Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 569/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 569/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-05-2014 în dosarul nr. 569/2014
DOSAR NR._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A II A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.569/A
Ședința publică de la 06.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – I. T.
JUDECĂTOR- D. L.
GREFIER- S. N.
* * * * * *
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București – a fost reprezentat de procuror N. N..
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpatul D. M. împotriva sentinței penale nr. 997/18.11.2013 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București – Secția Penală, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelantul - inculpat D. M., personal și asistat de apărător din oficiu P. G., cu delegație la dosar, lipsind părțile vătămate C. V., S. L. P. N., T. A., A. E..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apelantul inculpat D. M. identificat cu CI . nr._ arată că retrage apelul declarat în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul din oficiu ai apelantului inculpat solicită să se ia act de manifestarea de voință a acestuia de a retrage apelul declarat în cauză.
CURTEA,
Asupra apelului declarat de inculpatul D. M. constată următoarele:
Prin sentința penală nr.997/18.11.2013 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București, s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 215 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. 7 C. proc. pen. condamnă pe inculpatul D. M. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune (fapta din 23.02.2012).
În temeiul art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C. pen., pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 215 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. 7 C. proc. pen. condamnă pe inculpatul D. M. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune (fapta din 30.10.2012).
În temeiul art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C. pen., pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 215 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. 7 C. proc. pen. condamnă pe inculpatul D. M. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune (fapta din 29.08.2013).
În temeiul art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C. pen., pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 215 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. 7 C. proc. pen. condamnă pe inculpatul D. M. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune (fapta din 27.04.2012).
În temeiul art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C. pen., pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 215 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. 7 C. proc. pen. condamnă pe inculpatul D. M. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune (fapta din 05.02.2013).
În temeiul art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C. pen., pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 215 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. 7 C. proc. pen. condamnă pe inculpatul D. M. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune (fapta din 25.07.2013).
În temeiul art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C. pen., pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 215 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. 7 C. proc. pen. condamnă pe inculpatul D. M. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune (fapta din 01.08.2013).
În temeiul art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C. pen., pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 33 lit. a și art. 34 lit. b C. pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare.
În temeiul art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C. pen., pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 861 alin. 2 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului, pe o perioadă de 5 ani, ce constituie termen de încercare, potrivit art. 862 alin. 1 C. pen.
În baza art. 863 alin. 1 C. pen., dispune ca pe durata termenului de încercare,inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de către această instituție;
- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință, și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate, mijloacele lui de existență.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., atrage atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prev. de art. 864 C. pen.
În baza art. 71 alin. 5 C. pen., dispune suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Constată că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în prezenta cauză, de la 11.09.2013, la zi.
În temeiul art. 350 alin. 3 lit. b C. proc. pen., dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat sau deținut în altă cauză.
În temeiul art. 118 alin. 1 lit. b C. pen., dispune confiscarea de la inculpat a unui DVD player marca „Philips”, un DVD player marca „Trion”, o măsuță de laptop, un DVD player, două tigăi Dry Cooker și o tigaie neinscripționată, bunuri folosite la săvârșirea infracțiunilor.
Ia act că părțile vătămate C. V., S. L., P. N., T. A., Amzer E., M. V. și N. V., nu s-au constituit părți civile în cauză.
În temeiul art. 191 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul la 1020 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel inculpatul D. M., înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a II-a Penală la data de 11.03.2014.
La termenul de judecată din data de 06.05.2014, apelantul inculpat D. M., personal și asistat de apărător din oficiu, a arătat că retrage apelul declarat în cauză.
Văzând dispozițiile art. 415 Cod procedură penală, conform cărora „până la închiderea dezbaterilor, la instanța de apel oricare dintre părți își poate retrage apelul declarat”, Curtea urmează a lua act de manifestarea de voință apelantului inculpat, în acest sens.
Urmează a obliga apelantul inculpat la 900 de lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În baza art.415 Cod de procedură penală ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul D. M. împotriva sentinței penale nr. 997/18.11.2013 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București – Secția Penală, în dosarul nr._ .
În baza art.275 alin.2 Cod de procedură penală obligă apelantul la 900 de lei, cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 de lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. T. D. L.
GREFIER
N. S.
Red./NS
Dact./Tehn. N.S.
2 ex. /25.06.2014
JS2Buc: jud.B. C.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 204/2014.... | Trafic internaţional de droguri. Legea 143/2000 art. 3. Decizia... → |
|---|








