Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 72/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 72/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-03-2014 în dosarul nr. 72/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 72/C
Ședința publică din data de 25.03.2014
Curtea constituită din:
Președinte:M. O.
Grefier:A. P.
Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție – Direcția Națională Anticorupție, prin procuror S. M..
Pe rol se află soluționarea contestației formulate de contestatorul – condamnat L. I. împotriva sentinței penale nr.411/25.02.2014 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut in ședința publică a răspuns contestatorul - condamnat, personal, aflat în stare de detenție la penitenciarul Rahova, asistat juridic de avocat O. G. în substituirea apărătorului ales, avocat G. M. și de apărător din oficiu, avocat V. M., cu delegație pentru asistență juridică obligatorie depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul din oficiu, desemnat pentru a acorda asistența juridică obligatorie a condamnatului – contestator, solicită instanței să ia act de încetarea delegației sale față de prezența apărătorului ales și să se dispună cu privire la acordarea onorariului parțial, așa cum prevede Protocolul nr._/2008, încheiat între Ministerul Justiției și U.N.B.R.
Apărătorul ales al condamnatului – contestator invocă o excepție de neconstituționalitate a art. 11 alin.1 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a Noului Cod de procedură penală, care are legătură cu prezenta cauză.
Astfel, textul art. 11 alin. 2 din Legea nr. 255/2013 prevede că „deciziile pronunțate în apel înainte de . Codului de procedură penală, cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac prevăzute de legea anterioară nu expiră la data intrării în vigoare a legii noi, sunt supuse recursului în casație”, ceea ce înseamnă că devin definitive.
În consecință, invocă această excepție în temeiul art. 29 din Legea nr.47/1992 și arată că acest text de lege contravine art. 15 alin. 2 din Constituția României și art. 21 alin. 1, 2, 3, precum și art. 11 și art. 20 din Constituția României raportat la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Arată că acest text de lege încalcă condițiile de previzibilitate și de accesibilitate a legii; cauza în care inculpatul a fost condamnat se afla în rejudecarea apelului, după casarea cu trimitere, aflându-se în cel de-al treilea ciclu procesual. Cauza a fost soluționată la data de 28.01.2014, mandatul de executare a cărui anulare o solicită prin contestația la executare a fost emis la 04 februarie 2014.
Cauza se afla în casare cu trimitere, ceea ce presupune că inculpatul a beneficiat de calea de atac a recursului, astfel cum era prevăzut de Codul de procedură penală anterior, și a și exercitat-o efectiv, iar casarea cu trimitere spre rejudecare nu reprezintă decât o întrerupere a procesului penal pentru anumite chestiuni procedurale pe care le-a impus spre rezolvare Curții de Apel Înalta Curte de Casație și Justiție în limitele de casare.
Astfel, apreciază că acest articol încalcă art. 15 alin.2 din Constituția României, care prevede principiul aplicabilității imediate a legii, cu excepția legii penale mai favorabile.
Din principiul imediatei aplicări a legii rezultă că aceasta este numai activă și niciodată extra activă, ea nu se aplică actelor și raporturilor din trecut, astfel cum este situația în cazul de față având în vedere că inculpatul a exercitat deja și a beneficiat de calea de atac a recursului.
La momentul la care a fost construită apărarea au fost avute în vedere regulile de procedură vechi.
În raport de aceste considerente, invocă excepția de neconstituționalitate a art. 11 alin.1 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a Noului Cod de procedură penală, care are legătură cu prezenta cauză, excepție pe care o apreciază admisibilă potrivit art. 29 din Legea nr.47/1992.
Reprezentantul Ministerului Public, înainte de a pune concluzii pe excepția de neconstituționalitate invocată, precizează că cererea de contestație formulată de condamnat ar fi admisibilă în sensul că la judecarea cauzei în fond nu a participat procuror D.N.A., astfel că parchetul nu are calea de atac. D. consecință, apreciază că aceasta este o cauză de nulitate absolută având în vedere disp. art. 5 alin.3 din Legea nr. 255/2013 potrivit cu care, la judecarea cauzelor în care urmărirea penală a fost efectuată de Direcția Națională Anticorupție precum și la judecarea tuturor contestațiilor și tuturor celor accesorii care decurg din acestea, participă procuror D.N.A.
Având în vedere că la judecarea în fond a cauzei nu a participat procuror D.N.A. apreciază că există o cauză de nulitate absolută care impune admiterea contestației și desființarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Dacă instanța apreciază că acest lucru poate fi soluționat în contestația formulată de condamnat, având în vedere ca parchetul nu are cale de atac, urmează să se aprecieze dacă este necesar să se discute despre excepția de neconstituționalitate.
Curtea acordă cuvântul parchetului și cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată.
Reprezentantul Ministerului Public, cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată, pune concluzii de respingere ca inadmisibilă în sensul că nu îndeplinește una dintre condițiile sine qua non prevăzută de lege și anume legătura cu cauza; aceasta nu trebuie să fie numai la nivel declarativ sau la nivelul invocării unui text care, într-un fel ori altul, ar duce la soluționarea cauzei.
În aprecierea parchetului, din cele invocate, se tinde practic la modificarea legii și se critică dispozițiile art. 11 din Legea nr. 255/2013, dealtfel, acestea sunt chestiuni care au fost invocate și cu ocazia soluționării contestației pe fondul ei, practic, aceleași apărări au fost făcute.
Mai mult decât atât, trebuie avut în vedere că instanța este investită cu judecarea unei contestații împotriva unei contestații la executare, întemeiată pe art. 598 lit. a Cod de procedură penală și anume că s-a pus în executare o hotărâre care nu este definitivă.
Normele procesuale invocate trebuie raportate la obiectul strict al cauzei, iar instanța trebuie să constate dacă există vreo legătură între disp. art. 11 din Legea nr. 255/2913 și soluționarea contestației la executare, în sensul că s-a pus în executare o hotărâre care nu este definitivă.
În consecință, în aprecierea parchetului, excepția este inadmisibilă, aceasta neavând legătură cui cauza.
Apărătorul ales al condamnatului – contestator, cu privire la excepția invocată de procuror referitor la neparticiparea procurorului D.N.A la judecata în fond pune concluzii de respingere; arată că la judecarea cauzei a fost prezent în sala de judecată un procuror.
Condamnatul – contestator, personal, având cuvântul, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său; la judecata în fond a cauzei a fost prezent un procuror însă nu cunoaște dacă era reprezentant al Direcției Naționale Anticorupție ori era procurorul din cadrul parchetului de la lângă Tribunalul București.
Solicită să se constate că hotărârea de condamnare la o pedeapsă de 7 ani închisoare s-a pronunțat cu doar trei zile înainte de . noului cod penal, în plus, pedeapsa de 7 ani reprezintă maximul pedepsei.
Solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost invocată și susținută de apărătorul său ales la acest termen.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației penale de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 411 din 25 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul București secția I penală, a fost respinsă - ca neîntemeiată - contestația la executare formulată de petentul L. I. [fiul lui I. și V., născut la 11.06.1959, deținut în Penitenciarul Rahova], cu obligarea petentului la plata sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție Tribunalul a reținut că, prin cererea sa, petentul L. I. a formulat contestație la executare cu privire la pedeapsa de 7 ani închisoare, ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr.62/F din 29.01.2010, pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală, rămasă definitivă la data de 01.02.2014 prin decizia penală nr.14/A/28.01.2014 a Curții de Apel București Secția I Penală, care a modificat sentința penală prin decizia nr.14/28.01.2014 a Curții de Apel București Secția I-a Penală.
În motivarea cererii sale, petentul a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, în sensul reducerii pedepsei ce i-a fost aplicată ca urmare a reducerii limitelor de pedeapsă pentru infracțiunea pentru care acesta a fost condamnat.
La dosar, s-a depus copia sentinței penale nr.263/F din 22.03.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală, sentința penală nr.62/29.01.2010 a Tribunalului București Secția a II-a Penală, însoțită de referatul întocmit de Biroul executări penale și copia minutei deciziei penale nr.14/A din 28.01.2014 a Curții de Apel București Secția I-a Penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut că prin sentința penală nr.62/29.01.2010 a Tribunalului București Secția a II-a Penală în baza art.357 Cod penal raportat la art.6 și art.7 al.3 Cod penal din Legea nr.78/2000, a fost condamnat inculpatul L. I. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
În baza art.65 al.1 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, b și c Cod penal pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
S-a dispus arestarea inculpatului în vederea executării pedepsei.
S-a făcut aplicarea art.71-64 lit.a teza a II, b și c Cod penal.
S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive a inculpatului de la data de 27.10.2004 la data de 25.11.2004, inclusiv.
Împotriva acestei sentințe au fost declarate de asemenea apeluri ce au fost soluționate la data de 24.03.2010 prin trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București. Împotriva acestei decizii P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA a formulat recurs la 26.05.2010. Prin decizia nr.225 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 26.01.2011 s-a dispus rejudecarea apelurilor de către Curtea de Apel București fiind pronunțată în rejudecare decizia nr.1 din 04.01.2012 a Curții de Apel București. Împotriva și a acestei decizii a formulat recurs P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA, iar la data de 28.11.2012 prin decizi nr.3905/28.11.2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus admiterea recursului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, casarea deciziei penale nr.1/04.01.2012 a Curții de Apel București și trimiterea cauzei la această instanță pentru rejudecarea apelurilor formulate de către inculpatul-contestator și de către P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA.
Ca urmare a acestei din urmă rejudecări a apelurilor, a fost pronunțată decizia nr.14/28.01.2014 a Curții de Apel București – Secția I Penală prin care în baza art.379 pct.1 lit.b Cod pr.pen., s-a respins - ca nefondat - apelul declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA împotriva sentinței penale nr.62/29.01.2010 a Tribunalului București Secția a II-a Penală.
În baza art.379 pct.2 lit.a Cod pr.pen., s-a admis apelul declarat de apelantul-inculpat L. I. împotriva sentinței penale nr.62/29.01.2010 a Tribunalului București Secția a II-a Penală.
S-a desființat în parte, sentința penală atacată și rejudecând pe fond.
În baza art.334 Cod pr.pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de către prima instanță, din infracțiunea prev. de art.257 Cod penal raportat la art.6 și art.7 al.3 din Legea 78/2000, în infracțiunea prev. de art.257 Cod penal raportat la art.6 din Legea 78/2000 text de lege în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 7 ani închisoare, cu aplic. art.71-64 lit.a teza a II-a, lit.b și c Cod penal.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
Urmare acestei decizii, a fost emis mandatul de executare al pedepsei nr.104/03.02.2014 contestatorul fiind încarcerat.
A arătat Tribunalul că solicitarea contestatorului de anulare a acestui mandat de executare a pedepsei, cu motivarea că a fost pusă în executare o pedeapsă ce nu era definitivă, este neîntemeiată întrucât potrivit dispozițiilor art.11 alin.1 din Legea nr.255/2013, deciziile pronunțate în apel înainte de . Noului Cod de procedură penală cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac prevăzută de legea anterioară nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse recursului în casație.
Textul mai sus citat este aplicabil astfel tuturor deciziilor pronunțate în apel, înainte de . Noului Cod de procedură penală, nu doar deciziilor pronunțate într-un prim ciclu procesual, întrucât legiuitorul nu distinge și nu face nicio referire la deciziile în apel pronunțate ca urmare a unor desființări succesive de către instanțele superioare.
În cauză, în ceea ce-l privește pe contestator, nu sunt aplicabile dispozițiile art.14 alin.2 din Legea 255/2013 așa cum acesta susține, întrucât acest text de lege se referă la cazul în care prin decizia penală s-ar fi dispus rejudecarea în primă instanță a cauzei ori, prin decizia penală dată în apel nr.14/28.01.2014 a Curții de Apel București nu s-a dispus rejudecarea cauzei potrivit dispozițiilor art.379 lit.b din vechiul Cod de procedură penală, ci s-a pronunțat o soluție în temeiul art.379 alin.2 lit.a vechiul Cod de procedură penală.
Odată cu . noului Cod de procedură penală, potrivit dispozițiilor art.11 din Legea 255/2013 această decizie este supusă doar recursului în casație, iar potrivit dispozițiilor art.552 alin.1 Cod pr.pen. hotărârea instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării acesteia atunci când apelul a fost admis și procesul a luat sfârșit în fața instanței de apel.
În aceste condiții, Tribunalul a apreciat că în mod corect s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii de 7 ani, aplicată prin sentința penală nr.62 din 29.01.2010 a Tribunalului București Secția a II-a Penală, rămasă definitivă la 01.02.2014 prin decizia penală nr.14/A/28.01.2014 a Curții de Apel București – Secția I Penală.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul L. I., criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.
În ședința publică din data de 25 martie 2014, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție – Direcția Națională Anticorupție susține excepția nulității absolute a sentinței penale nr.411/25.02.2014, în raport cu încălcarea prevederilor art.5 alin.3 din Legea nr.255/2013, avându-se în vedere că, la soluționarea cererii nu a participat un procuror de la D.N.A., deși era obligatorie participarea acestuia.
Totodată, a fost ridicată de către avocatul contestatorului și excepția de neconstituționalitate a textului art.11 alin.2 din Legea nr.255/2013, depunându-se și concluzii scrise.
Curtea urmează a analiza excepția nulității absolute a sentinței penale nr.411/2014 a Tribunalului București – Secția I-a Penală, celelalte excepții și chestiuni ridicate având un caracter subsidiar.
Astfel, potrivit art.5 alin.3 Cod procedură penală, la judecarea cauzelor și la soluționarea propunerilor, contestațiilor, plângerilor sau a oricăror alte cereri, în care cercetarea penală a fost efectuată de Direcția Națională Anticorupție potrivit legii vechi, precum și a celor care au rămas în competența acesteia, participă procuror din cadrul D.N.A.
Cum în cauză cererea petentului vizează contestația la executare a pedepsei derivând dintr-o cercetare și urmărire penală efectuată de D.N.A., rezultă că și la atare cereri – conform textului de lege susamintit – trebuie să participe procuror D.N.A., situație ce nu a fost respectată de instanța de fond, astfel că sentința penală atacată urmează a fi desființată, cu consecința rejudecării cauzei și cu luarea în discuție și a excepției de neconstituționalitate a art. 11 din Legea nr.255 din 19 iulie 2013.
Față de aceste argumente, Curtea va admite excepția de nulitate absolute a sentinței penale nr. 411 din 25 februarie 2014 prin neprezentare a procurorului DNA la judecata în fond la Tribunalul București secția I penală și drept consecință:
Va desființa sentința penală nr. 411 din 25 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul București secția I penală și va dispune restituirea cauzei la Tribunalul București în vederea judecării cauzei în fond.
Va constata ridicată excepția de neconstituționalitate a art. 11 din Legea nr.255 din 19 iulie 2013, urmând a fi susținută și discutată în aceiași fază procesuală la aceiași instanță.
Față de soluția ce urmează a se pronunța, cheltuielile judiciare efectuate în această cale de atac rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite excepția de nulitate absolute a sentinței penale nr. 411 din 25 februarie 2014 prin neprezentare a procurorului DNA la judecata în fond la Tribunalul București secția I penală și drept consecință:
Desființează sentința penală nr. 411 din 25 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul București secția I penală și dispune restituirea cauzei la Tribunalul București în vederea judecării cauzei în fond.
Constată ridicată excepția de neconstituționalitate a art. 11 din Legea nr.255 din 19 iulie 2013, urmând a fi susținută și discutată în aceiași fază procesuală la aceiași instanță.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, inclusiv onorariul avocatului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției în cuantum de 50 lei a cărui delegație a încetat la momentul angajării avocatului ales.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 25 martie 2014.
PREȘEDINTE,
M. O.
GREFIER,
A. P.
red.M.O.
dact.L.G.
ex.2
red.G.S.-T.B.S.I.P.
| ← Mandat european de arestare. Sentința nr. 90/2014. Curtea de... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|
