Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 204/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 204/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-04-2014 în dosarul nr. 204/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ

Dosar nr._

(_ )

Decizia penală nr. 204/C

Ședința publică din data de 30 aprilie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: G. C. A.

GREFIER: S. VICTORIȚA

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de doamna procuror E. – Eliana B.

Pe rol se află soluționarea contestației formulată de condamnatul A. R. S. N. ABAD împotriva sentinței penale nr. 638 din 11.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală, în dosarul nr._ /2014.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul – condamnat A. R. S. N. ABAD, aflat în stare de arest și asistat de apărător din oficiu Șmina E., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/07.04.2014 emisă de Baroul București – Serviciul de Asistență Judiciară, depusă la fila 8 din dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea contestației.

Apărătorul din oficiu al contestatorului – condamnat Fioară I. C., avocat Șmina E., având cuvântul, solicită admiterea contestației formulată de condamnatul Fioară I. C..

Arată că petentul a solicitat admiterea contestației împotriva executării unui mandat de executare care a fost emis, urmare a punerii în executare a unei hotărâri nedefinitive, invocând dispozițiile art.461 alin.1 lit.a Cod procedură penală.

Mai arată că prin decizia penală pronunțată la 29.01.2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul formulat peste termen, deși a solicitat repunerea în termen, făcând dovada că a fost în imposibilitate de a fi prezent în fața instanței, întrucât timp de 6 ani nu a putut intra în țară.

Astfel, solicită admiterea contestației la executare întrucât a fost pus în executare un mandat de executare emis cu privire la o hotărâre care nu era definitivă, precum și pentru faptul că, contestatorul nu a fost citat, iar la momentul pronunțării nu se afla în țară.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, față de susținerile apărării în sensul că Înalta Curte de casație și Justiție a respins recursul condamnatul ca fiind tardiv introdus, apreciază că nu este incident cazul de contestație la executare prevăzut de art.598 lit.a nou Cod de procedură penală.

Ca atare, solicită respingerea contestației ca nefondată și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Contestatorul – condamnat A. R. S. N. ABAD, având ultimul cuvânt, arată că în anul 2005 (octombrie) a fost închis, apoi eliberat și că din anul 2006 a depus cerere pentru viză, abia în anul 2011 reușind să obțină viză și să intre pe teritoriul României. Mai arată că nu a știut de existența procesului și că în perioada 2011 – 2012 nu a fost anunțat de nicio instituție despre acesta, fiind încarcerat pe 06.12.2012.

Totodată, arată că nu a fost citat sau anunțat cu privire la proces, solicitând admiterea contestației.

CURTEA,

Asupra contestatiei de fata,

Prin sentinta penala nr. 638 din 11.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală, în dosarul nr._ /2014, a fost respinsa ca neîntemeiată contestația la executare formulată de către petentul-condamnat A. R. S. N. ABAD împotriva sentinței penale nr.667 din 26.09.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2006, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 237 din 07.10.2013 a Curții de Apel București.

S-a dispus avansarea onorariului apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, din fondul Ministerului Justiției, către Baroul de avocați București.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, a fost obligat petentul-condamnat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca, prin sentința penală nr. 667/26.09.2011 pronuntata de Tribunalul București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 237/07.10.2013 a Curții de Apel București, prin nerecurare la data de 22.10.2013, a fost condamnat inculpatul A. R. S. N. ABAD la o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție.

Executarea pedepsei a început la data de 06.12.2013, urmând să expire de drept la data de 20.05.2016.

Prin decizia penală pronunțată la data de 29.01.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul peste termen declarat de inculpatul S. A. R. împotriva deciziei penale nr.237/07.10.2013 a Curții de Apel București.

Codul de procedură penală prevede în mod expres care sunt situațiile în care poate avea loc o modificare a unei pedepse aplicate, reglementări care sunt de strictă interpretare și aplicare, fără a putea fi reanalizate aspecte de fond avute în vedere de instanțe la momentul soluționării cauzei sau aspecte care sunt legate de alte instituții de drept procesual penal cu reglementare distinctă.

Pentru considerentele expuse și față de motivele invocate de petentul-condamnat (faptul că hotărârea nu este definitivă, fiind declarat recurs peste termen), Tribunalul a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul A. R. S. N. ABAD.

Impotriva acestei sentinte a formulat contestatie condamnatul A. R. S. N. ABAD.

Impotriva acestei sentinte a declarat contestatie petentul condamnat, motivele contestatiei fiind expuse verbal in fata instantei de control judiciar de aparatorul petentului condamnat, astfel cum au fost consemnate in practicaua acestei decizii.

Examinand contestatia formulata de contestatorul condamnat A. R. S. N. ABAD instanta constata urmatoarele:

Prin sentinta penala nr. 667/26.09.2011 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 237/07.10.2013 a Curții de Apel București, prin nerecurare la data de 22.10.2013, a fost condamnat petentul contestator A. R. S. N. ABAD la o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție.

Executarea pedepsei a început la data de 06.12.2013, urmând să expire de drept la data de 20.05.2016.

Prin decizia penală pronunțată la data de 29.01.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul peste termen declarat de inculpatul S. A. R. împotriva deciziei penale nr.237/07.10.2013 a Curții de Apel București.

Prin urmare, contrar sustinerilor contestatorului condamnat, sentinta penala nr. 667/26.09.2011 a Tribunalului București avea caracter definitiv, astfel incat in mod legal prima instanta a respins ca nefondata contestatia la executare, apreciind că nu este incident cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 lit. a Cod de procedură penală.

Avand in vedere cele mai sus expuse, Curtea, in baza art. 597 alin. 8 c.p.p. raportat la disp. art. 598 alin. 1 lit. c c.p.p., va respinge, ca nefondata, contestatia formulata de contestatorul condamnat A. R. S. N. ABAD împotriva sentinței penale nr. 638 din 11.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală, în dosarul nr._ /2014.

Vazand si disp. art. 275 alin 2 Cpp.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația formulată de condamnatul A. R. S. N. ABAD împotriva sentinței penale nr. 638 din 11.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală, în dosarul nr._ /2014, ca nefondată.

Obligă contestatorul la 300 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi,30.04.2014.

G. C. A.

Grefier

V. Stanica

Red./tehnored. G.C.A.

Judecator prima instanta C.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 204/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI