Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 397/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 397/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-07-2015 în dosarul nr. 397/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A II A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 397/CO
Ședința publică din data de 16 iulie 2015
Curtea constituită din:
P.- G. A. C.
GREFIER- B. O. I.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București – a fost reprezentat de procuror M. S..
Pe rol soluționarea cauzei penale, având ca obiect contestația formulată de inculpatul N. M. împotriva încheierii de ședință din data de 18.05.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, în dosarul nr._ 15.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă contestatorul-inculpat N. M., personal, aflat în stare de arest și asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat R. A., conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._ emisă de Baroul București, depusă la dosar/fila 6.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe fondul contestației.
Contestatorul-inculpat N. M., prin apărător, solicită admiterea contestației și revocarea măsurii arestării preventive, apreciind că măsura arestului la domiciliu este o măsură suficientă care să satisfacă scopul măsurilor preventive.
Totodată, menționează că inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut săvârșirea faptelor, astfel că față de această împrejurare apreciază că se impune revocarea măsurii arestului preventiv, iar în subsidiar să dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că nu există aspecte de nelegalitate sau netemeinicie în ceea ce privește hotărârea atacată, astfel că se impune respingerea contestației formulate de către inculpat, ca nefondată.
Contestatorul-inculpat N. M., având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației formulate și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, urmând să respecte toate obligațiile impuse de către instanță.
CURTEA,
Asupra contestatiei de fata,
Prin incheierea din data de 18.05.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, în dosarul nr._ 15, in baza art. 348 alin. 2 C.p.p. s-a constatat legalitatea măsurii arestului preventiv față de inculpatul N. M. si s-a mentinut această măsură.
În baza art. 348 alin. 2 C.p.p. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar față de inculpatul Ș. I. și s-a mentinut această măsură.
Pentru a pronunta aceasta incheiere, prima instanta a retinut ca, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatul N. M..
Instanța de fond a constatat că starea de fapt avută în vedere de judecătorul de drepturi și libertăți la momentul dispunerii măsurii arestării preventive față de N. M. nu a suferit modificări, nefiind încă începută cercetarea judecătorească, temeiurile arestarii subzistand atât în ceea ce privește cuantumul pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, cât și cu referire la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar putea reprezenta acesta în cazul lăsării în libertate.
Acest pericol concret se poate deduce din natura și gravitatea faptelor despre care P. afirmă că au fost săvârșite și urmările produse.
Astfel, s-a constatat că inculpatul este cercetat pentru infracțiuni ce prezintă un grad de pericol social destul de ridicat, ce rezultă nu numai din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor [pericolul social abstract], ci și din împrejurările concrete ale faptelor și modalitatea de săvîrșire [pericolul social concret]. Un alt element care are o pondere deosebit de semnificativă în cauza de față este cel al numărului mare de infracțiuni care se presupun că ar fi fost comise de către inculpat.
Impotriva acestei incheierei a formulat contestatie inculpatul N. M., motivele fiind expuse oral in fata instantei de control judiciar, de catre aparatorul acestuia, astfel cum au fost consemnate in practicaua prezentei decizii.
Examinând contestatiile în conformitate cu dispozițiile art. 206 c.p.p., instanta constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează.
Potrivit disp. art. 362 alin. 1 c.p.p. instanta se pronunta din oficiu sau la cerere cu privire la luarea, inlocuirea, revocarea sau incetarea de drept a masurilor preventive.
Potrivit disp. art. 242 alin. 2 c.p.p., măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1.
Curtea constata faptul că, în cauză, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpati subzistă și în prezent, așa cum în mod corect s-a retinut si in cuprinsul incheierii contestate, motiv pentru care se impune menținerea acestei măsuri.
Astfel, probele administrate in cauza, mentionate si descrise de instanta de fond in incheierea recurata, creeaza suspiciunea rezonabilă că inculpatul N. M. a săvârșit o infracțiune de tentativă la înșelăciune, douăzeci și cinci de infracțiuni de înșelăciune (dintre care șase au fost săvârșite împreună cu un minor), cinci infracțiuni de șantaj, șase infracțiuni de trafic de influență, două infracțiuni de lovire sau alte violențe, două infracțiuni de amenințare și a unei infracțiuni de furt, toate în concurs real prevăzute de art. 32 C.p. raportat la art. 244 alin 1 și 2 C.p., art. 244 alin 1 și 2 C.p. (dintre care șase sunt cu aplicarea art. 77 lit. d C.p.), art. 207 alin 2 C.p., art. 291 C.p., 193 C.p. și 206 C.p., 228 C.p.
Aprecierea subzistentei temeiului reglementat de art. 223 alin 2 c.p.p. se justifică nu doar față de pedeapsa prevăzuta de lege pentru infracțiunea pentru savarsirea careia a fost trimis in judecata inculpatul în prezenta cauză, ci și față de faptul că lăsarea sa în libertate prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică.
Starea de pericol pentru ordinea publica rezulta din numărul impresionant de fapte desfășurate, durata activității infracționale, gravitatea faptelor, modul elaborat în care a acționat după un plan bine pus la punct, numărul mare de persoane vătămate înșelate.
În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate".
Prin prisma dispozițiilor art. 6 și art. 5 paragraf 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale termenul rezonabil de soluționare a unei cauze trebuie apreciat nu doar prin prisma perioadei petrecute de inculpat în arest preventiv și prin prisma principiului conform căruia, până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare cu caracter definitiv, o persoană este prezumată nevinovată, dar și prin prisma criteriilor cum sunt natura cauzei deduse judecății, complexitatea acesteia, numărul părților implicate în cauză, natura probelor ce se impun a fi administrate ș.a.
Or, in cauză existenta unui numar mare de infractiuni comise impotriva unui numar mare de persoane vătămate implica un volum mare de lucrări necesare a fi desfășurate în scopul aflării adevărului.
Recunoasterea savarsirii faptei de catre inculpat nu este relevanta pentru analiza necesității menținerii sau nu a măsurilor preventive, atitudinea sincera de recunoaștere și cooperare interesand soluția pe fond a cauzei, iar nu soluția cu privire la măsurile preventive, deoarece această categorie de măsuri urmărește îndepărtarea unui pericol concret și actual pentru ordinea publică.
Faptul că o persoană recunoaște săvârșirea unor fapte penale nu înseamnă că nu există riscul reluării conduitei ilicite pe care o recunoaște.
În ceea ce lipsa antecedentelor penale invocata de inculpat, Curtea apreciaza ca aceasta constituie o împrejurare normala pentru orice persoană, nefiind de natură a justifica înlocuirea măsurii arestării cu o măsură preventivă mai blândă.
Prin urmare, luarea față de contestatorul inculpat a unei măsuri alternative arestării preventive nu ar fi suficienta la acest moment, măsura privării de libertate neprezentând caracter nerezonabil prin raportare la interesul public ocrotit.
In consecință, incheierea prin care s-a dispus mentinererea arestarii preventive a inculpatului este legală și temeinică, iar contestatia formulata de inculpat este nefondata, urmand a fi respinsa ca atare, în temeiul art. 206 C.pr.pen.
Vazand si disp. art. 275 alin 2 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația formulata de inculpatul N. M. împotriva incheierii din 18.5.2o15 pronunțată de Tribunalul Bucuresti, Sectia I Penala, în dosarul nr. 2764/3/2o15, ca nefondată.
Obligă contestatorul la 330 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se suportă din fondurile MJ.
Defintivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.07.2015.
Judecator Grefier
G. C. A. B. O. I.
Red./tehnored. G.C.A.
Jud. Prima instanta V.A.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1024/2015. Curtea de... → |
|---|








