Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 373/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 373/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-07-2015 în dosarul nr. 373/2015
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.373/C
Ședința publică din data de 27 iulie 2015
Curtea compusă din:
Președinte: B. V.
Grefier: V. R. E.
MINISTERUL PUBLIC - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat prin procuror M. M..
Pe rol se află judecarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de inculpatul F. M. C. împotriva sentinței penale nr.739/18.06.2014, pronunțată de Tribunalul G. - Secția I Penală, în dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns contestatorul-condamnat F. M. C., personal, aflat în stare de detenție și asistat juridic prin apărător desemnat din oficiu, avocat B. V., în substituirea avocatului din oficiu V. N., în baza delegației avocațiale nr.213/2015, depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că a fost atașată sentința penală nr.693/06.06.2014 a Tribunalului G., după care,
Contestatorul-condamnat F. M. C., personal, arată că își retrage prezenta contestație.
Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul-condamnat F. M. C. solicită să se ia act de manifestarea de voință a inculpatului.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra contestației formulate,constată următoarele:
Tribunalul G. – Secția Penală, prin sentința penală nr.739/18.06.2014, pronunțată în dosarul nr._ , în baza art. 599 alin.5 din Codul de procedură penală, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de condamnatul F. M. C., fiul M. și Rădița, născut la 04.07.1989, deținut în Penitenciarul G., privind aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr.11 din 30.01.2012 a Tribunalului V., rămasă definitivă prin decizia penală nr.249 din 24.01.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În baza art. 275 alin(2) din Codul de procedură penală, a obligat pe contestator să plătească statului suma de 50 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunaul G. sub nr._, condamnatul F. M. C., în prezent încarcerat în Penitenciarul G., a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile.
S-a reținut că din verificările efectuate a reieșit faptul că o cerere întemeiată pe aceleași motive și apărări, privind pe același condamnat, a fost soluționată prin sentința penală nr.693/06.06.2014, pronunțată tot de Tribunalul G., prin urmare, s-a arătat că potrivit art.599 alin.5 C.p.p., cererile ulterioare de contestație la executare sunt inadmisibile dacă existe identitate de persoană, temei legal de motive și apărări.
Față de cele expuse, Tribunalul a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de F. M. C., privind aplicarea legii penale mai favorabile.
În baza art. 275 alin(2) din Noul Cod de procedură penală, contestatorul a fost obligat să plătească statului suma de 50 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul F. M. C. ce a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția I Penală sub numărul_ .
La termenul de judecată din data de 27.07.2015, condamnatul F. M. C., personal, a învederat că își retrage contestația formulată.
În acest context, având în vedere manifestarea expresă de voință a contestatorului condamnat F. M. C., Curtea va lua act de retragerea contestației formulate de. acesta împotriva sentinței penale nr.739/18.06.2014, pronunțată de Tribunalul G., Secția Penală în dosarul nr._ .
În baza art.275 alin.2 C.p.p. va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 250 lei, reprezentând cheltuieli judiciare statului, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justitiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de declarația condamnatului F. M. C., de retragere a contestației.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 250 lei,reprezentând cheltuieli judiciare statului, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 lei, se suportă din fondul Ministerului Justitiei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.07.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
| ← Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 1013/2015. Curtea de Apel... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|








