Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 423/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 423/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-04-2014 în dosarul nr. 423/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II-A PENALĂ

DOSAR NR._ (_ )

DECIZIA PENALĂ NR.423/A

Ședința publică din data de 03 aprilie 2014

Președinte: A. E. B.

Judecător: D. M.

Grefier: C. B.

. . . . . . . . . .

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de doamna procuror M. S..

Pe rol soluționarea apelului declarat de inculpatul V. M. împotriva sentinței penale nr._13 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul inculpat V. M. personal, în stare de libertate, asistat de avocat din oficiu B. I. cu împuternicire avocațială nr.7013 emisă de Baroul București-SAJ.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Referatul cauzei a fost făcut de grefierul de ședință, după care se procedează la verificarea identității apelantului inculpat V. M. care se legitimează cu CI . nr._, CNP_.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat,

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului declarat.

Apărătorul din oficiu al apelantului inculpat V. M. solicită

schimbarea încadrării juridice a faptei în art.228 noul C.p., 229 al.1 noul C.p., iar cu privire la starea de recidivă, consideră că sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod penal, având în vedere prevederile art.10 din Legea 187/2012.

Pentru aceste motive, solicită admiterea apelului, iar pe fond pronunțarea unei soluții legale și temeinice, în sensul reducerii cuantumului pedepsei aplicate, urmând a se avea în vedere că inculpatul a recunoscut și regretat fapta, iar prejudiciul a fost recuperat imediat după comiterea faptei. Mai arată că a încercat să se împace cu partea vătămată, însă acesta este plecat din țară.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere apelului inculpatului, apreciind că nu se impune schimbarea încadrării juridice, legea penală mai favorabilă fiind Codul penal vechi.

Apelantul inculpat V. M. se raliază la concluziile apărătorului său.

CURTEA,

Prin sentința penală nr.1102 din 9.03.2013, Judecătoria Sectorului 1 București a hotărât următoarele:

În baza art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a, g, i Cod penal, cu aplicarea art.37 b C.pen. și cu apl. art. 320 ind.1 C.p.p. a condamnat pe inculpatul C. I. aflat in stare de arest la PNT Rahova (fiul lui M. și Miorița, nascut la 06.10.1987 in Bucuresti) domicililiat in sector 6, București, .. 130 la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie, faptă din data de 20.03.2013.

A făcut aplicarea art.71 și art.64 lit.a și b C.pen., cu exceptia dreptului de a alege prev.de art. 64 al.1 lit.a C.p.

În baza art.88 Cod penal a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului C. I. durata reținerii din data de 20.03.2013 la 21.03.2013.

A laut act că inculpatul C. I. este arestat în altă cauză.

În baza art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a, g, i Cod penal, cu aplicarea art.37 b C.pen. și cu apl. art. 320 ind.1 C.p.p. a condamnat pe inculpatul V. M. (fiul lui G. și E., nascut la data de 21.12.1980 in Bucuresti,) domicililiat in sector 6, București, ., .. 1, . de 2 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie, faptă din data de 20.03.2013.

A făcut aplicarea art.71 și art.64 lit.a și b C.pen., cu exceptia dreptului de a alege prev.de art. 64 al.1 lit.a C.p.

În baza art.88 Cod penal a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului V. M. durata reținerii din data de 20.03.2013 la 21.03.2013.

În baza art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 320 ind.1 C.p.p. a condamnat pe inculpatul M. D. (fiul lui N. și E., nascut la 21.05.1983 in Bucuresti) domiciliat in sector 6, București, ., ., . de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă din data de 20.03.2013.

A făcut aplicarea art.71 și art.64 lit.a și b C.pen., cu exceptia dreptului de a alege prev.de art. 64 al.1 lit.a C.p.

În baza art.88 Cod penal a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului M. D. durata reținerii din data de 20.03.2013 la 21.03.2013.

În temeiul art.86ind.1 C.pen., a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului M. D. pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 862 C.pen.

În temeiul art. 71 al. 5 C.pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului M. D. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 86ind.3 C.p. a dispus ca pe durata termenului de încercare condamnatul M. D. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

-să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București la datele fixate de acesta;

-să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

-să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art.86 ind.3 al.3 din Codul penal, pe durata termenului de încercare condamnatul M. D. trebuie să respecte următoarele obligații:

a)de a urma un program organizat de Serviciul de Probațiune.

În baza art.359 C.pr.pen. a atras atenția inculpatului M. D. asupra disp.art.86ind.4 C.pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni în termenul de încercare sau al neîndeplinirii cu rea credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.

În baza art.14 și art.346 Cod procedură penală rap. la art. 1382 C.civ. a luat act că în cauză partea vătămată N. V. domiciliat in sector 6, București, .. 6 nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat integral.

În baza art.191 alin. 1 și 2 C.pr.pen., a obligat inculpații să plătească suma de câte 600 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care câte 300 lei onorariu avocat.

În baza art.189 alin.1 Cod procedură penală a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul București a sumei de câte 300 lei reprezentând onorarii apărători din oficiu S. M., M. C., B. D..

În fapt, s-a reținut în sarcina inculpaților, în esență, că în noaptea de 20.03.2013, prin escaladarea gardului, au pătruns în incinta proprietății situate în ., ., sector 1, aparținând părții vătămate N. T., de unde au sustras, în scopul însușirii pe nedrept, cabluri electrice, acumulatori auto și carcase metalice în valoare de 1600 lei.

În ședința din 2.12.2013, inculpații au declarat că solicită aplicarea prevederilor art.320/1 Cod procedură penală, în sensul că recunosc învinuirile care l-i se aduc, astfel cum sunt descrise în actul de sesizare al instanței.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, instanța fondului s-a raportat la criteriile generale prevăzute de art.72 Cod penal referitoare la: modul de săvârșire a faptei, numărul participanților, prejudiciul creat și la cele personale ale acestora ce țin de antecedența penală și atitudinea procesuală, precum și la limitele de pedepse stabilite pentru faptele pendinte.

Sentința a fost apelată de inculpatul V. M., pentru motivele susținute oral prin avocatul său și consemnate pe larg în practicaua prezentei hotărâri.

Curtea, în baza propriei analize a datelor cauzei, consideră că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei pendinte în art.228 Noul Cod penal – 229 alin.1 Noul Cod penal, întrucât legea penală mai favorabilă inculpatului în virtutea art.5 Cod procedură penală raportat la starea de recidivă postexecutorie în care acesta săvârșește fapta dedusă judecății este vechiul cod penal prin prisma prevederilor căruia apreciem că pedeapsa aplicată acestuia este just cuantificată în raport de criteriile generale prevăzute de art.72 Vechiul Cod penal, care au fost corect evaluate, ajungându-se la o pedeapsă orientată sub minim prin reținerea art.320/1 Cod procedură penală.

O nouă reindividualizare care să tindă la micșorarea acestei pedepse ar duce în derizoriu scopul exemplaritiv și coercitiv impus de art.52 Vechiul Cod penal, cu atât mai mult cu cât nu este la primul conflict cu legea penală, ceea ce denotă vulnerabilități certe de adaptare la un comportament social adecvat.

În raport de cele ce preced, în baza art.421 alin.1 pct.1 lit.b Noul Cod de procedură penală, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul V. M..

În temeiul art.422 Noul Cod de procedură penală cu referire la art.393 Noul Cod de procedură penală, va computa reținerea de 24 de ore a inculpatului.

Văzând și dispozițiile art.275 alin.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.421 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul – inculpat V. M. împotriva sentinței penale nr._13 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București în dosar nr._ .

În temeiul art.422 Cod procedură penală cu referire la art.393 Cod procedură penală, compută prevenția inculpatului de la 20.03.2013 la 21.03.2013.

Conform art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă inculpatul la 800 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei, onorariu avocat oficiu, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 03.04.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

D. M. A. E. B.

GREFIER,

C. B.

Red.A.E.B.

Tehnored.V.D./7 ex./28.04.2014

J.S.1 – jud.E.Z.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 423/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI