Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 506/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 506/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-07-2014 în dosarul nr. 506/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI- SECȚIA A II-A PENALĂ
Dosar nr._
_
DECIZIA PENALĂ NR.506/CO
Ședința publică de la 15.07.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. P. M.
GREFIER – D. P.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentată de procuror – N. N..
Pe rol se află soluționarea contestației formulată de condamnatul C. A. împotriva sentinței penale nr.403 din data de 18.05.2014 pronunțată de TRIBUNALUL I.- SECȚIA PENALĂ, în dosarul nr. _ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul condamnat C. A. personal și asistat de avocat B. M. A. cu împuternicire avocațială nr._/2014 la dosar și de avocat desemnat din oficiu L. R. cu delegație nr._/2014.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul din oficiu L. R. solicită a se lua act de încetarea mandatului pentru contestatorul condamnat C. A., prin prezentarea apărătorului ales, de asemenea solicită a se aprecia asupra onorariului parțial.
Curteaconstată încetată delegația avocatului desemnat din oficiu, urmând a se pronunța prin decizia penală cu pievire la onorariul parțial cuvenit.
Apărătorul contestatorului condamnat depune la dosar motivele contestației formulate.
Curtea, nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri.
Apărătorul contestatorului condamnat arată că s-a formulat contestație împotriva sentinței penale nr.403 din data de 18.05.2014 pronunțată de TRIBUNALUL I. - SECȚIA PENALĂ, pe care o apreciază ca fiind netemeinică.
Solicită admiterea prezentei contestații și pe fond admiterea cererii de încetare a executării pedepsei ca urmarea intrării în vigoare a prev.art.189 Nc.p., cu privire la faptul că actuala lege penală nu mai prevede ca fapta pentru care contestatorul a fost condamnat să fi fost comisă în loc public.
Apreciază că instanța de fond nu a analizat cererea prin prisma prev.art.4 Nc.p. cu aplic.art.3 alin.1 din Legea 187/2012, în raport de prev.art.189 NC.p. și de art.16 lit.b NC.p.p.
Solicită a se avea în vedere ca potrivit noii reglementări, art.189 Nc.p. se restrânge sfera incidenței acestui text de lege, astfel încât în opinia apărării apar ca fiind incidente prevederile referitoare la dezincriminare, aspect impus de prev.art.16 lit.b Nc.p.p.
Consideră că urmează a se constata ca fapta nu a fost comisă cu vinovăția prevăzută de lege, cauza care împiedică acțiunea penală și care operează în condițiile prev.art.3 alin.1 din Legea nr.187/2012.
Precizează că în cazul clientului său operează ca lege de dezincriminare, în condițiile lipsei unui elemente constitutiv al infracțiunii, intrând sub incidenta prev.art.16 lit.b NC.p.p.
Mai arat că efectele dezincriminării produc efecte chiar și în situația în care succesiunea de legi intervine după rămânerea definitivă a hotărârii.
De asemenea solicită a se constata că în cauza nu sunt incidente prev.art. 3 alin.2 din Legea nr.187/2012, deoarece fapta pentru care clientul său a fost condamnat nu a primit o nouă denumire, ci doar a fost dezincriminată infracțiunea de omor calificat în ipoteza comiterii în public, nemaiconstituind infracțiune datorită modificării elementelor constitutive ale acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită respingerea contestație formulată de condamnat, ca fiind nefondată. Arată că litera i a art.175 C.p., constituia un element circumstanțial agravant care nu se mai regăsește în noul cod penal în ceea ce privește infracțiunea de omor. Precizează că infracțiunea este regăsită în noul cod penal în forma simplă a omorului prev. de art.188 NC.p, întrucât legiuitorul a înlăturat acest element circumstanțial agravant, dar acesata nu înseamnă că nu mai constituie infracțiune, prin urmare nu sunt incidente în cauză prev.art.3 alin.1 din Legea nr.187/2012.
Apreciază că soluția instanței este una legală având în vedere că pedeapsa aplicată de 5 ani închisoare nu depășește maximul prevăzut pentru infracțiunea de tentativă la omor prevăzută în noul cod penal.
Contestatorul condamnat având ultimul cuvânt, arata că este de acord cu susținerile avocatului său și că lasă soluționarea cauzei la aprecierea instanței.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.403 din 08.05.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul I. a respins cererea de aplicare a legii penale mai favorabile formulata de condamnatul C. A., deținut în Penitenciarul J., ca neîntemeiată, cu obligarea acestuia la plata sumei de 50 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București – Secția I Penală la data de 11.03.2014 sub nr._, contestatorul – condamnat C. A. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 67/09.05.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1157/03.04.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 597 NCPP rap.la art.4 NCP si art.595 NCPP.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 771/17.03.2014 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București – Secția I Penala, în baza art.50 Cod Procedură Penală, a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului I., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului I. – Secția Penala sub nr._ la data de 04.04.2014.
La dosarul cauzei s-au depus o copie a mandatului de executare a pedepsei închisorii și fisa de evaluare întocmită de comisia din cadrul Penitenciarului J..
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut ca prin sentința penală nr. 67/09.05.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1157/03.04.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, inculpatul C. A. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 Cod Penal rap. la art. 174 alin.1 combinat cu art.175 alin.1 lit. i Cod Penal cu aplicarea art. 74 alin.1 lit. a Cod Penal si art. 76 alin.1 lit. b Cod Penal .
În baza sentinței penale anterior menționate, Tribunalul Teleorman a emis MEPI nr. 102/05.04.2013.
S-a apreciat, prin raportare la dispozițiile art. 6 alin.(1) Noul Cod Penal, că în prezenta cauză nu se impune aplicarea legii penale mai favorabile. În acest sens, Tribunalul a reținut că pedeapsa maximă prevăzută de legea nouă pentru fapta săvârșită de către condamnat este mai mare decât pedeapsa aplicată de către instanța de judecată (10 ani închisoare, conform art. 32 NCP rap. la art.188 alin.1 NCP).
Împotriva acestei sentințe a declarat contestație contestatorul C. A., cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală la data de 30.06.2014 sub nr._ .
În susținerea contestației, s-a arătat că după . prevederilor art.189 C.pen., nu se mai cere ca fapta pentru care a fost condamnat să fi fost comisă în loc public. Astfel, contestatorul a apreciat că instanța de fond nu a analizat cererea prin prisma prev.art.4 Nc.p. cu aplic.art.3 alin.1 din Legea 187/2012, în raport de prev.art.189 NC.p. și de art.16 lit.b NC.p.p., solicitând a se avea în vedere că, potrivit noii reglementări, art.189 Nc.p., se restrânge sfera incidenței acestui text de lege, astfel încât a apreciat că apar ca fiind incidente prevederile referitoare la dezincriminare, aspect impus de prev.art.16 lit.b Nc.p.p. Totodată, contestatorul a considerat că fapta nu a fost comisă cu vinovăția prevăzută de lege, cauză care împiedică acțiunea penală și care operează în condițiile prev.art.3 alin.1 din Legea nr.187/2012.
A mai precizat contestatorul că în cazul său operează dezincriminarea, în condițiile lipsei unui elemente constitutiv al infracțiunii, intrând sub incidenta prev.art.16 lit.b NC.p.p., iar efectele dezincriminării se produc efecte chiar și în situația în care succesiunea de legi intervine după rămânerea definitivă a hotărârii.
De asemenea, s-a solicitat să se constate că în cauză nu sunt incidente prev.art. 3 alin.2 din Legea nr.187/2012, deoarece fapta pentru care a fost condamnat nu a primit o nouă denumire ci, doar a fost dezincriminată infracțiunea de omor calificat în ipoteza comiterii în public, nemaiconstituind infracțiune datorită modificării elementelor constitutive ale acesteia.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea apreciază contestația formulată ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:
Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în M. Of. nr. 510/24.07.2009, a intrat în vigoare la data de 01.02.2014, iar potrivit art. 4 C.pen. legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.
De asemenea, art. 6 C.pen. (care reglementează situațiile în care se impune aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei), prevede că atunci când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Când legea nouă este mai favorabilă în condițiile art. 6 alin. (1) - (4), pedepsele complementare și măsurile de siguranță neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta. Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.
Totodată, conform art. 3 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, dispozițiile art. 4 C.pen. nu se aplică în situația în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire, iar potrivit art. 4 din Legea nr. 187/2012, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
În cauză, se reține că petentul C. A. a fost condamnat prin sentința penală nr. 67/09.05.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1157/03.04.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 Cod Penal din 1968 rap. la art. 174 alin.1 combinat cu art.175 alin.1 lit. i Cod Penal din 1968 cu aplicarea art. 74 alin.1 lit. a Cod Penal si art. 76 alin.1 lit. b Cod Penal din 1968.
I-a fost interzisă inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1968 pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale, respectiv i-au fost interzise cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1968.
Curtea constată că în urma intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, art. 189 C.pen., care incriminează infracțiunea de omor calificat, nu mai prevede ca element agravant, care să atragă incidența dispozițiilor art. 189 C.pen., comiterea faptei în loc public. Pe de altă parte, în absența unuia dintre elementele agravante enumerate la art. 189 C.pen., fapta constituie infracțiune, respectiv infracțiunea de omor, prevăzută de art. 188 C.pen., nefiind dezincriminată, deci nefiind incidente dispozițiile art. 4 C.pen., astfel cum rezultă din intenția neechivocă a legiuitorului, explicată și prin dispozițiile art. 3 alin. 2 din Legea nr. 187/2012.
Totodată, art. 32 Cod penal reia dispozițiile art. 20 Cod penal din 1968 referitoare la tentativă. Prin urmare, încercarea de a ucide o persoană, comisă în public, constituie infracțiune și potrivit actualei legislații penale, conform art. 188 alin. 2 C.pen., încadrarea juridică fiind cea prevăzută de art. 32 C.pen. rap. la art. 188 C.pen.
Totodată, contestatorului i s-a aplicat o pedeapsă de 5 ani închisoare,care nu depășește limita maximă prevăzută de legea nouă, respectiv de 10 ani închisoare (fapta rămânând în faza tentativei), așa încât sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 4 din Legea nr. 187/2012, o astfel de pedeapsă neputând fi redusă în urma intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 187/2012 privind punerea în aplicare a Codului penal.
De asemenea, se constată că pedeapsa complementară aplicată contestatorului are corespondent în legea nouă, în art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen., și nu depășește durata maximă de 5 ani stabilită prin art. 66 alin. 1 C.pen.
Se mai reține că susținerile contestatorului legate de inexistența elementelor constitutive ale infracțiuni sau absența vinovăției depășesc cadrul procesual de față.
Astfel, în cazul persoanelor care săvârșesc infracțiuni sub imperiul Codului penal din 1968 și sunt judecate definitiv după . Legii nr. 286/2009 sunt aplicabile dispozițiile art. 5 C.pen., care prevăd că în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
O cu totul altă situație este cea a persoanelor condamnate definitiv sub imperiul Codului penal din 1968, în privința cărora le sunt aplicabile prevederile art. 6 C.pen. care reglementează situațiile în care se impune aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei.
Prin urmare, cu privire la aceste din urmă persoane nu este exclusă aplicarea legii penale mai favorabile, însă aceasta trebuie să aibă loc în condițiile și cazurile prevăzute de lege. Într-o atare situație, prin aplicarea legii penale mai favorabile, legiuitorul nu a înțeles să repună în discuție stabilirea vinovăției sau criteriile de individualizare a sancțiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancțiune care excede maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancțiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă. De asemenea, conform art. 4 C.pen., se impune înlăturarea consecințelor condamnării doar în situația în care fapta este dezincriminată de legea nouă, respectiv nu mai este prevăzută de legea penală nouă sau de o altă lege în vigoare, fie și sub o altă denumire.
Dacă în cazul aplicării legii penale mai favorabile, în cursul procesului, anterior rămânerii definitive a hotărârii, instanța trebuie să realizeze, în concret, o analiză a vinovăției și o individualizare a sancțiunii în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de fiecare dintre legile succesive și să aplice aceste criterii în limitele legii identificate ca fiind mai favorabilă, acest procedeu este total diferit în raport cu ipotezele avute în vedere în art. 4 și art. 6 din Cod penal. Pe cale de consecință, nu se încalcă în acest mod principiul egalității în fața legii sau principiului tratamentului nediscriminatoriu, întrucât persoana aflată în curs de judecată la data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal se află într-o situație juridică diferită de cea a persoanei condamnate definitiv sub imperiul Codului penal din 1968.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art.23 din Legea nr.255/2013, astfel cum a fost modificată prin OUG nr.116/2013, raportat la art.4251 alin.7 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul C. A., iar în baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, va obliga condamnatul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art.272 alin.1 Cod procedură penală, onorariul parțial cuvenit apărătorului din oficiu, în cuantum de 50 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.23 din Legea nr.255/2013, astfel cum a fost modificată prin OUG nr.116/2013, raportat la art.4251 alin.7 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul C. A., împotriva sentinței penale nr. 403 din data de 18.05.2014 pronunțată de TRIBUNALUL I.- SECȚIA PENALĂ, în dosarul nr._ .
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă condamnatul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art.272 alin.1 Cod procedură penală, onorariul parțial cuvenit apărătorului din oficiu, în cuantum de 50 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.07.2014.
PREȘEDINTE,
A. P. M.
GREFIER,
D. P.
Red.A.P.M.
Thred.V.D./5 ex./28.07.2014
T. I. – jud.P.R.
| ← Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 865/2014.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 499/2014.... → |
|---|
