Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 217/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 217/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 217/2014
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.217/A
Ședința publică din data de 03 martie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: N. S.
JUDECĂTOR: C. V. G.
GREFIER: I. P.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de partea civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva Sentinței penale nr.957/F din data de 27 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București – Secția Penală în Dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a lipsit intimatul inculpat I. P., aflat în stare de libertate, care a fost reprezentat juridic de apărătorul ales, avocat R. N., în baza împuternicirii . nr._/2013 (atașată la fila 15 din dosar), lipsă fiind apelanta parte civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și intimata parte responsabilă civilmente ..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe noi de propus și administrat, Curtea, în temeiul art.420 alin.6 NCPP, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra apelului.
Apărătorul ales al intimatului inculpat solicită respingerea, ca nefondat, a apelului declarat în cauză, întrucât debitul principal reținut de prima instanță este corect, față de concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară efectuat în cursul urmăririi penale, pe care partea civilă nu l-a contestat. Referitor la măsura sechestrului asigurător, consideră că prima instanță a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art.163 VCPP, în raport cu debitul principal de 20.740 lei și obligațiile fiscale accesorii.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea apelului declarat de partea civilă, doar sub aspectul omisiunii acordării de către prima instanță a dobânzilor, datorate potrivit art.119 alin.1 și art.120 din OG nr.92/2003. Referitor la celelalte critici ale părții civile, consideră că sunt neîntemeiate, întrucât despăgubirile au fost acordate în raport cu prejudiciul stabilit prin raportul de expertiză contabilă, care nu a fost contestat, iar măsura sechestrului asigurător a fost în mod legal și temeinic instituită.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.957/F din data de 27 noiembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 6 București a hotărât astfel:
În temeiul art.334 VCPP rap. la art.3201 alin.6 VCPP, a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplic. art.41 alin.2 VCP în infracțiunea prevăzută art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplic. art.41 alin.2 VCP și art.13 VCP.
A condamnat pe inculpatul I. P. (fiul lui Adolf și T., născut la data de 25 iunie 1970 în ., CNP_) la pedeapsa principală de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplic. art.41 alin.2 VCP, art.13 VCP, art.3201 alin.7 VCPP și art.74 lit.b VCP.
A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c (dreptul de a ocupa funcția de administrator într-o societate comercială) VCP, în condițiile și pe durata art.71 VCP.
În temeiul art.81 VCP, a suspendat condiționat executarea pedepsei principale pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit potrivit art.82 VCP.
În temeiul art.71 alin.5 VCP, a suspendat executarea pedepsei accesorii.
În temeiul art.359 VCPP, a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 alin.1 și art.84 VCP, privind cazurile de revocare a suspendării condiționate.
În temeiul art.346 rap. la art.14 VCPP, a admis, în parte, acțiunea formulată de partea civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente . (prin lichidator judiciar CONSULTA 99 SPRL), să plătească acesteia suma de 20.740 lei, plus penalități de întârziere aferente (calculate conform art.1201 din OG nr.92/2003) și majorări de întârziere aferente (calculate potrivit art.1241 din OG nr.92/2003), de la data scadenței obligației de plată și până la data achitării integrale a debitului principal.
În temeiul art.163 VCPP rap. la art.11 din Legea nr.241/2005, a instituit sechestrul asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului și ale părții responsabile civilmente, până la concurența valorii pagubei, respectiv 20.740 lei, plus penalități și majorări de întârziere aferente.
În temeiul art.191 alin.1 și 3 VCPP, a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata către stat a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În temeiul art.13 alin.1 din Legea nr.241/2005, a dispus ca, la data rămânerii definitive a hotărârii, o copie de pe dispozitivul acesteia să fie comunicată Oficiului Național al Registrului Comerțului.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de libertate, prin Rechizitoriul nr._/P/2010 din data de 14 octombrie 2013 al Parchetului de pe lângă instanța respectivă, sub acuzația săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplic. art.41 alin.2 VCP, în sarcina acestuia reținându-se în fapt că, în perioada noiembrie 2009 - aprilie 2011, în calitate de administrator al ., a reținut contribuțiile cu reținere la sursă aferente salariilor angajaților societății, dar nu a virat aceste taxe și impozite către bugetul de stat consolidat, în cel mult 30 de zile de la scadență, cauzând astfel un prejudiciu în cuantum de 25.745 lei (din care a fost achitată, prin virament suma de 5 lei, rămânând de plată un debit de 25.740 lei).
După sesizarea instanței, mai înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul a solicitat aplicarea procedurii simplificate prevăzute de art.3201 VCPP, cerere pe care Judecătoria a admis-o și, procedând la analizarea probelor administrate în faza de urmărire penală, a stabilit o situație de fapt identică cu cea descrisă în rechizitoriu.
Astfel, potrivit deciziei asociatului unic nr.1 din data de 15 mai 2009, la aceeași dată, inculpatul a fost numit administrator al .. Prin încheierea din data de 08 martie 2011, pronunțată de Tribunalul București, ca urmare a deschiderii procedurii de faliment cu privire la societatea respectivă, inculpatul a fost revocat din funcția de administrator, fiind numită lichidator judiciar CONSULTA 99 SPRL. Așadar, inculpatul a deținut calitatea de administrator al societății de la data de 15 mai 2009 până la data de 08 martie 2011.
Conform notei de constatare nr._, la data de 28 iunie 2010, Garda Financiară a efectuat un control la societate, ocazie cu care s-a constatat că, potrivit balanței de verificare pentru luna mai 2010, aceasta figura cu datorii către bugetul consolidat de stat, reprezentând contribuții cu reținere la sursă, astfel: contribuția asiguraților la asigurările sociale - 14.712 lei; contribuția asiguraților la asigurările sociale de sănătate - 7710 lei; contribuția asiguraților la fondul de ajutor de șomaj - 704 lei; impozitul pe veniturile din salarii - 17.826 lei. În consecință, la data de 16 iulie 2010, Garda Financiară a sesizat P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București cu privire la faptul că societatea înregistra restanțe la plata impozitelor, taxelor și contribuțiilor cu reținere la sursă mai mari de 30 de zile.
Din adresa nr.9276 din data de 15 martie 2011 a Inspectoratului Teritorial de Muncă București și din statele de plată pentru perioada ianuarie 2010 - noiembrie 2010, rezultă că societatea a avut 9 angajați, iar, pe parcursul desfășurării activității, 5 contracte de muncă au încetat.
Potrivit raportului de expertiză contabilă judiciară, până în luna octombrie 2009, societatea a avut 8 angajați, în luna respectivă fiind concediat un angajat, iar apoi încă 4 angajați în lunile aprilie, iulie și decembrie 2010. Așadar, în societate, au rămas 3 angajați, ale căror contracte de muncă nu au încetat, însă, pentru perioada decembrie 2010 - aprilie 2011, nu au fost întocmite state de plată. În perioada noiembrie 2009 - 08 martie 2011, din totalul de 145.447 lei, ce reprezintă cuantumul salariilor nete datorate angajaților, a fost achitată efectiv numai suma de 62.238 lei (o parte din salarii), rămânând o diferență de acordat de 83.209 lei. Restanțele calculate pentru perioada supusă expertizării (noiembrie 2009 - aprilie 2011) sunt următoarele: impozit pe salarii - 11.220 lei; contribuție individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați - 9.240 lei; contribuție pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați - 4.842 lei; contribuție individuală de asigurări pentru șomaj reținută de la asigurați - 443 lei; totalul datoriilor cu reținere la sursă, aferente salariilor achitate - 25.745 lei, din care societatea a achitat suma de 5 lei, rămânând de achitat 25.740 lei. Așadar, în perioada cercetată, societatea la care inculpatul avea calitatea de administrator a avut angajați, a achitat acestora salarii, dar nu a virat la bugetul consolidat contribuțiile aferente.
Referitor la situația economică a societății, s-a stabilit că, în perioada supusă expertizării, societatea a încasat în conturile bancare suma de 1.058.058,23 lei. De asemenea, societatea a efectuat plăți, prin conturile bancare, în sumă de 7.045.278,38 lei, din care suma de 661.250 lei a fost retrasă în numerar. Totodată, au fost efectuate plăți în numerar, din casierie, în sumă de 1.643.466, 46 lei, din care suma de 1.214.978,01 lei a fost depusă în conturile bancare. Printre plățile în numerar, se regăsesc achitarea salariilor, cu o sumă totală de 62.238 lei, dar și restituirea a două credite către inculpat și asociatul unic. Astfel, în perioada noiembrie 2009 - aprilie 2011, societatea i-a restituit inculpatului suma de 69.800 lei (din creditarea anterioară cu suma de 115.150 lei, în numerar), iar lui N. S. C. suma de 65.600 lei (cu care creditase anterior societatea). În sfârșit, societatea a efectuat o plată în valoare de 390.142,98 lei, în temeiul contractului de cesiune de creanță nr.237 din data de 08 septembrie 2009. Suma a fost plătită în schimbul procentului de 90% dintr-o creanță pe care societatea cedentă o deținea împotriva . CONSTRUCȚII ADELAIDE SRL, iar tranzacția ar fi trebuit să aducă un profit pentru . în cuantum de 280.974,57 lei. Așadar, în perioada cercetată, în care inculpatul P. nu a virat contribuțiile către bugetul consolidat de stat, societatea a desfășurat activități comerciale, în urma cărora a încasat sume de bani și a avut mijloace financiare suficiente pentru achitarea contribuțiilor.
În declarația din cursul urmăririi penale, inculpatul a relatat că nu a achitat datoriile către bugetul general consolidat, deoarece nu a avut fonduri bănești. A arătat că societatea a suferit pierderi de 150.000 euro, ca urmare a renegocierii unui contract încheiat cu unul dintre partenerii comerciali, ale cărui clauze i-au fost nefavorabile. Din această cauză, nu a achitat nici furnizorii, iar unul dintre aceștia, respectiv . COFRAJELOR SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenței.
Din declarația dată cu ocazia întocmirii notei de constatare, din nota explicativă a asociatului unic, N. S. C., dar și din declarația acestuia din cursul urmăririi penale, rezultă că, în anul 2009, societatea a plătit un avans de 237.500 euro, pentru achiziționarea unui teren, care nu a mai fost cumpărat, însă acel avans a condus la înregistrarea în contabilitate a unui profit mai mare (care exista numai scriptic), cu consecința unui impozit mai mare pe profit, pe care societatea nu a putut să-l plătească. Din acest motiv, nu au putut fi execute nici celelalte obligații fiscale, fiind înregistrate datorii către bugetul de stat consolidat.
Referitor la împrejurările invocate de inculpat, Judecătoria a constatat că acestea nu îl exonerează de răspundere penală întrucât, atât timp cât societatea a avut mijloace financiare suficiente pentru achitarea contribuțiilor, deciziile sale de afaceri nu trebuiau să primeze achitării obligațiilor fiscale către stat. De altfel, aceeași poziție a fost exprimată și de inculpat, cu ocazia ascultării lui conform art.3201 alin.3 VCPP, când a declarat: „Nu consider că această împrejurare înlătură vinovăția mea cu privire la infracțiunea de care sunt acuzat”.
Cu privire la încadrarea juridică, Judecătoria a constatat că fapta inculpatului, constând în aceea că, în perioada noiembrie 2009 - aprilie 2011, având calitatea de administrator la ., a reținut de la angajații societății și nu a vărsat, cu intenție, la bugetul consolidat de stat, în cel mult 30 de zile de la scadență, suma de 25.745 lei, reprezentând contribuțiile cu reținere la sursă aferente salariilor angajaților societății (443 lei - șomaj asigurați; 9.240 lei - CAS asigurați; 4.842 lei - CASS asigurați; 11.220 lei - impozit pe venituri din salarii) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplic. art.41 alin.2 VCP.
Elementul material al laturii obiective constă în acțiunile cumulative de reținere și nevărsare la bugetul consolidat de stat a sumelor cu reținere la sursă, din concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară rezultând că sumele respective au fost reținute de la angajații societății și înregistrate de societate, însă nu au fost vărsate la buget, înregistrându-se astfel datoria totală de 25.745 lei.
Acțiunile anterior menționate privesc impozite și contribuții cu reținere la sursă, deoarece, potrivit art.57 și art.58 din Legea nr.571/2003 (Codul Fiscal), impozitele pe veniturile din salarii se calculează și se rețin la sursă de către plătitorii de venituri, care au și obligația de a le vira la bugetul de stat, iar, conform art.29618 din Legea nr.571/2003 (Codul Fiscal), angajatorii au obligația de a calcula, de a reține și de a vira lunar contribuțiile de asigurări sociale obligatorii (CAS, CASS, șomaj).
Omisiunea de a vărsa la bugetul de stat sumele reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă s-a făcut cu depășirea termenului de 30 zile.
Inculpatul a săvârșit fapta cu vinovăție, în forma intenției indirecte (art.19 alin.1 lit.b VCP) întrucât, deși nu a urmărit în mod distinct prejudicierea bugetului de stat, a prevăzut consecința nevărsării sumelor reținute de la angajați și a acceptat posibilitatea acestui rezultat. Sub acest aspect, s-a reținut că apărările formulate de inculpat, în declarațiile din cursul urmăririi penale, nu determină concluzia că ar lipsi latura subiectivă a infracțiunii și nu îl exonerează de răspundere penală. Astfel, susținerea că situația financiară a societății era precară (din cauza contractelor încheiate cu partenerii comerciali și a imposibilității găsirii altor clienți) nu poate fi primită, deoarece, din raportul de expertiză contabilă, rezultă că, în perioada noiembrie 2009 - aprilie 2011, au existat disponibilități bănești și că societatea a rulat sume mari de bani. Însă, modalitatea în care inculpatul a ales să dispună de aceste sume de bani (returnarea către sine a unei părți din împrumutul acordat anterior societății; returnarea către asociatul unic N. C. S. a sumei de 65.600 lei, cu care acesta creditase societatea; efectuarea unei plăți în valoare de 390.142,98 lei, în temeiul unui contract de cesiune de creanță) nu trebuia să afecteze obligațiile fiscale pe care le avea față de bugetul de stat. De altfel, cu ocazia ascultării lui, conform art.3201 alin.3 VCPP, inculpatul însuși a precizat că nu consideră că aceste împrejurări îi înlătură vinovăția pentru fapta săvârșită.
A fost reținută forma continuată a infracțiunii (art.41 alin.2 VCP), întrucât inculpatul a săvârșit mai multe acțiuni de reținere și nevărsare la bugetul de stat, prezentând fiecare conținutul aceleiași infracțiuni de evaziune fiscală, în varianta prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005, la diferite intervale de timp, în perioada noiembrie 2009 - aprilie 2011, dar în realizarea aceleiași rezoluții, dedusă din unitatea obiectului infracțiunii, unitatea modului de operare și unitatea de timp.
Potrivit art.6 din Legea nr.241/2005, în forma în vigoare la data săvârșirii infracțiunii (aprilie 2011), constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă. La data de 22 martie 2013, a intrat în vigoare Legea nr.50/2013, prin care art.6 din Legea nr.241/2005 a fost modificat, având în prezent următorul conținut: constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 6 ani reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă. Așadar, în cauză, de la momentul săvârșirii infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei, a intervenit o succesiune de legi penale, devenind incidente dispozițiile art.13 VCP, în raport cu care instanța trebuie să examineze comparativ cele două legi, pentru a determina, în concret, legea penală mai favorabilă. În acest context, s-a constatat că nu au intervenit modificări în conținutul constitutiv al infracțiunii și nu au fost modificate nici condițiile de tragere la răspundere penală, însă, prin legea nouă, a fost majorat maximul pedepsei închisorii (6 ani, față de 3 ani) și a fost înlăturată pedeapsa alternativă a amenzii. Ca atare, pentru inculpat, este mai favorabilă legea veche, care prevede o pedeapsă mai ușoară. În consecință, în temeiul art.334 rap. la art.3201 alin.6 VCPP, Judecătoria a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului, din infracțiunea prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplic. art.41 alin.2 VCP în infracțiunea prevăzută art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplic. art.41 alin.2 și art.13 VCP.
La individualizarea pedepsei principale, Judecătoria a avut în vedere scopul reglementat de art.52 VCP și criteriile generale enumerate în art.72 alin.1 VCP, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal (între care cele referitoare la infracțiunea continuată și tratamentul sancționator - art.41 alin.2 și art.42), limitele de pedeapsă fixate în art.6 din Legea nr.241/2005 (închisoarea de la 1 an la 3 ani sau amenda, ca lege penală mai favorabilă), gradul concret de pericol social al infracțiunii, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Raportat la art.181 alin.2 VCP, Judecătoria a avut în vedere durata activității infracționale (aproximativ 1 an și 4 luni), valoarea prejudiciului (25.745 lei, stabilită prin expertiză), dar și faptul că inculpatul nu a acționat în scopul prejudicierii bugetului de stat, ci pentru a câștiga mai mult în activitatea comercială. Deși această din urmă împrejurare nu îl exonerează de răspundere penală, atenuează pericolul faptei pentru perioada respectivă.
Cu privire la persoana inculpatului, s-au evidențiat gradul de dezvoltare psihică și intelectuală, determinat de vârsta (40 ani, la data comiterii faptei) și educația școlară (studii superioare), care i-au permis să înțeleagă de la început caracterul antisocial al faptei sale, precum și împrejurările că acesta este pe deplin integrat social (căsătorit, un copil minor), iar, în cursul procesului penal, a avut o atitudine de recunoaștere a faptei, justificând însă comiterea ei prin dificultățile din activitatea economică desfășurată. De asemenea, s-a reținut că inculpatul nu are antecedente penale, însă i-a fost aplicată de către organele de urmărire penală o sancțiune cu caracter administrativ, pentru două fapte prevăzute de art.84 alin.1 pct.3 din Legea nr.59/1934.
Referitor la circumstanțele atenuante judiciare, Judecătoria a subliniat că împrejurările prevăzute de art.74 VCP nu au caracter obligatoriu, ci urmează a fi reținute doar dacă ele reduc în asemenea măsură gravitatea faptei sau îl caracterizează în asemenea măsură pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită satisface în concret imperativul justei individualizări a pedepsei. Astfel, lipsa antecedentelor penale și faptul că este integrat social nu atenuează cu nimic gradul ridicat de pericol social concret al faptei, raportat la perioada infracțională și prejudiciul cauzat, neimpunându-se reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art.74 alin.1 lit.a VCP. Totodată, deși inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și a colaborat cu organele de urmărire penală, față de modul în care a fost descoperită infracțiunea (controlul efectuat de Garda Financiară) și cum se stabilește existența ei (verificarea actelor contabile, expertiză), nu se impune reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art.74 alin.1 lit.c VCP, o eventuală atitudine de negare neavând relevanță juridică. Pe de altă parte, Judecătoria a reținut stăruința depusă de infractor, pentru a repara paguba pricinuită, având în vedere că, deși prejudiciul de 25.740 lei este înscris la masa credală a ., inculpatul a finanțat procedura de faliment a societății cu suma de 5.000 lei, pentru plata obligațiilor fiscale, astfel cum reiese din referatul de necesitate și din chitanța . nr._. Acestei atitudini a inculpatului, care de bună-voie a încercat să repare prejudiciul, i s-a dat relevanța juridică a circumstanței atenuante prevăzute de art.74 alin.1 lit.b VCP.
În consecință, făcând aplicarea succesivă a dispozițiilor art.3201 alin.7 VCPP și art.74 alin.1 lit.b VCP, Judecătoria a apreciat că, pentru sancționarea, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, este necesară aplicarea unei pedepse cu închisoarea (iar nu amenda penală), sub minimul special, respectiv pedeapsa de 6 luni închisoare.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, Judecătoria, ținând seama de Decizia nr.LXXIV/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, a apreciat că natura și gravitatea infracțiunii conduc la concluzia existenței unei nedemnități a inculpatului în exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b VCP, întrucât aceste drepturi au ca scop asigurarea unei bune organizări a societății și presupun, deci, o responsabilitate de ordin civic, pe care, prin comiterea infracțiunii, inculpatul a dovedit că nu o are.
Referitor la dreptul de a alege, prevăzut de art.64 lit.a teza I VCP, întrucât infracțiunea săvârșită nu are implicații electorale și nu există o legătură între dreptul de a vota și prevenirea infracțiunilor sau scopul reinserției sociale a infractorului, Judecătoria a apreciat că nu poate fi reținut în conținutul pedepsei accesorii.
Reținând că inculpatul a comis infracțiunea în virtutea calității de administrator al unei societăți comerciale, aspect apreciat a dovedi nedemnitatea lui de a mai ocupa o astfel de poziție, întrucât a dat dovadă de lipsă de respect față de legislația ce reglementează obligațiile pe care le presupune funcția de administrator, Judecătoria, potrivit art.64 alin.1 lit.c VCP, i-a interzis exercitarea funcției respective.
Cu privire la drepturile prevăzute de art.64 alin. lit.d-e VCP, Judecătoria a constatat că nu există o legătură între infracțiunea comisă și drepturile părintești sau dreptul de a fi tutore, astfel încât nu a interzis inculpatului exercitarea acestora.
Referitor la executarea pedepselor, Judecătoria, având în vedere că inculpatul nu a mai fost condamnat anterior și ținând seama de vârsta, gradul ridicat de educație (studii superioare), de faptul că este integrat social (căsătorit, un copil minor), precum și de atitudinea procesuală avută de la momentul comiterii faptei până în prezent (recunoașterea faptei), a apreciat că reinserția socială poate fi asigurată fără privarea de libertate, pronunțarea condamnării constituind un avertisment suficient, care îl va determina pe acesta să nu mai săvârșească infracțiuni.
În consecință, potrivit art.81 și art.71 alin.5 VCP, a suspendat condiționat executarea pedepsei principale și a celei accesorii, fixând un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, conform art.82 alin.1 VCP și punând în vedere inculpatului dispozițiile art.83 alin.1 și art.84 VCP, referitoare la cazurile de revocare a acestui beneficiu.
Pe latură civilă, Judecătoria a constatat că, prin adresa nr._ din data de 05 noiembrie 2013, partea vătămată AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 80.247 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, din care 67.230 lei, impozite și contribuții salariale cu reținere la sursă, iar 6.716 lei și 6.301 lei, majorări de întârziere și respectiv penalități de întârziere. De asemenea, a solicitat obligarea la plata accesoriilor fiscale (majorări, penalități și dobânzi), până la data când suma va fi integral achitată, precum și introducerea în cauză a părții responsabile civilmente a ., prin lichidator judiciar.
În raport cu situația de fapt anterior expusă, Judecătoria a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art.998-999 din vechiul cod civil (în vigoare la momentul comiterii faptei), respectiv fapta ilicită (nevărsarea către bugetul de stat a sumelor reținute de la angajați), prejudiciul (impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă, plus obligațiile fiscale accesorii acestora), raportul de cauzalitate (prejudiciul nu s-ar fi produs în lipsa faptei ilicite) și vinovăția (inculpatul a urmărit folosirea sumelor reținute de la angajați pentru desfășurarea activității economice). De asemenea, a constatat că sunt îndeplinite și condițiile răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, prevăzute de art.1000 alin.3 din vechiul Cod civil, întrucât inculpatul a săvârșit fapta în interesul părții responsabile civilmente . și în exercitarea funcțiilor care i-au fost încredințate de către aceasta.
Referitor la cuantumul prejudiciului, Judecătoria a constatat că, deși partea civilă a solicitat suma de 67.230 lei (ca debit principal), din raportul de expertiză contabilă judiciară, rezultă că datoriile fiscale ale societății administrate de inculpat, pentru perioada noiembrie 2009 - aprilie 2011, sunt în cuantum de 25.740 lei, din care 443 lei reprezintă contribuția pentru șomaj reținută de la asigurați, 9.235 lei reprezintă CAS asigurați, 4.842 lei reprezintă CASS asigurați, iar 11.220 lei reprezintă impozit pe venituri din salarii.
Așadar, între simplul calcul prezentat de partea civilă și concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, Judecătoria a recunoscut forță celui din urmă, reținând astfel că prejudiciul concret, cauzat prin săvârșirea infracțiunii, este în valoare de 25.740 lei. Partea civilă nu a făcut dovada unui cuantum mai mare al prejudiciului (deși avea această obligație, conform principiului disponibilității, care guvernează latura civilă a procesului penal) și nici nu a formulat obiecții la raportul de expertiză contabilă, necontestând răspunsurile expertului contabil.
Totodată, Judecătoria a reținut că inculpatul a făcut dovada plății unei părți din prejudiciul anterior menționat, în limita sumei de 5.000 lei, potrivit chitanței . nr._, astfel încât a rămas neacoperită doar suma de 20.740 lei.
În ceea ce privește cererea părții civile, privitoare la plata obligațiilor fiscale accesorii, Judecătoria a constatat că, potrivit art.120, art.1201 și art.1241 din OG 92/2003, sumele datorate cu titlu de creanțe fiscale dau naștere la obligații accesorii, constând în dobânzi, penalități și majorări de întârziere, astfel încât, în virtutea principiului reparării integrale a pagubei, a reținut că se impune și plata obligațiilor respective, de la data scadenței și până la achitarea integrală a debitului principal.
Cu privire la cererea de instituire a sechestrului asigurător, Judecătoria a constatat că, potrivit art.11 din Legea nr.241/2005, această măsură este obligatorie, întrucât inculpatul este condamnat pentru infracțiunea de evaziune fiscală, iar, prin această infracțiune, s-a pricinuit o pagubă însemnată, rămasă neacoperită în limita sumei de 25.740 lei, plus obligațiile fiscale accesorii. Totodată, judecătoria a constatat, prin prisma dispozițiilor art.163 alin.1 și 2 VCPP, că instituirea măsurilor asigurătorii nu este condiționată de reaua-credință a inculpatului.
Pe de altă parte, Judecătoria a apreciat neîntemeiate concluziile apărătorului ales al inculpatului, în sensul că pretențiile părții civile ar trebui respinse, întrucât creanța bugetară a fost înscrisă la masa credală a lichidatorului. Sub acest aspect, a reținut că înscrierea creanței bugetare în tabelul definitiv de creanțe nu reprezintă o certitudine de realizare a acesteia, având în vedere că, în art.123 din Legea nr.85/2006, este prevăzută o ordine în care vor fi plătite creanțele, fiind astfel posibil ca averea debitorului să nu fie suficientă pentru îndestularea tuturor creditorilor. În această situație, creditorii s-ar afla într-o imposibilitate ireversibilă de realizare a creanței, întrucât stingerea personalității juridice a debitorului, prin închiderea procedurii falimentului, conduce la stingerea datoriilor, iar o eventuală acțiune în răspunderea asociatului pentru pasivul social este limitată la aporturile acestuia la capitalul social al societății. Or, prin aplicarea sechestrului și indisponibilizarea bunurilor inculpatului și ale părții responsabile civilmente, se preîntâmpină piedicile care s-ar putea ivi în acoperirea prejudiciului produs prin infracțiune.
Împotriva acestei sentințe (al cărei dispozitiv a fost comunicat la data de 03 decembrie 2013), a declarat recurs în termenul legal (la data de 13 decembrie 2013), potrivit art.3851 alin.1 lit.a din vechiul Cod de procedură penală (VCPP), partea civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ.
Cererea de recurs a părții civile a fost înaintată de Judecătorie și înregistrată pe rolul acestei Curți la data de 06 februarie 2014.
Potrivit art.9 alin.2 LPANCPP, cererea respectivă, depusă anterior intrării în vigoare, la data de 01 februarie 2014, a noului Cod de procedură penală (NCPP), este considerată cerere de apel, urmând a fi judecată, ca atare, de către această Curte.
Prin motivele scrise prezentate în susținerea căii de atac exercitate în cauză, partea civilă a criticat sentința primei instanțe numai pe latură civilă, solicitând obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata întregului debit principal pretins (în cuantum de 80.247 lei) și a tuturor obligațiilor fiscale accesorii acestuia, datorate conform Codului de procedură fiscală (dobânzi, penalități de întârziere și majorări de întârziere), precum și instituirea sechestrului asigurător, asupra bunurilor inculpatului și părții responsabile civilmente, până la concurența valorii totale a prejudiciului, constând în debit și accesorii.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor anterior menționate, precum și din oficiu, potrivit art.417 alin.2 NCPP, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, însă exclusiv în limita laturii civile a acesteia (singura contestată), Curtea constată că apelul cu care a fost sesizată este fondat, în parte, pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
Referitor la debitul principal, Curtea constată, contrar susținerii părții civile, că întinderea acestuia (20.740 lei) a fost corect determinată de către prima instanță, în raport cu fapta care face obiectul judecății, astfel cum apare descrisă în actul de sesizare (reținerea și nevărsarea, în termenul legal, la bugetul consolidat de stat, exclusiv în perioada noiembrie 2009 - aprilie 2011, a contribuțiilor fiscale cu reținere la sursă,), ținându-se seama de valoarea, rămasă neplătită, a acelor contribuții (25.740 lei), stabilită prin raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat în cursul urmăririi penale (filele 30-53, d.u.p.), ale cărui concluzii partea civilă nu le-a contestat vreodată (nici măcar în prezenta cale de atac) și avându-se în vedere plata parțială (5.000 lei) realizată după trimiterea în judecată a inculpatului (fila 19, d.f.).
Cu privire la obligațiile fiscale accesorii, Curtea, reținând drept fondată critica părții civile, constată că, în mod eronat, în dispozitivul sentinței pronunțate, prima instanță a omis să indice, cu acest titlu, pe lângă penalitățile de întârziere și majorările de întârziere, dobânzile aferente debitului principal (datorate conform art.119 alin.1 din Codul de procedură fiscală - OG nr.92/2003 și calculate potrivit art.120 din același act normativ), la care a făcut însă referire în considerentele sentinței respective (paragraful 6 al paginii 9).
D. urmare, procedând la reformarea hotărârii atacate, Curtea îl va obliga pe inculpatul I. P., în solidar cu partea responsabilă civilmente ., la plata către partea civilă a sumei de 20.740 lei, reprezentând debit principal rămas neacoperit, precum și la plata tuturor obligațiilor fiscale accesorii acestuia (dobânzi, penalități de întârziere și majorări de întârziere), calculate potrivit Codului de procedură fiscală, până la achitarea integrală a debitului respectiv.
În mod corespunzător acestei soluții, sechestrul asigurător (măsură legal dispusă de prima instanță în raport cu prevederile art.11 din Legea nr.241/2005 și art.163 alin.1, 2 VCPP, cele din urmă regăsindu-se în dispozițiile art.249 alin.1, 2, 5 NCPP) va fi instituit, asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului și părții responsabile civilmente, până la concurența valorii debitului principal rămas de plată și a tuturor obligațiilor fiscale accesorii anterior menționate.
Față de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art.421 pct.2 lit.a NCPP, va admite apelul părții civile, va desființa parțial sentința penală atacată, numai pe latură civilă și, rejudecând cauza în această limită, va hotărî în sensul celor deja precizate.
Vor fi menținute dispozițiile, pe latură penală, ale sentinței apelate, care nu au fost contestate.
În temeiul art.275 alin.3 NCPP, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului admis al părții civile vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art.421 pct.2 lit.a NCPP, admite apelul declarat de partea civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva Sentinței penale nr.957/F din data de 27 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București – Secția Penală în Dosarul nr._ .
Desființează, în parte, sentința penală apelată, numai pe latură civilă și, în fond, rejudecând:
Obligă pe inculpatul I. P., în solidar cu partea responsabilă civilmente ., la plata sumei de 20.740 lei și a obligațiilor fiscale accesorii (dobânzi, penalități de întârziere și majorări de întârziere), calculate potrivit Codului de procedură fiscală, până la achitarea integrală a debitului principal.
Instituie sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului și părții responsabile civilmente, până la concurența valorii debitului principal și a obligațiilor fiscale accesorii.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În temeiul art.275 alin.3 NCPP, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 martie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
N. S. C. V. G.
GREFIER,
I. P.
Red. jud.C.V.G.
Ex.2 / 27 martie 2014
B.G. - J.S.6.B.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 190/2014. Curtea de... | Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 205/2014.... → |
|---|
