Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 794/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 794/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 794/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 794/A
Ședința publică de la 4 iunie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - C. C.
JUDECĂTOR - M. C.
GREFIER - G. A. I.
* * * * * * * *
MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE L. CURTEA DE APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror M. C..
Pe rol, se află soluționarea apelului declarat de inculpatul L. G. împotriva sentinței penale nr.601 din 24 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat apelantul inculpat, personal și asistat de apărător din oficiu, avocat D. C. în baza împuternicirii avocațiale nr._ emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică, lipsind intimata parte civilă C. S. pentru care a răspuns apărător ales, avocat D. M. S., în baza împuternicirii avocațiale nr._ emisă de Baroul G. - Cabinet Individual.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Apărătorul ales al intimatei părți civile arată că între apelantul inculpat și intimata parte civilă s-a încheiat un acord de mediere, sens în care depune la dosar proces-verbal de închidere a medierii încheiat la data de 03 iunie 2015 în baza contractului de mediere nr.2 din 03 iunie 2015 și un CD conținând acordul de mediere.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau probe de solicitat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul apelantului inculpat solicită admiterea apelului inculpatului și în temeiul disp. art.16 lit.g Cod procedură penală solicită încetarea procesului penal față de inculpat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită încetarea procesului penal față de inculpatul L. G. în temeiul disp. art.16 lit. g Cod procedură penală.
Apărătorul ales al intimatei părți civile, având in vedere decizia nr.9 din 17 aprilie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art.16 lit.g Cod procedură penală solicită încetarea procesului penal față de inculpatul L. G..
Apelantul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său.
Dezbaterile declarându-se închise, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, din actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 601 din 24 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria G., în temeiul art.386 alin.1 Cod de procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul L. G. din furt calificat, prev. de art.208 alin.1 comb. cu art.209 alin.1 lit.a, g și i Cod penal din 1969 și tăinuire, prev. de art.221 alin.1 Cod penal din 1969, ambele cu aplic. art.33 lit.a Cod penal din 1969, art.37 lit.b Cod penal din 1969 și art.75 lit.c Cod penal din 1969, în furt calificat, prev. de art.228 alin.1 comb. cu art.229 alin.1 lit.b și d Cod penal și tăinuire, prev. de art.270 alin.1 Cod penal, ambele cu aplic. art.38 alin.1 Cod penal, art.41 alin.1 Cod penal, art.77 lit.d Cod penal și art.5 Cod penal.
În temeiul art.228 alin.1 Cod penal, comb. cu art.229 alin.1 lit.b și d Cod penal, cu aplic. art.41 alin.1 Cod penal, art.77 lit.d Cod penal și art.5 Cod penal, a fost condamnat inculpatul L. G. [fiul lui Tinel și G., născut la data de 12.04.1976 în G., domiciliat în G., ., ., jud. G., CNP_], la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În temeiul art.67 alin.1 rap. la art.66 alin.1 lit.a, b, j și k Cod penal, cu aplic. art.5 Cod penal, a fost interzisă inculpatului L. G., ca pedeapsă complementară, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a părăsi teritoriul României; dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei.
În temeiul art.65 alin.1 raportat la art.66 alin.1 lit.a, b, j și k Cod penal, cu aplic. art.5 Cod. penal, a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În temeiul art.72 alin.1 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată în speță, perioada reținerii de la 14.03.2013 la 15.03.2013.
În temeiul art.396 alin.5 Cod de procedură penală rap. la art.16 alin.1 lit.a Cod de procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului L. G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, prev. de art.270 alin.1 Cod penal, cu aplic. art.5 Cod penal.
În temeiul art.397 alin.1 Cod de procedură penală, rap. la art.25 alin.1 Cod de procedură penală, coroborate cu art.1349 și urm. Cod civil, a fost admisă - în parte - acțiunea formulată de partea civilă C. S. și a fost obligat inculpatul L. G. la plata către aceasta a contravalorii bunurilor sustrase, în cuantum de 600 lei, sumă stabilită în mod definitiv prin Decizia Penală nr.1630/12.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția I Penală, în dosarul nr._ .
În temeiul art.398 Cod de procedură penală, rap. la art.274 alin.1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut următoarea situație de fapt:
În perioada 18-20.02.2013, inculpatul L. G. împreună cu numitul G. V. (inculpat în dosarul nr._ ), folosind chei potrivite, au sustras mai multe bunuri dintr-un garaj ce aparține părții vătămate C. S.. O parte din aceste bunuri au fost ulterior recuperate, iar restul au fost vândute la un centru de fier vechi.
În fața instanței de fond inculpatul L. G. nu a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa prin rechizitoriu, deși în cursul urmăririi penale acesta recunoscuse.
Astfel, în declarația dată în fața primei instanțe la data de 04.11.2013 (fila 46 d.f.) inculpatul a declarat că nu a participat împreună cu numiții G. V. și G. B. la sustragerea bunurilor din garajul părții vătămate, iar în ziua respectivă el se afla în fața scării când ceilalți doi au urcat în .. Ulterior, fiind chemat de G. B., a urcat și inculpatul și a văzut două drujbe scoase din geamantan pe care le-a cumpărat un alt vecin, V., în schimbul sumei de 3 milioane lei. În continuare, au chemat un taxi și au mers toți trei - inculpatul L. G., G. V. și G. B. la un centru de fier vechi.
În fața organelor de urmărire penală, inculpatul a descris în amănunt desfășurarea evenimentelor, oferind o altă versiune decât cea prezentată instanței. Astfel, în declarația din data de 13.03.2013 (filele 70 - 71 DUP) inculpatul a declarat că la jumătatea lunii februarie 2013, într-o seară, împreună cu G. B. și G. V. s-au deplasat în zona garajelor din spatele blocurilor P1 și P2 de pe . B. cu o cheie pe care o avea la el a descuiat un lacăt de la un garaj. Din garaj, G. B. și G. V. au luat două drujbe, două bormașini, o filetantă și o roată de rezervă pe care le-au dus la locuința numitului N. V. zis V.. În acest timp inculpatul, conform declarațiilor sale, a rămas în fața blocului. G. V. și G. B. au mai mers o dată la garaj de unde au sustras un aparat de sudură și un cablu de cupru și apoi împreună cu inculpatul L. G. au mers la un centru de fier vechi unde au vândut cuprul rezultat din cablurile și aparatul de sudură sustrase, primind suma de 200 lei cu care au cumpărat țigări și băutură și au mers la V. acasă, unde le-au consumat împreună. Mai arată inculpatul faptul că, după doua-trei seri, G. B. și G. V. au mers din nou la garaj, l-au descuiat cu aceeași cheie și din interior au sustras mai multe fiare, jante de mașină, compresoare, un reșou, în acest timp inculpatul L. G. rămânând lângă garaj. În continuare, au chemat un taxi, au urcat bunurile sustrase în taxi și s-au deplasat spre port unde au vândut bunurile sustrase la un centru de fier vechi, la întoarcere cumpărând 3 sticle de vin și un pachet de țigări pe care le-au consumat la N. V. zis V. în apartament. A mai precizat inculpatul L. G. că știe că drujbele și celelalte bunuri din apartamentul lui N. V. au fost vândute unui vecin pe nume V. în schimbul sumei de 300 lei.
De asemenea, în declarația dată organelor de urmărire penală din data de 14.03.2013 inculpatul L. G., fiindu-i adusă la cunoștință învinuirea, a declarat că recunoaște și regretă fapta.
Instanța de fond a arătat că declarațiile inculpatului nu sunt doar contradictorii, sunt chiar fundamental diferite, fiind evidentă nesinceritatea acestuia, astfel că a înlăturat declarația dată în fața instanței considerând că cea din cursul urmăririi penale este cea mai apropiată adevărului, coroborându-se atât cu declarația numitului G. V. din cursul urmăririi penale, cât și cu declarațiile martorilor N. V. și C. T..
Cu privire la legea penală mai favorabilă și încadrarea juridică, instanța de fond – din examinarea materialului probator existent la dosarul cauzei, prin prisma succesiunii de legi penale în timp - a reținut că la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr.286/2009 privind Codul penal. Potrivit art.5 Cod. penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
În această ordine de idei, instanța de fond a reținut că infracțiunea de furt calificat, faptă reglementată de dispozițiile art.208 alin.1 comb. cu art.209 alin.1 lit.a, g și i Cod penal din 1969 (dispoziții în vigoare la data comiterii faptelor reținute în sarcina inculpatului) se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani, în timp ce infracțiunea de furt calificat, faptă prev. de art.228 comb. cu art.229 alin.1 lit.b și d Cod penal (dispoziții în vigoare la momentul judecării), se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Infracțiunea de tăinuire, faptă reglementată de dispozițiile art.221 alin.1 Cod penal din 1969 (dispoziții în vigoare la data comiterii faptelor reținute în sarcina inculpatului) se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 7 ani, în timp ce infracțiunea de tăinuire, faptă prev. de art.270 alin.1 Cod penal (dispoziții în vigoare la momentul judecării), se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau amendă.
În ceea ce privește efectele circumstanței agravante a săvârșirii infracțiunii împreună cu un minor, reținută în sarcina inculpatului, prev. de art.75 lit.c Cod penal din 1969 și de art.77 lit.d Cod penal, judecătorul fondului a observat că acestea sunt aceleași respectiv posibilitatea aplicării unei pedepse până la maximul special, singura diferență fiind că în baza dispozițiilor legii noi dacă maximul special este neîndestulător se poate adăuga un spor până la 2 ani care nu poate depăși o treime din acest maxim, iar în baza dispozițiilor legii vechi se poate adăuga un spor până la 5 ani care nu poate depăși o treime din acest maxim.
Astfel și din perspectiva limitelor de pedeapsă și în ceea ce privește tratamentul sancționator al circumstanțelor agravante Codul penal în vigoare pare a fi mai favorabil.
Instanța de fond a constatat însă, că fapta din prezenta cauză a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie; potrivit art.39 alin.4 Cod penal din 1969, în cazul recidivei postexecutorii se poate aplica o pedeapsă până la maximul special, iar dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor de până la 10 ani, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult 2/3 din maximul special, iar potrivit art.43 alin.5 Cod penal, în cazul recidivei postexecutorii limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate.
De asemenea, în Codul penal în vigoare, spre deosebire de cel anterior, aplicarea sporului în cazul concursului de infracțiuni este obligatorie și nu facultativă.
Cu toate acestea, judecătorul fondului a apreciat ca fiind mai favorabile dispozițiile legii noi, întrucât instanța a reținut în sarcina inculpatului doar infracțiunea de furt calificat, în stare de recidivă postexecutorie, nu și infracțiunea de tăinuire, așa cum s-a reținut în rechizitoriu.
Chiar dacă tratamentul sancționator al recidivei este mult mai sever în Codul penal în vigoare, instanța de fond a apreciat că față de limitele de pedeapsă mult reduse ale infracțiunii de furt calificat prev. de art.228 comb. cu art.229 alin.1 lit.b și d Cod penal, tot Codul penal în vigoare constituie lege penală mai favorabilă. Prin aplicarea dispozițiilor art.43 alin.5 Cod penal, limitele de pedeapsă între care ar urma să fie stabilită pedeapsa pentru inculpat ar fi 1 an și 6 luni - 7 ani și 6 luni față de 3 - 15 ani, limitele prev. de art.208 alin.1 comb. cu art.209 alin.1 lit.a, g și i Cod penal din 1969.
Ca atare, judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, faptele reținute în sarcina inculpatului, întrunesc doar elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art.228 comb. cu art.229 alin.1 lit.b și d Cod penal cu aplic. art.5 Cod penal, nu și pe cele ale infracțiunii de tăinuire prev. de art.270 alin.1 Cod penal, cu aplic. art 5 Cod penal.
Astfel, la trimiterea în judecată a inculpatului s-a reținut faptul că acesta, în perioada 18-20.02.2013, împreună cu G. B. și G. V., în vârstă de 16 ani, folosindu-se de chei potrivite au sustras mai multe bunuri dintr-un garaj situat pe . blocului P1. Totodată s-a reținut în sarcina acestuia și faptul că în perioada 18 - 20.02.2013 împreună cu G. B. și G. V. a ajutat la transportarea și valorificarea unui aparat de sudură și cablu de cupru sustras de numiții G. B. și G. V., dintr-un garaj situat pe . blocului P 1.
Raportându-se la formularea parchetului, prima instanță a sesizat că din aceasta ar rezulta faptul că în sarcina inculpatului G. V., în afara furtului comis în perioada 18 - 20.02.2013 împreună cu inculpatul L. G. dintr-un garaj de pe . blocului P1, acesta ar mai fi sustras doar împreună cu G. B. - fără inculpatul L. G. - un aparat de sudură și un cablu de cupru, tot de pe . garaj din spatele blocului P1 și tot în aceeași perioadă. Ori, din rechizitoriul întocmit în cauză reiese foarte clar că singurul furt săvârșit de G. B. și G. V., pe . garaj din spatele blocului P1 este cel comis împreună cu inculpatul L. G.. În sarcina numitului G. V. s-a reținut o singură infracțiune de furt în formă simplă, fără a se preciza existența a două acte materiale, pe când în sarcina inculpatului L. G. s-au reținut atât infracțiunea de furt, cât și cea de tăinuire săvârșite ambele împreună cu numiții G. B. și G. V., prin două acte materiale, situație apreciată de instanța de fond ca fiind ilogică.
Potrivit art.270 alin.1 Cod penal, tăinuirea constă în primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o persoană care fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaște natura acesteia.
Astfel, judecătorul fondului a considerat că, în condițiile în care inculpatul L. G. a participat la săvârșirea furtului împreună cu G. V., așa cum s-a reținut în rechizitoriu și cum a reieșit și din analiza probelor de către instanță, nu se poate reține în sarcina acestuia și săvârșirea infracțiunii de tăinuire cu privire la bunurile sustrase, cu motivarea că, astfel cum s-a reținut constant în jurisprudență și în doctrină, tăinuitorul nu poate fi autor sau participant la comiterea faptei prevăzute de legea penală din care provine bunul. Această concluzie se desprinde și din considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.2/2008, în care se precizează că "tăinuitorul, intervenind abia după consumarea infracțiunii din care provine bunul, nu cunoaște când a avut loc acea infracțiune, la săvârșirea căreia nu a avut nicio contribuție ".
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului L. G., instanța de fond a avut în vedere atât limitele speciale ale pedepsei majorate cu jumătate ca urmare a aplicării art.43 alin.5 Cod penal, cât și criteriile prevăzute la art.74 Cod penal și anume starea de pericol creată (pericol ridicat în opinia instanței), împrejurările și modul de comitere a infracțiunii (împreună cu un minor, în timpul nopții, prin folosirea de chei potrivite), natura și gravitatea rezultatului produs (crearea unui prejudiciu persoanei vătămate C. S.), motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit (obținerea de foloase materiale într-o manieră facilă), natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale (nu mai puțin de 5 condamnări anterioare pentru numeroase infracțiuni de furt calificat și violare de domiciliu), conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal (deși la urmărire penală a recunoscut și descris modul de săvârșire a faptei, în fața instanței a avut o atitudine nesinceră, negând implicarea sa), nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială (gradul redus de instrucție școlară – 8 clase, persoana inculpatului, vârsta acestuia - 39 ani, văduv, cu doi copii minori în vârstă de 7 și 8 ani, angajat la S.C. N. FORCE TECHNIC S.R.L.).
Cu toate acestea, instanța de fond a avut în vedere și faptul că ultima condamnare este din anul 2003 și, din anul 2005, deci pe parcursul a 8 ani, inculpatul nu a mai săvârșit alte infracțiuni.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei instanța de fond a apreciat faptul că, raportat la conduita anterioară a inculpatului, executarea efectivă a pedepsei este de natură să asigure atât un scop preventiv, cât și o eventuală îndreptare a inculpatului, în condițiile în care acesta a mai suferit anterior alte condamnări și cu toate acestea nu a înțeles să adopte o conduită corespunzătoare, ci dimpotrivă chiar perseverând în activitatea infracțională. De asemenea, s-a constatat că nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, prev. de art.91 Cod penal.
Procedând la soluționarea laturii civile a cauzei, judecătorul fondului a luat act că persoana vătămată C. S. s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale cu suma de 6.000 lei.
În prealabil, s-a arătat că angajarea răspunderii civile a inculpatului este întemeiată pe dispozițiile art.1349 Cod civil, în cauză fiind îndeplinite condițiile legale pentru tragerea la răspundere civilă a acestuia: fapta ilicită (constând în infracțiunea de furt calificat), prejudiciul constând în bunurile sustrase și nerecuperate, legătura de cauzalitate directă între fapta ilicită și prejudiciul produs, precum și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul (manifestată, în esență, prin sustragerea bunurilor din garajul persoanei vătămate).
Totodată, s-a arătat că pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare trebuie ca acesta să fie cert și să nu fi fost reparat încă; caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare. Prejudiciul actual, cel care a fost deja produs la data când se pretinde repararea lui, este întotdeauna cert.
Astfel, judecătorul fondului a constatat că partea civilă C. S. în primele declarații date în cursul urmăririi penale a reclamat sustragerea următoarelor bunuri: două biciclete semi-cursiere, două drujbe dintre care una defectă, 4 truse scule, un compresor, un aparat sudură, un aparat lipit, o autofiletantă, două butelii aragaz, o combină muzicală LG, cutii cu piulițe și șuruburi.
La data de 06.03.2013, părții civile i-au fost restituite o parte din aceste bunuri și anume: două drujbe, o autofiletantă, un flex, un cric auto, un aparat lipit, o trusă piese de mașină și un geamantan, prejudiciul fiind astfel recuperat parțial.
Pentru aceste argumente, instanța de fond a admis doar în parte acțiunea formulată de partea civilă C. S. și l-a obligat pe inculpatul L. G. la plata către aceasta a contravalorii bunurilor sustrase, în cuantum de 600 lei, sumă stabilită în mod definitiv prin Decizia penală nr.1630/12.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția I Penală în dosarul nr._ .
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal (la data de 02 martie 2015), a declarat apel inculpatul L. G., fără a arăta în scris motivele pe care se întemeiază prezenta cale de atac.
Cererea de apel a inculpatului a fost înaintată de către Judecătoria G. și înregistrată pe rolul acestei Curți la data de 12 martie 2015.
La data de 07 mai 2015, apărătorul ales al intimatei părți civile C. S. a depus la dosar o cerere din partea acesteia, prin care solicită a se lua act că s-a împăcat cu apelantul inculpat L. G., nu dorește tragerea la răspundere a acestuia și nu are nicio pretenție materială sau morală de la inculpat, solicitând acordarea unui termen pentru a se încheia un acord de mediere între apelantul inculpat și intimata parte civilă.
Ulterior, la termenul de judecată din data de 04 iunie 2015 (fila 23 d.a.), părțile au prezentat instanței de control judiciar acordul de mediere nr.2 din data de 03 iunie 2015, cu următorul cuprins:
„ACORD DE MEDIERE încheiat la data de 03.06.2015, în baza Contractului de Mediere Nr.2 din 03.06.2015.
Noi, C. S., CNP_, domiciliată în mun. G., ., ., ., având CI . nr._/20.03.2014, emisă de SPCLEP G., prin mandatar D. M.-S., CNP_, domiciliat în mun. G., .. 6, județul G., identificat cu CI . nr._/15.11.2012, emisă de SPCJEP G. și L. G., CNP_, domiciliat în mun. G., ., ., județul G., identificat cu CI . nr._/27.04.2015, emisă de SPCLEP G.
în conformitate cu prevederile art. 56, 58, 67, 70 din Legea nr.192/2006, noi părțile care am solicitat și ne-am supus procedurii medierii, am consimțit la încheierea prezentului acord de mediere.
Declarăm că înțelegerea ne aparține, fiind rezultatul negocierii dintre noi, reprezentând acordul nostru de voință, liber exprimată și neafectată de niciun viciu de consimțământ, fiind întru-totul de acord cu cele convenite și stipulate mai jos după cum urmează:
1. Subsemnata, C. S., prin mandatar D. M.-S., în calitate de intimat-parte civilă în dosarul nr._, aflat pe rolul Curții de Apel București - Secția I Penală, precizez că m-am împăcat cu apelantul-inculpat L. G. și nu mai doresc tragerea la răspundere penală a acestuia. De asemenea, precizez că nu am nicio pretenție materială sau morală față de apelantul-inculpat L. G..
2. Subsemnatul, L. G., în calitate de apelant-inculpat în dosarul nr._, aflat pe rolul Curții de Apel București - Secția I Penală, precizez că m-am împăcat cu intimata-parte civilă C. S., prin mandatar D. M.-S..
Procedând în acest fel, noi părțile declarăm că nu mai avem nicio pretenție una împotriva celeilalte, prezentul acord reprezentând manifestarea noastră de voință liberă și neviciată, act pe care îl depunem la instanță pentru soluționarea acțiunii penale și a acțiunii civile în dosarul nr._, aflat pe rolul Curții de Apel București - Secția I Penală.
Prezentul acord are valoarea unui înscris sub semnătură privată și nu conține clauze care să aducă atingere legii și ordinii publice. S. E. - BIROU DE MEDIATOR, încheiat azi, 03.06.2015 la biroul mediatorului în 3 exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte.”
Față de împrejurarea intervenită, Curtea arată că acordul de mediere este o cauză care duce la încetarea procesului penal, conform art.16 lit. g din noul Cod de procedură penală, distinct de împăcare.
Condițiile de procedură a medierii penale sunt în sensul că: poate fi desfășurată doar de un mediator autorizat în baza legii; poate fi desfășurată doar în cadrul unei proceduri profesionale; se poate desfășura doar cu respectarea drepturilor persoanelor implicate.
Acordul de mediere reprezintă o înțelegere civilă între persoana vătămată și suspect.
Efectele în latură penală ale acordului de mediere – contract civil între părți – sunt stipulate în mod clar, duc la încetarea procesului penal și sunt efecte care se produc de drept, nu sunt la latitudinea procurorului ori a judecătorului.
Acordul de mediere poate interveni doar între suspect și persoana vătămată (medierea poate fi făcută în mod direct ori prin mandatari cu procura specială) și poate interveni până la rămânerea definitivă a sentinței penale.
Dreptul la un mediator este un drept fundamental în noua legislație penală, fiind stipulat în mod expres la art.81 și 83 din noul Cod de procedură penală, fiind un drept personal – dar comun atât pentru persoana vătămată, cât și pentru făptuitor. Oricum, medierea nu se poate desfășura decât cu ambii și doar dacă ambii au aceasta posibilitate.
Acordul de mediere penală este o alternativă a retragerii plângerii penale sau a împăcării penale; prin acordul de mediere, persoanele nu își retrag plângerea și nici nu se împacă, ci se înțeleg, iar această înțelegere dintre ele produce aceleași efecte procesual penale ca și retragerea plângerii ori împăcarea penală.
De altfel, prin Decizia nr.9 din 17.04.2015 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.406 din 09.06.2015, obligatorie pentru instanțe potrivit art.477 alin.3 Cod de procedură penală, s-a stabilit că în aplicarea dispozițiilor art.67 din Legea nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, încheierea unui acord de mediere constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare, iar încheierea unui acord de mediere în condițiile Legii nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator poate interveni în tot cursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale.
Pentru aceste argumente, Curtea - în temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod de procedură penală – va admite apelul declarat de inculpatul L. G. împotriva sentinței penale nr.601/24.02.2015 pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._, pe care o va desființa în totalitate și, în fond, rejudecând:
În baza art.396 alin.6 rap. la art.16 lit.g Cod procedură penală, va înceta procesul penal față de inculpatul L. G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev de art.228 – art.229 alin.1 lit.b și d Cod penal, cu aplic art.4 alin.1 Cod penal, art.77 lit.d Cod penal, persoană vătămată fiind C. S., constatând că a intervenit medierea între părți, potrivit acordului încheiat la data de 03.06.2015 la Biroul de Mediator S. E..
În baza art.275 pct.2 lit.d Cod de procedură penală, va obliga pe inculpat și pe partea vătămată la plata sumelor de câte 200 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat (în fond), iar în temeiul art.275 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod de procedură penală admite apelul declarat de inculpatul L. G. împotriva sentinței penale nr.601/24.02.2015 pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._ .
Desființează în totalitate sentința penală apelată și în fond rejudecând:
În baza art.396 alin.6 rap. la art.16 lit.g Cod procedură penală, încetează procesul penal față de inculpatul L. G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev de art.228 -229 alin.1 lit.b și d cu aplic art.4 alin.1 Cod penal, art.77 lit.d Cod penal, persoană vătămată fiind C. S..
Constată că a intervenit medierea între părți, potrivit acordului încheiat la data de 3.06.2015 la Biroul de Mediator S. E..
În baza art.275 pct.2 lit.d Cod de procedură penală, obligă inculpatul și partea vătămată la plata sumelor de câte 200 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat (în fond).
În baza art.275 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.06.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. C. M. C.
GREFIER,
G. A. I.
red.jud.C.C.
dact.L.G.
ex.6
red.A.-E.Ș.-Jud.G.
| ← Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr.... | Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
