și fiind identificat în persoana inculpatul D. D. A., iar la percheziția corporală efectuată asupra acestuia a rezultat că avea asupra sa un telefon cu nr. de apel_.
Din certificatul de handicap s-a reținut că persoana vătămată suferă de demență degenerativă tip mixt, posttraumatic și Alzheimer, fiind încadrată în grad de handicap permanent. De altfel, declarațiile persoanei vătămate nu au fost unele coerente, declarând anumite aspecte asupra cărora a revenit, fapt ce confirmă diagnosticul medical.
Modalitatea de determinare a legii penale mai favorabile a fost efectuată avându-se în vedere instituțiile de drept penal autonome care au incidență asupra condițiilor de incriminare, de tragere la răspundere penală și de aplicare a pedepselor. Instanța a considerat că o asemenea modalitate de determinare a legii mai favorabile reprezintă singura cale prin care organele judiciare pot fi sigure că o lege penală mai grea nu va fi aplicată retroactiv inculpatului, cu încălcare art.15 alin. 2 din Constituția României și a art.7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța a reținut că potrivit art.35 alin.1 Cod penal, definiția infracțiunii continuate a fost modificată, NCP prevăzând pe lângă cerințele unității de subiect activ, de conținut și rezoluție infracțională și o condiție suplimentară pentru reținerea formei continuate a infracțiunii, respectiv unitatea de subiect pasiv.
În cauza de față, instanța a constatat că fapta întrunește condițiile reținerii formei continuate de săvârșirii conform ambelor coduri, existând un singur subiect pasiv al infracțiunii, respectiv persoana vătămată B. D..
Prin urmare, legea penală mai favorabilă a fost determinată în doi pași, respectiv compararea limitelor de pedeapsă prevăzute de cele două legi și stabilirea pedepsei conform legii mai favorabile și ulterior determinarea legii mai favorabile prin compararea regimului sancționator al infracțiunii continuate din cele două legi.
Astfel, prin compararea limitelor de pedeapsă, instanța a constatat că infracțiunea de înșelăciune prev. de art.215 alin. 1 – 2 – 3 în Codul penal din 1968 este pedepsită cu închisoare în limitele de 3 – 15 ani iar conform legii noi pedeapsa este de la 1 la 5 ani închisoare, fiind mai favorabilă legea nouă.
În ceea ce privește regimul de sancționare al infracțiunii continuate, judecătorul cauzei a reținut că potrivit art. 42 din Codul penal din 1968, instanța poate aplica un spor de până la 5 ani, în timp ce conform art.36 alin. 1 din Codul penal din 2009 infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, regimul sancționator al infracțiunii continuate fiind prin urmare mai favorabil inculpatului conform legii noi.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului D. D. A. care, în perioada iunie-decembrie 2013 a indus-o în eroare pe persoana vătămată B. D., prin folosirea de nume și calități mincinoase în scopul de a obține pentru sine foloase materiale injuste, pricinuind o pagubă părții vătămate, în cuantum de 20.000 lei, constituie infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1 – 2 din Codul penal din 2009 cu aplicarea art. 36 alin. 1 din același cod penal.
Recomandându-se ca fiind director de bancă și funcționar bancar, inculpatul D. D. A. a indus-o în eroare pe persoana vătămată B. D., făcându-l să creadă că în schimbul sumelor oferite inculpatul îi va obține o dobândă mai bună și, în alte ocazii, arătându-i că îi va da în schimbul tuturor sumelor remise suma de 3 miliarde lei.
Elementul material al laturii obiective s-a realizat prin acțiunea de inducere în eroare, săvârșită prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, creând persoanei vătămate o falsă reprezentare asupra realității.
Astfel cum s-a arătat, simpla minciună poate constitui elementul material al infracțiunii de înșelăciune atunci când se produc în corelație cu împrejurări sau fapte care fac ca minciuna să capete aparență de veracitate. În cauza de față, inculpatul s-a folosit de informația obținută de la persoana vătămată, respectiv existența unui depozit bancar, invocând calitatea de director sau funcționar de la banca la care persoana vătămată avea deschis contul bancar.
Totodată, aparența de veracitate trebuie să fie analizată și prin raportare la posibilitățile persoanei vătămate de a-și dea seama de realitățile înconjurătoare. În cauza de față inducerea în eroare a fost facilă și pentru faptul că victima suferă de demență degenerativă tip mixt, posttraumatic și Alzheimer, fiind încadrată în grad de handicap permanent.
Astfel cum a fost arătat în mod constat în practica judiciară, nu are nici o înrâurire asupra răspunderii penale a inculpatului faptul că persoana vătămată s-a lăsat prea ușor convinsă întrucât rațiunea incriminării înșelăciuni este de a-i proteja pe acei membri ai societății imprudenți și încrezători. Această concluzie se impune cu și mai multă forță în prezenta cauză, în care persoana vătămată prezintă un discernământ diminuat, inducerea în eroare fiind realizată de către inculpat tocmai prin profitarea de afecțiunea medicală de care suferă persoana vătămată.
Urmarea imediată a constat în paguba de 20.000 lei, reprezentând totalul sumelor remise de persoana vătămată inculpatului în perioada iunie-decembrie 2013.
Raportul de cauzalitate dintre acțiunea inculpatului și urmarea produsă a fost dovedit prin probatoriul administrat în cauză.
În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii instanța a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea cu forma de vinovăție a intenției directe prev. de art.16 alin. 3 lit. a din noul Cod penal, acesta prevăzând rezultatul faptei sale și urmărind obținerea unui folos material injust. În privința cerinței esențiale atașate laturii subiective, instanța a constatat că fapta de înșelăciune este tipică atunci când inculpatul a urmărit obținerea pentru sine sau pentru altul a unui folos patrimonial injust. Instanța de fond a reținut că inculpatul a urmărit și obținut sume de bani care nu i se cuveneau, prin inducerea în eroare a persoanei vătămate, sume pe care ulterior le-a folosit în scop personal.
Forma continuată de săvârșire a infracțiunii a fost reținută avându-se în vedere că acțiunile de inducere în eroare și de solicitare a sumelor de bani de la persoana vătămată au avut loc la diferite intervale de timp, în perioada iunie-decembrie 2013, existând condiția unității subiectului pasiv și al rezoluției infracționale, fiecare act întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.
Varianta agravată prev. de alin. 2 a fost reținută de către instanță întrucât inculpatul a folosit în realizarea acțiunilor de inducere în eroare nume („M.”) și calități (director de bancă, funcționar bancar) mincinoase.
Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.396 alin 2. C.proc.pen., fiind probat dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat., instanța de fond l-a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă agravantă.
Conform art.74 din noul Cod penal stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Prima instanță a apreciat că cel mai relevant criteriu de individualizare a pedepsei îl constituie durata pe parcursul căreia a fost desfășurată activitatea infracțională a inculpatului. Astfel, inculpatul a indus în eroare persoana vătămată pe parcursul a 6 luni pretinzând de la aceasta diverse sume de bani. Așadar, fapta inculpatului nu este o simplă rătăcire de moment, acesta luând în mod conștient hotărârea de a profita de afecțiunea medicală a persoanei vătămate și de a o convinge să-i remită cât mai mulți bani.
Totodată, s-a apreciat că modalitatea de săvârșire a infracțiunii, prin premeditarea faptei și apelarea repetată a persoanei vătămate, invocarea de calități mincinoase și implicarea martorului C. Ș. în preluarea banilor de la persoana vătămată, pentru a întări aparența celor declarate de către inculpat, relevă o gravitate deosebită a infracțiunii săvârșite.
De asemenea, instanța a constatat o totală desconsiderare din partea inculpatului față de membrii societății care sunt cei mai vulnerabili, respectiv persoanele cu afecțiuni medicale severe și care au nevoie de o grijă deosebită din partea societății, inculpatul luând rezoluția infracțională de a săvârși faptele tocmai după ce s-a asigurat că persoana vătămată nu își mai aduce aminte de sumele pe care i le-a împrumutat inculpatului.
Tot astfel, s-a reținut că inculpatul D. D. A., după ce a obținut bani de la persoana vătămată pe care aceasta îi retrăgea de la bancă, când s-au terminat aceste fonduri nu a stopat activitatea de înșelăciune, ci a început să îi ceară acesteia banii din pensie.
Judecătorul pe fond a cauzei a mai reținut și un alt aspect care imprimă faptei o gravitate deosebită, respectiv faptul că inculpatul îi cerea persoanei vătămate să îi dea toți banii, deși aceasta îi aducea la cunoștință că, dându-i toată pensia, nu mai are din ce să își cumpere de mâncare. “B. D. - Da, am luat (pensia), sunt 600 de lei, opresc și eu ceva din ei? Inculpatul - Nu! Nu oprești nimic, că în jur de 45 de minute vă aduc banii. Trimit eu un băiat la dvs.”, iar în altă ocazie “Inculpat - Alo, domnu D., sunt M.. Vedeți că m-am interesat, aveți de luat pensie nouă milioane. Trebuie să-i depunem pe toți. Cu cât depunem mai mult, cu atât luăm mai mult. Să nu opriți niciun leu, să nu cheltuiți din ei, că poate putem obține mai mulți” .“Dacă nu depuneți cei 80 de lei, nu luați niciun ban..vă spun acum.. B. D.- Mă duc și împrumut..” “B. D. - Vă rog frumos, că nu am mâncat nimic de dimineață, pentru că nu am bani și nu am avut ce.”.
Cu privire la persoana inculpatului, instanța a reținut că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, este necăsătorit, nu are copii, studii 5 clase, fără ocupație. Având în vedere gradul de dezvoltare psihică și intelectuală, determinat de vârstă (25 ani, la data comiterii faptei), educația școlară (studii 5 clase), instanța de fond a observat că aceste elemente i-au permis inculpatului să înțeleagă de la început caracterul antisocial al faptei sale.
Totodată, din declarația inculpatului coroborată cu declarația martorului M. C. a rezultat că după ce a aflat că persoana vătămată a depus o plângere la poliție, a sunat-o pe aceasta și s-a recomandat ca fiind polițistul E. M. (nume pe care îl cunoștea de la persoana vătămată). Astfel inculpatul a dorit să afle care erau discuțiile persoanei vătămate cu organele de urmărire penale și dacă există posibilitatea să fie prins. Așadar, deși cunoștea faptul că exista o sesizare a organelor de urmărire penală, inculpatul a continuat activitatea infracțională, aspecte ce au relevat o periculozitate deosebită a acestuia.
Ca element personal avut în vedere în stabilirea pedepsei, acționând în favoarea inculpatului, prima instanța a reținut faptul că acesta nu a mai săvârșit anterior fapte penale, după cum a reieșit din fișa de cazier a acestuia și, de asemenea, a avut o atitudine sinceră, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, recunoscând și regretând fapta. Cu toate acestea, instanța a reținut că aceste împrejurări sunt diminuate considerabil de gravitatea și modalitatea concretă de desfășurare a acțiunilor infracționale. Totodată, recunoașterea și cooperarea cu organele judiciare au fost de o relevanță redusă din moment ce inculpatul a fost prins în flagrant de către organele de urmărire penală.
În ceea ce privește limitele de pedeapsă între care se realizează individualizarea, potrivit art. 79 alin. 3 C.pen. 2009, când în cazul aceleiași infracțiuni sunt incidente una sau mai multe cauze de reducere a pedepsei și una sau mai multe cauze de majorare a pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc conform alin. (1), după care limitele de pedeapsă rezultate se majorează conform alin. (2). Astfel, limitele de pedeapsă vor fi reduse cu o treime potrivit art. 396 alin 10 C.pr.pen., (de la 1-5 ani se vor reduce la 8 luni - 3 ani și 4 luni) instanța apreciind că nu este necesară majorarea maximului special cu 3 ani conform art. 36 alin. 1 Cod penal.
Față de acestea, instanța a considerat că aplicarea unei pedepse de 2 (doi) ani închisoare este în măsură să răspundă atât necesității de a sancționa în mod corespunzător gravitatea infracțiunii, cât și realizării scopului educativ-preventiv.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța de fond a apreciat că, față de scopul pedepsei și reinserția socială a inculpatului, acestea pot fi atinse numai prin executarea pedepsei în regim de detenție, considerându-se că nu se impune modalitatea de individualizare a executării pedepsei în forma suspendării sub supraveghere sau a amânării executării pedepsei.
În argumentarea acestei modalități de executare, instanța de fond a reiterat gravitatea faptei, desfășurate pe parcursul a șase luni de zile, timp în care o persoană în vârstă, bolnavă - demență degenerativă tip mixt, posttraumatic și Alzheimer, a fost lipsită constant de sume importante de bani și pusă chiar în situația în care să nu îi rămână bani nici pentru hrană. Deși a conștientizat aceste aspecte, inculpatul nu a stopat procesul infracțional, fiind prins în flagrant de către organele de urmărire penală în momentul desfășurării unui act material al infracțiunii.
Persoana vătămată B. D. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 20.000 lei, în faza de judecată, depunând cerere de constituire la termenul din data de 24.03.2014, anterior începerii cercetării judecătorești, fiind respectate dispozițiile art. 20 Cod pr.penală.
Instanța de fond, apreciind că sunt întrunite condițiile prev. de art. 1357 alin 1 C.Civ pentru angajarea răspunderii civile a inculpatului, în ceea ce privește suma de 20.000 lei, și anume: existența unei fapte ilicite – acțiunile de inducere în eroare; prejudiciul – 20.000 lei, reprezentând sumele remise de persoana vătămată inculpatului pe parcursul lunilor iunie-decembrie 2013; existența legăturii de cauzalitate directe dintre fapta ilicită și prejudiciul produs și vinovăția sub forma intenției directe calificate prin scop, a admis acțiunea civilă.
Instanța a reținut, de asemenea, că inculpatul a precizat în cadrul audierii sale de către instanță, potrivit art. 375 C.pr.pen. faptul că este de acord să repare prejudiciul de 20.000 lei cauzat părții civile.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul D. D.-A., criticând-o pentru netemeinicie, solicitând desființarea sentinței pronunțate în cauză și rejudecând, în fond, reindividualizarea pedepsei atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare.
În esență apelantul-inculpat, prin apărătorul din oficiu, arată că se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, având în vedere toate circumstanțele atenuante, în sensul că inculpatul are numai 5 clase de școală, nu avea loc de muncă și nu are antecedente penale.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate de apelantul-inculpat, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept conform art.417 C.proc.pen., apelul fiind devolutiv, Curtea constată următoarele:
Instanța fondului a reținut corect situația de fapt rezultată din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și recunoscută de inculpatul D. D.-A. în condițiile art.396 alin.10 Cpp, din care rezultă că în perioada iunie-decembrie 2013, a indus-o în eroare pe partea vătămată B. D., prin folosirea de nume și calități mincinoase în scopul de a obține pentru sine foloase materiale injuste, pricinuind o pagubă părții vătămate în cuantum de 20.000 lei.
Critica inculpatului referitoare la greșita individualizare a pedepsei este nefondată. Infracțiunea comisă prezintă în concret un grad de pericol social ridicat, dacă avem în vedere modalitatea de săvârșire, persoana subiectului pasiv - o persoană în vârstă, bolnavă de Alzheimer, urmarea infracțiunii - un prejudiciu în cuantum de 20.000 lei, nerecuperat, durata mare în timp a desfășurării activității infracționale - circa 6 luni de zile, numărul ridicat de acte materiale, astfel că se justifică aplicarea pedepsei la limita maximă prevăzută de textul sancționator, chiar în condițiile lipsei antecedentelor penale. De asemenea, față de comportamentul inculpatului după sesizarea organelor de poliție, în sensul că a continuat activitatea infracțională și atitudinea în fața instanței de apel, susținând că prejudiciul este mai mic de cât cel recunoscut în fața judecătoriei, Curtea apreciază, în acord cu prima instanță, că inculpatul nu și-a asumat consecințele faptelor sale și scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea efectivă.
Pentru aceste considerente, neidentificând alte motive de desființare a hotărârii primei instanțe Curtea, în temeiul art.421pct.1 lit.b Cod pr.penală va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D. D. A., împotriva sentinței penale nr.192/25 martie 2014, pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București în dosarul nr._ .
Conform art. 422 Cod pr.penală se va computa prevenția inculpatului de la 17.12.2013 la zi.
În temeiul art. 275 alin.2 Cod pr.penală, va fi obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D. D. A., împotriva sentinței penale nr.192/25 martie 2014, pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București în dosarul nr._ .
Compută prevenția inculpatului de la 17.12.2013 la zi.
Obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
D. D. M. O.
GREFIER,
M. A.
Red.D.D./Th.red.C.V.M.-ex.4/30.05.2014
Jud.sect.6 București – jud.V.H.D.C.
| ← Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 270/2014.... → |
|---|
