Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 527/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 527/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 527/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 527/A
Ședința publică din data de 26.03.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: T. G.
JUDECĂTOR: V. V. I.
GREFIER: S. V.-V.
* * * * * * * * *
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror B. E. Eliana.
Pe rol se află pronunțarea cu privire la soluționarea apelului declarat de inculpatul D. V. împotriva sentinței penale nr. 818/25.11.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._ .
Dezbaterile și susținerile asupra fondului cauzei au avut loc la data de 11.03.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat succesiv pronunțarea la datele de 13.03.2015, 26.03.2015 și 01.04.2015, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, constată că:
Prin sentința penală nr.818 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București la data de 25.11.2014 s-au admis cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care inculpații D. V. și S. D. au fost trimiși în judecată, din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.6 din Legea nr.241/2005, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. din 1968, în infracțiunea prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. din 1968 și cu aplic. art.5 C.pen.
În temeiul art.6 din Legea nr.241/2005, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. din 1968 și cu aplic. art.5 C.pen. a fost condamnat inculpatul D. V. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, în formă continuată.
În temeiul art.71 C.pen. din 1968, s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b C.pen. din 1968, pe durata executării pedepsei.
În temeiul art.81 C.pen. din 1968 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 (trei) ani, stabilit în condițiile art.82 C.pen. din 1968.
În temeiul art.71 alin.5 C.pen. din 1968 s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b C.pen. din 1968 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art.359 C.proc.pen. din 1968, s-a pus în vedere inculpatului D. V. dispozițiile art.83 C.pen. din 1968 privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
În temeiul art.6 din Legea nr.241/2005, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. din 1968 și cu aplic. art.5 C.pen. a fost condamnat inculpatul S. D. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, în formă continuată.
În temeiul art.71 C.pen. din 1968, s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b C.pen. din 1968, pe durata executării pedepsei.
În temeiul art.81 C.pen. din 1968 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 (trei) ani, stabilit în condițiile art.82 C.pen. din 1968.
În temeiul art.71 alin.5 C.pen. din 1968 s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit. b C.pen. din 1968 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art.359 C.proc.pen. din 1968, s-au pus în vedere inculpatului S. D. dispozițiile art.83 C.pen. din 1968 privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
S-a luat act că Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul reprezentând debitul restant fiind achitat.
În temeiul art.13 alin.1 din Legea nr.241/2005 s-a dispus comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre, după rămânerea definitivă, la Oficiul Național al Registrului Comerțului.
În baza art. 274 alin.1 și 2 C.proc.pen., au fost obligați inculpații D. V. și S. D. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 lei, câte 1500 lei fiecare.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că prin rechizitoriul nr._/P/2012 din data de 29.11.2013 au fost trimiși în judecată inculpații D. V. și S. D., în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. din 1968.
Prin actul de sesizare a instanței, s-a reținut că în perioada 01.01.2011 – 01.01.2013, inculpații D. V. și S. D., în calitate de administratori ai ., au săvârșit la diferite intervale de timp și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, respectiv au reținut și nu au vărsat, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență fiecărei luni sume totalizând_ lei, reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă.
Situația de fapt a fost reținută de către procuror pe baza următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de constatare acte premergătoare, declarațiile inculpaților D. V. și S. D., înscrisuri, documente contabile privind raportul de expertiză contabilă, raport de expertiză contabilă, documente privind îndeplinirea formalităților prevăzute de art.120 C.proc.pen., anexe și documente contabile privind raportul de expertiză contabilă, documente contabile privind raportul de expertiză contabilă.
La termenul de judecată din 06.05.2014, inculpaților li s-a adus la cunoștință dispozițiile art.374 alin.4 C.proc.pen., respectiv dreptul de a recunoaște fapta astfel cum a fost reținută prin rechizitoriu, caz în care, potrivit art.396 alin.10 C.proc.pen., limitele legale ale pedepsei închisorii se reduc cu o treime. Inculpații au declarat că nu doresc aplicarea procedurii simplificate și că doresc să dea declarație în cauză.
În cursul cercetării judecătorești au fost audiați martorii R. M. și A. F..
La termenul din data de 02.09.2014, inculpații au depus la dosar înscrisuri în circumstanțiere, respectiv diplomele privind absolvirea studiilor și un raport de expertiză extrajudiciară.
După ce instanța a rămas în pronunțare, la data de 06.11.2014, inculpații au depus concluzii scrise prin care au solicitat achitarea pentru lipsa vinovăției și inexistența condiției impuse de prevederile art.396 alin.2 C.proc.pen.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 25.10.2012 a fost înregistrată la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 1 Poliție, sesizarea Ministerului Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București – Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii nr._/A/16.10.2012, prin care s-a informat că G. S. SRL figurează în evidențele unității la data de 10.10.2012 cu obligații restante la plata de natura reținerilor cu stopaj la sursă conform legii: impozit pe veniturile din salarii – 122.713 lei; contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați – 107.273 lei; contribuția individuală de asigurări pentru șomaj reținută de la asigurați – 4.946 lei; contribuția individuală de asigurări sănătate reținută de la asigurați – 51.142 lei și nu a achitat contravaloarea acestora în termen de 30 de zile de la scadență.
De asemenea, s-a menționat că societatea figura cu debite în sumă de 3.101.335 lei neachitate față de bugetul consolidat al statului.
Urmare a sesizării menționate, potrivit art.224 alin.1 C.pen. din 1968, în vigoare la data sesizării, organele de urmărire penală au efectuat acte premergătoare în cauză și s-a stabilit că administratorii societății comerciale erau D. V. și S. D..
Astfel, potrivit actului constitutiv actualizat la data de 12.07.2011 al ., cap.VIII, s-a arătat că la constituirea societății s-au numit ca administratori D. V. și S. D.. De asemenea, la dosarul cauzei au fost atașate fișele postului celor doi inculpați (vol.2, d.u.p. – denumit de P. anexa1).
Ca urmare, la data de 23.04.2013, organul de cercetare penală a dispus începerea urmăririi penale față de D. V. și S. D., sub aspectul infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. din 1968. Rezoluția menționată a fost confirmată de parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, la aceeași dată .
Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, cu respectarea dispozițiilor art.120 C.proc.pen., activitate materializată în raportul de expertiză contabilă 19.11.2013. În urma analizării materialului documentar existent la dosarul cauzei și a documentelor contabile ale ., prin raportul de expertiza contabilă s-a concluzionat în răspunsul la obiectivul nr.3 că în perioada 01.01.2011 – 01.01.2013, au existat sume reținute ca impozite și contribuții cu reținere la sursă care nu au fost virate către bugetul consolidat al statului în termenul legal de 30 de zile de la scadența fiecărei luni în cuantum total de 598.708 astfel: 328.680 lei bugetul asigurărilor sociale de stat și 270.028 bugetul de stat. Numărul de zile cu care s-a depășit termenul de 30 de zile de la fiecare scadență lunară în perioada supusă controlului este cuprins între 2 și 394 zile. Valoarea în euro a sumelor nevirate în termenul legal de 30 de zile de la scadența fiecărei luni este de 134.771 euro din care 73.987 euro bugetul asigurărilor sociale de stat și 60.784 euro bugetul de stat. Valoarea sumelor nevirate, aflate în sold, la sfârșitul perioadei supusă controlului este de 90.517 euro din care 45.602 euro bugetul asigurărilor sociale de stat și 44.915 euro bugetul de stat.
Potrivit Obiectivului nr.9 al raportului de expertiză de la sfârșitul perioadei analizate, respectiv 01.01.2013 și până la data finalizării expertizei, societatea comercială a efectuat plăți în contul bugetului de stat și al bugetului asigurărilor sociale de stat în valoare totală de 499.181 lei/112.367 euro din care 234.304 lei/52.743 euro la bugetul de stat și 264.877 lei/59.624 euro la bugetul asigurărilor sociale de stat. Societatea a achitat în totalitate impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă.
Tot din raportul de expertiză a rezultat că la termenele scadente de plată ale impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă societatea prezenta disponibil în casierie. În aceeași perioadă de referință, . a efectuat plăți către furnizori, creditori diverși și alte tipuri de plăți neprioritare, a căror valoare depășește cu mult cuantumul obligațiilor fiscale cu reținere la sursă. Astfel, de la scadența primei luni și pe întreaga perioadă analizată, societatea a efectuat plăți, în cuantum, defalcat pe cheltuieli urgente și alte cheltuieli necesare funcționării societății.
De la scadența primei luni și pe întreaga perioadă analizată societatea a efectuat plăți în cuantum total de 9.551.058,19 lei din care 2.593.244,61 lei cheltuieli urgente și 6.957.813,58 lei alte cheltuieli necesare funcționării societății.
În aceste condiții, a fost evident că a existat posibilitatea concretă de plată a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, disponibilul bănesc fiind mai mult decât suficient, cu atât mai mult cu cât sumele reținute din salarii cu titlu de contribuții către bugetul consolidat al statului au o destinație specială, nefiind permisă utilizarea acestora în alte scopuri, indiferent de dificultățile prin care trece la un moment dat o societate comercială.
Pe parcursul urmăririi penale inculpații nu au formulat obiecțiuni față de raportul de expertiza contabilă întocmit în cauză. Astfel, raportul de expertiză contabilă judiciară din data de 19.11.2013, în cursul urmăririi penale a fost comunicat inculpaților D. V. și S. D. la data de 20.11.2013, potrivit procesului verbal din data de 20.11.2013 (fila 92, vol.10, d.u.p., denumit de P. anexa 9). Deși inculpaților li s-a adus la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni, așa cum a rezultat din procesul verbal din data de 21.10.2013 (fila 90, vol.10, d.u.p., denumit de P. anexa 9), aceștia nu au formulat, fapt ce denotă că au fost de acord cu concluziile expertizei efectuate în cauză.
Ulterior, în faza de judecată, la termenul din 17.06.2014, inculpații au solicitat proba cu expertiza contabilă, motivând că înțeleg să dovedească cuantumul sumelor, modalitatea de calcul, atât a perioadei pe care prima expertiză le-a individualizat, apreciind că suma finală a fost mult mai mare decât cea la care ar fi trebuit să se ajungă conform evidențelor de plăți efectuate de societate și că s-au administrat probe pe situația de fapt numai în legătură cu evidențele contabile (fila 81). Instanța a respins proba cu expertiză contabilă, reținând că potrivit art.181 alin.1 C.proc.pen., instanța poate dispune efectuarea unei noi expertize atunci când concluziile raportului de expertiză sunt neclare sau contradictorii ori între conținutul și concluziile raportului de expertiză există contradicții, iar aceste deficiențe nu pot fi înlăturate prin audierea expertului. S-a menționat că inculpații nu au solicitat audierea expertului, neavând nici un motiv în acest sens. Analizând raportul de expertiză contabilă judiciară din data de 19.11.2013 (filele 1 – 84, vol.10, d.u.p., denumit de P. anexa 9), instanța a constatat că în cauză nu s-a regăsit niciuna din ipotezele prevăzute de art.181 alin.1 C.proc.pen.
De asemenea, la efectuarea expertizei, potrivit art.177 alin.4 C.proc.pen., a participat un expert recomandat de părți, respectiv expertul R. G.. Astfel, la data de 28.10.2013 s-au depus la dosarul cauzei documentele privind numirea expertului R. G., așa cum a rezultat din procesul-verbal încheiat la aceeași dată (fila 108, vol.10, d.u.p., denumit de P. anexa 9).
Din raportul de expertiză contabilă judiciară din data de 19.11.2013 a rezultat că la efectuarea expertizei a participat și expertul R. G., în calitate de expert consilier pentru D. V. și S. D.. În cuprinsul raportului de expertiză menționat au fost consemnate notele expertului consilier.
Cu privire la obiectivele privind efectuarea unei expertize contabile judiciare, solicitate de inculpați în cursul judecății (fila 71), instanța a reținut că obiectivele 1 și 2 se regăsesc în răspunsul la obiectivul 6 din raportul de expertiză contabilă judiciară din data de 19.11.2013. Obiectivul 3 propus de inculpați se regăsește în răspunsul la obiectivul 4 din raportul de expertiză contabilă judiciară din data de 19.11.2013. Obiectivul 5 propus de inculpați se regăsește în răspunsul la obiectivul 3 din raportul de expertiză contabilă judiciară din data de 19.11.2013. Obiectivul 6 propus de inculpați se regăsește în răspunsul la obiectivul 3 și 7 din raportul de expertiză contabilă judiciară din data de 19.11.2013.
Obiectivul 9 propus de inculpați se regăsește în răspunsul la obiectivul 3 din raportul de expertiză contabilă judiciară din data de 19.11.2013. Obiectivul 10 și 11 propuse de inculpați se regăsesc în răspunsul la obiectivul 9 din raportul de expertiză contabilă judiciară din data de 19.11.2013. Obiectivele 4, 7, 8 și 12 propuse de inculpați nu au fost utile cauzei, deoarece nu au avut legătură cu obiectul acesteia.
Ulterior, la termenul din 14.10.2014, inculpații au solicitat proba cu expertiză fiscală, deoarece experta nu avea competența de a efectua o expertiză fiscală și că procurorul și experta nu cunoșteau specificul activității societății comerciale și a arătat că prin expertiza fiscală urmează a fi identificate și cheltuielile urgente. Proba cu expertiza fiscală a fost respinsă, instanța reținând că această probă nu este utilă și nici concludentă cauzei. Astfel, în cauză s-a efectuat o expertiză contabilă, în cursul urmăririi penale, care nu a fost contestată. De altfel, analizând obiectivele propuse de inculpați, instanța a constatat că o parte din acestea, respectiv cele de pct.1 – 6, exced obiectului cauzei, iar celelalte obiective sunt o reformulare a obiectivelor din expertiza contabilă efectuată în cursul urmăririi penale.
În cauză au fost audiați și doi martori, care nu au declarat aspecte relevante cu privire la faptele comise de inculpații D. V. și S. D..
De asemenea, în cursul judecății, inculpații au depus la dosar un raport de expertiză extrajudiciară, ale cărei obiective nu au legătură cu obiectul cauzei, respectiv stabilirea plăților efectuate de societate, pe categorii de furnizori, cu indicarea ponderilor acestora în total plăți realizate către furnizori, cu indicarea ponderilor acestora în total plăți către furnizori, cumulat, în perioada analizată; stabilirea valorii plăților efectuate de societate și considerate de aceasta ca fiind urgente și necesare, în funcție de specificul activității societății și în funcție de valoarea și ponderea acestora din total plăți, în perioada analizată; stabilirea disponibilului existent la data scadenței lunare în conturile bancare și în casierie, precum și a obligațiilor urgente și necesare de plată scadente la aceeași dată; determinarea necesarului de numerar; stabilirea dacă inculpații au ridicat dividende; stabilirea dacă inculpații și-au depus deconturile pentru avansurile de casierie ridicate în scopul desfășurării activității lor profesionale; stabilirea valorii obligațiilor de plată, stabilirea plăților făcute de inculpați pentru stingerea obligațiilor de plată cu stopaj la sursă, stabilirea dacă plățile menționate mai sus au stins integral sau parțial obligațiile de plată cu stopaj la sursă și să se stabilească ce obligații salariale nete existau.
Potrivit concluziei obiectivului nr.9 din expertiza extrajudiciară depusă la dosarul cauzei, obligațiile fiscale cu stopaj la sursă aferente perioadei 01.01.2011 – 31.12.2012, în conformitate cu fișa fiscală pusă la dispoziția expertizei, au fost stinse integral (fila 138), fapt constatat și de expertiza contabilă efectuată în cursul urmăririi penale.
Cu ocazia audierii inculpatul D. V. a declarat că în calitate de administrator a ajuns în situația de a avea datorii pentru contribuțiile cu reținere la sursă în perioada 01.11.2011 – 31.12.2012, datorită faptului că încasările facturilor emise erau achitate cu întârzieri foarte mari, unele încasări obținându-se urmare a unor procese cu diferiți clienți și având în vedere disponibilul de cash foarte mic în raport de cheltuieli.
Fiind audiat, inculpatul S. D. a arătat că societatea comercială avea dificultăți financiare și nu a arătat concret motivul neachitării în termen a obligațiilor, menționând că a achitat numai plățile urgente necesare continuării activității .
Aceste declarații ale inculpaților au fost contrazise de celelalte probe aflate la dosar, din raportul de expertiză contabilă rezultând că societatea comercială prezenta disponibil suficient în casierie și în conturile bancare pentru achitarea impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, însă din acest disponibil, inculpații au efectuat plăți cu alt titlu, ocolind cu intenție dispozițiile imperative ale legii cu privire la plata către bugetul de stat a sumelor deja reținute la sursă cu titlu de impozite și taxe.
Intenția specifică săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.6 din Legea nr. 241/2005 a fost determinată tocmai de nevirarea sumelor de bani către bugetul de stat în ciuda faptului că disponibilul existent în casieria societății și în conturile bancare depășea cu mult valoarea sumei de bani datorate cu titlu de impozite și contribuții cu reținere la sursă, aspect dovedit în cauză.
Din acest disponibil, inculpații au efectuat plăți cu alt titlu, către diverși furnizori, ocolind cu intenție dispozițiile imperative ale legii cu privire la plata către bugetul de stat a sumelor deja reținute la sursă cu titlul de impozite și taxe.
Sumele reținute la sursă cu titlu de impozite și taxe au o destinație specială, respectiv vărsarea lor către bugetul de stat. Nerespectarea acestei destinații, respectiv nevirarea sumelor deja reținute cu titlu de impozite și taxe la bugetul de stat sau efectuarea de alte plăți contractuale din aceste sume, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.6 din Legea nr.251/2005.
Dacă inculpații au constatat că nu pot achita datoriile certe, lichide și exigibile ale societății comerciale pe care o administrau, inclusiv contribuțiile și impozitele cu reținere la sursă, trebuia să ceară . reglementată de Legea nr.85/2006 și aplicarea unui plan de reorganizare.
În drept, în prealabil, instanța va analiza cererea reprezentantului Ministerului Public și a inculpaților, prin apărători de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată.
Astfel, instanța a reținut că la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare codul penal și având în vedere că în cauză există o succesiune de legi penale, s-a aplicat legea penală mai favorabilă, potrivit art.5 C.pen.
Ca urmare, instanța a admis cererile și a dispus în temeiul art.386 alin.1 C.proc.pen. schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.6 din Legea nr.241/2005, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. din 1968, în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.6 din Legea nr.241/2005, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. din 1968 și cu aplic. art.5 C.pen., respectiv forma în vigoare până la data de 22.03.2011.
Faptele inculpaților D. V. și S. D., care, în perioada 01.01.2011 – 01.01.2013, în calitate de administratori ai ., au săvârșit la diferite intervale de timp și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, acte materiale care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, respectiv au reținut și nu au vărsat, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență fiecărei luni sume totalizând_ lei, reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, prevăzută și pedepsită de art.6 din Legea nr.241/2005, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. din 1968 și cu aplic. art.5 C.pen.
Potrivit art.6 din Legea nr.241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale (în forma în vigoare la data săvârșirii faptei), constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.
Prin impozite și contribuții cu reținere la sursă se înțeleg acele impozite și contribuții stabilite prin lege în sarcina salariaților, care se rețin de către angajator din drepturile salariale lunare cuvenite salariaților și sunt virate la bugetul de stat.
Prin scadență se înțelege termenul prevăzut de lege pentru virarea la bugetul de stat a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă.
Prin reținere se înțelege evidențierea în actele contabile a sumelor datorate de către angajator către bugetul general consolidat a sumelor datorate de către angajați cu titlu de impozite și contribuții.
Conform dispozițiilor cuprinse în legislația financiar-contabilă, angajatorii au obligația de a reține și de a vira la bugetul de stat, din veniturile lunare realizat de către angajați, următoarele impozite și contribuții:
1. contribuția individuală de asigurări sociale, obligație prevăzută de art.28 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale (în vigoare la data săvârșirii faptelor);
2. contribuția individuală la bugetul asigurărilor pentru șomaj, contribuția la fondul de șomaj, prevăzută de art.27 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă;
3. contribuția la bugetul asigurărilor de sănătate, prevăzută de art.257 alin.7 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății;
4. impozitul pe venitul din salarii, obligație prevăzută de art.57 din Legea nr.571/2003 (Codul fiscal).
Conform art.111 alin.41 Cod procedură fiscală coroborat cu art.114 alin.21 Cod procedură fiscală, scadența impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat este data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează plata.
Conform prevederilor art.58 Cod fiscal, plătitorii de salarii și de venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și de a reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri.
Conform art.257 alin.5 lit.a din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, contribuțiile individuale la bugetul asigurărilor de sănătate se plătesc lunar.
Conform art.27 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, angajatorii au obligația de a reține și de a vira lunar contribuția individuală la bugetul asigurărilor pentru șomaj, iar conform art.21, angajatorii sunt obligați să depună, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează drepturile salariale (...) declarația lunară privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plata la bugetul asigurărilor pentru șomaj.
Conform art.28 și art.29 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale (lege în vigoare în perioada săvârșirii faptelor) contribuția individuală de asigurări sociale, se calculează se reține și se virează lunar de către angajator, dar nu mai târziu de data de 20 a lunii următoare celei pentru care se datorează plata.
Obiectul juridic special al acestei infracțiuni este reprezentat de relațiile sociale privind bugetul public consolidat, relații a căror naștere, existență și normală desfășurare este condiționată de incriminarea faptelor prevăzute în textul de lege.
Subiectul activ este calificat, acesta fiind persoana care are obligația legală de a vărsa la buget sumele reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă (angajator sau reprezentant al unei unități economice).
Subiectul pasiv este statul, întrucât prin săvârșirea acestei infracțiuni se încalcă regulile privind constituirea bugetului general consolidat.
Cu privire la latura obiectivă, elementul material al laturii obiective se prezintă sub forma unei inacțiuni care constă în nedepunerea sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă. O cerință esențială a laturii obiective o constituie îndeplinirea unei condiții de timp: până la împlinirea celor 30 de zile, inacțiunea nu poate atrage răspunderea penală, iar odată cu trecerea celor 30 de zile, neîndeplinirea obligației legale atrage existența infracțiunii în formă consumată (practic, începând cu ziua a 31-a).
Urmarea socialmente periculoasă a constat în crearea unei stări de pericol pentru activitățile pe care le desfășoară instituțiile abilitate având ca atribuții colectarea sumelor de bani din care se alcătuiește bugetul general consolidat.
Legătura de cauzalitate între elementul material al laturii obiective și urmarea socialmente periculoasă rezultă din însăși materialitatea faptelor, fiind o infracțiune de pericol.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție indirectă în accepțiunea art.19 alin.1 lit.b C.pen. din 1968, întrucât a avut sau trebuia să aibă reprezentarea faptului că nevirarea sumelor deja reținute salariaților era aptă de a conduce la fraudarea fiscală a statului și implicit prejudicierea bugetului consolidat al statului, deși nu a urmărit direct acest rezultat a acceptat producerea lui cât timp nu a virat la data scadenței sumele reținute la sursă.
În cauză s-a făcut aplicarea art.41 alin.2 C.pen. din 1968, deoarece inculpații au săvârșit la diferite intervale de timp, în perioada 01.01.2011 – 01.01.2013, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, respectiv au reținut și nu au vărsat, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadența fiecărei luni sume totalizând_ lei reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă.
Instanța a reținut și aplicarea art.5 C.pen., deoarece în prezenta cauză există o succesiune de legi penale.
Potrivit art.5 alin.1 C.pen. în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea mai favorabilă.
Prin decizia Curții Constituționale nr.265/06.05.2014 publicată în Monitorul Oficial al României din 21.05.2014 s-a decis că dispozițiile art.5 C.pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.
Instanța a constatat dovedită vinovăția inculpaților D. V. și S. D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, pentru care au fost trimiși în judecată, a constatat că această faptă este stabilită și din probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești și că au rezultat suficiente date cu privire la persoanele inculpaților care permit stabilirea unei pedepse.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art.72 C.pen. din 1968, și anume: limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru fapta săvârșită; gradul de pericol social concret al faptei; urmarea acesteia concretizată în starea de pericol pentru activitățile pe care le desfășoară instituțiile abilitate având ca atribuții colectarea sumelor de bani din care se alcătuiește bugetul general consolidat; precum și datele privind persoana inculpaților și anume că nu au antecedente penale.
În ceea ce privește limitele de pedeapsă prevăzute de lege, instanța a reținut că potrivit art.6 din Legea nr.241/2005, la momentul săvârșirii faptelor de către inculpați, respectiv în perioada 01.01.2011 – 01.01.2013, infracțiunea prevăzută de articolul menționat se pedepsea cu închisoare de la 1 an la 3 ani sau amendă, iar în urma modificării de la 01.02.2014, potrivit aceluiași articol, infracțiunea de evaziune fiscală, se pedepsește cu închisoare de 1 an la 6 ani.
Având în vedere că în cauză se face aplicarea art.5 C.pen., instanța a avut în vedere pedeapsa de la 1 an la 3 ani închisoare sau amenda.
În ceea ce privește persoana inculpaților, instanța a reținut că aceștia nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, că pe parcursul urmăririi penale și a judecății au avut o atitudine parțial sinceră, au încercat să disimuleze adevărul și să tergiverseze cauza, solicitând probe inutile cauzei și reluând solicitarea probelor respinse la termenele următoare. Dar, până la terminarea urmăririi penale au achitat prejudiciul creat prin faptele comise.
Instanța a considerat că aplicarea pedepsei amenzii penale în speță nu este suficientă pentru asigurarea scopului preventiv și a celui punitiv al pedepsei, impunându-se aplicarea unei pedepse cu închisoarea față de cuantumul prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului, atitudinea procesuală a inculpaților și față de circumstanțele personale ale acestora, astfel cum au fost dezvoltate anterior.
În consecință, punând în balanță ansamblul acestor considerente, prin prisma dispozițiilor legale invocate anterior, instanța a apreciat că în cauză se impune aplicarea unei pedepse în cuantum de 1 (un) an închisoare, fiecărui inculpat, având ca modalitate de executare suspendarea condiționată a executării pedepsei, aceasta fiind aptă să atingă scopul preventiv și punitiv al sancțiunii, neimpunându-se executarea pedepsei în regim de detenție pentru îndreptarea inculpaților, cu atât mai mult cu cât aceștia vor executa efectiv pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre în cazul în care în termenul de încercare ce va fi stabilit conform art.82 C.pen. din 1968 vor săvârși o altă infracțiune.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, condamnarea atrage existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b C.pen. din 1968, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei. Nu s-a interzis inculpatului dreptul de a alege ci doar pe cel de a fi ales, având în vedere exigențele CEDO, reflectate în Hotărârea din 06 octombrie 2005, în Cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în care Curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin Decizia S. și P. împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, acestea trebuind să fie dispusă în funcție de natura faptei sau de gravitatea deosebită a acesteia. Or, fapta care a făcut obiectul prezentei cauze nu are conotație electorală sau vreo gravitate specială, astfel că instanța a apreciat că nu se impune interzicerea dreptului de a alege. Dreptul de a fi ales se impune însă a fi interzis deoarece din penitenciar condamnatul nu și-ar putea îndeplini funcțiile elective și nici nu ar putea reprezenta un model de conduită pentru cetățeni.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, din înscrisurile existente la dosar că inculpații D. V. și S. D. se află la primul conflict cu legea penală, conform fișelor de cazier judiciar și regretă cele întâmplate.
Riscul de a comite alte infracțiuni este redus, la fel și riscul de a pune în pericol siguranța comunității. Astfel, instanța a reținut că scopul pedepsei poate fi atins în privința inculpaților fără executarea pedepsei și că sunt întrunite și celelalte condiții prevăzute de art.81 C.pen. din 1968, pentru suspendarea condiționată a executării pedepsei, respectiv pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani; inculpații nu au mai fost condamnați anterior; instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins în privința inculpaților fără executarea acesteia.
Sub aspectul laturii civile, instanța a luat act că persoana vătămată Agenția Națională de Administrare Fiscală nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul produs bugetului de stat fiind integral achitat în cursul urmăririi penale.
La data de 31.01.2014, Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus la P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București obiecțiuni la raportul de expertiză, deși dosarul era înaintat Judecătoriei Sectorului 1 București. În adresa menționată s-a arătat că la data de 18.12.2013 societatea figura cu obligații fiscale datorate bugetului general consolidat, provenind din impozite cu reținere la sursă în sumă de 278,039 lei reprezentând majorări de întârziere și penalități de întârziere. Instanța a reținut că inculpații D. V. și S. D. au fost trimiși în judecată pentru fapta săvârșită în perioada 01.01.2011 – 01.01.2013 și potrivit adresei debitele au fost achitate.
În temeiul dispozițiilor art.274 alin.1 și 2 C.proc.pen. au fost obligați inculpații să achite statului suma de 3000 lei, câte 1500 lei fiecare inculpat, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta.
În temeiul art.13 alin.1 din Legea nr.241/2005 s-a dispus comunicarea unei fotocopii de pe prezenta hotărâre, după rămânerea definitivă, la Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul D. V.,criticând hotărârea atacată pentru greșita motivare a instanței de fond, în ceea ce privește intenția (pag 5 alin penultim) unde în mod netemeinic s-a susținut că ar fi efectuat plați cu alt titlu, către diverși furnizori, ocolind cu intenție dispozițiile imperative ale legii.
Așa cum a arătat și în concluziile scrise, susține că nu a urmărit și nu a prevăzut rezultatul faptelor sale. Plățile efectuate de firma au avut ca destinație numai cheltuieli urgente și salariile celor 35 de angajați care ar fi rămas fără loc de muncă și ar fi împovărat bugetul statului (prin plata ajutorului de șomaj si decontarea directă a costurilor serviciilor de sănătate, atât pentru ei cât și pentru familiile lor). Or, scopul firmei a fost acela de a supraviețui în condiții de criză, de a susține locurile de muncă și de a plătit acele cheltuieli urgente fără de care firma nu putea sa continue activitatea, în paralel cu stingerea progresivă a sumelor acumulate ca datorie la bugetului, în condițiile în care au existat mari dificultăți în încasarea beneficiarilor.
Critică soluția instanței de fond și sub aspectul aprecierii greșite a declarațiilor celor 2 martore audiate în dosar despre care instanța de fond a susținut că au declarat aspecte nerelevante cu privire la faptele comise de inculpați. Ambele martore, cu poziții importante în firmă (compartiment economic și compartiment resurse umane) au relevat în declarațiile lor starea firmei în anii 2011-2012, respectiv faptul că firma ce avea cca 35 angajați făcea eforturi pentru menținerea locurilor de muncă, deși era o perioada de declin economic și cu mari dificultăți în încasarea contractelor de la beneficiari. Martorele au declarat aspecte relevante despre specificitatea activității firmei și tipurile de cheltuieli urgente și necesare pentru continuarea activității societății. Declarațiile de martori ar fi trebuit coroborate de instanța de fond cu celelalte probe din dosar, în mod deosebit cu fisa postului său, cu situațiile economice ale firmei, cu documentele fiscale (balanței, declarații) cu concluziile rapoartelor de expertiza - înlăturând concluziile greșite ale raportului de expertiza contabila (d.u.p.) care nu a avut în vedere decât cheltuieli urgente aferente chiriei, energiei și telefoanelor și observând relevanța declarațiilor de martori prin prisma cheltuielilor urgente și necesare reale ale firmei.
Critică soluția instanței de fond și sub aspectul aprecierii declarațiilor celor 2 administratori ai firmei despre care s-a reținut în mod greșit că sunt contrazise de celelalte probe din dosar. Este adevărat ca la diferite termene scadente de plată firma avea disponibil în casieria societății care doar teoretic putea fi folosit pentru achitarea sumelor reprezentând contribuții cu stopaj la sursă, dar în mod greșit instanța a apreciat aceasta situație de fapt, necoroborând faptele si probele din dosar. Instanța de fond a ignorat faptul că firma avea popriri pe conturi și derularea activității (plata avansurilor de deplasare a muncitorilor și plata cheltuielilor cu combustibilul) se putea face numai cu minimul de sume rămase în casierie; sumele infime disponibile erau utilizate ulterior chiar pentru plata unor cheltuieli urgente și necesare; societatea a încasat la final de an 2012 o sumă recuperată pe calea executării silite și aceasta fusese alocată voluntar pentru stingerea contribuțiilor cu stopaj la sursă, dar care ulterior a fost repusă de ANAF.
Deci faptul ca la diferite termene firma păstrase resurse financiare de valoare mică în casierie nu este o motivare care să atragă aprecierea că există o intenție directă și nici măcar o intenție indirectă în comiterea faptelor infracționale.
Critică soluția instanței de fond și sub aspectul motivării individualizării pedepsei în sensul ca s-ar fi reținut în sarcina sa că ca ar fi avut o atitudine parțial sinceră, că ar fi încercat să disimuleze adevărul și că ar fi tergiversat cauza prin solicitarea de probe inutile. Toate aceste aprecieri sunt total eronate și lipsite de fundament, întrucât a avut o atitudine total sinceră și cooperantă, atât în faza de urmărire penală cât și pe parcursul cercetării judecătorești. S-a prezentat în fața organelor de cercetare penală și a instanței; nu a ascuns adevărul și a prezentat înscrisurile solicitate; nu a tergiversat soluționarea cauzei și probele solicitate in instanța erau relevante și utile. De altfel, există chiar o contradicție în motivarea instanței care a respins proba cu expertiză contabilă și/sau expertiză fiscală în baza art. 181 C.pr.pen., nu a urmărit tergiversarea procesului ci numai apărarea drepturilor sale și aflarea adevărului prin administrarea probelor utile - expertize corecte, complete, concludente care ar fi dovedit ca firma nu dispunea in mod real de resursele necesare pentru achitarea integrala a contribuțiilor cu stopaj la sursă.
Critică soluția instanței de fond și sub aspectul respingerii probei propuse: expertiza contabila/fiscală, motivarea instanței făcându-se în baza art. 181 C.pr.pen, dar cu ignorarea principiului suprem al aflării adevărului în cauză și respectiv cu încălcarea dispozițiilor cuprinse în art. 5,97,100 si 172 C.pr.pen.
Instanța a greșit și asupra modului în care a apreciat cum inculpații și-au făcut apărarea în faza de urmărire penală, arătând că expertul parte nu ar fi făcut obiecțiuni la raportul de expertiza contabilă. Aceasta apreciere este greșită, mai ales că instanța a reținut că expertul parte R. G. a consemnat poziția sa în cuprinsul raportului, dar aceasta consemnare nu a fost apreciată corect pentru că toate consemnările expertului consilier, chiar inserate în raportul de expertiză propriu-zis, în conținutul acestora, reprezentau veritabile obiecțiuni pentru care ar fi trebuit primite răspunsuri sau care ar fi creat premizele refacerii/readministrării expertizei.
Față de criticile de mai sus, solicită instanței de apel să revadă întreg probatoriul administrat în cauză, și în mod special probele administrate în cadrul cercetării judecătorești, respectiv declarațiile martorilor, înscrisurile aflate la dosar, inclusiv raportul de expertiză fiscală extrajudiciară.
Totodată solicită ca instanța să observe și împrejurarea că, în cursul urmăririi penale, P. a adunat probe doar în sensul acuzării inculpaților de faptele prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 și că nu a avut în vedere administrarea de probe în apărarea acestora, mai ales pe aspectul laturii subiective a faptelor - lipsa intenției directe, iar în cazul său chiar și lipsa direcției indirecte.
Solicită ca instanța să reaprecieze conținutul și concluziile raportului de expertiză contabilă administrat în cursul urmăririi penale, să înlăture acele informații incomplete, eronate, nelegale și să aibă în vedere toate criticile formulate, prezentate cu ocazia cererilor de administrare a unei noi expertize contabile și a unei expertize fiscale, dar și a criticilor formulate de expertul parte care a asistat inculpații (observațiile acestuia cuprinse în textul raportului) atât prin prisma textelor de lege relevante, cât și prin prisma celorlalte probe din dosar (expertiza fiscală extrajudiciară care detaliază aspecte contabile, fiscale și de analiză economică a firmei), memoriul de prezentare a firmei, declarațiile de martori.
În esență, pentru a se putea reține în sarcina sa comiterea cu intenție a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, ar fi trebuit să existe la dosar dovezi din care să reiasă fără dubiu că firma a avut la dispoziție sumele necesare pentru plata impozitelor și a contribuțiilor cu reținere la sursă și că în loc să le folosească spre această destinație, banii disponibili ar fi fost folosiți pentru cheltuieli neimportante, pentru cheltuieli care nu erau urgente pentru firmă.
Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel invocate cât și din oficiu, conform art.417 alin. (2) C. proc. pen., Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut în mod corect, pe baza evaluării probelor administrate în cauză, situația de fapt, Curtea însușindu-și în întregime motivarea sentinței atacate, sub acest aspect, pe care nu o va relua, urmând a răspunde punctual motivelor de apel formulate.
Infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 constă în reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.
În raportul de expertiză întocmit în cauză se menționează că deși societatea administrată de inculpat a reținut pe statele de plată contribuțiile salariale (CAS, CASS și șomaj) și impozitul pe venitul din salarii, acestea nu au fost virate la bugetul corespunzător în termen de 30 de zile de la scadență, astfel că nu poate fi reținută nevinovăția inculpatului sub acest aspect.
Nu poate fi invocată, în această privință, lipsa resurselor necesare; o dată trecute în statele de plată sumele de bani cuvenite salariaților (incluzând impozitele sau contribuțiile cu reținere la sursă), angajatorului îi este interzis să le dea o altă destinație, pentru simplul motiv că juridic acestea au ieșit din patrimoniul său. La art. 161 din Codul muncii chiar se prevede că salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor.
Astfel fiind, se justifică atât respingerea, de către prima instanță, a cererii de efectuare a unei noi expertize contabile în cauză, dat fiind că nu interesează existența altor cheltuieli – necesare și urgente – ale contribuabilului, pentru reținerea infracțiunii, precum și faptul că nu a ținut seama de concluziile raportului de expertiză extrajudiciară depus la dosarul cauzei de inculpat, vizând aceeași apărare, înlăturată. De asemenea, faptul că expertul parte nu este de acord cu cele stabilite de expertul desemnat de organele judiciare nu le obligă pe acestea din urmă să dispună efectuarea unei noi expertize.
Acoperirea prejudiciului de către inculpat este subsecventă comiterii infracțiunii și are relevanță cu privire la individualizarea pedepsei, nefiind o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei sau a răspunderi penale. Or, plata „cu întârziere” a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă (după împlinirea a 30 de zile de la scadență), astfel cum a susținut că a procedat inculpatul, echivalează, de fapt, cu acoperirea prejudiciului.
Inculpatul, în calitatea sa de administrator al societății, avea obligația să verifice inclusiv îndeplinirea obligației de reținere și vărsare a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, neputând fi reținută apărarea sa în sensul că nu făcea parte din atribuțiile lui verificarea activității financiare a societății sau că, din motive personale, o perioadă nu s-a mai putut ocupa de aceasta. De altfel, Curtea observă că inculpatul s-a apărat, în primul rând, în sensul că a preferat să plătească alte cheltuieli, necesare și urgente, pentru ca societatea să își poată continua activitatea, și nu că nu s-a mai preocupat de activitatea societății.
Astfel fiind, reținând vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005, instanța a procedat la o justă individualizare a pedepsei, condamnându-l pe inculpat la pedeapsa închisorii, cu suspendarea condiționată a executării acesteia, în condițiile art. 81-82 CP 1968, ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile, având în vedere: limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social concret al faptei și urmarea acesteia, precum și datele privind persoana inculpatului, care nu are antecedente penale și a acoperit prejudiciul, dar nu a recunoscut comiterea faptei.
Față de aceste considerente, Curtea în baza art. 421 pct. 1 lit.b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul D. V. împotriva sentinței penale nr. 818 din 25.11.2014 a Judecătoriei Sectorului 1 București, menținând hotărârea atacată.
În baza art.275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe inculpatul D. V. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 1 lit.b) C. proc. pen., respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul D. V. împotriva sentinței penale nr. 818 din 25.11.2014 a Judecătoriei Sectorului 1 București, menținând hotărârea atacată. În baza art.275 alin. (2) C. proc. pen., obligă pe inculpatul D. V. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 1.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G. T. V. I. V.
GREFIER,
V.-V. S.
Red.jud.G.T. / Dact.EA/9 ex
J.S.1 B. - jud.O.V.
| ← Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466... | Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 502/2015.... → |
|---|
