Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 435/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 435/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 435/2014
DOSAR NR._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.435
Ședința publică din data de 01.04.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: P. V. A.
JUDECĂTOR: C. E. R.
GREFIER: R. C. D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror D. F..
Pe rol, soluționarea apelului formulat de apelantul revizuent B. C. împotriva sentinței penale nr.169/20.02.2014 pronunțată de Judecătoria Sector 2 în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul revizuent B. C. personal, aflat în stare de arest și asistat juridic de apărător din oficiu, avocat A. C., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/29.03.2014 depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul din oficiu al apelantului revizuent, depune la dosar cu încuviințarea Curții și a reprezentantului Ministerului Public cererea de revizuire și dovada existenței unui dosar penal aflat în curs de cercetări la P. de pe lângă Judecătoria Sector 4 privind pe numiții S. P. și C. E. C., dosar format în urma denunțului formulat de inculpat.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:
Apărătorul din oficiu al apelantului revizuent, având cuvântul, solicită admiterea apelului și prin urmare admiterea cererii de revizuire, apreciind că declarațiile numiților S. P. și C. E. C. sunt mincinoase.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază că potrivit art.453 Cpp, acest caz de revizuire nu se poate dovedi decât printr-o hotărâre judecătorească care la acest moment nu există. În ipoteza în care martorii cu privire la care s-a formulat denunțul vor fi trimiși în judecată și se va pronunța o hotărâre pe fondul cauzei, inculpatul va putea să formuleze o nouă cerere de revizuire, sens în care solicită respingerea apelului ca nefondat.
Apelantul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită admiterea apelului, apreciind că declarațiile martorilor S. P. și C. E. C. sunt mincinoase.
CURTEA,
Prin sentința penală nr. 169 de la data 20.02.2014 Judecătoria Sectorului 2 București - Secția Penală a hotărât:
În baza art. 459 alin. 5 C.pr.pen. a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul – condamnat B. C..
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. a fost obligat petentul – condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Instanța a constat că motivele invocate de revizuent la nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 C.proc.pen.
Prin cererea de față, revizuentul se rezumă în fapt la a critica temeinicia hotărârii atacate sub aspectul modului în care au fost apreciate de instanță probele administrate în cauză și al tratamentului sancționator aplicat.
Or asemenea critici nu pot fi valorificate decât prin intermediul căilor ordinare de atac (în speță recursul) neputând constitui temeiuri pentru admisibilitatea căii de atac extraordinare a revizuirii. De altfel, petentul a uzat de această cale de atac, care a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri, condamnatul a formulat prezentul apel, pentru motivele indicate in partea introductiva.
In motivarea cererii, revizuentul a solicitat rejudecarea dosarului pentru a putea beneficia de disp. art.20 Cp., privind tentativa la infracțiunea de mai sus și de disp. art.320 ind. 1 C.p.p., așa cum a fost introdus prin legea nr.202/2010.
Curtea constată că motivele invocate de revizuent la nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 C.proc.pen.
În apel, revizuientul a susținut că declarațiile numiților S. P. și C. E. C. sunt mincinoase.
Potrivit art.454 alin.1 Cpp, revizuirea unei hotărâri întemeiate pe declarațiile mincinoase ale unor martori, nu se poate dovedi decât printr-o hotărâre judecătorească definitiva, care la acest moment nu există.
În cazul în care martorii cu privire la care s-a formulat denunțul vor fi trimiși în judecată și se va pronunța o hotărâre pe fondul cauzei, inculpatul va putea să formuleze o nouă cerere de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.421 pct. 1 lit. b NCPP respinge ca nefondat apelul declarat de revizuientul B. C., împotriva sentinței penale nr.169/20.02.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 București.
În baza art. 275 al. 2 NCPP obligă apelantul la 400 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.04.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
P. V.-A. C. E. R.
GREFIER,
R. C. D.
Red. V.A.P.
Dact.G.P.
2 ex.
Red. M.C. Vârșescu – Judecătoria Sectorului 2 București – Secția Penală
| ← Traficul de influenţă. Art.257 C.p.. Sentința nr. 166/2014.... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... → |
|---|








